ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
16 octombrie 2014(*)
„Acțiune în anulare – Program de susținere a stabilității Ciprului – Declarație a Eurogrupului privind restructurarea sectorului bancar din Cipru – Desemnare eronată a pârâtului în cererea introductivă – Inadmisibilitate”
În cauza T‑327/13,
Konstantinos Mallis, cu domiciliul în Larnaka (Cipru),
Elli Konstantinou Malli, cu domiciliul în Larnaka,
reprezentați de E. Efstathiou, de K. Efstathiou și de K. Liasidou, avocați,
reclamanți,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de B. Smulders, de J.‑P. Keppenne și de M. Konstantinidis, în calitate de agenți,
și
Băncii Centrale Europene (BCE), reprezentată de A. Sáinz de Vicuña Barroso, de N. Lenihan și de F. Athanasiou, în calitate de agenți, asistați de W. Bussian, de W. Devroe și de D. Arts, avocați,
pârâte,
având ca obiect o cerere de anulare a declarației Eurogrupului din 25 martie 2013 privind, printre altele, restructurarea sectorului bancar din Cipru,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul H. Kanninen (raportor), președinte, doamna I. Pelikánová și domnul E. Buttigieg, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
Tratatul MES
1 La 2 februarie 2012 a fost încheiat la Bruxelles (Belgia) Tratatul de instituire a Mecanismului European de Stabilitate între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă și Republica Finlanda (denumit în continuare „Tratatul MES”). Conform articolelor 1 și 2 și articolului 32 alineatul (2) din acesta, părțile contractante ale acestui tratat, și anume statele membre a căror monedă este euro, instituie între ele o instituție financiară internațională, Mecanismul European de Stabilitate (MES), care are personalitate juridică. Tratatul MES a intrat în vigoare la 27 septembrie 2012.
2 Considerentul (1) al Tratatului MES are următorul cuprins:
„Consiliul European a stabilit la 17 decembrie 2010 că este necesar ca statele membre din zona euro să instituie un mecanism permanent de stabilitate. [MES] își va asuma rolul atribuit în prezent Fondului european de stabilitate financiară («FESF») și Mecanismului european de stabilizare financiară («MESF»), furnizând, în măsura necesară, o asistență financiară statelor membre din zona euro.”
3 Articolul 3 din Tratatul MES descrie scopul acestuia după cum urmează:
„MES are ca scop mobilizarea de resurse financiare și furnizarea, cu o condiționare strictă adaptată la instrumentul de asistență financiară ales, a unui sprijin pentru stabilitatea membrilor săi care se confruntă sau riscă să se confrunte cu probleme grave de finanțare, dacă este indispensabil pentru menținerea stabilității financiare a zonei euro în ansamblu și a statelor sale membre. În acest scop, este autorizat să obțină fonduri prin emiterea de instrumente financiare sau prin încheierea de acorduri ori de aranjamente financiare sau de alte acorduri ori aranjamente cu membrii săi, cu instituții financiare sau cu terți.”
4 Articolul 4 din Tratatul MES prevede:
„(1) MES are un consiliu al guvernatorilor și un consiliu de administrație, precum și un director general și efectivele considerate necesare.
[...]
(3) Adoptarea unei decizii de comun acord presupune unanimitatea membrilor participanți la vot. Abținerile nu împiedică adoptarea unei decizii de comun acord.
(4) Prin derogare de la alineatul (3), se utilizează o procedură de vot de urgență atunci când atât Comisia, cât și [Banca Centrală Europeană] consideră că neadoptarea urgentă a unei decizii privind acordarea sau punerea în aplicare a unei asistențe financiare, astfel cum este definită la articolele 13-18, ar pune în pericol sustenabilitatea economică și financiară a zonei euro [...]”
5 Articolul 5 alineatul (3) din Tratatul MES prevede că „[m]embrul Comisiei Europene însărcinat cu problemele economice și monetare și președintele [Băncii Centrale Europene], precum și președintele Eurogrupului (dacă nu este el însuși președinte sau guvernator) pot participa la reuniunile consiliului guvernatorilor [MES] în calitate de observatori”.
6 Articolul 6 alineatul (2) din Tratatul MES prevede că „atât [m]embrul Comisiei Europene însărcinat cu problemele economice și monetare, cât și președintele [Băncii Centrale Europene] pot desemna un observator [în consiliul de administrație al MES]”.
