Cauza T‑89/09

(publicată în extras)

Pollmeier Massivholz GmbH & Co. KG

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Măsuri de stat privind construirea unei fabrici de cherestea în landul Hessen – Acțiune în anulare – Scrisoare adresată autorilor plângerilor – Act care nu este supus căilor de atac – Inadmisibilitate – Decizie prin care se constată inexistența unui ajutor de stat – Neinițierea procedurii oficiale de investigare – Dificultăți serioase – Calcularea elementului de ajutor al garanțiilor publice – Comunicarea Comisiei privind ajutoarele de stat sub formă de garanții – Întreprindere aflată în dificultate – Vânzarea unui teren proprietate publică – Dreptul la apărare – Obligația de motivare”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 17 martie 2015

1.      Ajutoare acordate de state – Schemă generală de ajutoare aprobată de Comisie – Notificarea măsurilor individuale de executare – Obligație – Inexistență

[art. 87 alin. (1) CE și art. 88 alin. (2) și (3) CE]

2.      Ajutoare acordate de state – Schemă generală de ajutoare aprobată de Comisie – Ajutor individual prezentat ca intrând în cadrul aprobării – Examinare de către Comisie – Apreciere în principal în raport cu decizia de aprobare și în subsidiar în raport cu tratatul

[art. 87 alin. (1) CE și art. 88 alin. (2) și (3) CE]

3.      Ajutoare acordate de state – Examinare de către Comisie – Regim juridic aplicabil ratione temporis – Determinare prin natura unei măsuri ca fiind ajutor existent sau ajutor nou – Notificare lipsită de efect creator de drept

[art. 88 alin. (3) CE]

4.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracter juridic – Interpretare pe baza unor elemente obiective – Control integral – Dificultăți serioase – Control jurisdicțional – Întindere – Control care se întinde dincolo de căutarea erorii vădite de apreciere

[art. 87 alin. (1) CE și art. 88 alin. (3) CE]

5.      Ajutoare acordate de state – Examinare de către Comisie – Linii directoare adoptate în cadrul exercitării puterii de apreciere a Comisiei – Natură juridică – Norme de conduită indicative care implică o autolimitare a puterii de apreciere a Comisiei – Obligația de respectare a principiilor egalității de tratament, protecției încrederii legitime și securității juridice

[art. 87 alin. (1) CE și art. 88 alin. (3) CE]

6.      Ajutoare acordate de state – Examinare de către Comisie – Ajutoare de importanță minoră – Ajutoare sub formă de garanții – Calculul elementului de ajutor al unei garanții publice – Putere de apreciere a Comisiei – Aplicabilitatea Comunicării privind garanțiile – Neaplicarea acestei comunicări, care a determinat neinițierea procedurii oficiale de investigare – Inadmisibilitate

[art. 87 CE și 88 CE; Regulamentul nr. 69/2001 al Comisiei, art. 2 alin. (1)-(3); Comunicarea 2000/C 71/14 a Comisiei, punctele 1.4, 3.2, 3.5 și 4.5]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 65)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 66 și 67)

3.      Nu notificarea unei măsuri este cea care determină regimul juridic aplicabil ratione temporis acestei măsuri, ci natura de ajutor existent a acestei măsuri, nesupus, în principiu, obligației de notificare, sau de ajutor nou, supus obligației de notificare și interdicției de punere în aplicare, conform articolului 88 alineatul (3) CE. Notificarea reprezintă doar un instrument procedural destinat să permită Comisiei să verifice măsura în cauză și este lipsită de efect creator de drept.

(a se vedea punctul 70)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 150)

5.      Adoptând norme de conduită și anunțând prin intermediul publicării acestora că le va aplica în viitor situațiilor vizate de acestea, Comisia își limitează propria putere de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme fără să riște să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime, cu excepția situației în care furnizează argumente care să justifice, din perspectiva acestor principii, faptul că renunță la aplicarea propriilor norme. În domeniul specific al ajutoarelor de stat, în scopul exercitării atribuțiilor sale de apreciere, Comisia poate adopta linii directoare și, în măsura în care acestea nu se îndepărtează de normele tratatului, regulile orientative pe care le conțin sunt obligatorii pentru instituție.

(a se vedea punctele 151 și 152)

6.      În materia ajutoarelor de stat, ținând cont de faptul că garanțiile publice reprezintă un tip de ajutor acordat sub altă formă decât o subvenție, și în temeiul articolului 2 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 69/2001 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis, trebuie calculat elementul de ajutor pe care îl conțin aceste garanții. Valoarea acestui element de ajutor este cea care va determina dacă garanțiile respective intră sau nu intră în domeniul de aplicare al regulii de minimis în vigoare la momentul acordării lor.

Comisia și‑a definit practica referitoare la calcularea elementului de ajutor al unei garanții în Comunicarea privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE ajutorului de stat sub formă de garanții (Comunicarea din anul 2000 privind garanțiile).

Comunicarea din anul 2000 privind garanțiile face parte din cadrul juridic prin prisma căruia Comisia trebuie să aprecieze garanțiile în litigiu și în special utilizarea de către autoritățile naționale a ratei forfetare de 0,5 % din suma garantată, în scopul de a determina elementul de ajutor al garanțiilor în litigiu. Neaplicarea acestei comunicări nu poate fi justificată de motivul că ajutorul în cauză nu depășește pragul de minimis. Astfel, concluzia potrivit căreia garanțiile în litigiu intră sub incidența schemei de minimis presupune, în prealabil, examinarea legalității utilizării ratei forfetare menționate anterior, pentru a stabili că elementul de ajutor al garanțiilor menționate se situează sub plafonul de minimis.

Rezultă că lipsa examinării de către Comisie a legalității utilizării ratei din suma garantată, în scopul de a determina elementul de ajutor al garanțiilor în litigiu prin prisma Comunicării din anul 2000 privind garanțiile, constituie un indiciu cu privire la existența unor dificultăți serioase în legătură cu problema de a se stabili dacă asemenea garanții pot fi calificate drept ajutoare de minimis. Existența unor asemenea dificultăți trebuie să determine Comisia să inițieze procedura oficială de investigare.

(a se vedea punctele 157, 158, 167-169 și 186)