HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea extinsă)
5 iulie 2023(*)
„Dumping – Importuri de nitrat de amoniu originar din Rusia – Taxe antidumping definitive – Cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor – Articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Articolul 5 alineatele (3) și (9) din Regulamentul 2016/1036 – Termen legal – Caracterul suficient al elementelor de probă – Procedură de deficiență – Informații depuse în afara termenului legal”
În cauza T‑126/21,
AO Nevinnomysskiy Azot, cu sediul în Nevinnomyssk (Rusia),
AO Novomoskovskaya Aktsionernaya Kompania NAK „Azot”, cu sediul în Novomoskovsk (Rusia),
reprezentate de P. Vander Schueren și T. Martin‑Brieu, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de G. Luengo și P. Němečková, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Fertilizers Europe, reprezentată de B. O’Connor și M. Hommé, avocați,
intervenientă,
TRIBUNALUL (Camera a cincea extinsă),
compus, la deliberări, din domnii D. Spielmann, președinte, U. Öberg (raportor) și R. Mastroianni, doamna M. Brkan și domnul I. Gâlea, judecători,
grefier: doamna I. Kurme, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
în urma ședinței din 30 noiembrie 2022,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, AO Nevinnomysskiy Azot și AO Novomoskovskaya Aktsionernaya Kompania NAK „Azot”, solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/2100 al Comisiei din 15 decembrie 2020 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului (JO 2020, L 425, p. 21, denumit în continuare „regulamentul atacat”).
Istoricul litigiului
2 Reclamantele sunt producătoare și exportatoare de nitrat de amoniu cu sediul în Rusia.
3 Prin Regulamentul (CE) nr. 2022/95 al Consiliului din 16 august 1995 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia (JO 1995, L 198, p. 1), Consiliul Uniunii Europene a instituit o taxă antidumping definitivă la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia, care se încadrează la codurile 3102 30 90 și 3102 40 90 din Nomenclatura combinată.
4 În urma unei prime reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), și a unei prime reexaminări intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din același regulament, la exporturile din Rusia a fost menținută o taxă antidumping definitivă prin Regulamentul (CE) nr. 658/2002 al Consiliului din 15 aprilie 2002 de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia (JO 2002, L 102, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 27, p. 3).
5 În urma unei a doua reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor și a unei a doua reexaminări intermediare parțiale, în conformitate cu articolul 11 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 384/96, Consiliul a menținut în vigoare măsurile prin Regulamentul (CE) nr. 661/2008 din 8 iulie 2008 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2), și a unei reexaminări parțiale intermediare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 384/96 (JO 2008, L 185, p. 1).
6 După o a treia reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor, Comisia Europeană a menținut în vigoare măsurile prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 999/2014 din 23 septembrie 2014 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (JO 2014, L 280, p. 19).
7 În urma unei reexaminări intermediare și în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „regulamentul de bază”), Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1722 din 14 noiembrie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 999/2014 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de nitrat de amoniu originare din Rusia în urma unei reexaminări intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul 2016/1036 (JO 2018, L 287, p. 3).
8 Așadar, reclamantele rămâneau supuse unei taxe antidumping cuprinse între 28,78 și 32,71 euro pe tonă în funcție de tipul de produs, aplicabilă întregului teritoriu rus.
9 La 21 iunie 2019, Comisia a fost sesizată de intervenientă, Fertilizers Europe, o asociație europeană a producătorilor de îngrășăminte, cu o cerere de deschidere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării acestor taxe, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază (denumită în continuare „cererea inițială”). Această sesizare avea loc în urma publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Avizului privind expirarea iminentă a anumitor măsuri antidumping (JO 2019, C 53, p. 3), printre care figura taxa menționată la punctul 8 de mai sus.
10 Cererea inițială arăta că există elemente de probă în ceea ce privește continuarea dumpingului în cazul expirării măsurilor pe baza unei comparații între prețurile de export și o valoare normală construită. Intervenienta s‑a prevalat în această privință de existența unei situații speciale a pieței din Rusia, ca urmare a unui acord concertat de limitare a prețurilor și a strategiei guvernului rus de a stabili prețuri în mod artificial scăzute pentru gazul natural, care constituie principalul factor de producție pentru nitratul de amoniu.
11 În urma unei cereri a Comisiei, intervenienta a depus, la 20 august 2019, informații suplimentare (denumite în continuare „informațiile suplimentare”), care au fost integrate într‑o versiune consolidată a cererii de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor (denumită în continuare „cererea consolidată”). Informațiile suplimentare adăugate astfel la cererea consolidată se întemeiau pe o valoare normală bazată pe prețurile reale de pe piața internă rusă.
12 La 23 septembrie 2019, Comisia a publicat Avizul de deschidere a unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de nitrat de amoniu originar din Rusia (JO 2019, C 318, p. 6, denumit în continuare „avizul de deschidere”), considerând că existau suficiente elemente de probă pentru deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor și pentru efectuarea unei anchete.
13 În urma anchetei, Comisia a concluzionat că există probabilitatea reapariției dumpingului și a prejudiciului în cazul expirării măsurilor antidumping în vigoare privind nitratul de amoniu originar din Rusia. Așadar, prin adoptarea regulamentului atacat, aceasta a decis să prelungească aceste măsuri pentru o perioadă de cinci ani.
Concluziile părților
14 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea regulamentului atacat;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
15 Comisia, susținută de intervenientă, solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea unei probe suplimentare
16 În urma închiderii fazei scrise a procedurii, în ședința din 30 noiembrie 2022, reclamantele au depus o probă suplimentară, care constă într‑un tabel furnizat de agenția de informare și de analiză Chem‑courier, în care se detaliază prețurile medii lunare ale nitratului de amoniu de la fabrica Acron Novgorod pentru anul 2018 (în continuare „anexa G.1”).
17 În ședință, Comisia și intervenienta au arătat că această probă trebuia respinsă ca inadmisibilă. Ele au susținut că este tardivă, în sensul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, și că reclamantele nu au justificat întârzierea în prezentarea acestui nou element de probă.
18 Tribunalul amintește că proba contrară și completarea probatoriului solicitat furnizate ca urmare a unei probe contrare din partea părții adverse nu sunt vizate de norma de decădere prevăzută la articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Astfel, această dispoziție privește propunerile de probe noi și trebuie interpretată în lumina articolului 92 alineatul (7) din regulamentul menționat, care prevede în mod expres că proba contrară și completarea probatoriului solicitat sunt admisibile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctele 71 și 72).
19 În speță, tabelul prețurilor medii lunare ale nitratului de amoniu de la fabrica Acron Novgorod pentru anul 2018, care figurează în anexa G.1, nu poate fi declarat inadmisibil pentru motivul că ar fi fost depus în ședință cu încălcarea articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.
20 Acest element de probă urmărește să răspundă argumentelor Comisiei cuprinse la punctele 30 și 32 din răspunsurile sale la întrebările scrise adresate de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, la 25 iulie 2022.
21 Astfel, prin intermediul măsurilor de organizare a procedurii din 25 iulie 2022, Tribunalul a solicitat Comisiei să indice motivele pentru care, în cadrul calculelor marjei de dumping care figurează în cererea consolidată, era justificat ca intervenienta să țină seama de puncte de plecare și de puncte de sosire diferite și, prin urmare, de ajustări diferite ale costurilor de transport, și anume fabrica Novomoskovsk Eurochem pentru compararea prețurilor reale de pe piața internă rusă cu prețurile exporturilor către Estonia, către restul Uniunii Europene și către Brazilia, precum și fabrica Acron Novgorod pentru compararea valorii normale construite cu prețurile exporturilor către Estonia, către restul Uniunii și către Brazilia.