7 Articolul 12 din Tratatul MES definește principiile cărora le este supus sprijinul pentru stabilitate și prevede, la alineatul (1), cele ce urmează:
„Dacă este indispensabil pentru a menține stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu și a statelor sale membre, MES poate furniza unui membru al MES un sprijin pentru stabilitate, care va face obiectul unei stricte condiționări adaptate instrumentului de asistență financiară ales. Această condiționare poate lua forma, printre altele, a unui program de ajustare macroeconomică sau a obligației de a continua respectarea condițiilor de eligibilitate prestabilite.”
8 Procedura de acordare a unui sprijin pentru stabilitate în favoarea unui membru al MES este descrisă la articolul 13 din Tratatul MES după cum urmează:
„(1) Un membru al MES poate adresa o cerere de sprijin pentru stabilitate președintelui consiliului guvernatorilor. Această cerere indică instrumentul sau instrumentele de asistență financiară care trebuie avute în vedere. După primirea acestei cereri, președintele consiliului guvernatorilor însărcinează Comisia Europeană, în colaborare cu [Banca Centrală Europeană]:
(a) să evalueze existența unui risc pentru stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu sau a statelor sale membre, cu condiția ca [Banca Centrală Europeană] să nu fi depus deja o analiză în temeiul articolului 18 alineatul (2);
(b) să evalueze sustenabilitatea datoriei publice. Atunci când este util și posibil, este de dorit ca această evaluare să fie efectuată în colaborare cu [Fondul Monetar Internațional];
(c) să evalueze necesitățile reale sau potențiale de finanțare ale membrului MES vizat.
(2) Pe baza cererii membrului MES și a evaluării prevăzute la alineatul (1), consiliul guvernatorilor poate decide acordarea, în principiu, a unui sprijin pentru stabilitatea membrului MES vizat sub forma unei facilități de asistență financiară.
(3) În cazul în care adoptă o decizie în temeiul alineatului (2), consiliul guvernatorilor însărcinează Comisia Europeană – în colaborare cu [Banca Centrală Europeană] și, atunci când este posibil, împreună cu [Fondul Monetar Internațional] – să negocieze cu membrul MES vizat un protocol de acord care să definească în mod precis condiționarea care însoțește această facilitate de asistență financiară. Conținutul protocolului de acord ține cont de gravitatea deficiențelor care trebuie remediate și de instrumentul de asistență financiară ales. În paralel, directorul general al MES pregătește o propunere de acord privind facilitatea de asistență financiară, precizând modalitățile și condițiile financiare ale asistenței, precum și instrumentele alese, care va fi adoptată de consiliul guvernatorilor.
Protocolul de acord trebuie să fie pe deplin compatibil cu măsurile de coordonare a politicilor economice prevăzute de [Tratatul FUE], în special cu orice act de drept al Uniunii Europene, inclusiv orice aviz, avertisment, recomandare sau decizie care se adresează membrului MES vizat.
(4) Comisia Europeană semnează în numele MES protocolul de acord, în măsura în care acesta respectă condițiile prevăzute la alineatul (3) și a fost aprobat de consiliul guvernatorilor.
(5) Consiliul de administrație aprobă acordul privind facilitatea de asistență financiară care precizează aspectele financiare ale sprijinului pentru stabilitate care trebuie acordat, precum și, dacă este cazul, modalitățile de plată a primei tranșe a asistenței.
[...]
(7) Comisia Europeană – în colaborare cu [Banca Centrală Europeană] și, atunci când este posibil, împreună cu [Fondul Monetar Internațional] – are sarcina de a asigura respectarea condiționării care însoțește facilitatea de asistență financiară.”
Dificultățile financiare ale Republicii Cipru și măsurile adoptate inițial
9 În cursul primelor luni ale anului 2012, anumite bănci cu sediul în Cipru, printre care Cyprus Popular Bank Public Co Ltd (Laïki), au intrat în faliment. Republica Cipru a considerat necesară recapitalizarea acestora și a prezentat în această privință președintelui Eurogrupului o cerere de asistență financiară din partea Fondului european de stabilitate financiară (FESF) sau a MES.
10 Prin declarația din 27 iunie 2012, Eurogrupul a arătat că asistența financiară solicitată va fi furnizată fie de FESF, fie de MES, în cadrul unui program de ajustare macroeconomică care urma să se concretizeze într‑un protocol de acord a cărui negociere va fi purtată, pe de o parte, de Comisia Europeană împreună cu Banca Centrală Europeană (BCE) și cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și, pe de altă parte, de autoritățile cipriote.
