HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea extinsă)

25 martie 1999*(1)

„Concurență – Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 – Decizie de declarare a unei concentrări incompatibilă cu piața comună – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Interesul de a exercita acțiunea – Sferă teritorială de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 4064/89 – Poziție dominantă colectivă – Angajamente”

În cauza T‑102/96,

Gencor Ltd, societate de drept sud‑african, cu sediul în Johannesburg (Republica Africa de Sud), reprezentată de domnii Paul Lasok, QC, James Flynn și David Hall, solicitors, cu domiciliul ales în Luxemburg, la cabinetul lui Marc Loesch, 11, rue Goethe,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul Richard Lyal, membru al Serviciului Juridic, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg, la biroul lui Carlos Gómez de la Cruz, membru al Serviciului Juridic, Centre Wagner, Kirchberg,

pârâtă,

susținută de

Republica Federală Germania, reprezentată de domnii Ernst Röder, Ministerialrat, și Bernd Kloke, Oberregierungsrat, în calitate de agenți, Ministerul Federal al Economiei și Tehnologiei, Bonn (Germania),

intervenientă,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 97/26/CE a Comisiei din 24 aprilie 1996 de declarare a unei concentrări incompatibilă cu piața comună și cu funcționarea Acordului privind Spațiul Economic European (cazul nr. IV/M.619 – Gencor/Lonrho) (JO 1997, L 11, p. 30),

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ

AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a cincea extinsă),

compus din domnii J. Azizi, președinte, B. Vesterdorf, R. García‑Valdecasas, R. M. Moura Ramos și M. Jaeger, judecători,

grefieri: domnii J. Palacio González și A. Mair, administratori,

având în vedere procedura scrisă și în urma procedurii orale din 18 februarie 1998,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt

1.     Operațiunea de concentrare în cauză

 Părțile la operațiunea de concentrare

1        Gencor Ltd (denumită în continuare „Gencor”) este o societate de drept sud‑african. Gencor este societatea‑mamă a unui grup ale cărui activități principale se desfășoară în sectorul minier și în sectorul metalurgic.

2        Impala Platinum Holdings Ltd (denumită în continuare „Implats”) este o societate de drept sud‑african care regrupează activitățile Gencor în sectorul metalelor din grupul platinei. Deținută în proporție de 46,5 % de Gencor și în proporție de 53,5 % de public, Implats este controlată de Gencor în sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul operațiunilor de concentrare între întreprinderi (JO L 395, p. 1, rectificări în JO 1990, L 257, p. 13, denumit în continuare „Regulamentul nr. 4064/89”).

3        Lonrho Plc (denumită în continuare „Lonrho”) este o societate de drept englez. Lonrho este societatea‑mamă a unui grup care desfășoară diverse activități în sectoarele minier și metalurgic, precum și în domeniul hotelier, în agricultură și comerț, în general.

4        Eastern Platinum Ltd (denumită în continuare „Eastplats”) și Western Platinum Ltd (denumită în continuare „Westplats”), cunoscute, în general, sub denumirea de Lonrho Platinum Division (denumite în continuare „LPD”), sunt societăți de drept sud‑african care regrupează activitățile Lonrho din sectorul metalelor din grupul platinei. Acestea sunt deținute în proporție de 73 % de Lonrho și, prin intermediul Implats, în proporție de 27 % de Gencor. Participația Gencor este completată de un pact al acționarilor încheiat la 15 ianuarie 1990 de grupurile Gencor și Lonrho (denumit în continuare „pactul acționarilor”). Acest pact prevede că fiecare acționar desemnează un număr egal de administratori în consiliul de administrație, aceștia având drepturi egale de vot, neexistând un vot decisiv. Acordul consiliului de administrație este necesar pentru anumite decizii, în special în următoarele domenii: diversificarea activităților LPD, cuantumul dividendelor distribuite, planul strategic anual și bugetul anual, aprobarea situațiilor financiare anuale și modificări ale remunerării acționarilor. Acordul acționarilor este necesar pentru deciziile de investiții și de cesiune importante. În temeiul acordurilor semnate de Eastplats și Westplats (denumite în continuare „acorduri de gestionare”), activitățile de gestionare continuă să fie asigurate de Lonrho Management Services (în continuare „LMS”), societate de drept sud‑african controlată de Lonrho.

 Proiectul operațiunii de concentrare

5        Gencor și Lonrho intenționau să preia în comun controlul asupra Implats și, prin intermediul acestei întreprinderi, asupra Eastplats și Westplats (LPD), la finalul unei operațiuni care trebuia să se deruleze în două etape. Prima etapă trebuia să permită preluarea controlului în comun asupra Implats de către Gencor și Lonrho. În cea de a doua etapă, Implats urma să preia controlul exclusiv asupra Eastplats și Westplats. În schimbul cesionării participației sale la capitalul Eastplats și Westplats, Lonrho trebuia să își majoreze participația în cadrul Implats.

6        La finalul operațiunii, Implats urma să dețină controlul exclusiv asupra Eastplats și Westplats. Implats urma să fie deținută în proporție de 32 % de către Gencor, de 32 % de către Lonrho și de 36 % de către public. Pe de altă parte, un acord privind desemnarea administratorilor și modalitățile de vot trebuia să reglementeze comportamentul celor doi acționari principali cu privire la cele mai importante aspecte ale activității sale, conferindu‑le astfel controlul în comun asupra Implats.

2.     Procedura administrativă

7        La 20 iunie 1995, Gencor și Lonrho au anunțat încheierea unui acord‑cadru privind punerea în comun a activităților lor în sectorul metalelor din grupul platinei. În aceeași zi, părțile i‑au transmis Comisiei o copie a comunicatului de presă care anunța tranzacția.

8        La 22 august 1995, Oficiul sud‑african al concurenței (South African Competition Board) a făcut cunoscut părților faptul că, având în vedere documentele pe care părțile le transmiseseră la 14 august 1995, operațiunea nu ridica probleme din punctul de vedere al legislației sud‑africane privind concurența.

9        La 10 noiembrie 1995, Gencor și Lonrho au semnat o serie de acorduri privind operațiunea de concentrare. Printre aceste documente figura acordul de achiziție, a cărui executare era condiționată de îndeplinirea anumitor condiții suspensive, în special aprobarea operațiunii de către Comisie înainte de 30 iunie 1996 sau, cu acordul părților, cel mai târziu la 30 septembrie 1996, în conformitate cu clauzele 3.1.8 și 3.3 din acordul de achiziție.

10      La 17 noiembrie 1995, Gencor și Lonrho au notificat în comun Comisiei aceste acorduri, precum și anexele la acestea, prin intermediul formularului CO, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4064/89.

11      Prin Decizia din 8 decembrie 1995, Comisia a dispus suspendarea punerii în aplicare a operațiunii de concentrare, în temeiul articolului 7 alineatul (2) și al articolului 18 alineatul (2) din același regulament, până la adoptarea unei decizii finale de către Comisie.

12      Prin Decizia din 20 decembrie 1995, Comisia a apreciat că operațiunea de concentrare genera îndoieli grave privind compatibilitatea sa cu piața comună și, prin urmare, a inițiat procedura prevăzută de Regulamentul nr. 4064/89, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (c) din regulamentul în cauză.

13      La 13 martie 1996, Anglo American Corporation of South Africa Ltd (denumită în continuare „AAC”) a achiziționat o participație de 6 % la capitalul Lonrho, cu drept de preempțiune asupra unei alte participații de 18 %. AAC este principalul concurent al Gencor și al Lonrho în sectorul metalelor din grupul platinei, prin intermediul societății Amplats, societate care este legată de AAC și care este primul furnizor mondial.

14      În urma unei întâlniri organizate de Comisie la 13 martie 1996, reclamanta și Lonrho au inițiat discuții cu serviciile Comisiei pentru a analiza posibilitatea de a propune angajamente în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4064/89.

15      La 27 martie 1996, Comisia a adus la cunoștința Gencor și Lonrho faptul că una dintre principalele sale îngrijorări în privința operațiunii de concentrare era legată de posibilitatea unei limitări a producției, ceea ce ar putea exercita o presiune ascendentă asupra prețurilor. Comisia a amintit, în această privință, că angajamentele de natură comportamentală nu sunt acceptate în mod normal de autoritatea comunitară.

16      La 1 aprilie 1996, după o serie de întâlniri și de propuneri pe această temă, Gencor și Lonrho au prezentat ultima versiune a angajamentelor pe care le propuneau. Angajamentele în cauză priveau în special nivelul producției unui anumit sit.

17      Prin scrisoarea din 2 aprilie 1996, Comisia a criticat aceste propuneri de angajamente, pentru motivul că nu răspundeau preocupărilor sale. Comisia a menționat în special dificultățile pe care le‑ar implica verificarea acestor angajamente și problemele pe care le‑ar provoca anularea operațiunii în cazul nerespectării acestor angajamente. Comisia a adăugat că aceste propuneri nu țineau seama de evoluția previzibilă a cererii.

18      La 9 aprilie 1996, Comitetul consultativ pentru concentrări (denumit în continuare „Comitetul consultativ”) a emis avizul său cu privire la operațiunea de concentrare și la angajamentele propuse de reclamantă și de Lonrho. Comitetul consultativ și‑a exprimat acordul cu privire la proiectul de decizie a Comisiei privind natura concentrării, dimensiunea sa comunitară, piața relevantă a produselor și piața geografică relevantă, precum și insuficiența angajamentelor prezentate. Majoritatea membrilor săi a acceptat analiza Comisiei conform căreia operațiunea de concentrare ar conduce la crearea unei poziții dominante de tip oligopol pe piețele în cauză, precum și concluzia acesteia conform căreia operațiunea ar fi incompatibilă cu piața comună și cu funcționarea Spațiului Economic European (denumit în continuare „SEE”). O minoritate a membrilor săi și‑a exprimat îndoiala asupra posibilității de a aplica Regulamentul nr. 4064/89 la situațiile de poziție dominantă de tip oligopol și, pentru acest motiv, s‑a abținut în privința problemei dacă operațiunea era sau nu era incompatibilă cu piața comună și cu funcționarea SEE.

19      La 19 aprilie 1996, ministrul adjunct sud‑african al afacerilor externe a transmis în mod oficial Comisiei observațiile guvernului său cu privire la operațiunea de concentrare propusă. În această scrisoare, ministrul sud‑african s‑a limitat la a declara că nu intenționa să conteste poziția adoptată de Comunitate în politica privind concurența în domeniul concentrărilor și al practicilor coluzive, dar că, ținând seama de importanța resurselor minerale pentru economia Africii de Sud, acorda prioritate acțiunii în privința cazurilor de coluziune efectivă, atunci când acestea ar apărea. În speță, guvernul sud‑african considera că, în anumite situații, existența a doi concurenți cu forțe egale este preferabilă situației existente în acel moment, în care nu exista decât o singură întreprindere minieră dominantă în sector. Potrivit guvernului sud‑african, deși majoritatea rezervelor de platină erau situate în țara sa, rezervele din alte state puteau, în mod teoretic, să satisfacă cererea timp de 20 de ani, fără a lua în considerare resursele potențiale importante din Zimbabwe. În sfârșit, guvernul sud‑african și‑a exprimat dorința de a analiza aceste chestiuni cu Comisia și a solicitat amânarea adoptării deciziei până la organizarea unor astfel de discuții.

20      Prin Decizia 97/26/CE din 24 aprilie 1996 (JO 1997, L 11, p. 30, denumită în continuare „decizia în litigiu”), Comisia a declarat operațiunea de concentrare incompatibilă cu piața comună și cu funcționarea SEE, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89, întrucât rezultatul operațiunii ar fi fost crearea unei poziții dominante de tip duopol a Amplats și a Implats/LPD pe piața mondială a platinei și a rodiului, consecința fiind afectarea în mod semnificativ a unei concurențe efective pe piața comună.

21      Prin scrisoarea din 21 mai 1996, Lonrho a informat‑o pe reclamantă cu privire la intenția sa de a nu prelungi de la 30 iunie la 30 septembrie 1996 termenul prevăzut în acordul de achiziție pentru îndeplinirea condițiilor suspensive, întrucât condiția aprobării operațiunii de către Comisie, prevăzută în clauza 3.1.8 din acord, nu fusese realizată în termenul necesar.

 Procedura judiciară

22      La 28 iunie 1996, reclamanta a introdus prezenta acțiune în anulare împotriva deciziei în litigiu.

23      La 3 decembrie 1996, reclamanta a depus, în temeiul articolelor 49, 64 și 65 din Regulamentul de procedură, o cerere privind măsuri de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească pentru a se stabili cu exactitate statutul juridic și sfera de aplicare a scrisorilor oficiale emise de autoritățile sud‑africane din domeniul concurenței, precum și sfera de aplicare și condițiile de punere în aplicare a legislației sud‑africane din domeniul concurenței.

24      La 18 decembrie 1996, la 24 ianuarie și la 30 iulie 1997, Comisia a depus observații cu privire la această cerere.

25      La 25 noiembrie și la 3 decembrie 1996, Republica Federală Germania și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au depus cereri de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei.

26      La 11 decembrie 1996 și la 3 ianuarie 1997, reclamanta a solicitat aplicarea regimului de confidențialitate față de Republica Federală Germania și, respectiv, față de Regatul Unit, în privința anumitor elemente din dosar.

27      La 19 februarie 1997, Tribunalul a solicitat reclamantei și Lonrho să răspundă la unele întrebări legate de admisibilitatea acțiunii și să depună anumite înscrisuri. La 1 aprilie și, respectiv, la 10 martie 1997, reclamanta și Lonrho au răspuns întrebărilor Tribunalului. Reclamanta a depus înscrisurile solicitate, inclusiv acordurile de gestionare încheiate la 15 ianuarie 1990 de Eastplats și Westplats cu LMS, precum și acordul cunoscut sub denumirea de pactul acționarilor, încheiat de asemenea la 15 ianuarie 1990 între Gencor și Lonrho, cu privire la controlul asupra LPD.

28      Prin Ordonanța din 3 iunie 1997, președintele Camerei a cincea extinse a Tribunalului a dispus, pe de o parte, admiterea intervenției Republicii Federale Germania și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar, pe de altă parte, admiterea în parte a cererii de aplicare a unui regim confidențial.

29      La 27 iunie 1997, reclamanta a depus o cerere suplimentară de aplicare a unui regim confidențial în privința anumitor date din dosar.

30      Prin ordonanța din 16 iulie 1997, președintele Camerei a cincea extinse a Tribunalului a admis această cerere.

31      La 22 septembrie 1997, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a renunțat la intervenția sa. La 26 septembrie 1997, Republica Federală Germania a depus memoriul în intervenție.

32      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a hotărât deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, reclamanta și Comisia au fost invitate să depună textul complet al angajamentelor propuse de părțile la concentrare în cadrul procedurii administrative. Părțile au depus înscrisul solicitat la 6 și, respectiv, la 12 februarie 1998.

33      În ședința din 18 februarie 1998, au fost ascultate pledoariile părților principale și răspunsurile acestora la întrebările orale ale Tribunalului.

34      Prin scrisoarea din 17 iulie 1998, Tribunalul a solicitat reclamantei ca, având în vedere Hotărârea Curții din 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia (C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375), să precizeze dacă renunță la motivul conform căruia concentrările care creează o poziție dominantă colectivă nu intră în sfera de aplicare a Regulamentului nr. 4064/89. Reclamanta a răspuns solicitării Tribunalului prin scrisoarea din 29 iulie 1998.

 Concluziile părților

35      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei în litigiu;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

36      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

37      Republica Federală Germania solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

 Cu privire la admisibilitate

 Argumentele pârâtei

38      Comisia invocă inadmisibilitatea acțiunii pentru motivul că reclamanta nu mai are interesul de a exercita acțiunea. Astfel, poziția juridică a reclamantei nu s‑ar modifica în urma unei decizii favorabile a Tribunalului întrucât operațiunea de concentrare nu s‑ar mai putea realiza.

39      Comisia subliniază, în această privință, că operațiunea prevăzută între Gencor și Lonrho era supusă anumitor condiții suspensive, printre care obținerea unei autorizații din partea Comisiei, în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (a) sau (b) ori al articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4064/89. Comisia arată că această condiție trebuia îndeplinită cel mai târziu la 30 iunie 1996, în caz contrar întregul acord de achiziție devenind caduc, în conformitate cu clauza 3.3 din acord. În sfârșit, Comisia arată că amânarea datei de expirare a termenului până la 30 septembrie, posibilitate prevăzută în aceeași clauză pe baza unui acord scris al părților, a fost refuzată de Lonrho într‑o scrisoare din 21 mai 1996.

 Aprecierea Tribunalului

40      Este necesar să se amintească faptul că o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică este admisibilă numai în măsura în care reclamantul are interesul ca actul atacat să fie anulat (Hotărârea Tribunalului din 9 noiembrie 1994, Scottish Football/Comisia, T‑46/92, Rec., p. II‑1039, punctul 14). Un astfel de interes nu există decât în cazul în care anularea actului este susceptibilă, în sine, să aibă consecințe juridice (Hotărârea Curții din 24 iunie 1986, Akzo Chemie/Comisia, 53/85, Rec., p. 1965, punctul 21).

41      În această privință, trebuie menționat că, în conformitate cu articolul 176 din Tratatul CE, instituția care a emis actul anulat este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii. Aceste măsuri nu privesc eliminarea actului din ordinea juridică comunitară, întrucât această eliminare rezultă din însăși anularea dispusă de instanță. Măsurile privesc în special înlăturarea efectelor produse de actul în cauză, care sunt afectate de nelegalitățile constatate. Anularea unui act care a fost deja pus în aplicare sau care a fost, între timp, abrogat de la o anumită dată poate să producă în continuare efecte juridice. Astfel, în perioada în care a fost în vigoare, actul în cauză a putut produce efecte juridice, iar aceste efecte nu au dispărut neapărat ca urmare a abrogării actului. O acțiune în anulare este admisibilă de asemenea în cazul în care permite să se evite în viitor repetarea presupusei ilegalități. Pentru aceste motive, o hotărâre de anulare constituie temeiul în baza căruia instituția în cauză poate fi obligată să îl repună pe reclamant în situația anterioară în mod corespunzător sau să evite adoptarea unui act identic (a se vedea Hotărârea Curții din 6 martie 1979, Simmenthal/Comisia, 92/78, Rec., p. 777, punctul 32, Hotărârea Akzo Chemie/Comisia, citată anterior, punctul 21, și Hotărârea Curții din 26 aprilie 1988, Apesco/Comisia, 207/86, Rec., p. 2151, punctul 16).

42      Faptul că reclamanta este destinatara deciziei în litigiu, prin care s‑a declarat concentrarea incompatibilă cu piața comună, îi conferă acesteia un interes de a exercita acțiunea și de a obține examinarea legalității respectivei decizii de instanța comunitară.

43      În plus, astfel cum a subliniat reclamanta, decizia în litigiu îi poate modifica poziția juridică de potențial dobânditor al participației deținute de Lonrho în cadrul LPD.

44      Astfel, în temeiul articolului 11 din pactul acționarilor (în special 11.1 și 11.6), orice vânzare și orice proiect de cotare la bursă de către Lonrho a oricărei părți din participația sa de 73 % din LPD i‑ar conferi Gencor dreptul de a achiziționa acea participație, parțial sau integral. Gencor ar dobândi drepturi de achiziționare și în cazul în care una dintre societățile intermediare care deține participații în LPD ar ieși din grupul Lonrho, iar un terț ar achiziționa o participație de 51 % la capitalul Lonrho. Or, trebuie să se constate că decizia în litigiu ar împiedica exercitarea acestor drepturi de preempțiune.

45      În sfârșit, teza Comisiei ar crea o situație în care legalitatea deciziilor nefavorabile adoptate în temeiul Regulamentului nr. 4064/89 nu ar putea face obiectul unui control jurisdicțional în cazurile în care temeiul contractual al operațiunii ar dispărea înainte ca Tribunalul să se fi pronunțat. Or, dispariția temeiului operațiunii nu este în sine un element de natură să excludă controlul de legalitate a deciziei Comisiei.