22 În răspunsul său la a cincea întrebare scrisă a Tribunalului, Comisia a arătat că nu se putea pretinde în mod rezonabil că intervenienta putea obține date atât cu privire la costuri, cât și cu privire la prețurile aceleiași fabrici în Rusia, caz în care același punct de plecare ar fi putut fi utilizat în ambele metode. După ce a indicat că fabrica Acron Novgorod era relativ mai apropiată de frontiera cu Estonia decât fabrica Novomoskovsk Eurochem, astfel încât se confrunta cu costuri de transport mai puțin ridicate, Comisia a adăugat printre altele că ajustările au fost efectuate pe baza elementelor de probă care erau în mod rezonabil la dispoziția intervenientei.
23 Poziția astfel exprimată de Comisie nu reiese din avizul de deschidere, din regulamentul atacat, din memoriul în apărare și nici din memoriul în duplică, astfel încât reclamantele nu au luat cunoștință de aceasta decât odată cu răspunsurile Comisiei la întrebările scrise adresate de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii.
24 Or, prin depunerea anexei G.1, reclamantele urmăresc să contrazică Comisia și să demonstreze faptul că este eronat să se pretindă că intervenienta nu putea obține date privind costurile și prețurile aceleiași fabrici în Rusia, inclusiv pentru Acron Novgorod. Acestea susțin că Chem‑courier, considerată de Comisie și de intervenientă ca fiind o sursă expertă independentă, întocmește asemenea liste de prețuri pentru fiecare fabrică de nitrat de amoniu și depun, în acest sens, tabelul prețurilor medii lunare ale nitratului de amoniu de la fabrica Acron Novgorod pentru anul 2018.
25 Prin urmare, anexa G.1, prezentată de reclamante în ședință, trebuie considerată o probă contrară, iar norma de decădere prevăzută la articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură nu se aplică, astfel încât anexa respectivă este admisibilă.
Cu privire la fond
26 În susținerea acțiunii, reclamantele invocă un motiv unic, întemeiat în esență pe încălcarea articolului 11 alineatele (2) și (5) din regulamentul de bază, precum și a articolului 5 alineatul (3) din același regulament, întrucât Comisia ar fi inițiat în mod eronat procedura de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, în pofida lipsei unor elemente de probă suficiente în acest sens.
27 În primul rând, potrivit reclamantelor, Comisia ar fi trebuit să țină seama numai de cererea inițială pentru a‑și întemeia aprecierea privind caracterul suficient al elementelor de probă prezentate pentru a deschide reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor, iar nu de informații suplimentare, care ar fi modificat esența cererii menționate. Aceasta ar fi trebuit de asemenea să examineze exactitatea și caracterul concludent al elementelor de probă prezentate de intervenientă în cererea inițială. În al doilea rând, acestea susțin că cererea inițială nu conținea elemente de probă suficiente privind probabilitatea continuării dumpingului în cazul expirării măsurilor. În al treilea rând, ele susțin că, în orice caz, Comisia a considerat în mod eronat că cererea consolidată conținea elemente de probă suficiente privind o asemenea probabilitate.
28 Tribunalul consideră oportun să examineze mai întâi argumentația reclamantelor bazată pe caracterul suficient al elementelor de probă conținute în cererea inițială în raport cu criteriile juridice aplicabile cererilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor prezentate de producătorii din Uniune sau în numele lor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.
Observații introductive cu privire la controlul Tribunalului și la principiile care guvernează interpretarea regulamentului de bază
29 În domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții reiese că instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere datorită complexității situațiilor economice și politice pe care acestea trebuie să le analizeze, astfel încât controlul jurisdicțional al acestei largi puteri de apreciere trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctele 35 și 36 și jurisprudența citată).
30 În acest context, controlul Tribunalului cu privire la elementele de probă pe care instituțiile Uniunii își întemeiază constatările nu constituie o nouă apreciere a faptelor care să o înlocuiască pe cea a instituțiilor. Acest control nu afectează larga putere de apreciere a instituțiilor menționate în domeniul politicii comerciale, ci se limitează să arate dacă elementele respective sunt de natură să susțină concluziile deduse de acestea. Prin urmare, Tribunalul trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să întemeieze concluziile deduse pe baza lor [a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2017, EBMA/Giant (China), C‑61/16 P, EU:C:2017:968, punctul 69 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 37 și jurisprudența citată].
31 În schimb, în ceea ce privește chestiunile de drept, Tribunalul exercită un control deplin, ceea ce include interpretarea care trebuie dată dispozițiilor juridice pe baza unor elemente obiective, precum și verificarea faptului că sunt sau nu reunite condițiile de aplicare a unei asemenea dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 1985, Remia și alții/Comisia, 42/84, EU:C:1985:327, punctul 34, și Hotărârea din 9 noiembrie 2022, Cambodgia și CRF/Comisia, T‑246/19, EU:T:2022:694, punctul 45).
32 În această privință, supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune față de textele de drept derivat al Uniunii impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu acordurile respective (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C‑260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 82 și jurisprudența citată).
33 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în ipoteza în care Uniunea a intenționat să pună în aplicare o obligație specifică asumată în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) sau în împrejurarea în care actul Uniunii face trimitere în mod expres la dispoziții precise ale acordurilor OMC, instanța Uniunii are competența să controleze legalitatea actului Uniunii în cauză în lumina normelor OMC (Hotărârea din 23 noiembrie 1999, Portugalia/Consiliul, C‑149/96, EU:C:1999:574, punctul 49, Hotărârea din 9 ianuarie 2003, Petrotub și Republica/Consiliul, C‑76/00 P, EU:C:2003:4, punctul 54, și Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, EU:C:2007:547, punctul 30), ceea ce implică luarea în considerare a interpretării diferitor dispoziții ale acestui acord pe care a adoptat‑o Organul de soluționare a litigiilor al OMC (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctele 32 și 33 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 aprilie 2022, Yieh United Steel/Comisia, C‑79/20 P, EU:C:2022:305, punctul 102 și jurisprudența citată).
34 Reiese astfel din considerentele (2) și (3) ale regulamentului de bază că acesta din urmă are printre altele ca obiect transpunerea în dreptul Uniunii, în măsura posibilului, a normelor Acordului privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping”), printre care figurează în special cele referitoare la durata și la reexaminarea măsurilor antidumping, în scopul de a asigura o aplicare adecvată și transparentă a normelor menționate. Considerentul (4) al regulamentului de bază adaugă că, în vederea menținerii echilibrului între drepturile și obligațiile instituite de Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 1994, este esențial ca Uniunea să țină seama de interpretarea acestor norme de către principalii săi parteneri comerciali.
35 Mai precis, prin articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, Uniunea a intenționat să pună în aplicare obligațiile specifice pe care le prevede articolul 11.3 din Acordul antidumping (a se vedea Hotărârea din 24 septembrie 2008, Reliance Industries/Consiliul și Comisia, T‑45/06, EU:T:2008:398, punctul 90 și jurisprudența citată).
36 Articolul 5 din regulamentul de bază constituie, la rândul său, în esență transpunerea în dreptul Uniunii a articolelor 5.1-5.9 și a articolului 6.1.3 din Acordul antidumping, în lumina cărora trebuie interpretat în măsura posibilului, precum și a interpretării date acestora de Organul de soluționare a litigiilor al OMC (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2017, Viraj Profiles/Consiliul, T‑67/14, nepublicată, EU:T:2017:481, punctul 90, și Hotărârea din 15 decembrie 2016, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, T‑199/04 RENV, nepublicată, EU:T:2016:740, punctul 90).
37 În lumina acestor principii trebuie să se verifice dacă Comisia a deschis reexaminarea în conformitate cu criteriile juridice aplicabile cererilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, prezentate de producători din Uniune sau în numele lor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.
Cu privire la caracterul suficient al elementelor de probă conținute în cererea inițială în raport cu criteriile juridice aplicabile cererilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor
38 Potrivit reclamantelor, conform articolului 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din regulamentul de bază coroborat cu al doilea paragraf al aceluiași articol, caracterul suficient al elementelor de probă care permit să se stabilească faptul că expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului trebuie apreciat în raport cu elementele de probă care figurează în cererea de reexaminare depusă „cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani” la finalul căreia expiră măsurile antidumping (în continuare, „termenul legal”).