11 Republica Cipru și celelalte state membre a căror monedă este euro au ajuns la un acord politic cu privire la un proiect de protocol de acord în martie 2013. Prin declarația din 16 martie 2013, Eurogrupul a salutat acest acord și a menționat anumite măsuri de ajustare prevăzute, printre care crearea unei taxe pe depozitele bancare. Eurogrupul a arătat că, având în vedere acest context, consideră că acordarea unei asistențe financiare susceptibile să asigure stabilitatea financiară a Republicii Cipru și a zonei euro este, în principiu, justificată și a invitat părțile interesate să accelereze negocierile în curs.
12 La 18 martie 2013, Republica Cipru a dispus închiderea băncilor în zilele lucrătoare de 19 și de 20 martie 2013. Prin declarația din aceeași zi, președintele Eurogrupului a arătat că taxa pe depozitele bancare împreună cu asistența financiară solicitată va fi utilizată pentru restaurarea viabilității sectorului bancar cipriot și, astfel, pentru asigurarea stabilității financiare a Ciprului. Cu toate acestea, el a indicat că Eurogrupul este de părere că micii depunători ar trebui să beneficieze de un tratament diferit de cel al marilor depunători, subliniind importanța garantării depline a depozitelor mai mici de 100 000 de euro. În sfârșit, președintele Eurogrupului, în numele acestuia din urmă, a încurajat autoritățile și parlamentul cipriot să pună rapid în aplicare măsurile convenite.
13 Autoritățile cipriote au decis să proroge închiderea băncilor până la data de 28 martie 2013 pentru a evita goana la ghișee.
14 La 19 martie 2013, parlamentul cipriot a respins proiectul de lege al guvernului cipriot referitor la crearea unei taxe pe toate depozitele bancare din Cipru. În consecință, guvernul cipriot a elaborat un nou proiect care prevedea doar restructurarea a două bănci, Trapeza Kyprou Dimosia Etairia Ltd (BoC) și Laïki.
15 La 22 martie 2013, parlamentul cipriot a adoptat Legea privind reorganizarea instituțiilor de credit și a altor instituții [O peri exiyiansis pistotikon kai allon idrimaton nomos, denumită în continuare „Legea din 22 martie 2013”, EE, anexa I(I), nr. 4379, 22.3.2013, p. 117]. În temeiul punctului 3 (1) și al punctului 5 (1) din această lege, Banca Centrală a Ciprului (BCC) a fost însărcinată cu reorganizarea instituțiilor vizate de legea menționată, împreună cu Ministerul Finanțelor. În acest scop, punctul 12 (1) din Legea din 22 martie 2013 prevede, pe de o parte, că BCC poate restructura, prin intermediul unui decret, datoriile și obligațiile unei instituții supuse unei proceduri de rezoluție, inclusiv prin reducerea, modificarea, reeșalonarea sau novația capitalului nominal sau a soldului oricăror creanțe existente sau viitoare asupra acestei instituții sau prin intermediul unei conversiuni a titlurilor de datorie în fonduri proprii. Acest punct prevede, pe de altă parte, că „depozitele garantate”, în sensul punctului 2 al cincilea paragraf din Legea din 22 martie 2013, sunt excluse de la aceste măsuri. Părțile nu contestă că este vorba despre depozite mai mici de 100 000 de euro.
Declarația atacată
16 Prin declarația din 25 martie 2013 (denumită în continuare „declarația atacată”), Eurogrupul a arătat că a ajuns la un acord cu autoritățile cipriote în privința elementelor esențiale ale unui viitor program macroeconomic de ajustare care are susținerea tuturor statelor membre a căror monedă este euro, precum și a Comisiei, a BCE și a FMI. În plus, Eurogrupul a salutat planurile de restructurare a sectorului financiar menționate în anexa la această declarație.
17 Anexa la declarația atacată are următorul cuprins:
„În urma prezentării proiectelor politice ale autorităților [Republicii Cipru], care au fost salutate la scară largă de Eurogrup, s‑a ajuns la un acord cu privire la cele ce urmează:
1. Laïki este desființată cu efect imediat – cu o contribuție completă a acționarilor, a deținătorilor de obligațiuni și a depunătorilor neasigurați – potrivit unei rezoluții a [BCC] în cadrul rezoluției bancare nou‑adoptate.
2. Laïki se scindează într‑o structură de încetare a activității și o bancă bună. Structura de încetare a activității va trebui să dispară în mod progresiv.
