HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

8 februarie 2023(*)

„Energie – Infrastructuri energetice transeuropene – Regulamentul (UE) nr. 347/2013 – Regulament delegat care modifică lista proiectelor de interes comun – Articolul 172 al doilea paragraf TFUE – Refuzul unui stat membru de a aproba un proiect de interconexiune electrică în vederea acordării statutului de proiect de interes comun – Neincluderea de către Comisie a proiectului pe lista modificată – Obligația de motivare – Principiul bunei administrări – Egalitate de tratament – Securitate juridică – Încredere legitimă – Proporționalitate – Articolul 10 din Tratatul privind Carta energiei”

În cauza T‑295/20,

Aquind Ltd, cu sediul în Wallsend (Regatul Unit),

Aquind SAS, cu sediul în Rouen (Franța),

Aquind Energy Sàrl, cu sediul în Luxemburg (Luxemburg),

reprezentate de S. Goldberg, C. Davis, J. Bille, solicitors, și E. White, avocat,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de O. Beynet și B. De Meester, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Republica Federală Germania, reprezentată de J. Möller și S. Costanzo, în calitate de agenți,

de

Regatul Spaniei, reprezentat de M. Ruiz Sánchez, în calitate de agent,

și de

Republica Franceză, reprezentată de A.‑L. Desjonquères, A. Daniel, W. Zemamta și R. Bénard, în calitate de agenți,

interveniente,

TRIBUNALUL (Camera a doua),

compus la deliberări din doamna V. Tomljenović, președintă, doamna P. Škvařilová‑Pelzl și domnul I. Nõmm (raportor), judecători,

grefier: doamna I. Kurme, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 6 septembrie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, Aquind Ltd, Aquind SAS și Aquind Energy Sàrl, solicită anularea Regulamentului delegat (UE) 2020/389 al Comisiei din 31 octombrie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista proiectelor de interes comun a Uniunii (JO 2020, L 74, p. 1, denumit în continuare „regulamentul atacat”).

 Istoricul litigiului

2        Reclamantele sunt inițiatoarele unui proiect de interconexiune electrică între rețelele de transport de energie electrică din Regatul Unit și din Franța (denumit în continuare „proiectul de interconexiune Aquind”).

3        Proiectul de interconexiune Aquind a fost inclus pe lista „proiectelor de interes comun” (denumite în continuare „PIC”) a Uniunii Europene prin Regulamentul delegat (UE) 2018/540 al Comisiei din 23 noiembrie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista proiectelor de interes comun a Uniunii (JO 2018, L 90, p. 38) și astfel a fost considerat un proiect fundamental în cadrul infrastructurilor necesare realizării pieței interne a energiei. Statutul de PIC al Uniunii permite unui inițiator de proiecte, în primul rând, să beneficieze de o procedură de acordare a autorizațiilor raționalizată, coordonată și accelerată, în al doilea rând, să prezinte o cerere de investiții și de alocare transfrontalieră a costurilor la autoritățile naționale de reglementare competente, astfel încât costurile de investiții angajate în condiții de eficiență să fie recuperate de la utilizatorii rețelelor și, în al treilea rând, să solicite o finanțare în temeiul mecanismului „Conectarea Europei”.

4        Lista stabilită prin Regulamentul delegat 2018/540 a fost înlocuită cu cea stabilită prin regulamentul atacat. În noua listă care figurează în anexa la regulamentul atacat, proiectul de interconexiune Aquind figurează în tabelul proiectelor care nu mai sunt considerate PIC ale Uniunii.

 Concluziile părților

5        Reclamantele solicită în esență Tribunalului:

–        anularea regulamentului atacat în măsura în care elimină interconexiunea Aquind de pe lista de PIC a Uniunii;

–        cu titlu subsidiar, anularea regulamentului atacat în totalitate;

–        obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

6        Comisia și Regatul Spaniei solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

7        Republica Franceză solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

8        Republica Federală Germania solicită Tribunalului respingerea acțiunii cel puțin în ceea ce privește articolul 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei, semnat la Lisabona la 17 decembrie 1994 (JO 1994, L 380, p. 24, Ediție specială, 12/vol. 1, p. 126), și clarificarea problemei inaplicabilității articolului 26 din aceeași cartă în relațiile din interiorul Uniunii.

 În drept

9        În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă șapte motive, întemeiate, primul, pe încălcarea obligației de motivare, al doilea, pe încălcarea cerințelor de procedură și de fond prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 (JO 2013, L 115, p. 39), în special articolul 5 alineatul (8) din acesta, al treilea, pe încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei, al patrulea, pe încălcarea dreptului la bună administrare consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), al cincilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament, al șaselea, pe încălcarea principiului proporționalității și, al șaptelea, pe încălcarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime.

10      Tribunalul consideră oportun să examineze împreună al patrulea și al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea dreptului la bună administrare și, respectiv, a principiului egalității de tratament și să examineze abia în ultimul rând al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

11      În cadrul primului motiv, reclamantele invocă o încălcare a obligației de motivare. Astfel, eliminarea proiectului de interconexiune Aquind nu ar fi explicată nici în regulamentul atacat, nici în expunerea de motive asociată și nici măcar în documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește regulamentul atacat.

12      Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de Republica Franceză, contestă acest motiv.

13      Potrivit jurisprudenței, mai întâi, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care actul a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii actului sau alte persoane vizate de act în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 150; a se vedea de asemenea Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 53 și jurisprudența citată, Hotărârea din 10 iunie 2020, Spliethoff’s Bevrachtingskantoor/Comisia, T‑564/15 RENV, nepublicată, EU:T:2020:252, punctul 108). În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința sa (Hotărârea din 18 octombrie 2018, Terna/Comisia, T‑387/16, EU:T:2018:699, punctul 53).

14      În continuare, interesul de a primi explicații pe care îl pot avea reclamanții trebuie avut în vedere atunci când este necesar să se aprecieze întinderea obligației de motivare a deciziilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2019, Portigon/SRB, T‑365/16, EU:T:2019:824, punctul 164). Astfel, obligația de motivare constituie corolarul principiului respectării dreptului la apărare. Prin urmare, obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acesteia din urmă să își exercite controlul asupra legalității acestui act (Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 462).

15      În sfârșit, o motivare poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar Tribunalului să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (Hotărârea din 13 iulie 2011, General Technic‑Otis și alții/Comisia, T‑141/07, T‑142/07, T‑145/07 și T‑146/07, EU:T:2011:363, punctul 302).

16      În lumina acestor elemente trebuie analizat primul motiv.

17      În primul rând, trebuie să se stabilească, pe de o parte, care sunt motivele pentru care Comisia nu a inclus, în regulamentul atacat, proiectul de interconexiune Aquind ca PIC al Uniunii și, pe de altă parte, unde figurează aceste motive.

18      Primo, considerentele regulamentului atacat conțin un scurt rezumat al conținutului Regulamentului nr. 347/2013, menționează împuternicirea dată Comisiei de a adopta acte delegate pentru a stabili lista de PIC a Uniunii, amintesc obligația de a întocmi o nouă listă o dată la doi ani și subliniază că proiectele propuse pentru includerea în lista de PIC a Uniunii au fost evaluate de grupurile regionale și că acestea din urmă au confirmat că proiectele în discuție îndeplineau criteriile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 347/2013.

19      Regulamentul atacat face o trimitere generală la Tratatul FUE și la Regulamentul nr. 347/2013 în cele două referiri ale acestuia.

20      Considerentul (5) al regulamentului atacat precizează că „[p]roiectele de liste regionale […] au fost stabilite de comun acord de către grupurile regionale în cadrul reuniunilor la nivel tehnic” și că „[î]n urma avizelor emise […] de [Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER)] cu privire la aplicarea consecventă a criteriilor de evaluare și a analizei cost‑beneficiu de la o regiune la alta, organismele decizionale ale grupurilor regionale au adoptat listele regionale la 4 octombrie 2019”. Acesta a indicat de asemenea că, „[î]n conformitate cu articolul 3 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul […] nr. 347/2013, înainte de adoptarea listelor regionale, toate proiectele propuse au fost aprobate de către statele membre al căror teritoriu este vizat în proiecte”.

21      În partea A din anexa VII la Regulamentul nr. 347/2013 (astfel cum a fost modificată prin regulamentul atacat), intitulată „Principiile aplicate la stabilirea listei [de PIC a] Uniunii”, figurează un punct 3, intitulat „Proiecte care nu mai sunt considerate PIC […]”. La acest punct 3, Comisia a indicat:

„(a)      Mai multe proiecte incluse în listele Uniunii stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1391/2013 și prin Regulamentul (UE) 2016/89 nu mai sunt considerate PIC [ale Uniunii] dintr‑unul sau mai multe dintre motivele de mai jos:

–        proiectul a fost deja sau urmează să fie pus în serviciu în viitorul apropiat și, prin urmare, nu ar putea să beneficieze de dispozițiile din Regulamentul (UE) nr. 347/2013;

–        în conformitate cu noile date, proiectul nu îndeplinește criteriile generale;

–        un inițiator nu a reintrodus proiectul în procesul de selecție pentru această listă [de PIC] a Uniunii sau

–        proiectul a fost clasat sub alte candidaturi pentru proiectele de interes comun în procesul de selecție.

[…]”

22      Reclamantele subliniază în mod întemeiat că, printre aceste patru motive, al doilea – potrivit căruia, „în conformitate cu noile date, proiectul nu îndeplinește criteriile generale” – este singurul care ar fi putut eventual să justifice neincluderea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii.

23      Noțiunea de „criterii generale” care figurează în al doilea motiv în discuție este totuși destul de vagă. Nu este clar dacă această noțiune se limitează la cea care figurează la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 347/2013 – și, prin urmare, la condițiile enumerate în această dispoziție, pe care trebuie să le îndeplinească proiectele PIC – sau dacă expresia „criterii generale” vizează, pe lângă condițiile care figurează în dispoziția citată anterior, toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un proiect pentru a figura pe lista de PIC a Uniunii.

