HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
24 octombrie 2019(*)
„Acțiune în anulare – Drept instituțional – Obligația de a încredința CdT lucrările de traducere necesare funcționării EUIPO – Rezilierea acordului dintre CdT și EUIPO – Publicarea unei cereri de ofertă pentru serviciile de traducere – Excepție de inadmisibilitate – Lipsa interesului de a exercita acțiunea – Nepronunțare parțială asupra fondului – Inadmisibilitate parțială”
În cauza T‑417/18,
Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CDT), reprezentat de J. Rikkert și de M. Garnier, în calitate de agenți,
reclamant,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de N. Bambara și de D. Hanf, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect, în primul rând, o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea, primo, a scrisorii EUIPO din 26 aprilie 2018, în măsura în care prin aceasta se notifică intenția sa de a nu prelungi după 31 decembrie 2018 acordul încheiat în anul 2016 cu CdT, având ca obiect lucrările de traducere necesare funcționării EUIPO, secundo, a scrisorii EUIPO din 26 aprilie 2018, în măsura în care prin aceasta CdT este informat cu privire la intenția sa de a lua, cu titlu preventiv, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea serviciilor de traducere după 31 decembrie 2018, în special prin publicarea de cereri de ofertă, și, tertio, a deciziei EUIPO de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei cereri de ofertă pentru serviciile de traducere cu numărul de referință 2018/S 114 ‑ 258472, în al doilea rând, o cerere prin care se urmărește să se interzică EUIPO să semneze contracte în temeiul cererii de ofertă menționate și, în al treilea rând, o cerere prin care se urmărește declararea ca nelegală a publicării unei cereri de ofertă pentru servicii de traducere de către o agenție sau de către orice alt organism sau oficiu al Uniunii Europene ale căror regulamente de înființare prevăd că serviciile de traducere sunt furnizate de CdT,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnii H. Kanninen, J. Schwarcz (raportor) și C. Iliopoulos, judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 22 mai 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT) este un organism instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2965/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 (JO 1994, L 314, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 01, p. 142). Acesta are drept misiune să asigure servicii de traducere agențiilor și oficiilor menționate la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul menționat, precum și instituțiilor și organismelor Uniunii, în conformitate cu alineatul (3) al articolului respectiv.
2 Potrivit celui de al doilea considerent al Regulamentului nr. 2965/94, înființarea unui centru specializat unic constituie o soluție practică pentru problema satisfacerii nevoilor de traduceri ale unui număr mare de organisme din diverse zone din întreaga Uniune.
3 Potrivit termenilor articolului 2 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2965/94, CdT „asigură serviciile de traducere necesare pentru funcționarea” Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI), devenit Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).
4 În plus, articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2965/94 prevede că CdT și agențiile și oficiile menționate la primul paragraf al aceluiași alineat și, prin urmare, EUIPO „încheie acorduri privind modalitățile în care vor coopera”.
5 Consiliul Uniunii Europene, în Declarația nr. 1 din Regulamentul nr. 2965/94, subliniază că „acordă o importanță deosebită aplicării corecte a principiilor eficienței și rentabilității”.
6 Articolul 148 din Regulamentul 2017/1001 prevede că „serviciile de traducere necesare funcționării [EUIPO] sunt asigurate de [CdT]”. Acest articol corespunde fostului articol 121 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare.
7 La 13 decembrie 2016, CdT și EUIPO au încheiat un acord în sensul articolului 2 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2965/94 (denumit în continuare „acordul din 2016”).
8 Acordul din 2016 a înlocuit un acord anterior, încheiat la 30 noiembrie 2015.
9 Articolul 11 din acordul din 2016 prevedea o procedură specifică de urmat în caz de dezacord survenit între CdT și EUIPO.
10 Articolul 15 din acordul din 2016 prevedea intrarea în vigoare a acestuia la 1 ianuarie 2017, precum și expirarea sa la 31 decembrie din același an și stipula că aranjamentul respectiv va fi reînnoit în mod tacit pentru o perioadă de 12 luni, cu condiția să nu i se fi pus capăt prin scrisoarea recomandată a uneia dintre părți, cu două luni înainte de expirarea sa.
11 La 26 aprilie 2018, EUIPO a adresat CdT o scrisoare (denumită în continuare „scrisoarea din 26 aprilie 2018), care menționa nemulțumirea sa față de serviciile prestate de CdT și de termenii potrivit cărora acestea îi erau facturate. În plus, EUIPO și‑a exprimat intenția de a pune capăt acordului din 2016 și, în eventualitatea în care nu ar fi posibil să se convină asupra unui nou acord, de a institui un sistem care să permită asigurarea serviciului de traducere. Tot în aceeași scrisoare, EUIPO propunea CdT să organizeze, cât mai curând posibil, o reuniune în vederea încheierii unui nou acord înainte de sfârșitul anului 2018. A avut loc un schimb de scrisori adiționale pentru a stabili data acestei reuniuni.
12 La 16 iunie 2018, EUIPO a publicat în Suplimentul la Jurnalul Oficial un anunț de participare pentru furnizarea de servicii de traducere (2018/S 114‑258472) (denumit în continuare „anunțul de participare”), care includea o cerere de ofertă (denumită în continuare „cererea de ofertă”).