39 O versiune consolidată a cererii de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, depusă după termenul legal și în cursul celor trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani, nu ar constitui o bază valabilă, întrucât nicio dispoziție a regulamentului de bază nu permite prezentarea de noi elemente de probă după termenul legal, în scopul de a completa sau de a remedia lipsa unor elemente de probă suficiente la momentul depunerii cererii de reexaminare în termenul menționat.
40 Așadar, decizia de a iniția o reexaminare în perspectiva expirării măsurilor nu ar putea fi justificată prin argumente sau elemente de probă noi care nu existau la momentul depunerii cererii de reexaminare în termenul legal. Numai explicațiile și clarificările care permit înțelegerea sau corectarea elementelor de probă deja prezentate în termenul menționat sau confirmarea caracterului suficient al acestora ar putea fi solicitate sau depuse în cursul celor trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani.
41 Potrivit reclamantelor, trebuie, în această privință, să se distingă deschiderea unei examinări inițiale, reglementată în special de articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază, care nu ar fi condiționată de niciun termen în care trebuie depusă o plângere care să conțină elemente de probă suficiente, și deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul menționat, care necesită depunerea unei cereri de reexaminare care să conțină suficiente elemente de probă în termenul legal. În plus, aplicarea articolului 5 alineatul (9) din regulamentul menționat procedurilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor ar fi exclusă de articolul 11 alineatul (5) din același regulament.
42 Reclamantele adaugă că, în temeiul articolului 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, articolul 5 alineatul (3) din regulamentul menționat este aplicabil reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor, astfel încât Comisia are obligația de a examina exactitatea și caracterul concludent al elementelor de probă care figurează în cererea inițială.
43 În schimb, reclamantele susțin de asemenea că reiese din jurisprudența OMC că Comisia nu se poate prevala de criteriul deschiderii unei investigații inițiale enunțat la articolul 5.3 din Acordul antidumping pentru a ține seama de informațiile suplimentare depuse în afara termenului legal, acesta nefiind aplicabil unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor.
44 O asemenea interpretare a articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază ar fi confirmată de decizia Ombudsmanului European din 17 martie 2016 de închidere a anchetei privind plângerea 577/2014/MDC referitoare la privind refuzul Comisiei de a acorda accesul, în conformitate cu Regulamentul nr. 1225/2009, la o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de nitrat de amoniu originar din Rusia (denumită în continuare „Decizia Ombudsmanului privind plângerea 577/2014/MDC”).
45 Or, în speță, numai cererea inițială ar fi fost prezentată în termenul legal și singurele elemente de probă referitoare la o probabilitate de continuare a dumpingului în cazul expirării măsurilor prezentate în cererea menționată priveau calculele marjei de dumping întemeiate pe o valoare normală construită.
46 În schimb, informațiile suplimentare, prezentate la 20 august 2019, respectiv la aproape două luni de la expirarea termenului legal, conținute în cererea consolidată, ar stabili o marjă de dumping întemeiată pe prețuri interne reale în Rusia. Așadar, ar fi vorba despre noi elemente de probă, reglementate de dispoziții juridice distincte și întemeiate pe o metodologie de calcul diferită, care ar fi modificat esența elementelor de probă conținute în cererea inițială, astfel încât Comisia nu putea să țină seama de acestea.
47 Lipsa unor elemente de probă suficiente conținute în cererea inițială ar reieși, pe de altă parte, din considerentul (23) al regulamentului atacat, care ar indica în esență că, fără clarificările prezentate de intervenientă în afara termenului legal, nu ar fi existat elemente de probă suficiente care să permită justificarea deschiderii reexaminării în perspectiva expirării măsurilor.
48 Comisia ar fi săvârșit, așadar, o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere atunci când a indicat, după cum reiese în special din considerentul (20) al regulamentului atacat, că nu era relevant faptul că cererea inițială a fost completată cu valori normale estimate pe baza informațiilor disponibile privind prețurile reale de pe piața internă din Rusia și atunci când a decis să deschidă reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor „pe baza cererii de reexaminare consolidată”, aceasta conținând elemente de probă noi, prezentate în afara termenului legal. Astfel, ea ar fi încălcat articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază prin faptul că a decis să deschidă procedura de reexaminare menționată, în pofida lipsei unor elemente de probă suficiente privind probabilitatea continuării dumpingului.
49 Comisia arată că nicio dispoziție a regulamentului de bază nu îi limitează analiza la informațiile care figurează în cererea de reexaminare, astfel cum a fost depusă în termenul legal. Condiția referitoare la caracterul suficient al elementelor de probă ar trebui să fie îndeplinită numai la momentul în care se ia decizia de a deschide reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor. În plus, nu ar fi necesar să se fi făcut deja dovada continuării dumpingului.
50 Procesul instituit la articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază ar fi un proces dinamic. Dacă este cazul, o versiune consolidată a cererii de reexaminare, depusă în cursul celor trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani, la finalul căreia expiră măsurile antidumping, ar putea completa sau clarifica cererea de reexaminare depusă în termenul legal cu informații suplimentare și clarificări prezentate de producătorii din Uniune din proprie inițiativă sau în urma unor schimburi cu Comisia. Această versiune consolidată nu ar putea înlocui cererea de reexaminare depusă în termenul legal și nici nu ar putea modifica esența acesteia și nu ar putea constitui o nouă depunere.
51 În această privință, alineatele (3) și (9) ale articolului 5 din regulamentul de bază, care reglementează deschiderea procedurii de examinare antidumping inițială, ar fi, în temeiul articolului 11 alineatul (5) din regulamentul menționat, aplicabile deschiderii reexaminărilor în perspectiva expirării măsurilor și ar confirma interpretarea potrivit căreia momentul în care Comisia adoptă decizia de a deschide asemenea reexaminări este cel în care trebuie să demonstreze existența unor elemente de probă suficiente potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului prejudiciabil și în care poate colecta informații suplimentare în acest scop.
52 În schimb, deși verificarea exactității și a caracterului concludent al elementelor de probă conținute într‑o cerere de reexaminare, în sensul articolului 5 alineatul (3) din regulamentul de bază, este un mijloc de a determina caracterul lor suficient, criteriul juridic care trebuie aplicat, atunci când este vorba despre a se pronunța cu privire la oportunitatea deschiderii unei investigații de reexaminare, ar ține doar de „caracterul suficient” al elementelor de probă la momentul deschiderii reexaminării menționate, iar nu de caracterul concludent și de exactitatea acestora.
53 Potrivit Comisiei, orice interpretare diferită ar limita posibilitatea pe care o are de a examina caracterul suficient al elementelor de probă, fapt care ar fi confirmat de decizia Ombudsmanului cu privire la plângerea 577/2014/MDC, citată de reclamante.
54 Comisia adaugă, în observațiile sale scrise, că diferențele dintre dispozițiile aplicabile investigațiilor inițiale și cele aplicabile reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor, inclusiv termenele, nu implică faptul că, în contextul reexaminărilor menționate, lipsa unor elemente de probă suficiente din cererea inițială nu poate fi rectificată prin intermediul unor cereri ulterioare ale Comisiei.
55 În speță, cererea inițială nu ar fi fost examinată în mod izolat, ci împreună cu informațiile suplimentare depuse în cursul celor trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani și care figurează în cererea consolidată.
56 Calculele marjei de dumping realizate pe baza prețurilor reale de pe piața internă rusă, care figurează în cererea consolidată, ar fi confirmat și ar fi completat elementele esențiale de probă referitoare la o comparație între valoarea normală construită și prețurile de export prevăzute în cererea inițială, fără a modifica fondul susținerilor conținute în aceasta din urmă.
57 În plus, reclamantele ar interpreta în mod eronat considerentul (23) al regulamentului atacat, care ar dispune în mod clar că reexaminarea a fost deschisă atât în temeiul cererii inițiale, cât și în temeiul informațiilor suplimentare și nu ar aborda aspectul dacă informațiile furnizate în cererea inițială erau suficiente pentru a deschide reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor.