46      Prin urmare, excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie respinsă.

 Cu privire la fond

47      Reclamanta invocă în susținerea acțiunii sale diferite motive întemeiate pe necompetența Comisiei cu privire la operațiunea de concentrare în speță și pe încălcarea corelativă a articolului 190 din tratat, pe încălcarea articolului 2 din Regulamentul nr. 4064/89, întrucât concentrările care creează o poziție dominantă colectivă nu ar intra în sfera de aplicare a regulamentului, și pe încălcarea corelativă a articolului 190 din tratat, pe încălcarea articolului 2 din Regulamentul nr. 4064/89, întrucât Comisia ar fi constatat în mod eronat că respectiva concentrare ar crea o poziție dominantă colectivă, și pe încălcarea corelativă a articolului 190 din tratat, precum și, respectiv, pe încălcarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4064/89 și pe încălcarea corelativă a articolului 190 din tratat.

I –  Cu privire la motivele întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea Regulamentului nr. 4064/89, în sensul că acesta nu ar conferi Comisiei competența de a analiza compatibilitatea cu piața comună a operațiunii de concentrare în cauză, și, pe de altă parte, pe încălcarea articolului 190 din tratat

 Argumentele părților

48      Reclamanta susține în principal că Regulamentul nr. 4064/89 nu conferă Comisiei competența de a analiza compatibilitatea operațiunii de concentrare cu piața comună. Reclamanta susține în subsidiar că, în ipoteza în care Regulamentul nr. 4064/89 i‑ar conferi o astfel de competență, acesta este inaplicabil în temeiul articolului 184 din tratat, întrucât este nelegal.

49      Potrivit reclamantei, Regulamentul nr. 4064/89 nu este aplicabil operațiunii de concentrare în cauză, întrucât operațiunea avea în vedere activități economice desfășurate pe teritoriul unei țări terțe, Republica Africa de Sud, și fusese aprobată de autoritățile acestei țări. Regulamentul nu se aplică decât operațiunilor de concentrare efectuate în Comunitate.

50      Reclamanta susține că această analiză este conformă cu principiul teritorialității, principiu general de drept internațional public pe care Comunitatea ar trebui să îl respecte în exercitarea competențelor sale (Hotărârea Curții din 27 septembrie 1988, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, 89/85, 104/85, 114/85, 116/85, 117/85 și 125/85-129/85, Rec., p. 5193, denumită în continuare „Hotărârea Pasta de celuloză”, punctul 18, și Hotărârea Curții din 24 noiembrie 1992, Poulsen și Diva Navigation, C‑286/90, Rec., p. I‑6019, punctul 9).

51      Reclamanta arată că temeiurile juridice utilizate de Consiliu pentru adoptarea Regulamentului nr. 4064/89, și anume articolele 87 și 235 din tratat, nu pot fi interpretate cu încălcarea acestui principiu pentru stabilirea unei competențe extrateritoriale. Astfel, principiile menționate la articolele 85 și 86, la care face trimitere articolul 87, precum și obiectivele Comunității, la care face trimitere articolul 235, au în vedere numai concurența în cadrul pieței comune, și nu concurența între întreprinderi stabilite în cadrul pieței comune și întreprinderi care nu fac parte din aceasta și nici concurența între întreprinderi stabilite în afara pieței comune. Această soluție ar decurge atât din condiția afectării comerțului între statele membre, enunțată la articolele 85 și 86, cât și din obiectivele comunitare prevăzute la articolul 2 și la articolul 3 litera (g) din tratat.

52      Această limitare a sferei de aplicare a normelor tratatului în domeniul concurenței este reluată atât în considerentele (1)-(5) și (9)-(11) ale Regulamentului nr. 4064/89, cât și la articolul 2 din acesta, dispozițiile menționate indicând faptul că regulamentul vizează numai operațiunile de concentrare care produc efecte în cadrul pieței comune.

53      Potrivit reclamantei, chiar dacă Regulamentul nr. 4064/89 nu definește în mod expres sfera sa de aplicare în funcție de locul unde se efectuează operațiunea, considerentul (30) al regulamentului și articolul 24 din acesta sugerează că o operațiune de concentrare pusă în aplicare într‑o țară terță, la care participă întreprinderi din Comunitate, este de competența autorităților acelei țări, și nu de competența Comisiei.

54      Reclamanta precizează că analiza sa nu sugerează că Regulamentul nr. 4064/89 se poate aplica doar operațiunilor de concentrare între întreprinderi stabilite în Comunitate. În realitate, locul de stabilire a întreprinderilor implicate este mai puțin important decât locul sau locurile de punere în aplicare a operațiunii de concentrare. Reclamanta invocă în acest sens Hotărârea Curții din 21 februarie 1973, Europemballage și Continental Can/Comisia (6/72, Rec., p. 215), care recunoaște competența Comisiei de a aplica articolul 86 din tratat în cazul unei operațiuni de concentrare puse în aplicare de o întreprindere situată în afara Comunității, în măsura în care cauza respectivă se referea la achiziționarea unei participații în cadrul unei întreprinderi din Comunitate.

55      Astfel, potrivit reclamantei, Regulamentul nr. 4064/89 nu este aplicabil decât în situațiile în care activitățile pe care le presupune operațiunea de concentrare se situează în Comunitate. Mai exact, după cum precizează considerentul (11) al regulamentului, acesta se aplică întreprinderilor care desfășoară activități considerabile în Comunitate. În speță, operațiunea de concentrare notificată Comisiei se efectuează în Africa de Sud, unde s‑ar afla domeniul principal de activitate al întreprinderilor care realizează operațiunea, și anume extracția și afinarea metalelor din grupul platinei. Faptul că Lonrho are o filială care dispune de un birou în Comunitate pentru vânzarea întregii sale producții de metale din grupul platinei și faptul că exercită alte activități în Comunitate în domeniul hotelier și în domeniul comerțului, în general, nu justifică concluzia că Lonrho desfășoară activități considerabile în Comunitate, în sensul considerentului (11) menționat anterior.

56      Reclamanta compară această analiză cu cea din Hotărârea Pasta de celuloză, care ar fi confirmat că, în cadrul unei înțelegeri privind prețurile, Comunitatea este competentă să aplice regulile sale de concurență comportamentelor restrictive manifestate pe piața comună de întreprinderi situate în exteriorul Comunității, atunci când acordul sau practica concertată ia naștere sau se execută pe teritoriul Comunității. Or, în speță, operațiunea de concentrare nici nu ia naștere, nici nu este executată pe teritoriul Comunității, ci pe teritoriul Republicii Africa de Sud. În opinia reclamantei, operațiunea intră astfel, în primul rând, sub incidența politicii industriale și a celei de concurență ale acestei țări terțe. Prin urmare, Comisia nu este competentă teritorial (Hotărârea Pasta de celuloză, punctele 11-18, și Concluziile avocatului general Darmon prezentate în cadrul acestei cauze, punctul 20).

57      Potrivit reclamantei, chiar presupunând că Regulamentul nr. 4064/89 ar reține drept criteriu de competență existența unui efect imediat și semnificativ al operațiunii de concentrare asupra concurenței în cadrul Comunității, acest criteriu nu este îndeplinit în prezenta speță.

58      În primul rând, Comisia a constatat [considerentele (206) și (210) ale deciziei în litigiu] că operațiunea de concentrare ar putea determina crearea pe termen mediu a unei poziții dominante de tip duopol pe piețele mondiale ale platinei și rodiului. Or, această constatare este insuficientă pentru a justifica aplicarea în speță a criteriului efectului imediat și semnificativ. Expresia „pe termen mediu” este ambiguă, în măsura în care poate face trimitere fie la crearea unei poziții dominante pe termen mediu, fie la dispariția sa într‑un anumit termen. În primul caz, consecințele operațiunii nu ar fi imediate, întrucât acestea ar depinde de comportamentul viitor atât al întreprinderii rezultate din concentrare, cât și al celuilalt membru al duopolului, și anume Amplats. În cel de al doilea caz, consecințele operațiunii nu ar fi semnificative datorită caracterului lor tranzitoriu.

59      În al doilea rând, întrucât piețele relevante sunt piețe mondiale, eventuala poziție dominantă creată prin operațiunea de concentrare nu privește Comunitatea mai mult decât ar privi oricare altă autoritate, astfel încât operațiunea nu are un efect substanțial. Decizia în litigiu [considerentele (16), (18) și (98)] nu ar susține că, în comparație cu competența Republicii Africa de Sud sau a oricărei alte țări terțe, în special Japonia și Statele Unite, Comunitatea beneficiază de o competență mai extinsă, ci ar menționa doar că piețele în cauză sunt mondiale, că consumul european reprezintă aproape 20 % din cererea mondială de metale din grupul platinei (în medie 17 % pentru platină) și că orice efect asupra piețelor mondiale s‑a repercuta în mod inevitabil asupra Comunității și SEE. Aceste elemente sunt insuficiente pentru a conferi competență Comisiei și, în orice caz, pentru a motiva decizia în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 190 din tratat.

60      În această privință, atât cererea sectorială, cât și cererea geografică de platină și rodiu la nivel mondial ar demonstra că Europa occidentală (incluzând Comunitatea), al cărei consum reprezenta în perioada 1991-1995 doar 17-22 % din cererea mondială, ar fi foarte puțin afectată de o operațiune de concentrare efectuată în afara sa și ar fi vizată mai puțin decât Japonia, unde consumul reprezenta, în aceeași perioadă, între 47 % și 51 % din cererea mondială, sau America de Nord (incluzând Statele Unite), unde consumul reprezenta, în aceeași perioadă, între 19 % și 21 % din cererea mondială. Nivelul relativ scăzut al cotelor de piață [aproximativ (...)¹(2) % pentru platină și (...) % pentru rodiu în 1994] și cifrele de afaceri combinate [aproximativ (...) milioane ECU numai pentru platină în 1994] realizate în Comunitate, în activitățile privind platina și rodiul, de cele două întreprinderi interesate de operațiune ar confirma această analiză. În această privință, determinarea dimensiunii comunitare a operațiunii ar impune, pentru calcularea cifrei de afaceri a întreprinderilor implicate în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 4064/89, să se ia în considerare numai noțiunea de societate sau de persoană juridică, și nu cea de întreprindere în sensul articolelor 85 și 86 din tratat [a se vedea decizia în litigiu, considerentele (24), (34), (44), (56), (98), (100) și (209), precum și tabelul 6 cuprins în considerentul (96)].

61      În al treilea rând, fiind vorba despre crearea unei poziții dominante de tip duopol pe piețele platinei și rodiului, riscul menționat de Comisie al unei coluziuni sau al unui comportament paralel între membrii oligopolului ar fi, în principal, de competența autorităților sud‑africane din domeniul concurenței. Situația ar putea fi diferită numai în cazul în care ar fi îndeplinite condițiile stabilite în Hotărârea Pasta de celuloză. Or, potrivit reclamantei, prezenta cauză se diferențiază de cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată, întrucât această din urmă cauză nu privea o operațiune de concentrare realizată într‑o țară terță, ci o înțelegere asupra prețurilor care viza direct Comunitatea și era executată în cadrul acesteia (a se vedea Hotărârea Pasta de celuloză, punctul 13). În orice caz, Comisia nu se putea declara competentă cu privire la o operațiune de concentrare, care putea sau nu putea să fie de competența sa în temeiul tratatului, pe baza unui comportament viitor și ipotetic al întreprinderilor active pe piața relevantă.

62      În ultimul rând, potrivit reclamantei, acordurile în litigiu au făcut obiectul unei decizii a autorității sud‑africane competente în domeniul concurenței, și anume Oficiul sud‑african al concurenței, din 22 august 1995. Această decizie a admis că operațiunea notificată nu ridica probleme din punctul de vedere al politicii sud‑africane a concurenței. Prin urmare, operațiunea în cauză este conformă cu dreptul locului unde trebuie desfășurată, astfel încât, în cazul în care Comisia ar declara‑o ilegală, ar crea în mod inevitabil un conflict de competență cu autoritățile sud‑africane. În acest sens, ministrul adjunct sud‑african al afacerilor externe a expus în mod clar îngrijorările sale în scrisoarea adresată Comisiei la 19 aprilie 1996. Conflictul de competențe decurge din faptul că operațiunea de concentrare constituie o modificare a structurii industriale a unei țări terțe, în speță Republica Africa de Sud, ceea ce ar antrena consecințe mai importante, atât pentru întreprinderile implicate, cât și pentru economia statului în cauză, decât niște simple acorduri. Prin urmare, a pretinde existența unei competențe cu privire la astfel de modificări constituie o ingerință fundamentală în afacerile interne ale acestui stat.

63      În sfârșit, din impactul relativ moderat al operațiunii de concentrare în Comunitate se poate deduce că susținerea Comisiei, în sensul că este competentă, este lipsită de orice justificare legală și are un caracter disproporționat.

64      Comisia susține că dispune de două temeiuri esențiale pentru fundamentarea competenței sale. Primul ar fi principiul naționalității, pe baza căruia ar fi competentă ratione personae să analizeze activitățile Lonrho, societate constituită în conformitate cu dreptul unui stat membru. Al doilea ar fi principiul teritorialității.

65      Cu titlu preliminar, Comisia remarcă faptul că părțile la operațiunea la concentrare au fost cele care i‑au solicitat să examineze compatibilitatea operațiunii lor cu piața comună și SEE, notificând Comisiei acordul lor și considerând aprobarea acordului de către Comisie o condiție prealabilă punerii sale în aplicare. În aceste condiții, niciuna dintre părți nu ar putea, fără să contrazică principiile „nemo auditur...” și „venire contra factum proprium”, să acționeze ca și cum nu s‑ar fi supus în mod voluntar Regulamentului nr. 4064/89.

66      Comisia critică argumentele reclamantei privind criteriul de localizare a activității economice vizate de operațiunea de concentrare, precum și criteriile și modalitățile de punere în aplicare a competenței sale în cadrul Regulamentului nr. 4064/89.

67      În ceea ce privește localizarea activității economice vizate de operațiunea de concentrare, Comisia precizează că, deși este de acord cu analiza reclamantei conform căreia Regulamentul nr. 4064/89, precum și articolele 85 și 86 din tratat au în vedere concurența în interiorul pieței comune, concluzia sa nu este aceeași în speță. Astfel, întrucât decizia în litigiu se întemeiază pe considerentul că operațiunea notificată, cu toate că are loc în Africa de Sud sub forma unei regrupări a mijloacelor de producție, ar fi pusă în aplicare în întreaga lume și ar modifica structura concurențială a piețelor produselor în cauză atât la nivel mondial, cât și la nivel comunitar din cauza dimensiunii mondiale a pieței geografice, ar fi greșit să se pretindă, astfel cum procedează reclamanta, că decizia menționată nu privește reglementarea unor activități economice pe teritoriul Comunității. În această privință, Comisia subliniază că, deși este adevărat că părțile nu extrag platină în Comunitate, nu este mai puțin adevărat că o parte deloc neglijabilă a activităților lor se desfășoară pe teritoriul comunitar.

68      Comisia înscrie raționamentul său în cadrul Hotărârii Pasta de celuloză și al Concluziilor avocatului general Darmon prezentate în această cauză, amintind că ceea ce era relevant în cauza menționată nu era atât localizarea respectivelor întreprinderi, cât efectul anticoncurențial pe teritoriul Comunității. Prin urmare, este necesar ca, în cazul de față, elementul important să fie nu localizarea întreprinderilor, ci modificarea structurii concurențiale în cadrul pieței comune. Această modificare nu vizează, astfel cum susține reclamanta, extracția sau afinarea produselor în cauză, ci piața de desfacere a platinei în Comunitate.

69      În ceea ce privește normele și criteriile care reglementează competența internațională a Comunității în temeiul Regulamentului nr. 4064/89, Comisia apreciază că decizia atacată este compatibilă cu soluțiile consacrate în Hotărârea Pasta de celuloză, în care Curtea a menționat cele două elemente de comportament necesare, și anume constituirea acordului și punerea sa în aplicare, pentru a remarca în continuare că acordul era pus în aplicare în interiorul pieței comune. Or, concentrarea în litigiu este pusă în aplicare în întreaga lume, modificând astfel structura concurențială mondială. Prin urmare, competența Comisiei decurge din normele clasice privind competența internațională, concluzie confirmată de faptul că vânzările mondiale ale LPD sunt realizate prin intermediul Western Metal Sales, filiala belgiană a Lonrho, cu sediul în Bruxelles.

70      În ceea ce privește argumentația prezentată de reclamantă cu privire la efectul semnificativ și imediat, Comisia apreciază că aceasta este nefondată, întrucât decizia în litigiu demonstrează în mod corect efectul semnificativ și imediat asupra structurii concurenței în cadrul pieței comune și al SEE.

71      În ceea ce privește eventualitatea unui conflict de competență cu autoritățile sud‑africane, concentrarea în speță are, potrivit Comisiei, puține efecte asupra situației concurenței în Africa de Sud, întrucât cererea de platină în această țară este foarte redusă. În aceste condiții, Comisia asimilează operațiunea propusă cu un cartel de export, care nu are, în principiu, efecte asupra structurii concurenței din țările de origine ale întreprinderilor participante și ale cărui efecte pot fi considerate chiar benefice de autoritățile din aceste țări.

72      Guvernul german susține că Regulamentul nr. 4064/89 permite aprecierea compatibilității operațiunii notificate cu piața comună și SEE. Această analiză respectă atât principiile de drept internațional public, cât și jurisprudența Curții privind articolul 85 din tratat.

73      Potrivit guvernului german, în primul rând, Regulamentul nr. 4064/89 stabilește el însuși sfera de aplicare extrateritorială. Conform considerentului (11) coroborat cu articolul 1 alineatul (2) litera (b), se deduce o normă conflictuală proprie întreprinderilor situate în afara Comunității. Considerentul (11) are în vedere în special aplicarea, în cazul concentrărilor puse în aplicare de întreprinderi care nu au domeniul principal de activitate în Comunitate, însă care desfășoară în Comunitate activități considerabile, a criteriului stabilit la articolul 1 alineatul (2) litera (b), și anume realizarea în Comunitate a unei cifre totale de afaceri de peste 250 de milioane ECU de cel puțin două dintre întreprinderile implicate în concentrare. Or, în speță, operațiunea în cauză îndeplinește pragul astfel stabilit, iar Comisia a demonstrat în mod corespunzător în decizia sa consecințele concentrării asupra pieței comune.

74      În al doilea rând, în ceea ce privește conformitatea acestei analize cu dreptul internațional public, guvernul german precizează că atât norma conflictuală inclusă în Regulamentul nr. 4064/89, cât și aplicarea sa în speță respectă criteriile care decurg din teoria efectelor, denumită și principiul teritorialității obiective. Realizarea în Comunitate a unei cifre de afaceri de cel puțin 250 de milioane ECU de către fiecare dintre cele două întreprinderi implicate în operațiune constituie un element de legătură suficient. Elementele de fapt raportate de Comisie în analiza impactului operațiunii asupra SEE confirmă de asemenea că aplicarea extrateritorială a Regulamentului nr. 4064/89 este conformă cu dreptul internațional.

75      În al treilea rând, guvernul german remarcă, raliindu‑se la argumentele prezentate de Comisie în această privință, că interpretarea pe care o dă Regulamentului nr. 4064/89 nu este contrazisă de Hotărârea Pasta de celuloză.

 Aprecierea Tribunalului

76      Cu titlu introductiv, trebuie respins argumentul Comisiei conform căruia, prin faptul că i‑a notificat acordul de concentrare în vederea examinării acestuia și prin faptul că a stipulat că aprobarea sa reprezintă o condiție prealabilă pentru punerea în aplicare a acordului, reclamanta s‑ar fi supus în mod voluntar competenței Comisiei. Astfel, încălcarea obligațiilor de notificare și de suspendare prevăzute la articolele 4 și 7 din Regulamentul nr. 4064/89 în cazul oricărei operațiuni de concentrare de dimensiune comunitară poate determina, în temeiul articolului 14 din regulament, aplicarea unor sancțiuni financiare severe. Prin urmare, notificarea sau suspendarea punerii în aplicare a acordului de concentrare nu poate fi interpretată ca o acceptare voluntară a competenței Comunității de către reclamantă. Pe de altă parte, pentru a aprecia această competență în privința unei operațiuni de concentrare, Comisia trebuie, în prealabil, să poată examina operațiunea în cauză, ceea ce justifică obligația de notificare impusă părților la concentrare. Această obligație nu prestabilește competența Comisiei de a decide asupra concentrării în cauză.

77      În speță, trebuie examinate două probleme. În primul rând, trebuie să se verifice în ce măsură concentrările de tipul celei în cauză intră în sfera de aplicare a Regulamentului nr. 4064/89 și apoi, în cazul în care răspunsul este afirmativ, trebuie să se verifice dacă aplicarea sa la acest tip de concentrări este contrară dreptului internațional public privind competența statelor.