13 Punctul I.3 din anunțul de participare făcea trimitere la adresa electronică la care erau disponibile documentele contractului, iar punctul II.1.1 din acesta indica drept referință AO/010/18.
14 Potrivit punctului II.1.4 din anunțul de participare, „[cererea de ofertă] a[vea] ca obiect obținerea de servicii de traducere cu privire la mărcile Uniunii Europene, desenele sau modelele industriale comunitare înregistrate și documentele administrative generale”.
15 Potrivit punctelor II.2.6 și II.2.7 din anunțul de participare, contractul avea o valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), de 40,8 milioane de euro și o durată inițială de 48 de luni.
16 Potrivit punctului IV.2.2 din anunțul de participare, data limită de primire a ofertelor era stabilită la 23 iulie 2018.
Procedura și concluziile părților
17 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 6 iulie 2018, CdT a introdus prezenta acțiune.
18 În cererea introductivă, CdT solicită Tribunalului:
– anularea deciziei EUIPO din 26 aprilie 2018 de reziliere a acordului din 2016;
– anularea deciziei EUIPO din 26 aprilie 2018 de „a‑și aroga dreptul de a pune în aplicare toate măsurile prealabile necesare pentru asigurarea continuității serviciilor sale de traducere, în special prin publicarea de cereri de ofertă”;
– anularea deciziei EUIPO de publicare a cererii de ofertă;
– interzicerea EUIPO să semneze contracte în temeiul cererii de ofertă;
– declararea ca nelegală a publicării unei cereri de ofertă pentru serviciile de traducere de către o agenție sau de către orice alt organism sau oficiu al Uniunii ale căror regulamente de înființare prevăd că serviciile de traducere sunt furnizate de CdT;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
19 Prin înscrisul separat, înregistrat la grefa Tribunalului la 9 iulie 2018, CdT a introdus o cerere de măsuri provizorii. EUIPO a depus observații cu privire la cererea de măsuri provizorii la 17 iulie 2018.
20 Prin Ordonanța din 20 iulie 2018, CdT/EUIPO (T‑417/18 R, nepublicată, EU:T:2018:502), președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii și a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.
21 Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 19 septembrie 2018, EUIPO a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
22 În cadrul excepției de inadmisibilitate, EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea în totalitate a cererii introductive ca inadmisibilă;
– obligarea CdT la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și procedurii de măsuri provizorii.
23 Prin actul depus la 5 noiembrie 2018, CdT și‑a prezentat observațiile cu privire la excepția de inadmisibilitate.
24 În observațiile sale cu privire la excepția de inadmisibilitate, CdT solicită Tribunalului:
– respingerea excepției de inadmisibilitate;
– respingerea tuturor concluziilor și cererilor EUIPO;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată;
– dispunerea oricăror alte măsuri necesare conform legii.
25 La 22 ianuarie 2019, la propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra), în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat o întrebare scrisă părților. Părțile au dat curs acestei solicitări în termenul stabilit.
26 Tribunalul (Camera a patra) a decis, în conformitate cu articolul 130 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, să deschidă faza orală a procedurii, limitată la problema admisibilității acțiunii.
27 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 22 mai 2019. La cererea Tribunalului în cursul ședinței, EUIPO a comunicat, la 23 mai 2019, noul acord cu CdT, semnat la 7 decembrie 2018 și adoptat pentru anii 2019 și 2020 (denumit în continuare „acordul din 2018”). Faza orală a procedurii a fost închisă la 3 iunie 2019.
În drept
28 În cererea introductivă, CdT susține în esență că EUIPO a încălcat articolele 2 și 11 din Regulamentul nr. 2965/94, articolul 148 din Regulamentul 2017/1001, precum și articolul 11 din acordul din 2016.
29 În cadrul excepției de inadmisibilitate, EUIPO solicită, în conformitate cu articolul 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, ca Tribunalul să se pronunțe asupra inadmisibilității și necompetenței, fără a intra în dezbaterea fondului. În primul rând, potrivit EUIPO, pe de o parte, actele atacate de CdT, și anume scrisoarea din 26 aprilie 2018 și anunțul de participare, nu ar putea fi atacate cu o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, din moment ce ar fi vorba despre acte de natură pregătitoare care nu constituie decizii și nu privesc în mod direct CdT. Pe de altă parte, inadmisibilitatea cererii introductive ar decurge de asemenea din insuficiența argumentelor în drept invocate de CdT. În al doilea rând, în ceea ce privește lipsa de competență a Tribunalului, EUIPO afirmă că scrisoarea din 26 aprilie 2018, adoptată în temeiul articolului 15 din acordul din 2016, se înscrie într‑un cadru pur contractual și nu constituie unul dintre actele juridice ale Uniunii prevăzute la articolul 288 TFUE, a căror anulare poate fi solicitată în temeiul articolului 263 TFUE.
Cu privire la regularitatea depunerii excepției de inadmisibilitate formulate de EUIPO
30 În preambulul observațiilor sale cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de EUIPO, CdT arată că lasă la aprecierea Tribunalului admisibilitatea formală a excepției respective.