58 Așadar, Comisia nu ar fi săvârșit o eroare prin faptul că s‑a întemeiat, la momentul adoptării deciziei de deschidere a reexaminării în perspectiva expirării măsurilor, pe cererea consolidată pentru a considera că dispunea de suficiente elemente de probă în această privință.
59 Intervenienta face trimitere în esență la argumentele Comisiei.
60 În vederea soluționării prezentei cauze, Tribunalul va examina criticile reclamantelor referitoare, în primul rând, la încălcarea criteriilor juridice aplicabile conținutului unei cereri de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor depuse în termenul legal și, în al doilea rând, la caracterul suficient al elementelor de probă din cererea inițială și la natura informațiilor suplimentare.
– Cu privire la criteriile juridice aplicabile conținutului unei cereri de reexaminare
61 În temeiul articolului 11 alineatul (1) din regulamentul de bază, o taxă antidumping nu este aplicabilă decât pe perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu.
62 Articolul 11 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul de bază prevede că o măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei, fie pe baza cererii prezentate de producătorii din cadrul Uniunii sau în numele lor și măsura rămâne în vigoare până la stabilirea rezultatelor reexaminării respective.
63 Articolul 11 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul de bază precizează printre altele că se inițiază o reexaminare a măsurilor care urmează să expire atunci când cererea conține suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar avea drept rezultat probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. În temeiul celui de al patrulea paragraf al articolului menționat, producătorii din Uniune sunt abilitați să prezinte o cerere de reexaminare în conformitate cu al doilea paragraf cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani.
64 După cum reiese din jurisprudența citată la punctul 31 de mai sus, Tribunalul exercită un control deplin în ceea ce privește interpretarea care trebuie dată dispozițiilor conținute în al doilea și în al patrulea paragraf ale articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, precum și în ceea ce privește verificarea faptului că sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestora.
65 În primul rând, rezultă dintr‑o interpretare literală a articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază că cererea de reexaminare care trebuie prezentată de producătorii din Uniune sau în numele lor, cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani la finalul căreia expiră măsurile antidumping, trebuie să conțină deja suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.
66 Astfel, al patrulea paragraf al articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, care stabilește termenul legal în care cererea de reexaminare trebuie să fie prezentată de producătorii din Uniune sau în numele lor, face trimitere în mod expres la al doilea paragraf, care precizează condițiile privind conținutul cererii menționate care permit efectuarea unei reexaminări.
67 Întrucât reiese din modul de redactare a articolului 11 alineatul (2) al patrulea paragraf din regulamentul de bază că o cerere de reexaminare prezentată de producătorii din cadrul Uniunii sau în numele lor cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani trebuie să fie conformă cu al doilea paragraf, ea trebuie, așadar, cel târziu la această dată, să conțină suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului pentru a justifica deschiderea reexaminării.
68 O asemenea interpretare a articolului 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din regulamentul de bază a fost de asemenea adoptată de Ombudsman în decizia sa privind plângerea 577/2014/MDC, care privea dreptul de acces al unei părți interesate la versiunea inițială a unei cereri de reexaminare depuse în termenul legal, după cum arată în mod întemeiat reclamantele. În această decizie, Ombudsmanul a arătat în mod întemeiat că prezentarea în termenul legal a unei cereri care să conțină suficiente elemente de probă în sensul că expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului sunt cele două condiții cumulative care permit efectuarea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor. Accesul la versiunea unei cereri de reexaminare depuse în termenul legal permite astfel părților interesate să verifice dacă, în acest stadiu al procedurii, erau îndeplinite condițiile prevăzute la acest articol.
69 Obiectivul prevăzut la articolul 11 alineatul (2) al doilea și al patrulea paragraf din regulamentul de bază, de a se asigura că elementele de probă transmise Comisiei în termenul legal sunt suficiente pentru a stabili o continuare sau o reapariție probabilă a dumpingului și a prejudiciului în cazul expirării măsurilor, nu poate fi atins dacă aceste dispoziții sunt interpretate în sensul că producătorii din Uniune dispun de trei luni suplimentare, de la expirarea termenului legal, pentru a îndeplini această condiție.
70 Instituirea termenului de trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani la sfârșitul căreia expiră măsurile antidumping contribuie astfel la asigurarea securității situațiilor juridice, permițând operatorilor de pe piață să știe, în timp util, dacă măsurile antidumping pot fi menținute, ceea ce Comisia a confirmat în ședință, precum și la a‑i asigura acesteia din urmă posibilitatea de a dispune de un termen util pentru a evalua elementele de probă conținute într‑o cerere de reexaminare prezentată în termenul legal de producătorii din Uniune sau în numele lor și pentru a se asigura de caracterul suficient și pertinent al acestora, pentru a evita ca o măsură antidumping să fie menținută în mod nejustificat dincolo de termenul prevăzut.
71 În al doilea rând, astfel cum sunt de acord părțile, producătorii din Uniune au posibilitatea, după expirarea termenului legal și în termenul de trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani, să depună informații suplimentare în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază. De asemenea, trebuie să se considere, după cum recunosc părțile, că astfel de elemente de probă nu pot constitui argumente noi și nici nu pot să înlocuiască cererea de reexaminare depusă în termenul legal sau să compenseze caracterul insuficient al elementelor de probă conținute în aceasta. Astfel, deși, în memoriul în duplică, Comisia a susținut că diferențele dintre dispozițiile aplicabile investigațiilor inițiale și cele aplicabile reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor nu implică faptul că, în contextul reexaminărilor menționate, lipsa unor elemente de probă suficiente din cererea inițială nu poate fi rectificată prin intermediul unor cereri ulterioare ale Comisiei, ea și‑a retras totuși această afirmație în ședință.
72 După cum reiese din cuprinsul punctului 70 de mai sus, termenul de trei luni care precedă expirarea măsurilor antidumping permite Comisiei să evalueze elementele de probă conținute în cererea de reexaminare, astfel cum a fost depusă în termenul legal, și să verifice caracterul suficient și pertinent al acestora, înainte de a decide dacă este sau nu necesar să deschidă reexaminarea. În acest scop, îi este permis să primească sau să solicite clarificări suplimentare în cursul celor trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani, ceea ce conduce la o versiune consolidată a cererii.
73 Deși Comisia poate ține seama de informațiile suplimentare astfel prezentate de un producător din Uniune pentru a justifica deschiderea unei reexaminări în urma unei cereri de reexaminare prezentate de către sau în numele producătorilor din Uniune, acestea nu pot decât să completeze sau să confirme elemente de probă suficiente furnizate în termenul legal. În schimb, nu pot constitui noi argumente sau elemente de probă și nici nu pot remedia caracterul insuficient al elementelor de probă conținute în acestea, care trebuie evaluat în raport cu elementele de probă transmise în termenul legal.
74 Așadar, după cum a admis Comisia în ședință, lipsa unor elemente de probă suficiente depuse în termenul legal de producătorii din Uniune nu poate fi rectificată din oficiu de Comisie în temeiul unei proceduri de deficiență privind producătorii menționați în perioada de trei luni care precedă încheierea perioadei de cinci ani.
75 Problema determinantă privește, așadar, atât informațiile utilizate de Comisie cu ocazia deschiderii unei investigații de reexaminare pe baza unei cereri prezentate de producătorii din Uniune sau în numele lor, cât și momentul în care Comisia a primit aceste informații și măsura în care informațiile primite în termenul legal constituie elemente de probă suficiente potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.
76 Prin urmare, Comisia a considerat în mod eronat că cele trei luni care precedă direct încheierea perioadei de cinci ani sunt incluse în termenul în care poate fi depusă o cerere de reexaminare care conține suficiente elemente de probă, iar condiția privind caracterul suficient al elementelor de probă nu trebuie îndeplinită decât în momentul în care este adoptată decizia de deschidere a reexaminării în perspectiva expirării măsurilor.