1.     Cu privire la aprecierea sferei teritoriale de aplicare a Regulamentului nr. 4064/89

78      În ceea ce privește primul aspect, trebuie reamintit că, în conformitate cu articolul 1, Regulamentul nr. 4064/89 se aplică tuturor operațiunilor de concentrare de dimensiune comunitară, adică tuturor concentrărilor între întreprinderi care nu realizează individual mai mult de două treimi din cifra lor totală de afaceri la nivel comunitar într‑un singur stat membru, a căror cifră de afaceri totală combinată, realizată la nivel mondial, depășește 5 miliarde ECU și a căror cifră de afaceri totală realizată în Comunitate de către cel puțin două dintre ele depășește 250 de milioane ECU.

79      Pentru a se considera că o operațiune de concentrare are o dimensiune comunitară, articolul 1 din regulament nu impune ca întreprinderile în cauză să fie stabilite în Comunitate și nici ca activitățile de producție care fac obiectul concentrării să se desfășoare pe teritoriul Comunității.

80      În ceea ce privește criteriul cifrei de afaceri, trebuie să se constate că, astfel cum se prevede în considerentul (13) al deciziei în litigiu, concentrarea în cauză are o dimensiune comunitară în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4064/89. Astfel, întreprinderile implicate realizează pe plan mondial o cifră de afaceri totală de peste 10 miliarde ECU, depășind pragul de 5 miliarde prevăzut de Regulamentul nr. 4064/89. Rezultatele Gencor și Lonrho pentru ultimul exercițiu financiar demonstrează că fiecare dintre ele realizează o cifră de afaceri de peste 250 de milioane ECU în Comunitate. În sfârșit, Gencor și Lonrho nu realizează fiecare mai mult de două treimi din cifra lor totală de afaceri la nivel comunitar în interiorul unui singur stat membru.

81      În ceea ce privește argumentele reclamantei, conform cărora temeiurile juridice ale Regulamentului nr. 4064/89, precum și cuprinsul considerentelor și al dispozițiilor acestuia exclud aplicarea regulamentului la concentrarea în speță, acestea nu pot fi acceptate.

82      Astfel, atât temeiurile juridice ale Regulamentului nr. 4064/89, și anume articolele 87 și 235 din tratat, mai precis dispozițiile pe care trebuie să le pună în aplicare, respectiv articolul 3 litera (g) și articolele 85 și 86 din tratat, cât și considerentele (1)-(5), (9) și (11) ale regulamentului subliniază doar necesitatea de a se asigura că nu este denaturată concurența pe piața comună, în special prin operațiuni de concentrare care determină crearea sau consolidarea unei poziții dominante. Ele nu exclud din sfera de aplicare a regulamentului operațiunile de concentrare care, cu toate că vizează activități de extracție și/sau de producție în afara Comunității, au ca efect crearea sau consolidarea unei poziții dominante care are drept consecință să afecteze în mod semnificativ concurența efectivă pe piața comună.

83      În special, teza reclamantei nu poate fi întemeiată pe considerentul (11) in fine al Regulamentului nr. 4064/89.

84      În conformitate cu acest considerent, „o operațiune de concentrare are dimensiune comunitară [...] atunci când concentrările sunt realizate de întreprinderi care nu au domeniul principal de activitate în Comunitate, dar desfășoară pe teritoriul acesteia operațiuni considerabile” [traducere neoficială].

85      Făcând astfel trimitere, în termeni generali, la noțiunea de operațiune considerabilă, regulamentul nu privilegiază, în vederea delimitării sferei sale teritoriale de aplicare, activitățile de producție în raport cu activitățile de vânzare. Dimpotrivă, prevăzând la articolul 1 praguri cantitative bazate pe cifrele de afaceri mondiale și comunitare ale întreprinderilor implicate, regulamentul acordă mai multă importanță mai degrabă activității de vânzare în interiorul pieței comune ca element de legătură între concentrare și Comunitate. Or, faptul că Gencor și Lonrho realizează vânzări semnificative în Comunitate (în valoare de peste 250 de milioane ECU) nu este contestat.

86      Pertinența criteriului întemeiat pe localizarea activităților de producție nu este de asemenea confirmată nici de considerentul (30), nici de articolul 24 din Regulamentul nr. 4064/89. Departe de a consacra un criteriu de delimitare a sferei teritoriale de aplicare a regulamentului, articolul 24 din regulament se limitează la a reglementa procedurile care trebuie urmate pentru a evita situațiile în care țări terțe nu acordă întreprinderilor comunitare un tratament comparabil celui oferit de Comunitate întreprinderilor din aceste țări terțe în domeniul controlului concentrărilor.

87      Referindu‑se la Hotărârea Pasta de celuloză, reclamanta nu se poate prevala de criteriul punerii în aplicare a unui acord în susținerea interpretării sale cu privire la sfera teritorială de aplicare a Regulamentului nr. 4064/89. Criteriul punerii în aplicare a unui acord ca element de stabilire a legăturii dintre acord și teritoriul comunitar nu numai că nu susține punctul de vedere al reclamantei, ci îl înlătură. Astfel, potrivit Hotărârii Pasta de celuloză, criteriul punerii în aplicare a acordului este îndeplinit prin simpla vânzare în Comunitate, independent de localizarea surselor de aprovizionare și a instalațiilor de producție. Or, faptul că Gencor și Lonrho realizau vânzări în Comunitate înainte de concentrare și ar fi continuat să procedeze la fel după concentrare nu este contestat.

88      În aceste condiții, Comisia nu a apreciat în mod eronat sfera teritorială de aplicare a Regulamentului nr. 4064/89 prin faptul că a aplicat în speță acest regulament unui proiect de concentrare notificat de întreprinderi care au sediul social și care își desfășoară activitățile de extracție și de producție în afara Comunității.

2.     Cu privire la compatibilitatea deciziei în litigiu cu dreptul internațional public

89      Ca urmare a acordului de concentrare, raporturile concurențiale existente anterior între Implats și LPD, în special în ceea ce privește vânzările acestora în Comunitate, ar fi fost eliminate. Acest fapt ar fi modificat structura concurenței în cadrul pieței comune, întrucât, în loc de trei furnizori sud‑africani de metale din grupul platinei, ar fi rămas doar doi. Punerea în aplicare a concentrării propuse ar fi determinat nu doar fuzionarea activităților de extracție și de producție a metalelor din grupul platinei ale părților, desfășurate în Africa de Sud, ci și fuzionarea activităților de comercializare ale acestora în întreaga lume și în special în Comunitate, unde Implats și LPD realizau vânzări semnificative.

90      Trebuie să se menționeze că, atunci când este previzibil că o concentrare propusă va avea un efect imediat și semnificativ în Comunitate, aplicarea regulamentului este justificată în conformitate cu dreptul internațional public.

91      În această privință, din decizia în litigiu reiese că rezultatul operațiunii ar fi fost crearea unei poziții dominante de tip duopol a Amplats și a Implats/LPD pe piețele platinei și rodiului și, prin urmare, concurența efectivă în cadrul pieței comune ar fi afectată în mod semnificativ, în sensul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89.

92      În consecință, trebuie să se verifice dacă cele trei criterii ale efectului imediat, semnificativ și previzibil sunt îndeplinite în cazul din speță.

93      În ceea ce privește în special criteriul efectului imediat, expresia „pe termen mediu” utilizată în considerentele (206) și (210) ale deciziei în litigiu cu privire la crearea unei poziții dominante de tip duopol este, contrar afirmației reclamantei, lipsită de orice ambiguitate. Aceasta face trimitere în mod clar la termenul prevăzut pentru epuizarea stocurilor rusești, ceea ce ar permite crearea unei poziții dominante de tip duopol deținute de Amplats și Implats/LPD pe piețele mondiale de platină și de rodiu și, astfel, crearea unei poziții dominante de tip duopol în Comunitate, considerată parte semnificativă a acestor piețe mondiale.

94      Această poziție dominantă nu ar depinde, astfel cum susține reclamanta, de comportamentul viitor al întreprinderii care rezultă din concentrare și de comportamentul societății Amplats, ci ar rezulta în special din înseși caracteristicile pieței și din modificarea structurii acesteia. Referindu‑se la comportamentul viitor al membrilor duopolului, reclamanta nu face distincție între eventualele abuzuri de poziție dominantă pe care membrii duopolului le‑ar putea comite într‑un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, fenomen care ar putea sau nu ar putea să fie controlat prin intermediul articolelor 85 și/sau 86 din tratat, și modificarea structurii întreprinderilor și a pieței care ar decurge din concentrare. Este adevărat că existența unui comportament abuziv nu este neapărat consecința imediată a concentrării, întrucât aceasta depinde de deciziile pe care membrii duopolului le pot sau nu le pot adopta în viitor. Cu toate acestea, crearea condițiilor care ar face acest gen de comportament nu numai posibil, ci și rațional din punct de vedere economic ar fi fost consecința directă și imediată a concentrării, având în vedere că aceasta ar fi afectat în mod semnificativ concurența efectivă existentă pe piață, prin modificarea durabilă a structurii piețelor implicate.

95      Prin urmare, concentrarea ar fi produs un efect imediat în Comunitate.

96      În ceea ce privește criteriul efectului semnificativ, trebuie arătat că, astfel cum urmează să se aprecieze la punctul 297 de mai jos, Comisia a demonstrat în mod corespunzător cerințelor legale că respectiva concentrare ar fi creat o poziție dominantă de tip duopol durabilă pe piețele mondiale ale platinei și rodiului.

97      Reclamanta nu poate susține că respectiva concentrare nu ar avea un efect semnificativ în Comunitate, având în vedere nivelul scăzut al vânzărilor și al cotei de piață a părților la concentrare în SEE. Astfel, în timp ce nivelul vânzărilor în Europa Occidentală (20 % din cererea mondială) și cota de piață a entității rezultate din concentrare în Comunitate [(...) % pe piața platinei] justificau deja în mod suficient competența Comunității în privința concentrării, impactul potențial al concentrării se dovedea superior celui reprezentat de cifrele corespondente. Astfel, întrucât concentrarea ar fi determinat crearea unei poziții dominante de tip duopol pe piețele mondiale ale platinei și rodiului, este evident că vânzările în Comunitate, potențial afectate de concentrare, le‑ar fi inclus nu doar pe cele ale întreprinderii Implats/LPD, ci și pe cele ale Amplats (aproximativ 35-50 %), ceea ce ar fi reprezentat o cotă mai mult decât substanțială din vânzările de platină și de rodiu în Europa Occidentală și o cotă de piață combinată a Implats/LPD și a Amplats mult mai mare [aproximativ (...) până la 65 %].

98      În sfârșit, nu poate fi primit argumentul reclamantei conform căruia crearea poziției dominante la care se referă Comisia în decizia în litigiu nu privește Comunitatea mai mult decât oricare altă entitate competentă și chiar privește Comunitatea într‑o măsură mai redusă decât pe celelalte. Astfel, faptul că, în contextul unei piețe mondiale, alte părți ale lumii sunt afectate de concentrare nu poate împiedica Comunitatea să își exercite controlul asupra unei operațiuni de concentrare ce afectează în mod semnificativ concurența în interiorul pieței comune prin crearea unei poziții dominante.

99      Prin urmare, argumentele prin care reclamanta contestă existența unui efect semnificativ al operațiunii de concentrare în Comunitate trebuie să fie respinse.

100    În ceea ce privește criteriul efectului previzibil, din cele menționate anterior reiese că era previzibil faptul că respectiva creare a unei poziții dominante de tip duopol pe piața mondială ar avea de asemenea ca efect să afecteze în mod semnificativ concurența în Comunitate, parte integrantă a acestei piețe.

101    Prin urmare, aplicarea Regulamentului nr. 4064/89 în cazul concentrării propuse era conformă cu dreptul internațional public.

102    În continuare, trebuie să se analizeze dacă exercitarea acestei competențe de către Comunitate a încălcat principiul neintervenției și principiul proporționalității.

103    În ceea ce privește argumentul reclamantei conform căruia Comunitatea ar fi trebuit să se abțină, în temeiul unui principiu al neintervenției, să interzică concentrarea pentru a evita un conflict de competențe cu autoritățile sud‑africane, acesta trebuie respins, fără a fi necesar să se analizeze existența unei asemenea reglementări în dreptul internațional. În acest sens, este suficient să se constate că nu exista un conflict între comportamentul impus de guvernul sud‑african și cel impus de Comunitate, având în vedere că, în scrisoarea din 22 august 1995, autoritățile sud‑africane competente în domeniul concurenței s‑au limitat la a conchide că acordurile de concentrare nu ridicau probleme din punctul de vedere al politicii în domeniul concurenței, fără a impune încheierea unor astfel de acorduri (a se vedea în acest sens Hotărârea Pasta de celuloză, punctul 20).

104    În această privință, în scrisoarea sa din 19 aprilie 1996, guvernul sud‑african, departe de a pune în discuție competența Comunității de a se pronunța asupra concentrării în cauză, și‑a exprimat, în primul rând, doar o preferință generală, ținând seama de importanța strategică a exploatărilor miniere din Africa de Sud, pentru intervenții ad‑hoc în cazuri specifice de coluziune, fără a face precizări asupra meritelor industriale sau de altă natură ale operațiunii de concentrare prevăzute între Gencor și Lonrho. Guvernul sud‑african și‑a exprimat apoi punctul de vedere conform căruia concentrarea propusă ar putea să nu afecteze concurența, ținând seama de puterea economică a Amplats, de existența altor surse de aprovizionare cu metale din grupul platinei și de posibilitățile de intrare pe piața sud‑africană a altor producători prin acordarea de noi concesiuni de exploatare.

105    În sfârșit, nici reclamanta și, de altfel, nici guvernul sud‑african, în scrisoarea din 19 aprilie 1996, nu au demonstrat, dincolo de simple declarații de principiu, în ce mod concentrarea propusă ar afecta interesele vitale ale economiei și/sau comerțului Republicii Africa de Sud.

106    În ceea ce privește argumentul conform căruia Comunitatea nu ar putea să se declare competentă cu privire la o operațiune de concentrare pe baza unui comportament viitor și ipotetic, și anume un comportament paralel al întreprinderilor active pe piața relevantă, care ar putea să fie sau să nu fie de competența Comunității în temeiul tratatului, este necesar să se evidențieze, astfel cum s‑a subliniat anterior în cadrul analizei efectului imediat al concentrării, că, deși eliminarea riscului unor comportamente abuzive în viitor poate constitui o îngrijorare legitimă a oricărei autorități competente în domeniul concurenței, scopul principal al controlului concentrărilor la nivel comunitar este de a se asigura că fenomenele de restructurare a întreprinderilor nu conduc la crearea unor poziții de putere economică care ar putea afecta în mod semnificativ concurența efectivă pe piața comună. Prin urmare, competența comunitară se întemeiază, în primul rând, pe nevoia de a evita crearea unor structuri de piață care ar putea crea sau consolida o poziție dominantă, și nu pe necesitatea de a controla direct eventuale abuzuri de poziție dominantă.

107    În consecință, nu este necesar să se aprecieze dacă scrisoarea din 22 august 1995 a Oficiului sud‑african al concurenței reprezenta o luare de poziție definitivă cu privire la concentrare, dacă guvernul sud‑african era sau nu era o autoritate responsabilă pentru problemele de concurență și, în sfârșit, cu privire la sfera de aplicare a dreptului sud‑african al concurenței. Prin urmare, nu se impune să fie admisă cererea privind măsurile de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească, formulată de reclamantă în scrisoarea sa din 3 decembrie 1996.

108    În aceste condiții, decizia Comisiei nu este contrară nici Regulamentului nr. 4064/89, nici normelor de drept internațional public invocate de către reclamantă.

109    Din aceleași motive, trebuie respinsă excepția de nelegalitate invocată, în temeiul articolului 184 din tratat, față de Regulamentul nr. 4064/89, pentru motivul că acesta ar atribui Comisiei competență în privința concentrării dintre Gencor și Lonrho.

110    În ceea ce privește motivarea, în decizia în litigiu, a competenței Comunității de a aplica regulamentul în cazul concentrării, este necesar să se constate că explicațiile cuprinse în considerentele (4), (13)-(18), (204)-(206), (210) și (213) ale deciziei în litigiu sunt conforme cu obligațiile care îi revin Comisiei, în temeiul articolului 190 din tratat, de a‑și motiva deciziile astfel încât să ofere instanței comunitare posibilitatea de a‑și exercita controlul judecătoresc, să dea părților posibilitatea de a‑și apăra drepturile și să permită oricărei părți interesate să cunoască condițiile în care Comisia a pus în aplicare tratatul și normele de aplicare a acestuia.

111    Prin urmare, cele două motive de anulare analizate trebuie respinse, fără a fi necesar să se admită cererea privind măsuri de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească, formulată de reclamantă în scrisoarea sa din 3 decembrie 1996.

II –  Cu privire la motivele întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea articolului 2 din Regulamentul nr. 4064/89, în măsura în care Comisia nu are competența de a împiedica operațiunile de concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă colectivă, și, pe de altă parte, pe încălcarea articolului 190 din tratat

 Argumentele reclamantei

112    Reclamanta susține că Regulamentul nr. 4064/89 nu permite interzicerea creării sau consolidării unei poziții dominante colective.

113    Din analiza textului Regulamentului nr. 4064/89 reiese că noțiunea de dominare colectivă este exclusă din sfera sa de aplicare. Spre deosebire de articolul 86 din tratat, articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 nu menționează noțiunea de poziție dominantă colectivă. Prin urmare, Comisia nu este competentă să interzică o concentrare pentru acest motiv.

114    În plus, considerentul (15) al Regulamentului nr. 4064/89, conform căruia există o indicație a compatibilității în special atunci când cota de piață a întreprinderilor implicate nu depășește 25 %, sugerează că respectivul regulament exclude posibilitatea de a împiedica o operațiune de concentrare pentru motivul că aceasta creează o poziție dominantă colectivă. Astfel, pe piețele de tip oligopol, o operațiune de concentrare între doi operatori ar putea să nu conducă la apariția unei entități rezultate în urma fuziunii care să dispună de o cotă de piață de peste 25 %. Or, participanții la presupusa poziție dominantă colectivă, care nu ar fi părți la operațiunea de concentrare, nu ar putea fi considerați „întreprinderi implicate” în sensul Regulamentului nr. 4064/89.

115    Referindu‑se la lucrările pregătitoare pentru adoptarea Regulamentului nr. 4064/89, reclamanta arată că problema poziției dominante colective a fost dezbătută cu această ocazie. Faptul că acesta nu reglementează oligopolurile nu ar fi, așadar, rezultatul unei erori, ci o omisiune deliberată, în măsura în care statele membre care făceau parte din Consiliu nu au ajuns la un acord asupra acestui aspect. În acest context, este inadecvat și inutil ca Regulamentul nr. 4064/89 să fie interpretat într‑un mod inconciliabil cu rezultatul intenselor negocieri purtate în cadrul Consiliului la adoptarea sa.

116    În Regatul Unit, în Germania și în Franța, dispozițiile privind controlul operațiunilor de concentrare reglementează în mod specific dominarea colectivă, dar această situație nu se regăsește în cazul Regulamentului nr. 4064/89. Aceste sisteme prevăd, în plus, o procedură specială care implică toate societățile presupuse a face parte din oligopol.

117    Potrivit reclamantei, a interpreta articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 astfel încât să includă și noțiunea de poziție dominantă colectivă creează două probleme juridice speciale prin încălcarea principiilor fundamentale din tratat, și anume principiul securității juridice și drepturile procedurale ale terților.

118    O astfel de interpretare este incompatibilă cu principiul securității juridice, având în vedere în special sancțiunile care pot fi impuse întreprinderilor în temeiul Regulamentului nr. 4064/89.

119    În ceea ce privește drepturile procedurale ale terților, reclamanta afirmă că, deși, în practică, în cadrul procedurii, Comisia se consultă cu terții care activează pe piața relevantă și îi autorizează pe aceștia să își prezinte observațiile și să asiste la audiere, terții în cauză nu beneficiază de aceleași drepturi și de același tratament ca întreprinderile care sunt implicate în operațiunea de concentrare, ceea ce ar demonstra că Regulamentul nr. 4064/89 nu permite reglementarea situațiilor de poziție dominantă colectivă.

120    Ar fi important să se aplice în mod strict Regulamentul nr. 4064/89 atunci când operațiunile de concentrare implică doar activități desfășurate pe teritoriul unui stat terț, în special în cazul în care guvernul statului în cauză, în speță guvernul sud‑african, insistă asupra necesității de a controla coluziunea la apariția acesteia, și nu în mod anticipat.

