HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
28 martie 2017(*)
„Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente aferente unei proceduri de aplicare a normelor de concurență – Refuzul accesului – Obligația de motivare – Excepție privind protecția intereselor comerciale ale unui terț – Excepție privind protecția obiectivelor activităților de inspecție, de anchetă și de audit – Interes public superior – Consultarea terților – Transparență – Lipsa unui răspuns la o cerere de confirmare în termenele stabilite”
În cauza T‑210/15,
Deutsche Telekom AG, cu sediul în Bonn (Germania), reprezentată de A. Rosenfeld și de O. Corzilius, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de J. Vondung și de A. Buchet, ulterior de F. Erlbacher, de P. Van Nuffel și de A. Dawes, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei Comisiei din 17 februarie 2015 prin care s‑a refuzat accesul reclamantei la documentele privind procedura de abuz de poziție dominantă cu referința COMP/AT.40089 – Deutsche Telekom,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, A. M. Collins și V. Valančius (raportor), judecători,
grefier: doamna S. Bukšek Tomac, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 27 octombrie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Prin decizia din 25 iunie 2013, Comisia Europeană a dispus o inspecție în localurile reclamantei, Deutsche Telekom AG, în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).
2 Conform acestei decizii, Comisia dispunea de informații potrivit cărora reclamanta „[ar putea] avea o poziție dominantă pe una sau mai multe piețe relevante în ceea ce prive[a] furnizarea de servicii de conectivitate la internet” și „[ar fi] putut să fi pus în aplicare practici care restrâng[eau] sau afect[au] calitatea serviciilor de conectivitate la internet în SEE”, cu consecința că „furnizori independenți de conținut și/sau de aplicații pe internet erau plasați într‑o situație de dezavantaj concurențial”.
3 Între 9 și 11 iulie 2013, Comisia a efectuat percheziții în localurile reclamantei.
4 Prin comunicatul de presă din 3 octombrie 2014, Comisia a comunicat decizia sa de a‑și încheia ancheta cu privire la practicile anumitor operatori europeni de telecomunicații pe piețele serviciilor de conectivitate la internet și a indicat că ar continua să supravegheze acest sector.
5 La 7 octombrie 2014, reclamanta a prezentat o cerere de acces la documentele care figurau în dosarul Comisiei în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76) și al articolului 27 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 1/2003.
6 Prin scrisoarea din 14 octombrie 2014 și prin e‑mailul din 23 octombrie 2014 adresate Comisiei, reclamanta a precizat că cererea de acces privea toate documentele care figurau în dosarul procedurii pentru abuz de poziție dominantă cu referința COMP/AT.40089 – Deutsche Telekom. Pe de altă parte, reclamanta a precizat în respectivul e‑mail că cererea sa putea fi analizată drept o cerere de acces la documente întemeiată pe Regulamentul nr. 1049/2001.
7 Prin scrisoarea din 13 noiembrie 2014, Comisia a respins cererea inițială a reclamantei. Aceasta a făcut distincție în acest scop între două categorii de documente: pe de o parte, documentele interne ale Comisiei, la care aceasta a refuzat accesul în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, privind protecția procesului decizional, și al articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din același regulament, privind protecția intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, și, pe de altă parte, documentele schimbate între Comisie și părțile interesate, la care a refuzat accesul în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001.
8 Prin scrisoarea din 26 noiembrie 2014, reclamanta a introdus o cerere de confirmare, în sensul articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001.
9 Prin scrisoarea din 17 decembrie 2014, Comisia a informat reclamanta că avea nevoie de o prelungire a termenului de răspuns până la 19 ianuarie 2015. La 19 ianuarie 2015, Comisia a informat reclamanta că nu era în măsură să se pronunțe cu privire la cerere în termenele anunțate și că i s‑ar trimite un răspuns cât mai curând posibil.
10 Prin decizia din 17 februarie 2015 (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a respins cererea de confirmare a reclamantei, dar, în susținerea acestei decizii, a invocat însă un temei juridic diferit de cel pe care îl invocase în răspunsul său la cererea inițială.
11 Mai întâi, în ceea ce privește excepția privind protecția procesului decizional, Comisia a indicat că aceasta nu se mai justifica, întrucât o decizie finală fusese adoptată de aceasta la 3 octombrie 2014 în procedura pentru abuz de poziție dominantă COMP/AT.40089.
12 În continuare, Comisia s‑a prevalat, în esență, de excepția privind protecția intereselor comerciale și, pe acest temei, a refuzat să acorde acces, pe de o parte, la documentele sale interne și, pe de altă parte, la documentele schimbate cu terții.
13 Astfel cum au admis părțile în ședință, această distincție între documente interne și documente schimbate cu terții, deși nu a facilitat judecarea cauzei de către Tribunal, este totuși lipsită de incidență în speță, întrucât este cert că Comisia a aplicat prezumția pentru toate documentele din dosarul procedurii.
14 În sfârșit și în temeiul aceleiași prezumții generale, Comisia a invocat excepția privind protecția obiectivelor activităților de anchetă prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 pentru toate documentele vizate de cerere, fără a face însă distincție între documentele interne și documentele schimbate de aceasta cu terții.
15 În această privință, Comisia arată că, prin analogie cu jurisprudența în materie de înțelegeri, exista o prezumție generală potrivit căreia divulgarea unor astfel de documente ar aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză și protecției obiectivelor activităților de anchetă și că aceasta avea, în consecință, dreptul de a refuza accesul la documentele care figurau în dosarul administrativ întocmit în materie de abuz de poziție dominantă fără să trebuiască să efectueze o examinare individuală a fiecăruia dintre documentele care figurau în acesta.
16 În încheiere, aceasta a considerat că niciunul dintre argumentele invocate de reclamantă nu dovedea existența unui interes public superior care să justifice divulgarea documentelor și a respins, în consecință, cererea de confirmare.
