Cauza T‑317/12
Holcim (Romania) SA
împotriva
Comisiei Europene
„Răspundere extracontractuală – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Răspundere subiectivă – Refuz al Comisiei de a divulga informații și de a interzice orice tranzacție cu privire la cote de emisie pretins sustrase – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Răspundere obiectivă”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 18 septembrie 2014
1. Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Cerere introductivă prin care se solicită repararea prejudiciilor pretins cauzate de o instituție a Uniunii – Elemente care permit identificarea comportamentului reproșat instituției, a legăturii de cauzalitate și a caracterului real și cert al prejudiciului cauzat
[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]
2. Acțiune în despăgubire – Caracter autonom – Epuizarea căilor de atac interne – Excepție – Imposibilitatea obținerii reparației la instanța națională – Neepuizare care împiedică examinarea de către instanța Uniunii a existenței și a amplorii prejudiciului invocat – Inadmisibilitate
[art. 268 TFUE și art. 340 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]
3. Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept al Uniunii – Marjă de apreciere a instituției cu ocazia adoptării actului
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
4. Mediu – Poluare atmosferică – Directiva 2003/87 – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Sistem de registre integrat al Uniunii și al statelor membre – Date referitoare la tranzacțiile privind cotele – Comunicare și confidențialitate – Norme aplicabile – Excepții – Invocare de către o societate privată care pretinde că a fost victima unui furt de cote – Excludere
(Regulamentul nr. 2216/2004 al Comisiei, art. 10; Directiva 2003/87 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20)
5. Mediu – Poluare atmosferică – Directiva 2003/87 – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Sistem de registre integrat al Uniunii și al statelor membre – Date referitoare la tranzacțiile privind cotele – Comunicare și confidențialitate – Norme aplicabile – Restrângerea dreptului de proprietate – Inexistență
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 17 alin. (1) și art. 52 alin. (1); Regulamentul nr. 2216/2004 al Comisiei, art. 10; Directiva 2003/87 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 19 alin. (3)]
6. Mediu – Poluare atmosferică – Directiva 2003/87 – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră – Sistem de registre integrat al Uniunii și al statelor membre – Posibilitatea Comisiei de a bloca anumite cote în cadrul unui registru – Limite
(Regulamentul nr. 2216/2004 al Comisiei, art. 27 și 69; Directiva 2003/87 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 20)
7. Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Dezvoltarea unui motiv existent – Admisibilitate
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2) primul paragraf]
8. Răspundere extracontractuală – Condiții – Act legal – Prejudiciu care rezultă din refuzul Comisiei de a divulga informații confidențiale referitoare la cotele de emisie de gaze cu efect de seră și din transferul neautorizat al cotelor respective din contul societății deținătoare – Inexistența unui prejudiciu anormal și special – Răspunderea Uniunii – Excludere
(art. 340 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 2216/2004 al Comisiei, art. 10)
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 55, 56 și 181)
2. Admisibilitatea acțiunii în despăgubire prevăzute la articolul 268 TFUE și la articolul 340 al doilea paragraf TFUE poate fi condiționată, în anumite cazuri, de epuizarea căilor de atac interne prevăzute pentru obținerea unei reparații din partea autorităților naționale, cu condiția ca aceste căi de atac interne să asigure în mod eficient protecția particularilor interesați, fiind susceptibile să conducă la repararea prejudiciul invocat.
În această privință, deși neepuizarea căilor de atac interne nu trebuie să conducă în mod sistematic la constatarea inadmisibilității de către instanța Uniunii, există totuși o ipoteză în care împrejurarea că nu s‑a statuat în mod definitiv asupra acțiunii în despăgubire introduse la instanța națională implică în mod necesar inadmisibilitatea acțiunii în reparație formulate la instanța Uniunii. Este vorba despre ipoteza în care împrejurarea respectivă interzice acesteia din urmă să determine caracterul și cuantumul prejudiciului invocat în fața sa, astfel încât cerințele articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură nu sunt respectate.
De asemenea, în cazul în care o persoană a introdus două acțiuni având ca obiect repararea unuia și aceluiași prejudiciu, una îndreptată împotriva unei autorități naționale, iar cealaltă îndreptată împotriva unei instituții sau unui organ al Uniunii, și există un risc ca, din cauza aprecierilor diferite ale acestui prejudiciu de către cele două instanțe sesizate, persoana menționată să fie insuficient sau abuziv despăgubită, instanța Uniunii trebuie să aștepte ca instanța națională să statueze, înainte de a se pronunța cu privire la existența și la cuantumul prejudiciului. Pe durata acestei așteptări, instanța Uniunii nu poate, așadar, statua nici asupra legăturii de cauzalitate dintre comportamentul reproșat Uniunii și prejudiciul invocat. În schimb, aceasta poate stabili, chiar înainte de pronunțarea instanței naționale, dacă comportamentul reproșat este de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii.