121    Reclamanta evidențiază faptul că, în Decizia 92/553/CEE din 22 iulie 1992 privind o procedură în temeiul Regulamentului nr. 4064/89 (cazul IV/M.190 – Nestlé/Perrier) (JO L 356, p. 1, denumită în continuare „Decizia Nestlé/Perrier”), Comisia a interpretat articolul 2 din Regulamentul nr. 4064/89 în sensul că lipsa unui control al operațiunilor de concentrare care conduc la crearea și/sau consolidarea unei poziții dominante colective ar risca să pericliteze obiectivul fundamental al unei concurențe nedenaturate pe piața internă, obiectiv prevăzut la articolul 3 litera (g) din tratat. Potrivit reclamantei, Comisia a admis în Alșaisprezecelea raport privind politica de concurență că nu exista acest risc. În acest raport, instituția a considerat că poate controla comportamentele abuzive ale întreprinderilor aflate în poziție dominantă colectivă prin intermediul articolului 86 din tratat. În orice caz, competențele Comisiei sunt definite, în speță, de Regulamentul nr. 4064/89, și nu de un obiectiv de politică generală care vizează prevenirea apariției unor comportamente potențial restrictive. Astfel, Comisia este competentă doar în cazul în care operațiunea de concentrare creează sau consolidează o poziție dominantă, afectând astfel o concurență efectivă, și nu în cazul în care aceasta ar fi numai susceptibilă să afecteze o situație de concurență efectivă.

122    În sfârșit, aplicarea regulamentului în cazul unei operațiuni de concentrare care ar conduce la crearea unei poziții dominante colective, fără nicio motivare cu privire la temeiul juridic care justifică o astfel de soluție, constituie o încălcare a articolului 190 din tratat.

 Aprecierea Tribunalului

123    Articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 prevede:

„Operațiunile de concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă, în urma căreia concurența efectivă pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia ar fi în mod semnificativ împiedicată, trebuie declarate incompatibile cu piața comună.” [traducere neoficială]

124    Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă expresia „care creează sau consolidează o poziție dominantă” vizează doar crearea sau consolidarea unei poziții dominante individuale sau dacă se referă de asemenea la crearea sau la consolidarea unei poziții dominante colective, adică deținute de două sau mai multe întreprinderi.

125    Din modul de redactare a articolului 2 din regulament nu se poate deduce că sub incidența regulamentului în cauză intră numai operațiunile de concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă individuală, adică o poziție dominantă deținută de părțile la concentrare. Astfel, în măsura în care vizează „operațiunile de concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă”, articolul 2 din regulament nu exclude ca atare posibilitatea de a aplica regulamentul în cazuri în care operațiunile de concentrare conduc la crearea sau la consolidarea unei poziții dominante colective, adică a unei poziții dominante deținute de părțile la concentrare, împreună cu una sau mai multe întreprinderi neimplicate în această concentrare (Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 166).

126    Reclamanta nu este îndreptățită să susțină că, în măsura în care alte sisteme naționale prevedeau, în momentul adoptării Regulamentului nr. 4064/89, dispoziții vizând în mod specific controlul concentrărilor care conduc la crearea sau la consolidarea unei poziții dominante colective, opțiunea deliberată a Consiliului de a nu prevedea o astfel de dispoziție în cadrul regulamentului înseamnă în mod necesar că acesta nu reglementează situațiile de poziție dominantă colectivă. Astfel, alegerea unei formulări neutre, precum cea din articolul 2 alineatul (3) din regulament, nu exclude a priori din sfera sa de aplicare crearea sau consolidarea unei poziții dominante colective.

127    În sfârșit, trebuie evidențiat că, indiferent de gradul lor de precizie, legislațiile naționale care, anterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 4064/89, se aplicau în cazul creării și consolidării unei poziții dominante colective nu mai sunt aplicabile acestui gen de concentrări, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) din regulamentul menționat. În cazul în care s‑ar admite teza reclamantei, ar trebui să se admită, așadar, că toate statele membre care aplicau sistemele lor de control al concentrărilor în cazul creării sau consolidării unei poziții dominante colective, în special Republica Franceză, Republica Federală Germania și Regatul Unit, ar fi renunțat la acest tip de control în cazul operațiunilor de concentrare care au o dimensiune comunitară. Or, în lipsa unor dovezi clare în acest sens, nu se poate presupune că aceasta era voința statelor membre.

128    În ceea ce privește argumentele reclamantei privitoare la lucrările pregătitoare, Tribunalul apreciază că, la interpretarea unui act legislativ, trebuie acordată mai puțină importanță pozițiilor susținute la elaborarea sa de către unul sau altul dintre statele membre decât cuprinsului și obiectivelor actului în cauză.

129    Lucrările pregătitoare nu pot fi considerate ele însele o manifestare clară a intențiilor autorilor Regulamentului nr. 4064/89 cu privire la sfera de aplicare a expresiei „poziție dominantă”. În aceste condiții, lucrările pregătitoare menționate nu pot oferi indicații utile pentru interpretarea noțiunii controversate (Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 167 și hotărârea citată).

130    În orice caz, împrejurarea că, după adoptarea regulamentului, anumite state membre, în special Republica Franceză, au contestat aplicabilitatea regulamentului în cazul pozițiilor dominante colective nu poate implica faptul că acesta nu reglementează acest gen de ipoteze. Astfel, având în vedere că statele membre nu sunt obligate să respecte pozițiile pe care le‑au putut accepta cu ocazia deliberărilor din cadrul Consiliului, nu se poate exclude posibilitatea ca unul dintre acestea să își fi schimbat punctul de vedere după adoptarea unui act legislativ sau pur și simplu să decidă să ridice problema legalității acestuia în fața instanței comunitare.

131    Prin urmare, este necesară interpretarea Regulamentului nr. 4064/89, în special a articolului 2 din acesta, pe baza structurii sale generale.

132    Trebuie să se analizeze argumentul reclamantei conform căruia sistemul regulamentului ar exclude aplicarea acestuia la situații de poziție dominantă colectivă. În această privință, reclamanta susține că trimiterea la pragul de 25 % cuprinsă în considerentul (15) al Regulamentului nr. 4064/89 pare să excludă aplicarea regulamentului la pozițiile dominante colective.

133    Considerentul (15) menționat prevede:

„[...] concentrările care, datorită cotei de piață limitate a întreprinderilor implicate, nu sunt susceptibile să ridice obstacole în calea concurenței efective pot fi prezumate compatibile cu piața comună; [...] fără a aduce atingere articolelor 85 și 86 din tratat, o indicație în acest sens există în special atunci când cota de piață a întreprinderilor implicate nu depășește 25 % din piața comună sau dintr‑o parte semnificativă a acesteia.” [traducere neoficială]

134    După cum subliniază în mod întemeiat Comisia, această trimitere la pragul de 25 % pentru cota de piață nu poate justifica o interpretare restrictivă a regulamentului. În măsura în care piețele de tip oligopol în cadrul cărora una dintre întreprinderile aflate în poziție dominantă comună deține mai puțin de 25 % sunt relativ rare, această indicație nu este de natură să elimine din sfera de aplicare a regulamentului cazurile de dominare în comun. Piețele de tip oligopol în cadrul cărora întreprinderile aflate în poziție dominantă dețin cote de piață de peste 25 % sunt mai frecvente. Astfel, structurile de piață cele mai favorabile apariției unor comportamente de tip oligopol sunt cele caracterizate în special prin prezența a doi, trei sau patru furnizori care dețin fiecare aproximativ aceeași cotă de piață, de exemplu doi furnizori care dețin câte 40 % din piață, trei furnizori care dețin câte 25-30 % din piață sau patru furnizori care dețin fiecare aproximativ 25 % din piață. Or, toate aceste configurații sunt compatibile cu pragul de 25 % prevăzut în considerentul (15) al regulamentului.

135    În plus, acest prag este menționat doar cu titlu orientativ, după cum se precizează de altfel chiar în considerentul (15), și nu este reluat în partea dispozitivă a regulamentului (Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 176).

136    Prin urmare, interpretarea articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 în lumina considerentului (15) al acestuia nu poate justifica teza reclamantei conform căreia regulamentul nu ar fi aplicabil pozițiilor dominante colective.

137    În continuare, este necesar să se analizeze argumentul reclamantei întemeiat pe principiul securității juridice și pe dreptul la apărare.

138    Conform reclamantei, având în vedere în special sancțiunile care sunt aplicate întreprinderilor în temeiul Regulamentului nr. 4064/89, forțarea interpretării normale a articolului 2 alineatul (3) din regulament pentru a extinde sfera de aplicare a acestuia la situațiile de dominare colectivă este incompatibilă cu principiul securității juridice.

139    Or, problema care se ridică în cadrul motivului analizat este exact aceea de a stabili dacă interpretarea corectă a regulamentului este cea preconizată de Comisie. În caz afirmativ, decizia este legală din acest punct de vedere și nu se încalcă principiul securității juridice. În cazul în care, dimpotrivă, interpretarea exactă a regulamentului este cea prezentată de reclamantă, decizia este viciată de lipsa competenței, caz în care nu este necesară pronunțarea asupra unei eventuale încălcări a principiului securității juridice.

140    Prin urmare, argumentul reclamantei este inoperant.

141    În ceea ce privește respectarea dreptului la apărare, trebuie amintit că articolul 18 din Regulamentul nr. 4064/89 prevede:

„(1)      Înainte de adoptarea oricărei decizii prevăzute la articolul 7 alineatele (2) și (4) și la articolul 8 alineatul (2) al doilea paragraf și alineatele (3), (4) și (5), precum și la articolele 14 și 15, Comisia le oferă persoanelor, întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi implicate posibilitatea de a‑și face cunoscute opiniile asupra obiecțiilor care li se aduc, în orice etapă a procedurii până la consultarea Comitetului consultativ.

[...]

(3)      Comisia își fundamentează deciziile numai pe obiecțiile asupra cărora părțile au putut să își prezinte observațiile. Dreptul la apărare al părților interesate este respectat în totalitate în cadrul procedurii. Accesul la dosar trebuie să le fie permis cel puțin părților direct implicate, respectând interesul legitim al întreprinderilor în protejarea secretelor lor de afaceri.

(4)      În măsura în care Comisia sau autoritățile competente ale statelor membre consideră că este necesar, acestea pot audia de asemenea alte persoane fizice sau juridice. Persoanele fizice sau juridice care demonstrează un interes suficient și în special membrii organelor de administrare sau de conducere ale întreprinderilor implicate sau reprezentanții recunoscuți ai angajaților acestora au dreptul de a fi audiați, la cerere.” [traducere neoficială]

142    Contrar celor susținute de reclamantă, aceste dispoziții nu exclud a priori posibilitatea ca membrii oligopolului care nu sunt părți la concentrare să beneficieze de aceleași drepturi în ceea ce privește audierea ca întreprinderile participante la concentrarea în cauză.

143    Astfel, nivelul de protecție a dreptului la apărare al unei anumite întreprinderi depinde, în conformitate cu dispozițiile articolului 18 din regulament, numai de modul în care este calificată aceasta, și anume drept întreprindere interesată sau parte direct interesată ori drept terț care are un interes suficient, aspect care depinde, la rândul său, de problema dacă decizia pe care Comisia intenționează să o adopte poate cauza prejudicii respectivei întreprinderi. Astfel, în cazul în care întreprinderile care sunt membre ale oligopolului, dar care nu sunt părți la concentrare ar putea fi considerate părți direct interesate de decizia Comisiei, ele ar beneficia de aceleași drepturi procedurale ca întreprinderile participante la concentrare.

144    În schimb, în cazul în care decizia Comisiei nu ar fi de natură să cauzeze prejudicii întreprinderilor care nu sunt părți la concentrare, acestea ar avea dreptul de a fi audiate, în măsura în care ar justifica un interes suficient, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul nr. 4064/89, ceea ce ar fi în conformitate cu jurisprudența Curții și a Tribunalului în materia drepturilor procedurale ale terților.

145    Presupunând chiar că stabilirea de către Comisie a creării sau a consolidării, prin operațiunea de concentrare propusă, a unei poziții dominante colective a întreprinderilor implicate și a unei terțe întreprinderi ar putea prin ea însăși să cauzeze prejudicii acesteia din urmă, este necesar să se amintească faptul că respectarea dreptului la apărare, în orice procedură care poate conduce la un act care cauzează prejudicii unei anumite persoane, constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar care trebuie garantat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia, 85/76, Rec., p. 461, Hotărârea Curții din 24 octombrie 1996, Comisia/Lisrestal și alții, C‑32/95 P, Rec., p. I‑5373, punctul 21, și Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 174).

146    În prezența unui asemenea principiu, faptul că legiuitorul comunitar nu a prevăzut în mod expres, în cadrul regulamentului, o procedură care să garanteze dreptul la apărare al întreprinderilor terțe despre care se presupune că dețin o poziție dominantă colectivă împreună cu întreprinderile implicate în concentrare nu poate fi considerat o probă decisivă a inaplicabilității regulamentului menționat în cazul pozițiilor dominante colective (Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 175).

147    Prin urmare, motivul întemeiat pe drepturile procedurale ale terților nu poate fi primit.

148    Întrucât interpretările literală, istorică și sistematică ale regulamentului, în special ale articolului 2, nu permit o apreciere exactă a sferei sale de aplicare în privința poziției dominante vizate, reglementarea în cauză trebuie interpretată în raport cu obiectivul său (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 7 februarie 1979, Țările de Jos/Comisia, 11/76, Rec., p. 245, punctul 6, Hotărârea Curții din 5 decembrie 1996, Merck și Beecham, C‑267/95 și C‑268/95, Rec., p. I‑6285, punctele 19-25, și Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 168).

149    În această privință, astfel cum rezultă din primele sale cinci considerente, regulamentul își stabilește ca obiectiv principal, în vederea îndeplinirii obiectivelor tratatului, în special ale articolului 3 litera (f) din acesta, devenit articolul 3 litera (g) în urma intrării în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, să asigure că procesul de reorganizare a întreprinderilor care decurge din realizarea pieței interne nu provoacă daune durabile concurenței. Astfel, considerentul (5) al Regulamentului nr. 4064/89 subliniază în partea finală că „prin urmare, dreptul comunitar trebuie să includă dispoziții care să reglementeze acele concentrări care pot afecta semnificativ concurența efectivă pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia” [traducere neoficială] (a se vedea în acest sens Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 169).

150    De altfel, din considerentele (6), (7), (10) și (11) ale aceluiași regulament reiese că acesta, spre deosebire de articolele 85 și 86 din tratat, este destinat să se aplice tuturor operațiunilor de concentrare de dimensiune comunitară, în măsura în care, din cauza efectului lor asupra structurii concurenței în Comunitate, acestea s‑ar putea dovedi incompatibile cu sistemul de concurență nedenaturată prevăzut de tratat (Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 170).

151    Or, o concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă a părților implicate împreună cu o entitate terță față de operațiune se poate dovedi incompatibilă cu sistemul de concurență nedenaturată prevăzut de tratat. Prin urmare, în cazul în care s‑ar admite că doar operațiunile de concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă a părților la concentrare sunt vizate de regulament, obiectivul acestuia, astfel cum rezultă din considerentele citate anterior, ar fi parțial nerealizat. Astfel, prezentul regulament ar fi privat de o parte semnificativă a efectului său util, fără ca acest aspect să fie necesar în raport cu cadrul general al sistemului comunitar de control al concentrărilor (Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 171).

152    În ceea ce privește argumentele întemeiate, pe de o parte, pe faptul că regulamentul ar putea fi aplicat unor operațiuni de concentrare între întreprinderi care nu au locul principal de desfășurare a activității în Comunitate și, pe de altă parte, pe faptul că, eventual, Comisia ar putea să controleze comportamentul anticoncurențial al membrilor unui oligopol prin intermediul articolului 86 din tratat, acestea nu sunt de natură să pună în discuție aplicabilitatea regulamentului în cazuri de dominare colectivă care rezultă dintr‑o operațiune de concentrare.

153    Cu privire la primul dintre aceste argumente, este necesar să se arate că aplicabilitatea regulamentului la pozițiile dominante colective nu poate depinde de domeniul teritorial de aplicare al acestuia.

154    În ceea ce privește posibilitatea de a aplica articolul 86 din tratat, aceasta nu permite să se considere că regulamentul nu se aplică unei poziții dominante colective, întrucât același raționament ar fi valabil și în privința situațiilor de dominare de către o singură întreprindere, ceea ce ar conduce la concluzia că regulamentul nu este deloc necesar.

155    În plus, întrucât articolul 86 din tratat permite numai controlul asupra consolidării unei poziții dominante, nu și asupra creării acestui tip de situații (Hotărârea Europemballage și Continental Can/Comisia, citată anterior, punctul 26), inaplicabilitatea regulamentului în cazul concentrărilor ar conduce la crearea unei lacune în sistemul comunitar de control al concentrărilor, de natură să compromită buna funcționare a pieței comune.

156    Din cele menționate anterior reiese că pozițiile dominante colective nu sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 4064/89, după cum a hotărât și Curtea, de altfel, ulterior ședinței din 18 februarie 1998, în Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior (punctul 178).

157    Prin urmare, Comisia nu era obligată să introducă în textul deciziei vreo motivare cu privire la aplicabilitatea regulamentului în cazul pozițiilor dominante colective, atât timp cât își exprimase deja punctul de vedere asupra acestui aspect atât în rapoartele sale anuale privind politica concurențială, cât și în alte cazuri de concentrare, în special în Decizia Nestlé/Perrier. Astfel, critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 190 din tratat nu este întemeiată.

158    În consecință, motivele analizate trebuie să fie respinse.

III –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe încălcarea articolului 2 din Regulamentul nr. 4064/89, întrucât Comisia ar fi constatat în mod eronat că respectiva operațiune de concentrare ar crea o poziție dominantă colectivă, și, pe de altă parte, pe încălcarea articolului 190 din tratat

A –  Decizia în litigiu

159    Pentru a concluziona cu privire la crearea unei poziții dominante colective a Implats/LPD și Amplats, care poate afecta în mod semnificativ concurența pe piața comună [considerentul (219) al deciziei în litigiu], Comisia a constatat în special următoarele [considerentele (74)-(214)]:

–        cu toate că metalele din grupul platinei (platină, paladiu, rodiu, iridiu, ruteniu și osmiu) se găsesc, în stare naturală, în același zăcământ, acestea nu sunt substituibile într‑o măsură suficientă pentru a se considera că formează o singură piață a produselor și, prin urmare, fiecare metal din grupul platinei constituie o piață a produsului;

–        metalele din grupul platinei constituie bunuri de valoare ridicată vândute în întreaga lume în aceleași condiții și, prin urmare, există o piață mondială integrată pentru fiecare metal din grupul platinei;

–        piețele platinei și ale rodiului se caracterizează printr‑o omogenitate a produsului, o mare transparență a pieței, inelasticitatea cererii în raport cu nivelul prețurilor actuale, o creștere moderată a cererii, tehnici de producție aflate într‑un stadiu avansat, bariere importante la intrare, o rată ridicată de concentrare a întreprinderilor, legături financiare și contracte între furnizori pe piețe multiple, lipsa puterii de negociere a cumpărătorilor, prin slaba dezvoltare a concurenței și prin faptul că numai câteva elemente ale concurenței s‑au putut afirma pe aceste piețe în trecut;

–        ca urmare a operațiunii de concentrare, grupul Implats/LPD și Amplats ar deține fiecare aproximativ 35 % din piața mondială a platinei (cotă de piață combinată de aproximativ 70 %), cote care, după epuizarea preconizată a rezervelor rusești într‑o perioadă de doi ani, ar ajunge la câte 40 % (cotă de piață combinată de aproximativ 80 %) și câte o cotă combinată de până la 50 % din rezervele mondiale estimate de metale din grupul platinei de 89 %;

–        ca urmare a operațiunii de concentrare, Implats/LPD și Amplats ar avea structuri similare de costuri;

–        concentrarea ar elimina definitiv amenințarea concurențială exercitată anterior de LPD pe piață;

–        ca urmare a operațiunii de concentrare, Rusia nu ar mai avea decât un rol minor pe piață;

–        sursele de aprovizionare marginale, și anume furnizorii din afara oligopolului, întreprinderile de reciclare, deținătorii de alte stocuri decât stocurile rusești și substituirea platinei cu paladiu nu ar putea contracara puterea economică a duopolului constituit de Implats/LPD și Amplats;

–        noi intrări pe piețele platinei și rodiului erau puțin probabile.