Procedura și concluziile părților
17 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 aprilie 2015, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
18 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
19 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
20 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă, în esență, șapte motive care se întemeiază, primul, pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 și a obligației de motivare, al doilea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, al treilea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001, al patrulea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, al cincilea, pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, al șaselea, pe încălcarea articolului 41 alineatul (2) litera (b) și a articolului 42 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a obligației de transparență prevăzute la articolul 15 alineatul (3) TFUE, iar al șaptelea, pe încălcarea articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001.
21 Cu titlu introductiv, trebuie să se aprecieze dacă este necesar să fie recunoscută existența unei prezumții generale în ceea ce privește o cerere de acces referitoare la documentele care figurează în dosarul administrativ în materie de abuz de poziție dominantă.
Cu privire la existența unei prezumții generale în ceea ce privește o cerere de acces la documentele care figurează în dosarul administrativ în materie de abuz de poziție dominantă
22 În temeiul articolului 15 alineatul (3) TFUE și al articolului 42 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică care are reședința sau sediul social într‑un stat membru au drept de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, sub rezerva principiilor și a condițiilor care sunt stabilite în conformitate cu alineatul menționat. În special în temeiul celui de al doilea paragraf al acestei dispoziții, principiile și condițiile respective se stabilesc prin regulamente de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară.
23 Pe această bază, Regulamentul nr. 1049/2001 urmărește să acorde publicului un drept de acces cât mai larg la documentele instituțiilor Uniunii, care este totuși condiționat, astfel cum rezultă în special din sistemul de excepții prevăzut la articolul 4, de anumite limite întemeiate pe considerente de interes public sau privat (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 61 și jurisprudența citată).
24 În special, din articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 rezultă că instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului acestuia ar putea aduce atingere protecției intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, precum și protecției obiectivelor activităților de inspecție, de anchetă și de audit, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică o astfel de divulgare.
25 Acest regim de excepții este întemeiat pe o analiză comparativă a diferitor interese prezente în cauză, și anume cele care ar fi favorizate de divulgarea conținutului documentului sau al documentelor solicitate și cele care ar fi amenințate de această divulgare (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, Rep., EU:C:2013:738, punctul 42, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 63).
26 Întrucât excepțiile prevăzute de Regulamentul nr. 1049/2001 derogă de la principiul accesului cât mai larg posibil al publicului la documentele instituțiilor Uniunii, ele trebuie interpretate și aplicate în mod strict (a se vedea Hotărârea din 3 iulie 2014, Consiliul/in ’t Veld, C‑350/12 P, EU:C:2014:2039, punctul 48 și jurisprudența citată).
27 În consecință, pentru a justifica respingerea cererii de acces la un document a cărui divulgare este solicitată, nu este suficient, în principiu, ca acest document să intre sub incidența unei activități menționate la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. Instituției destinatare a cererii îi revine, în principiu, și obligația să furnizeze explicații cu privire la modul în care accesul la documentul respectiv ar putea aduce atingere în mod concret și efectiv interesului protejat prin excepția sau prin excepțiile pe care le invocă aceasta (Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 49, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 64). În plus, riscul unei astfel de atingeri trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic (Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 43).
28 Instituției în cauză îi este însă permis să se întemeieze pe principii generale aplicabile anumitor categorii de documente, considerații similare fiind susceptibile să se aplice cererilor cu privire la documente de aceeași natură (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 65 și jurisprudența citată).
29 Astfel, în cazul unei cereri care vizează un ansamblu de documente de o anumită natură, instituției în cauză îi este permis să se întemeieze pe o prezumție generală potrivit căreia divulgarea lor ar putea aduce, în principiu, atingere protecției unuia sau altuia dintre interesele enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, demers care îi permite să soluționeze o cerere globală în mod corespunzător (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctele 67 și 68 și jurisprudența citată).
30 În special, în cazul unei cereri vizând un ansamblu de documente care figurează în dosarul unei proceduri de punere în aplicare a normelor de concurență, instanța Uniunii a considerat, mai întâi, că Comisia avea dreptul să prezume, fără a efectua o examinare individuală și concretă a fiecăruia dintre aceste documente, că divulgarea lor ar aduce, în principiu, atingere atât protecției obiectivelor activităților de inspecție și de anchetă, cât și protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor părți la procedură care sunt strâns legate într‑un astfel de context (a se vedea Hotărârea din 7 iulie 2015, Axa Versicherung/Comisia, T‑677/13, EU:T:2015:473, punctul 39 și jurisprudența citată).
31 Trebuie să se considere că această jurisprudență, dezvoltată în materie de acces la documentele care figurează în dosarul administrativ întocmit în cadrul unei proceduri cu privire la o înțelegere, trebuie să se aplice prin analogie și din motive identice accesului la documentele care figurează în dosarul administrativ întocmit în cadrul unei proceduri cu privire la un abuz de poziție dominantă, iar acest lucru este valabil atât în ceea ce privește documente pe care Comisia le‑a schimbat cu părți din procedură sau cu terți, cât și documente interne pe care Comisia le‑a întocmit pentru a instrumenta procedura în cauză.
32 O asemenea prezumție generală poate rezulta astfel, în ceea ce privește procedurile de aplicare a articolului 102 TFUE din dispozițiile Regulamentului nr. 1/2003 și ale Regulamentului (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101] și [102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), care reglementează în mod specific dreptul de acces la documentele care figurează în dosarele Comisiei cu privire la aceste proceduri.
