Language of document :

Cauzele conexate T‑8/95 și T‑9/95

Wilhelm Pelle și Ernst‑Reinhard Konrad

împotriva

Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei Comunităților Europene

„Răspundere extracontractuală – Lapte – Prelevare suplimentară – Cantitate de referință – Regulamentul (CEE) nr. 2187/93 – Despăgubirea producătorilor – Suspendarea prescripției”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în despăgubiri – Termen de prescripție – Data la care începe să curgă termenul

[art. 235 CE și art. 288 al doilea paragraf CE; Statutul CE al Curții de Justiție, art. 43 (devenit art. 46 din Statutul Curții de Justiție); Regulamentele nr. 1078/77 și nr. 857/84 ale Consiliului]

2.      Acțiune în despăgubiri – Termen de prescripție – Întrerupere

[art. 230 CE și 232 CE; Statutul CE al Curții de Justiție, art. 43 (devenit art. 46 din Statutul Curții de Justiție); Regulamentele nr. 1078/77, nr. 857/84 și nr. 2187/93 ale Consiliului; Comunicarea 92/C 198/04 a Consiliului și a Comisiei]

3.      Procedură – Termen de introducere a acțiunii – Decădere

1.      Termenul de prescripție aplicabil acțiunilor îndreptate împotriva Comunităților în materie de răspundere extracontractuală, prevăzut la articolul 43 din Statutul CE al Curții de Justiție (devenit articolul 46 din Statutul Curții de Justiție) nu poate începe să curgă înainte să fie îndeplinite toate condițiile cărora le este subordonată obligația de reparare și, în special, în cazurile în care răspunderea rezultă dintr‑un act normativ, înainte să se producă efectele prejudiciabile ale acestui act, precizându‑se că aceste condiții se referă la existența unui comportament nelegal al instituțiilor comunitare, la caracterul real al prejudiciului pretins și la existența unei legături de cauzalitate între acest comportament și prejudiciul invocat.

În această privință, prejudiciul aflat în legătură cu imposibilitatea unui producător de lapte de a exploata o cantitate de referință este suferit începând din ziua în care, după expirarea angajamentului său de necomercializare, asumat în temeiul Regulamentului nr. 1078/77, producătorul interesat ar fi putut să reia livrările de lapte fără a trebui să achite prelevarea suplimentară, dacă atribuirea unei astfel de cantități nu i‑ar fi fost refuzată. Prin urmare, la această dată au fost îndeplinite condițiile unei acțiuni în despăgubiri împotriva Comunităților.

(a se vedea punctele 61 și 62)

2.      Potrivit articolului 43 din Statutul CE al Curții de Justiție (devenit articolul 46 din Statutul Curții de Justiție), prescripția se întrerupe prin depunerea unei cereri la instanța comunitară sau prin prezentarea unei cereri prealabile adresate instituției competente a Comunității, fiind înțeles totuși că, în acest ultim caz, întreruperea nu are loc decât dacă cererea este urmată de o acțiune în justiție formulată în termenul determinat în conformitate cu articolul 230 CE sau cu articolul 232 CE, după caz.

Comunicarea Consiliului și a Comisiei privind adoptarea ulterioară a Regulamentului nr. 2187/93 care prevede o ofertă de despăgubire destinată producătorilor în cauză, prin intermediul căreia instituțiile s‑au angajat față de anumiți producători să renunțe la invocarea prescripției prevăzute la articolul 43 menționat anterior până la momentul în care s‑ar stabili modalitățile practice de despăgubire a producătorilor respectivi, nu are ca efect începerea curgerii unui nou termen de prescripție de cinci ani calculat de la data încetării acestei autolimitări. Această renunțare și corespondența anterioară prin care se răspunde la cererile prealabile de despăgubire produc totuși efecte cu privire la calculul termenului de prescripție. Într‑adevăr, suspendarea prescripției care rezultă din renunțarea unilaterală a instituțiilor la invocarea prescripției cuprinse în comunicarea menționată și, eventual, și într‑o corespondență anterioară rămâne dobândită independent de momentul la care reclamantul a introdus acțiunea în despăgubiri la Tribunal.

În această privință, avantajul suspendării necondiționate a prescripției rezultate din renunțarea unilaterală a instituțiilor de a invoca prescripția nu se restrânge doar la categoria producătorilor de lapte care nu au formulat o cerere în sensul articolului 10 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 2187/93. Existența sau inexistența unei astfel de cereri nu este relevantă decât în scopul de a stabili data finală a suspendării prescripției rezultate din această renunțare, care diferă în funcție de introducerea sau de lipsa introducerii cererii.

(a se vedea punctele 67, 69, 71-73 și 76)

3.      În cadrul reglementării comunitare privind termenele de introducere a acțiunii, noțiunea de eroare scuzabilă trebuie interpretată în mod restrictiv și nu poate viza decât circumstanțe excepționale în care în special instituțiile respective au adoptat un comportament de natură să provoace, prin el însuși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unui operator normal informat. Într‑adevăr, într‑o astfel de ipoteză, administrația nu se poate prevala de propria încălcare a principiilor securității juridice și încrederii legitime care s‑a aflat la originea erorii comise de justițiabil.

(a se vedea punctul 93)