3. Banca bună se integrează în cadrul [BoC] cu ajutorul cadrului de rezoluție bancară și după consultarea consiliilor de administrație al BoC și al Laïki. Aceasta va acorda un [ajutor de urgență în caz de criză de lichidități (ELA)] care se ridică la [nouă] miliarde de euro. Numai depozitele negarantate ale BoC vor rămâne înghețate până la realizarea recapitalizării și vor putea fi supuse ulterior unor condiții adecvate.
4. Consiliul guvernatorilor BCE va acorda lichidități BoC cu respectarea normelor aplicabile.
5. BoC va fi recapitalizată prin intermediul unei conversiuni a depozitelor negarantate în fonduri proprii cu o contribuție completă a acționarilor și a deținătorilor de obligațiuni.
6. Conversiunea se va efectua astfel încât să asigure un procent de capital de 9 % la sfârșitul programului.
7. Toți deținătorii de depozite garantate la toate băncile vor beneficia de o protecție totală în conformitate cu legislația relevantă a [Uniunii].
8. Bugetul programului [până la (zece) miliarde de euro] nu va servi la recapitalizarea Laïki sau a [BoC].”
Măsuri de restructurare bancară adoptate în Cipru
18 La 25 martie 2013, guvernatorul BCC a supus BoC și Laïki unei proceduri de reorganizare. La 29 martie 2013, au fost publicate în acest scop două decrete în temeiul Legii din 22 martie 2013, și anume:
– Decretul din 2013 privind reorganizarea prin mijloace proprii a BoC, actul administrativ cu caracter normativ nr. 103, denumit în continuare „Decretul nr. 103”, EE, anexa III(I), nr. 4645, 29.3.2013, p. 769-780 [to peri diasosis me idia mesa tis Trapezas Kyprou Dimosias Etaireias Ltd Diatagma tou 2013, Kanonistiki Dioikitiki Praxi No. 103];
– Decretul din 2013 privind vânzarea anumitor activități ale Laïki, actul administrativ cu caracter normativ nr. 104, denumit în continuare „Decretul nr. 104”, EE, anexa III(I), nr. 4645, 29.3.2013, p. 781-788 [to Peri tis Polisis Orismenon Ergasion tis Cyprus Popular Bank Public Co Ltd Diatagma tou 2013, Kanonistiki Dioikitiki Praxi No. 104].
19 Decretul nr. 103 prevede o recapitalizare a BoC, pe cheltuiala, printre altele, a depunătorilor negarantați, a acționarilor și a creditorilor obligatari ai acesteia, pentru a putea continua să furnizeze servicii bancare. Astfel, depozitele negarantate au fost convertite în acțiuni ale BoC, și anume 37,5 % din fiecare depozit negarantat, în titluri convertibile de BoC fie în acțiuni, fie în depozite, și anume 22,5 % din fiecare depozit negarantat, și în titluri care pot fi convertite în depozite de BCC, și anume 40 % din fiecare depozit negarantat. Decretul nr. 103, în conformitate cu punctul 10 din acesta a intrat în vigoare la 29 martie 2013, la ora 6.
20 În ceea ce privește Decretul nr. 104, dispozițiile coroborate ale punctelor 2 și 5 din acesta prevăd, până la 29 martie 2013, la ora 6.10, transferul anumitor elemente din activul și din pasivul Laïki către BoC, inclusiv depozitele mai mici de 100 000 de euro. Depozitele mai mari de 100 000 de euro au fost menținute la Laïki, în așteptarea lichidării acesteia.
21 La intrarea în vigoare a Decretelor nr. 103 și nr. 104, reclamanții, domnul K. Mallis și doamna E. Malli, erau titulari de depozite la Laïki.
22 Aplicarea măsurilor prevăzute de Decretul nr. 104 a provocat o reducere substanțială a valorii acestor depozite. Reclamanții arată că au pierdut toată suma care depășea 100 000 de euro și indică cuantumul exact al pierderilor suferite.
23 După adoptarea Decretelor nr. 103 și nr. 104, Comisia a angajat noi discuții cu autoritățile cipriote în vederea finalizării protocolului de acord.
Acordarea unei asistențe financiare Republicii Cipru
24 Cu ocazia reuniunii din 24 aprilie 2013, consiliul guvernatorilor MES:
– a confirmat, pe de o parte, că Comisia și BCE fuseseră însărcinate să efectueze evaluările menționate la articolul 13 alineatul (1) din Tratatul MES și, pe de altă parte, că, în colaborare cu BCE și cu FMI, Comisia fusese însărcinată să negocieze protocolul de acord cu Republica Cipru;
– a decis să acorde Republicii Cipru un sprijin pentru stabilitate sub forma unei facilități de asistență financiară (denumită în continuare „FAF”), în conformitate cu propunerea directorului general al MES;
– a aprobat proiectul de protocol de acord și
– a însărcinat Comisia să semneze acest protocol în numele MES.