77 O asemenea interpretare contrară ar goli de sens articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, făcând ca obligația juridică prevăzută de acesta să rămână fără obiect și ar contraveni finalității procedurii de reexaminare, care constă în a impune ca cererea prezentată de producătorii din Uniune sau în numele lor cu cel puțin trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani să fie conformă cu cerința probei impusă, prevăzută la al doilea paragraf al acestei dispoziții, în temeiul căreia ea trebuie să conțină elemente de probă suficiente privind probabilitatea continuării sau a reapariției dumpingului și a prejudiciului în cazul expirării măsurilor.
78 Trimiterea făcută de Comisie la articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază nu este de natură să repună în discuție această concluzie.
79 Astfel, articolul 11 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază prevede că dispozițiile pertinente din regulamentul menționat referitoare la proceduri și la desfășurarea examinărilor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate printre altele în temeiul alineatului (2) al aceluiași articol.
80 Deși acest articol nu face trimitere în mod explicit la dispozițiile pertinente care ar fi vizate în speță, s‑a statuat deja că articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază nu extinde la procedurile de reexaminare toate dispozițiile referitoare la proceduri și la desfășurarea examinărilor aplicabile în cadrul examinării inițiale. Articolul 11 alineatul (5) din regulamentul menționat condiționează aplicarea acestor dispoziții în cazul procedurilor de reexaminare de caracterul lor pertinent (Hotărârea din 11 septembrie 2018, Foshan Lihua Ceramic/Comisia, T‑654/16, EU:T:2018:525, punctul 37).
81 Astfel, procedura de reexaminare se distinge de procedura de examinare inițială, care este reglementată de alte dispoziții ale regulamentului de bază. Pentru acest motiv, Curtea a considerat deja că unele dispoziții care guvernează examinarea inițială nu au vocație să se aplice procedurii de reexaminare, având în vedere economia generală și obiectivele sistemului stabilit prin regulamentul de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 februarie 2010, Hoesch Metals and Alloys, C‑373/08, EU:C:2010:68, punctul 77).
82 Pe de o parte, Tribunalul amintește că articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază prevede că, în cazul în care se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei proceduri, Comisia deschide procedura în termen de 45 de zile de la data depunerii plângerii și anunță acest lucru în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Atunci când probele prezentate sunt insuficiente, reclamantul trebuie să fie informat de acest lucru în termen de 45 de zile de la data la care plângerea a fost depusă la Comisie. Comisia informează statele membre cu privire la analiza informațiilor realizată de aceasta, în mod normal în termen de 21 de zile de la data depunerii plângerii la Comisie.
83 Expresia „[î]n cazul în care se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei proceduri”, prin care începe articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază, nu poate fi interpretată independent de restul acestei dispoziții, din al cărei mod de redactare reiese în mod clar că are drept scop să precizeze termenele în care Comisia trebuie să deschidă procedura de examinare inițială începând de la data depunerii unei plângeri, să îl prevină pe reclamant în legătură cu lipsa unei anchete sau să furnizeze statelor membre informațiile privind examinarea plângerii.
84 Or, reiese în mod explicit din modul de redactare a articolului 11 alineatul (5) primul paragraf din regulamentul de bază că celelalte dispoziții ale regulamentului menționat care privesc termenele nu sunt aplicabile reexaminărilor efectuate în perspectiva expirării măsurilor.
85 Prin urmare, întrucât articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază este o dispoziție care privește termenele referitoare la examinările antidumping inițiale, acesta nu se poate aplica procedurilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din regulamentul menționat, după cum susțin în mod întemeiat reclamantele.
86 Pe de altă parte, potrivit articolului 5 alineatul (3) din regulamentul de bază, „Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea și caracterul concludent ale elementelor de probă furnizate în plângere pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei examinări”.
87 În această privință, Tribunalul arată că articolul 5 alineatul (3) din regulamentul de bază nu vizează decât examinarea de către Comisie a exactității și a caracterului concludent al elementelor de probă conținute într‑o plângere pentru a stabili dacă există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei examinări inițiale și nu poate justifica inițierea din oficiu a unei proceduri de deficiență atunci când elementele de probă depuse în termenul legal prevăzut pentru cererile de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor prezentate de producătorii din Uniune sau în numele lor nu sunt suficiente pentru a demonstra că expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.
88 Desigur, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, Curtea a avut ocazia să arate că deschiderea unei examinări, fie la deschiderea unei proceduri antidumping, fie în cadrul reexaminării unui regulament de instituire a unor taxe antidumping, este întotdeauna condiționată de existența unor elemente de probă suficiente privind existența unui dumping și a prejudiciului care rezultă din acesta (Hotărârea din 7 decembrie 1993, Rima Eletrometalurgia/Consiliul, C‑216/91, EU:C:1993:912, punctul 16).
89 Această jurisprudență a fost însă dezvoltată în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2423/88 al Consiliului din 11 iulie 1988 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Economice Europene (JO 1988, L 209, p. 1), în care dispoziția referitoare la deschiderea unei reexaminări făcea trimitere în mod expres la articolul privind deschiderea unei examinări inițiale.
90 Astfel, articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2423/88, consacrat în întregime procedurii de reexaminare, făcea trimitere, în ceea ce privește regimul examinării, la articolul 7 din regulamentul menționat, aplicabil în cadrul unei proceduri inițiale. Prin această trimitere expresă, legiuitorul comunitar a precizat că trebuiau urmate aceleași norme în materie de examinare „inițială” sau „de reexaminare” (Concluziile avocatului general Léger prezentate în cauza Comisia/NTN și Koyo Seiko, C‑245/95 P, EU:C:1997:400, punctul 81).
91 Or, Regulamentul nr. 2423/88 a fost înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 3283/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1994, L 349, p. 1), în care s‑a schimbat formularea dispozițiilor în cauză, fiind ulterior menținută ca atare până la versiunea actuală a articolelor 5 și 11 din regulamentul de bază, care nu mai cuprind o asemenea trimitere expresă.
92 Niciun element din articolul 5 alineatul (3) din regulamentul de bază nu indică faptul că criteriile în materie de probă pe care le prevede se aplică altor proceduri decât cele de deschidere a examinărilor antidumping inițiale, nici că criteriile definite de acesta pot fi aplicabile și în cazul investigațiilor de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor efectuate ca urmare a unei cereri de reexaminare prezentate de producătorii din Uniune sau în numele lor.
93 Comisia efectuează de asemenea o interpretare eronată a rapoartelor organelor OMC care interpretează articolul 5.3 din Acordul antidumping, al cărui mod de redactare coincide cu cel al articolului 5 alineatul (3) din regulamentul de bază, atunci când susține că din acesta reiese că caracterul suficient al elementelor de probă trebuie apreciat în momentul în care ea se pronunță cu privire la oportunitatea deschiderii unei investigații de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor și că ea poate ține seama de informațiile suplimentare depuse în afara termenului legal în acest scop.
94 Astfel, analiza efectuată în raportul grupului special intitulat „Pakistan – Măsurile antidumping privind peliculele de polipropilenă orientată biaxial care provin din Emiratele Arabe Unite”, adoptat la 18 ianuarie 2021 (WT/DS 538/R, punctul 7.30), privea interpretarea care trebuie dată articolului 5.3 din Acordul antidumping referitor la deschiderea unei investigații antidumping inițiale pe baza unei plângeri. În ceea ce privește analiza efectuată în raportul grupului special intitulat „Statele Unite ale Americii – Reexaminare la expirarea termenului privind oțelul tratat împotriva coroziunii”, adoptat la 14 august 2003 (WT/DS 244/R, punctele 7.27-7.39 și 7.45), aceasta viza criteriile în materie de probă prevăzute la articolele 5.6 și 11.2 din Acordul antidumping, referitoare la deschiderea unei investigații antidumping inițiale la inițiativa autorităților, fără a fi sesizate cu o cerere prezentată în scris în acest scop de o ramură de producție națională sau în numele său, și, respectiv, la reexaminarea măsurilor antidumping la inițiativa autorităților sau la cererea oricărei părți interesate. Or, aceste întrebări nu fac obiectul prezentului litigiu, așa încât argumentele Comisiei și ale intervenientei în această privință sunt inoperante.