31 În această privință, presupunând că, printr‑o asemenea indicație, CdT intenționează să conteste regularitatea excepției de inadmisibilitate, trebuie arătat că acesta nu prezintă niciun argument în susținerea unei asemenea neregularități.
Cu privire la competența Tribunalului de a se pronunța asupra prezentei acțiuni
32 Potrivit EUIPO, acordul din 2016 nu conține nicio clauză de arbitraj care să confere instanței Uniunii o competență de a se pronunța în caz de litigiu referitor la acordul menționat, iar aceasta chiar dacă introducerea unei astfel de clauze ar fi fost posibilă în temeiul articolului 118 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 145 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001], aplicabil la data încheierii acordului din 2016. EUIPO subliniază că această clauză constituie aplicarea concretă a dispoziției de ordin general prevăzute la articolul 272 TFUE. Potrivit EUIPO, în aceste condiții, instanța Uniunii nu se poate considera competentă să anuleze acte de natură pur contractuală. În această privință, EUIPO se întemeiază pe Hotărârea din 27 septembrie 2012, Applied Microengineering/Comisia (T‑387/09, EU:T:2012:501, punctul 37).
33 CdT consideră că acțiunea este admisibilă în măsura în care vizează scrisoarea din 26 aprilie 2018, din moment ce relația sa cu EUIPO nu s‑ar înscrie într‑un cadru pur contractual, ci ar fi vorba, dimpotrivă, despre o relație interinstituțională reglementată de Regulamentele nr. 2965/94 și 2017/1001. Acordul din 2016 nu ar urmări decât să pună în aplicare în mod concret principiile prevăzute de regulamentele menționate.
34 În această privință, trebuie să se stabilească dacă, astfel cum susține EUIPO, prezenta acțiune se înscrie într‑un cadru pur contractual pentru care Tribunalul nu ar fi competent.
35 Astfel, deși, în temeiul articolului 263 TFUE, instanțele Uniunii nu exercită decât controlul legalității actelor adoptate de instituții și destinate să producă efecte juridice obligatorii față de terți, modificând în mod distinct situația juridică a acestora (Hotărârea din 17 iunie 2010, CEVA /Comisia, T‑428/07 și T‑455/07, EU:T:2010:240, punctul 51), competența respectivă privește doar actele menționate la articolul 288 TFUE pe care aceste instituții sunt determinate să le adopte în condițiile prevăzute de tratat, făcând uz de prerogativele lor de putere publică (a se vedea în acest sens Ordonanța din 10 mai 2004, Musée Grévin/Comisia, T‑314/03 și T‑378/03, EU:T:2004:139, punctele 62, 63 și 81, și Ordonanța din 26 februarie 2007, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑205/05, nepublicată, EU:T:2007:59, punctul 39). În schimb, actele adoptate de instituții care se înscriu într‑un cadru pur contractual de care nu pot fi disociate nu figurează, tocmai din cauza naturii lor, printre actele vizate la articolul 288 TFUE și a căror anulare poate fi solicitată în temeiul articolului 263 TFUE (Ordonanța din 10 mai 2004, Musée Grévin/Comisia, T‑314/03 și T‑378/03, EU:T:2004:139, punctul 64, și Hotărârea din 17 iunie 2010, CEVA/Comisia, T‑428/07 și T‑455/07, EU:T:2010:240, punctul 52).
36 În speță, acordul din 2016 a fost adoptat în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2965/94, astfel cum a recunoscut EUIPO în ședință. Acest acord, care face referire în mod expres la regulamentul respectiv, se înscrie în cadrul dispoziției menționate, precum și în cel al articolului 148 din Regulamentul 2017/1001.
37 În aplicarea acestor ultime două dispoziții, CdT asigură serviciile de traducere necesare pentru funcționarea EUIPO în cadrul unui acord privind modalitățile în care vor coopera.
38 Trebuie să se arate și că Regulamentul nr. 2965/94 distinge „acordurile”, în conformitate cu articolul 2 alineatele (1) și (2) din acesta, pe care CdT le încheie cu agențiile și oficiile, instituțiile sau organismele vizate de dispoziția menționată și care definesc modalitățile în care vor coopera, de simplele raporturi contractuale ale căror modalități sunt reglementate printr‑o dispoziție distinctă a Regulamentului nr. 2965/94, și anume articolul 18 alineatul (1) din regulamentul respectiv. Potrivit acestei din urmă dispoziții, se prevede numai că răspunderea contractuală a CdT este reglementată de legea aplicabilă contractului în cauză, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene se poate pronunța în privința oricărei clauze de arbitraj conținută în contractele încheiate de CdT. Trebuie arătat că respectiva dispoziție menționează contractele încheiate de CdT, în timp ce articolul 2 din Regulamentul nr. 2965/94 vizează acordurile încheiate cu CdT.
39 În sfârșit, deși în scrisoarea din 26 aprilie 2018 EUIPO a notificat intenția sa de a nu prelungi acordul din 2016 pentru anul următor în temeiul articolului 15 din acest acord (a se vedea punctul 10 de mai sus), trebuie să se constate că o asemenea împrejurare nu modifică în niciun fel obligația EUIPO de a respecta dispozițiile Regulamentelor nr. 2965/94 și 2017/1001, astfel încât împrejurările speței nu pot fi considerate ca fiind pur contractuale. În această privință, trebuie arătat că, în ședință, EUIPO a admis în esență că din Regulamentele nr. 2965/94 și 2017/1001 rezulta o obligație a EUIPO și a CdT de a încheia un acord privind modalitățile în care vor coopera. Astfel, potrivit EUIPO, în esență, numai în anumite situații excepționale și de urgență ar putea, temporar, să asigure el însuși serviciul de traducere până la soluționarea de către Comisie a oricărui diferend dintre el și CdT.
