Cauzele conexate T‑440/03, T‑121/04, T‑171/04, T‑208/04, T‑365/04 și T‑484/04

Jean Arizmendi și alții

împotriva

Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei Europene

„Răspundere extracontractuală – Uniune vamală – Procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor – Aviz motivat – Eliminarea din legislația franceză a monopolului deținut de «corps des courtiers interprètes et conducteurs de navires» – Încãlcare suficient de gravã – Legãturã de cauzalitate”

Sumarul hotărârii

1.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Neinițierea de către Comisie a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor

(art. 226 CE și art. 288 al doilea paragraf CE)

2.      Acțiune în despăgubire – Autonomie în raport cu acțiunea în anulare – Obiect

(art. 226 primul paragraf CE și art. 288 al doilea paragraf CE)

3.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor

(art. 226 CE și art. 288 al doilea paragraf CE)

4.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Noțiune

(art. 226 CE și art. 288 al doilea paragraf CE)

5.      Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Procedură precontencioasă – Obiect

(art. 226 CE)

1.      O acțiune în despăgubiri întemeiată pe abținerea Comisiei de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE este inadmisibilă. Într‑adevăr, în măsura în care Comisia nu este obligată să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE, decizia acesteia de a nu iniția o astfel de procedură nu constituie, în orice caz, o nelegalitate, astfel încât nu este de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Comunității. Astfel, în condițiile în care nu există nicio obligație pentru Comisie de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, abținerea acesteia nu poate angaja răspunderea Comunității.

(a se vedea punctul 62)

2.      Acțiunea în despăgubiri este o cale de atac autonomă, cu funcție specială în cadrul sistemului căilor de atac. Aceasta are drept obiect cererea de reparare a unui prejudiciu care rezultă dintr‑un act sau dintr‑un comportament ilegal imputabil unei instituții.

Prin urmare, independent de aspectul dacă acesta reprezintă un act atacabil susceptibil de o acțiune în anulare, orice act al unei instituții, deși a fost adoptat de aceasta în exercitarea unei puteri discreționare, este în principiu susceptibil de a face obiectul unei acțiuni în despăgubiri. Astfel, puterea discreționară de care dispune o instituție nu are drept consecință scutirea acesteia de obligația sa de a acționa în conformitate atât cu normele superioare de drept, precum tratatul și principiile generale de drept comunitar, cât și cu dreptul derivat pertinent. În cazul în care legalitatea acestui act este pusă în discuție într‑o acțiune în despăgubiri, aceasta poate, așadar, să fie apreciată în lumina obligațiilor care revin instituției menționate. O abordare diferită ar fi contrară unei comunități de drept și ar priva acțiunea în despăgubiri de efectul său util, întrucât ar împiedica instanța să aprecieze legalitatea unui act al unei instituții cu ocazia unei astfel de acțiuni.

În consecință, dacă, în cadrul competențelor pe care le deține în temeiul articolului 226 CE, Comisia apreciază în mod liber oportunitatea de a iniția sau de a nu iniția o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva unui stat membru, fără a trebui să justifice propria alegere și dacă aceasta poate, prin urmare, să adreseze în aceleași condiții un aviz motivat acestuia în cadrul exercitării competențelor sale, nu se poate exclude ca, în împrejurări absolut excepționale, o persoană să poată demonstra că un astfel de aviz motivat este viciat de o nelegalitate care constituie o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept de natură să îi cauzeze un prejudiciu.

Faptul că un aviz motivat al Comisiei adoptat în aplicarea articolului 226 primul paragraf CE nu constituie un act destinat să producă efecte juridice obligatorii în privința terților și, prin urmare, că avizul menționat nu este un act care poate face obiectul unei acțiuni în anulare nu afectează această apreciere.

(a se vedea punctele 64-69)

3.      Atunci când este în discuție nelegalitatea unui act juridic, angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității este condiționată de existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care are ca obiect să confere drepturi particularilor. În ceea ce privește această condiție, criteriul decisiv în funcție de care se apreciază o încălcare a dreptului comunitar ca fiind suficient de gravă este nerespectarea manifestă și gravă de către o instituție a limitelor impuse puterii sale de apreciere.

În cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, astfel cum este prevăzută la articolul 226 CE, numai Curtea este competentă să constate că un stat membru nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar. Astfel, deși Comisia apreciază în mod liber oportunitatea de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, aceasta nu poate constata în mod obligatoriu o astfel de neîndeplinire a obligațiilor. În măsura în care, într‑un aviz motivat, Comisia se limitează să ia poziție cu privire la existența unei neîndepliniri de către un stat membru a obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului comunitar, adoptarea acestuia nu poate antrena o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept ce are ca obiect să confere drepturi particularilor. Prin urmare, chiar și o luare de poziție eronată a Comisiei, într‑un aviz motivat, cu privire la aplicabilitatea dreptului comunitar nu poate constitui o încălcare suficient de gravă care să poată angaja răspunderea Comunității.

În schimb, dacă unele aprecieri formulate într‑un aviz motivat depășesc determinarea existenței unei neîndepliniri a obligațiilor de către un stat membru sau dacă alte acțiuni ale Comisiei, cu ocazia unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, depășesc competențele care îi sunt conferite, de exemplu, divulgarea în mod eronat a unor secrete comerciale sau a unor informații care aduc atingere reputației unei persoane, aceste aprecieri sau acțiuni pot constitui o încălcare de natură să angajeze răspunderea Comunității.

(a se vedea punctele 74-78)

4.      În contextul unei acțiuni în despăgubiri, o legătură de cauzalitate este admisă atunci când există o legătură suficient de directă de la cauză la efect între comportamentul imputat instituției și prejudiciul invocat, legătură pentru care sarcina probei îi revine reclamantului. Comportamentul imputat trebuie astfel să fie cauza determinantă a prejudiciului.

În cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor declanșată de Comisie, în temeiul articolului 226 CE, faptul că, în avizul motivat, Comisia consideră că legislația națională este incompatibilă cu dreptul comunitar – și că aceasta se înșeală eventual în această privință – nu are importanță în realitate, din moment ce avizul motivat menționat nu impune statului membru să își modifice legislația. Astfel, în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, numai o hotărâre a Curții ar putea să aibă un astfel de efect obligatoriu.

Astfel, în lipsa unui efect obligatoriu al avizului motivat în sensul în care Comisia pretinde o neîndeplinire de către un stat membru a obligațiilor sale rezultate din dreptul comunitar, acesta nu poate fi considerat drept cauza determinantă a prejudiciului suferit ca urmare a modificării legislației naționale în cauză în conformitate cu avizul motivat menționat.

(a se vedea punctele 85, 90, 92 și 93)

5.      Obiectivul procedurii precontencioase prevăzute la articolul 226 CE este de a acorda statului membru vizat posibilitatea de a se conforma obligațiilor sale ce decurg din dreptul comunitar sau de a utiliza în mod eficient mijloacele sale de apărare împotriva obiecțiilor formulate de Comisie. Astfel, statul membru nu are obligația de a urma acest aviz motivat, dar poate, dacă apreciază că în mod eronat Comisia îi impută o neîndeplinire a obligațiilor, să nu se conformeze acestui aviz.

(a se vedea punctul 87)