95 În plus, în raportul grupului special intitulat „Uniunea Europeană – Metode de ajustare a costurilor II (Rusia)”, adoptat la 24 iulie 2020 (WT/DS 494/R, punctele 7.332 și 7.333), s‑a arătat în mod expres că, la articolul 11.3 din Acordul antidumping, lipsa oricărei trimiteri la articolul 5.3 din acordul menționat trebuie înțeleasă ca implicând faptul că criteriul pentru deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării ar fi diferit de criteriul necesar pentru deschiderea unei investigații inițiale și că criteriul prevăzut la articolul 5.3 din acordul menționat nu s‑ar aplica unei reexaminări în perspectiva expirării.
96 Desigur, în ceea ce privește raportul grupului special WT/DS 494/R, Comisia a arătat că a formulat un apel la 28 august 2020, urmată de Federația Rusă, care a formulat apel la 2 septembrie 2020. Din moment ce, în prezent, organul de apel nu este în măsură să examineze aceste apeluri, întrucât există încă locuri vacante în cadrul său, Comisia a susținut în ședință că acest raport nu ar avea valoare de precedent și că acest litigiu nu poate găsi, în viitorul apropiat, o soluție juridică.
97 În această privință, în ședință, intervenienta a susținut că nu este de dorit ca instanța Uniunii să transpună, ca atare, un extras dintr‑o decizie a unui organ al OMC și să îl impună ca o interpretare a dreptului Uniunii, în special atunci când dispozițiile au o formulare și o finalitate diferite.
98 Cu toate acestea, în lipsa unei interpretări a dispozițiilor Acordului antidumping de către organul de apel, din care instanța Uniunii s‑ar putea inspira, dacă este cazul, pentru interpretarea unor dispoziții din dreptul Uniunii al căror mod de redactare coincide, autoritatea unei decizii a unui grup special care face obiectul unui apel „în vid” în fața organului de apel nu poate, în orice caz, decât să se întemeieze pe forța probantă a raționamentului care stă la baza interpretării acestor dispoziții de către organele de soluționare a litigiilor ale OMC.
99 Or, contrar celor susținute de Comisie, nu este posibil să se inițieze un „proces dinamic” care constă în solicitarea de noi clarificări necesare din partea producătorilor din Uniune pentru a îndeplini condiția referitoare la cerința de probe cu „caracter suficient” la momentul deschiderii reexaminării în perspectiva expirării măsurilor.
100 Astfel, dispozițiile dreptului Uniunii care corespund dispozițiilor pertinente ale Acordului antidumping, și anume alineatele (3) și (9) ale articolului 5 din regulamentul de bază, nu sunt aplicabile reexaminărilor în perspectiva expirării măsurilor efectuate ca urmare a unei cereri de reexaminare prezentate de producători din Uniune sau în numele lor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul menționat. Economia generală și obiectivele sistemului stabilit prin regulamentul menționat se opun ca Comisia să se întemeieze pe articolul 11 alineatul (5) din regulamentul respectiv pentru a atenua obligația de a se asigura că cererea de reexaminare astfel depusă în termenul legal conține suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.
101 Tribunalul constată că diferența obiectivă dintre o procedură de reexaminare și o procedură de examinare inițială constă în faptul că importurile supuse unei proceduri de reexaminare sunt cele care au făcut deja obiectul instituirii unor măsuri antidumping definitive și cu privire la care, în principiu, au fost furnizate elemente de probă suficiente pentru a dovedi faptul că expirarea acestor măsuri ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. În schimb, atunci când importurile sunt supuse unei examinări inițiale, obiectul acesteia este tocmai să stabilească existența, gradul și efectul oricărui dumping invocat [Hotărârea din 27 ianuarie 2005, Europe Chemi‑Con (Deutschland)/Consiliul, C‑422/02 P, EU:C:2005:56, punctul 50, și Hotărârea din 28 aprilie 2015, CHEMK și KF/Consiliul, T‑169/12, EU:T:2015:231, punctul 60].
102 Așadar, în cadrul unei investigații de reexaminare efectuate în perspectiva expirării măsurilor ca urmare a unei cereri de reexaminare prezentate de producătorii din Uniune sau în numele lor, dacă elementele de probă depuse în termenul legal sunt insuficiente pentru a stabili o probabilitate ca expirarea măsurilor să favorizeze continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului, măsura antidumping existentă expiră în mod automat. În schimb, dacă asemenea elemente sunt suficiente, iar Comisia deschide reexaminarea menționată, taxele antidumping sunt menținute automat în perioada de examinare.
103 Rezultă din ceea ce precedă că condiția privind caracterul suficient al elementelor de probă conținute într‑o cerere de reexaminare prezentată de producători din Uniune sau în numele lor, în sensul articolului 11 alineatul (2) al doilea paragraf din regulamentul de bază, este îndeplinită atunci când asemenea elemente sunt depuse cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani, în conformitate cu al patrulea paragraf al acestei dispoziții.
104 Prin urmare, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a afirmat, în considerentul (20) al regulamentului atacat, că nu este relevant faptul că cererea inițială a fost completată cu informații suplimentare și că deschiderea reexaminării poate fi justificată pe baza cererii consolidate.
– Cu privire la caracterul suficient al elementelor de probă din cererea inițială și la natura informațiilor suplimentare
105 Din analiza efectuată mai sus reiese că, în speță, Comisia trebuia să stabilească caracterul suficient al elementelor de probă conținute în cererea inițială, prezentată la 21 iunie 2019. În acest scop, ea dispunea de un termen de trei luni, și anume până la 25 septembrie 2019, dată la care măsurile antidumping ar fi trebuit să expire. În ceea ce privește informațiile suplimentare prezentate de intervenientă la 20 august 2019, în afara termenului legal, ea nu putea să țină seama de acestea decât în măsura în care completau sau confirmau elemente de probă suficiente incluse în cererea inițială și nu era vorba despre noi elemente de probă sau argumente noi.
106 În această privință, nu se contestă că elementele de probă conținute în cererea inițială, care au servit drept bază pentru afirmațiile de continuare a dumpingului în cazul expirării măsurilor, se întemeiau pe o valoare normală construită, intervenienta prevalându‑se de existența unei situații speciale a pieței în Rusia, ca urmare a unui acord concertat de limitare a prețurilor, și de strategia guvernului rus de a stabili prețuri în mod artificial scăzute pentru gazul natural, care constituie principalul factor de producție pentru nitratul de amoniu.
107 În plus, nu se contestă că elementele de probă care figurau în informațiile suplimentare, conținute în cererea consolidată, priveau o valoare normală determinată pe baza prețurilor interne reale pe piața rusă.
108 Or, Tribunalul arată că există diferențe substanțiale între elementele de probă expuse în cererea inițială pentru calcularea marjelor de dumping și cele prezentate în informațiile suplimentare.
109 Astfel, în ceea ce privește cererea inițială, intervenienta a recurs la valoarea normală construită. Ea s‑a prevalat de existența unei situații speciale a pieței în Rusia, ca urmare a prețurilor reglementate pe piața internă rusă, așa încât nu existau date fiabile cu privire la prețurile interne pentru Rusia în cadrul operațiunilor comerciale normale. În susținerea acestei afirmații, ea a depus o listă a prețurilor maxime declarate pentru îngrășămintele minerale utilizate de producătorii agricoli, publicată la 18 aprilie 2017, care acoperea o perioadă de patru luni în 2017.