25 Protocolul de acord a fost semnat la 26 aprilie 2013 de ministrul de finanțe al Republicii Cipru, de guvernatorul BCC și de domnul O. Rehn, vicepreședintele Comisiei, în numele acesteia.
26 La 8 mai 2013, Consiliul de administrație al MES a aprobat acordul referitor la FAF, precum și o propunere referitoare la modalitățile de plată a unei prime tranșe de ajutor către Republica Cipru. Această tranșă a fost împărțită în două plăți efectuate la 13 mai 2013, în cuantum de două miliarde de euro, și, respectiv, la 26 iunie 2013, în cuantum de un miliard de euro. O a doua tranșă de ajutor, în cuantum de un miliard și jumătate de euro, a fost plătită la 27 septembrie 2013.
Procedura și concluziile părților
27 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 iunie 2013, reclamanții solicită Tribunalului:
– anularea declarației atacate, „care a dobândit forma sa definitivă prin [Decretul nr. 104] al guvernatorului [BCC], care a acționat în calitate de reprezentant al [Sistemului European al Băncilor Centrale], prin care s‑a decis «vânzarea anumitor activități» ale [Laïki] și care constituie, în esență, o decizie comună a [BCE], precum și a Comisiei”;
– în subsidiar, declararea faptului că, indiferent de forma și de tipul acesteia, declarația atacată constituie, în esență, o „decizie comună a [BCE] și/sau a Comisiei”;
– cu titlu mai subsidiar, anularea declarației atacate, „indiferent de forma și de tipul acesteia”;
– cu titlu încă mai subsidiar, „anularea deciziei comune a [BCE] și/sau a Comisiei [...] adoptate prin intermediul Eurogrupului, indiferent de forma și de tipul acesteia”;
– obligarea BCE și/sau a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
28 Prin înscrisuri separate, depuse la grefa Tribunalului la 1 și, respectiv, la 9 octombrie 2013, Comisia și BCE au ridicat excepții de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Acestea solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
– obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
29 Reclamanții au prezentat observații cu privire la excepțiile de inadmisibilitate invocate de Comisie și de BCE la 4 decembrie 2013.
În drept
30 În temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la cererea uneia dintre părți, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității fără a intra în dezbaterea fondului. În conformitate cu alineatul (3) al aceluiași articol, în continuare, procedura este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel. Potrivit alineatului (4) al aceluiași articol, Tribunalul se pronunță cu privire la cerere sau o unește cu fondul.
31 Tribunalul consideră că, în speță, înscrisurile depuse la dosar sunt suficient de lămuritoare și nu este necesară deschiderea procedurii orale.
32 Trebuie analizat, mai întâi, admisibilitatea primului, a celui de al treilea și a celui de al patrulea capăt de cerere și apoi a celui de al doilea capăt de cerere.
Cu privire la admisibilitatea primului, a celui de al treilea și a celui de al patrulea capăt de cerere
Este necesar să se considere că, prin intermediul primului, al celui de al treilea și al celui de al patrulea capăt de cerere, reclamanții solicită anularea declarației atacate.
34 Comisia și BCE arată că această cerere este inadmisibilă și prezintă mai multe argumente în acest sens, pe care reclamanții le contestă.
35 În această privință, în primul rând, trebuie arătat că, potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură, cererea prevăzută la articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinde indicarea părții împotriva căreia este formulată cererea introductivă.
36 Desemnarea în cererea introductivă, din eroare, a unui alt pârât decât autorul actului atacat nu atrage inadmisibilitatea cererii dacă aceasta din urmă conține elementele care permit identificarea fără dubiu a părții împotriva căreia este formulată precum desemnarea actului atacat și a autorului său. Într‑un astfel de caz, trebuie considerat pârât autorul actului atacat, deși acesta nu este menționat în partea introductivă a cererii. Trebuie însă să se facă distincție între această situație și cea în care reclamantul insistă în desemnarea pârâtului invocat în partea introductivă a cererii, în deplină cunoștință a faptului că acesta nu este autorul actului atacat. În această din urmă situație, trebuie avut în vedere pârâtul desemnat în cererea introductivă și, dacă este cazul, să se deducă consecințele acestei desemnări cu privire la admisibilitatea acțiunii (Ordonanța Tribunalului din 16 octombrie 2006, Aisne și Nature/Comisia, T‑173/06, nepublicată în Repertoriu, punctele 17 și 18 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 22 noiembrie 1990, Mommer/Parlamentul, T‑162/89, Rec., p. II‑679, punctele 19 și 20).
