HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

5 iulie 2023(*)

„Funcție publică – Agenți temporari – Recrutare – Contract de muncă – Articolul 2 litera (b) din RAA – Respingerea candidaturii – Promovare – Modificare a încadrării – Contract nou – Expirarea contractului – Articolul 8 al doilea paragraf și articolul 10 alineatul (3) din RAA – Eroare de drept – Egalitate de tratament – Acțiune în anulare – Admisibilitate”

În cauza T‑223/21,

SE, reprezentat de L. Levi, avocată,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de T. Bohr, L. Vernier și I. Melo Sampaio, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă),

compus din domnul R. da Silva Passos, președinte, domnul S. Gervasoni și doamnele N. Półtorak (raportoare), I. Reine și T. Pynnä, judecători,

grefier: P. Cullen, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 19 ianuarie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamantul, SE, solicită, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei Europene din 4 august 2020 de respingere a candidaturii sale la postul vacant publicat sub numărul COM/2020/1474 (denumită în continuare „decizia de respingere a candidaturii”) și a răspunsului din 28 octombrie 2020 la cererea sa întemeiată pe articolul 90 alineatul (1) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și referitoare la eligibilitatea sa pentru promovare, modificarea încadrării și repartizare pe un alt post și, pe de altă parte, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a acestor decizii.

 Istoricul cauzei

2        La 16 mai 2018, reclamantul a fost angajat la Comisie ca agent temporar cu gradul AST 3 în temeiul articolului 2 litera (b) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) pentru o perioadă de trei ani (în continuare „contractul inițial”). La 18 ianuarie 2021, printr‑un act adițional, contractul inițial a fost prelungit pentru o perioadă de doi ani, urmând să înceteze la 15 mai 2023.

3        Începând de la data angajării sale și până la 30 iunie 2018, reclamantul a fost repartizat la unitatea „[confidențial](1)”, în calitate de „[confidențial]”. La 1 iulie 2018, ca urmare a unei reorganizări a Direcției Generale (DG) „[confidențial]”, acestuia i‑a fost schimbată repartizarea în cadrul aceleiași unități în calitate de „[confidențial]”.

4        La 1 aprilie 2020, un post permanent din grupa de funcții administrator (AD) a devenit disponibil în cadrul unității reclamantului. El și‑a depus candidatura pentru acest post deschis candidaturilor prin anunțul pentru ocuparea unui post vacant COM/2020/816.

5        La 15 mai 2020, șeful de unitate al reclamantului l‑a informat pe acesta că DG Resurse Umane și Securitate a emis o obiecție cu privire la candidatura sa pentru motivul că, în temeiul articolului 8 al doilea paragraf din RAA, un agent temporar, precum el, angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu putea avea decât un singur contract de acest tip în cursul carierei sale.

6        La 29 iunie 2020, reclamantul a introdus o cerere, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut (denumită în continuare „cererea din 29 iunie 2020”), pentru a obține o poziție definitivă din partea administrației cu privire la aspectul dacă era eligibil pentru promovare, modificarea încadrării sau repartizare într‑un post de grad superior și dacă putea să își depună candidatura și să fie repartizat în alte posturi de agent temporar în cadrul Comisiei.

7        La 10 iulie 2020, reclamantul și‑a prezentat candidatura pentru un alt post permanent din grupa de funcții AD devenit vacant în unitatea sa și care făcea obiectul anunțului pentru ocuparea unui post vacant COM/2020/1474 (denumit în continuare „postul în litigiu”).

8        La 24 iulie 2020, a fost redactată o notă de către șeful de unitate al reclamantului, prin care se propunea ca, ținând seama de faptul că nu și‑a depus candidatura niciun candidat adecvat, intern sau extern, reclamantul să fie recrutat pe postul în litigiu.

9        La 29 iulie 2020, șeful de unitate al reclamantului i‑a indicat verbal acestuia că DG Resurse Umane și Securitate emitea obiecții cu privire la candidatura sa la postul în litigiu ca urmare a statutului său de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

10      La 4 august 2020, din cauza unei erori de introducere a numelui reclamantului, a fost trimisă o notificare de respingere a candidaturii sale pentru postul în litigiu, prin intermediul sistemului informatic de gestionare a personalului Comisiei denumit „SysPer 2”, la o adresă electronică eronată. O copie a acestei decizii a fost transmisă reclamantului prin e‑mail la 4 martie 2021.

11      La 10 septembrie 2020, după ce reclamantul a solicitat informații cu privire la stadiul avansării candidaturii sale, șefa de unitate adjunctă a DG Resurse Umane și Securitate l‑a informat, prin răspuns la e‑mail, că „nu [era] posibil ca un agent temporar al Comisiei să obțină un al doilea contract în calitate de agent temporar al Comisiei pe parcursul carierei sale” și l‑a invitat să aștepte concluziile autorității abilitate să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) în ceea ce privește cererea din 29 iunie 2020.

12      La 15 septembrie 2020, reclamantul a aflat că o altă persoană și‑a preluat atribuțiile pe postul în litigiu.

13      La 16 septembrie 2020, reclamantul a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut pentru a contesta decizia de respingere a candidaturii (denumită în continuare „reclamația R/440/20”).

14      La 28 octombrie 2020, reclamantul a primit din partea administrației un răspuns la cererea din 29 iunie 2020 (denumit în continuare „răspunsul din 28 octombrie 2020”).

15      La 2 noiembrie 2020, reclamantul a introdus o reclamație, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, împotriva răspunsului din 28 octombrie 2020 (denumită în continuare „reclamația R/507/20”).

16      La 3 noiembrie 2020, reclamantul a formulat observații și motive suplimentare în cadrul reclamației R/440/20.

17      Printr‑o decizie din 18 ianuarie 2021, administrația a respins reclamația R/440/20 (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației R/440/20”).

18      La 19 ianuarie 2021, după ce a luat cunoștință de decizia de respingere a reclamației R/440/20, reclamantul a sesizat serviciul de mediere al Comisiei pentru ca acesta să intervină în cadrul reclamației R/507/20 și să se asigure că Comisia examinează chiar principalele probleme ridicate.

19      La 3 martie 2021, Comisia a adoptat o decizie de inadmisibilitate a reclamației R/507/20, care examinează totuși cu titlu subsidiar anumite argumente ale reclamantului (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației R/507/20”).

 Concluziile părților

20      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei de respingere a candidaturii;

–        anularea răspunsului din 28 octombrie 2020;

–        anularea, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației R/440/20 și a deciziei de respingere a reclamației R/507/20;

–        obligarea Comisiei la repararea prejudiciului material pe care l‑a suferit ca urmare a pierderii unei șanse de a fi numit sau repartizat pe postul în litigiu de la 1 septembrie 2020;

–        obligarea Comisiei la repararea prejudiciului material, estimat la 24 245 de euro, pe care l‑a suferit ca urmare a pierderii unei șanse de a fi promovat începând cu 16 mai 2020;

–        obligarea Comisiei la repararea prejudiciului material pe care l‑a suferit din cauza pierderii unei șanse de a deveni funcționar titular prin participarea la concursuri interne rezervate agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA de nivel AD;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

21      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca vădit inadmisibilă;

–        în orice caz, respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la obiectul litigiului

22      Reclamantul solicită Tribunalului, pe lângă anularea deciziei de respingere a candidaturii și a răspunsului din 28 octombrie 2020, anularea, în măsura în care este necesar, a deciziilor de respingere a reclamațiilor R/440/20 și R/507/20.

23      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile în anulare îndreptate în mod formal împotriva deciziei de respingere a unei reclamații au drept efect, în cazul în care această decizie este lipsită de conținut autonom, sesizarea Tribunalului cu privire la actul împotriva căruia a fost formulată reclamația (a se vedea Hotărârea din 5 iunie 2019, Bernaldo de Quirós/Comisia, T‑273/18, nepublicată, EU:T:2019:371, punctul 20 și jurisprudența citată).

24      În realitate, orice decizie de respingere a unei reclamații, fie ea implicită sau explicită, nu face, dacă este pură și simplă, decât să confirme actul sau abținerea de care se plânge reclamantul și nu constituie, considerată izolat, un act atacabil, astfel încât concluziile îndreptate împotriva acestei decizii fără conținut autonom față de decizia inițială trebuie privite ca fiind îndreptate împotriva actului inițial (Hotărârea din 12 septembrie 2019, XI/Comisia, T‑528/18, nepublicată, EU:T:2019:594, punctul 20).

25      O decizie explicită de respingere a unei reclamații putea, ținând seama de conținutul acesteia, să nu aibă un caracter de confirmare a actului contestat de reclamant. Această situație se regăsește atunci când decizia de respingere a reclamației conține o reexaminare a situației reclamantului, în funcție de elemente noi de drept și de fapt, sau atunci când respectiva decizie modifică sau completează decizia inițială. În aceste ipoteze, respingerea reclamației constituie un act supus controlului instanței, pe care aceasta îl ia în considerare pentru aprecierea legalității actului contestat, respectiv îl consideră un act care lezează și care se substituie acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, XI/Comisia, T‑528/18, nepublicată, EU:T:2019:594, punctul 21).

26      În primul rând, în ceea ce privește concluziile în anularea deciziei de respingere a candidaturii, trebuie să se observe că decizia de respingere a reclamației R/440/20 confirmă refuzul Comisiei de a considera candidatura reclamantului pentru postul în litigiu ca fiind eligibilă, precizând în același timp motivele acestui refuz. Prin urmare, este necesar să se considere că prezenta acțiune are ca efect sesizarea Tribunalului cu concluziile în anularea deciziei de respingere a candidaturii, a căror legalitate trebuie examinată luând în considerare motivarea care figurează în decizia de respingere a reclamației R/440/20.