110 Intervenienta a construit în această situație valoarea normală pe baza costurilor de producție a nitratului de amoniu în Rusia și a estimat costul său real, înainte de ajustarea prețului gazului, la 104,88 dolari americani (USD) pe tonă sau la 6 387,19 ruble rusești (RUB) pe tonă. Din cauza prețurilor în mod artificial scăzute ale gazului în Rusia, ea a luat în considerare prețurile gazului livrat la Waidhaus, în Germania. Aceste costuri au fost ajustate în continuare pentru a ține seama de costurile de transport în valoare de 6 euro pe tonă, de cheltuielile de vânzare, de cheltuielile administrative și de alte cheltuieli generale, precum și de o marjă de profit medie de 8 % și de o marjă de profit americană de 29 %. După ajustarea costurilor gazului, a cheltuielilor de vânzare, a cheltuielilor administrative și a altor cheltuieli generale, precum și a marjelor de profit, valoarea normală construită de care a ținut seama a fost, pentru Estonia și pentru restul Uniunii, 191 de euro pe tonă, aplicând marja de profit de 8 %, și de 247 de euro pe tonă, aplicând marja de profit de 29 %.
111 Marjele de dumping au fost calculate prin compararea valorilor normale construite cu prețurile de export către Estonia, către restul Uniunii și către Brazilia, ținând seama de prețurile medii de export de 139 de euro pe tonă pentru Estonia, de 152 de euro pe tonă pentru restul Uniunii și de 142 sau 143 de euro pe tonă pentru Brazilia. Pentru Uniune, cu excepția Estoniei, intervenienta a ajuns la o marjă de dumping de 39 de euro pe tonă, aplicând marja de profit de 8 %, și de 95 de euro pe tonă, aplicând marja de profit de 29 %. Pentru Estonia, rezultatul a fost de 52 de euro pe tonă și, respectiv, de 108 euro pe tonă.
112 În schimb, în informațiile suplimentare, intervenienta s‑a întemeiat pe o valoare normală bazată pe prețurile reale practicate pe piața internă rusă. Aceasta a ținut seama de o listă a prețurilor comerciale pentru anul calendaristic 2018 și de media anuală a prețurilor comerciale provenite de la expertul independent Chem‑courier. Aceasta a utilizat un preț intern al nitratului de amoniu rus în valoare de 142 de euro pe tonă sau 10 501 RUB pe tonă, care a fost ajustat pentru a ține seama de costurile de transport în valoare de 25 de euro pe tonă.
113 Marja de dumping a fost astfel calculată prin compararea prețurilor practicate efectiv pe piața internă rusă cu prețurile de export către Uniune, ținând seama de prețul mediu de export de 133 de euro pe tonă. Intervenienta a ajuns la o marjă de dumping de 9 euro pe tonă.
114 Elementele de probă conținute în informațiile suplimentare se întemeiază, așadar, pe o metodă de calcul diferită pentru stabilirea marjei de dumping și se bazează pe date diferite de cele conținute în cererea inițială.
115 Aceste elemente de probă se bazează în plus pe un temei legal distinct și vizează împrejurări diferite.
116 În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că determinarea valorii normale a unui produs constituie una dintre etapele esențiale care trebuie să permită stabilirea existenței unui eventual dumping (Hotărârea din 1 octombrie 2014, Consiliul/Alumina, C‑393/13 P, EU:C:2014:2245, punctul 20; a se vedea de asemenea Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C‑260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 76 și jurisprudența citată).
117 Pentru a determina această valoare normală, articolul 2 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul de bază prezintă metoda principală și prevede că ea se întemeiază în mod normal pe prețurile plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operațiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenți din țara exportatoare. Al doilea paragraf al acestei dispoziții precizează că, în cazul în care exportatorul din țara exportatoare nu produce sau nu comercializează produsul similar, valoarea normală se stabilește pe baza prețurilor altor comercianți sau producători (Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C‑260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 77; a se vedea de asemenea Hotărârea din 14 iulie 2021, Interpipe Niko Tube și Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant/Comisia, T‑716/19, EU:T:2021:457, punctul 56 și jurisprudența citată).
118 Acest principiu general se aplică cu prioritate la stabilirea valorii normale. Astfel, Curtea a statuat deja că atât din modul de redactare, cât și din economia articolului 2 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul de bază reiese că, la determinarea valorii normale, prețul efectiv plătit sau care urmează să fie plătit în cadrul operațiunilor comerciale normale este cel care trebuie luat în considerare, în principiu, cu prioritate pentru a stabili valoarea normală (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C‑260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 79 și jurisprudența citată).
119 În temeiul articolului 2 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul de bază, nu este posibil să se deroge de la aplicarea principiului general prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat decât în ipoteza în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale, în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente sau în cazul în care, din cauza unei situații speciale a pieței, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparații valabile, calculând valoarea normală fie pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă pentru costuri și o marjă de profit rezonabile, și anume o valoare normală construită, fie pe baza prețurilor de export reprezentative. Aceste derogări de la metoda de stabilire a valorii normale în funcție de prețurile reale au un caracter exhaustiv (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 2014, Consiliul/Alumina, C‑393/13 P, EU:C:2014:2245, punctele 20 și 21 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C‑260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 80 și jurisprudența citată).
120 Articolul 2 alineatul (1) primul și al doilea paragraf și articolul 2 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul de bază instituie, așadar, o ierarhie între metodele de stabilire a valorii normale care sunt enunțate în aceste dispoziții. Rezultă că situațiile vizate de fiecare dintre metodele menționate nu se suprapun (Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C‑260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 81).
121 Or, în speță, elementele de probă care figurează în cererea inițială, care privesc o valoare normală construită, se întemeiază pe articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, care precizează criteriile de înlăturare a metodei de stabilire a valorii normale și metodele subsidiare de calcul al acestei valori. Aceste derogări de la metoda de stabilire a valorii normale în funcție de prețurile reale au un caracter exhaustiv. În plus, acestea vizează o situație specială, întrucât intervenienta a considerat că calculele marjei de dumping nu puteau fi întemeiate pe prețurile comerciale practicate în mod real în Rusia.
122 În schimb, elementele de probă care figurează în informațiile suplimentare se bazează pe valoarea normală care respectă principiul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul de bază.
123 Întrucât noțiunile de valoare normală și de valoare normală construită sunt reglementate de dispoziții juridice diferite și întemeiate pe o metodologie comercială distinctă, nu se poate susține că recurgerea la o altă metodă de calcul al valorii normale în informațiile suplimentare, substanțial diferită de cea prezentată în cererea inițială și întemeiată pe o dispoziție legală și pe un principiu distincte, poate fi calificată drept informație menită să completeze sau să confirme elementele de probă conținute în cererea inițială.
124 Pe de altă parte, contrar celor susținute de Comisie în ședință, nu se poate considera că lista prețurilor reale de pe piața internă rusă furnizată printre informațiile suplimentare urmărește să completeze prețurile menționate în cererea inițială. Astfel, cererea inițială nu conținea o listă a prețurilor practicate efectiv pe piața internă rusă pentru primele patru luni ale anului 2017, ci o listă a prețurilor maxime declarate pentru îngrășămintele minerale utilizate de producătorii agricoli din Rusia, așa cum a fost publicată la 18 aprilie 2017. Această listă a prețurilor maxime nu urmărea, în plus, să stabilească o valoare normală întemeiată pe prețuri reale, ci servea drept temei pentru afirmațiile intervenientei privind o situație specială a pieței, ca urmare a strategiei guvernului rus de stabilire a unor prețuri în mod artificial scăzute.
125 Prin urmare, includerea în cererea consolidată a calculelor marjelor de dumping întemeiate pe pretinsele prețuri interne ruse nu constă într‑o simplă clarificare a elementelor de probă conținute în cererea inițială, întemeindu‑se pe valoarea normală construită. Este vorba despre elemente de probă noi, care au modificat în mod substanțial determinarea marjelor de dumping astfel cum au fost stabilite în cererea inițială și au schimbat conținutul esențial al acesteia din urmă. Întrucât au fost depuse după expirarea termenului legal, Comisia nu se putea prevala de acestea pentru a decide deschiderea reexaminării în perspectiva expirării măsurilor în urma cererii de reexaminare prezentate de intervenientă.
