Language of document :

Acțiune introdusă la 3 noiembrie 2023 – Vossko/Comisia

(Cauza T-1059/23)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Vossko GmbH & Co. KG (Ostbevern, Germania) (reprezentanți: L. Harings și F. Jacobs, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/16291 ;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta susține că Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 încalcă tratatele Uniunii Europene.

În primul rând, ea consideră că Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 aduce atingere libertății reclamantei de a desfășura o activitate comercială în temeiul articolului 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene1 . Reducerea contingentului tarifar pentru carnea de pasăre constituie o restricție de fapt a importurilor. Reclamanta este afectată în însăși esența activității sale comerciale de noul contingent, care îi amenință existența. O astfel de atingere nu este justificată. În orice caz, aceasta nu poate fi justificată din perspectiva proporționalității, întrucât Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 nu este nici necesar, nici proporțional.

În al doilea rând, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 încalcă dreptul de proprietate al reclamantei prevăzut la articolul 17 din cartă. Reducerea contingentului tarifar impune reclamantei un sacrificiu special nejustificabil și constituie, așadar, o expropriere de facto. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 este în contradicție directă cu principiul egalității, întrucât afectează în fapt, în primul rând, principalii importatori de carne de pui preparată care provine din Brazilia și, prin urmare, în special pe reclamantă. Sarcinile care decurg de aici pentru reclamantă depășesc cu mult ceea ce se poate aștepta în mod normal în cazul unor schimbări juridice sau politice. O astfel de atingere nu poate fi justificată, dat fiind că un sistem de compensare, necesar pentru cazurile de expropriere, nici măcar nu este prevăzut. În plus, contingentul nu este nici în interes public.

În al treilea rând, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 este contrar principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice ale dreptului Uniunii. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 determină o modificare imprevizibilă și semnificativă a contingentelor tarifare și nu îndeplinește, în această privință, cerințele stabilite de Curte în materie de respectare a principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 nu prevede un regim tranzitoriu și compensatoriu. În plus, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 are un veritabil efect retroactiv ilicit, întrucât produce consecințe juridice în privința unor fapte care au avut loc înainte de adoptarea sa. Reclamanta importa deja din Brazilia, înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1629, mai multe tone de carne de pasăre preparată decât i se va permite să importe în viitor în urma reducerii.

____________

1     Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1629 al Comisiei din 9 august 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/761 în ceea ce privește cantitățile care pot fi importate în cadrul anumitor contingente tarifare în sectorul zahărului și în cel al cărnii de pasăre în urma acordului dintre Uniunea Europeană și Republica Federativă a Braziliei (JO 2023, L 202, p. 1).

1     JO 2012, C 326, p. 391.