40 În aceste împrejurări, nu se poate considera că prezentul litigiu se înscrie într‑un cadru pur contractual. În consecință, Tribunalul este competent să se pronunțe asupra prezentei acțiuni.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva scrisorii din 26 aprilie 2018, în măsura în care prin aceasta se notifică intenția EUIPO de a nu prelungi acordul din 2016 după 31 decembrie 2018
41 EUIPO susține că scrisoarea din 26 aprilie 2018 nu constituie un act destinat să producă efecte juridice în sensul articolului 263 al patrulea și al cincilea paragraf TFUE. O pretinsă „nelegalitate” a acestei scrisori ar echivala cu lipsirea de conținut a articolului 15 din acordul din 2016. EUIPO subliniază că CdT nu a ridicat o excepție de nelegalitate a aceluiași articol în raport cu articolul 148 din Regulamentul 2017/1001. În plus, scrisoarea din 26 aprilie 2018 nu ar constitui decât un act pregătitor. Potrivit EUIPO, presupunând chiar că scrisoarea din 26 aprilie 2018 este considerată un act destinat să producă efecte juridice și că este calificată drept decizie în privința CdT, efectele ei ar fi viitoare și incerte.
42 CdT susține că scrisoarea din 26 aprilie 2018, ai cărei termeni ar fi clari și fără echivoc, nu constituie un simplu act pregătitor, ci notificarea fermă și definitivă a unei ruperi a raportului dintre cele două părți. Prin urmare, ambele ar fi vizate în mod direct de această decizie, care ar fi un act atacabil în temeiul articolului 263 TFUE. Potrivit CdT, efectele scrisorii din 26 aprilie 2018 nu sunt nicidecum viitoare și incerte, întrucât data rezilierii acordului din 2016 a fost stabilită de EUIPO. Totuși, semnarea unui nou acord ar fi ipotetică și incertă. Astfel, neprelungirea acordului din 2016 și publicarea cererii de ofertă ar constitui o serie de indicii concordante care demonstrează voința EUIPO de a rezilia același acord pentru a pune capăt cooperării sale cu CdT și pentru a pune astfel în aplicare contractele de prestare de servicii și de traducere, începând de la 1 ianuarie 2019. În plus, punând capăt cooperării cu CdT, EUIPO ar fi utilizat în mod abuziv articolul 15 din acordul din 2016, contrar Regulamentelor nr. 2965/94 și 2017/1001.
43 În această privință, după cum s‑a arătat deja, constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 263 TFUE, măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei, modificând în mod distinct situația juridică a acesteia (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM /Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9, și Hotărârea din 16 iulie 1998, Regione Toscana/Comisia, T‑81/97, EU:T:1998:180, punctul 21).
44 În special, în cazul actelor sau al deciziilor a căror elaborare se efectuează în mai multe etape, în special la finalul unei proceduri interne, în principiu, nu constituie act atacabil decât măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la sfârșitul acestei proceduri, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM /Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 10, și Hotărârea din 10 iulie 1990, Automec/Comisia, T‑64/89, EU:T:1990:42, punctul 42).
45 Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat. Un astfel de interes presupune ca anularea acestui act să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o (Hotărârea din 17 septembrie 2009, Comisia/ Koninklijke FrieslandCampina, C‑519/07 P, EU:C:2009:556, punctul 63, și Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 55).
46 Interesul unui reclamant de a exercita acțiunea trebuie să fie născut și actual. Acesta nu poate privi o situație viitoare și ipotetică (Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 56).
47 În sfârșit, dat fiind obiectul acțiunii, interesul reclamantului de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să existe în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului [Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 57, și Ordonanța din 23 mai 2019, Fujifilm Recording Media/EUIPO – iTernity (d:ternity), T‑609/18, nepublicată, EU:T:2019:366, punctul 25].
48 În speță, trebuie analizat dacă acțiunea împotriva scrisorii din 26 aprilie 2018, în măsura în care notifică intenția EUIPO de a nu prelungi acordul din 2016, îndeplinește condițiile de admisibilitate.
49 În această privință, trebuie să se arate că, în răspunsul la întrebările scrise adresate de Tribunal părților la 22 ianuarie 2019, CdT și EUIPO au arătat în special că, în urma negocierilor, s‑a ajuns la un acord pentru anii 2019 și 2020, și anume acordul din 2018.
50 În aceste împrejurări, chiar fără a fi necesar să se aprecieze dacă scrisoarea din 26 aprilie 2018 cuprindea o decizie definitivă sau dacă, astfel cum susține EUIPO, nu era vorba decât despre un act pregătitor cu efecte incerte și care nu privea CdT în mod direct, trebuie să se ridice problema dacă interesul reclamantului de a exercita acțiunea există în continuare ca urmare a semnării noului acord din 2018 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 57).