37 Declarația atacată se prezintă ca un document în care Eurogrupul menționează, pe de o parte, acordul la care a ajuns cu autoritățile cipriote și, pe de altă parte, anumite observații ale sale în această privință. Reclamanții nu au formulat acțiunea împotriva Eurogrupului, ci, iar aceștia au insistat cu privire la acest aspect în observațiile formulate cu privire la excepțiile de inadmisibilitate, împotriva Comisiei și a BCE. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă, după cum arată reclamanții, declarația atacată poate fi efectiv imputată Comisiei și BCE, astfel încât acestea să trebuiască să fie considerate autorii ei și, prin urmare, părți împotriva cărora trebuie formulată acțiunea.
38 În consecință, trebuie analizate caracteristicile Eurogrupului, precum și raporturile sale cu Comisia și cu BCE în ceea ce privește conținutul declarației atacate.
39 Eurogrupul este menționat la articolul 137 TFUE, care prevede că condițiile de organizare a reuniunilor miniștrilor statelor membre a căror monedă este euro se stabilesc prin Protocolul nr. 14 privind Eurogrupul.
40 În ceea ce privește dispozițiile protocolului respectiv, acestea sunt redactate după cum urmează:
„Articolul 1
Miniștrii statelor membre a căror monedă este euro se întâlnesc în reuniuni informale. Reuniunile au loc, în măsura necesară, pentru a se discuta chestiuni legate de responsabilitățile specifice care le revin în ceea ce privește moneda unică. Comisia participă la reuniuni. [BCE] este invitată să participe la aceste reuniuni, care sunt pregătite de reprezentanții miniștrilor responsabili cu finanțele statelor membre a căror monedă este euro, precum și de reprezentanții Comisiei.
Articolul 2
Miniștrii statelor membre a căror monedă este euro aleg un președinte pentru doi ani și jumătate, hotărând cu majoritatea statelor membre în cauză.”
41 În primul rând, rezultă din cele ce precedă că Eurogrupul este un forum de discuții, la nivel ministerial, al reprezentanților statelor membre a căror monedă este euro, iar nu un organ decizional. Acest forum informal, al cărui scop este de a facilita schimbul de idei privind anumite chestiuni specifice de interes comun din statele membre care fac parte din acesta, are o anumită structură instituțională, în măsura în care dispune de un președinte ales pentru o perioadă determinată. Or, nu există niciun motiv pentru a considera că această structură este integrată celei a Comisiei sau celei a BCE.
42 În al doilea rând, este necesar să se observe că, deși participarea Comisiei și a BCE la reuniunile Eurogrupului este prevăzută la articolul 1 din Protocolul privind Eurogrupul, iar Comisia poate contribui și ea la pregătirea reuniunilor menționate, Eurogrupul constituie o reuniune informală a miniștrilor statelor membre în cauză.
43 În al treilea rând, nu rezultă din normele referitoare la Eurogrup că această entitate ar fi primit o delegare de competență din partea Comisiei sau a BCE, contrar celor susținute de reclamanți, nici că aceste instituții pot să exercite competențe de control în privința sa sau să îi adreseze recomandări și cu atât mai puțin instrucțiuni obligatorii.
44 În consecință, contrar celor susținute de reclamanți, nu se poate considera că Eurogrupul este controlat de Comisie sau de BCE, nici că acționează în calitate de mandatar al acestor instituții.
45 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se constate că declarațiile adoptate de Eurogrup precum declarația atacată nu pot fi imputate Comisiei sau BCE. Este necesar să se adauge că nu există niciun element la dosar care ar putea conduce la concluzia că declarația atacată ar trebui să fie considerată o declarație efectuată în realitate de Comisie sau de BCE.
46 În continuare, este necesar să se observe că argumentele reclamanților ar putea de asemenea să fie interpretate în sensul că, în opinia acestora, declarația atacată este în orice caz imputabilă MES și că, întrucât se pretinde că acesta din urmă este controlat de Comisie și de BCE, declarația atacată poate fi imputată, în ultimă instanță, acestor instituții.