33 În această privință, trebuie arătat că Regulamentele nr. 1/2003 și nr. 773/2004 urmăresc obiective diferite de cele urmărite de Regulamentul nr. 1049/2001, având în vedere că acestea vizează să asigure respectarea dreptului la apărare de care beneficiază părțile în cauză și tratarea diligentă a plângerilor, asigurând în același timp respectarea secretului profesional în procedurile de aplicare a articolului 102 TFUE, în timp ce Regulamentul nr. 1049/2001 urmărește să faciliteze la maximum exercitarea dreptului de acces la documente, precum și promovarea bunelor practici administrative, cu asigurarea celei mai mari transparențe posibile a procesului decizional al autorităților publice și a informațiilor pe care se bazează deciziile acestora (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 83, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, Țările de Jos/Comisia, T‑380/08, EU:T:2013:480, punctul 30).
34 Or, este cert că, în speță, reclamanta a depus o cerere de acces la documentele care figurează în dosarul administrativ în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, astfel cum a confirmat de altfel în e‑mailul său din 23 octombrie 2014.
35 În plus, în ceea ce privește contradicția dintre Regulamentul nr. 1049/2001 și o altă normă de drept al Uniunii, trebuie amintit că Regulamentele nr. 1049/2001 și nr. 1/2003 nu cuprind dispoziții care să prevadă expres supremația unuia asupra celuilalt. În consecință, trebuie să se asigure o aplicare a fiecăruia dintre aceste regulamente care să fie compatibilă una cu cealaltă și care să permită astfel o aplicare coerentă (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 84, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, Țările de Jos/Comisia, T‑380/08, EU:T:2013:480, punctul 31).
36 Or, pe de o parte, deși Regulamentul nr. 1049/2001 vizează conferirea către public a unui drept de acces cât mai larg posibil la documentele instituțiilor, acest drept este condiționat de anumite limite întemeiate pe considerente de interes public sau privat.
37 Pe de altă parte, articolul 27 alineatul (2) și articolul 28 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și articolele 6, 8, 15 și 16 din Regulamentul nr. 773/2004 reglementează în mod restrictiv utilizarea documentelor care figurează în dosarul privind o procedură de aplicare a articolului 102 TFUE, limitând accesul la dosar la „părțile în cauză” și la „autorii plângerii” pe care Comisia are intenția să o respingă, sub rezerva nedivulgării secretelor comerciale și a altor informații confidențiale ale întreprinderilor și nici a documentelor interne ale Comisiei și ale autorităților de concurență din statele membre, cu condiția ca documentele la care se acordă accesul să nu fie utilizate decât în scopul unor proceduri judiciare sau administrative având ca obiect aplicarea articolului 102 TFUE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 86, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, Țările de Jos/Comisia, T‑380/08, EU:T:2013:480, punctul 38).
38 Rezultă nu numai că părțile la o procedură de aplicare a articolului 102 TFUE nu dispun de un drept de acces nelimitat la documentele care figurează în dosarul Comisiei, ci și că, în plus, terții, cu excepția autorilor plângerii, nu dispun, în cadrul unei asemenea proceduri, de dreptul de acces la documentele din dosarul Comisiei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 87).
39 Aceste aprecieri trebuie luate în considerare în vederea interpretării articolului 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Astfel, dacă alte persoane decât cele care dispun de dreptul de acces la dosar în temeiul Regulamentelor nr. 1/2003 și nr. 773/2004 sau cele care, deși dispun în principiu de un asemenea drept, nu l‑au exercitat sau au primit un refuz ar fi în măsură să obțină accesul la documente în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, regimul accesului la dosar instituit de Regulamentele nr. 1/2003 și nr. 773/2004 ar fi compromis (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 88, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, Țările de Jos/Comisia, T‑380/08, EU:T:2013:480, punctul 40).
40 Desigur, dreptul de a consulta dosarul administrativ în cadrul unei proceduri de aplicare a articolului 102 TFUE și dreptul de acces la documentele instituțiilor, în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, sunt diferite din punct de vedere juridic, însă nu este mai puțin adevărat că acestea conduc la o situație comparabilă din punct de vedere funcțional. Astfel, indiferent de temeiul juridic pe baza căruia este acordat, accesul la dosar permite părților interesate să obțină observațiile și documentele prezentate Comisiei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 89, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, Țările de Jos/Comisia, T‑380/08, EU:T:2013:480, punctul 32).
41 În aceste condiții, este necesar să se considere că un acces generalizat, în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, la documentele schimbate, în cadrul unei proceduri de aplicare a articolului 102 TFUE, între Comisie și părțile vizate de această procedură sau terți ar fi de natură să pericliteze echilibrul pe care legiuitorul Uniunii a dorit să îl asigure, prin Regulamentele nr. 1/2003 și nr. 773/2004, între obligația întreprinderilor în cauză de a comunica Comisiei informații comerciale eventual sensibile și garanția protecției consolidate aferente, în temeiul secretului profesional și al secretului de afaceri, informațiilor comunicate astfel Comisiei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 90, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, Țările de Jos/Comisia, T‑380/08, EU:T:2013:480, punctul 39).
42 În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, activitatea administrativă a Comisiei nu impune aceeași întindere a accesului la documente precum cea impusă de activitatea legislativă a unei instituții a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Ilmenau, C‑139/07 P, EU:C:2010:376, punctul 60, Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia, C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541, punctul 77, și Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 87).
43 Rezultă că, în ceea ce privește procedurile de aplicare a articolului 102 TFUE, o prezumție generală poate rezulta din dispozițiile Regulamentelor nr. 1/2003 și nr. 773/2004, care reglementează în mod specific dreptul de acces la documente care figurează în dosarele Comisiei referitoare la aceste proceduri (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Ilmenau, C‑139/07 P, EU:C:2010:376, punctele 55-57, Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 117, și Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 58), fără a fi necesar, în această privință, să se facă distincție între documente interne și documente schimbate cu terții, această distincție fiind astfel lipsită de pertinență din moment ce prezumția generală se aplică întregului dosar administrativ (a se vedea punctul 31 de mai sus).