B –  Considerații generale

160    Reclamanta arată că elementele de probă și motivarea cuprinse în decizia în litigiu nu sunt suficiente în speță pentru a justifica constatarea existenței unei poziții dominante colective și, în plus, nu constituie o motivare suficientă, în conformitate cu jurisprudența referitoare la articolul 190 din tratat.

161    Reclamanta susține că, în cazul în care Comisia ar fi aplicat în mod corect, în privința caracteristicilor obiective ale piețelor platinei și rodiului, criteriile utilizate anterior în practica sa decizională, nu ar fi ajuns la concluzia că operațiunea de concentrare ar antrena crearea unei poziții dominante colective.

162    Este necesar să se amintească faptul că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89, trebuie declarate incompatibile cu piața comună operațiunile de concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă ce are drept consecință faptul că o concurență efectivă ar fi afectată în mod semnificativ pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.

163    Prin urmare, în cadrul analizei privitoare la existența unei poziții dominante colective, Comisia trebuie să verifice, în conformitate cu o analiză prospectivă a pieței relevante, dacă operațiunea de concentrare cu privire la care este sesizată ar conduce la o situație în care concurența efectivă pe piața relevantă ar fi afectată în mod semnificativ de întreprinderile implicate în concentrare și una sau mai multe întreprinderi terțe care dispun împreună, în special datorită unor factori care determină o corelare între ele, de posibilitatea de a adopta aceeași politică pe piață și de a acționa într‑o măsură apreciabilă în mod independent de ceilalți concurenți, de clienții lor și, în cele din urmă, de consumatori (Hotărârea Franța și alții/Comisia, citată anterior, punctul 221).

164    În această privință, dispozițiile de fond ale regulamentului, în special articolul 2, conferă Comisiei o anumită putere discreționară, mai ales cu privire la aprecierile de natură economică (hotărârea citată anterior, punctul 223).

165    Prin urmare, controlul instanței comunitare asupra exercitării unei astfel de puteri, esențial pentru definirea regulilor în domeniul concentrărilor, trebuie efectuat ținând seama de marja de apreciere care rezultă în mod implicit din normele cu caracter economic care fac parte din sistemul concentrărilor (hotărârea citată anterior, punctul 224).

166    În lumina acestor considerații, este necesar să se analizeze diferitele argumente invocate de reclamantă.

C –  Cu privire la pretinsa existență a unui control în comun al Gencor și al Lonrho asupra LPD înainte de operațiunea de concentrare

 Argumentele părților

167    Potrivit reclamantei, Comisia pare să fi omis să ia în considerare în mod suficient toate elementele de probă care i‑au fost prezentate cu privire la situația anterioară operațiunii de concentrare, în cadrul căreia reclamanta ar fi exercitat un control comun împreună cu Lonrho asupra LPD. Factorii care au condus Comisia la concluzia că respectiva concentrare propusă ar fi incompatibilă cu piața comună ar fi existat deja anterior acestui proiect. Prin urmare, ar fi dificil de înțeles în ce mod ar fi modificat concentrarea nivelul de concurență pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.

168    Comisia susține că, spre deosebire de cele afirmate de reclamantă, LPD nu era supusă unui control comun al Gencor și Lonrho înainte de propunerea de concentrare. Potrivit Comisiei, reclamanta ar afirma exact contrariul a ceea a susținut în răspunsul părților la comunicarea privind obiecțiunile, adică faptul că Implats și LPD erau entități total distincte și că Implats era implicată în LPD numai în calitatea sa de acționar majoritar.

 Aprecierea Tribunalului

169    Tribunalul arată că, în considerentele (114)-(121) și (186)-(191) ale deciziei în litigiu, Comisia a efectuat o analiză detaliată a legăturilor structurale existente între Implats și LPD înainte de operațiunea de concentrare, precum și a impactului acesteia din urmă asupra structurii concurenței pe piața platinei. Astfel, în conformitate cu decizia în litigiu, existența acestor legături nu a împiedicat LPD să rămână un concurent independent față de Implats, independență care ar fi dispărut după operațiunea de concentrare.

170    Prin urmare, este necesar să se determine dacă operațiunea de concentrare era de natură să modifice în mod semnificativ gradul de influență care ar fi putut fi exercitat de reclamantă asupra LPD, modificând astfel condițiile și structura concurenței pe piețele platinei și rodiului, sau dacă, în măsura în care operațiunea de concentrare nu modifica în mod semnificativ structura preexistentă a pieței, Comisia ar fi trebuit să o autorizeze.

171    În această privință, este necesar să se arate că, în conformitate cu articolul 8.2 din pactul acționarilor din 1990, administrarea curentă și controlul obișnuit al activităților și al afacerilor derulate de Eastplats și de Westplats, adică de LPD, sunt supuse controlului exclusiv al Lonrho prin intermediul filialei sale LMS.

172    Astfel, articolul menționat prevede:

„Administrarea și controlul obișnuit și curent al afacerilor și angajamentelor fiecărei societăți vor fi transferate către LMS [Lonrho Management Services] prin intermediul unor acorduri de administrare. Părțile vor acționa astfel încât, la data semnării, societățile să fi încheiat cu LMS acorduri de administrare în temeiul cărora administrarea afacerilor societăților va fi efectuată de LMS. LSA [Lonrho South Africa] se va asigura că LMS informează consiliul de administrație al fiecărei societăți în mod periodic și complet asupra fiecărui aspect material al afacerilor fiecăreia dintre societăți prin intermediul (printre altele) al rapoartelor lunare de gestiune.”

173    Pe de altă parte, potrivit articolului 8.5 din pactul acționarilor, comercializarea și vânzarea producției LPD sunt de asemenea supuse controlului exclusiv al Lonrho prin intermediul filialei sale, Western Metal Sales [considerentul (117) al deciziei în litigiu].

174    Astfel, articolul menționat prevede:

„Producția WPL [Westplats] și a EPL [Eastplats], inclusiv producția de la situl minier achiziționat de WPL în temeiul acordului principal, va fi comercializată prin intermediul WMS [Western Metal Sales] [...]”

175    În plus, în conformitate cu articolul 6.3 din pactul acționarilor, „atât timp cât grupul Lonrho va deține în total 50 % sau mai mult din capitalul subscris al fiecăreia dintre societăți, președintele și administratorul fiecăreia dintre societăți și președintele reuniunilor consiliului de administrație va fi un director numit de LSA”. În această privință, nu s‑a contestat faptul că LMS, în calitate de furnizor al serviciilor de gestiune către LPD, se găsea în poziția puternică și privilegiată de a cunoaște și, în același timp, de a administra activitățile LPD și de a exercita o puternică influență asupra consecințelor tuturor deciziilor acesteia din urmă [considerentul (118) al deciziei în litigiu].

176    De asemenea, lipsa influenței grupului Gencor asupra strategiilor concurențiale ale LPD este confirmată chiar de declarațiile părților implicate în concentrare din răspunsul lor la comunicarea privind obiecțiunile (a se vedea anexa 5 la răspunsul Gencor și Lonrho la comunicarea privind obiecțiunile, alineatele 6, 7 și 8: controlul Gencor și Lonrho asupra LPD, al patrulea paragraf). Acestea susțineau că „Implats și LPD erau și au rămas până în prezent entități total distincte și administrate separat, în ceea ce privește gestiunea curentă, de către organele lor de conducere, fără a se raporta una la cealaltă”, și că „participația Implats a fost și rămâne [...] aceea a unui acționar care deține 27 % din capitalul LPD” [considerentul (118) al deciziei]. Lipsa influenței grupului Gencor este confirmată de asemenea de articolul 17 din pactul acționarilor, care prevede: „Relațiile dintre acționari (grupurile Gencor și Lonrho) sunt reglementate prin prezentul acord și niciun element din cuprinsul acestuia nu trebuie considerat ca reprezentând o asociere, o societate în comun sau asimilată [...]”

177    În sfârșit, nu s‑a contestat, pe de o parte, că LPD și Implats, păstrând servicii comerciale separate, se aflau reciproc concurență înainte de operațiunea de concentrare și vindeau produsele lor unor clienți comuni în condiții diferite, de exemplu, în ceea ce privește reducerile oferite acestora [considerentul (117) al deciziei în litigiu], și, pe de altă parte, că, în ultimul deceniu, LPD a fost, împreună cu Rusia, principalul element de concurență pe piață [considerentele (174)-(177)].

178    Prin urmare, rezultă că Lonrho era în măsură să controleze, în mod individual, fără acordul Gencor, un aspect foarte important al strategiei concurențiale a LPD, și anume politica sa de comercializare.

179    Or, după concentrare, acest aspect al politicii comerciale a LPD nu s‑ar mai fi aflat sub controlul exclusiv al Lonrho, ci sub controlul comun al Lonrho și Gencor. Astfel, operațiunea ar fi antrenat absorbția de către noua entitate a Western Metal Sales și a LMS, precum și regruparea tuturor activităților de extracție, de prelucrare, de afinare și de comercializare în cadrul Implats/LPD, sub o conducere unică [considerentele (120) și (186) ale deciziei în litigiu].

180    În aceste condiții, contrar celor susținute de reclamantă, operațiunea de concentrare era de natură să modifice în mod semnificativ posibilitățile concurențiale ale LPD la nivelul comercializării metalelor din grupul platinei.

181    În ceea ce privește politica în domeniul producției, este necesar să se arate că, în conformitate cu următoarele articole din pactul acționarilor, atât deciziile privind orice investiție majoră în afara programului deja aprobat, cât și planul anual de strategie și bugetul pentru fiecare dintre societățile din cadrul LPD erau supuse acordului prealabil al Gencor și al Lonrho:

„6.1      LSA și Implats vor avea aceeași reprezentare și aceleași drepturi de vot în consiliile de administrație ale societăților [...]

[...]

8.3       Orice investiție majoră în afara programului deja aprobat pentru afacerile uneia dintre societăți, inclusiv finanțarea acesteia și hotărârile de dezinvestire, are loc cu acordul acționarilor. În situația în care acționarii nu vor putea ajunge la un acord asupra unor astfel de aspecte, acționarii vor solicita opinia unui expert independent acceptat de ambele părți, a cărui opinie va fi luată în considerare.

8.4       Fără a aduce atingere dispozițiilor cuprinse în statutul fiecăreia dintre societăți, competențele și atribuțiile consiliului de administrație al fiecărei societăți vor include analiza și, în cazul în care este necesar, aprobarea următoarelor aspecte:

[...]

8.4.3 Planul anual de strategie și bugetul pentru fiecare dintre societăți.”

182    În această privință, nu s‑a contestat că Lonrho poate, fără concursul Gencor, să majoreze nivelul actual al producției LPD până la concurența cantității de aproximativ (...) uncii anual din puțurile existente și prin alte extinderi suplimentare realizate datorită îmbunătățirii continue a procedeelor de producție și deblocării lanțului ofertei (punctul 5.1 din raportul întocmit în martie 1996 de cabinetul National Economic Research Associates, consultanți economici, denumit în continuare „raportul NERA”).

183    Cu toate acestea, reclamanta susține că prezenta concentrare nu ar fi modificat posibilitatea sa de a bloca extinderea viitoare a capacității de producție a LPD peste această cantitate, având în vedere că, potrivit pactului acționarilor din 1990, era necesar acordul său pentru realizarea oricărei investiții importante, inclusiv investițiile indispensabile pentru extinderea puțului de mină cunoscut sub denumirea de (...). Astfel, potrivit reclamantei, drepturile sale de veto pentru aprobarea planului anual de strategie și a bugetelor anuale îi permiteau să împiedice LPD să obțină finanțarea necesară (prin intermediul unor împrumuturi bancare sau printr‑o finanțare din partea consumatorilor) pentru dezvoltarea filonului (...) (raportul NERA, punctul 5.1).

184    În această privință, trebuie să se constate că, în conformitate cu elementele furnizate de către părți și cu analiza comunicată de domnul R. W. Rowland, fost președinte al Lonrho, LPD era, în pofida îndatorării sale, în măsură să își autofinanțeze proiectul de dezvoltare și că investițiile de capital suplimentare pentru echipare, în cuantum limitat, trebuiau să îi permită să realizeze o producție de 900 000 de uncii anual [considerentul (115) in fine, considerentele (121) și (191) ale deciziei în litigiu]. (...)

185    Or, în conformitate cu articolul 8.3 in fine din pactul acționarilor din 1990, în cazul unui dezacord asupra viitoarei extinderi a LPD, Gencor și Lonrho trebuiau să solicite opinia unui expert independent. Astfel cum subliniază Comisia, rezultă că Gencor nu putea să blocheze pe termen nelimitat, pentru motive care nu aveau legătură cu buna funcționare a întreprinderii, deciziile în materia unor investiții indispensabile pentru dezvoltarea capacității de producție a LPD și care ar fi adus beneficii tuturor acționarilor [considerentul (191) al deciziei în litigiu].

186    Or, după concentrare, acest tip de conflict de interese era mai puțin probabil ca urmare a modificării intereselor economice ale părților.

187    Astfel, înainte de operațiunea de concentrare, Gencor controla Implats și deținea o participație minoritară de 27 % din capitalul LPD, asociată cu pactul acționarilor. La rândul său, Lonrho dispunea de 73 % din capitalul LPD, dar nu deținea nicio participație la capitalul Implats. În aceste condiții, cu toate că Gencor ar fi putut să aibă, înainte de concentrare, interesul să impună decizii favorabile dezvoltării activităților pe care le controla individual (și care aduceau un profit proporțional mai mare), adică activitățile Implats, în detrimentul LPD, dacă era necesar, nu aceeași era și situația Lonrho care, dat fiind că activa pe piețele metalelor din grupul platinei numai prin intermediul LPD, avea în mod obiectiv ca unic interes dezvoltarea cât mai rațională a activităților filialei sale LPD.

188    În schimb, în urma concentrării, această situație s‑ar fi putut schimba radical, întrucât atât Gencor, cât și Lonrho ar fi dispus de aceeași participație la capitalul noii entități Implats/LPD și, astfel, ar fi putut împărtăși aceleași obiective și interese economice, cel puțin cu privire la deciziile strategice privind dezvoltarea noii entități. Cu alte cuvinte, operațiunea de concentrare era, prin urmare, de natură să modifice echilibrul intereselor celor doi acționari principali ai LPD, creând o mai mare convergență a punctelor de vedere ale Gencor și Lonrho, în special asupra dezvoltării capacității de producție a noii entități, și să facă astfel posibilă crearea unei structuri de tip duopol a pieței, constituită de Gencor și Lonrho, pe de o parte, și de Amplats, pe de altă parte.

189    Acest aspect este de altfel confirmat chiar de părți.

190    În această privință, considerentul (187) al deciziei în litigiu prevede:

„[...] Astfel cum se indică în scrisoarea adresată acționarilor Lonrho cu ocazia pregătirii concentrării:

«Există puncte asupra cărora Implats și Lonrho nu au ajuns încă la un acord, precum planurile de dezvoltare a activităților LPD propuse de Lonrho. Consiliul de administrație consideră că este evident că, după operațiune, Lonrho și Gencor vor avea amândouă interesul de a spori valoarea noii entități Implats, în beneficiul acționarilor ambelor societăți.»”

191    Considerentul (188) al deciziei în litigiu adaugă:

„De asemenea, potrivit previziunilor prezentate (...), convergența de interese în urma operațiunii va antrena o reducere a producției și o creștere a prețurilor, spre deosebire de situația care ar surveni în cazul în care operațiunea nu ar avea loc și în cazul în care cele două întreprinderi ar continua planurile lor actuale de dezvoltare. În particular, (...) i‑au fost prezentate două scenarii diferite care descriu evoluția producției Implats/LPD în cazul fuziunii și în lipsa fuziunii:

a)      (...)

b)      (...)”

192    În sfârșit, potrivit considerentului (189) al deciziei în litigiu, (...) considera, în special, în conformitate cu raportul din august 1994 intitulat (...), că respectiva concentrare ar prezenta două mari avantaje din punctul de vedere al pieței (în plus față de o posibilă economie de costuri):

„(...)

[... menținerea nivelurilor actuale de producție ar trebui să aibă o influență pozitivă asupra cursurilor...]

și, de asemenea,

(...)

[... grupul care va rezulta din operațiune va avea o capitalizare bursieră mai importantă decât valoarea subiacentă a entităților fuzionate, datorită dimensiunii sale și capacității sale superioare de a influența piața...]”

193    În aceste condiții, în pofida legăturilor structurale existente între reclamantă și Lonrho în temeiul pactului acționarilor din 1990, Comisia a avut motive întemeiate să considere că respectiva concentrare propusă era de natură să elimine definitiv amenințarea concurențială exercitată de LPD asupra activităților realizate cu un cost ridicat de Implats și de Amplats, atât la nivelul comercializării, cât și la cel al producției, și, prin urmare, să aibă o influență semnificativă asupra structurii preexistente a pieței.

194    În consecință, critica analizată trebuie să fie respinsă.

D –  Cu privire la caracterizarea de către Comisie a poziției dominante colective

1.     1. Cu privire la criteriul cotei de piață

 Argumentele părților

195    Reclamanta arată că respectivele cote deținute de părți pe piața mondială a platinei, luate în considerare de Comisie, sunt de (...) % (pentru Implats) și, respectiv, de (...) % (pentru LPD), ceea ce reprezintă o cotă de piață combinată de (...) %. Pe piața comunitară, aceste cote ar ajunge la (...) % (LPD), la (...) % (Implats) și, respectiv, la (...) % (cota combinată). Or, în alte cazuri de control al operațiunilor de concentrare în care s‑a constatat o poziție dominantă colectivă, precum cele care au condus la Decizia Nestlé/Perrier și la Decizia 94/449/CE din 14 decembrie 1993 privind o procedură de aplicare a Regulamentului nr. 4064/89 (cazul nr. IV/M.308-Kali + Salz/MdK/Treuhand) (JO 1994, L 186, p. 38) (denumită în continuare „Decizia Kali + Salz/MdK/Treuhand”), cotele de piață combinate ar fi fost mult mai mari decât în speță și, cu toate acestea, Comisia a autorizat operațiunile de concentrare propuse.

196    În cazul Nestlé/Perrier, Nestlé și BSN dispuneau împreună de o cotă de 82 % din piața relevantă, și anume piața franceză a apelor minerale [considerentul (119) al deciziei]. Operațiunea de concentrare ar fi fost autorizată sub rezerva respectării anumitor condiții.

197    În cazul Kali + Salz/MdK/Treuhand, cota de piață deținută de Kali + Salz a crescut de la 17 % la 25 % din piața comunitară din afara Germaniei și ar fi determinat un monopol de facto, constând într‑o cotă de 98 % din piața germană, considerată o piață relevantă distinctă din punct de vedere geografic. Și în acest caz, operațiunea de concentrare a fost autorizată de Comisie sub rezerva respectării anumitor condiții.

198    Comisia susține că atât comparația realizată de reclamantă între cotele de piață ale părților la concentrare și cotele de piață totale ale tuturor membrilor oligopolului în cazul Nestlé/Perrier (82 %), cât și comparația cu cazul Kali + Salz/MdK/Treuhand sunt incorecte.

 Aprecierea Tribunalului

199    Interdicția prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 4064/89 este o expresie a obiectivului general stabilit la articolul 3 litera (g) din tratat, și anume instituirea unui sistem care să asigure că, în cadrul pieței comune, concurența nu este denaturată [considerentele (1) și (7) ale Regulamentului nr. 4064/89]. Interdicția are ca obiect operațiunile de concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă ce are drept consecință faptul că o concurență efectivă ar fi afectată în mod semnificativ pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.

200    Poziția dominantă astfel avută în vedere se referă la o situație de putere economică deținută de una sau mai multe întreprinderi care le‑ar oferi capacitatea de a împiedica menținerea unei concurențe efective pe piața relevantă, dându‑le posibilitatea să acționeze în mare măsură în mod independent față de concurenții, de clienții și, în cele din urmă, de consumatorii lor.

201    Existența unei poziții dominante poate rezulta din mai mulți factori care, analizați separat, nu ar fi în mod necesar hotărâtori. Printre acești factori, existența unor cote de piață ridicate este foarte importantă. Cu toate acestea, deținerea unei cote de piață ridicate, ca element de probă al existenței unei poziții dominante, nu este un factor imuabil. Importanța sa variază de la o piață la alta, în funcție de structura acestor piețe, în special în ceea ce privește producția, oferta și cererea (Hotărârea Hoffmann‑La Roche/Comisia, citată anterior, punctele 39 și 40).