24      Secundo, trebuie să se sublinieze că, în memoriile sale, Comisia a arătat că motivul pentru care nu a inclus în regulamentul atacat proiectul de interconexiune Aquind ca PIC al Uniunii era legat de refuzul Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului menționat pe lista de PIC a Uniunii. Ea a precizat că Republica Franceză și‑a justificat refuzul prin existența unui risc de supracapacitate ca urmare a existenței mai multor proiecte în aceeași regiune și prin faptul că proiectul de interconexiune Aquind era considerat proiectul cel mai incert. Comisia admite însă că regulamentul atacat nu conține nicio mențiune privind refuzul Republicii Franceze și nici a fortiori motivele pentru care aceasta din urmă a refuzat să își dea acordul.

25      În al doilea rând, trebuie, așadar, să se examineze dacă, în pofida acestei nemenționări explicite a motivului legat de refuzul Republicii Franceze în regulamentul atacat, reclamantele erau în măsură să cunoască motivele pentru care proiectul lor de interconexiune Aquind nu a fost inclus pe lista de PIC a Uniunii. Aceasta presupune să se stabilească dacă, în sensul jurisprudenței citate la punctul 13 de mai sus, neincluderea proiectului menționat a intervenit într‑un context cunoscut de reclamante, care le‑ar permite să înțeleagă semnificația măsurii luate în privința lor și dacă se poate considera că exista o motivare implicită în regulamentul atacat.

26      Primo, reclamantele nu pot ignora cadrul normativ în care a intervenit regulamentul atacat. Cadrul normativ menționat este caracterizat de articolul 172 al doilea paragraf TFUE, care prevede că orientările și PIC care privesc teritoriul unui stat membru necesită aprobarea acestuia din urmă. Cadrul normativ este caracterizat de asemenea de articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013, care prevede necesitatea unei aprobări de către statele membre în cauză a fiecărei propuneri individuale de PIC atunci când un grup își elaborează lista regională și de articolul 3 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul nr. 347/2013, care prevede în esență că Comisia este împuternicită să adopte acte delegate care stabilesc lista de PIC a Uniunii, sub rezerva aprobării statului membru al cărui teritoriu este vizat de PIC.

27      Secundo, în ceea ce privește contextul factual în care a intervenit regulamentul atacat, trebuie amintit că regulamentul menționat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 11 martie 2020. Or, mai multe elemente permit să se concluzioneze că reclamantele luaseră cunoștință, înainte de publicarea menționată, de rezervele exprimate de Republica Franceză cu privire la proiectul de interconexiune Aquind, precum și, in fine, de refuzul acesteia de a‑l aproba.

28      Mai întâi, într‑un e‑mail din 11 iulie 2019 adresat reclamantelor, Comisia le‑a informat că Republica Franceză a exprimat rezerve cu privire la proiectul de interconexiune Aquind în cadrul reuniunii grupului regional la nivel tehnic din 5 iulie 2019 și că le sugerează să contacteze ministerul în cauză pentru a obține mai multe detalii.

29      În continuare, în cadrul reuniunii din 5 decembrie 2019 a Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European, membrul Comisiei responsabil cu energia a răspuns la o întrebare adresată de doi membri ai Parlamentului resortisanți ai Regatului Unit referitoare la motivele eliminării proiectului de interconexiune Aquind de pe lista de PIC a Uniunii. Membrul Comisiei responsabil cu energia a arătat, în primul rând, că Republica Franceză considera că cele patru proiecte care conectează Regatul Unit și Franța ar determina o supracapacitate, în al doilea rând, că acest stat membru aprecia că proiectul de interconexiune Aquind era considerat proiectul cel mai incert și, în al treilea rând, că acest stat membru a solicitat ca urmare a acestui fapt ca proiectul în cauză să nu figureze pe noua listă de PIC. Membrul Comisiei responsabil cu energia a precizat că statele membre au dreptul de a aproba proiectele care privesc teritoriul lor și că Comisia este obligată să respecte acest drept.

30      În răspunsul la o întrebare scrisă a Tribunalului, reclamantele admit că au luat cunoștință de răspunsul membrului Comisiei responsabil cu energia chiar în ziua reuniunii, și anume la 5 decembrie 2019.

31      În sfârșit, în răspuns la o altă întrebare scrisă a Tribunalului, reclamantele au arătat că, în răspuns la scrisoarea lor din 24 octombrie 2019, directorul general adjunct al Direcției Generale (DG) Energie a Comisiei le‑a indicat, printr‑o scrisoare din 20 februarie 2020, că Comisia nu este abilitată să includă proiecte în lista de PIC a Uniunii după ce au fost luate deciziile grupurilor regionale și a arătat că Republica Franceză a ridicat o obiecție împotriva proiectului de interconexiune Aquind.

32      Din tot ceea ce precedă rezultă că reclamantele au luat cunoștință de motivul pentru care Comisia nu a inclus proiectul de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii în regulamentul atacat, acest motiv constând în faptul că Republica Franceză nu a aprobat proiectul menționat. În plus, acestea au putut observa că, potrivit acestui stat membru, exista un risc de supracapacitate ca urmare a existenței mai multor proiecte și că proiectul de interconexiune Aquind era cel mai incert.

33      În al treilea rând, trebuie să se examineze argumentul reclamantelor potrivit căruia motivarea legată de refuzul Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii și explicațiile acestui stat membru cu privire la riscul de supracapacitate și la faptul că proiectul în discuție era cel mai incert sunt insuficiente. Reclamantele susțin în esență că Comisia nu se putea limita la o astfel de motivare, ci trebuia să solicite statului membru în cauză să își justifice suplimentar refuzul.

34      Pentru a stabili dacă motivarea amintită la punctul 32 de mai sus era suficientă, trebuie să se cunoască în prealabil care este nivelul de motivare necesar atunci când se decide includerea sau neincluderea unui proiect de interconexiune pe lista de PIC a Uniunii.

35      Examinarea acestui aspect implică abordarea problemei repartizării și a întinderii competențelor statelor membre și, respectiv, ale Comisiei în cadrul procesului de adoptare a listelor de PIC ale Uniunii. Astfel, reclamantele susțin că articolul 172 al doilea paragraf TFUE nu conferă statelor membre un drept de veto complet discreționar cu privire la includerea PIC în lista Uniunii și că Comisia beneficiază, în temeiul Regulamentului nr. 347/2013, de o putere discreționară de a adopta lista de PIC a Uniunii. La rândul său, Comisia arată că ea nu putea include proiectul de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii, întrucât apreciază că nu poate trece peste refuzul de aprobare al unui stat membru.

36      În această privință, trebuie amintită jurisprudența constantă potrivit căreia la interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia și de obiectivele pe care le urmărește, ci și de contextul său, precum și de ansamblul dispozițiilor dreptului Uniunii [a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2019, Comisia/Belgia [Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Rețele de mare viteză], C‑543/17, EU:C:2019:573, punctul 49 și jurisprudența citată, Ordonanța din 24 octombrie 2019, Liaño Reig/SRB, T‑557/17, nepublicată, EU:T:2019:771, punctul 59].

37      În ceea ce privește modul de redactare a articolului 172 al doilea paragraf TFUE, este necesar să se arate că o interpretare literală a acestuia pledează în mod clar în favoarea poziției Comisiei. Astfel, textul acestei dispoziții nu poate fi interpretat nicidecum în mai multe moduri și, prin urmare, nu prezintă nicio dificultate de interpretare.

38      Ținând seama de modul clar de redactare a articolului 172 al doilea paragraf TFUE, este necesar să se considere că acesta conferă o putere discreționară, cu alte cuvinte o marjă largă de apreciere, statului membru în cauză pentru a aproba sau pentru a refuza să aprobe includerea unui proiect pe lista de PIC a Uniunii.

39      Acest lucru este confirmat de interpretările teleologică și contextuală ale articolului 172 al doilea paragraf TFUE. Astfel, alegerea legiuitorului de a institui o formă de drept de veto în favoarea statului membru în cauză se explică prin faptul că politica privind rețelele transeuropene integrează aspecte teritoriale și interesează, așadar, într‑o oarecare măsură, amenajarea teritoriului, care este un domeniu ce ține în mod tradițional de suveranitatea statelor membre (Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑121/14, EU:C:2015:526, punctele 157 și 158).

40      De altfel, acesta este și sensul dispozițiilor Regulamentului nr. 347/2013 amintite la punctul 26 de mai sus. Prin urmare, contrar celor susținute de reclamante, Comisia nu era împuternicită să treacă peste acest refuz de aprobare.

41      Ținând seama de puterea discreționară a statului membru, trebuie să se stabilească în ce măsură refuzul acestuia trebuie motivat. În această privință, articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) și punctul 10 din partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013 indică faptul că, atunci când un grup își elaborează lista regională, statul membru în cauză care refuză să aprobe un proiect trebuie să prezinte grupului regional menționat motive justificate pentru această decizie. Aceste dispoziții precizează că organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză poate examina motivele de refuz menționate „la cererea unui stat membru” al acestui grup regional. Legiuitorul și‑a exprimat astfel voința ca, în continuitatea articolului 172 al doilea paragraf TFUE, problema refuzului de aprobare a unui proiect care îl împiedică să primească statutul de PIC al Uniunii să țină de competența statelor membre în cauză.

42      În speță, procesul‑verbal al reuniunii organismelor de decizie tehnică și cel al reuniunii organismului decizional la nivel înalt arată că Republica Franceză și‑a motivat refuzul de a aproba includerea interconexiunii Aquind pe a patra listă de PIC și că niciun stat membru al grupului regional în cauză nu a solicitat o examinare a acestor motive.

