HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)

15 aprilie 2010

Cauza F‑4/09

Jorge de Britto Patricio‑Dias

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Repartizare — Schimbare a repartizării — Interesul serviciului — Corespondență între grad și post — Dreptul la apărare — Motivare”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul de Britto Patricio‑Dias solicită, în primul rând, anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri (AIPN) din 11 aprilie 2008 prin care s‑a decis schimbarea repartizării sale în unitatea B.3 „Logistică, inovație și co‑modalitate” din cadrul Direcției Generale Energie și Transporturi a Comisiei Comunităților Europene și, în al doilea rând, anularea deciziei AIPN din 21 octombrie 2008, prin care a fost respinsă reclamația pe care a formulat‑o

Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamantul la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Organizarea serviciilor — Repartizarea personalului — Schimbare a repartizării — Puterea de apreciere a administrației — Limite

[Statutul funcționarilor, art. 7 alin. (1)]

2.      Funcționari — Organizarea serviciilor — Repartizarea personalului — Măsură de schimbare a repartizării în interesul serviciului — Obligația de motivare — Lipsă

3.      Funcționari — Decizie care lezează — Obligația de motivare — Întindere

(Statutul funcționarilor, art. 25)

1.      Deși statutul nu cunoaște termenul „schimbare a repartizării”, deciziile de schimbare a repartizării se supun, în aceeași măsură ca transferurile interne, în ce privește apărarea drepturilor și a intereselor legitime ale funcționarilor vizați, normelor articolului 7 alineatul (1) din statut.

Instituțiile dispun, în acest temei, de o largă putere de apreciere în raport cu organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în raport cu încadrarea personalului lor în vederea acestor misiuni, cu condiția totuși, pe de o parte, ca această încadrare să se facă în interesul serviciului și, pe de altă parte, ca echivalența între grad și post să fie respectată, fiind lipsită de relevanță percepția persoanei interesate în această privință.

Ținând seama de întinderea puterii de apreciere a instituțiilor în raport cu evaluarea interesului serviciului, controlul Tribunalului privind respectarea condiției referitoare la interesul serviciului trebuie să se limiteze la problema dacă autoritatea împuternicită să facă numiri a respectat anumite limite rezonabile și dacă aceasta nu și‑a folosit puterea de apreciere în mod vădit eronat.

Pe de altă parte, deși este adevărat că administrația are tot interesul să repartizeze funcționarii în considerarea aptitudinilor specifice și a preferințelor personale ale acestora, totuși nu li se poate recunoaște funcționarilor dreptul de a exercita sau de a păstra anumite funcții specifice.

(a se vedea punctele 35‑38 și 55)

Trimitere la:

Curte: 22 octombrie 1981, Kruse/Comisia, 218/80, Rec., p. 2417, punctul 7; 23 martie 1988, Hecq/Comisia, 19/87, Rec., p. 1681, punctul 6

Tribunalul de Primă Instanță: 28 octombrie 2004, Meister/OAPI, T‑76/03, RecFP, p. I‑A‑325 și II‑1477, punctul 64; 7 februarie 2007, Clotuche/Comisia, T‑339/03, RepFP, p. I‑A‑2‑29 și II‑A‑2‑179, punctele 35 și 47; 7 februarie 2007, Caló/Comisia, T‑118/04 și T‑134/04, RepFP, p. I‑A‑2‑37 și II‑A‑2‑253, punctul 99

Tribunalul Funcției Publice: 8 mai 2008, Kerstens/Comisia, F‑119/06, RepFP, p. I‑A‑1‑147 și II‑A‑1‑787, punctele 84 și 98, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑266/08 P

2.      Dacă o simplă măsură de organizare internă, adoptată în interesul serviciului, precum o măsură de schimbare a repartizării, nu aduce atingere poziției statutare a unui funcționar sau principiului corespondenței între grad și post, administrația nu este obligată să o motiveze.

(a se vedea punctul 61)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Clotuche/Comisia, citată anterior, punctele 153 și 195; Caló/Comisia, citată anterior, punctele 126 și 142

3.      O decizie este suficient motivată atunci când a fost adoptată într‑un context cunoscut funcționarului vizat și care îi permite să înțeleagă conținutul măsurii adoptate în privința sa. Acesta este cazul atunci când circumstanțele în care a fost adoptat actul respectiv, precum și notele interne și celelalte comunicări care îl însoțesc permit cunoașterea elementelor esențiale care au orientat administrația în adoptarea deciziei sale.

(a se vedea punctul 62)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 29 septembrie 2005, Napoli Buzzanca/Comisia, T‑218/02, RecFP, p. I‑A‑267 și II‑1221, punctul 65