202    În plus, raportul dintre cotele de piață deținute de întreprinderile părți la concentrare și de concurenții acestora, în special cei imediat următori, constituie un indiciu relevant pentru existența unei poziții dominante. Astfel, acest factor permite evaluarea capacității concurențiale a concurenților întreprinderii în cauză (hotărârea citată anterior, punctul 48).

203    În aceste condiții, faptul că, în alte cazuri de concentrare, Comisia și‑a fundamentat analiza privind eventualitatea creării sau consolidării unei poziții dominante colective pe cote de piață mai mari sau mai mici nu poate fi obligatoriu pentru aprecierile în alte dosare privind în special piețe caracterizate printr‑o structură a ofertei și a cererii și prin condiții concurențiale diferite.

204    Prin urmare, întrucât nu există elemente de probă care să poată evidenția că piața apei minerale și/sau piața carbonatului de potasiu, examinate în cazurile în care s‑au pronunțat Deciziile Nestlé/Perrier și Kali + Salz/MdK/Treuhand, pe de o parte, și piața platinei și a rodiului analizată în prezenta cauză, pe de altă parte, prezintă caracteristici în mod fundamental similare, reclamanta nu se poate prevala de eventualele diferențe între cotele de piață deținute de membrii oligopolului luate în considerare de Comisie în una sau în alta dintre aceste două cauze pentru a repune în discuție pragul cotei de piață considerat drept o indicare a existenței unei poziții dominante colective în prezenta speță.

205    În plus, cu toate că importanța cotelor de piață poate fi diferită de la o piață la alta, se poate considera în mod justificat că acele cote de piață extrem de importante constituie ele însele, cu excepția unor circumstanțe excepționale, dovada existenței unei poziții dominante (Hotărârea Curții din 3 iulie 1991, Akzo/Comisia, C‑62/86, Rec., p. I‑3359, punctul 60). Astfel, o întreprindere care deține o cotă de piață extrem de importantă pentru o anumită perioadă, prin volumul producției și prin oferta pe care o reprezintă – fără ca deținătorii unor cote semnificativ mai mici să fie în măsură să satisfacă rapid cererile celor care ar dori să se detașeze de întreprinderea deținătoare a celei mai importante cote de piață – se află într‑o situație de forță care o transformă într‑un partener obligatoriu și care, doar prin acest fapt, îi asigură, cel puțin pentru perioade relativ lungi, independența de acțiune caracteristică poziției dominante (Hotărârea Hoffmann‑La Roche/Comisia, citată anterior, punctul 41).

206    Este adevărat că, în contextul unui oligopol, deținerea unor cote de piață ridicate de către membrii oligopolului nu are, în mod necesar, comparativ cu analiza unei poziții dominante individuale, aceeași semnificație din punctul de vedere al posibilității membrilor săi, ca grup, de a acționa în mare măsură independent de concurenții și de clienții lor și, în cele din urmă, de consumatori. Cu toate acestea, în special în cazul unui duopol, deținerea unei cote de piață ridicate poate constitui de asemenea, în lipsa unor elemente care să dovedească contrariul, un indiciu foarte important al existenței unei poziții dominante colective.

207    În speță, trebuie să se observe că, astfel cum a arătat Comisia în decizia în litigiu, [considerentele (81) și (181)], în urma operațiunii de concentrare, întreprinderile Implats/LPD și Amplats ar fi deținut fiecare o cotă de piață de aproximativ 30-35 %, adică o cotă de piață combinată de aproximativ 60-70 % pe piața mondială a metalelor din grupul platinei și aproximativ 89 % din rezervele mondiale de metale din grupul platinei. Rusia deținea o cotă de piață de 22 % și aproximativ 10 % din rezervele mondiale, producătorii din America de Nord dețineau o cotă de piață de 5 % și de 1 % din rezervele mondiale, iar întreprinderile de reciclare dețineau o cotă de piață de 6 %. Or, era probabil că, după ce Rusia și‑ar fi epuizat stocurile, după toate aparențele în termen de doi ani de la decizia în litigiu, întreprinderile Implats/LPD și Amplats ar fi deținut fiecare o cotă de piață de aproximativ 40 %, adică o cotă de piață combinată de 80 %, ceea ce ar fi constituit o cotă de piață foarte ridicată.

208    Astfel, având în vedere repartizarea între acestea a cotelor de piață deținute de părțile la concentrare și diferența care ar fi apărut în urma concentrării între, pe de o parte, entitatea rezultată din fuziune și Amplats și, pe de altă parte, ceilalți furnizori de platină, Comisia a ajuns în mod justificat la concluzia că operațiunea propusă putea să conducă la crearea unei poziții dominante a întreprinderilor sud‑africane.

209    Este necesar să se constate că respectiva comparație făcută de reclamantă între cotele de piață ale părților la concentrare și totalul cotelor de piață ale tuturor membrilor oligopolului în cazul în care s‑a pronunțat Decizia Nestlé/Perrier (82 %) este incorectă. Astfel, după cum a subliniat Comisia, ar trebui să se compare cota de 82 % și cota de piață totală deținută de părțile la concentrare împreună cu Amplats, după eliminarea virtuală a producătorului rus (Almaz) ca intervenient semnificativ pe piață, adică un total de aproximativ 80 %. În ceea ce privește cazul în care s‑a pronunțat Decizia Kali + Salz/MdK/Treuhand, reclamanta a comparat de asemenea în mod eronat cotele de piață ale părților la concentrare din prezenta cauză cu cele ale Kali + Salz și ale MdK (98 %) în Germania, unde nu era în discuție o poziție dominantă colectivă. Or, în cazul în care s‑a pronunțat Decizia Kali + Salz/MdK/Treuhand, Comisia a constatat existența unei poziții dominante colective pe piața europeană cu excepția Germaniei, întreprinderea rezultată din concentrare deținând împreună cu celălalt membru al duopolului o cotă de piață totală de aproximativ 60 %. Prin urmare, reclamanta ar fi trebuit să realizeze o comparație cu această ultimă cifră, net inferioară cotei de piață combinate deținute de Amplats și de Implats/LPD ca urmare a concentrării.

210    Cu privire la argumentul reclamantei conform căruia cota de piață combinată a Implats/LPD, ca urmare a concentrării, ar fi ajuns la doar (...) % în Comunitate, trebuie să se arate, pe de o parte, că piața geografică în cauză este o zonă geografică definită, caracterizată prin existența unor condiții concurențiale suficient de omogene pentru toți operatorii economici. În această zonă, întreprinderea sau întreprinderile care dețin o poziție dominantă ar fi fost în măsură să recurgă la practici abuzive care să afecteze o concurență efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 februarie 1978, United Brands/Comisia, 27/76, Rec., p. 207, punctele 11 și 44). Prin urmare, Comisia a putut efectua o analiză rațională a efectelor concentrării asupra concurenței din zona în cauză. Pe de altă parte, având în vedere caracteristicile piețelor metalelor din grupul platinei descrise în considerentele (68)-(72) ale deciziei în litigiu, piața geografică în cauză din prezenta speță are o dimensiune mondială, fapt care nu este contestat de părți.

211    În aceste condiții, nu se poate face trimitere la „cote de piață” ale părților în Comunitate. Astfel, pe o piață mondială, cum este cea a platinei și a rodiului, puterea economică a unui ansamblu precum cel care ar fi fost format de Implats/LPD și Amplats după concentrare ar fi fost puterea corespunzătoare cotei sale pe piața mondială, și nu cotei sale de piață dintr‑o parte a lumii.

212    În această privință, existența unor diferențe regionale în defalcarea cotelor de piață ale membrilor oligopolului dominant pe piața unui produs fungibil, ușor de transportat și ale cărui prețuri sunt stabilite la nivel mondial reflectă numai relații de afaceri tradiționale care ar putea fie să dispară cu ușurință în cazul în care întreprinderile aflate în poziție dominantă ar decide să practice prețuri de ruinare pentru eliminarea concurenților lor, fie să se dovedească dificil de rupt în raport cu practici de prețuri abuzive, în cazul în care sursele marginale de aprovizionare nu ar fi capabile să satisfacă cu ușurință cererea clienților întreprinderilor aflate în poziție dominantă care practică respectivele prețuri abuzive.

213    Or, astfel cum recunoaște chiar reclamanta la punctul 4.24 din cererea sa, nimic nu dovedește că întreprinderile care acționează pe piața platinei în afara duopolului identificat de Comisie, cu excepția membrilor dupolului însuși, sunt în măsură să izoleze piața comună, de exemplu pentru a face față, în mod selectiv, unei decizii a membrilor oligopolului dominant de a crește prețurile la nivel mondial.

214    Chiar presupunând că, în contextul unei piețe mondiale precum cea a platinei și a rodiului, ar trebui analizat de asemenea nivelul exact al vânzărilor în Comunitate ale operatorilor în speță, trebuie să se constate că, în Comunitate, cota totală de piață deținută de Implats/LPD și de Amplats nu era cu mult diferită față de cea pe care o dețineau pe piața mondială a platinei.

215    Astfel, în conformitate cu datele furnizate de părțile la concentrare în formularul de notificare CO, cota de piață combinată a Implats/LPD în Comunitate era în medie de aproximativ (...) % în perioada 1992-1995 (a se vedea formularul CO punctul 6.1.10, anexa 6 la cerere), în timp ce cota de piață a Amplats era estimată, în 1994, la aproximativ 35-50 %, iar cea a Rusiei, la aproximativ 25-35 %. Cu alte cuvinte, cota de piață combinată a Implats/LPD‑Amplats în ansamblu în Comunitate era, în momentul realizării concentrării, de aproximativ (...)-65 % și urma să ajungă, după epuizarea stocurilor rusești, la aproximativ (...)-78 %, întrucât, în conformitate cu informațiile furnizate chiar de părțile la concentrare, Rusia realizase, începând cu 1994, aproximativ 50 % din vânzările sale din stocuri (a se vedea formularul CO, punctul 7.3.2, anexa 7 la cerere).

216    Prin urmare, critica întemeiată pe criteriul cotei de piață trebuie să fie respinsă în întregime.

2.     Cu privire la similitudinea dintre structura costurilor Implats/LPD și cea a Amplats ca urmare a concentrării

 Argumentele reclamantei

217    În opinia reclamantei, Comisia a considerat în mod eronat că entitatea rezultată în urma fuziunii și Amplats ar acționa împreună pe piață în mod inevitabil, datorită structurilor similare ale costurilor. Analiza Comisiei ar ignora marea diversitate a nivelurilor costurilor de exploatare pentru diverse puțuri de mină atât la Implats și LPD, cât și la Amplats. În această privință, ar induce în eroare luarea în considerare numai a costurilor medii, întrucât deciziile de producție ar fi luate separat pentru fiecare puț, iar concurența s‑ar manifesta la nivelul costurilor marginale.

 Aprecierea Tribunalului

218    Comparația costurilor realizată de Comisie se întemeiază pe graficele reproduse în anexa II la decizia în litigiu, reprezentând curbele costurilor de exploatare ale celor trei producători sud‑africani, astfel cum au fost elaborate chiar de părțile la operațiune.

219    La punctul 138 litera (b) din decizia în litigiu, Comisia arată, fără ca acest aspect să fie contestat de reclamantă, că structura costurilor în industria platinei se caracterizează prin rigiditate și prin costuri fixe foarte ridicate, ceea ce înseamnă că, în minele de platină, producția nu poate varia în mod semnificativ nici chiar atunci când anumite puțuri aflate în exploatare sunt doar puțin sau deloc rentabile. De asemenea, Comisia arată că, în acest context, o strategie de închidere a puțurilor puțin rentabile în favoarea celor mai rentabile ar antrena o repartizare a costurilor fixe între restul puțurilor, ceea ce ar diminua rentabilitatea fiecărui puț marginal și ar determina în mod repetat necesitatea închiderii altor puțuri.

220    Prin urmare, Comisia a putut conchide în mod justificat că, în industria platinei, un producător trebuie să țină seama de situația de ansamblu a costurilor sale de exploatare pentru a determina nivelul său de producție adecvat, și nu să ia în considerare numai costurile de exploatare ale fiecărui puț în parte. În aceste condiții, comparația dintre costurile entității rezultate în urma fuziunii și cele ale Amplats, fundamentată pe costurile de exploatare pentru toate puțurile lor, era pe deplin justificată.

221    Reclamanta nu poate susține în mod util că analiza Comisiei ignora marea diversitate a nivelurilor costurilor de exploatare a diferitelor puțuri de mină, atât la Implats și LPD, cât și la Amplats. Cu privire la acest aspect, având în vedere graficele reprezentând curbele costurilor de exploatare, înainte și după operațiune, ale celor trei producători sud‑africani de platină, grafice elaborate de părțile la operațiune (anexele II și IV la decizia în litigiu), trebuie să se observe că, în pofida existenței unor diferențe menționate de Comisie în decizia în litigiu [considerentul (182)], referitoare la calitatea minereului extras, la costurile de procesare și de afinare și la cheltuielile administrative, concentrarea ar fi însemnat crearea unei noi întreprinderi ale cărei costuri de exploatare a minelor ar fi avut o structură similară cu cea a Amplats.

222    Prin urmare, ținând seama de similitudinea cotelor de piață ale întreprinderilor în cauză, a cotelor din rezervele mondiale deținute de acestea și a structurii costurilor acestora, Comisia a putut conchide în mod justificat că, în urma concentrării, ar fi existat o mai mare convergență de interese între Amplats și Implats/LPD cu privire la evoluția pieței și că această convergență putea amplifica riscurile unor comportamente paralele anticoncurențiale, de exemplu restricții de producție.

223    Prin urmare, criticile analizate trebuie să fie respinse.

3.     Cu privire la caracteristicile pieței

a)     Cu privire la transparența pieței

 Argumentele părților

224    Reclamanta afirmă că analiza efectuată de Comisie cu privire la caracteristicile pieței este eronată. Conform reclamantei, cu toate că platina este un produs omogen caracterizat printr‑o mare transparență a prețurilor, aceasta nu conduce în mod automat la o transparență a nivelurilor vânzărilor, a deciziilor de producție și a resurselor concurenților, astfel cum ar demonstra faptul că, în 1994, Amplats a putut ascunde problemele sale de producție timp de câteva luni, procedând la leasingul platinei pentru a‑și respecta angajamentele de livrare.

225    Comisia arată că, în considerentele (145) și (146) ale deciziei în litigiu, a prezentat motivele pentru care exista o mare transparență nu doar în privința prețurilor, ci și în privința producției, a vânzărilor, a rezervelor și a noilor investiții. Or, reclamanta nu a prezentat niciun element de natură să contrazică conținutul deciziei. În plus, transparența privind prețurile ar fi elementul cel mai important pentru a determina nivelul de transparență al pieței într‑o situație de oligopol. În sfârșit, Comisia arată că, potrivit Lonrho, Amplats nu putea să ascundă pieței problemele sale de producție, contrar precizărilor din raportul NERA.

 Aprecierea Tribunalului

226    Reclamanta nu contestă că platina este un produs omogen, pentru care piața deține un mecanism transparent de stabilire a prețurilor.

227    Or, transparența prețurilor constituie un element fundamental pentru determinarea nivelului de transparență al pieței într‑o situație de oligopol. Prin mecanismul prețurilor, membrii oligopolului pot în special să intuiască imediat deciziile altor membri ai oligopolului de a‑și crește cota de piață în detrimentul situației anterioare de status quo și pot eventual lua măsurile de contracarare necesare pentru a împiedica un comportament de acest tip.

228    În speță, astfel cum s‑a menționat în decizie [considerentele (144)-(146)], transparența pieței este relativ ridicată, în special datorită cotării platinei la bursele de metale, publicării statisticilor privind producția și vânzările, numărului limitat și cunoscut de clienți direcți de pe piață, datorită faptului că sectorul platinei este format de un grup relativ închis de întreprinderi care au legături strânse, datorită specificității contractelor celor mai utilizate – contracte pe termen lung care interzic revânzarea produsului achiziționat – și datorită faptului că orice mărire a capacității de producție se realizează, de obicei, prin proiecte de investiții ale căror detalii le cunosc, în general, cei interesați.

229    În aceste condiții, trebuie concluzionat că este justificată constatarea Comisiei în sensul existenței unei foarte mari transparențe nu doar în privința prețurilor, ci și în privința producției, a vânzărilor, a rezervelor și a noilor investiții.

230    Prin urmare, critica analizată trebuie să fie respinsă.

b)     Cu privire la perspectivele de creștere a pieței platinei

 Argumentele părților

231    Conform reclamantei, analiza Comisiei cu privire la caracteristicile pieței este eronată. Faptul că evoluția cererii este lentă nu ar putea afecta o concurență puternică și variațiile corespunzătoare ale cotelor de piață. În susținerea afirmației sale, reclamanta face trimitere la raportul NERA. În conformitate cu punctul 4.1.4 din raport, atunci când, precum în speță, industria în cauză se caracterizează printr‑o situație de supracapacitate, producătorii trebuie să concureze în special prin reducerea costurilor lor de producție, pentru a evita închiderea capacității lor de producție excedentare. În opinia reclamantei, evoluția cotelor de piață și reducerile prețurilor reale ale platinei în perioada 1985-1995, precum și reacția Amplats, care și‑ar fi majorat producția la prețuri scăzute, și a Implats, care ar fi procedat la importante măsuri de raționalizare, demonstrează că structura pieței platinei nu a dat naștere unei cooperări de tip oligopol între cei mai importanți producători.

232    Comisia susține că, după concentrarea preconizată, cei doi principali producători ar fi avut structuri ale costurilor în mare măsură similare. Astfel, chiar și în privința reducerii costurilor, un comportament paralel ar fi fost o strategie inteligentă. Pe de altă parte, ar fi în continuare adevărat că o piață cu o creștere lentă nu încurajează noi intrări pe piață și o concurență puternică.

 Aprecierea Tribunalului

233    Reclamanta nu contestă faptul că, în principiu, o piață caracterizată de o creștere lentă nu încurajează noi intrări pe piață și o concurență puternică. Reclamanta se limitează la a contesta, pe baza evoluției din trecut a pieței, faptul că acest principiu ar fi aplicabil pieței platinei.

234    Reclamanta nu a respins analiza Comisiei [considerentele (160)-(172) ale deciziei în litigiu] cu privire la existența, în trecut, a unei tendințe de dominare de tip oligopol, bazată pe o analiză a creșterii pieței și a evoluției cotelor de piață în decursul ultimului deceniu, pe concurența directă redusă a prețurilor pentru contractele pe termen lung cu cumpărătorii, pe menținerea unui nivel ridicat al prețurilor și pe comportamentul principalilor operatori de pe piață.

235    Raționamentul reclamantei se întemeiază pe premise, în privința creșterii cererii, care nu sunt comparabile cu previziunile privind creșterea cererii pentru perioada 1995-2000. Astfel, în perioada 1985-1995, în decursul căreia se produseseră fenomenele de fluctuație a cotelor de piață și a prețurilor, precum și reacțiile Amplats și Implats, menționate de reclamantă, cererea aproape se dublase, de la 2 830 000 la 5 205 000 de uncii pe an (a se vedea raportul NERA, tabelul 3.1, p. 15), în timp ce în perioada 1995-2000 nu era prevăzută o creștere semnificativă a cererii, aceasta urmând să ajungă de la 4 705 000 la 5 570 000 de uncii pe an [a se vedea considerentul (127) al deciziei în litigiu].

236    În cele din urmă, analiza reclamantei nu ține seama de efectul concentrării asupra structurii pieței și de efectul noii entități față de principalul său concurent, societatea Amplats. Chiar presupunând că analiza reclamantei este corectă în ceea ce privește trecutul, nu este mai puțin adevărat că rezultatul concentrării ar fi constat în faptul că cei doi principali producători ar fi avut structuri ale costurilor în mare măsură similare și că, ținând cont de structura pieței platinei, un comportament paralel anticoncurențial ar fi constituit o strategie mai rațională din punct de vedere economic decât o strategie concurențială în detrimentul maximizării profiturilor combinate.

237    În aceste condiții, având în vedere stabilitatea pieței platinei, a cărei creștere medie anuală previzionată era de aproximativ 3 % în perioada 1995-2000, Comisia a putut conchide în mod justificat că nu ar fi existat stimulente pentru noi concurenți de a intra pe piață sau pentru concurenții existenți de a adopta o strategie ofensivă pentru a‑și atrage acest surplus de cerere.