43      Prin urmare, Comisia a îndeplinit obligația de motivare prin menționarea refuzului Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii. De asemenea, nu i se poate reproșa că nu a solicitat Republicii Franceze explicații cu privire la motivele detaliate ale refuzului menționat. În această privință, articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) și punctul 10 din partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013 nu îi permiteau să intervină, în vreun mod, în ceea ce privește motivele invocate de Republica Franceză. Trebuie să se adauge că reclamantele nu au invocat nelegalitatea acestor dispoziții și că, astfel, ele nu pot reproșa Comisiei că și‑a încălcat obligația de motivare în condițiile în care s‑a conformat acestora (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 26 septembrie 2014, Raffinerie Heide/Comisia, T‑631/13, nepublicată, EU:T:2014:830, punctele 41-44, și Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele DK Recycling und Roheisen/Comisia, Arctic Paper Mochenwangen/Comisia, Raffinerie Heide/Comisia și Romonta/Comisia, C‑540/14 P, C‑551/14 P, C‑564/14 P și C‑565/14 P, EU:C:2016:147, punctele 90 și 91).

44      În acest context, articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 347/2013, care prevede că „[c]ompetențele decizionale în cadrul grupurilor sunt limitate numai la statele membre și la Comisie, desemnată ca organism decizional al grupurilor [regionale în cauză]”, precum și articolul 3 alineatul (4) și articolul 16 din Regulamentul nr. 347/2013, prin care Comisia este împuternicită să adopte regulamentul atacat, nu pot fi interpretate în sensul că Comisia ar fi responsabilă pentru o eventuală nelegalitate săvârșită de un stat membru atunci când acesta refuză să aprobe un proiect și că ar trebui, așadar, să răspundă pentru o potențială încălcare a obligației de motivare săvârșită de statul membru menționat. Astfel, o asemenea abordare ar fi în contradicție cu normele care reglementează repartizarea competențelor între statele membre și Comisie, așa cum este prevăzută la articolul 172 TFUE și amintită în Regulamentul nr. 347/2013.

45      Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că regulamentul atacat a fost motivat de Comisie corespunzător cerințelor legale și să se respingă, așadar, primul motiv.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea cerințelor de procedură și de fond prevăzute de Regulamentul nr. 347/2013, în special articolul 5 alineatul (8) din acesta

46      În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantele arată că au fost încălcate norme de procedură și de fond. Acest motiv cuprinde în esență cinci critici.

47      Comisia, susținută în acest sens de Regatul Spaniei și de Republica Franceză, contestă aceste critici și motivul în ansamblul său.

48      În cadrul primei critici, reclamantele susțin că, în calitate de organism responsabil de adoptarea regulamentului atacat, Comisia ar fi trebuit să se asigure că lista de PIC a Uniunii este stabilită în conformitate cu toate cerințele legale relevante. Or, în opinia acestora, Comisia a încălcat articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 347/2013 ca urmare a faptului că, din mai multe motive, procedura definită în anexa III.2 la același regulament nu a fost respectată.

49      În primul rând, reclamantele invocă faptul că ACER a arătat că, din cauza unei serii de lacune în informațiile care i‑au fost furnizate, ea nu a fost în măsură să formuleze un aviz cu privire la aplicarea consecventă a criteriilor și la analiza costuri‑beneficii între regiuni. Reclamantele nu indică însă modul în care considerațiile care figurează în avizul ACER ar avea o incidență efectivă asupra legalității regulamentului atacat în ceea ce privește proiectul de interconexiune Aquind.

50      Astfel, Comisia nu a putut include proiectul de interconexiune Aquind pe noua listă de PIC a Uniunii pentru motivul că Republica Franceză nu și‑a dat aprobarea, acest stat membru considerând că exista un risc de supracapacitate și că proiectul de interconexiune Aquind era considerat cel mai incert. Prin urmare, problema aplicării consecvente a criteriilor și a analizei costuri‑beneficii între regiuni nu a avut nicio incidență asupra deciziei de a nu include proiectul menționat pe lista de PIC a Uniunii.

51      În al doilea rând, argumentul reclamantelor potrivit căruia organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză și Comisia au încălcat cerințele prevăzute la punctul 13 din partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013 pentru motivul că acestea nu ar fi luat în considerare avizul ACER cu privire la aplicarea coerentă a criteriilor de evaluare și a analizei costuri‑beneficii între regiuni nu este nici clar, nici susținut.

52      Mai întâi, în general, regulamentul atacat arată în considerentul (5) că organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză a ținut efectiv seama de avizul ACER în cadrul adoptării listei sale regionale definitive. În continuare, avizul ACER cuprinde secțiunea A.4.1.3 consacrată în mod specific proiectului de interconexiune Aquind, în care sunt evidențiate divergențele dintre autoritățile de reglementare ale Republicii Franceze și ale Regatului Unit și motivele pentru care autoritatea franceză de reglementare, și anume Commission de régulation de l’énergie (Comisia de reglementare în domeniul energiei, CRE), se opunea includerii proiectului menționat pe lista regională definitivă. În sfârșit, în orice caz, trebuie amintit că Republica Franceză a refuzat să aprobe proiectul menționat pentru motive legate de riscul de supracapacitate și de faptul că proiectul de interconexiune Aquind era considerat cel mai incert, că organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză și Comisia trebuiau să respecte acest refuz și că nu li se poate reproșa, în aceste împrejurări, o neluare în considerare a avizului ACER.

53      În al treilea rând, reclamantele reproșează Comisiei că nu a asigurat coerența transregională în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 347/2013 susținând în esență că un număr important de proiecte care au înregistrat puține progrese sau care au fost reprogramate în mod regulat au fost incluse în lista de PIC a Uniunii și că, prin urmare, afirmația potrivit căreia proiectul de interconexiune Aquind era cel mai incert nu constituia un obstacol în calea eligibilității sale ca PIC al Uniunii.

54      Acest argument nu poate fi admis. Reclamantele se limitează să repete conținutul avizului ACER cu privire la acest aspect, însă nu demonstrează că acest lucru ar putea repune în discuție legalitatea regulamentului atacat în ceea ce privește proiectul de interconexiune Aquind.

55      Astfel, trebuie să se sublinieze că Comisia era obligată să ia în considerare refuzul Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii și că ea nu putea repune în discuție motivele pentru care proiectul menționat era cel mai incert. În această privință, trebuie amintit că articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013 prevede că, „[a]tunci când un grup își elaborează lista regională[,] fiecare propunere individuală de proiect de interes comun necesită aprobarea statelor membre al căror teritoriu este afectat de proiect” și că, „dacă un stat membru hotărăște să nu își dea aprobarea, acesta prezintă grupului [regional] în cauză motive justificate pentru această decizie”. Punctul 10 din partea 2 din anexa III la același regulament precizează că, în cazul în care un stat membru al acestui grup regional solicită acest lucru, organismul decizional la nivel înalt al grupului respectiv trebuie să examineze motivele menționate. Prin urmare, Comisia nu era împuternicită să solicite examinarea motivelor invocate de Republica Franceză și, prin urmare, nu a săvârșit nicio eroare în această privință. În speță, niciun stat membru nu s‑a manifestat pentru a solicita Republicii Franceze să explice motivele refuzului său.

56      Presupunând, astfel cum susțin reclamantele, că constatarea efectuată de Republica Franceză potrivit căreia proiectul de interconexiune Aquind era cel mai incert rezultă dintr‑o eroare de apreciere, Comisia nu dispunea de competența de a o rectifica și nici Tribunalul nu dispune de competența de a examina el însuși acest aspect. În această privință, este necesar să se precizeze că, în ședință și fără ca acest lucru să fie repus în discuție de reclamante, Republica Franceză a arătat că refuzul său de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii a făcut obiectul unei contestații în fața tribunal administratif de Paris (Tribunalul Administrativ din Paris, Franța).

57      În cadrul celei de a doua critici, reclamantele reproșează grupului regional că a încălcat articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 347/2013 prin faptul că nu ar fi adoptat un regulament de procedură.

58      Articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 347/2013 prevede că fiecare grup regional își adoptă propriul regulament de procedură, cu respectarea prevederilor din anexa III. Or, din înscrisurile depuse la dosar chiar de reclamante reiese că regulamentul de ordine interioară fusese adoptat sub forma unui mandat al mai multor grupuri regionale din sectorul gazelor și al energiei electrice, printre care cel al „rețelei offshore a mărilor Nordului” – și anume coridorul și domeniul prioritar și acoperirea geografică în care se înscrie proiectul de interconexiune Aquind. Reclamantele însele arată că au putut să ia cunoștință de acest regulament de procedură prin intermediul portalului de PIC al Uniunii și că au putut să îl descarce.

59      Faptul că regulamentul de procedură cuprindea mențiunea „Draft” nu are nicio incidență în această privință. Astfel, după cum au recunoscut reclamantele în înscrisurile lor, acestea erau perfect conștiente de faptul că, în pofida mențiunii respective, era vorba despre versiunea finală a regulamentului de procedură, acest lucru fiind de altfel atestat de faptul că denumirea fișierului electronic cuprindea cuvântul „Final”. În aceste împrejurări, ele nu se pot limita să afirme în mod vag și nesusținut că grupul regional al „rețelei offshore a mărilor Nordului” nu ar fi adoptat un regulament de procedură și că, prin urmare, procesul ar fi fost lipsit de transparență și nu le‑ar fi oferit garanții minime.

60      A treia critică se întemeiază pe faptul că întârzierile în implementarea proiectului de interconexiune Aquind nu pot constitui un motiv pentru a justifica neincluderea acestui proiect pe lista de PIC a Uniunii. Reclamantele susțin că grupul regional ar fi examinat deja această chestiune, nu ar fi constatat nicio problemă legată de întârzierile menționate și, de altfel, nu le‑ar fi invitat să se justifice cu privire la acest aspect.

61      Această critică nu este pertinentă. Astfel, întârzierile în punerea în aplicare a proiectului de interconexiune Aquind nu au fost invocate de Republica Franceză ca motive pentru a refuza, în cadrul organismului decizional la nivel înalt al grupului regional al „rețelei offshore a mărilor Nordului”, să aprobe proiectul de interconexiune Aquind.