126 Comisia a săvârșit, așadar, o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere a faptelor atunci când a considerat, după cum reiese din considerentele (20), (23), (25), (26) și (29) ale regulamentului atacat, că se poate întemeia pe cererea consolidată, care cuprinde elementele de probă conținute în informațiile suplimentare, pentru a stabili caracterul suficient al elementelor de probă în scopul de a justifica deschiderea reexaminării în perspectiva expirării măsurilor.
127 În ședință, Comisia a susținut pentru prima dată că ar reieși din cuprinsul punctelor 1 și 4.1 din avizul de deschidere, precum și din considerentul (23) al regulamentului atacat că numai cererea inițială conține suficiente elemente de probă în sensul că expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea dumpingului. Aceasta a adăugat că ar fi putut deschide reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor numai pe baza cererii inițiale.
128 Cu toate acestea, nu reiese nicidecum din avizul de deschidere și din regulamentul atacat că ea ar fi considerat că cererea inițială conține suficiente elemente de probă în sensul că expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea dumpingului.
129 Astfel, considerentul (23) al regulamentului atacat arată în mod expres că reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor a fost deschisă pe baza cererii consolidate și precizează că Comisia a considerat că cererea inițială „conținea suficiente elemente de probă care, sub rezerva clarificărilor oferite de [intervenientă] în urma procesului de deficiență”, justificau deschiderea reexaminării în perspectiva expirării măsurilor.
130 Modul de redactare a considerentului (23) al regulamentului atacat în alte versiuni lingvistice decât versiunea în limba franceză, precum versiunea engleză, care utilizează expresia „subject to the clarifications provided by the applicants following the deficiency process to supplement its initial request”, sau versiunea germană, care indică „nach Anforderung noch fehlender Informationen”, confirmă faptul că informațiile suplimentare au fost solicitate de Comisie pentru a remedia lipsa sau caracterul deficient al informațiilor din cererea inițială.
131 În plus, considerentul (25) al regulamentului atacat precizează că „[n]u există nicio ambiguitate cu privire la faptul că reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor a fost deschisă pe baza [cererii consolidate]” și că „[a]cest lucru poate fi confirmat prin interpretarea secțiunii 4.1 din avizul de deschidere, care se referă în mod clar la elementele de probă care decurg din cererea de reexaminare consolidată”. De asemenea, în considerentul (29) al regulamentului menționat se reafirmă că „deschiderea prezentei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor nu se bazează doar pe informațiile primite în cererea de reexaminare inițială din 21 iunie 2019, ci și pe elementele de probă suplimentare furnizate de [intervenientă] înainte de deschidere și incluse în cererea de reexaminare consolidată”.
132 Pe de altă parte, în memoriul în apărare și în duplică, Comisia a susținut continuu că a concluzionat în sensul existenței unor elemente de probă suficiente privind probabilitatea unui dumping și a unui prejudiciu pe baza cererii consolidate și că cererea inițială, ca atare, nu a fost examinată în mod izolat, ci în combinație cu alte eventuale elemente de probă de care dispunea Comisia, inclusiv cu clarificările suplimentare furnizate de intervenientă, așa încât „regulamentul atacat nu abordează aspectul dacă informațiile furnizate în cererea inițială erau suficiente pentru a deschide reexaminarea în perspectiva expirării măsurilor”.
133 În ședință, Comisia a confirmat că a deschis efectiv reexaminarea pe baza cererii consolidate. Aceasta a adăugat că, în alte anchete, reexaminarea a fost deschisă în temeiul unei cereri depuse în termenul legal și al unei valori normale construite.
134 Punctul 1 din avizul de deschidere menționează de asemenea atât cererea inițială, cât și cererea consolidată, Comisia precizând că aceasta din urmă este desemnată în avizul respectiv drept „versiunea cererii accesibilă publicului”. În ceea ce privește punctul 4.1 din avizul de deschidere, el menționează că intervenienta a prezentat „elemente de probă suficiente privind absența unor date fiabile referitoare la prețurile interne pentru Rusia […] în cadrul operațiunilor comerciale normale”, așa încât acesta din urmă a construit valoarea normală. Caracterul suficient al elementelor de probă la care se face referire privește, așadar, justificarea recurgerii la o valoare normală construită în cererea inițială, însă nu înseamnă nicidecum că cererea menționată conținea suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea dumpingului, în sensul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.
135 În consecință, rezultă în mod explicit din aceste considerații că regulamentul atacat nu poate fi interpretat în sensul că stabilește că cererea inițială conținea suficiente elemente de probă potrivit cărora expirarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea dumpingului. În schimb, din regulamentul atacat reiese că, fără clarificările care figurează în informațiile suplimentare depuse de intervenientă la 20 august 2019, Comisia nu ar fi procedat în mod necesar la deschiderea reexaminării în perspectiva expirării măsurilor.
136 Tribunalul consideră, așadar, că solicitarea adresată intervenientei de Comisie pentru a obține prețurile reale de pe piața internă rusă pentru întregul an 2018 nu poate fi înțeleasă în sensul că are ca scop completarea elementelor de probă care figurează în cererea inițială, acestea fiind întemeiate numai pe calcule ale marjelor de dumping stabilite cu valoarea normală construită, ci în sensul că urmărește să compenseze o lipsă de informații.
137 Or, după cum reiese din analizele efectuate mai sus, nu revine Comisiei sarcina de a solicita producătorilor din Uniune, care au prezentat în termenul legal o cerere de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, să compenseze eventualul caracter insuficient al elementelor de probă care figurează în aceasta.
138 Astfel, Comisia dispune de termenul de trei luni care precedă expirarea măsurilor pentru a se asigura de caracterul suficient al acestor elemente de probă și poate obține informații suplimentare în această privință, fără a putea totuși să acopere sau să remedieze lipsa unor elemente de probă suficiente din cererea depusă în termenul legal și nici să înlocuiască elementele din cererea respectivă care lipsesc sau care prezintă o altă deficiență cu informații noi.
139 În orice caz, nu este de competența Tribunalului să substituie aprecierea Comisiei, astfel cum rezultă din avizul de deschidere și din regulamentul atacat, cu propria apreciere a caracterului suficient al elementelor de probă conținute în cererea inițială.
140 Astfel, potrivit jurisprudenței, Tribunalul nu poate să substituie motivele invocate în cursul procedurii de anchetă și în regulamentul atacat cu alte motive invocate pentru prima dată în fața sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2015, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Comisia, C‑398/13 P, EU:C:2015:535, punctul 22 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Consiliul, T‑442/12, EU:T:2017:372, punctul 153 și jurisprudența citată). Constituie asemenea motive invocate pentru prima dată în fața Tribunalului aprecierile formulate de Comisie cu privire la faptul că cererea inițială conținea suficiente elemente de probă a unei probabilități de continuare a dumpingului în cazul expirării măsurilor, așa încât aceasta ar fi putut să decidă deschiderea reexaminării în perspectiva expirării măsurilor numai pe această bază.
141 Prin urmare, criticile reclamantelor întemeiate pe o încălcare a articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază trebuie admise.
142 Rezultă din tot ceea ce precedă că regulamentul atacat trebuie anulat, fără a fi necesar să se examineze celelalte critici invocate de reclamante.
Cu privire la cheltuielile de judecată
143 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de reclamante, conform concluziilor acestora din urmă.
144 În temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenienta va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea extinsă)
declară și hotărăște:
1) Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2100 al Comisiei din 15 decembrie 2020 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de nitrat de amoniu originar din Rusia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului.
2) Obligă Comisia Europeană să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de AO Nevinnomysskiy Azot și AO Novomoskovskaya Aktsionernaya Kompania NAK „Azot”.
3) Comisia Europeană va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Spielmann | Öberg | Mastroianni |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 iulie 2023.
Semnături