27      În al doilea rând, în ceea ce privește concluziile în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020, este necesar să se arate că AAIC respinge ca inadmisibilă reclamația R/507/20, însă examinează totuși, cu titlu subsidiar, argumentele reclamantului invocate împotriva răspunsului din 28 octombrie 2020. Din această cauză, motivele menționate trebuie luate în considerare în aprecierea legalității răspunsului din 28 octombrie 2020 în sensul jurisprudenței citate la punctul 25 de mai sus.

 Cu privire la concluziile în anularea deciziei de respingere a candidaturii

 Cu privire la admisibilitate

28      Trebuie amintit că Comisia a invocat inadmisibilitatea acestor concluzii în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, susținând în esență că reclamantul nu avea interesul de a exercita acțiunea în anularea deciziei de respingere a candidaturii.

29      Cu toate acestea, este necesar să se precizeze că, în ședința de audiere a pledoariilor, Comisia a indicat că renunță la concluziile privind inadmisibilitatea concluziilor în anularea deciziei de respingere a candidaturii, aspect de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței.

 Cu privire la fond

30      În susținerea concluziilor sale în anularea deciziei de respingere a candidaturii, reclamantul invocă patru motive, întemeiate, primul, pe lipsa notificării deciziei și pe nemotivare, al doilea, pe o interpretare incorectă a articolului 8 al doilea paragraf și a articolului 10 alineatul (3) din RAA și pe încălcarea articolelor menționate, al treilea, pe nerespectarea unor practici administrative constante, pe un tratament inegal și pe o discriminare pe motive de vârstă și, al patrulea, pe o lipsă de transparență, pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat și a dreptului la o cale de atac efectivă.

–       Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa notificării deciziei de respingere a candidaturii și pe nemotivare

31      Reclamantul susține că nu a primit niciodată o notificare oficială privind rezultatul candidaturii sale pentru postul în litigiu, cu încălcarea obligației prevăzute la articolul 25 al doilea paragraf din statut și a principiului bunei administrări consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). În opinia sa, abia la 15 septembrie 2020 a aflat că a fost respinsă candidatura sa, atunci când o altă persoană și‑a preluat atribuțiile în postul în litigiu în calitate de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA. Astfel, nu se poate considera că decizia de respingere a reclamației R/440/20 a remediat nemotivarea deciziei de respingere a candidaturii.

32      Comisia contestă argumentația reclamantului.

33      Cu titlu introductiv, este necesar să se constate că reclamantul susține în esență că motivele deciziei de respingere a candidaturii nu i‑au fost comunicate din cauza notificării eronate a deciziei menționate. Acesta urmărește, așadar, să demonstreze că Comisia și‑a încălcat obligația de motivare.

34      Potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare prevăzută la articolul 25 al doilea paragraf din statut, care nu constituie decât o reiterare a obligației generale prevăzute la articolul 296 al doilea paragraf TFUE, are drept scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a aprecia temeinicia actului care o lezează și oportunitatea introducerii unei acțiuni în fața Tribunalului și, pe de altă parte, să îi permită acestuia din urmă să exercite controlul asupra legalității actului (a se vedea Hotărârea din 16 octombrie 2019, ZV/Comisia, T‑684/18, nepublicată, EU:T:2019:748, punctul 72 și jurisprudența citată).

35      Caracterul suficient al motivării trebuie apreciat în funcție de împrejurările concrete ale speței, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl poate avea destinatarul (Hotărârea din 9 iulie 2019, VY/Comisia, T‑253/18, nepublicată, EU:T:2019:488, punctul 49). În special, o decizie este suficient motivată atunci când intervine într‑un context cunoscut funcționarului în cauză, care îi permite acestuia să înțeleagă conținutul măsurii luate în privința sa (Hotărârea din 29 septembrie 2005, Napoli Buzzanca/Comisia, T‑218/02, EU:T:2005:343, punctul 64).

36      Trebuie amintit că AAIC nu este obligată să motiveze deciziile de a nu reține o candidatură. În schimb, ea este obligată să își motiveze decizia de respingere a unei reclamații depuse de un candidat în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, iar motivarea acestei decizii trebuie să coincidă cu motivarea deciziei împotriva căreia a fost îndreptată reclamația (a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2019, VY/Comisia, T‑253/18, nepublicată, EU:T:2019:488, punctul 47 și jurisprudența citată).

37      Reclamantul pretinde că nu a primit niciodată, prin intermediul SysPer 2, o notificare din partea Unității 5 „Centrul de gestiune a conturilor” din cadrul DG Resurse Umane și Securitate care să îi indice că nu era eligibil pentru postul în litigiu. Pe de altă parte, presupunând că ar fi primit o astfel de notificare, conținutul ei ar fi insuficient pentru a‑l informa în mod corect.

38      În această privință, trebuie să se observe că reiese din dosar că Comisia a admis că a săvârșit o eroare în codarea SysPer 2 a destinatarului notificării deciziei de respingere a candidaturii. Deși trimiterea notificării menționate a fost efectuată la 4 august 2020, aceasta nu a parvenit reclamantului la acea dată, întrucât i‑a fost comunicată abia la 4 martie 2021.

39      În aceste condiții, este necesară pronunțarea cu privire la aspectul dacă, în prezența unei comunicări tardive a deciziei de respingere a candidaturii, reclamantului i s‑a dat totuși posibilitatea să înțeleagă motivele care au justificat considerarea de către Comisie a candidaturii sale pentru postul în litigiu ca fiind neeligibilă.

40      În primul rând, trebuie să se observe că șeful de unitate al reclamantului l‑a informat oral pe acesta, la 29 iulie 2020, că DG Resurse Umane și Securitate sau AAIC emit obiecții cu privire la numirea sa în postul în litigiu, ca urmare a statutului său de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

41      În al doilea rând, la 10 septembrie 2020, după ce a solicitat informații cu privire la stadiul de avansare a candidaturii sale, reclamantul a primit o scurtă comunicare din partea DG Resurse Umane și Securitate cu privire la candidatura sa pentru postul în litigiu (denumit în continuare „e‑mailul din 10 septembrie 2020”). Acesta indica în special reclamantului că „nu [era] posibil ca un agent temporar al Comisiei să obțină un al doilea contract în calitate de agent temporar al Comisiei pe parcursul carierei sale”.

42      În al treilea rând, reclamantul, astfel cum recunoaște în cererea introductivă, a avut cunoștință la 15 septembrie 2020 de faptul că fusese respinsă candidatura sa, atunci când a aflat că o altă persoană și‑a preluat atribuțiile în postul în litigiu.

43      Ținând seama de cele ce precedă, în momentul în care reclamantul a luat cunoștință de existența deciziei de respingere a candidaturii, cu alte cuvinte cel târziu la 15 septembrie 2020, contextul în care a fost adoptată decizia menționată era cunoscut de acesta, în sensul jurisprudenței citate la punctul 35 de mai sus.

44      În această privință, în special e‑mailul din 10 septembrie 2020 cuprinde o motivare care rămâne totuși precisă și detaliată și explică motivul care se opune eligibilității reclamantului pentru postul în litigiu, și anume că nu poate obține un al doilea contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA în cadrul Comisiei.

45      Împrejurarea potrivit căreia reclamantul a fost în măsură să conteste, în reclamația R/440/20, interpretarea dată de Comisie articolului 8 al doilea paragraf din RAA demonstrează că înțelesese că motivul de respingere a candidaturii sale era legat de statutul său de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

46      În sfârșit, dat fiind că decizia de respingere a candidaturii nu trebuia neapărat să fie motivată, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 36 de mai sus, este suficient, pentru a înlătura argumentația reclamantului întemeiată pe nemotivare, să se constate că, la 18 ianuarie 2021, Comisia a adoptat o decizie explicită de respingere a reclamației R/440/20 și că, în această decizie, AAIC a oferit reclamantului o indicație suficientă pentru a aprecia temeinicia deciziei de respingere a candidaturii și pentru a‑i permite să conteste legalitatea acesteia. De asemenea, motivarea cuprinsă în decizia de respingere a reclamației R/440/20 permite Tribunalului să își exercite controlul asupra legalității deciziei de respingere a candidaturii.

47      În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia autorul e‑mailului din 10 septembrie 2020 nu era competent să adopte decizia de respingere a candidaturii, este necesar să se arate că acest e‑mail nu este o decizie de respingere a candidaturii, ci confirmă și explică motivele deciziei de respingere a candidaturii. Trebuie de asemenea să se țină seama de contextul cunoscut de reclamant, care i‑a permis, astfel cum s‑a constatat la punctul 43 de mai sus, să înțeleagă conținutul măsurii adoptate în privința sa. Prin urmare, trebuie să se constate că acest argument nu este pertinent în vederea examinării caracterului suficient al motivării.

48      În consecință, primul motiv trebuie respins.

–       Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o interpretare incorectă a articolului 8 al doilea paragraf și a articolului 10 alineatul (3) din RAA

49      Reclamantul susține că Comisia a încălcat articolul 8 al doilea paragraf din RAA întrucât a apreciat că nu putea încheia, în calitate de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, un al doilea contract de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA în cadrul Comisiei.

50      În această privință, reclamantul susține în esență că, contrar celor afirmate de Comisie, nu rezultă din nicio dispoziție a RAA că nu este posibil ca un agent temporar al Comisiei angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA să obțină un al doilea contract în aceeași calitate pe parcursul carierei sale. În special, din articolul 8 al doilea paragraf din RAA nu ar reieși că un agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu poate încheia decât un singur contract de agent temporar în acest temei.