62      Desigur, din avizul ACER din 25 septembrie 2019 reiese că CRE a menționat întârzierea în punerea în aplicare a proiectului de interconexiune Aquind și că aceasta este unul dintre motivele pentru care CRE s‑a opus includerii proiectului menționat pe lista de PIC a Uniunii. Cu toate acestea, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, poziția unei autorități naționale de reglementare nu poate fi interpretată ca fiind poziția unui stat membru în cadrul organismului decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză. De altfel, nu reiese din niciun document că Republica Franceză și‑ar fi însușit motivele invocate de respectiva autoritate națională de reglementare.

63      Pentru acest motiv, este de asemenea lipsit de pertinență argumentul reclamantelor potrivit căruia nu au existat observații, în cadrul reuniunii din 28 mai 2019 a grupului regional al „rețelei offshore a mărilor Nordului”, cu privire la întârzierea suferită de proiectul de interconexiune Aquind în punerea sa în aplicare și cu privire la care reclamantele nu au fost chemate să se justifice.

64      În ceea ce privește a patra critică, întemeiată pe incoerențele și pe inexactitățile care figurează în studiul Artelys referitor la analiza cost‑beneficiu, aceasta este, la fel ca a treia critică, lipsită de pertinență.

65      Astfel, motivul pentru care Comisia nu a inclus proiectul de interconexiune Aquind în regulamentul atacat se bazează pe opoziția Republicii Franceze față de proiectul menționat, opoziție care se întemeiază pe motive care nu au legătură cu studiul Artelys. În această privință, din cuprinsul punctului A.4.1.3 din avizul ACER din 25 septembrie 2019 reiese că CRE, iar nu Republica Franceză, este cea care s‑a întemeiat printre altele pe acest studiu pentru a‑și justifica opoziția față de proiectul de interconexiune Aquind.

66      În cadrul unei a cincea critici, reclamantele susțin că proiectul Aquind nu putea fi eliminat de pe lista de PIC a Uniunii decât în cazul prevăzut la articolul 5 alineatul (8) din Regulamentul nr. 347/2013. Acestea arată că articolul 3 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013 obligă un stat membru care refuză o propunere individuală de PIC să prezinte „motivele” acestui refuz, astfel încât decizia sa nu poate fi pur arbitrară. Or, ele constată că Republica Franceză nu și‑a motivat refuzul de aprobare emis împotriva proiectului de interconexiune Aquind și că astfel Comisia pare să fi considerat că eliminarea proiectului era posibilă pentru un alt motiv decât cel prevăzut la articolul 5 alineatul (8) din Regulamentul nr. 347/2013, și anume că proiectul nu mai era susținut de statul membru pe teritoriul căruia trebuia exploatat.

67      În primul rând, Regulamentul nr. 347/2013 nu vizează, la articolul 5 alineatul (8), decât cazurile în care un proiect deja inclus pe lista de PIC a Uniunii este eliminat de pe aceasta, și anume atunci când includerea sa pe lista respectivă s‑a făcut pe baza unor informații incorecte care au reprezentat factorul determinant pentru includerea respectivă sau atunci când proiectul nu respectă dreptul Uniunii. Prin urmare, această dispoziție nu se referă la includerea proiectelor pe noua listă la fiecare doi ani.

68      În această privință, trebuie să se sublinieze că proiectul de interconexiune Aquind nu a fost „eliminat” de pe lista de PIC a Uniunii, ci nu a fost inclus pe noua listă la finalul procedurii de stabilire a acesteia din urmă. Prin urmare, articolul 5 alineatul (8) din Regulamentul nr. 347/2013 este lipsit de relevanță în speță.

69      Această concluzie este confirmată de considerentul (24) al Regulamentului nr. 347/2013. Acesta indică fără echivoc că la fiecare doi ani este stabilită o „nouă” listă de PIC a Uniunii, că PIC existente care urmează să fie incluse în următoarea listă de PIC a Uniunii participă la același proces de selecție pentru stabilirea listei de PIC a Uniunii ca proiectele propuse și că cele care nu mai îndeplinesc criteriile și cerințele relevante stabilite prin regulamentul menționat nu ar trebui să figureze pe următoarea listă de PIC a Uniunii. Proiectele care au făcut deja obiectul unei includeri pe lista precedentă de PIC a Uniunii nu beneficiază, așadar, de niciun avantaj în raport cu noile proiecte. Regulamentul nr. 347/2013 se limitează la o considerație pragmatică, în considerentul (24), arătând că, pentru a reduce la minimum povara administrativă a proiectelor precedente, trebuie să se utilizeze, în măsura posibilului, informațiile furnizate anterior și să se țină seama de rapoartele anuale ale inițiatorilor acestor proiecte precedente.

70      În al doilea rând, reclamantele invocă fără succes articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013 pentru a susține că exercitarea unui drept de veto al statului membru la includerea unui proiect pe lista de PIC a Uniunii este limitată doar la prima includere a proiectului respectiv pe această listă.

71      Astfel, articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013 prevede că, „[a]tunci când un grup își elaborează lista regională[,] fiecare propunere individuală de [PIC] necesită aprobarea statelor membre al căror teritoriu este afectat de proiect” și că, „[d]acă un stat membru hotărăște să nu își dea aprobarea, acesta prezintă grupului [regional] în cauză motive justificate pentru această decizie”. Punctul 10 din partea 2 din anexa III la același regulament precizează că, în cazul în care un stat membru al grupului solicită acest lucru, organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză trebuie să examineze motivele menționate.

72      Aceste dispoziții ale Regulamentului nr. 347/2013 nu fac distincție după cum un proiect face pentru prima dată obiectul unei cereri de includere sau a fost deja inclus pe lista precedentă. Prin urmare, ele se aplică la fiecare stabilire a unei noi liste și vizează astfel orice proiect căruia i s‑ar opune un stat membru.

73      Faptul că un stat membru trebuie să prezinte motivele refuzului de aprobare a unui proiect și că organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză trebuie să le examineze la cererea unui alt stat membru al grupului menționat nu înseamnă însă că dreptul de veto al statului membru nu poate fi exercitat decât în temeiul unui criteriu prevăzut de Regulamentul nr. 347/2013. Astfel, pe de o parte, statul membru dispune de o putere discreționară în temeiul articolului 172 al doilea paragraf TFUE pentru a refuza să aprobe includerea unui proiect pe lista de PIC a Uniunii. Pe de altă parte, în acest sens, nici din articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013, nici din alte dispoziții ale aceluiași regulament nu reiese că „motivele” în temeiul cărora statul membru poate refuza să își dea aprobarea ar fi limitate la cazurile în care se constată o lipsă de conformitate cu Regulamentul nr. 347/2013 în special sau cu dreptul Uniunii în general.

74      Pe de altă parte, contrar celor susținute de reclamante, nu a existat o încălcare a articolului 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013, întrucât Comisia a constatat în mod întemeiat, în speță, că Republica Franceză a prezentat motivele refuzului de aprobare a includerii proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii. Astfel, procesele‑verbale ale reuniunii organismelor de decizie tehnică și, respectiv, ale reuniunii organismului decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză menționează că Republica Franceză a considerat că cele patru proiecte de interconexiune dintre Franța și Regatul Unit ar determina o supracapacitate și că proiectul de interconexiune Aquind era cel mai incert dintre acestea.

75      Din tot ceea ce precedă rezultă că al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea dreptului la bună administrare și, respectiv, pe încălcarea principiului egalității de tratament

76      Al patrulea și al cincilea motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului la bună administrare și, respectiv, pe încălcarea principiului egalității de tratament. Reclamantele susțin că Comisia este responsabilă de modificarea listei de PIC a Uniunii și, prin urmare, are dreptul și obligația de a asigura respectarea principiilor bunei administrări și egalității de tratament, precum și a celorlalte principii generale ale dreptului Uniunii. Acestea subliniază că nu au avut posibilitatea de a fi ascultate în cadrul reuniunilor organismului decizional tehnic sau ale organismului decizional la nivel înalt. Ele arată de asemenea că, în calitate de membru al tuturor „organismelor decizionale”, Comisia trebuie să adopte lista de PIC a Uniunii în temeiul unei delegări de competență legislativă și că, prin urmare, ea ar fi în măsură să modifice listele regionale propuse de organisme.

77      Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de Republica Franceză, contestă al patrulea și al cincilea motiv.

78      În primul rând, trebuie amintit că dreptul la bună administrare figurează printre garanțiile conferite de ordinea juridică a Uniunii în procedurile administrative și este consacrat la articolul 41 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Alfamicro/Comisia, T‑831/14, nepublicată, EU:T:2017:804, punctul 165 și jurisprudența citată). Articolul 41 alineatul (1) din cartă prevede că „[o]rice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”. Articolul 41 alineatul (2) din cartă prevede că dreptul la bună administrare include printre altele dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere.

79      În plus, Comisia este obligată să respecte principiul egalității de tratament sau al nediscriminării, care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 15 aprilie 2010, Gualtieri/Comisia, C‑485/08 P, EU:C:2010:188, punctul 70). Respectarea principiului egalității de tratament trebuie conciliată însă cu respectarea principiului legalității (Hotărârea din 17 ianuarie 2013, Gollnisch/Parlamentul, T‑346/11 și T‑347/11, EU:T:2013:23, punctul 109).

80      În al doilea rând, examinarea celui de al patrulea și a celui de al cincilea motiv implică stabilirea rolurilor atribuite de Regulamentul nr. 347/2013 fiecăruia dintre participanții la procedura de includere a proiectelor propuse pe lista de PIC a Uniunii, precum și a desfășurării procedurii menționate.

81      Primo, astfel cum prevede articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 347/2013, revine grupului regional în cauză sarcina de a elabora lista regională de PIC propuse. În această privință, trebuie amintit că grupul în discuție este compus din reprezentanți ai statelor membre, ai autorităților naționale de reglementare, ai operatorilor de transport și de sistem, precum și din reprezentanți ai Comisiei, ai ACER și ai rețelei europene a operatorilor de transport și de sistem de energie electrică (a se vedea punctul 1 din partea 1 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013).