44 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se considere că Comisia s‑a bazat în mod întemeiat pe o prezumție generală rezultată din excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, pentru a refuza accesul la documente în procedura în cauză, apreciind că divulgarea documentelor menționate ar putea aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor implicate într‑o astfel de procedură, precum și protecției obiectivelor activităților de anchetă referitoare la aceasta (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Ilmenau, C‑139/07 P, EU:C:2010:376, punctul 61, Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 123, Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 64, și Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 64).
45 Pe de altă parte, ținând seama de natura intereselor protejate, trebuie să se considere că existența unei prezumții generale se impune independent de aspectul dacă cererea de acces privește o procedură de anchetă deja încheiată sau o procedură în curs. Astfel, publicarea informațiilor sensibile referitoare la activitățile economice ale întreprinderilor implicate este susceptibilă să aducă atingere intereselor comerciale ale acestora independent de existența unei proceduri de anchetă aflate în curs. În plus, perspectiva unei astfel de publicări după închiderea procedurii de anchetă ar risca să dăuneze disponibilității întreprinderilor de a colabora atunci când o astfel de procedură este pendinte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 124, și Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 66).
46 În sfârșit, din jurisprudența Curții reiese că posibilitatea acordată Comisiei de a recurge la o prezumție generală care acoperă un ansamblu de documente semnifică faptul că documentele în cauză ies din sfera oricărei obligații de divulgare, integrală sau chiar parțială (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 134).
47 Acestea sunt considerațiile pe baza cărora trebuie examinate succesiv motivele întemeiate pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din acest regulament, pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) din același regulament și a obligației de motivare, pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din regulamentul menționat, pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din același regulament, pe încălcarea articolelor 41 și 42 din Carta drepturilor fundamentale și a obligației de transparență prevăzute la articolul 15 alineatul (3) TFUE și, în sfârșit, pe încălcarea articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001
48 Reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Aceasta arată că Comisia ar fi trebuit să efectueze o apreciere concretă și individuală a documentelor și să explice modul în care divulgarea acestora putea să aducă atingere în mod concret și efectiv interesului protejat.
49 Reclamanta consideră că Comisia nu a demonstrat că divulgarea atât a documentelor interne, cât și a documentelor schimbate între aceasta din urmă și terți, și anume cererile de informații, corespondența și anexele primite de la părți și informațiile transmise de terți, ar aduce atingere în mod concret și efectiv interesului protejat.
50 Reclamanta apreciază că Comisia s‑a întemeiat în mod eronat pe o prezumție generală care s‑ar aplica numai procedurilor în materie de înțelegeri și care nu ar putea fi transpusă procedurilor pentru abuz de poziție dominantă și că Comisia ar fi trebuit să examineze, pentru fiecare document, dacă acesta conținea informații cu privire la decizia sa de inspecție, informații comerciale sensibile despre terți și, dacă era cazul, dacă era posibil să le protejeze prin eliminarea unor pasaje din documentele respective.
51 Reclamanta susține că refuzul accesului la documente pe motivul protecției activităților de anchetă nu se aplică atât timp cât durează ancheta.
52 Reclamanta consideră că explicația Comisiei potrivit căreia inspecția ar putea fi redeschisă ulterior nu poate justifica refuzul accesului la documente și că Comisia nu se poate întemeia pe dispozițiile articolului 28 din Regulamentul nr. 1/2003 și ale articolului 15 din Regulamentul nr. 773/2004 pentru a‑i refuza accesul la documente, nici să susțină că perspectiva unei divulgări a documentelor ar diminua dorința de cooperare a unei întreprinderi în cursul procedurii.
53 Având în vedere considerațiile prezentate la punctele 22-44 de mai sus, trebuie să se considere că Comisia s‑a bazat în mod întemeiat pe o prezumție generală rezultată din excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, pentru a refuza accesul la documente în procedura în cauză, apreciind că divulgarea documentelor menționate ar putea aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale ale întreprinderilor implicate într‑o astfel de procedură, precum și protecției obiectivelor activităților de anchetă referitoare la aceasta.
54 În plus, recunoașterea unei prezumții globale potrivit căreia divulgarea documentelor de o anumită natură ar putea aduce în principiu atingere protecției unuia dintre interesele enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 permite instituției vizate să trateze o cerere globală și să răspundă la aceasta în mod corespunzător (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 48).
55 Rezultă că o prezumție generală semnifică faptul că documentele cărora li se aplică ies din sfera obligației de a se divulga, integral sau parțial, conținutul lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 133).
56 Comisia nu avea, în consecință, obligația să efectueze o examinare individuală a fiecărui document din dosarul administrativ, nici să examineze dacă, cel puțin, putea fi acordat un acces parțial la documentele menționate.
57 Argumentația susținută în această privință de reclamantă trebuie să fie, prin urmare, înlăturată.
58 În ceea ce privește, pe de altă parte, argumentația reclamantei potrivit căreia, pe de o parte, refuzul accesului la documente pe motivul protecției activităților de anchetă nu s‑ar putea aplica unor documente din cadrul unei proceduri de anchetă închise și, pe de altă parte, Comisia nu poate susține că perspectiva unei divulgări a documentelor ar diminua dorința de cooperare a întreprinderilor în cursul procedurii, se impune constatarea că aceasta nu poate fi primită pentru motivele expuse la punctul 45 de mai sus.
59 Rezultă că al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001
60 Reclamanta susține că există un interes public superior pentru ca publicul să poată cunoaște anumite elemente esențiale ale acțiunii Comisiei în domeniul concurenței și în special modalitățile de punere în aplicare a normelor de concurență ale dreptului Uniunii.