51      Reclamantul adaugă că, presupunând că articolul 8 al doilea paragraf din RAA limitează într‑un fel sau altul numărul de contracte pe durata angajării inițiale, acest articol nu s‑ar aplica din moment ce el ar putea întotdeauna, în temeiul articolului 10 alineatul (3) din RAA, să fie numit într‑un nou post, inclusiv într‑un grad superior, prin intermediul unui act adițional la contractul său și, prin urmare, fără a fi necesar să încheie un nou contract.

52      Comisia contestă argumentele reclamantului.

53      Comisia susține că postul în litigiu era un post permanent care, în ceea ce privește agenții temporari, nu putea fi, așadar, deschis decât agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, cu excluderea celorlalte categorii de agenți temporari. Or, în măsura în care reclamantul era deja un agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, el nu putea obține un alt contract de agent temporar angajat în același temei în cadrul Comisiei, conform articolului 8 al doilea paragraf din RAA. În plus, angajarea reclamantului în postul menționat nu ar fi fost posibilă decât dacă acesta nu ar fi avut nevoie de încheierea unui nou contract.

54      Cu titlu introductiv, trebuie observat că, la momentul la care reclamantul și‑a depus candidatura pentru postul în litigiu, el își exercita atribuțiile în cadrul unui contract de agent temporar, angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, cu gradul AST 3, pentru o perioadă inițială de trei ani, înainte ca aceasta să fie prelungită pentru o perioadă de doi ani, care urma să se încheie în mai 2023. Prin urmare, în cursul contractului inițial, reclamantul și‑a depus candidatura pentru postul în litigiu, care corespundea unui post permanent de administrator, vacant în cadrul serviciului în care lucra la momentul depunerii candidaturii sale.

55      În decizia de respingere a candidaturii, AAIC a considerat că respectiva candidatură a reclamantului la postul în litigiu era neeligibilă pentru motivul că angajarea sa în postul menționat ar fi necesitat încheierea unui nou contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, ceea ce, potrivit Comisiei, ar fi fost contrar articolului 8 al doilea paragraf din RAA. Astfel, Comisia își întemeiază decizia exclusiv pe interpretarea pe care o reține pentru articolul 8 al doilea paragraf din RAA.

56      Această interpretare este contestată de reclamant, care susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că articolul 8 al doilea paragraf din RAA trebuia interpretat în sensul că se opunea ca un agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, al cărui contract inițial era în curs, la fel ca al reclamantului, să poată obține un alt contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

57      Trebuie amintit că din coroborarea articolului 1a alineatul (1) din statut cu articolele 2-5 din RAA reiese că posturile permanente ale instituțiilor pot fi ocupate, în principiu, de funcționari și că, prin urmare, numai în mod excepțional astfel de posturi pot fi ocupate de alți agenți (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2022, TL/Comisia, T‑438/21, nepublicată, EU:T:2022:455, punctul 33 și jurisprudența citată).

58      Astfel, deși articolul 2 litera (b) din RAA prevede în mod expres că pot fi angajați agenți temporari în vederea ocupării unui post permanent, acest articol precizează că angajarea este posibilă numai cu titlu temporar. În plus, potrivit articolului 8 al doilea paragraf din RAA, în versiunea aplicabilă prezentului litigiu, contractul de muncă al unui agent menționat la articolul 2 litera (b) sau (d) nu poate depăși patru ani, dar poate fi limitat la orice perioadă mai scurtă, iar contractul său nu poate fi prelungit decât o dată pentru o perioadă de cel mult doi ani, cu condiția ca posibilitatea de prelungire să fi fost prevăzută în contractul inițial, în limitele stabilite în acest contract. După încheierea perioadei menționate anterior, raporturile de serviciu ale acestora în calitate de agenți temporari încetează în mod obligatoriu în sensul prezentelor dispoziții. La expirarea contractului, agentul nu poate ocupa un post permanent al instituției decât dacă face obiectul unei numiri în calitate de funcționar în condițiile stabilite de statut.

59      Conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii Europene, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte. Geneza unei dispoziții de drept al Uniunii poate de asemenea să ofere elemente importante pentru interpretarea sa (Hotărârea din 7 septembrie 2022, LR/BEI, T‑529/20, EU:T:2022:523, punctul 19 și jurisprudența citată).

60      În primul rând, în ceea ce privește interpretarea literală a articolului 8 al doilea paragraf din RAA, reprodus la punctul 58 de mai sus, trebuie să se observe de la bun început că acest articol nu prevede nicio limitare explicită a numărului de contracte de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA pe care un agent temporar le‑ar putea încheia pe durata totală cumulată a prestării de servicii a unui agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, pe care o stabilește la șase ani. Pe de altă parte, versiunea engleză a articolului 8 al doilea paragraf din RAA se referă la mai multe contracte de muncă, iar nu la un contract unic în ceea ce privește agentul temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA. Astfel, această versiune utilizează în mod expres pluralul în ceea ce privește expresiile „[t]heir contracts may be renewed” și „[o]n the expiry of their contracts”.

61      Cu toate acestea, potrivit Comisiei, din interpretarea literală a articolului 8 al doilea paragraf din RAA și în special din utilizarea expresiilor „[l]a sfârșitul acestei perioade” și „[l]a încetarea contractului său” reiese că legiuitorul Uniunii a intenționat să se opună ca un agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA să poată, din moment ce contractul său de agent temporar întemeiat pe articolul 2 litera (b) din RAA înceta, să încheie un nou contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA. Aceasta ar însemna, fără echivoc, că un agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu poate obține un alt contract de agent temporar pe același temei pe durata restului carierei sale. Din această perspectivă, în cazul în care un agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, care nu a reușit la un concurs care să permită o numire în calitate de funcționar în condițiile stabilite de statut, își depune candidatura la un post permanent, el ar fi în mod necesar neeligibil, cu excepția cazului în care se poate stabili că schimbarea repartizării sale nu necesită încheierea unui nou contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

62      În opinia reclamantului, trebuie să se facă distincție între expirarea contractului și încetarea prematură sau rezilierea contractului. În această privință, el consideră că termenul „expirare” a contractului nu poate fi interpretat în sensul că include încetarea anticipată sau rezilierea contractului, indiferent de metoda de interpretare utilizată. Această interpretare ar fi confirmată de modul de redactare a articolului 47 litera (b) din RAA.

63      În primul rând, în ceea ce privește expresia „această perioadă” prevăzută la articolul 8 al doilea paragraf din RAA, trebuie să se observe că aceasta desemnează durata contractului inițial astfel cum este menționată în a doua teză a articolului 8 al doilea paragraf din RAA, care nu poate depăși patru ani, eventual prelungită cu durata unei reînnoiri de cel mult doi ani.

64      În consecință, trebuie să se înțeleagă că sintagma „[l]a sfârșitul acestei perioade” desemnează termenul de angajare a agentului temporar recrutat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, înțelegându‑se fie, în ipoteza lipsei prelungirii, ca încetarea contractului inițial, fie, în ipoteza acordării unei prelungiri, ca încetarea prelungirii acordate.

65      Or, la momentul adoptării deciziei de respingere a candidaturii, contractul de agent temporar al reclamantului întemeiat pe articolul 2 litera (b) din RAA, care nu fusese încă prelungit, era încă în curs și el nu se afla, așadar, „[l]a sfârșitul acestei perioade” în sensul dispoziției menționate.

66      În al doilea rând, în ceea ce privește expresia „[l]a încetarea contractului său”, prevăzută la articolul 8 al doilea paragraf din RAA, în lipsa unei definiții, în statut, a noțiunii „încetare”, această noțiune trebuie interpretată în conformitate cu sensul său obișnuit în limbajul curent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2022, LR/BEI, T‑529/20, EU:T:2022:523, punctul 23 și jurisprudența citată).

67      Or, este necesar să se observe că, în sensul său uzual, termenul „încetare” vizează „sfârșitul unui termen”, și anume în speță sfârșitul termenului pentru care a fost încheiat contractul unui agent temporar.

68      În al doilea rând, interpretarea contextuală a articolului 8 al doilea paragraf a patra teză din RAA susține interpretarea literală a acestei dispoziții.

69      Astfel, este necesar să se arate, în această privință, că articolul 47 litera (b) punctul (ii) din RAA prevede că, „[î]n cazul în care contractul este reziliat de către instituție, agentul are dreptul la o indemnizație egală cu o treime din salariul său de bază pentru perioada cuprinsă între data la care îi încetează raporturile de muncă și data la care îi înceta contractul”. Acesta stabilește astfel o distincție între rezilierea și încetarea contractului unui agent temporar.

70      Or, întrucât, în cadrul aceluiași act, expresiile identice trebuie interpretate în mod uniform (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 18 septembrie 2019, Peters, C‑700/17, EU:C:2019:753, punctul 18), nu este necesar să se repună în discuție stabilirea de către legiuitor a unei diferențieri între rezilierea și încetarea contractului prin dispozițiile statutului.

71      Astfel, contrar celor pretinse de Comisie, noțiunea de „încetare a contractului” evocată la articolul 8 al doilea paragraf a patra teză din RAA nu este echivalentă cu noțiunea de „reziliere a contractului”.

72      Prin urmare, în ipoteza în care, astfel cum susține Comisia, angajarea reclamantului pe postul în litigiu ar fi determinat în mod necesar rezilierea contractului său de agent temporar încheiat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, articolul 8 al doilea paragraf a patra teză din RAA nu ar fi aplicabil situației reclamantului.