82      Inițiatorii unui proiect potențial eligibil pentru a fi selectat ca PIC care doresc să obțină statutul de proiecte de interes comun prezintă grupului o cerere de selectare ca PIC (a se vedea punctul 1 din partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013). Pentru proiectele propuse precum proiectul unei interconexiuni electrice, autoritățile naționale de reglementare și, dacă este necesar, ACER, verifică aplicarea coerentă a criteriilor și metodologia analizei costuri-beneficii, evaluează relevanța lor transfrontalieră, iar evaluarea este prezentată grupului (a se vedea punctul 7 din partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013).

83      Trebuie amintit că reglementarea prevede în esență că, atunci când își elaborează lista regională de PIC propuse a Uniunii, grupul regional în cauză trebuie să țină seama de faptul că fiecare propunere individuală de PIC necesită aprobarea statelor membre al căror teritoriu este afectat de proiect. Un stat membru care hotărăște să nu își dea aprobarea va trebui să prezinte grupului în cauză motive justificate pentru această decizie [a se vedea articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013]. În acest context, se prevede că, în cazul în care un stat membru al grupului solicită acest lucru, organismul decizional la nivel înalt al grupului menționat va trebui să examineze motivele întemeiate prezentate de statul membru pentru neaprobarea unui proiect de interes comun legat de teritoriul său (a se vedea punctul 10 din partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013).

84      Proiectul de liste regionale ale proiectelor propuse, întocmit de grup, este prezentat ACER. Aceasta evaluează proiectul de liste menționat și adoptă un aviz cu privire la acesta – care privește în special aplicarea consecventă a criteriilor și a analizei costuri‑beneficii între regiuni [a se vedea articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) și punctul 12 din partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013].

85      În urma avizului ACER, organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză „adoptă” lista regională finală de PIC propuse a Uniunii, pe baza propunerii grupului și ținând seama de avizul ACER și de evaluarea autorităților naționale de reglementare competente. Organismul menționat prezintă Comisiei lista regională finală.

86      În temeiul delegării de competențe, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate care stabilesc lista de PIC a Uniunii. Totuși, considerentul (23) al Regulamentului nr. 347/2013 arată că delegarea către Comisie a competenței de a adopta și de a revizui această listă în conformitate cu articolul 290 TFUE se efectuează „respectându‑se totodată dreptul statelor membre de a aproba [PIC ale Uniunii] care au legătură cu teritoriul lor”. În acest sens, articolul 3 alineatul (4) primul paragraf din acest regulament amintește că competența de a adopta un act care stabilește lista de PIC a Uniunii se exercită „sub rezerva articolului 172 al doilea paragraf [TFUE]”. Articolul 172 al doilea paragraf TFUE prevede că PIC ale Uniunii care privesc teritoriul unui stat membru necesită aprobarea acestui stat membru.

87      Secundo, din descrierea diferitelor etape ale procedurii prevăzute de Regulamentul nr. 347/2013 pot fi trase următoarele concluzii.

88      Mai întâi, nici organismul de decizie tehnică al grupului regional în cauză (care elaborează lista regională de PIC propuse a Uniunii), nici organismul decizional la nivel înalt al acestui grup regional (care adoptă lista regională de PIC propuse a Uniunii), nici Comisia (care adoptă actul delegat care stabilește definitiv lista de PIC a Uniunii) nu pot include, pe aceste liste, o propunere individuală de proiect care nu a primit aprobarea statului membru pe teritoriul căruia trebuie realizat proiectul.

89      În continuare, astfel cum reiese din ceea ce precedă, Comisia nu beneficiază de o putere discreționară pentru a elabora în mod definitiv lista de PIC a Uniunii, contrar celor susținute în esență de reclamante.

90      Astfel, competențele delegate ale Comisiei – conferite de articolul 3 alineatul (4) coroborat cu articolul 16 din Regulamentul nr. 347/2013 – de a adopta definitiv lista de PIC a Uniunii trebuie să se exercite în limitele dispozițiilor Tratatului FUE și ale Regulamentului nr. 347/2013. Or, așa cum s‑a subliniat deja la punctul 86 de mai sus, împuternicirea Comisiei de a adopta acte delegate se exercită „sub rezerva articolului 172 al doilea paragraf [TFUE]”. Comisia nu dispune, așadar, de nicio competență de a adăuga pe lista în discuție un proiect care a făcut obiectul unui refuz de aprobare de către un stat membru pe teritoriul căruia trebuia realizat proiectul menționat.

91      În același sens, reiese atât din articolul 3 alineatul (4) al doilea paragraf, cât și din articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 347/2013 că sarcina de a asigura stabilirea, la fiecare doi ani, a listei de PIC a Uniunii și cea de a adopta lista menționată, care revin Comisiei, sunt efectuate „pe baza listelor regionale” de PIC propuse ale Uniunii.

92      În cadrul acestei sarcini, competențele Comisiei sunt definite în mod precis ca fiind cele de „[a] se asigur[a] că sunt incluse [pe lista de PIC a Uniunii] numai proiectele care îndeplinesc criteriile menționate la articolul 4 [din Regulamentul nr. 347/2013]” [articolul 3 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013], de „[a] asigur[a] coerența transregională, ținând seama de avizul [ACER]” [articolul 3 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul nr. 347/2013] și de „[a] viz[a] înscrierea unui număr total ușor de gestionat de [proiecte] pe lista [de PIC a] Uniunii” [articolul 3 alineatul (5) litera (d) din Regulamentul nr. 347/2013].

93      Or, cele trei competențe sus‑menționate care au fost conferite Comisiei nu pot fi exercitate în mod logic decât în ceea ce privește proiectele care figurează pe listele regionale de PIC propuse ale Uniunii. Astfel, Comisia nu poate aprecia respectarea criteriilor aplicabile PIC, prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 347/2013, decât în ceea ce privește proiectele care figurează pe aceste liste. Examinarea respectării criteriilor menționate nu poate privi un proiect care, ca urmare a refuzului în amonte al statului membru pe teritoriul căruia trebuia realizat proiectul menționat, nici măcar nu este examinat în lumina acestor criterii de către organismele decizionale ale grupului regional în cauză. Prin urmare, Comisia nu poate, prin definiție, să examineze respectarea acestor criterii în legătură cu un proiect pentru care nu a fost niciodată efectuată această examinare.

94      O concluzie similară poate fi trasă în ceea ce privește competența Comisiei de a asigura coerența transregională, ținând seama de avizul ACER. În mod logic, o asemenea competență nu poate fi exercitată de Comisie decât în raport cu proiectele care figurează pe listele elaborate de organismele decizionale ale grupurilor regionale. Astfel, aceasta nu poate privi un proiect care nu a fost inclus pe aceste liste ca urmare a unui refuz de aprobare din partea unui stat membru pe teritoriul căruia trebuia realizat proiectul menționat.

95      În ceea ce privește competența care constă în a verifica dacă numărul total de proiecte este gestionabil, partea 2 din anexa III la Regulamentul nr. 347/2013 subliniază la punctul 14 că Comisia poate preconiza să nu includă anumite proiecte pe lista de PIC a Uniunii dacă apreciază că numărul total de PIC propuse depășește un număr gestionabil. În schimb, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 347/2013 nu o învestește cu o competență care să îi permită să adauge proiecte care nu au fost reținute de organismele decizionale ale grupurilor regionale și nici, pe cale de consecință, pe cele care nu au fost aprobate de statul membru pe teritoriul căruia trebuia realizat proiectul menționat.

96      În sfârșit, în ceea ce privește motivele invocate de statul membru în susținerea refuzului său de aprobare, legiuitorul Uniunii a rezervat numai statelor membre care aparțin grupului regional în cauză posibilitatea de a solicita examinarea motivelor menționate, excluzând astfel toate celelalte părți care compun grupul regional, și anume autoritățile naționale de reglementare, operatorii de transport și de sistem, precum și reprezentanții Comisiei, ai ACER și ai rețelei europene a operatorilor de transport și de sistem de energie electrică. Legiuitorul a urmărit astfel ca, în continuitatea articolului 172 al doilea paragraf TFUE, problema refuzului de aprobare a unui proiect să rămână la latitudinea statelor membre.

97      Tertio, pe plan factual, trebuie să se constate că Republica Franceză a refuzat includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii și a prezentat grupului în cauză motivele acestui refuz (a se vedea punctul 74 de mai sus).

98      Din elementele cauzei reiese de asemenea că niciun alt stat membru al grupului regional nu a solicitat examinarea motivelor prezentate de Republica Franceză. În această privință, reclamantele invocă în mod eronat un e‑mail din 20 noiembrie 2019 adresat Comisiei de organismul competent din Regatul Unit pentru a afirma în esență că acest fost stat membru s‑ar fi opus eliminării proiectului de interconexiune Aquind și ar fi obligat, așadar, grupul să examineze motivele. Astfel, acest e‑mail conține o solicitare ca anumite modificări să fie aduse procesului‑verbal al reuniunii organismului decizional la nivel înalt din 4 octombrie 2019, însă nu cuprinde nicio cerere, nici măcar implicită, adresată grupului regional în cauză de a examina motivele prezentate de Republica Franceză pentru a refuza includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii. E‑mailul menționat nu conține decât o luare de poziție a Regatului Unit prin care își exprimă punctul de vedere cu privire la cele patru proiecte de interconexiune dintre acesta și Franța.

99      Din ceea ce precedă rezultă că Comisia nu își putea exercita competențele decât în privința listei de proiecte adoptate de organismul decizional la nivel înalt al grupului regional în cauză, că nu putea solicita o examinare a motivelor pentru care Republica Franceză a refuzat să aprobe proiectul de interconexiune Aquind și că nu putea nici să adauge acest proiect pe lista de PIC a Uniunii.

100    În acest context, trebuie respins argumentul reclamantelor întemeiat pe pretinsa încălcare a dreptului lor de a fi ascultate. Astfel, din constatările care precedă reiese că, fără a dispune de o marjă de apreciere, Comisia era obligată să nu includă proiectul de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii și că aceasta s‑a conformat normelor care figurează în Regulamentul nr. 347/2013.