51 Mai întâi, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din scrisoarea introductivă la acordul din 2018, adresată la 6 decembrie 2018 directoarei CdT de directorul executiv al EUIPO, semnarea acordului din 2018 este rezultatul eforturilor de cooperare întreprinse de aceste două organisme.
52 În continuare, din articolul 15 din acordul din 2018 reiese că el privește efectiv, astfel cum au subliniat părțile în răspunsul la întrebările Tribunalului adresate în ședință, perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020. Potrivit aceluiași articol, cu șase luni înaintea acestei din urmă date, părțile trebuie să înceapă negocieri pentru a încheia un nou acord.
53 În sfârșit, din lectura acordului din 2018 rezultă de asemenea că este prevăzută și încadrată o cooperare între EUIPO și CdT cu privire la serviciile de traducere pe care trebuie să le efectueze acesta din urmă. Acordul din 2018 include elemente detaliate, vizând, printre altele, procedurile care trebuie urmate în efectuarea traducerilor sau, mai mult, anexe tehnice privind termenele, prețurile, serviciile denumite multilingve și altele.
54 În aceste împrejurări, independent de aspectul dacă scrisoarea din 26 aprilie 2018 constituia un act atacabil și dacă aceasta cuprindea o decizie definitivă de reziliere a acordului din 2016, trebuie să se constate că, ulterior scrisorii din 26 aprilie 2018, nu a existat o perioadă în care raportul dintre CdT și EUIPO să nu fi fost reglementat de un acord semnat de cele două agenții. Astfel, acordul din 2016 a fost valabil până la 31 decembrie 2018, iar noul acord din 2018 a intrat în vigoare în mod direct la 1 ianuarie 2019 (a se vedea punctul 52 de mai sus). Prin urmare, chiar dacă se consideră că CdT a avut, inițial, un interes de a exercita acțiunea împotriva unei pretinse decizii cuprinse în scrisoarea din 26 aprilie 2018, trebuie să se constate că acesta a pierdut interesul menționat ca urmare a încheierii noului acord din 2018. În orice caz, nu este posibil să se cunoască modul în care anularea deciziei care ar fi cuprinsă în scrisoarea din 26 aprilie 2018 ar ameliora poziția CdT. În special, CdT nu poate pretinde că are interes în adoptarea, de către Tribunal, a unei hotărâri pur declarative care amintește obligația de cooperare dintre EUIPO și CdT. De asemenea, contrar afirmațiilor CdT, nesusținute în definitiv, nu se poate considera că scrisoarea din 26 aprilie 2018 a avut ca efect să pună în pericol însăși existența sa.
55 În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că interesul CdT de a obține anularea deciziei EUIPO de reziliere a acordului din 2016, despre care se pretinde a fi cuprinsă în scrisoarea din 28 aprilie 2018, nu a continuat în niciun caz să existe ca urmare a încheierii acordului din 2018.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva scrisorii din 26 aprilie 2018, în măsura în care prin aceasta CdT este informat cu privire la intenția EUIPO de a lua, cu titlu preventiv, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea serviciilor de traducere după 31 decembrie 2018
56 EUIPO susține în esență că scrisoarea din 26 aprilie 2018 s‑a limitat să adopte o poziție provizorie, astfel încât nu ar fi vorba despre un act cauzator de prejudicii. Potrivit EUIPO, rămâneau deschise căi alternative de a publica anunțul de participare.
57 CdT susține că scrisoarea din 26 aprilie 2018 producea efecte juridice în privința sa. Decizia EUIPO de a se autoriza să ia în mod unilateral măsurile necesare ar fi nelegală în măsura în care ar încălca Regulamentele nr. 2965/94 și 2017/1001, precum și articolul 11 din acordul din 2016. Măsura de înlocuire, care constă în internalizarea serviciilor de traducere în cadrul EUIPO, ar echivala cu justificarea creării unui număr de posturi considerabil în cadrul său și ar lipsi de substanță ansamblul dispozițiilor care prevăd că CdT are un rol de centru specializat unic destinat să acopere nevoile de traducere ale EUIPO. Potrivit CdT, EUIPO a pus capăt de două ori raportului dintre ele, în primul rând, ca urmare a scrisorii din 26 aprilie 2018 și, în al doilea rând, prin continuarea procedurii de cerere de ofertă. Cu încălcarea principiilor enunțate în Regulamentele nr. 2965/94 și 2017/1001, EUIPO ar fi declanșat, în scrisoarea din 26 aprilie 2018, un proces cuprinzând mai multe decizii ulterioare, care a condus la lansarea cererii de ofertă.
58 În această privință, CdT nu poate susține că scrisoarea din 26 aprilie 2018 a produs efecte juridice obligatorii de natură să îi afecteze interesele, modificând în mod distinct situația sa juridică, întrucât arăta că EUIPO își „rezerva dreptul” de a lua, cu titlu preventiv și pentru a acoperi eventualitatea în care negocierile nu s‑ar fi finalizat înainte de sfârșitul anului 2018, măsuri necesare pentru a asigura continuitatea serviciilor de traducere după 31 decembrie 2018.