(a se vedea punctele 73-75, 79 și 80)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 87)
4. O societate care pretinde că a fost victima unui furt de cote de emisie de gaze cu efect de seră nu poate să se prevaleze de excepțiile de la normele de confidențialitate privind informațiile referitoare la cotele menționate prevăzute la articolul 10 din Regulamentul nr. 2216/2004 privind un sistem de registre standardizat și securizat în conformitate cu Directiva 2003/87 și cu Decizia nr. 280/2004 pentru a cere Comisiei divulgarea informațiilor referitoare la cotele vizate.
Astfel, în primul rând, deși articolul 20 din Directiva 2003/87 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61 prevede, pe de o parte, că administratorul central desemnat de Comisie efectuează un control automatizat asupra fiecărei tranzacții din registre, pentru a se asigura că nu există neregularități legate de operațiunile referitoare la cote, și, pe de altă parte, că, în cazul în care este detectată o neregularitate, această autoritate informează statul membru sau statele membre în cauză, nici acest articol și de altfel nici o altă dispoziție din Directiva 2003/87 sau din Regulamentul nr. 2216/2004 nu prevăd expres că Comisia poate divulga informații cu privire la cote pretins furate de la victima prezumată a furtului. În această privință, articolul 20 menționat nu prevede divulgarea de informații privind o tranzacție afectată de o „neregularitate”. A fortiori, acesta nu obligă Comisia să divulge informații referitoare la cotele care fac obiectul unei astfel de tranzacții.
În plus, în măsura în care o astfel de înlăturare a confidențialității nu este indispensabilă pentru corecta aplicare a unei dispoziții din Directiva 2003/87 sau din Regulamentul nr. 2216/2004 sau chiar a unei dispoziții normative aplicabile într‑un stat membru, societatea nu se poate prevala de excepția ratione materiae de la regula confidențialității prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2216/2004.
În al doilea rând, având în vedere că excepția enunțată la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2216/2004 nu se aplică decât în beneficiul autorităților de aplicare a legii dintr‑un stat membru, al autorităților fiscale dintr‑un stat membru, al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), al Europol și al administratorilor de registru ai statelor membre, excepția ratione personae nu poate fi invocată în mod util de o societate pe acțiuni de drept național. Pe de altă parte, excepția menționată nu autorizează Comisia să divulge președintelui unei instanțe naționale, care acționează în calitate de judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii, date confidențiale cuprinse în registre. Astfel, în calitate de judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii, acesta din urmă nu are calitatea de autoritate de aplicare a legii în sensul alineatului (2) litera (a) al articolului 10 menționat.
(a se vedea punctele 109, 116-119, 122 și 158)
5. Chiar dacă s‑ar presupune că normele privind confidențialitatea cotelor de emisie de gaze cu efect de seră prevăzute la articolul 10 din Regulamentul nr. 2216/2004 privind un sistem de registre standardizat și securizat în conformitate cu Directiva 2003/87 și cu Decizia nr. 280/2004 pot fi considerate o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate, garantat prin articolul 17 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, această restrângere trebuie considerată conformă cu exigențele impuse prin articolul 52 alineatul (1) din carta menționată.
Astfel, în primul rând, aceste norme privind confidențialitatea sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul nr. 2216/2004, care este conform cu dispozițiile de abilitare ale articolului 19 alineatul (3) din Directiva 2003/87 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61. Prin urmare, acestea trebuie considerate ca fiind prevăzute de lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În al doilea rând, aceste norme răspund preocupării privind păstrarea secretului comercial, cu alte cuvinte, unui obiectiv de interes general recunoscut de Uniune. În al treilea rând, normele menționate nu prevăd cerințe disproporționate în raport cu obiectivul urmărit. Pe de o parte, acestea nu aduc atingere conținutului esențial al dreptului de proprietate. Astfel, prin ele înseși, acestea nu încalcă în mod direct dreptul respectiv. Pe de altă parte, ele nu depășesc limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivului menționat. Într‑adevăr, în privința unui furt prezumat de cote de emisie de gaze cu efect de seră, articolul 10 din Regulamentul nr. 2216/2004 nu interzice unei autorități penale să divulge informațiile confidențiale necesare identificării autorilor unei infracțiuni unei persoane fizice sau juridice care are calitatea de victimă a presupusei infracțiuni. Astfel, în sensul articolului 10 alineatul (2b) din regulamentul menționat, o asemenea persoană nu poate fi considerată altfel decât ca fiind vizată de considerațiile invocate în vederea înlăturării confidențialității. De altfel, articolul 10 menționat nu interzice unei asemenea persoane să efectueze, pe baza informațiilor astfel divulgate, demersuri în vederea recuperării cotelor sale și nici nu face nejustificat de complexă această sarcină.