101    Trebuie să se sublinieze în această privință că reclamantele nu au invocat în niciun moment nelegalitatea dispozițiilor relevante ale Regulamentului nr. 347/2013, în special a articolului 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) și a punctului 10 din partea 2 din anexa III la același regulament. Prin urmare, ele nu pot invoca nicio încălcare a dreptului lor de a fi ascultate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 26 septembrie 2014, Raffinerie Heide/Comisia, T‑631/13, nepublicată, EU:T:2014:830, punctele 41-44, și Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele DK Recycling und Roheisen/Comisia, Arctic Paper Mochenwangen/Comisia, Raffinerie Heide/Comisia și Romonta/Comisia, C‑540/14 P, C‑551/14 P, C‑564/14 P și C‑565/14 P, EU:C:2016:147, punctele 90 și 91).

102    În plus, pentru ca o încălcare a dreptului de a fi ascultat să poată determina anularea regulamentului atacat, revenea reclamantelor sarcina de a demonstra că, în lipsa acestei neregularități, ele ar fi putut invoca elemente susceptibile să repună în discuție poziția Comisiei și ar fi putut, așadar, influența în orice mod aprecierile Comisiei în cazul eventualei neincluderi a proiectului de interconexiune Aquind în lista de PIC a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2010, Knauf Gips/Comisia, C‑407/08 P, EU:C:2010:389, punctul 23 și jurisprudența citată). Or, niciun element nu putea influența în vreun fel poziția Comisiei ținând seama de refuzul Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii.

103    În aceste împrejurări, nu se poate reproșa Comisiei o încălcare a dreptului la bună administrare.

104    Nu se poate reproșa Comisiei nici o încălcare a principiului egalității de tratament. În sensul jurisprudenței citate la punctul 79 de mai sus, ea nu a putut trata în mod inegal proiectul de interconexiune Aquind în raport cu proiectele concurente, întrucât acesta nu figura pe lista de PIC propuse elaborată de grupul regional în cauză, pe baza căreia și‑a exercitat competențele delegate, și nu se afla astfel într‑o situație comparabilă cu cea a proiectelor concurente care figurau pe lista menționată.

105    Mai precis, pe de o parte, reclamantele susțin fără succes că Comisia ar fi încălcat principiul egalității de tratament pentru motivul că proiectele de interconexiune dintre Franța și Regatul Unit (printre care proiectul de interconexiune Aquind) ar fi răspuns acelorași nevoi ale acelorași clienți și că rezultatele studiului Artelys – pe baza cărora se pretinde că Comisia ar fi refuzat să aprobe proiectul menționat – nu îl priveau pe acesta din urmă în special, ci pe celelalte trei proiecte concurente.

106    Astfel, trebuie amintit că Comisia nu putea decât să ia act de refuzul Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii. În plus, din examinarea primului motiv întemeiat pe încălcarea obligației de motivare reiese că rezultatele studiului Artelys nu constituie un motiv pentru care proiectul de interconexiune Aquind nu a fost inclus pe lista propunerilor elaborată de grupul decizional în cauză și nici nu constituie motivul pentru care Comisia nu a inclus acest proiect pe lista de PIC a Uniunii.

107    Pe de altă parte, reclamantele își fundamentează fără succes al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament, pe faptul că proiectul de interconexiune Aquind a fost mai bine notat decât două proiecte concurente în clasamentul de PIC propuse efectuat potrivit metodei de evaluare și că, în pofida acestui lucru, nu a fost inclus pe lista de PIC a Uniunii.

108    Astfel, pe lângă faptul că proiectul de interconexiune Aquind nu figura pe lista regională adoptată de grupul decizional și că, prin urmare, Comisia nu putea să îl ia în considerare, clasamentul invocat de reclamante este în orice caz lipsit de orice relevanță. Regulamentul nr. 347/2013 prevede fără echivoc, la articolul 4 alineatul (4) și la punctul 14 din partea 2 din anexa III la acesta, că clasamentul proiectelor este doar pentru uzul intern al grupului, că nici lista regională, nici lista de PIC a Uniunii nu conțin clasamente și că acesta nu este folosit pentru niciun alt scop ulterior, cu excepția cazului în care Comisia exercită competența amintită la punctul 95 de mai sus, care constă în a verifica dacă numărul total de proiecte este gestionabil.

109    În acest context, trebuie să se examineze argumentul reclamantelor întemeiat pe Hotărârea din 11 martie 2020, Baltic Cable (C‑454/18, EU:C:2020:189). Acestea amintesc că Curtea ar fi statuat în hotărârea menționată că competențele acordate autorităților naționale de reglementare trebuie interpretate și aplicate într‑un mod care respectă principiile generale ale dreptului Uniunii chiar și atunci când regulamentul nu conferă autorității în cauză competența expresă de a lua măsurile necesare pentru a evita orice discriminare. Ele susțin în esență că, în același mod, competențele acordate Comisiei de a adopta listele de PIC ale Uniunii trebuie interpretate și aplicate într‑un mod care respectă principiile generale ale dreptului Uniunii, în speță principiul egalității de tratament, chiar dacă Regulamentul nr. 347/2013 nu îi conferă competența expresă de a lua măsurile necesare în această privință.

110    Acest argument nu poate fi însă admis. Pe de o parte, reclamantele pornesc de la premisa eronată potrivit căreia situația autorităților naționale de reglementare vizate de Hotărârea din 11 martie 2020, Baltic Cable (C‑454/18, EU:C:2020:189), este aceeași cu situația Comisiei în prezenta cauză. Or, există o diferență fundamentală între cele două situații în discuție legată de faptul că, în temeiul articolului 16 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (JO 2009, L 211, p. 15), autoritatea națională de reglementare era învestită cu competența de a lua o decizie privind utilizarea veniturilor operatorului de transport și de sistem în cauză. În speță, Comisia nu dispunea de competența de a include proiectul de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii, întrucât Republica Franceză și‑a exercitat dreptul de a nu aproba proiectul menționat, în conformitate cu articolul 172 al doilea paragraf TFUE și cu articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 347/2013.

111    Pe de altă parte, trebuie să se sublinieze că, dacă Comisia ar fi luat inițiativa, în numele principiului egalității de tratament, de a include proiectul de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii, demersul său ar fi contravenit legislației Uniunii și în special Tratatului FUE însuși.

112    Ținând seama de tot ceea ce precedă, al patrulea și al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea dreptului la bună administrare și, respectiv, pe încălcarea principiului egalității de tratament, trebuie respinse.

 Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

113    În cadrul celui de al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, mai întâi reclamantele susțin că oportunitatea și necesitatea de a elimina proiectul de interconexiune Aquind de pe lista de PIC a Uniunii ar fi trebuit să fie evaluate într‑un mod mai strict și ținând seama în mod corespunzător de natura acestui proiect și de consecințele eliminării menționate. În continuare, ele apreciază că, în lipsa informării cu privire la motivele eliminării proiectului de pe listă, nu este posibil să se evalueze caracterul proporțional al regulamentului atacat. În plus, acestea reproșează Comisiei că, în ceea ce privește înțelegerea garanțiilor procedurale și modul său de respectare a principiilor fundamentale, nu merge suficient de departe în interpretarea Regulamentului nr. 347/2013 pentru a realiza obiectivele acestui regulament. În sfârșit, ele susțin că Regulamentul nr. 347/2013 are ca obiect facilitarea realizării proiectelor PIC și că interpretarea efectuată de Comisie este incompatibilă cu principiul proporționalității, o perioadă de doi ani fiind insuficientă pentru a permite unui proiect să beneficieze de procedura de investiții și de alocare transfrontalieră a costurilor prevăzută la articolul 12 din regulamentul menționat.

114    Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de Republica Franceză, contestă acest motiv.

115    Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul proporționalității se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii. În temeiul acestui principiu, actele instituțiilor Uniunii nu trebuie să depășească limita a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite în mod legitim de măsura în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții, C‑331/88, EU:C:1990:391, punctul 13, Hotărârea din 5 mai 1998, Regatul Unit/Comisia, C‑180/96, EU:C:1998:192, punctul 96, și Hotărârea din 23 septembrie 2020, BASF/Comisia, T‑472/19, nepublicată, EU:T:2020:432, punctul 108).

116    Pe de altă parte, aprecierea proporționalității unei măsuri trebuie conciliată cu respectarea marjei de apreciere eventual recunoscute instituțiilor Uniunii cu ocazia adoptării sale (Hotărârea din 12 decembrie 2006, Germania/Parlamentul și Consiliul, C‑380/03, EU:C:2006:772, punctul 145, și Hotărârea din 16 mai 2017, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, T‑122/15, EU:T:2017:337, punctul 68).

117    Al șaselea motiv trebuie examinat în lumina acestei jurisprudențe.

118    Mai întâi, trebuie să se țină seama de faptul că Comisia nu dispunea de nicio marjă de apreciere în ceea ce privește neincluderea proiectului în cauză în urma refuzului Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii și că nu putea astfel decât să ia act de acest refuz.

119    În continuare, trebuie amintit că, potrivit considerentului (43) al Regulamentului nr. 347/2013, „[d]eoarece obiectivul [acestui] regulament, și anume elaborarea și interoperabilitatea rețelelor energetice transeuropene și conectarea la aceste rețele, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și poate fi, prin urmare, realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, prevăzut la articolul 5 [TUE; î]n conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv”.

120    Regulamentul nr. 347/2013 nu prevede că inițiatorii proiectelor primesc explicații din partea grupurilor regionale și pot formula observații înainte de adoptarea listelor regionale de către grupurile menționate și ulterior înainte de adoptarea actelor delegate prin care Comisia stabilește definitiv lista de PIC a Uniunii. Or, reclamantele nu au formulat nicio excepție de nelegalitate a dispozițiilor regulamentului menționat referitoare la procedura de adoptare a listei de PIC a Uniunii. Prin urmare, reclamantele nu se pot întemeia pe aceste elemente pentru a susține că nu aveau posibilitatea de a evalua dacă eliminarea proiectului de interconexiune Aquind de pe lista de PIC a Uniunii era proporțională. În acest context, ele nu pot nici să reproșeze în esență Comisiei că nu le‑a oferit explicații prealabile și nici că nu a asigurat respectarea principiului proporționalității în cursul procedurii de stabilire a listei. Astfel, pe de o parte, Comisia s‑a conformat dispozițiilor Regulamentului nr. 347/2013 atunci când a adoptat regulamentul atacat. Pe de altă parte, posibilitatea de a repune în discuție motivele prezentate de un stat membru pentru a refuza să aprobe un proiect este rezervată numai reprezentanților celorlalte state membre ale grupului regional în cauză și, prin urmare, Comisia nu putea interveni în această privință.