59 Astfel, după cum EUIPO a recunoscut în ședință, nu a fost adoptată nicio decizie concretă cu privire la acest aspect la data trimiterii scrisorii din 26 aprilie 2018. Scrisoarea menționată utilizează o formulare incertă în ceea ce privește măsurile pe care EUIPO își rezerva dreptul să le adopte cu titlu preventiv. Pe de altă parte, din răspunsul EUIPO la întrebările Tribunalului reiese că, prin adoptarea noului acord din 2018, nu s‑a dovedit necesară instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării serviciilor de traducere de care are nevoie EUIPO în lipsa continuității serviciilor de traducere furnizate de CdT.
60 În sfârșit, presupunând că publicarea anunțului de participare, care include cererea de ofertă, de către EUIPO ar fi interpretată de CdT ca fiind una dintre măsurile specifice adoptate în vederea asigurării serviciilor de traducere de care EUIPO avea nevoie, trebuie să se facă trimitere la analiza de mai jos.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva deciziei EUIPO de lansare a cererii de ofertă
61 EUIPO arată că anunțul de participare nu modifică în mod distinct situația juridică a CdT, astfel încât el nu poate să facă obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE. Potrivit EUIPO, interesul CdT nu ar fi, în această privință, dobândit și prezent.
62 CdT susține că acțiunea sa nu este îndreptată împotriva anunțului de participare, ci împotriva deciziei de lansare a cererii de ofertă, care ar fi fost adoptată cu încălcarea Regulamentelor nr. 2965/94 și 2017/1001. Interesul său de a exercita acțiunea ar fi direct și specific, din moment ce acesta ar fi menționat în mod expres în regulamentele respective ca fiind furnizorul exclusiv al serviciilor de traducere ale EUIPO. Legătura dintre cele două organisme ar fi de asemenea explicată la punctele 38, 39 și 50 din Ordonanța din 20 iulie 2018, CdT/EUIPO (T‑417/18 R, nepublicată, EU:T:2018:502). În plus, potrivit CdT, decizia de publicare a cererii de ofertă a cauzat un prejudiciu grav reputației sale, în special dat fiind că celelalte agenții ale Uniunii, care sunt clientele sale, erau conștiente de cadrul de reglementare aplicabil.
63 În sfârșit, CdT susține că interesul său de a exercita acțiunea a fost dobândit și prezent, întrucât încălcarea Regulamentelor nr. 2965/94 și 2017/1001 de către EUIPO ar fi fost gravă de la publicarea cererii de ofertă. Chiar dacă EUIPO ar fi urmărit în mod clar să schimbe prestatorul, afirmația sa potrivit căreia el urma doar „tendința pieței” ar dovedi reaua‑credință a acestuia. Interesul direct și imediat al CdT ar fi stabilit în măsura în care, în lipsa anulării cererii de ofertă, el nu ar mai fi viabil de la 1 ianuarie 2019, iar, în ipoteza în care EUIPO ar semna contractele care ar rezulta din cererea de ofertă, existența CdT ar fi pusă în pericol. CdT solicită ca fiecare dintre părți să fie repusă în aceeași situație juridică precum cea în care se afla anterior publicării pretins nelegale a cererii de ofertă.
64 Mai întâi, trebuie amintit că, de regulă, publicarea unui anunț de participare nu poate constitui o decizie susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în anulare sau al unui act cauzator de prejudicii în sensul articolului 263 TFUE, în măsura în care oferă persoanelor interesate numai posibilitatea de a participa la procedură și de a depune o ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 octombrie 2008, Sogelma/AER, T‑411/06, EU:T:2008:419, punctul 86, și Hotărârea din 29 octombrie 2015, Direct Way și Direct Way Worldwide/Parlamentul European, T‑126/13, EU:T:2015:819, punctul 27).
65 În speță, mai precis, trebuie să se evalueze dacă CdT are calitatea de a ataca decizia de lansare a cererii de ofertă, adoptată de EUIPO în mod pretins cu încălcarea Regulamentelor nr. 2965/94 și 2017/1001, CdT susținând, pe de o parte, că era menționat în aceste regulamente ca fiind furnizorul „exclusiv” al serviciilor de traducere ale EUIPO și, pe de altă parte, că solicită anularea anunțului de participare ca agenție specializată a Uniunii, iar nu în calitate de ofertant.
66 În această privință, trebuie să se constate, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la caracterul pretins exclusiv al raportului dintre CdT și EUIPO în ceea ce privește lucrările de traducere necesare funcționării acestuia, că din publicarea anunțului de participare, care include cererea de ofertă, nu reieșea că era exclus să se inițieze, concomitent cu procedura de cerere de ofertă, negocierile între EUIPO și CdT, astfel cum erau prevăzute în scrisoarea din 26 aprilie 2018. De altfel, după cum a confirmat EUIPO în răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, procedura de cerere de ofertă nu era încă finalizată la data încheierii acordului din 2018.