(a se vedea punctele 113, 154, 165-169 și 224)
6. Articolul 69 din Regulamentul nr. 2216/2004 privind un sistem de registre standardizat și securizat în conformitate cu Directiva 2003/87 și cu Decizia nr. 280/2004 nu permite blocarea accesului la anumite conturi de depozit în cadrul unui registru de cote de emisie de gaze cu efect de seră. Acesta permite numai suspendarea, în caz de risc sistemic, a oricărui acces la un registru, în ansamblul acestuia, sau la registrul comunitar independent de tranzacții, în ansamblul acestuia. Or, Regulamentul nr. 2216/2004 nu prevede blocarea anumitor cote în cadrul unui registru decât într‑o singură ipoteză, avută în vedere la articolul 27 din acesta. Este vorba despre cazul în care, în ceea ce privește una dintre instalațiile sale, un operator nu a îndeplinit în termenul impus normele tehnice referitoare la declararea cantității de gaze cu efect de seră emise de această instalație, astfel cum a fost aprobată de autoritatea competentă.
De asemenea, articolul 20 din Directiva 2003/87 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61 nu obligă și nici măcar nu autorizează Comisia, expres sau implicit, să blocheze ea însăși cotele care au făcut obiectul tranzacțiilor afectate de neregularități, în sensul articolului 20 menționat. Astfel, acest articol impune, într‑o primă etapă, Comisiei, care acționează în calitate de administrator central, să informeze statele membre în cauză atunci când tranzacțiile sunt afectate de neregularități și, într‑o a doua etapă, acestor state membre să nu înregistreze tranzacțiile respective.
(a se vedea punctele 201, 205 și 215)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 218)
8. Sesizată cu o acțiune în despăgubire prin care se urmărește angajarea răspunderii Uniunii pentru un prejudiciu cauzat printr‑un act legal, instanța Uniunii nu comite o eroare de drept în cazul în care nu soluționează problema existenței unei răspunderi obiective în dreptul Uniunii și înlătură în orice caz argumentația care i‑a fost prezentată în cazul în care nu este dovedit caracterul anormal și special al prejudiciului invocat. În această privință, un prejudiciu trebuie considerat anormal în cazul în care depășește limitele riscurilor economice inerente activităților în sectorul respectiv și special în cazul în care afectează o categorie specifică de operatori economici în mod disproporționat față de alți operatori.
Nu poate constitui un prejudiciu anormal aplicarea de către Comisie a normelor privind confidențialitatea referitoare la cotele de emisie de gaze cu efect de seră prevăzute la articolul 10 din Regulamentul nr. 2216/2004 privind un sistem de registre standardizat și securizat în conformitate cu Directiva 2003/87 și cu Decizia nr. 280/2004 în privința unei societăți deținătoare a cotelor respective. Astfel, împrejurarea că asemenea norme au fost prevăzute la articolul 10 menționat, iar ulterior au fost aplicate în privința societății nu constituie un risc anormal în cadrul sectorului în cauză, și anume acela al agenților economici supuși sistemului comunitar de comercializare a cotelor. În lipsa unor astfel de norme, secretul comercial nu ar putea fi garantat, ceea ce ar compromite existența însăși a unei piețe a cotelor.
Pe de altă parte, având în vedere că este de notorietate că un sistem informatic deschis pe internet, prin intermediul căruia se comercializează cotele, prezintă riscuri tehnice, care sunt uneori importante, prejudiciul care corespunde valorii cotelor transferate, pe cale electronică, fără autorizarea societății deținătoare, în alte conturi decât ale sale nu poate fi considerat, așadar, în orice caz, că depășește riscurile economice sau tehnice inerente activităților din sectorul în cauză.
(a se vedea punctele 235-238)