73      Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se concluzioneze că din modul de redactare a articolului 8 al doilea paragraf din RAA nu reiese că nu ar fi posibil ca un agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA să încheie un nou contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA pe durata contractului său inițial.

74      În al treilea rând, interpretarea teleologică a articolului 8 al doilea paragraf din RAA confirmă interpretarea literală și contextuală a acestei dispoziții.

75      În conformitate cu jurisprudența citată la punctul 59 de mai sus, articolul 8 al doilea paragraf din RAA trebuie interpretat în special în raport cu scopurile sale și cu cele care, mai general, stau la baza RAA (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 februarie 2014, Drakeford/EMA, F‑29/13, EU:F:2014:10, punctul 45).

76      În primul rând, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 57 de mai sus, posturile permanente ale instituțiilor pot fi ocupate, în principiu, de funcționari și că, prin urmare, numai cu titlu de excepție astfel de posturi pot fi ocupate de alți agenți, precum agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

77      În această logică, articolul 3 alineatul (1) din Decizia C(2013) 9049 a Comisiei din 16 decembrie 2013 privind politica de angajare și de încadrare în muncă a agenților temporari prevede printre altele că, „[î]ntrucât posturile permanente sunt destinate numirii de funcționari, totalul tuturor agenților temporari în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu trebuie să depășească 3 % din numărul total de posturi permanente autorizate la Comisie”. În plus, articolul 3 alineatul (2) din decizia menționată prevede că „[r]ecurgerea la astfel de angajamente nu poate fi autorizată decât după publicarea fără succes a postului în conformitate cu articolele 4 și 29 din statut”.

78      Rezultă că obiectivul principal al articolului 8 al doilea paragraf din RAA este de a limita recurgerea la agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, care ocupă temporar posturi permanente care au vocația de a fi ocupate de funcționari, și că durata maximă totală de șase ani a raportului de muncă al unui agent temporar angajat în această calitate în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA are ca obiect să servească acest obiectiv.

79      În al doilea rând, în lipsa unei dispoziții specifice care să împiedice o astfel de abordare, pentru interpretarea articolului 8 al doilea paragraf din RAA trebuie să ne inspirăm din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO 1999, L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129) (Hotărârea din 5 februarie 2014, Drakeford/EMA, F‑29/13, EU:F:2014:10, punctul 44).

80      În această privință, trebuie amintit că circumstanța potrivit căreia o directivă nu creează, prin ea însăși, obligații pentru instituții sau agenții nu poate exclude faptul că instituțiile trebuie să țină seama în mod indirect de ea în relațiile cu funcționarii sau cu agenții lor (Hotărârea din 13 aprilie 2011, Scheefer/Parlamentul, F‑105/09, EU:F:2011:41, punctul 54).

81      În plus, Directiva 1999/70 și acordul‑cadru pe care urmărește să îl pună în aplicare pot fi invocate, în limitele stabilite de jurisprudență, de justițiabili împotriva instituțiilor Uniunii în scopul, în măsura posibilului, al unei interpretări a normelor din statut și din RAA care să fie conformă cu cerințele prevăzute de acordul‑cadru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 57).

82      Rezultă că legiuitorul, în exercitarea competenței legislative de a adopta RAA, conferită de articolul 336 TFUE, și AAIC, în exercitarea puterii de apreciere largi de care dispune, în cadrul stabilit prin dispozițiile RAA, este obligat, cu ocazia adoptării sau a punerii în aplicare a normelor care reglementează relațiile dintre Uniune și agenții săi, să împiedice abuzurile de drept care pot rezulta din folosirea raporturilor sau a contractelor de muncă pe durată determinată succesive, potrivit obiectivelor de îmbunătățire a condițiilor de trai și de muncă ale lucrătorilor și de protecție socială adecvată a acestora din urmă, prevăzute la articolul 151 TFUE (Hotărârea din 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 61).

83      Or, acordul‑cadru face din stabilitatea locului de muncă un element major în materie de protecție a lucrătorilor în cadrul Uniunii (Hotărârea din 8 martie 2012, Huet, C‑251/11, EU:C:2012:133, punctele 35 și 44). Mai precis, clauza 5 alineatul (1) din acesta urmărește în mod specific să limiteze recurgerea succesivă la contracte sau la raporturi de muncă pe durată determinată, considerată o sursă potențială de abuz în defavoarea lucrătorilor, prin prevederea unui număr de dispoziții minime de protecție destinate să evite precarizarea situației salariaților. În special, clauza 5 alineatul (1) litera (c) din acordul‑cadru prevede stabilirea unui număr maxim de reînnoiri de contracte sau de raporturi de muncă pe durată determinată (a se vedea Hotărârea din 5 februarie 2014, Drakeford/EMA, F‑29/13, EU:F:2014:10, punctul 44 și jurisprudența citată).

84      Trebuie să se arate că articolul 8 din RAA a fost deja considerat conform cu acordul-cadru, în măsura în care nu aducea atingere scopurilor și cerințelor minime ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2012, AI/Curtea de Justiție, F‑85/10, EU:F:2012:97, punctul 140).

85      Trebuie să se observe că articolul 8 al doilea paragraf din RAA prevede, pe de o parte, o durată maximă a contractului de muncă al agentului temporar prevăzut la articolul 2 litera (b) din RAA și, pe de altă parte, o limită în ceea ce privește numărul de reînnoiri care pot fi acordate aceluiași agent, și anume, în speță, o singură prelungire.

86      Obiectivele urmărite prin stabilirea acestor două limite trebuie de asemenea luate în considerare în vederea interpretării teleologice a articolului 8 al doilea paragraf din RAA.

87      În ceea ce privește durata maximă a angajării, potrivit jurisprudenței, articolul 8 al doilea paragraf din RAA, prin stabilirea duratei maxime totale a raportului de muncă al unui agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, cuprinde una dintre măsurile enumerate în clauza 5 din acordul‑cadru, prin care se urmărește prevenirea utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată succesive, în speță cea prevăzută la alineatul (1) litera (b) al clauzei menționate (Hotărârea din 11 iulie 2012, AI/Curtea de Justiție, F‑85/10, EU:F:2012:97, punctul 138).

88      În această privință, părțile au confirmat în ședință că durata totală a angajării reclamantului ca agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, indiferent dacă a fost sau nu a fost recrutat pe postul în litigiu, nu putea depăși perioada maximă de șase ani prevăzută la articolul 8 al doilea paragraf din RAA.

89      În ceea ce privește limita referitoare la numărul de reînnoiri posibile, astfel cum a recunoscut Comisia în ședință, articolul 8 al doilea paragraf din RAA, prin limitarea numărului de prelungiri ale contractului agentului temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, conține de asemenea una dintre măsurile enumerate în clauza 5 din acordul‑cadru privind prevenirea utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată succesive, în speță cea prevăzută la alineatul (1) litera (c) al clauzei menționate, astfel încât posibilitatea unei reînnoiri unice a contractului de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA urmărește să garanteze respectarea de către instituția care îl angajează a protecției agentului temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA împotriva abuzurilor care ar putea rezulta din recurgerea la numeroase contracte scurte pe durată determinată succesive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 66).

90      Or, trebuie să se constate că posibilitatea agentului temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA de a încheia un nou contract de agent temporar în același temei pentru o perioadă care să nu depășească perioada maximă de șase ani prevăzută la articolul 8 al doilea paragraf din RAA nu încalcă, ca atare, obiectivul acestei dispoziții de limitare în timp a ocupării posturilor permanente de către agenții temporari.

91      Pe de altă parte, nimic nu indică faptul că încheierea unui nou contract ar fi determinat un risc de abuz de drept în detrimentul reclamantului care ar putea rezulta din utilizarea contractelor de muncă pe durată determinată succesive.

92      Prin urmare, articolul 8 al doilea paragraf din RAA nu se opune posibilității unui agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA de a încheia un nou contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, din moment ce limitarea în timp de șase ani prevăzută de dispoziția menționată este respectată.

93      Această interpretare a articolului 8 al doilea paragraf din RAA este conformă și cu practica altor instituții și agenții ale Uniunii. Astfel, ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii, Comisia a furnizat rezultatele unei consultări pe care o inițiase în iunie 2022 cu alte instituții și agenții ale Uniunii cu privire la posibilitatea unui agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA de a încheia un nou contract în această calitate în termenul maxim prevăzut la articolul 8 al doilea paragraf din RAA. Rezultatele menționate arată că majoritatea instituțiilor și agențiilor solicitate au în vedere sau prevăd o astfel de posibilitate.

94      Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se concluzioneze că decizia de respingere a candidaturii, care consideră candidatura reclamantului neeligibilă, este întemeiată pe o interpretare eronată a articolului 8 al doilea paragraf din RAA.

95      Prin urmare, se impun admiterea prezentului motiv și anularea deciziei de respingere a candidaturii fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente ale prezentului motiv, nici celelalte motive prezentate în susținerea concluziilor în anulare împotriva deciziei de respingere a candidaturii.

 Cu privire la concluziile în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020

 Cu privire la admisibilitate

96      Comisia a prezentat o excepție de inadmisibilitate a acestor concluzii în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pentru motivul că răspunsul din 28 octombrie 2020 nu ar constitui un act care îl lezează pe reclamant.

97      În primul rând, Comisia susține că răspunsul din 28 octombrie 2020 nu este decât un simplu răspuns la întrebările adresate de reclamant în cererea din 29 iunie 2020 și nu urmărește decât să dea o interpretare a dispozițiilor statutare evocate. Astfel, răspunsurile date nu ar modifica statutul juridic al reclamantului.