67 În aceste împrejurări, fără ca Tribunalului să îi revină sarcina de a se pronunța cu privire la explicația EUIPO, potrivit căreia anunțul de participare respectiv urmărea să îi permită să obțină informații mai precise cu privire la prețurile prestațiilor în cauză pe piață, pentru a negocia cu CdT în cunoștință de cauză, este necesar să se arate că interesul unui reclamant de a exercita acțiunea nu poate privi o situație viitoare și ipotetică (Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 56), și anume cea care reiese dintr‑o eventuală atribuire a contractului în cauză unui ofertant concret. În speță, simpla împrejurare că CdT solicită anularea cererii de ofertă ca agenție specializată a Uniunii, iar nu în calitate de ofertant, nu modifică nicidecum această analiză, CdT trebuind în continuare să demonstreze că îndeplinea condițiile impuse la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.
68 În plus, EUIPO arată în mod întemeiat că publicarea anunțului de participare, care include cererea de ofertă, nu îl obliga să atribuie contractul în cauză.
69 Astfel, trebuie constatat că din cererea de ofertă reiese că EUIPO nu era ținut de aceasta la data publicării sale. Se indica în mod expres că obligațiile contractuale ale EUIPO nu erau aplicabile decât de la semnarea unui contract cu ofertantul ales. De asemenea, se prevedea că, până la semnarea menționată, EUIPO putea fie să renunțe la contractul publicat, fie să pună capăt procedurii de cerere de ofertă. În plus, EUIPO a confirmat în ședință că nu era sigur că s‑ar fi semnat un contract ca urmare a cererii de ofertă. În fapt, aceasta depindea, potrivit EUIPO, de efectele legate de punerea în aplicare a noului acord din 2018 și de transformările care ar decurge de aici.
70 În aceste împrejurări, faptul că EUIPO și CdT au semnat un nou acord pentru anii 2019 și 2020, în condițiile în care CdT cunoștea existența procedurii de cerere de ofertă, nu face decât să confirme că, în lipsa vreunei dovezi sau a unei estimări exprimate în cifre care să permită evaluarea concretă a impactului publicării anunțului de participare, care cuprinde cererea de ofertă, asupra renumelui CdT, acesta nu era afectat negativ de publicarea respectivă. CdT nu poate valorifica nici afirmația sa potrivit căreia EUIPO „nu a binevoit să anuleze procedura de cerere de ofertă pe care o inițiase”. Astfel, trebuie înlăturată afirmația potrivit căreia el nu ar mai fi viabil după 1 ianuarie 2019.
71 În ceea ce privește afirmația CdT, invocată în răspunsul său la întrebările scrise adresate de Tribunal, care compară, pe de o parte, numărul redus de dosare privind mărci ale Uniunii Europene care i‑au fost transmise de EUIPO în vederea traducerii în perioada octombrie 2018-ianuarie 2019 și, pe de altă parte, statisticile publicate de EUIPO, care ar demonstra o creștere a numărului de cereri de înregistrare a unor mărci ale Uniunii Europene depuse în aceeași perioadă, trebuie să se constate că această afirmație nu are, în orice caz, niciun efect asupra problemei admisibilității. Pe de altă parte, ea nu este însoțită de nicio cifră și nu se referă la perioada vizată de noul acord aplicabil de la 1 ianuarie 2019.
72 În sfârșit, contrar susținerilor CdT, cererea de ofertă nu poate fi percepută în sensul că CdT nu ar mai fi viabil de la 1 ianuarie 2019 și că „orice acord care, în mod excepțional, ar fi încheiat, ar fi astfel golit de esența sa, în măsura în care munca de traducere ar fi efectuată, prin urmare, de ofertanții reținuți de EUIPO”. În această privință, trebuie arătat că, în cadrul ședinței, CdT a confirmat că, datorită semnării acordului din 2018, situația sa „nu mai era la fel de catastrofică”. Prin urmare, încheierea acordului din 2018 și conținutul său invalidează susținerile CdT.
73 În aceste împrejurări, CdT nu a demonstrat că ar fi afectat de o pretinsă decizie a EUIPO de denunțare unilaterală a raportului dintre părți și de publicare a cererii de ofertă.
Cu privire la admisibilitatea cererii CdT de a se interzice EUIPO să încheie contracte în temeiul cererii de ofertă
74 EUIPO susține că CdT nu prezintă niciun motiv în susținerea cererii sale prin care urmărește să se interzică acestuia să semneze contracte care ar putea fi încheiate ulterior unei decizii de atribuire a contractului ofertantului potențial reținut, în urma procedurii ulterioare publicării anunțului de participare, care include cererea de ofertă.
75 CdT susține că a prezentat în mod corespunzător motivele în susținerea cererii introductive. Astfel, el ar fi arătat că deciziile de denunțare unilaterală a raportului dintre părți și de publicare a cererii de ofertă ar fi fost adoptate cu încălcarea Regulamentelor nr. 2965/94 și 2017/1001. Prin urmare, orice decizie ulterioară, care include decizia de atribuire a contractului și încheierea de contracte pe această bază, ar fi fost de asemenea nelegale și lipsite de temei juridic. Argumentul potrivit căruia, interzicând EUIPO să semneze viitoarele contracte care rezultă din cererea de ofertă, Tribunalul ar impune o obligație „de a nu face” ar fi inoperant. Astfel, nu ar fi vorba decât despre consecința logică a anulării cererii de ofertă.