61 Reclamanta consideră că există de asemenea un interes public superior la divulgarea documentelor din procedura în cauză din mai multe motive care țin de promovarea bunelor practici administrative ale Comisiei, de îmbunătățirea măsurilor de punere în conformitate de către societăți, de repararea prejudiciului suferit în special ca urmare a inspecției și de necesitatea unui control jurisdicțional al acțiunii administrației.
62 Potrivit jurisprudenței, existența unei prezumții generale nu exclude posibilitatea de a demonstra că un anumit document, a cărui divulgare este solicitată, nu face obiectul acestei prezumții sau că există un interes public superior care justifică divulgarea documentului vizat în temeiul articolului 4 alineatul (2) in fine din Regulamentul nr. 1049/2001 (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 66).
63 Cu toate acestea, revine solicitantului sarcina de a invoca în mod concret împrejurările care stau la baza unui interes public superior care justifică divulgarea documentelor vizate (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 94, și Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth/Comisia, C‑612/13 P, EU:C:2015:486, punctul 90).
64 În ceea ce privește existența unui interes public superior, trebuie amintit că publicul trebuie să fie în măsură să cunoască acțiunea Comisiei în domeniul concurenței pentru a se putea asigura, pe de o parte, o identificare suficient de precisă a comportamentelor susceptibile să expună operatorii economici unor sancțiuni și, pe de altă parte, înțelegerea practicii decizionale a Comisiei, aceasta având o importanță fundamentală în ceea ce privește funcționarea pieței interne, care îi privește pe toți cetățenii Uniunii, în calitate fie de operatori economici, fie de consumatori (Hotărârea din 7 octombrie 2014, Schenker/Comisia, T‑534/11, EU:T:2014:854, punctul 80).
65 Există, așadar, un interes public superior ca publicul să poată cunoaște anumite elemente esențiale ale acțiunii Comisiei în domeniul concurenței. Cu toate acestea, contrar celor arătate în esență de reclamantă, existența acestui interes public nu obligă Comisia să acorde un acces generalizat, în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, la orice informație colectată în cadrul unei proceduri de aplicare a articolului 102 TFUE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 octombrie 2014, Schenker/Comisia, T‑534/11, EU:T:2014:854, punctele 81 și 82).
66 Astfel, trebuie amintit că un asemenea acces generalizat ar fi susceptibil să pericliteze echilibrul pe care legiuitorul Uniunii a dorit să îl asigure, în Regulamentul nr. 1/2003, între obligația întreprinderii sau a întreprinderilor în cauză de a comunica Comisiei informații comerciale eventual sensibile și garanția protecției consolidate aferente, în temeiul secretului profesional și al secretului de afaceri, informațiilor comunicate astfel Comisiei (Hotărârea din 7 octombrie 2014, Schenker/Comisia, T‑534/11, EU:T:2014:854, punctul 83).
67 Pe de altă parte, trebuie arătat că din considerentul (6) al Regulamentului nr. 1049/2001 reiese că interesul publicului de a obține comunicarea unui document în temeiul principiului transparenței nu are aceeași importanță în cazul unui document aferent unei proceduri administrative ca în cazul unui document referitor la o procedură în cadrul căreia instituția Uniunii intervine în calitate de legiuitor (Hotărârea din 7 octombrie 2014, Schenker/Comisia, T‑534/11, EU:T:2014:854, punctul 84).
68 În plus, ținând seama de principiul general al accesului la documente consacrat la articolul 15 TFUE și în considerentele (1) și (2) ale Regulamentului nr. 1049/2001, interesul public superior trebuie să aibă caracter obiectiv și general și nu poate fi confundat cu interese particulare sau private (Hotărârea din 20 martie 2014, Reagens/Comisia, T‑181/10, nepublicată, EU:T:2014:139 punctul 142).
69 În speță, trebuie să se constate că, în afara promovării unei bune administrări și a îmbunătățirii măsurilor de conformitate de către societăți pentru care reclamanta se limitează să facă afirmații vagi, interesele invocate în esență de reclamantă o privesc numai pe aceasta și nu prezintă caracterul general și obiectiv impus de jurisprudență. Prin urmare, astfel de interese se analizează ca interese particulare sau private și nu pot fi privite ca reprezentând un interes public superior care justifică divulgarea documentelor solicitate.
70 În această privință, argumentul reclamantei potrivit căruia refuzul accesului la documente ar însemna privarea de orice efect util a dreptului la o cale de atac eficientă nu poate fi primit.
71 Cu privire la acest punct, trebuie amintit, pe de o parte, că există căi de atac împotriva deciziei de inspecție și că reclamanta – care, în speță, nu le‑a exercitat împotriva acestei decizii – nu dovedește că ar fi fost privată sau împiedicată să le exercite în timp util. Pe de altă parte, exercitarea, dacă este cazul, de către reclamantă a acestor căi de atac în scopul de a‑și susține drepturile prezintă de asemenea caracter subiectiv și nu poate fi, prin urmare, considerat un interes public superior în sensul articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001.
72 Acest lucru este valabil și în privința argumentului reclamantei referitor la interes în ceea ce privește prejudiciul suferit rezultat în special din inspecție, care constituie în mod vădit un interes privat.
73 În aceste condiții, critica întemeiată pe pretinsa încălcare a articolului 4 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate fi primită.
74 În consecință, cel de al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 și a obligației de motivare
75 Reclamanta susține în esență că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu s‑a întemeiat, în decizia atacată, pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 în ceea ce privește procesul decizional în curs pe care îl invocase însă în răspunsul la cererea inițială. Potrivit acesteia, din moment ce procesul decizional se încheiase, această situație nouă ar fi trebuit să o conducă la modificarea poziției sale și, pe cale de consecință, la acordarea accesului la dosar. Or, potrivit reclamantei, Comisia s‑a limitat, pentru a refuza cererea de acces la documente, la a se prevala de dispozițiile articolului 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, care sunt mai stricte decât dispozițiile articolului 4 alineatul (3) al doilea paragraf din același regulament.