98      În al doilea rând, Comisia susține că nu a omis să acționeze prin neorganizarea unui exercițiu de promovare pentru agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA și că, în ipoteza în care reclamantul dorea să atace lipsa promovării, trebuia să conteste decizia de promovare care nu cuprindea numele său.

99      Reclamantul susține că acțiunea sa este admisibilă.

100    Este necesar să se arate că, în răspunsul din 28 octombrie 2020, AAIC se exprimă, la cererea reclamantului, cu privire la aplicarea unor dispoziții legale în privința lui și cu privire la patru întrebări, referitoare în principal la aplicarea articolului 45 alineatul (1) din statut, a articolelor 10 și 15 din RAA și a clauzei 4 alineatul (1) din acordul‑cadru la situația sa individuală.

101    În această privință, în primul rând, AAIC arată că articolele 10 și 15 din RAA nu conferă membrilor personalului un „drept direct” la promovare și nici nu dau naștere unei obligații în atenția administrației de a efectua exerciții de modificare a încadrării agenților temporari. În al doilea rând, AAIC precizează că încheierea unui al doilea contract în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu este posibilă în cazul reclamantului și că, în principiu și cu excepția unor împrejurări excepționale, schimbarea repartizării reclamantului pe un alt post permanent decât cel pe care îl ocupa nu este posibilă. În al treilea rând, aceasta arată că articolul 45 alineatul (1) din statut nu se aplică în mod direct situației sale și, în al patrulea rând, că acordul‑cadru nu este aplicabil în cazul reclamantului în măsura în care situația sa de fapt, în calitate de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, este diferită de cea a agenților temporari recrutați în temeiul altor dispoziții legale.

102    Astfel, răspunsul din 28 octombrie 2020 abordează în esență două aspecte legate, în primul rând, de posibilitatea „promovării” sau a „modificării încadrării” agentului temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA și, în al doilea rând, de posibilitatea agentului temporar recrutat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA de a obține un nou contract, deși contractul său este în curs.

103    Potrivit unei jurisprudențe constante, un act care lezează este acela care produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, un astfel de act trebuind să fie adoptat de autoritatea competentă și să cuprindă o luare de poziție definitivă a administrației (a se vedea Ordonanța din 10 septembrie 2021, Kühne/Parlamentul, T‑691/20, nepublicată, EU:T:2021:600, punctul 26 și jurisprudența citată).

104    În ceea ce privește concluziile în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020 privind motivele prin care se arată reclamantului că nu poate, în temeiul articolului 8 al doilea paragraf din RAA, să beneficieze de un alt contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, este necesar să se arate că motivarea AAIC în această privință se limitează să reitereze poziția acesteia, formulată în decizia de respingere a candidaturii. Rezultă că această parte a răspunsului din 28 octombrie 2020, deja precedată de adoptarea deciziei de respingere a candidaturii, nu modifică în mod distinct situația juridică a reclamantului în sensul jurisprudenței citate la punctul 103 de mai sus.

105    Prin urmare, trebuie respinse ca inadmisibile concluziile în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020 privind motivele prin care se arată reclamantului că nu poate, în temeiul articolului 8 al doilea paragraf din RAA, să beneficieze de un alt contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

106    În ceea ce privește restul concluziilor în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020, trebuie amintit că instanța Uniunii are dreptul să aprecieze, în funcție de împrejurările fiecărei spețe, dacă buna administrare a justiției justifică respingerea pe fond a acțiunii, fără pronunțarea prealabilă cu privire la admisibilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctul 52).

107    Or, ținând seama de împrejurările speței, precum și de principiul bunei administrări a justiției, este necesar să se examineze concluziile în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020 în ceea ce privește partea referitoare la posibilitatea de a promova sau de a modifica încadrarea, în cadrul Comisiei, a unui agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA fără a se pronunța în prealabil cu privire la admisibilitatea acestor concluzii, în măsura în care ele sunt, în orice caz și pentru motivele prezentate în continuare, nefondate.

 Cu privire la fond

108    În susținerea concluziilor sale în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020, reclamantul invocă în esență două motive, întemeiate, primul, pe o interpretare incorectă și pe o încălcare a articolului 8 al doilea paragraf și a articolului 10 alineatul (3) din RAA și, al doilea, pe o încălcare a principiului egalității de tratament.

–       Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o interpretare incorectă și pe o încălcare a articolului 8 al doilea paragraf și a articolului 10 alineatul (3) din RAA

109    Reclamantul apreciază că răspunsul administrației, care, în opinia lui, trebuie interpretat ca un refuz al promovării, al modificării încadrării sau al numirii într‑un alt post, este vădit eronat și constituie o încălcare a articolului 45 din statut și a articolului 8 al doilea paragraf și a articolului 10 alineatul (3) din RAA.

110    Comisia contestă argumentația reclamantului.

111    În primul rând, în ceea ce privește posibilitatea reclamantului de a beneficia de o promovare în sensul articolului 45 din statut, trebuie să se constate, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, că RAA nu face referire la promovare. Potrivit articolului 45 din statut, promovarea „se face exclusiv prin selecție din rândul funcționarilor care au cel puțin doi ani de vechime în gradul respectiv”.

112    RAA nu prevede, așadar, nicio posibilitate de promovare pentru agenții temporari, ci mai degrabă, în temeiul articolelor 15 și 16, de încadrare într‑un grad corespunzător atribuțiilor pe care trebuie să le exercite pe durata contractului lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2016, Todorova Androva/Consiliul și alții, T‑366/15 P, nepublicată, EU:T:2016:729, punctul 48).

113    Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că Comisia a considerat în mod întemeiat, în răspunsul din 28 octombrie 2020, că procedura de promovare prevăzută la articolul 45 din statut nu privea decât funcționarii.

114    În al doilea rând, în ceea ce privește posibilitatea unei modificări a încadrării, în sensul articolului 10 alineatul (3) din RAA, trebuie arătat că, în răspunsul din 28 octombrie 2020, Comisia nu susține, contrar afirmațiilor reclamantului, că articolul 8 al doilea paragraf din RAA interzice modificarea încadrării agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA. Ea se limitează să afirme că, având în vedere marja largă de apreciere de care beneficiază în această privință, este posibil să nu prevadă organizarea unui exercițiu de modificare a încadrării agenților temporari cu contracte pe perioadă determinată, printre care agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

115    Pe de altă parte, trebuie subliniat că articolul 10 alineatul (3) din RAA, care privește posibilitatea unei modificări a încadrării, nu stabilește în niciun mod un drept al oricărui agent temporar de a beneficia, la cerere, de o modificare a încadrării.

116    Trebuie amintit că, deși, potrivit principiului unicității funcției publice, toți funcționarii Uniunii sunt supuși unui statut unic, un astfel de principiu nu implică faptul că instituțiile trebuie să își folosească în mod identic puterea de apreciere care le‑a fost recunoscută prin statut, în condițiile în care, dimpotrivă, în gestionarea personalului lor, acestea din urmă se bucură de un „principiu de autonomie” (Hotărârea din 9 iunie 2021, KZ/Comisia, T‑453/20, nepublicată, EU:T:2021:339, punctul 52). Trebuie să se raționeze în mod analog în ceea ce privește agenții temporari supuși RAA.

117    În consecință, trebuie să se considere că, în măsura în care RAA nu prevede obligația administrației de a efectua un exercițiu de modificare a încadrării agenților temporari, Comisia nu a încălcat articolul 8 al doilea paragraf și articolul 10 alineatul (3) din RAA prin faptul că nu a prevăzut, în cadrul autonomiei administrative de care se bucura, organizarea unui exercițiu de modificare a încadrării agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

118    Această constatare nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantului potrivit căruia, la punctele 60-63 din Hotărârea din 28 aprilie 2021, Correia/CESE (T‑843/19, EU:T:2021:221), Tribunalul precizează în esență că lipsa unor norme scrise și practica deciziilor ad‑hoc, fără să se procedeze la o publicare, ar reprezenta o lipsă de transparență care ar încălca principiul securității juridice.

119    În realitate, jurisprudența citată la punctul 118 de mai sus are în vedere ipoteza potrivit căreia o instituție prevede posibilitatea modificării încadrării agenților săi temporari, însă nu prevede criterii explicite pentru astfel de proceduri. Or, nu aceasta este situația în speță. Pe de altă parte, acest argument nu este de natură să repună în discuție autonomia Comisiei în ceea ce privește decizia de a nu prevedea posibilitatea modificării încadrării agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

120    Pe de altă parte, reclamantul susține, având în vedere o captură de ecran a SysPer 2, că Comisia a lansat, probabil până în anul 2017, exerciții de promovare distincte pentru funcționari, pentru agenții contractuali și pentru agenții temporari.

121    În această privință, trebuie arătat că însăși existența unei practici a unor astfel de exerciții de promovare distincte pentru agenții temporari este negată de Comisie, care explică faptul că datele prezentate de reclamant decurg dintr‑o eroare tehnică în SysPer 2, care a fost rezolvată. Cu toate acestea, presupunând că o asemenea practică a existat, Comisia a putut să modifice în mod valabil această practică, în conformitate cu principiul autonomiei administrative, amintit la punctul 116 de mai sus.

122    În consecință, primul motiv trebuie respins.

–       Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării

123    Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantul susține în esență că, prin adoptarea răspunsului din 28 octombrie 2020, Comisia a încălcat principiul nediscriminării în mai multe privințe.

