Language of document :

Recurs introdus la 16 aprilie 2024 de Igor Shuvalov împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 7 februarie 2024 în cauza T-271/24 P, Igor Shuvalov/Consiliul Uniunii Europene

(Cauza C-271/24 P)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Recurent: Igor Shuvalov (reprezentanți: J.L. Iriarte Ángel, F. Rodríguez González, L. Rodríguez Jiménez și L. M. García López, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile recurentului

Recurentul solicită Curții:

anularea Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 7 februarie 2024 în cauza T-289/22;

pronunțarea unei hotărâri definitive în procedură prin admiterea capetelor de cerere ale reclamantului, în prezent recurent, formulate în primă instanță, altfel spus, anularea,

în primul rând, a Deciziei (PESC) 2022/265 a Consiliului din 23 februarie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei1 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/260 al Consiliului din 23 februarie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei2 ;

în al doilea rând, a Deciziei (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC1 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/20142 și

în al treilea rând, a Deciziei (PESC) a Consiliului 2023/572 din 13 martie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC1 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/571 din 13 martie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/20142 ,

în măsura în care aceste dispoziții îl afectează pe recurent.

În consecință, anularea Deciziei 2014/145/PESC și a Regulamentului (UE) 269/2014 în măsura în care îl privesc sau îl pot afecta pe recurent.

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentul invocă șase motive:

Primul motiv: eroare de drept în măsura în care în hotărâre se susține în mod eronat că Consiliul nu a săvârșit o eroare de apreciere, concluzie la care Tribunalul a ajuns printr-o vădită denaturare a faptelor.

Al doilea motiv: eroare de drept în măsura în care în hotărâre se susține în mod eronat că Consiliul și-a îndeplinit obligația de motivare.

Al treilea motiv: eroare de drept în măsura în care în hotărârea atacată se susține că dispozițiile atacate nu încalcă dreptul fundamental al libertății de exprimare.

Al patrulea motiv: eroare de drept în măsura în care în hotărâre se susține în mod eronat că nu existat o încălcare a dreptului la proprietate al recurentului în lumina principului proporționalității.

Al cincilea motiv: eroare de drept în măsura în care în hotărâre se susține în mod eronat că nu a existat o încălcare a principiului egalității de tratament.

Al șaselea motiv: eroare de drept în măsura în care în hotărâre se susține în mod eronat că dreptul recurentului la protecție jurisdicțională efectivă a fost respectat și că nu a existat un abuz de putere.

____________

1 JO 2022 L 42 I, p. 98.

1 JO 2022 L 42 I, p. 3.

1 Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 149).

1 Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 1).

1 Decizia (PESC) 2023/572 a Consiliului din 13 martie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 134).

1 Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/571 al Consiliului din 13 martie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 1).