Language of document :

Acțiune introdusă la 21 iunie 2011 - Raffaello Morelli/OAPI  Associazione Nazionale Circolo del Popolo della Libertà (PARTITO DELLA LIBERTÀ)

(Cauza T-321/11)

Limba în care a fost formulată acțiunea: italiana

Părțile

Reclamant: Raffaello Morelli (Livorno, Italia) (reprezentant: G. Frenelli, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Associazione Nazionale Circolo del Popolo della Libertà (Milano, Italia)

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

anularea deciziei Camerei întâi de recurs din 17 martie 2011 şi a celei a diviziei de opoziție din 14 mai 2010;

admiterea opoziției reclamantului împotriva cererii de înregistrare a mărcii 5 890 009 și respingerea acestei cereri de înregistrare a mărcii;

obligarea Associazione Nazionale del Popolo della Libertà la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: Associazione Nazionale Circolo della Libertà

Marca comunitară vizată: marca verbală PARTITO DELLA LIBERTÀ (cerere de înregistrare a mărcii comunitare nr. 5 890 009), pentru produse și servicii din clasele 9, 14, 16, 24, 25, 35, 36, 38, 41, 42 și 45

Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: Raffaello Morelli

Marca sau semnul invocat: numele de domeniu "partitodellaliberta.it", atribuit la 9 august 2004 lui Raffaello Morelli de către autoritatea competentă să atribuie numele de domenii ".it", pe care partea care a formulat opoziția susține că l-a utilizat în comerț pentru produse și servicii din clasele 16, 35, 38, 41 și 45.

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: aplicarea eronată a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, eroarea de apreciere a noțiunii "utilizare în comerț" în ceea ce privește o denumire utilizată în domeniul politic și o eroare de apreciere a înscrisurilor care dovedesc utilizarea comercială a semnului anterior

____________