76 Reclamanta contestă, prin urmare, condițiile în care Comisia a aplicat articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001. Potrivit acesteia, Comisia trebuie să explice, în cazul refuzului accesului la documente, cum ar putea acest acces să aducă în mod concret și efectiv atingere interesului protejat, riscul unei astfel de atingeri trebuind să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic.
77 În ceea ce privește documentele interne, reclamanta subliniază că o simplă atingere adusă procesului decizional nu este suficientă, ci, potrivit jurisprudenței, s‑ar impune o atingere gravă.
78 Reclamanta consideră în plus că, prin faptul că nu a explicat de ce nu s‑a întemeiat pe articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001, Comisia a săvârșit o încălcare a obligației de motivare prevăzute la articolul 296 al doilea paragraf TFUE și că ar fi trebuit ca, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, să efectueze o reexaminare completă a cererii inițiale și să indice, în decizia de confirmare, motivele pentru care excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 nu se aplica.
79 În ceea ce privește, în primul rând, pretinsa încălcare a articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, trebuie să se constate că, desigur, pentru a refuza cererea de acces la documente a reclamantei, Comisia s‑a întemeiat mai întâi, în răspunsul la cererea inițială, pe excepția prevăzută la această dispoziție în ceea ce privește riscul de a aduce atingere procesului decizional pentru documentele sale interne.
80 Trebuie amintit însă că, potrivit unei jurisprudențe constante, conform articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001, răspunsul la cererea inițială nu constituie decât o primă luare de poziție, care conferă solicitantului posibilitatea de a invita secretarul general al Comisiei să reexamineze poziția în cauză (a se vedea Hotărârea din 24 mai 2011, NLG/Comisia, T‑109/05 și T‑444/05, EU:T:2011:235, punctul 101 și jurisprudența citată).
81 În consecință, doar măsura adoptată de secretarul general al Comisiei, care are caracterul unei decizii și care înlocuiește integral luarea de poziție precedentă, este susceptibilă să producă efecte juridice de natură să afecteze interesele solicitantului și, prin urmare, să facă obiectul unei acțiuni în anulare (a se vedea Hotărârea din 24 mai 2011, NLG/Comisia, T‑109/05 și T‑444/05, EU:T:2011:235, punctul 102 și jurisprudența citată).
82 În plus, urmând o jurisprudență constantă, o instituție a Uniunii poate, în vederea aprecierii unei cereri de acces la documente pe care le deține, să ia în considerare mai multe motive de refuz prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 (Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 113, și Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 55).
83 În decizia pe care o adoptă ca răspuns la cererea de confirmare, Comisia nu are nicidecum obligația de a menține temeiul juridic reținut în susținerea răspunsului său la cererea inițială.
84 În plus, deși instituția are dreptul de a lua în considerare mai multe motive de refuz menționate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, nimic nu o obligă să rețină toate motivele care se pot aplica, nici să se pronunțe cu privire la acestea din urmă.
85 În speță, Comisia a întemeiat decizia atacată numai pe excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și nu s‑a prevalat de articolul 4 alineatul (3) din același regulament.
86 Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea dispozițiilor articolului 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001 trebuie înlăturată, în orice caz, ca inoperantă.
87 În ceea ce privește, în al doilea rând, o pretinsă încălcare a obligației de motivare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul.
88 Se impune constatarea că, în decizia atacată, Comisia a explicat motivele pentru care aceasta nu se mai întemeia pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 pentru a‑și justifica decizia de refuz a accesului la documentele care figurează în dosarul administrativ, și anume închiderea anchetei prin decizia finală din 3 octombrie 2014.
89 În plus, Comisia a examinat de asemenea dacă exista un interes public superior pentru divulgarea documentelor solicitate și a concluzionat că documentele menționate intrau sub incidența excepțiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Prin urmare, reclamanta a avut posibilitatea de a cunoaște motivele pentru care Comisia a refuzat cererea acesteia de acces la documente în procedura în litigiu.
90 În aceste condiții, argumentația reclamantei întemeiată pe încălcarea obligației de motivare nu poate fi primită.
91 În ceea ce privește, în al treilea rând, argumentația reclamantei potrivit căreia Comisia ar fi trebuit ca, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, să efectueze o reexaminare a deciziei inițiale și să indice motivele pentru care excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu se aplica, trebuie amintit că articolul 7 alineatul (2), cu privire la soluționarea cererilor inițiale, prevede că, în cazul respingerii în tot sau în parte a cererii, solicitantul poate adresa, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea răspunsului din partea instituției, o cerere de confirmare prin care solicită ca instituția să își revizuiască poziția.
92 Or, se impune constatarea că reclamanta a adresat Comisiei o cerere de confirmare la care aceasta a răspuns.
93 Prima parte a celui de al treilea aspect al motivului lipsește, așadar, de fapt, iar a doua parte se confundă cu argumentația prezentată în susținerea celui de al doilea aspect, care trebuie înlăturată pentru motivele prezentate la punctele 87 și 88 de mai sus.
94 În consecință, acest motiv trebuie respins ca fiind în parte inoperant și în parte nefondat.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001
95 Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține că articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001 prevede că instituția consultă terții, în speță celelalte întreprinderi de telecomunicații care au făcut obiectul procedurii în cauză, pentru a stabili dacă se poate aplica o excepție prevăzută la articolul 4 alineatul (1) sau (2), cu excepția cazului în care există certitudinea că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat, ceea ce în speță nu s‑a dovedit. Aceasta arată că în speță nu a avut loc nicio consultare.