124    Prezentul motiv se împarte în trei aspecte. Primul aspect este întemeiat pe un tratament inegal și pe o discriminare între participanții la programul Pilot Junior Professionals (denumit în continuare „programul JPP”) și agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA în cadrul Comisiei, al doilea aspect este întemeiat pe un tratament inegal între agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA și ceilalți agenți temporari ai Comisiei, iar al treilea este întemeiat pe un tratament inegal între agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA din diferite instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii.

125    Comisia contestă această argumentație.

126    Trebuie amintit că principiul egalității de tratament constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolul 20 din cartă, a cărui expresie particulară o constituie principiul nediscriminării, enunțat la articolul 21 alineatul (1) din aceasta. Potrivit jurisprudenței, acest principiu impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 27 noiembrie 2018, Hebberecht/SEAE, T‑315/17, EU:T:2018:842, punctele 58 și 59 și jurisprudența citată).

127    În ceea ce privește cerința referitoare la caracterul comparabil al unor situații, aceasta se apreciază în raport cu toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului Uniunii care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul în cauză (a se vedea Hotărârea din 19 decembrie 2019, HK/Comisia, C‑460/18 P, EU:C:2019:1119, punctul 67 și jurisprudența citată).

128    Prin intermediul primului aspect, reclamantul pretinde că practicile Comisiei constituie o discriminare în privința sa față de participanții la programul JPP, care sunt, la fel ca și el, agenți temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA. Astfel, în măsura în care participanții la programul JPP ar fi agenți temporari cărora li s‑ar putea schimba repartizarea în alte posturi din serviciile Comisiei, semnificativ diferite prin natura atribuțiilor, fără a fi necesar să se încheie un nou contract, acești candidați ar fi tratați într‑un mod mai favorabil decât alți agenți temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, pentru care administrația consideră că este necesar un nou contract, și, în consecință, interzis.

129    Mai întâi, astfel cum a explicat Comisia în decizia de respingere a reclamației R/507/20, dacă un agent temporar recrutat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA aparținând grupei de funcții AST ar trebui selecționat pentru a participa la programul JPP, acestuia i s‑ar propune un contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA, iar nu un contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

130    În continuare, în ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia ar fi discriminat de faptul că schimbările regulate ale repartizării participanților la programul JPP nu ar necesita încheierea unor noi contracte, este suficient să se amintească faptul că reclamantului i‑a fost deja schimbată repartizarea, astfel cum s‑a amintit la punctul 3 de mai sus, prin intermediul unui act adițional la contractul său și, prin urmare, fără să fi fost încheiat un nou contract. Prin urmare, el susține în mod neîntemeiat că îi era imposibil să beneficieze de o schimbare a repartizării fără ca aceasta să implice neapărat încheierea unui nou contract.

131    În sfârșit, în ceea ce privește afirmația potrivit căreia reclamantul ar fi victima unei discriminări pe motive de vârstă în măsura în care candidații la programul JPP ar fi exclusiv tineri profesioniști care au o experiență profesională de cel mult trei ani, aceasta trebuie respinsă, ținând seama de faptul că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 129 și 130 de mai sus, nu a fost dovedită nicio diferență de tratament între participanții la programul JPP și ceilalți agenți temporari recrutați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA în ceea ce privește o schimbare a repartizării fără a fi necesar să se încheie un nou contract.

132    Pe cale de consecință, reclamantul nu poate susține în mod întemeiat că agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA și recrutați în cadrul programului JPP ar beneficia de un tratament mai favorabil decât cel care îi este aplicat, putându‑li‑se schimba repartizarea fără a încheia noi contracte de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

133    Prin intermediul celui de al doilea aspect, reclamantul arată că faptul că administrația nu organizează exerciții de promovare sau nu autorizează promovări individuale ale agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA conduce la un tratament inegal între el, în calitate de agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, și alte categorii de agenți temporari, în special agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA și al articolului 2 litera (c) din RAA.

134    Reclamantul susține că agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (c) din RAA exercită în mod direct atribuții pe lângă o persoană care îndeplinește un mandat, în timp ce agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu au o misiune specializată de acest tip. Cu toate acestea, articolul 2 din RAA nu ar stabili nicio diferență semnificativă între natura atribuțiilor, iar această distincție ar fi puțin relevantă în materie de egalitate de tratament.

135    Cu privire la acest aspect, reclamantul susține că Comisia încearcă să justifice tratamentul inegal explicând că agenții temporari angajați pe perioadă nedeterminată reprezintă efective foarte restrânse. Pe de altă parte, reclamantul pretinde că distincția semnificativă dintre agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA și cei angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA rezidă în clasificarea postului în scopuri bugetare. Or, aceste criterii ar fi lipsite de relevanță în scopul unei analize referitoare la tratamentul inegal.

136    După cum s‑a amintit la punctul 126 de mai sus, principiul egalității de tratament și al nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.

137    În ceea ce privește problema comparării situațiilor diferitelor tipuri de agenți temporari, în primul rând, trebuie amintit că, în ceea ce privește agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA, posturile lor sunt cuprinse în schema de personal și corespund unor sarcini permanente definite de serviciu public, care nu corespund totuși, în temeiul alegerii autorității bugetare, unui „post permanent” (Hotărârea din 27 noiembrie 2012, Sipos/OAPI, F‑59/11, EU:F:2012:164, punctul 39).

138    În al doilea rând, în ceea ce privește agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (c) din RAA, aceștia au încheiat un contract de muncă intuitu personae, al cărui element esențial era încrederea reciprocă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2006, Bonnet/Curtea de Justiție, T‑406/04, EU:T:2006:322, punctele 47 și 101).

139    În al treilea rând, în ceea ce privește agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, deși RAA prevede în mod expres că ei pot fi angajați în vederea ocupării unui post permanent, acesta precizează de asemenea că angajarea este posibilă numai cu titlu temporar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 79).

140    În această privință, Comisia susține în mod întemeiat că legiuitorul a creat diferite categorii de agenți temporari care beneficiază de condiții de muncă diferite, ceea ce îi plasează în situații necomparabile, astfel încât nu este posibil să se stabilească o diferență de tratament între agenții temporari, care ar constitui o discriminare în sensul articolului 21 alineatul (1) din cartă.

141    Totuși, reclamantul susține că această practică este contrară clauzei 4 alineatul (1) din acordul‑cadru, care interzice ca lucrătorii pe durată determinată să fie tratați într‑un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii pe durată nedeterminată comparabili numai pentru că primii lucrează pe durată determinată, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective.

142    Or, Comisia a concluzionat în mod întemeiat că agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu se aflau într‑o situație comparabilă cu cea a celorlalte categorii de agenți temporari. Diferența fundamentală dintre diferitele categorii de agenți temporari rezidă în „tipul de post” ocupat de fiecare dintre categoriile vizate, iar nu în mod direct în durata contractului. Astfel, aceste trei categorii de agenți temporari urmăresc să răspundă unor nevoi diferite ale instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor. Prin urmare, durata contractelor pe care le pot încheia diferitele categorii de agenți temporari decurge în mod direct din tipurile de posturi distincte pe care le pot ocupa și, astfel, din natura lor diferită.

143    Prin intermediul celui de al treilea aspect, reclamantul pretinde că alte instituții și organe ale Uniunii au recunoscut în mod expres posibilitatea ca agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA să beneficieze de o modificare a încadrării.

144    Comisia contestă admisibilitatea celui de al treilea aspect pentru motivul că ar fi invocat pentru prima dată în cererea introductivă.

145    În această privință, trebuie amintit că regula concordanței dintre reclamație și cererea introductivă subsecventă impune, sub sancțiunea inadmisibilității, ca un motiv invocat în fața instanței Uniunii să fi fost deja invocat în cadrul procedurii precontencioase, pentru ca AAIC să fi fost în măsură să cunoască criticile pe care persoana interesată le formulează împotriva deciziei atacate (a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2013, Comisia/Moschonaki, T‑476/11 P, EU:T:2013:557, punctul 71 și jurisprudența citată).

146    În speță, în cererea din 29 iunie 2020, reclamantul a menționat practica celorlalte instituții ale Uniunii în susținerea argumentației sale întemeiate pe dreptul său de a i se modifica încadrarea. În plus, în reclamație, acesta se prevalează și de nerespectarea practicilor administrative constante. Pe de altă parte, trebuie constatat că reclamația conține argumente referitoare la pretinsa discriminare, întemeiată în special pe vârsta diferiților agenți temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, și la tratamentul inegal între agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA și alte categorii de agenți temporari. În cererea introductivă, reclamantul invocă, dincolo de aceste afirmații, al treilea aspect, întemeiat pe o pretinsă discriminare întemeiată pe practici diferite care ar exista în alte instituții, în contextul mai larg al motivului întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării.

147    În aceste condiții, este necesar să se considere că împrejurarea potrivit căreia reclamantul a menționat pentru prima dată în mod explicit în cererea sa introductivă o diferență de tratament între agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA în cadrul Comisiei și în cadrul altor instituții, organe, oficii și agenții nu modifică nici cauza, nici obiectul reclamației.

148    Prin urmare, afirmațiile Comisiei privind admisibilitatea celui de al treilea aspect trebuie respinse.

149    Reclamantul susține că, în lipsa organizării exercițiilor de promovare și a acordării aceluiași drept la promovare agenților temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, Comisia tratează acești agenți temporari într‑un mod mai puțin favorabil decât alte instituții și organe, precum Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) sau Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust). În plus, deși diferitele instituții și agenții ale Uniunii se bucură de un anumit grad de autonomie administrativă în modul de organizare a exercițiilor de modificare a încadrării, ele nu pot da o interpretare divergentă dispozițiilor RAA, astfel încât să acorde mai puține drepturi agenților temporari.