47 În această privință, este necesar să se arate că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 4, 5, 6 și 8 de mai sus, Tratatul MES conferă Comisiei și BCE anumite sarcini legate de punerea în aplicare a obiectivelor pe care le stabilește. Cu toate acestea, nicio dispoziție din Tratatul MES nu permite să se considere că MES ar fi primit o delegare de competență din partea acestor instituții, nici că acestea ar putea să exercite competențe de control în privința sa sau să îi dea ordine.
48 Cele ce precedă sunt confirmate de jurisprudența Curții, potrivit căreia, pe de o parte, atribuțiile încredințate Comisiei și BCE în cadrul Tratatului MES nu presupun nicio putere decizională proprie și, pe de altă parte, activitățile exercitate de aceste două instituții în cadrul aceluiași tratat nu angajează decât MES (Hotărârea Curții din 27 noiembrie 2012, Pringle, C‑370/12, punctul 161).
49 În consecință, chiar presupunând că declarația atacată poate fi atribuită MES, iar nu Eurogrupului, o astfel de împrejurare nu ar permite să se considere că Comisia sau BCE se află la originea adoptării acestei declarații.
50 Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că declarația atacată nu poate fi imputată pârâtelor. Conform jurisprudenței menționate la punctul 36 de mai sus, primul, al treilea și al patrulea capăt de cerere trebuie respinse, așadar, ca inadmisibile.
51 În al doilea rând, este necesar să se arate, cu titlu suplimentar, că, potrivit unei jurisprudențe constante, nu reprezintă acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., p. 2639, punctul 9, Hotărârea Curții din 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia, C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375, punctul 62, și Ordonanța Tribunalului din 5 noiembrie 2003, Kronoply/Comisia, T‑130/02, Rec., p. II‑4857, punctul 43).
52 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, pentru a stabili dacă un act sau o decizie produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, trebuie examinat conținutul acestuia (Ordonanța Curții din 13 iunie 1991, Sunzest/Comisia, C‑50/90, Rec., p. I‑2917, punctul 12, și Ordonanța Tribunalului din 14 mai 2009, US Steel Košice/Comisia, T‑22/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 41).
53 În ceea ce privește fondul declarației atacate, trebuie amintit că Eurogrupul nu poate fi considerat un organ decizional. Astfel, dispozițiile care reglementează funcționarea sa nu îl abilitează să adopte acte obligatorii din punct de vedere juridic. În principiu, o declarație a Eurogrupului nu poate fi considerată, așadar, un act destinat să producă efecte juridice față de terți (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Curții din 1 decembrie 2005, Italia/Comisia, C‑301/03, Rec., p. I‑10217, punctul 28, Ordonanța Tribunalului din 3 noiembrie 2008, Srinivasan/Ombudsmanul, T‑196/08, nepublicată în Repertoriu, punctele 11 și 12, și Ordonanța Tribunalului din 3 decembrie 2008, RSA Security Ireland/Comisia, T‑210/07, nepublicată în Repertoriu, punctele 53-55).
54 Conținutul declarației atacate, interpretat în acest context, prevede că această declarație nu este susceptibilă să producă asemenea efecte juridice.
55 Astfel, prin declarația amintită, Eurogrupul, printre altele:
– a arătat că a ajuns la un acord cu autoritățile cipriote în privința anumitor elemente ale unui viitor program de ajustare (primul paragraf din declarația atacată);
– a salutat mai multe măsuri care, potrivit acestuia, au făcut obiectul unui acord între autoritățile respective (al treilea, al cincilea și al șaselea paragraf din declarația atacată);
– a luat act de anumite angajamente adoptate de autoritățile menționate (al nouălea și al zecelea paragraf din declarația atacată);
– a încurajat punerea imediată în aplicare a acordului dintre Republica Elenă și Republica Cipru (al șaptelea paragraf din declarația atacată);
– a solicitat autorităților cipriote și Comisiei să finalizeze protocolul de acord (al optulea paragraf din declarația atacată);
– a confirmat că, astfel cum a arătat la 16 martie 2013, Republica Cipru ar putea beneficia, în principiu, de o FAF în lumina observațiilor precedente (al unsprezecelea paragraf din declarația atacată);
– a precizat că se aștepta ca consiliul guvernatorilor MES să fie în măsură să aprobe în mod formal propunerea privind o FAF în cursul celei de a treia săptămâni a lunii aprilie 2013, sub rezerva finalizării „procedurilor naționale” (al doisprezecelea paragraf din declarația atacată);
– a enumerat măsurile care, în opinia sa, făcuseră obiectul unui acord în cadrul acestuia după prezentarea planurilor autorităților cipriote (anexa la declarația atacată, a se vedea punctul 17 de mai sus).