96 Potrivit articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, în cazul documentelor terților, instituția consultă terții pentru a stabili dacă se poate aplica o excepție prevăzută la articolul 4 alineatul (1) sau (2), cu excepția cazului în care există certitudinea că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat.
97 Rezultă că articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu impune instituțiilor să consulte terții în orice împrejurare.
98 În speță, se impune constatarea că Comisia a refuzat cererea reclamantei de acces la documente bazându‑se pe o prezumție generală întemeiată pe excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și că a considerat că toate documentele din procedura în cauză nu trebuiau divulgate.
99 În aceste condiții, nicio consultare a terților, în speță a celorlalte întreprinderi de telecomunicații care au făcut obiectul unei anchete în cadrul procedurii în cauză, nu se impunea Comisiei, contrar celor susținute de reclamantă.
100 Prin urmare, critica întemeiată pe pretinsa încălcare a articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate fi primită.
101 Rezultă că al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001
102 Reclamanta susține că Comisia a făcut o aplicare eronată a articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, în măsura în care a refuzat să îi acorde și un drept de acces parțial la documente.
103 Potrivit acesteia, Comisia ar fi trebuit să aprecieze posibilitatea de a acorda un acces parțial la anumite documente prin eliminarea anumitor pasaje sau prin redactarea unei versiuni neconfidențiale, în lipsa căreia dreptul de acces parțial la documente ar fi privat de orice efect util.
104 În temeiul articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, în cazul în care doar o parte a documentului cerut se încadrează în una sau în mai multe excepții, celelalte părți ale documentului se divulgă.
105 Trebuie amintit că prezumția generală invocată de Comisie nu exclude posibilitatea de a demonstra că un anumit document a cărui divulgare este solicitată nu face obiectul acestei prezumții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 66 și jurisprudența citată). În schimb, cerința de a verifica dacă prezumția generală respectivă se aplică în realitate nu poate fi interpretată în sensul că Comisia ar trebui să examineze individual toate documentele solicitate în speță. O astfel de cerință ar priva această prezumție generală de efectul său util, și anume acela de a permite Comisiei să răspundă la o cerere globală de acces tot în mod global (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 68).
106 În speță, este suficient să se constate că Comisia a respins cererea de acces la documentele care figurează în dosarul procedurii în cauză bazându‑se pe o prezumție generală întemeiată pe excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.
107 În aceste condiții, întrucât documentele solicitate sunt acoperite de prezumția generală citată, acestea ies, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din sfera obligației de a se divulga, integral sau parțial, conținutul lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 133, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 134).
108 Prin urmare, critica întemeiată pe pretinsa încălcare a articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate fi primită.
109 Rezultă că al cincilea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 41 și 42 din Carta drepturilor fundamentale și a obligației de transparență prevăzute la articolul 15 alineatul (3) TFUE
110 Prin intermediul acestui motiv, prezentat cu titlu subsidiar, reclamanta susține, în esență, că dacă nu au fost admise argumentele sale întemeiate pe încălcarea Regulamentului nr. 1049/2001, ar trebui să se constate încălcarea dreptului său fundamental de acces la documentele care figurează în dosarul administrativ al Comisiei garantat de articolul 42 din Carta drepturilor fundamentale, a dreptului său de acces la dosarul respectiv garantat de articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale și a principiului transparenței consacrat la articolul 15 alineatul (3) TFUE.
111 În plus, reclamanta consideră că, dacă protecția confidențialității, precum și a secretului profesional și comercial este un obiectiv de interes general recunoscut la articolul 339 TFUE și definit mai precis în dispozițiile de drept derivat, restricționarea dreptului de acces la documente în scopul de a proteja aceste interese sau activitățile de anchetă este disproporționată în speță.
112 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că prezentul litigiu privește o cerere de acces la documentele care figurează în dosarul procedurii administrative în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, astfel cum rezultă în special din e‑mailul reclamantei din 23 octombrie 2014, iar nu o cerere de acces la dosar întemeiată pe dispozițiile specifice ale Regulamentelor nr. 1/2003 și nr. 773/2004, care urmăresc să asigure respectarea dreptului la apărare de care beneficiază părțile vizate de o procedură privind încălcarea normelor dreptului concurenței.
113 În ceea ce privește, în primul rând, pretinsa încălcare de către Comisie a articolului 42 din Carta drepturilor fundamentale, referitor la dreptul de acces la documente, și a articolului 15 alineatul (3) TFUE, trebuie amintit că, potrivit acestei din urmă dispoziții, dreptul de acces la documente este garantat sub rezerva principiilor și a condițiilor care se stabilesc prin regulamente de Parlament și de Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Astfel, Regulamentul nr. 1049/2001, adoptat în temeiul articolului 255 CE, al cărui conținut a fost consacrat la articolul 15 alineatul (3) TFUE, stabilește principiile generale și limitele în ceea ce privește dreptul de acces la documentele deținute de Comisie. În plus, potrivit articolului 52 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, drepturile fundamentale recunoscute de aceasta, care fac obiectul unor dispoziții prevăzute de tratate, se exercită în condițiile și cu respectarea limitelor stabilite de acestea.
114 Prin urmare, controlul exercitat de Tribunal trebuie să se refere la legalitatea deciziei de refuz numai în lumina Regulamentului nr. 1049/2001, iar nu la legalitatea acestuia din urmă în raport cu Carta drepturilor fundamentale, având în vedere că în speță nu a fost ridicată nicio excepție de nelegalitate. Or, astfel cum rezultă din examinarea celui de al doilea motiv, Comisia a refuzat accesul la documentele solicitate în conformitate cu Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea în acest sens Ordonanța din 2 septembrie 2014, Verein Natura Havel și Vierhaus/Comisia, T‑538/13, nepublicată, EU:T:2014:738, punctele 69 și 70).