150    În această privință, trebuie să se constate că reclamantul nu se poate prevala în mod valabil de normele interne aplicabile personalului altor instituții. Astfel, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în repartizarea, în vederea îndeplinirii acestora, a personalului care se află la dispoziția lor (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2004, Pflugradt/BCE, C‑409/02 P, EU:C:2004:625, punctul 42 și jurisprudența citată).

151    Prin urmare, astfel cum s‑a arătat la punctul 117 de mai sus, Comisia putea decide, în cadrul autonomiei administrative de care se bucura, să nu organizeze un exercițiu de modificare a încadrării pentru agenții temporari angajați în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA. O astfel de decizie nu este nicidecum contrară principiului nediscriminării, cu atât mai mult cu cât se aplică acelorași categorii de agenți temporari în cadrul aceleiași instituții.

152    Rezultă din tot ceea ce precedă că se impune respingerea celui de al doilea motiv și, prin urmare, a concluziilor în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020 în ansamblul lor.

 Cu privire la concluziile în despăgubire

153    Reclamantul solicită acordarea de daune interese pentru repararea prejudiciilor materiale pe care consideră că le‑a suferit ca urmare a pretinsei nelegalități a deciziei de respingere a candidaturii și a răspunsului din 28 octombrie 2020. Concluziile referitoare la despăgubiri ale reclamantului cuprind în esență două aspecte. În cadrul primului aspect, legat de decizia de respingere a candidaturii, reclamantul susține că această decizie i‑a cauzat un prejudiciu material care constă în pierderea unei șanse, pe de o parte, de a fi recrutat în postul în litigiu și, pe de altă parte, de a deveni funcționar titular participând la concursurile interne rezervate agenților temporari aparținând grupei de funcții AD. În cadrul celui de al doilea aspect, legat de răspunsul din 28 octombrie 2020, reclamantul susține că acest răspuns i‑a produs un prejudiciu material constând în pierderea unei șanse de a beneficia de o modificare a încadrării în gradul AST 4 începând cu 16 mai 2020.

154    Comisia contestă argumentația reclamantului.

 Cu privire la prejudiciul material legat de decizia de respingere a candidaturii

155    Ca urmare a deciziei de respingere a candidaturii, reclamantul susține că a pierdut o șansă de a fi recrutat în postul în litigiu. El afirmă în această privință că, întrucât comitetul de selecție a formulat, la 24 iulie 2020, o cerere în vederea recrutării și a numirii sale în postul în litigiu, pierderea șansei de a fi recrutat ca urmare a deciziei de respingere a candidaturii trebuie evaluată la 100 %. În acest sens, el solicită să fie despăgubit cu suma de 24 245 de euro, care corespunde diferenței dintre salariul său actual și salariul la care ar fi avut dreptul dacă ar fi fost recrutat pe postul în litigiu, în gradul AD 5, începând de la 1 septembrie 2020 și până la expirarea contractului său.

156    În plus, reclamantul ar fi pierdut o șansă de a deveni funcționar titular participând la concursurile interne rezervate agenților temporari care aparțin grupei de funcții AD. Astfel, dacă ar fi fost recrutat pe postul în litigiu și, prin urmare, i‑ar fi fost modificată încadrarea la gradul AD 5 începând cu 1 septembrie 2020, reclamantul susține că ar fi fost în măsură să participe la concursurile interne menționate organizate în 2021 și în 2022. Or, în cadrul concursului care ar fi avut loc la momentul introducerii prezentei acțiuni, reclamantul susține că, pentru 20 de posturi de funcționari în domeniul juridic, aproximativ 90 de candidați au reușit la examenele informatizate, ceea ce ar permite să se evalueze că ar fi devenit funcționar cu o probabilitate de 44 %. Pentru pierderea șansei de a deveni funcționar, reclamantul solicită să fie despăgubit cu suma de 600 000 de euro, care corespunde unei pierderi de remunerație ce cuprinde cuantumul salariului și al alocațiilor legate de persoanele aflate în întreținere care i‑ar fi fost plătite lunar timp de 20 ani, la care ar trebui să se aplice un coeficient de probabilitate de 0,44.

157    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că angajarea răspunderii Uniunii presupune întrunirea unui ansamblu de condiții în ceea ce privește nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul respectiv și prejudiciul invocat (Hotărârea din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, EU:C:2008:107, punctul 52). Întrucât aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ, este suficient ca una dintre ele să nu fie îndeplinită pentru respingerea unei acțiuni în despăgubire (Hotărârea din 9 septembrie 1999, Lucaccioni/Comisia, C‑257/98 P, EU:C:1999:402, punctul 14).

158    În ceea ce privește cele două prejudicii invocate la punctele 155 și 156 de mai sus, trebuie arătat că acestea își au originea în decizia de respingere a candidaturii.

159    Or, trebuie să se constate că, în ceea ce privește concluziile în anularea deciziei de respingere a candidaturii, întrucât al doilea motiv privind decizia menționată a fost admis, este îndeplinită prima condiție de angajare a răspunderii Comisiei, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat.

160    Prin urmare, trebuie examinate celelalte două condiții de angajare a răspunderii Comisiei, și anume caracterul real al prejudiciului și legătura de cauzalitate.

161    În ceea ce privește caracterul real al prejudiciului material, potrivit unei jurisprudențe constante, acesta trebuie să fie stabilit în mod corespunzător și cert (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, EU:C:2008:107, punctul 54). În special, atunci când prejudiciul invocat constă, precum în speță, într‑o pierdere de șansă, pe de o parte, șansa pierdută trebuie să fi fost reală și, pe de altă parte, această pierdere trebuie să fie definitivă (a se vedea Hotărârea din 24 octombrie 2018, Fernández González/Comisia, T‑162/17 RENV, nepublicată, EU:T:2018:711, punctul 110 și jurisprudența citată).

162    În ceea ce privește gradul de certitudine al legăturii de cauzalitate, acesta este atins în cazul în care nelegalitatea săvârșită de o instituție a Uniunii a privat în mod cert o persoană nu neapărat de o recrutare, cu privire la care persoana interesată nu va putea dovedi niciodată că s‑ar fi produs, ci de o șansă serioasă de a fi recrutată ca funcționar sau ca agent, având drept consecință pentru persoana interesată un prejudiciu material constând într‑o pierdere de venituri (a se vedea Hotărârea din 24 octombrie 2018, Fernández González/Comisia, T‑162/17 RENV, nepublicată, EU:T:2018:711, punctul 111 și jurisprudența citată).

163    În primul rând, trebuie analizată condiția privind caracterul real al pretinsei pierderi a unei șanse.

164    Potrivit jurisprudenței, pentru a aprecia caracterul real al pierderii unei șanse, trebuie să ne plasăm la data la care a fost adoptată decizia de respingere a candidaturii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2022, SU/EIOPA, T‑296/21, EU:T:2022:808, punctul 85 și jurisprudența citată).

165    În speță, reiese din dosar că, în lipsa nelegalității de care este afectată decizia de respingere a candidaturii, reclamantul ar fi putut fi recrutat pe postul în litigiu.

166    Mai întâi, astfel cum afirmă reclamantul, el și‑a îndeplinit atribuțiile în mod pe deplin satisfăcător în postul pe care îl ocupa la momentul depunerii candidaturii sale, care prezenta similitudini cu postul în litigiu. Astfel, din rapoartele de evaluare a reclamantului pentru anii 2019 și 2020 reiese că acesta și‑a îndeplinit atribuțiile într‑un mod foarte satisfăcător, nivelul său de prestații fiind considerat excepțional, astfel încât, la sfârșitul perioadei inițiale de trei ani pentru care fusese angajat, contractul său a fost reînnoit. Or, nu se contestă că deținerea unei experiențe profesionale reușite constituie un indiciu important care trebuie luat în considerare pentru a decide alegerea candidatului care trebuie recrutat (a se vedea Hotărârea din 13 septembrie 2011, AA/Comisia, F‑101/09, EU:F:2011:133, punctul 91 și jurisprudența citată).

167    În plus, este necesar să se arate că șeful de unitate al reclamantului a emis, la 24 iulie 2020, o notă în care se arăta că, în măsura în care postul în litigiu nu a putut fi ocupat de un candidat intern sau extern adecvat, inclusiv dintre candidații care au reușit la un concurs general organizat de Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO), și pe baza meritelor reclamantului, acesta solicita angajarea reclamantului pe postul în litigiu.

168    Aceste considerații constituie o serie de elemente suficient de precise și de plauzibile pentru a demonstra că reclamantul dispunea, în anul 2020, în cadrul procedurii de selecție pentru postul în litigiu, de o șansă reală de a fi angajat pe postul menționat, în pofida largii puteri de apreciere a administrației în materie de recrutare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2022, TM/BCE, T‑440/21, nepublicată, EU:T:2022:800, punctul 113).

169    În al doilea rând, în ceea ce privește caracterul definitiv al pierderii șansei invocate, trebuie amintit că acesta se apreciază în momentul în care se pronunță instanța Uniunii, ținând seama de toate împrejurările speței, inclusiv de elementele ulterioare adoptării actului nelegal aflat la originea prejudiciului (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2022, SU/EIOPA, T‑296/21, EU:T:2022:808, punctul 90 și jurisprudența citată).