56 În declarația atacată, Eurogrupul a efectuat, așadar, într‑un mod foarte general, un rezumat al anumitor măsuri convenite pe plan politic cu Republica Cipru în vederea stabilizării situației sale financiare, a anunțat efectuarea unor negocieri ulterioare probabile și a încurajat alte negocieri și demersuri pe care le‑a considerat necesare sau de dorit. În această declarație, Eurogrupul nu a exprimat însă nicio poziție definitivă cu privire la acordarea FAF Republicii Cipru, nici cu privire la condițiile pe care acest stat membru ar trebui să le respecte pentru a beneficia de asistența solicitată.
57 În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că Eurogrupul nu a menționat că asistența respectivă va fi acordată Republicii Cipru numai în cazul în care aceasta ar pune în aplicare măsurile de restructurare bancară precum cele prevăzute de Decretele nr. 103 și nr. 104.
58 Pe de altă parte, deși Eurogrupul a salutat, la al treilea paragraf din declarația atacată, planurile de restructurare a sectorului financiar specificate în anexa la această declarație, el nu a menționat că aceste planuri erau considerate ca făcând parte din programul de ajustare macroeconomică pe care Republica Cipru ar putea fi obligată să îl respecte pentru a beneficia de o asistență financiară, conform articolului 12 alineatul (1) din Tratatul MES.
59 În sfârșit, reiese în mod implicit, dar necesar, din declarația atacată că Eurogrupul, departe de a‑și aroga facultatea de a acorda sau de a refuza asistența solicitată, a apreciat că această decizie nu era de competența sa, ci de competența consiliului guvernatorilor MES. Astfel, pe de o parte, evitând în același timp să confirme dacă FAF va fi acordată sau nu, Eurogrupul s‑a limitat să arate că se aștepta ca consiliul guvernatorilor MES să fie în măsură să aprobe în mod formal acordarea acesteia. Pe de altă parte, Eurogrupul a semnalat, în esență, că această aprobare trebuie ratificată de membrii MES potrivit procedurilor sale interne.
60 Prin urmare, este necesar să se considere că declarația atacată este de natură pur informativă, dat fiind că Eurogrupul a informat publicul despre existența anumitor acorduri adoptate pe plan politic și și‑a exprimat părerea cu privire la probabilitatea acordării FAF de către MES, însă nu a adoptat un act susceptibil să producă efecte juridice față de terți cu privire la această chestiune.
61 În consecință, deși este adevărat că anexa la declarația atacată cuprinde formulări care ar putea părea categorice, în special cele potrivit cărora, pe de o parte, Laïki este desființată cu efect imediat, cu o contribuție completă a acționarilor, a deținătorilor de obligațiuni și a depunătorilor neasigurați și, pe de altă parte, BoC va fi recapitalizată prin intermediul unei conversiuni a depozitelor negarantate în fonduri proprii cu o contribuție completă a acționarilor și a deținătorilor de obligațiuni (a se vedea punctul 17 de mai sus), aceste afirmații nu pot fi interpretate în mod izolat, ci, dimpotrivă, trebuie plasate în context, din care reiese cu claritate conținutul pur informativ al declarației atacate.
62 Întrucât declarația atacată nu este susceptibilă să producă efecte juridice față de terți, primul, cel de al treilea și cel de al patrulea capăt de cerere trebuie de asemenea să fie respinse ca inadmisibile, pentru motivele menționate la punctele 51-61 de mai sus.
Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere
63 Prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, invocat în subsidiar, reclamanții solicită, în esență, Tribunalului să constate în mod declarativ că autorii declarației atacate sunt BCE și Comisia, iar nu Eurogrupul.
64 În această privință, este suficient să se amintească că Tribunalul nu este competent să pronunțe hotărâri declarative în cadrul controlului legalității întemeiat pe articolul 263 TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța Curții din 9 decembrie 2003, Italia/Comisia, C‑224/03, Rec., p. I‑14751, punctele 20-22).
65 Prin urmare, trebuie constatat că cel de al doilea capăt de cerere este inadmisibil, astfel cum a arătat BCE în mod întemeiat.
66 Rezultă din ansamblul considerațiilor de mai sus că acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
67 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei și ale BCE.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
dispune:
1) Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
2) Îi obligă pe domnul K. Mallis și pe doamna E. Malli să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană (BCE).
Luxemburg, 16 octombrie 2014.