115 În ceea ce privește, în al doilea rând, pretinsa încălcare a dreptului la bună administrare, care cuprinde printre altele dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, recunoscut la articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale, este suficient să se constate că decizia atacată privea o cerere de acces la documente, iar nu o cerere de acces la dosar. Astfel, din e‑mailul din 23 octombrie 2014 rezultă că reclamanta a indicat în mod explicit Comisiei că cererea sa putea fi analizată ca fiind o cerere de acces la documente pe baza Regulamentului nr. 1049/2001, aspect care este confirmat de o lectură globală a cererii de confirmare.
116 În orice caz, trebuie să se arate că dreptul de acces la dosar recunoscut de Carta drepturilor fundamentale este prevăzut de Regulamentele nr. 1/2003 și nr. 773/2004 în ceea ce privește anchetele care intră sub incidența articolelor 101 și 102 TFUE. Pe de altă parte, reclamanta nu a invocat nicio excepție de nelegalitate a Regulamentelor nr. 1/2003 și nr. 773/2004 întemeiată pe încălcarea cartei. În plus, din modul de redactare a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004 rezultă că dreptul de acces la dosar este acordat părților cărora Comisia le‑a adresat o comunicare privind obiecțiunile. Or, este cert că Comisia nu a adresat reclamantei o comunicare privind obiecțiunile. Prin urmare, în aceste împrejurări, reclamanta nu se poate prevala de încălcarea unui drept de acces la dosarul Comisiei din ancheta de concurență în cauză.
117 Trebuie, prin urmare, înlăturate criticile întemeiate pe pretinsa încălcare a articolelor 41 și 42 din Carta drepturilor fundamentale și a obligației de transparență prevăzute la articolul 15 alineatul (3) TFUE.
118 În ceea ce privește argumentația reclamantei privind restricțiile care ar putea fi aduse dreptului de acces la documente numai dacă acestea răspundeau în mod efectiv unor obiective de interes general și nu constituiau, în lumina scopului urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă, presupunând că reclamanta s‑a prevalat de încălcarea principiului proporționalității, trebuie amintit că acest principiu impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 17 octombrie 2013, Schaible, C‑101/12, EU:C:2013:661, punctul 29). Astfel, în materie de acces la documente, jurisprudența a stabilit că principiul proporționalității impune ca derogările să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit (Hotărârea din 20 septembrie 2016, PAN Europe/Comisia, T‑51/15, nepublicată, EU:T:2016:519, punctul 21).
119 În speță, trebuie să se arate că excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) prima și a treia liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și invocate de Comisie pentru a justifica decizia de refuz a accesului reclamantei la documente privesc, pe de o parte, protecția intereselor comerciale ale întreprinderilor în cauză și, pe de altă parte, pe cea a activităților de anchetă și că aceste obiective răspund unor considerații de interes general care nu par, în fond, disproporționate în raport cu scopurile urmărite.
120 Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea principiului proporționalității trebuie înlăturată.
121 Rezultă că al șaselea motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001
122 Reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 în măsura în care nu a soluționat cererea de confirmare a accesului la dosar în termenele prevăzute de aceste dispoziții.
123 Reclamanta subliniază că, deși Comisia a informat‑o, în ziua expirării termenului aplicabil, cu privire la prelungirea cu 15 zile lucrătoare a termenului menționat, aceasta nu a furnizat totuși nicio motivare amănunțită cu privire la acest aspect.
124 Reclamanta consideră că faptul că Comisia a prelungit a doua oară termenul de răspuns, în condițiile în care articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu prevedea o asemenea posibilitate, constituie de asemenea o încălcare a respectivei dispoziții. Aceasta arată că Comisia nu a furnizat nici măcar o motivare amănunțită pentru această a doua prelungire.
125 Trebuie amintit că, în cadrul unei proceduri administrative în fața Comisiei, aceasta este obligată să respecte garanțiile procedurale prevăzute de dreptul Uniunii (Hotărârea din 14 mai 1998, Enso Española/Comisia, T‑348/94, EU:T:1998:102, punctul 56, și Hotărârea din 18 iunie 2008, Hoechst/Comisia, T‑410/03, EU:T:2008:211, punctul 128).
126 În această privință, termenul de 15 zile lucrătoare, care poate fi prelungit, în care instituția trebuie să răspundă la cererea de confirmare, prevăzut la articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, este unul imperativ. Cu toate acestea, expirarea acestui termen nu are ca efect privarea instituției de competența de a adopta o decizie.
127 În ceea ce privește accesul la documente, legiuitorul a prevăzut consecințele unei depășiri a termenului prevăzut la articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, stabilind, la articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, că nerespectarea termenului de către instituție dă dreptul la introducerea unei acțiuni în justiție (Hotărârea din 19 ianuarie 2010, Co‑Frutta/Comisia, T‑355/04 și T‑446/04, EU:T:2010:15, punctul 58).
128 În speță, trebuie să se arate că Comisia a răspuns la cererea de acces înainte ca reclamanta să fi acționat în conformitate cu lipsa unui răspuns în termenele stabilite, potrivit articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, prin introducerea unei acțiuni în justiție.
129 În aceste condiții, oricât de regretabilă ar fi depășirea termenelor, această depășire nu poate, potrivit jurisprudenței Curții, să afecteze legalitatea deciziei atacate și să justifice anularea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 89).
130 Prin urmare, critica întemeiată pe pretinsa încălcare a articolului 8 din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate fi primită.
131 Rezultă că al șaptelea motiv trebuie să fie respins ca nefondat.
132 Din toate considerațiile de mai sus rezultă că niciunul dintre motivele invocate de reclamantă nu este întemeiat.
133 Prin urmare, prezenta acțiune trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
134 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Deutsche Telekom AG la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Collins | Valančius |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 martie 2017.
Semnături