76 În această privință, trebuie amintit că, în cadrul unei acțiuni în anulare întemeiate pe articolul 263 TFUE, competența instanței Uniunii este limitată la controlul legalității actului atacat și că, în temeiul unei jurisprudențe constante, Tribunalul nu poate, în exercitarea competențelor sale, să adreseze o somație instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 8 iulie 1999, DSM /Comisia, C‑5/93 P, EU:C:1999:364, punctul 36, și Hotărârea din 24 februarie 2000, ADT Projekt/Comisia, T‑145/98, EU:T:2000:54, punctul 83). În cazul anulării actului atacat, instituției în cauză îi revine obligația, în temeiul articolului 266 TFUE, de a lua măsurile necesare pentru executarea hotărârii de anulare (Hotărârea din 27 ianuarie 1998, Ladbroke Racing/Comisia, T‑67/94, EU:T:1998:7, punctul 200, și Hotărârea din 10 septembrie 2008, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑465/04, nepublicată, EU:T:2008:324, punctul 35). Aceeași jurisprudență este aplicabilă, prin analogie, agențiilor și oficiilor Uniunii.
77 În speță, Tribunalul arată că, pe de o parte, astfel cum s‑a concluzionat la punctul 73 de mai sus, CdT nu a demonstrat că are un interes născut și actual pentru a ataca decizia EUIPO de publicare a anunțului de participare, care cuprinde cererea de ofertă. Pe de altă parte, s‑a constatat deja că EUIPO nu era obligat să atribuie contractul în cauză și că, prin urmare, nu era de la sine înțeles că acesta ar încheia un contract cu un ofertant ori că volumul eventual al traducerilor atribuite ar fi cunoscut.
78 În sfârșit și în orice caz, în ceea ce privește suprapunerile ipotetice cu acordul din 2018 care ar putea exista ca urmare a unei eventuale atribuiri viitoare a unui contract unui ofertant la finalizarea procedurii de cerere de ofertă, acestea nu intră sub incidența prezentei excepții de inadmisibilitate.
79 Prin urmare, cererea formulată de CdT prin care se urmărește să se interzică EUIPO să încheie contracte în temeiul cererii de ofertă este inadmisibilă.
Cu privire la admisibilitatea cererii CdT de declarare ca nelegală a publicării unei cereri de ofertă pentru servicii de traducere de către o agenție sau de către orice alt organism sau oficiu al Uniunii ale căror regulamente de înființare prevăd că serviciile de traducere sunt furnizate de CdT
80 EUIPO susține că dintr‑o jurisprudență constantă reiese că Tribunalul nu are competența de a pronunța, în cadrul controlului de legalitate întemeiat pe articolul 263 TFUE, hotărâri declarative. În plus, nu ar exista nicio cale legală care să permită instanței Uniunii să pronunțe o hotărâre prin care se urmărește „declararea” publicării unui anunț de participare ca fiind afectată de nelegalitate.
81 CdT arată că nu solicită Tribunalului să declare nelegal ansamblul publicărilor de anunțuri de participare, ci numai publicarea unei cereri de ofertă pentru serviciile de traducere în cazul agențiilor și al oficiilor Uniunii ale căror regulamente de înființare prevăd că serviciile de traducere sunt asigurate de CdT.
82 Trebuie să se constate că prezenta cerere a CdT trebuie interpretată fie în sensul că urmărește obținerea unei hotărâri declarative, fie că urmărește ca Tribunalul să adreseze somații EUIPO ori altor oficii sau agenții ale Uniunii, ceea ce este contrar jurisprudenței amintite la punctul 76 de mai sus.
83 Prin urmare, prezenta cerere formulată de CdT trebuie respinsă ca inadmisibilă.
84 Având în vedere tot ceea ce precedă, nu mai este necesară pronunțarea asupra concluziilor acțiunii prin care se urmărește anularea deciziei de reziliere a acordului din 2016. Acțiunea este inadmisibilă în rest.
Cu privire la cheltuielile de judecată
85 Potrivit articolului 135 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate obliga o parte, chiar dacă a avut câștig de cauză, la plata, în tot sau în parte, a cheltuielilor de judecată, în cazul în care conduita acesteia, inclusiv în perioada anterioară formulării cererii introductive, justifică acest lucru, în special în cazul în care a provocat celeilalte părți cheltuieli pe care Tribunalul le apreciază ca fiind nejustificate sau șicanatoare.
86 În speță, atitudinea adoptată de EUIPO în cadrul negocierilor cu CdT privind cooperarea reciprocă a acestora în domeniul serviciilor de traducere l‑a plasat pe CdT într‑o situație de incertitudine care l‑a determinat să introducă prezenta acțiune, în măsura în care nu avea certitudinea continuării cooperării cu EUIPO de la 1 ianuarie 2019. În aceste împrejurări, Tribunalul obligă EUIPO să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de CdT, inclusiv cele aferente procedurii de măsuri provizorii în cauza T‑417/18 R.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Nu mai este necesară pronunțarea asupra concluziilor acțiunii prin care se urmărește anularea deciziei de reziliere a acordului încheiat la 13 decembrie 2016 între Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT) și Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
2) Respinge în rest acțiunea.
3) Obligă EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată ale CdT, inclusiv cele aferente procedurii de măsuri provizorii în cauza T‑417/18 R.
Kanninen | Schwarcz | Iliopoulos |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 octombrie 2019.
Semnături