238    Prin urmare, critica reclamantei trebuie să fie respinsă.

c)     Cu privire la echilibrul dintre cerere și ofertă

 Argumentele reclamantei

239    Reclamanta arată în continuare că îngrijorarea Comisiei privind o eventuală creștere a prețurilor pentru platină a fost de asemenea fondată în mod evident pe ideea nejustificată că era probabilă apariția unui deficit [considerentul (136) al deciziei].

240    Or, în opinia reclamantei, punctul de vedere susținut de Comisie era contrazis de opinia majorității reprezentanților industriei, care ar fi subliniat existența unui surplus de aprovizionare care s‑ar putea echilibra în anii următori.

 Aprecierea Tribunalului

241    În considerentul (127) al deciziei în litigiu, Comisia menționează diversele previziuni furnizate de părți cu privire la evoluția viitoare a cererii, și anume cele ale părților înseși și cele realizate de societățile Anderson, Wilson & Partners Inc., BOE Nat West Securities, SBC Warburg și Engelhard, aceste previziuni variind de la o societate la alta.

242    Cu toate acestea, în considerentele (128)-(131) ale deciziei, Comisia a procedat de asemenea la o analiză detaliată, necontestată de altfel de reclamantă, a factorilor care stăteau la baza previziunilor conform cărora cererea ar fi avut o tendință de creștere moderată în anii următori.

243    Acești factori erau:

–        creșterea producției de convertori catalitici pentru autovehicule, ca urmare a consolidării și/sau a introducerii prevăzute a unei legislații privind combaterea poluării în Statele Unite, în Europa, în Brazilia și în Argentina până la sfârșitul secolului și a utilizării pe scară mai largă a platinei în convertorii catalitici pentru autovehiculele cu motor diesel;

–        creșterea cererii de platină în sectorul bijuteriilor în Japonia, în Statele Unite și probabil în China;

–        cu privire la aplicațiile industriale, operațiunile de înlocuire din industriile petrolieră și chimică, ca urmare a repunerii în funcțiune a instalațiilor închise în perioada de recesiune;

–        utilizarea sporită a calculatoarelor personale, platina fiind utilizată în mai mare măsură pentru acoperirea discurilor și a altor componente;

–        în sfârșit, utilizarea, pe termen mai lung, a pilelor de combustie.

244    În plus, independent de problema de a stabili care dintre previziunile furnizate de părți privind evoluția ofertei este cea corectă, Comisia menționa în considerentele (134)-(136) ale deciziei în litigiu că oferta mondială de platină, ca urmare a operațiunii de concentrare, ar fi fost dominată de întreprinderile sud‑africane și că, prin urmare, orice deficit al ofertei în raport cu cererea ar fi putut fi compensat doar de întreprinderile sud‑africane.

245    Având în vedere aceste afirmații, pe care reclamanta nu le contestă, trebuie să se concluzioneze că analiza Comisiei privind evoluția ofertei și a cererii de platină nu este viciată de o eroare evidentă de apreciere.

246    Prin urmare, critica analizată trebuie să fie respinsă.

d)     Cu privire la sursele de aprovizionare marginale și alternative

 Argumentele părților

247    Reclamanta susține că, în cadrul examinării obstacolelor în calea intrării pe piață, Comisia nu a ținut suficient seama de:

–        efectul cumulat al diverselor surse de aprovizionare marginale și alternative, în special de potențialul în creștere al platinei reciclate;

–        cele 4 milioane de uncii din rezervele de platină acumulate din 1985;

–        înlocuirea pe scară largă a platinei cu paladiu;

–        producția Rusiei și vânzările din stocurile acesteia;

–        planurile furnizorilor marginali, precum Stillwater din Statele Unite și Hartley din Zimbabwe, care vizează o nouă producție substanțială.

248    În această privință, reclamanta arată că scrisoarea guvernului sud‑african din 19 aprilie 1996 indică faptul că rezervele mondiale, cu excepția celor din Africa de Sud și din Zimbabwe, ar putea să satisfacă în mod teoretic cererea mondială timp de 20 de ani.

249    În principal, Comisia ar fi omis să aprecieze impactul pe care l‑ar fi avut diversele surse de aprovizionare marginale și alte elemente de natură să influențeze concurența în cazul unei majorări a prețurilor, de exemplu cu 10 % sau 20 %. O astfel de majorare, în cazul în care ar fi putut fi menținută, ar fi indicat în mod efectiv că entitatea rezultată din fuziune, acționând împreună cu Amplats, ar fi fost capabilă să acționeze în mare măsură independent de concurenții și de clienții săi și, în cele din urmă, față de consumatori.

250    Prin urmare, Comisia nu ar fi apreciat în mod corect care ar fi fost evoluția prețurilor în lipsa elementelor invocate de reclamantă și cu atât mai puțin ar fi evaluat importanța din ce în ce mai mare a acestor elemente în viitor, în cazul în care s‑a fi produs ipotetica majorare a prețurilor, principala îngrijorare a Comisiei. Aceasta constituie o lipsă de motivare care ar constitui o încălcare a articolului 190 din tratat, în măsura în care ar fi evident că cele 37 % din piață reprezentate de sursele marginale de aprovizionare, asociate cu alte elemente, ar fi permis limitarea majorărilor de prețuri.

251    La rândul său, Comisia face trimitere la considerentele (91)-(95) ale deciziei în litigiu privind reciclarea, la considerentele (29)-(32) referitoare la înlocuirea platinei cu paladiul, la considerentul (138) litera (c) care se referă la stocuri, la considerentele (122)-(125), (134), (135) și (173), care menționează producția rusească și vânzările din stocuri, la considerentele (85)-(90) și la considerentul (138) litera (c), care privesc producțiile noi, și la considerentele (193)-(204), consacrate analizei economice prezentate de părți. În partea finală a considerentului (138) al deciziei în litigiu, Comisia ar fi conchis că reacțiile surselor secundare ale ofertei, constituite din rezerve, din minele noi și din reciclare, nu ar putea împiedica un abuz de poziție dominantă. De asemenea, în considerentul (203), Comisia ar fi declarat că existau șanse reduse ca sursele de aprovizionare exterioare oligopolului, alte stocuri decât cele rusești și reciclarea să poată oferi cantități suficiente pentru a împiedica un abuz de poziție dominantă comună. Or, această din urmă concluzie ar fi ținut seama de situația actuală a Rusiei ca sursă principală de concurență pe piață, în afară de LPD.

252    Cu privire la argumentul reclamantei conform căruia proporția de 37 % din piață, reprezentată de sursele marginale de aprovizionare și alte influențe, ar fi blocat majorările de prețuri, Comisia arată că numai producătorii sud‑africani reprezentau 63 % din piață în 1995 și că această cifră urma să crească în mod considerabil (până la un nivel aproape de 80 %) atunci când, începând cu 1997, Rusia nu ar realiza vânzări din stocuri. Pe de altă parte, Comisia susține că o parte semnificativă a concurenței marginale era ipotetică și nu ar fi putut exercita, în orice caz, o presiune pe piață decât după câțiva ani.

253    În sfârșit, Comisia susține că reclamanta nu a justificat afirmația conform căreia alte rezerve decât cele din Africa de Sud ar fi putut în mod teoretic să satisfacă cererea mondială în următorii 20 de ani. Reclamanta nu ar fi precizat nici care ar fi fost consecințele pe piață ale acestor alte rezerve suficiente „în mod teoretic”.

 Aprecierea Tribunalului

254    Trebuie să se constate că argumentarea reclamantei nu este fundamentată în fapt.

255    În considerentele (93), (94) și (95) ale deciziei în litigiu, Comisia examinează limitele potențialului de creștere a activității de reciclare a platinei, în special din convertorii catalitici pentru automobile, limitele acestei din urmă activități fiind determinate de costurile de colectare a deșeurilor, de exportul de vehicule spre lumea a treia, vehicule care astfel nu mai sunt reciclate, precum și de alte elemente.

256    În considerentul (138) litera (c), Comisia analizează în mod corespunzător problema celor 4 milioane de uncii de platină din rezervele acumulate începând cu 1985.

257    În considerentele (29)-(32), Comisia arată limitele tendinței în creștere de înlocuire a platinei cu paladiul.

258    În considerentul (81), Comisia analizează producția Rusiei și vânzările acesteia din stocuri. În considerentele (123)-(125), (134) și (173), aceasta apreciază posibilitățile de dezvoltare a producției ruse. În considerentele (171) și (173), Comisia ia în considerare, pentru ca în cele din urmă să o excludă, posibilitatea unei utilizări selective de către Rusia a stocurilor sale în vederea unei eventuale tentative monopoliste de reducere a producției.

259    Planurile furnizorilor marginali, precum Stillwater din Statele Unite și Hartley din Zimbabwe, sunt examinate în considerentul (88).

260    În ceea ce privește efectul cumulat al diverselor surse de aprovizionare marginale și alternative, acesta este analizat în considerentul (138) litera (c) și în considerentul (202).

261    Astfel, se constată că, în mod contrar celor susținute de reclamantă, Comisia a ținut seama în mod suficient de elementele de analiză menționate anterior și că și‑a motivat decizia în mod corespunzător în această privință.

262    Cu privire la argumentul reclamantei conform căruia Comisia nu ar fi evaluat în mod corespunzător care ar fi fost evoluția prețurilor în lipsa elementelor invocate de reclamantă, este suficient să se constate că, la aprecierea impactului previzibil al unei operațiuni de concentrare asupra pieței, Comisia nu este obligată să analizeze care ar fi fost evoluția pieței în trecut, în lipsa unuia sau a altuia dintre elementele de concurență. Astfel, în cadrul analizei sale, Comisia trebuie să verifice doar dacă, în special ca urmare a evoluției anterioare a condițiilor concurențiale pe piața în cauză, operațiunea de concentrare ar putea conduce la crearea unei situații de putere economică pentru una sau mai multe întreprinderi, permițându‑le să recurgă la comportamente abuzive, în special în privința majorării prețurilor.

263    Prin urmare, criticile reclamantei trebuie să fie respinse.

e)     Cu privire la legăturile structurale

 Argumentele părților

264    Potrivit reclamantei, Comisia nu a ținut seama de jurisprudența Tribunalului (Hotărârea din 10 martie 1992, SIV și alții/Comisia, T‑68/89, T‑77/89 și T‑78/89, Rec., p. II‑1403, denumită în continuare „Hotărârea Sticlă plată”), care, în temeiul articolului 86 din tratat, ar condiționa constatarea unei poziții dominante colective de existența unor legături structurale între cele două întreprinderi, de exemplu prin intermediul unui avans tehnologic, bazat pe acorduri sau licențe, care să le dea posibilitatea să acționeze independent față de concurenții și clienții lor și, în cele din urmă, față de consumatori. În speță, Comisia nu ar fi demonstrat existența unor legături structurale, nici nu ar fi stabilit că entitatea rezultată în urma fuziunii și Amplats urmau să acționeze ca și cum ar fi constituit o singură entitate dominantă. Aceasta ar constitui în același timp o încălcare a obligației de motivare în sensul articolului 190 din tratat.

265    În această privință, reclamanta susține că, în decizia în litigiu, Comisia are în vedere următoarele legături structurale între entitatea rezultată în urma fuziunii și Amplats [considerentele (156) și (157)]:

–        legături în unele sectoare industriale, în special o societate în comun în sectorul oțelului;

–        achiziționarea recentă de către AAC a 6 % din capitalul Lonrho, însoțită de un drept de preferință asupra unei participații suplimentare de 18 %.

266    Or, această analiză ar fi insuficientă din trei puncte de vedere.

267    Pe de o parte, niciunul dintre elemente nu ar fi avut o legătură directă cu industria metalelor din grupul platinei. Primul s‑ar fi referit în mod specific la legăturile cu alte sectoare industriale, iar ambele elemente ar fi constituit mai degrabă acțiuni ale AAC decât ale asociatului său activ în sectorul metalelor din grupul platinei, și anume Amplats.

268    Pe de altă parte, aceste legături structurale nu s‑ar încadra în categoria celor care sunt suficiente, în conformitate cu Hotărârea Sticla plată, pentru a constitui o poziție dominantă comună, în sensul articolului 86 din tratat.

269    În sfârșit, recenta achiziționare de către AAC a unei participații la capitalul Lonrho ar fi fost o operațiune ostilă față de Gencor și față de concentrare. Aceasta ar fi constituit ca atare o indicație a faptului că legăturile existente între diversele societăți nu obstrucționau o concurență reciprocă agresivă.

270    Comisia arată că, în practica sa decizională precedentă, nu invocase întotdeauna prezența unor legături economice pentru a constata existența unei poziții dominante colective și, pe de altă parte, că, în Hotărârea Sticlă plată (punctul 358), Tribunalul nu a impus existența unor legături economice ca o condiție necesară, nici nu a redus noțiunea de legături economice la cea de legături structurale invocată de reclamantă. Prin urmare, Comisia ar fi îndreptățită să înțeleagă această noțiune ca incluzând relația de interdependență care există între membrii unui oligopol restrâns.

271    Pe de altă parte, chiar presupunând că Tribunalul a impus existența unor legături economice în contextul articolului 86 din tratat, aceasta nu ar însemna că aceeași cerință ar trebui să existe în cadrul controlului concentrărilor.

272    În plus, chiar dacă noțiunea de legături economice ar trebui interpretată într‑un sens mai restrâns, ar fi existat, în pofida tendinței reclamantei de a le subestima, mai multe legături de acest tip între părțile la concentrarea propusă și Amplats, care ar fi putut consolida interesele comune ale membrilor unui oligopol restrâns [considerentele (155)-(157) ale deciziei în litigiu].

 Aprecierea Tribunalului

273    În Hotărârea Sticlă plată, Tribunalul nu a considerat că existența unor legături de tip structural, la care a făcut trimitere doar cu titlu de exemplu, reprezintă un criteriu necesar pentru constatarea existenței unei poziții dominante colective.

274    Tribunalul s‑a limitat la a sublinia (punctul 358 din hotărâre) că nu se poate exclude, în principiu, posibilitatea ca două sau mai multe entități economice independente să fie, pe o piață specifică, unite prin legături economice și, astfel, să dețină în comun o poziție dominantă în raport cu ceilalți operatori de pe aceeași piață. Tribunalul a adăugat (același punct) că aceasta ar putea fi, de exemplu, situația a două sau mai multe întreprinderi independente care ar deține în comun, prin acorduri sau licențe, un avans tehnologic care le‑ar da posibilitatea să acționeze în mare măsură independent față de concurenții și clienții lor și, în cele din urmă, față de consumatori.

275    Din hotărârea în cauză nu se poate deduce nici că Tribunalul a redus noțiunea de legături economice la noțiunea de legături structurale menționată de reclamantă.

276    De altfel, pe plan juridic sau economic, nu există niciun motiv pentru a exclude din noțiunea de legătură economică relația de interdependență existentă între membrii unui oligopol restrâns în interiorul căruia, pe o piață cu caracteristici adecvate, în special în privința concentrării pieței, a transparenței și a omogenității produsului, sunt în măsură să își prevadă reciproc comportamentele și, prin urmare, sunt stimulați în mare măsură să își alinieze comportamentul pe piață, în special pentru a maximiza profitul comun prin restrângerea producției în vederea majorării prețurilor. Astfel, într‑un asemenea context, fiecare operator știe că o acțiune puternic concurențială din partea sa, destinată creșterii cotei sale de piață (de exemplu, o reducere a prețurilor) ar provoca o acțiune identică din partea celorlalți, astfel încât inițiativa sa nu i‑ar crea niciun avantaj. Astfel, toți operatorii ar fi afectați de o reducere a nivelului prețurilor.

277    Această concluzie se impune cu atât mai mult în domeniul controlului concentrărilor, al cărui scop este de a împiedica apariția sau consolidarea unor structuri de piață anticoncurențiale. Respectivele structuri pot rezulta atât din existența unor legături economice, în sensul restrâns susținut de reclamantă, cât și din structuri de piață de tip oligopol, în cadrul cărora fiecare operator poate deveni conștient de interesele comune și, în special, poate provoca o majorare a prețurilor fără a trebui să încheie un acord sau să recurgă la o practică concertată.

278    Prin urmare, în speță, critica reclamantei, conform căreia Comisia nu a probat existența unor legături structurale, este inoperantă.

279    Instituția a putut conchide în mod corect, pe baza modificării preconizate a structurii pieței și a similitudinii dintre costurile Amplats și cele ale Implats/LPD, că operațiunea propusă ar crea o poziție dominantă colectivă și ar conduce, în realitate, la constituirea unui duopol format din aceste două întreprinderi.

280    De asemenea, Comisia a fost îndreptățită să țină seama, în același scop, de legăturile economice menționate în considerentele (156) și (157) ale deciziei în litigiu.

281    Contestația reclamantei privind relevanța acestor legături, pentru motivul că acestea nu ar privi în mod direct industria metalelor din grupul platinei și că ar reprezenta mai degrabă acțiuni ale AAC decât ale Amplats, nu este întemeiată. Astfel, legăturile dintre principalii producători de platină privind alte activități decât producția de metale din grupul platinei [considerentul (156) al deciziei] au fost luate în considerare de Comisie nu ca elemente doveditoare ale existenței unor legături economice în sensul restrâns atribuit acestei noțiuni de către reclamantă, ci ca factori care contribuie la disciplinarea membrilor unui oligopol, prin amplificarea riscurilor unor represalii, în cazul în care unul dintre membri ar acționa într‑o manieră considerată inacceptabilă de ceilalți membri. De altfel, această analiză este confirmată de studiul unui consultant asupra posibilelor reacții concurențiale ale Implats față de LPD, studiu inclus în documentele furnizate de comitetul director al Gencor și al Implats din 6 mai 1994, citate în decizie [considerentul (158)]: în opinia acestui consultant, unul dintre scenariile posibile era „atacuri ordonate și semnale concentrate asupra războiului prețurilor, de exemplu Rh (rodiu)”.

282    Faptul că legăturile în cauză privesc AAC, și nu Amplats în mod direct nu poate infirma raționamentul Comisiei. Având în vedere că societatea Amplats este controlată de AAC, Comisia era îndreptățită să considere că legăturile existente între aceasta din urmă și alte societăți care acționează sau nu acționează pe piețele metalelor din grupul platinei puteau să aibă un impact favorabil sau defavorabil asupra Amplats.

283    Cu privire la argumentul conform căruia recenta achiziționare de către AAC a unei participații la capitalul Lonrho era o operațiune ostilă față de Gencor și față de concentrare și constituia ca atare o indicație a faptului că legăturile existente între diversele societăți nu obstrucționau o concurență reciprocă agresivă, trebuie să se arate, pe de o parte, că reclamanta nu a dovedit caracterul ostil al acestei operațiuni și, pe de altă parte, că, independent de factorii care au motivat‑o, operațiunea în cauză întărea legăturile existente între doi dintre cei mai importanți concurenți de pe piață.

284    Prin urmare, critica analizată trebuie să fie respinsă.

f)     Cu privire la mijloacele concurențiale, altele decât dezvoltarea tehnologică

 Argumentele părților

285    Reclamanta arată că, deși tehnologia de producție și de extracție minieră se află într‑un stadiu avansat, Comisia nu ar fi ținut seama de alte aspecte netehnice ale avantajelor concurențiale, precum rezervele miniere disponibile, gestionarea activității și diversele ajutoare acordate diferiților producători, care ar situa întreprinderile într‑o poziție foarte diferită din punct de vedere concurențial.

286    Comisia nu neagă faptul că poate exista concurență într‑un sector în care tehnologia se află într‑un stadiu avansat. Cu toate acestea, lipsa modificărilor tehnologice ar elimina o sursă importantă de concurență. Pe de altă parte, argumentul reclamantei ar evidenția importanța pe care o are diferența dintre stilurile de gestionare și bazele de resurse. Or, una dintre caracteristicile cele mai importante ale proiectului de concentrare, din punctul de vedere al efectului său asupra concurenței, ar fi eliminarea unui concurent (LPD), al cărui stil de gestionare și a cărui structură de costuri erau foarte diferite de cele ale Implats și ale Amplats.

 Aprecierea Tribunalului

287    Contrar celor susținute de reclamantă, Comisia a ținut seama, în considerentele (152) și (153) ale deciziei în litigiu, de faptul că, chiar și într‑un sector în care tehnologia se află într‑un stadiu avansat, concurența este întotdeauna posibilă prin aplicarea unor noi metode de lucru și a unor noi tehnici de producție, precum și de faptul că existau diferențe de gestionare între cei patru mari producători de platină, că progresele tehnicii de extracție a platinei erau relativ lente și că nu era previzibilă nicio descoperire tehnologică care să modifice în mod substanțial structura producției în industria platinei.