121    În plus, reclamantele reproșează în mod eronat Comisiei că nu a evaluat oportunitatea și necesitatea de a elimina proiectul de interconexiune Aquind de pe lista de PIC a Uniunii în mod mai strict și ținând seama de natura proiectului menționat. Astfel, examinarea motivelor precedente, în special analiza efectuată la punctele 87-96 de mai sus, a evidențiat imposibilitatea Comisiei de a trece peste refuzul emis de Republica Franceză și imposibilitatea acesteia de a include așadar proiectul de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii, care nu figura pe lista regională adoptată de grupul regional în cauză. Având în vedere jurisprudența amintită la punctul 116 de mai sus, trebuie să se țină seama de faptul că Comisia nu dispunea de o marjă de apreciere în ceea ce privește includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii. În aceste împrejurări, nu se poate reproșa Comisiei o încălcare a principiului proporționalității ca urmare a faptului că nu a inclus acest proiect pe lista de PIC a Uniunii.

122    În sfârșit, reclamantele afirmă în esență că interpretarea dată de Comisie, în regulamentul atacat, Regulamentului nr. 347/2013 ar fi contrară obiectivului urmărit de acest regulament – și anume acela de a facilita realizarea proiectelor – întrucât este evident că o perioadă de doi ani este insuficientă pentru a permite unui proiect să beneficieze de procedura de investiții și de alocare transfrontalieră a costurilor prevăzută la articolul 12 din regulamentul menționat. Un asemenea argument nu poate fi admis. Astfel, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, dezvoltarea proiectelor de infrastructură nu depinde de faptul că acestea sunt sau nu PIC ale Uniunii.

123    Din tot ceea ce precedă rezultă că al șaselea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime

124    În cadrul celui de al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, mai întâi reclamantele susțin că articolul 172 TFUE și Regulamentul nr. 347/2013 nu pot fi interpretate în sensul că statutul de PIC al Uniunii ar fi total precar. Acestea arată că nimeni nu ar fi putut considera „probabilă” eliminarea discriminatorie a statutului de PIC al Uniunii al proiectului de interconexiune Aquind. În continuare, ele susțin că eliminarea arbitrară, după doi ani, a proiectului de interconexiune Aquind de pe lista de PIC a Uniunii a adus atingere așteptărilor lor legitime. Astfel, în opinia lor, obiectivul încurajării investițiilor în proiecte prioritare prevăzut de Regulamentul nr. 347/2013, includerea inițială a proiectului de interconexiune Aquind ca PIC al Uniunii, eforturile considerabile depuse și investițiile importante pe care le‑au realizat le garantau o anumită stabilitate a statutului acestui proiect. În plus, ele subliniază că refuzul ACER în anul 2018 de a acorda o derogare în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 714/2009 era motivat de faptul că interconexiunea Aquind figura pe lista de PIC a Uniunii și beneficia, ca urmare a acestui fapt, de avantajele prevăzute la articolul 12 din Regulamentul nr. 347/2013. În opinia lor, prin această decizie, Uniunea le dădea asigurări că proiectul de interconexiune Aquind nu va fi eliminat de pe lista menționată în mod arbitrar. În sfârșit, ele apreciază că Republica Franceză a afirmat în mod eronat că nu puteau avea așteptări legitime pentru pretinsul motiv că cele patru proiecte de interconexiune dintre Franța și Regatul Unit erau în concurență. Astfel, ele arată că eliminarea proiectului de interconexiune Aquind de pe lista de PIC a Uniunii a redus direct presiunea concurențială exercitată asupra proiectelor rămase și le‑a avantajat pe acestea din urmă, determinând un rezultat contrar celui care constă în „a lăsa piața să determine ce PIC trebuie pus în aplicare”.

125    Comisia, susținută de Regatul Spaniei și de Republica Franceză, contestă acest motiv.

126    În prealabil, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul securității juridice, care are drept corolar principiul protecției încrederii legitime, impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare și precise și, pe de altă parte, ca aplicarea acestora să fie previzibilă pentru justițiabili (Hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C‑17/03, EU:C:2005:362, punctul 80, și Hotărârea din 10 septembrie 2009, Plantanol, C‑201/08, EU:C:2009:539, punctul 46).

127    Tot potrivit unei jurisprudențe constante, principiul protecției încrederii legitime se înscrie printre principiile fundamentale ale Uniunii. Dreptul de a se prevala de acest principiu aparține oricărui justițiabil pe care o instituție a Uniunii l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Constituie asigurări de natură să dea naștere unor asemenea speranțe, indiferent de forma în care sunt comunicate, informațiile precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care administrația nu a furnizat asigurări precise. De asemenea, în situația în care un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură a‑i afecta interesele, acesta nu poate invoca beneficiul principiului protecției încrederii legitime atunci când este adoptată această măsură (Hotărârea din 14 martie 2013, Agrargenossenschaft Neuzelle, C‑545/11, EU:C:2013:169, punctele 23-26, și Hotărârea din 26 septembrie 2014, B&S Europe/Comisia, T‑222/13, nepublicată, EU:T:2014:837, punctul 47).

128    Reiese de asemenea din jurisprudență că posibilitatea de a se prevala de principiul încrederii legitime este deschisă oricărui operator economic pe care o autoritate națională l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Operatorii economici nu sunt însă îndreptățiți să aibă o încredere legitimă în menținerea unei situații existente, care poate fi modificată de autoritățile naționale în cadrul puterii lor de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Plantanol, C‑201/08, EU:C:2009:539, punctul 53, și Hotărârea din 11 iulie 2019, Agrenergy și Fusignano Due, C‑180/18, C‑286/18 și C‑287/18, EU:C:2019:605, punctul 31).

129    În lumina acestei jurisprudențe trebuie să se stabilească dacă, în cadrul adoptării listei de propuneri elaborate de grupul regional în cauză și al adoptării listei de PIC a Uniunii, Comisiei i se poate reproșa o încălcare a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime a reclamantelor în menținerea statutului de PIC al Uniunii al proiectului de interconexiune Aquind.

130    În primul rând, trebuie amintit că Comisia nu dispunea de nicio marjă de apreciere în ceea ce privește neincluderea proiectului în cauză în urma refuzului Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii și că nu putea astfel decât să ia act de acest refuz.

131    În al doilea rând, după cum s‑a subliniat în special la punctele 69-71 de mai sus, din legislația aplicabilă reiese în mod clar că o nouă listă de PIC a Uniunii este elaborată la fiecare doi ani, că toate proiectele – inclusiv cele incluse pe lista în vigoare de PIC a Uniunii – sunt supuse aceleiași proceduri de selecție, că proiectele care au făcut deja obiectul unei includeri pe lista anterioară de PIC a Uniunii nu beneficiază, așadar, de niciun avantaj în raport cu noile proiecte și că PIC ale Uniunii care privesc teritoriul unui stat membru necesită aprobarea acestuia din urmă.

132    Conținutul lipsit de ambiguitate al Regulamentului nr. 347/2013 nu permite să se considere că obiectivul acestuia – care urmărește în esență încurajarea investițiilor în proiectele prioritare – și includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii ar fi constituit o asigurare pentru reclamante că proiectul menționat va fi inclus din oficiu pe noua listă de PIC a Uniunii.

133    În al treilea rând, reclamantele susțin că decizia Comisiei de apel a ACER din 17 octombrie 2018 de respingere a cererii lor de acordare a unei derogări în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 714/2009 pentru proiectul de interconexiune Aquind constituia o asigurare din partea Uniunii că proiectul de interconexiune Aquind nu va fi eliminat de pe lista Uniunii în mod arbitrar sau atât timp cât ar îndeplini condițiile de includere.

134    În această privință, este util să se amintească faptul că, potrivit articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 714/2009, derogarea de la regimul reglementat poate fi acordată dacă „investiția prezintă un nivel de risc care nu ar permite realizarea sa fără acordarea unei derogări”. Reclamantele subliniază că refuzul ACER de a le acorda derogarea era motivat de faptul că proiectul de interconexiune Aquind figura pe lista de PIC a Uniunii și că beneficia, ca urmare a acestui fapt, de avantajele prevăzute la articolul 12 din Regulamentul nr. 347/2013.

135    Deși este adevărat, desigur, că, pentru a respinge cererea de derogare formulată în temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 714/2009, ACER a făcut referire la statutul de PIC al Uniunii al proiectului de interconexiune Aquind (și la alocarea transfrontalieră a costurilor de care proiectul în discuție putea beneficia eventual ca urmare a acestui statut), această referire nu constituia în niciun caz o asigurare de natură să dea naștere, în ceea ce privește reclamantele, speranței că proiectul de interconexiune Aquind va fi inclus din oficiu pe noua listă de PIC a Uniunii. Abordarea ACER trebuia înțeleasă mai degrabă în sensul că, dacă proiectul în discuție nu mai era inclus pe lista de PIC a Uniunii, acest lucru dădea posibilitatea de a solicita din nou o derogare în temeiul articolului citat anterior.

136    În acest sens, astfel cum subliniază Comisia, reclamantele nu puteau pretinde o „înghețare” a situației lor juridice rezultate din includerea inițială a proiectului lor pe listele de PIC ale Uniunii, în condițiile în care cadrul juridic prevedea posibilitatea unor schimbări. Acestea cunoșteau de asemenea faptul că decizia privind o derogare în temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 714/2009 și cea de adoptare a listei de PIC a Uniunii erau luate de organisme diferite și independente unul de celălalt.