170    Pentru a evalua acest caracter definitiv, trebuie să se examineze dacă, la data pronunțării prezentei hotărâri și având în vedere măsurile de executare a acesteia pe care Comisia trebuie să le adopte, reclamantul a pierdut definitiv șansa pe care o avea de a fi angajat pe postul în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2022, SU/EIOPA, T‑296/21, EU:T:2022:808, punctul 91 și jurisprudența citată).

171    În speță, trebuie amintit că, la 18 ianuarie 2021, contractul inițial al reclamantului, încheiat la 16 mai 2018 pentru o perioadă de trei ani, a fost prelungit pentru o perioadă de doi ani, ajungând la termen la 15 mai 2023. Or, în măsura în care, potrivit articolului 8 al doilea paragraf din RAA, la expirarea contractului său, agentul angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA nu poate ocupa un post permanent al instituției decât dacă face obiectul unei numiri în calitate de funcționar în condițiile stabilite de statut, trebuie constatat că, la data pronunțării prezentei hotărâri, reclamantul nu mai poate fi angajat pe posturile în cauză în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA.

172    Pe de altă parte, trebuie adăugat că, în litigiile referitoare la deciziile de respingere a candidaturilor, precum cel care face obiectul prezentei acțiuni, Tribunalul a statuat că caracterul definitiv al pierderii unei șanse de a fi recrutat decurge din protecția drepturilor terților ale căror candidaturi au fost reținute pentru posturile în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, EU:T:2006:148, punctul 49, și Hotărârea din 24 octombrie 2018, Fernández González/Comisia, T‑162/17 RENV, nepublicată, EU:T:2018:711, punctul 91), iar nu din imposibilitatea administrației de a corecta din punct de vedere juridic nelegalitatea săvârșită (Hotărârea din 14 decembrie 2022, SU/EIOPA, T‑296/21, EU:T:2022:808, punctul 95).

173    Astfel, având în vedere cele de mai sus, reclamantul susține în mod întemeiat că a pierdut definitiv șansa de a fi angajat pe postul în litigiu.

174    În consecință, pe baza acestor elemente, trebuie să se considere că nelegalitatea săvârșită de Comisie l‑a privat pe reclamant de o șansă reală de a fi recrutat pe postul în litigiu, astfel încât există o legătură de cauzalitate între nelegalitatea deciziei de respingere a candidaturii și pierderea șansei invocate.

175    A doua și a treia condiție pentru angajarea răspunderii Comisiei sunt astfel îndeplinite.

176    Potrivit jurisprudenței, pentru a determina cuantumul despăgubirii care trebuie plătită pentru pierderea unei asemenea șanse, trebuie, după identificarea naturii șansei de care a fost privat funcționarul sau agentul, să se stabilească data începând de la care ar fi putut beneficia de această șansă, apoi să se cuantifice șansa menționată și, în sfârșit, să se precizeze care au fost pentru acesta consecințele financiare ale pierderii șansei respective (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2022, SU/EIOPA, T‑296/21, EU:T:2022:808, punctul 102 și jurisprudența citată).

177    În ceea ce privește modalitatea și întinderea reparației pierderii unei șanse, în cazul în care acest lucru este posibil, șansa de care a fost privat un funcționar sau un agent trebuie determinată în mod obiectiv, sub forma unui coeficient matematic care rezultă dintr‑o analiză precisă (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2022, SU/EIOPA, T‑296/21, EU:T:2022:808, punctul 103 și jurisprudența citată), având în vedere, în același timp, că este foarte dificil, dacă nu imposibil, să se definească o metodă care să permită cuantificarea cu exactitate a șansei de a fi recrutat pe un post în cadrul unei instituții și, prin urmare, să se evalueze prejudiciul ce rezultă din pierderea acestei șanse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, EU:C:2008:107, punctele 59 și 60).

178    În plus, s‑a statuat deja că, prin el însuși, criteriul pierderii de remunerație nu poate să determine întinderea reparației pentru prejudiciul produs ca urmare a pierderii unei șanse de a fi recrutat. Astfel, într‑un asemenea caz, prejudiciul suferit nu poate fi asimilat cuantumului remunerației care ar fi fost primită dacă această șansă s‑ar fi materializat, întrucât, având în vedere puterea de apreciere de care se bucură Comisia în materie, persoana interesată nu poate invoca niciun drept de a fi recrutată. Prin urmare, prejudiciul a cărui reparare este îndreptățită să o obțină o persoană interesată nu poate corespunde câștigului nerealizat ce rezultă din pierderea unui drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, EU:C:2008:107, punctul 65).

179    În speță, reclamantul a efectuat o evaluare în cifre a cuantumului care trebuia să servească drept bază pentru calculul cuantumului despăgubirii legate de pierderea unei șanse. Însă această evaluare nu poate fi reținută. Astfel, nu este posibil să se cuantifice această șansă și să se precizeze consecințele financiare ale pierderii unei șanse, pentru motivul că un calcul corect al prejudiciului material al reclamantului ar depinde de diverse ipoteze, în special impactul interesului serviciului asupra probabilității angajării reclamantului și asupra duratei totale a acestui contract de muncă, dat fiind că durata maximă totală a raportului de muncă al unui agent temporar angajat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA este de șase ani și că, în speță, contractul inițial al reclamantului, încheiat pe o perioadă de trei ani, era în curs de la 16 mai 2018.

180    În consecință, este necesar să se evalueze ex aequo et bono prejudiciul suferit, ținând seama de toate împrejurările cauzei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2020, VP/Cedefop, T‑187/18, nepublicată, EU:T:2020:613, punctul 200 și jurisprudența citată).

181    În acest context, se va face o justă apreciere a întregului prejudiciu material suferit de reclamant ca urmare a pierderii șansei sale de a fi recrutat pe postul în litigiu prin obligarea Comisiei să îi plătească, ex aequo et bono, suma forfetară de 10 000 de euro.

182    În ceea ce privește prejudiciul constând în pierderea șansei de a deveni funcționar prin participarea la concursurile interne organizate de Comisie în anii 2021 și 2022 și rezervate agenților temporari din grupa de funcții AD, trebuie arătat că nu este îndeplinită condiția privind dovada existenței unui prejudiciu real și cert, precum și legătura de cauzalitate referitoare la pierderea șansei de succes la concursurile interne menționate organizate de Comisie în anii 2021 și 2022 și, în consecință, de a fi recrutat ca funcționar al Uniunii. Astfel, decizia de respingere a candidaturii nu are drept consecință împiedicarea reclamantului să devină administrator în cadrul Comisiei. Decizia de respingere a candidaturii nu se opunea ca reclamantul să își prezinte candidatura la alte posturi din grupa de funcții AD care erau vacante în cadrul Comisiei ulterior adoptării deciziei menționate, la fel cum nu îl împiedică să fie recrutat, în viitor, pe un post de nivel AD, de exemplu, în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA.

183    Prin urmare, cererea de despăgubire pentru prejudiciul material care rezultă din pretinsa pierdere a șansei de a deveni funcționar prin participarea la concursurile interne organizate de Comisie în anii 2021 și 2022 și rezervate agenților temporari din grupa de funcții AD trebuie respinsă.

 Cu privire la prejudiciul material legat de răspunsul din 28 octombrie 2020

184    Reclamantul susține că a pierdut o șansă de a beneficia de o promovare la gradul AST 4 începând cu 16 mai 2020. Întrucât această șansă de a fi promovat trebuie evaluată la 100 %, având în vedere nivelul său excepțional de prestații, cuantumul despăgubirii solicitate este de 13 152 de euro.

185    Potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile privind repararea unui prejudiciu material sau moral trebuie respinse atunci când prezintă o legătură strânsă cu concluziile în anulare care au fost ele însele respinse ca inadmisibile sau nefondate (a se vedea Hotărârea din 12 ianuarie 2022, MW/Parlamentul, T‑630/20, nepublicată, EU:T:2022:3, punctul 137 și jurisprudența citată).

186    În speță, există o legătură strânsă între prejudiciul întemeiat pe pierderea șansei de a beneficia de o promovare la gradul AST 4 începând cu 16 mai 2020 și concluziile în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020.

187    În aceste împrejurări, întrucât examinarea motivelor prezentate în susținerea concluziilor în anularea răspunsului din 28 octombrie 2020 nu a evidențiat nicio nelegalitate săvârșită de Comisie, capătul de cerere referitor la prejudiciul întemeiat pe pierderea șansei de a beneficia de o promovare la gradul AST 4 începând cu 16 mai 2020 trebuie de asemenea respins.

188    Rezultă că cererea de despăgubire pentru prejudiciul material întemeiat pe pretinsa pierdere a șansei de a beneficia de o promovare la gradul AST 4 începând cu 16 mai 2020 trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

189    Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte. În temeiul articolului 135 alineatul (1) din acest regulament, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să decidă ca ea să nu fie obligată la plata acestora.

190    În speță, Comisia a căzut în pretenții cu privire la o parte esențială a capetelor de cerere ale reclamantului. Pe de altă parte, Comisia a depus o excepție de inadmisibilitate în ceea ce privește concluziile împotriva deciziei de respingere a candidaturii, pe care ulterior a retras‑o, ceea ce a avut o incidență asupra cheltuielilor de judecată. În aceste condiții, se va face o justă apreciere a împrejurărilor cauzei prin obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează decizia Comisiei Europene din 4 august 2020 de respingere a candidaturii lui SE pentru postul vacant publicat sub referința COM/2020/1474.

2)      Obligă Comisia la plata către SE a sumei de 10 000 de euro pentru repararea prejudiciului material suferit.

3)      Respinge în rest acțiunea.

4)      Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

da Silva Passos Gervasoni Półtorak

Reine       Pynnä

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 iulie 2023.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.

1Date confidențiale ocultate.