288    Decizia în litigiu a ținut, așadar, seama de celelalte aspecte netehnice ale avantajelor concurenței. Prin urmare, critica reclamantei trebuie să fie respinsă.

g)     Cu privire la luarea în considerare a reacției terților interesați

 Argumentele reclamantei

289    Conform reclamantei, Comisia a ignorat reacția neutră sau pozitivă față de operațiunea de concentrare a celor mai mulți dintre clienți și a altor terți pe care i‑a contactat, reacție menționată la punctele 2.17-2.21 din răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. Or, în cazul în care acești operatori nu ar fi considerat că, pe această piață, ar acționa factori marginali și de altă natură asupra concurenței pentru a limita o eventuală majorare a prețurilor, ar fi reacționat cu siguranță în mod negativ.

 Aprecierea Tribunalului

290    Reclamanta nu aduce niciun element care să îi dovedească afirmația. Faptul că, în urma propriei analize asupra pieței, Comisia s‑a raliat la punctul de vedere al clienților și al celorlalți terți interesați care aveau o reacție negativă cu privire la proiectul de concentrare nu dovedește că nu a ținut seama de punctul de vedere al celor care aveau o reacție pozitivă sau neutră.

291    În orice caz, chiar dacă opinia clienților și a altor terți interesați ar putea constitui o sursă importantă de informații asupra impactului previzibil al unei operațiuni de concentrare pe piață, aceasta nu poate fi obligatorie pentru Comisie în cadrul aprecierii sale autonome referitoare la impactul concentrării asupra pieței respective.

292    Prin urmare, critica analizată trebuie să fie respinsă.

h)     Cu privire la tendințele anterioare de oligopol

 Argumentele părților

293    Reclamanta arată că, prin faptul că a reținut existența unei tendințe anterioare a industriei platinei de a crea o poziție dominantă colectivă, Comisia a ignorat faptul că, în timp, cotele de piață au variat (reclamanta face trimitere la raportul NERA, tabel p. 15) și că, astfel cum ar recunoaște Comisia însăși, scăderea progresivă a cotelor de piață ale principalilor producători demonstrase existența unei anumite concurențe pe piață. De asemenea, prețurile ar fi scăzut în termeni reali în decursul ultimului deceniu (reclamanta face trimitere la raportul NERA, tabelele 3.2, p. 18; anexa 10, figura 3, la răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, reluat în anexa 11 la cerere).

294    Comisia arată că, deși decizia admite existența unei concurențe în trecut, au existat de asemenea comportamente paralele sau similare cu cele ale unor întreprinderi participante la o înțelegere.

 Aprecierea Tribunalului

295    Contrar susținerilor reclamantei, potrivit considerentelor (166) și (173), precum și considerentelor (168)-(172) și (204) ale deciziei în litigiu, Comisia a luat în considerare în mod corespunzător atât fluctuațiile cotelor de piață, cât și evoluția prețurilor în analiza sa asupra cadrului concurențial specific în care furnizorii sud‑africani acționaseră înainte de operațiunea de concentrare.

296    Prin urmare, critica reclamantei trebuie să fie respinsă.

i)     Concluzie

297    Din cele menționate anterior reiese că, în mod justificat, Comisia a concluzionat [considerentul (219)] că rezultatul operațiunii de concentrare ar fi fost crearea unei poziții dominante de tip duopol a Amplats și a Implats/LPD pe piața platinei și rodiului, având drept consecință afectarea în mod semnificativ a unei concurențe efective pe piața comună, în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 4064/89. De asemenea, motivarea deciziei îndeplinește cerințele articolului 190 din tratat.

298    Având în vedere că criticile reclamantei au fost respinse în totalitate, motivele analizate trebuie de asemenea să fie respinse.

IV –  Cu privire la motivele întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4064/89, prin neacceptarea de către Comisie a angajamentelor propuse de către părțile la concentrare, și, pe de altă parte, pe încălcarea articolului 190 din tratat

 Argumentele părților

299    Reclamanta afirmă că, prin refuzul de a accepta angajamentele oferite de către părțile la concentrare, Comisia a comis o eroare de drept și că aceasta a omis de asemenea să își motiveze refuzul în mod corespunzător cerințelor legale, încălcând astfel articolul 190 din tratat.

300    Reclamanta amintește că, în conformitate cu considerentul (215) al deciziei în litigiu, părțile i‑au propus Comisiei un proiect de angajamente prin care se încerca soluționarea problemelor de concurență pe care le ridica operațiunea. Aceste angajamente ar fi fost prezentate statelor membre și discutate în cadrul reuniunii Comitetului consultativ din 9 aprilie 1996.

301    Ar fi fost vorba despre trei angajamente:

a)      creșterea capacităților de producție ale puțului (...) cu o cantitate de (...) uncii;

b)      menținerea producției la nivelul actual (...) uncii (...);

c)      crearea unui nou furnizor pe piață.

302    Comisia [considerentul (216) al deciziei în litigiu] ar fi respins în mod eronat aceste angajamente, considerând că erau de natură comportamentală și că, prin urmare, nu puteau fi acceptate în temeiul Regulamentului nr. 4064/89. Or, reclamanta susține că, în cadrul acestui regulament, Comisia a acceptat deja angajamente de natură comportamentală. Cu privire la acest aspect, reclamanta citează câteva decizii în cadrul cărora Comisia ar fi admis în mod clar astfel de angajamente.

303    Reclamanta subliniază că, în considerentul (216) al deciziei, angajamentele sunt respinse pentru motivul că „producția ar putea fi redusă în alte puțuri deținute de noua entitate rezultată în urma fuziunii, doar pentru a menține producția totală la nivelul de (...) uncii, nivel care ar reduce producția totală”. Reclamanta consideră că acest argument nu are niciun sens. În opinia acesteia, angajamentul consta în dezvoltarea unei capacități suplimentare de (...) uncii la puțul (...) și menținerea producției la nivelurile existente. Prin urmare, nu ar fi putut avea loc nicio reducere a producției înainte să fie disponibilă capacitatea suplimentară.

304    Reclamanta contestă de asemenea argumentul Comisiei [considerentul (216) al deciziei în litigiu] potrivit căruia, în cazul în care unul dintre furnizori și‑ar fi menținut producția la un anumit nivel, Amplats, celălalt membru al oligopolului, ar fi cunoscut acest aspect, ceea ce ar fi exercitat o presiune ascendentă asupra prețurilor. Reclamanta afirmă că angajamentul nu prevedea un plafon care să limiteze producția entității rezultate în urma fuziunii. Prin urmare, Amplats nu ar fi putut presupune că entitatea rezultată în urma fuziunii ar reacționa la o creștere a cererii prin menținerea producției sale la nivelul existent. În orice caz, întreprinderile ar fi îndreptățite să obțină un beneficiu rezonabil din activitățile lor economice, cu condiția ca acest beneficiu să nu aibă o amploare inacceptabilă sau neloială din punctul de vedere al dreptului concurenței. Or, potrivit reclamantei, orice acțiune a entității rezultate în urma fuziunii și a Amplats, care ar conduce la un astfel de beneficiu, ar putea face obiectul unei intervenții a autorităților sud‑africane.

305    De asemenea, potrivit reclamantei, Comisia nu a ținut deloc seama de constatarea autorităților sud‑africane, conform căreia Amplats ocupa deja o poziție dominantă, care ar fi fost supusă concurenței efective a entității rezultate din concentrare. Prin urmare, atitudinea Comisiei nu ar fi fost compatibilă cu îngrijorarea manifestată de autoritățile sud‑africane în cunoștință de cauză cu privire la structura pieței din acel moment.

306    În ceea ce privește crearea unui nou furnizor care, potrivit Comisiei, ar fi produs un efect neglijabil, reclamanta arată că, dacă celelalte critici ale sale legate de modul de abordare a angajamentului de către Comisie sunt justificate, acest aspect al deciziei în litigiu nu poate fi contestat.

307    Pe de altă parte, reclamanta contestă afirmația Comisiei potrivit căreia angajamentul nu ar fi reflectat creșterea pieței, cu privire la care ar fi de acord toți observatorii [considerentul (216) al deciziei în litigiu]. Reclamanta consideră că acest punct de vedere era contrazis de opinia majorității profesioniștilor din industrie. Aceștia ar fi subliniat existența unui surplus de aprovizionare care s‑ar putea echilibra în câțiva ani. Acest punct de vedere ar fi fost susținut de cel puțin trei rapoarte independente, anexate la răspunsul părților la comunicarea privind obiecțiunile, la care Comisia nu ar fi făcut trimitere decât pe scurt în decizia în litigiu. În acest context, angajamentul părților, constând în menținerea producției la nivelul existent, ar fi constituit un demers de natură să înlăture principala îngrijorare a Comisiei.

308    În plus, reclamanta susține că ar fi fost posibil să se verifice respectarea angajamentelor oferite. Mai precis, ar fi fost posibil să se verifice menținerea nivelului producției prin intermediul unei obligații de a prezenta trimestrial Comisiei cifrele privind producția. Astfel, acestea ar fi putut fi comparate anual cu cifrele privind producția publicate în raportul anual și în conturi, care sunt auditate. Cu privire la celălalt angajament oferit, și anume dezvoltarea proiectului (...), reclamanta consideră că, în pofida caracterului său structural, acesta ar fi putut fi, în orice caz, verificat cu ușurință prin intermediul rapoartelor intermediare de activitate auditate și al vizitelor anuale la fața locului. Astfel, verificarea respectării acestor angajamente nu ar fi fost mai dificilă decât verificarea angajamentelor acceptate în alte cazuri.

309    În sfârșit, Comisia nu s‑ar fi putut întemeia, pentru respingerea angajamentelor propuse, pe faptul că ar fi fost mai dificil să se verifice respectarea acestora, întrucât întreaga infrastructură de producție a grupului creat s‑ar afla în Africa du Sud. Astfel, potrivit reclamantei, în cazul în care Comisia are, în dreptul comunitar și în dreptul internațional, competența de a împiedica o operațiune de concentrare realizată integral în afara Comunității, este necesar, cel puțin, ca aceasta să aplice unei astfel de fuziuni standardele și criteriile pe care le‑ar aplica unei fuziuni din interiorul Comunității.

310    Comisia contestă faptul că angajamentul a constat în menținerea producției și în dezvoltarea proiectului (...), adică în creșterea producției. Potrivit Comisiei, angajamentul propus consta doar în menținerea nivelului de producție existent, concomitent cu dezvoltarea unor noi capacități de producție. Or, decizia în litigiu [considerentul (216)] ar fi explicat motivul pentru care acest aspect nu ar fi fost suficient pe o piață în expansiune. În plus, argumentul reclamantei, conform căruia Amplats nu ar fi putut presupune că entitatea rezultată din concentrare nu ar majora producția ca răspuns la o creștere a cererii, ar însemna o negare a existenței unei situații de oligopol. În sfârșit, pentru considerațiile menționate în cadrul primului motiv de anulare, nu ar fi realist să se sugereze, în această privință, că autoritățile sud‑africane competente în domeniul concurenței ar fi avut interesul să intervină în cazul unei limitări deliberate a producției.

311    Comisia consideră că nu puteau fi acceptate angajamente de natură comportamentală. În opinia acesteia, în contextul Regulamentului nr. 4064/89, soluția identificată pentru concentrarea de putere economică pe piață, generată de o fuziune, trebuie să fie, la rândul ei, de natură structurală. Având în vedere că obiectivul regulamentului este de a împiedica apariția unor situații în care ar putea avea loc acțiuni anticoncurențiale care să nu implice o concertare, ar putea fi luate în considerare doar angajamentele care contribuie la înlăturarea posibilității unui abuz. De altfel, articolul 2 din regulament ar împiedica în mod specific Comisia să autorizeze o concentrare care creează sau consolidează o poziție dominantă. În aceste condiții, promisiunea de a nu exploata în mod abuziv o poziție dominantă ar fi insuficientă și nu ar îndeplini cerințele regulamentului.

312    Comisia nu este de acord cu analiza reclamantei asupra angajamentelor propuse și acceptate în anumite dosare anterioare. Un angajament ar putea fi considerat structural, în cazul în care soluționează o problemă structurală, de exemplu accesul pe piață. În această privință, nu ar fi necesar să se analizeze dacă angajamentul propus de dezvoltare a proiectului (...) era el însuși structural, întrucât nu ar fi soluționat în niciun mod respectiva problemă de concurență.

 Aprecierea Tribunalului

313    Este necesar să se analizeze, mai întâi, ce tip de angajament poate fi acceptat în cadrul Regulamentului nr. 4064/89 și, în special, dacă argumentul Comisiei conform căruia angajamentele de natură comportamentală nu pot fi acceptate este justificat în drept.

314    În lumina considerentului (7), conform căruia „trebuie creat un instrument juridic nou [...] care să permită un control eficient asupra tuturor operațiunilor de concentrare, în funcție de efectul acestora asupra structurii concurenței în Comunitate” [traducere neoficială], Regulamentul nr. 4064/89 are ca principal obiectiv controlul asupra structurilor pieței, și nu controlul asupra comportamentului întreprinderilor, acesta din urmă fiind rezervat, în principal, articolelor 85 și 86 din tratat.

315    Articolul 8 alineatul (2) din regulament prevede:

„În cazul în care Comisia constată că, după ce a fost modificată eventual de întreprinderile implicate, o operațiune de concentrare notificată îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2), aceasta adoptă o decizie prin care declară concentrarea compatibilă cu piața comună.

Comisia poate include în decizia sa condiții și obligații destinate să asigure respectarea de către întreprinderile implicate a angajamentelor pe care și le‑au asumat față de Comisie, în vederea modificării proiectului inițial de concentrare [...]” [traducere neoficială]

316    Din aceste dispoziții, precum și din articolul 2 alineatul (3) din același regulament reiese că, în cazul în care Comisia ajunge la concluzia că operațiunea de concentrare este de natură să creeze sau să consolideze o poziție dominantă, aceasta trebuie să interzică concentrarea în cauză, chiar dacă întreprinderile implicate în operațiunea propusă se angajează față de Comisie să nu abuzeze de această poziție.

317    Astfel, având în vedere că scopul regulamentului este acela de a împiedica crearea sau consolidarea unor structuri de piață care ar putea afecta în mod semnificativ concurența efectivă pe piața comună, nu poate fi acceptată apariția unor astfel de situații sub pretextul că întreprinderile implicate se angajează să nu abuzeze de poziția lor dominantă, chiar dacă respectarea acestor angajamente se dovedește a fi ușor de verificat.

318    În consecință, în temeiul Regulamentului nr. 4064/89, Comisia este abilitată să accepte doar angajamente care pot să determine ca operațiunea notificată să fie compatibilă cu piața comună. Cu alte cuvinte, angajamentele propuse de întreprinderile implicate trebuie să permită Comisiei să conchidă că operațiunea de concentrare în cauză nu ar crea sau nu ar consolida o poziție dominantă în sensul articolului 2 alineatele (2) și (3) din regulament.

319    Prin urmare, nu are importanță dacă angajamentul propus poate fi calificat drept angajament comportamental sau drept angajament structural. Este adevărat că angajamentele cu caracter structural, precum scăderea cotei de piață a entității rezultate din concentrare prin vânzarea unei filiale, sunt, în principiu, de preferat din punctul de vedere al scopului regulamentului, întrucât împiedică definitiv sau cel puțin în mod durabil apariția sau consolidarea poziției dominante identificate în prealabil de Comisie, fără a necesita, pe de altă parte, măsuri de supraveghere pe termen mediu sau lung. Cu toate acestea, nu poate fi exclusă a priori posibilitatea ca unele angajamente considerate, la prima vedere, de tip comportamental, precum neutilizarea unei mărci pentru o anumită perioadă sau punerea la dispoziția terților concurenți a unei părți din capacitatea de producție a întreprinderii rezultate din concentrare sau, în sens mai larg, accesul la o infrastructură esențială în condiții nediscriminatorii, să fie de asemenea de natură să împiedice apariția sau consolidarea unei poziții dominante.

320    În aceste condiții, trebuie analizate de la caz la caz angajamentele propuse de întreprinderile implicate.

321    În speță, cu toate că reclamanta califică drept angajament structural realizarea proiectului (...), aceasta nu contestă faptul că, astfel cum arată Comisia în decizia în litigiu [considerentul (216)], nici acest angajament, nici celelalte angajamente propuse, și anume menținerea producției la un nivel determinat și crearea unui nou furnizor, nu erau de natură să rezolve problema structurii de tip oligopol a pieței, creată de concentrare.

322    Astfel, primele două angajamente nu modifică în niciun mod structura pieței în cauză ca piață de tip duopol, ci se limitează la a încadra politica de producție a Implats/LPD în ceea ce se prezintă a fi o simplă obligație de producție minimă care, cu toate că este de natură să diminueze posibilitățile de a abuza de poziția dominantă în viitor, în funcție de evoluția cererii, nu garantează nici lipsa oricărui tip de abuz și nici, ceea ce este mai important, dispariția poziției dominante înseși.

323    Pe de altă parte, reclamanta nu poate susține că angajamentul nu putea fi refuzat de Comisie pentru motivul că, în cazul în care Implats/LPD și‑ar fi menținut producția la un anumit nivel, acest aspect ar fi fost cunoscut de Amplats, ceea ce ar fi exercitat o presiune ascendentă asupra prețurilor. Astfel, argumentul prezentat, departe de a demonstra că angajamentul propus era de natură să elimine poziția dominantă de tip duopol creată de concentrare, nu face decât să pună în discuție existența însăși a unei poziții dominante. Or, asupra acestui din urmă aspect, argumentele reclamantei au fost deja respinse în cadrul motivului de anulare întemeiat pe încălcarea articolului 2 din Regulamentul nr. 4064/89, referitor la constatarea poziției dominante colective.

324    Cu privire la argumentele reclamantei conform cărora, pe de o parte, întreprinderile ar fi îndreptățite să obțină un beneficiu rezonabil din activitățile lor economice, iar, pe de altă parte, orice comportament al entității rezultate în urma fuziunii și al Amplats, care ar fi condus la un astfel de beneficiu, ar fi putut face obiectul unei intervenții a autorităților sud‑africane, este suficient să se constate că, independent de temeinicia acestora, nu sunt relevante pentru a aprecia dacă angajamentul propus era sau nu era de natură să elimine afectarea structurii concurenței produsă prin concentrare.

325    Cu privire la cel de al treilea angajament, și anume crearea unui nou furnizor, este suficient să se constate că reclamanta nu contestă analiza Comisiei conform căreia acest angajament ar fi avut un efect neglijabil asupra cantității de platină puse la dispoziția consumatorului final în viitor. Reclamanta se limitează la a sublinia, recunoscând astfel caracterul accesoriu al acestui angajament, că, deși celelalte critici pe care i le aduce Comisiei cu privire la modul de abordare a angajamentului sunt îndreptățite, acest aspect al deciziei nu poate fi contestat.

326    Or, având în vedere că, după cum s‑a apreciat mai sus, Comisia era îndreptățită să respingă primele două angajamente, aceasta nu a comis o eroare vădită de apreciere considerând că, independent de natura sa, cel de al treilea angajament nu putea fi acceptat în raport cu efectul său neglijabil asupra pieței.

327    În aceste condiții, argumentele reclamantei privind posibilitățile de monitorizare a angajamentelor propuse nu au nicio relevanță. Astfel, ținând seama că angajamentele în ansamblul lor nu sunt de natură să elimine obstacolul în calea concurenței efective provocat de operațiunea de concentrare, Comisia era îndreptățită să le respingă, chiar dacă verificarea realizării lor nu implica dificultăți speciale.

328    Prin urmare, Comisia nu a comis nici o eroare de drept, nici o eroare evidentă de apreciere prin respingerea angajamentelor propuse de Gencor și Lonrho în vederea eliminării problemelor de concurență ridicate de operațiunea de concentrare.

329    În lumina celor menționate anterior, decizia este, pe de altă parte, motivată suficient în ceea ce privește respingerea angajamentelor.

330    Prin urmare, motivele analizate trebuie să fie respinse.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

331    În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie, potrivit concluziilor acesteia.

332    În temeiul articolului 87 alineatul (4) primul paragraf, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Reclamanta suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie.

3)      Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată.

Azizi Vesterdorf García‑Valdecasas

Moura Ramos       Jaeger

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 martie 1999.

Grefier        Președinte

H. Jung       J. Azizi

1* Limba de procedură: engleza.

2¹ – Date confidenţiale nedezvăluite.