137    În al patrulea rând, reclamantele nu pot susține în niciun caz că semnarea Tratatului privind Carta energiei ar fi dat naștere, în ceea ce le privește, unor asigurări precise, necondiționate și concordante că proiectul de interconexiune Aquind inclus inițial pe lista de PIC a Uniunii urma să fie inclus din oficiu pe noua listă a Uniunii. Astfel, pe lângă faptul că acest argument nu este nicidecum întemeiat, semnarea unui asemenea tratat nu poate conferi ca atare o asigurare inițiatorilor unui anumit proiect de interconexiune cu privire la statutul de PIC al Uniunii al proiectului lor. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât existența tratatului menționat nu permitea să se ignore cerința unei aprobări inițiale a Republicii Franceze, în temeiul articolului 172 al doilea paragraf TFUE, pentru includerea proiectului lor de interconexiune Aquind pe noua listă regională a grupului regional. Or, reclamantele știau că o asemenea aprobare lipsea în speță.

138    În al cincilea rând, este cert că, în cadrul adoptării noii liste regionale de proiecte propuse și a noii liste de PIC a Uniunii, proiectul de interconexiune Aquind era în concurență cu alte proiecte de interconexiuni între Regatul Unit și Franța. În acest context, reclamantele erau perfect informate cu privire la faptul că unul sau mai multe dintre aceste proiecte puteau fi suficiente pentru a îndeplini obiectivele Regulamentului nr. 347/2013 și că atât Regatul Unit, cât și Republica Franceză dispuneau de o largă marjă de apreciere în temeiul articolului 172 al doilea paragraf TFUE și al articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 347/2013 pentru a aproba sau nu unul dintre aceste proiecte.

139    În această privință, reclamantele nu se pot întemeia pe nota obținută pentru proiectul de interconexiune Aquind (mai bună decât cea atribuită celorlalte proiecte) pentru a afirma că încrederea lor legitimă ar fi fost înșelată. Astfel cum s‑a amintit deja la punctul 108 de mai sus, nici lista regională, nici lista de PIC a Uniunii nu cuprindeau un clasament, iar clasamentul de PIC propuse efectuat potrivit metodei de evaluare nu putea fi utilizat de Comisie decât atunci când aceasta exercita competența care consta în a verifica dacă numărul total de proiecte era gestionabil.

140    Având în vedere ceea ce precedă, al șaptelea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei

141    În cadrul celui de al treilea motiv, reclamantele invocă încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei. În primul rând, ele susțin că această dispoziție are efect direct pentru motivul, pe de o parte, că natura și structura Tratatului privind Carta energiei, privit în ansamblu, l‑ar face apt să confere drepturi executorii și, pe de altă parte, că însăși carta este suficient de clară și de precisă și nu trebuie să facă obiectul unor măsuri suplimentare de punere în aplicare. În al doilea rând, ele arată că această dispoziție reglementează tratamentul pe care fiecare parte contractantă trebuie să îl acorde investitorilor celorlalte părți contractante, că Uniunea și fiecare dintre statele sale membre sunt toate părți contractante la Tratatul privind Carta energiei și că investitorii dintr‑un stat membru sunt investitorii unei alte părți contractante decât Uniunea, astfel încât aceștia au dreptul să invoce această dispoziție împotriva Uniunii. În al treilea rând, ele consideră că protecțiile prevăzute de Tratatul privind Carta energiei sunt, în orice caz, relevante pentru interpretarea Regulamentului nr. 347/2013 și pentru aplicarea principiilor generale ale dreptului Uniunii de care trebuie să beneficieze toți investitorii din statele membre.

142    Comisia, susținută de Republica Federală Germania, de Regatul Spaniei și de Republica Franceză, contestă acest motiv.

143    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Tratatul privind Carta energiei este un acord multilateral la care sunt părți atât majoritatea statelor membre, cât și Uniunea însăși.

144    Articolul 10 din Tratatul privind Carta energiei – intitulat „Promovarea, protecția și tratamentul investițiilor” – prevede la alineatul (1) următoarele:

„Fiecare parte contractantă încurajează și creează, în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat, condiții de stabilitate, echitate, favorabile și transparente pentru realizarea de investiții în regiune de către investitorii celorlalte părți contractante. Aceste condiții includ angajamentul de a acorda, în orice moment, investitorilor altor părți contractante un tratament loial și echitabil. Aceste investiții beneficiază, de asemenea, de cea mai constantă protecție și securitate și nicio altă parte contractantă nu va împiedica, în niciun mod, prin măsuri nerezonabile sau discriminatorii, gestionarea, menținerea, folosirea, beneficierea de sau lichidarea acestora […].”

145    Mai întâi, trebuie să se arate că în esență articolul 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei enumeră principiile generale de drept care există în dreptul Uniunii, și anume principiile bunei administrări, egalității de tratament, securității juridice, protecției încrederii legitime și proporționalității. Or, din examinarea celui de al patrulea, a celui de al cincilea, a celui de al șaselea și a celui de al șaptelea motiv rezultă că nu se poate reproșa Comisiei o încălcare a acestor principii întrucât nu a reținut, în regulamentul atacat, proiectul de interconexiune Aquind ca PIC al Uniunii. Prin urmare, nu i se poate reproșa nici o încălcare a articolului 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei.

146    În continuare, reclamantele susțin fără succes că obligația de a asigura condiții transparente și echitabile nu a fost respectată ca urmare a încălcării obligației de motivare și a încălcării cerințelor de procedură și de fond invocate în cadrul primului și al celui de al doilea motiv, acestea din urmă fiind respinse. Rezultă că, întrucât se bazează pe motivarea care figurează în aceste motive, argumentul întemeiat pe încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei trebuie respins.

147    În sfârșit, trebuie amintit că spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, tratatele fondatoare, care constituie carta constituțională fundamentală a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 1986, Les Verts/Parlamentul, 294/83, EU:C:1986:166, punctul 23), au instituit o nouă ordine juridică, dotată cu instituții proprii, în favoarea căreia statele membre și‑au limitat drepturile suverane în domenii din ce în ce mai extinse și ale cărei subiecte sunt nu numai aceste state, ci și resortisanții acestora [a se vedea Avizul 2/13 (Aderarea Uniunii la CEDO) din 18 decembrie 2014, EU:C:2014:2454, punctul 157 și jurisprudența citată].

148    Potrivit unei jurisprudențe constante, autonomia dreptului Uniunii, atât în raport cu dreptul statelor membre, cât și în raport cu dreptul internațional, se justifică prin caracteristicile esențiale ale Uniunii și ale dreptului său referitoare printre altele la structura constituțională a Uniunii, precum și la natura însăși a dreptului menționat. Dreptul Uniunii se caracterizează astfel prin împrejurarea că este izvorât dintr‑o sursă independentă, constituită de tratate, prin supremația sa în raport cu dreptul statelor membre, precum și prin efectul direct al unei întregi serii de dispoziții aplicabile statelor membre și resortisanților acestora. Asemenea caracteristici au dat naștere unei rețele structurate de principii, de norme și de relații juridice mutual interdependente care leagă reciproc Uniunea însăși și statele sale membre, precum și statele membre între ele [a se vedea în acest sens Avizul 2/13 (Aderarea Uniunii la CEDO) din 18 decembrie 2014, EU:C:2014:2454, punctele 165-167 și 201; a se vedea de asemenea Hotărârea din 6 martie 2018, Achmea, C‑284/16, EU:C:2018:158, punctul 33 și jurisprudența citată].

149    În ceea ce privește tocmai normele care leagă reciproc Uniunea însăși și statele sale membre, articolul 172 al doilea paragraf TFUE conferă o putere discreționară statului membru în cauză de a aproba sau de a refuza să aprobe includerea unui proiect pe lista de PIC a Uniunii, astfel cum reiese din examinarea motivelor care precedă (a se vedea în special punctele 38-40, 45, 56, 110 și 111).

150    În consecință, Tratatul FUE a stabilit în mod clar limite pentru competența Uniunii în domeniul PIC ale Uniunii, întrucât Comisia este împiedicată să includă pe lista de PIC menționate un proiect care nu a primit aprobarea statului membru pe teritoriul căruia trebuie realizat proiectul.

151    În această privință, reclamantele încearcă fără succes să repună în discuție repartizarea competențelor între statele membre și Uniune în domeniul PIC ale Uniunii. Astfel, ele reproșează în esență Comisiei că nu a trecut peste refuzul Republicii Franceze de a aproba includerea proiectului de interconexiune Aquind pe lista de PIC a Uniunii și, în consecință, că a încălcat articolul 10 din Tratatul privind Carta energiei.

152    Or, ținând seama de autonomia dreptului Uniunii și de existența unei rețele structurate de principii, de norme și de relații juridice mutual interdependente care leagă reciproc Uniunea însăși și statele sale membre, pe de o parte, și de existența unei puteri discreționare a statului membru în cauză recunoscute de dreptul Uniunii, pe de altă parte, este necesar să se considere că articolul 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei nu poate avea un asemenea domeniu de aplicare încât să oblige Comisia să nu țină seama de repartizarea competențelor prevăzută la articolul 172 al doilea paragraf TFUE și să contravină astfel acestuia din urmă.

153    În consecință, Comisia s‑a conformat articolului 172 al doilea paragraf TFUE. Astfel, nu i se poate reproșa o încălcare a articolului 10 alineatul (1) din Tratatul privind Carta energiei.

154    Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins.

155    Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

156    În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

157    Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale Comisiei, conform concluziilor acesteia din urmă.

158    Republica Federală Germania, Regatul Spaniei și Republica Franceză vor suporta fiecare propriile cheltuieli de judecată, în temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Aquind Ltd, Aquind SAS și Aquind Energy Sàrl la plata cheltuielilor de judecată.

3)      Republica Federală Germania, Regatul Spaniei și Republica Franceză vor suporta fiecare propriile cheltuieli de judecată.

Tomljenović Škvařilová-Pelzl Nõmm

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 8 februarie 2023.

Semnături

Cuprins

*      Limba de procedură: engleza.