HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
24 octombrie 2018(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative 42 BELOW – Marca națională figurativă anterioară neînregistrată VODKA 42 – Motiv relativ de refuz – Articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Utilizare în comerț – Aplicarea dreptului național de către EUIPO”
În cauza T‑435/12,
Bacardi Co. Ltd, cu sediul în Vaduz (Liechtenstein), reprezentată inițial de M. Reinisch și ulterior de A. Parassina, de L. Rigas și de L. Lorenc, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat inițial de P. Geroulakos și ulterior de D. Gája și de D. Walicka, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Palírna U zeleného stromu a. s., fostă Granette & Starorežná Distilleries a.s., cu sediul în Ústí nad Labem (Republica Cehă), reprezentată de T. Chleboun, avocat,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 9 iulie 2012 (cauza R 2100/2011‑2) privind o procedură de opoziție între Granette & Starorežná Distilleries și Bacardi,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul H. Kanninen (raportor), președinte, doamna I. Pelikánová și domnul E. Buttigieg, judecători,
grefier: doamna X. Lopez Bancalari, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 septembrie 2012,
având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 5 februarie 2013,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 30 ianuarie 2013,
având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 12 martie 2013,
având în vedere memoriul în duplică depus de EUIPO la grefa Tribunalului la 2 august 2013,
având în vedere memoriul în duplică depus de intervenientă la grefa Tribunalului la 20 august 2013,
având în vedere întrebările scrise adresate de Tribunal părților și răspunsurile reclamantei și ale EUIPO la aceste întrebări, depuse la grefa Tribunalului la 13 mai 2015 și, respectiv, la 20 mai 2015,
având în vedere cererea de suspendare a procedurii depusă la grefa Tribunalului de reclamantă la 29 aprilie 2015 și observațiile privind această cerere, depuse de EUIPO și de intervenientă la 6 mai 2015 și, respectiv, 13 mai 2015,
având în vedere ordonanța președintelui Camerei întâi (compunere anterioară) din 10 iunie 2015 de a suspenda procedura,
având în vedere reluarea procedurii la 10 noiembrie 2015,
având în vedere cererea de suspendare a procedurii depusă la grefa Tribunalului de reclamantă la 11 decembrie 2015 și observațiile privind această cerere, depuse de EUIPO la 7 ianuarie 2016,
având în vedere decizia președintelui Camerei întâi (compunere anterioară) din 20 ianuarie 2016 de a suspenda procedura,
având în vedere reluarea procedurii la 20 iunie 2016,
având în vedere cererea de suspendare a procedurii depusă la grefa Tribunalului de reclamantă la 22 august 2016 și observațiile privind această cerere, depuse de EUIPO și de intervenientă la 26 august 2016 și, respectiv, la 8 septembrie 2016,
având în vedere decizia președintelui Camerei întâi (compunere anterioară) din 12 septembrie 2016 de a suspenda procedura,
având în vedere reluarea procedurii la 13 martie 2017,
având în vedere observațiile depuse de părți la 16 mai 2017 și, respectiv, 17 mai 2017 la întrebările adresate de Tribunal în temeiul măsurilor de organizare a procedurii,
în urma ședinței din 7 noiembrie 2017,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 26 iunie 2009, reclamanta, Bacardi Co. Ltd, a introdus o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit de Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea sunt din clasa 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarei descrieri: „Băuturi alcoolizate (cu excepția berii) inclusiv votcă, băuturi pe bază de votcă și aromatizate cu votcă”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 59/2009 din 14 decembrie 2009.
5 La 11 martie 2010, intervenienta, Granette & Starorežná Distilleries a.s., devenită Palírna U zeleného stromu a.s., a formulat opoziție în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 46 din Regulamentul 2017/1001) împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru produsele vizate la punctul 3 de mai sus.
6 Opoziția era întemeiată în special pe marca neînregistrată, utilizată în Republica Cehă și în Republica Slovacă, pentru „băuturi alcoolice, și anume votc[a]” (denumită în continuare „marca neînregistrată”), reprodusă mai jos:
7 Motivele invocate în susținerea opoziției erau cele prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) și, respectiv, articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001].
8 La 12 august 2011, divizia de opoziție a respins opoziția în totalitate, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) și al articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/200, și a obligat intervenienta la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de opoziție.
9 Împotriva deciziei diviziei de opoziție, intervenienta a formulat, la data de 10 octombrie 2011, o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenite articolele 66-71 din Regulamentul 2017/1001).
10 Prin decizia din 9 iulie 2012 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a EUIPO a admis acțiunea intervenientei.
11 În primul rând, camera de recurs a amintit condițiile cumulative prevăzute la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
12 În al doilea rând, camera de recurs a constatat că, în Republica Cehă, articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea nr. 441/2003 Sb. din 3 decembrie 2003 (denumită în continuare „Legea cehă privind mărcile”) conferea titularilor mărcilor neînregistrate utilizate în comerț, anterior depunerii unei cereri de înregistrare, având un domeniu de aplicare care depășește domeniul local, dreptul de a interzice mărci mai recente în cazul în care semnele erau identice sau similare și acopereau produse sau servicii similare.
13 În al treilea rând, camera de recurs a considerat că, în speță, intervenienta demonstrase corespunzător cerințelor legale, pe de o parte, că produsele vizate de marca neînregistrată fuseseră comercializate în diferite locuri, cel puțin de pe teritoriul Republicii Cehe, și, pe de altă parte, că această comercializare avusese loc înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii solicitate și în contextul unei activități comerciale care vizează obținerea unui avantaj economic.
14 Camera de recurs a concluzionat că drepturile asupra mărcii neînregistrate fuseseră dobândite ca urmare a utilizării acesteia de către intervenientă pentru „băuturi alcoolice, și anume votc[a]”, înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii solicitate.
15 În al patrulea rând, camera de recurs nu a examinat dacă marca înregistrată conferea titularului său dreptul de a interzice utilizarea mărcii solicitate și, în acest cadru, a verificat dacă erau îndeplinite condițiile stabilite la articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile.
16 În această privință, camera de recurs a arătat, mai întâi, că produsele în cauză se adresau marelui public cu reședința pe teritoriul ceh.
17 În continuare, camera de recurs a considerat, pe de o parte, că produsele în discuție erau identice sau foarte similare și, pe de altă parte, că semnele în conflict erau în mod global similare din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual.
18 Pe de altă parte, camera de recurs a considerat că marca neînregistrată se bucura de un caracter distinctiv intrinsec mediu.
19 Având în vedere cele de mai sus, camera de recurs a concluzionat că, în speță, exista un risc de confuzie în percepția publicului relevant.
20 În sfârșit, camera de recurs a considerat în esență că EUIPO nu era competent să se pronunțe cu privire la argumentul reclamantei, potrivit căruia utilizarea mărcii neînregistrate constituia un act de concurență neloială, precum și o încălcare a drepturilor sale de autor, acesta neputând, în sine, să repună în discuție existența și valabilitatea acestei mărci.
21 În concluzie, camera de recurs, pe de o parte, a admis calea de atac și, în consecință, a admis opoziția pe baza mărcii neînregistrate și, pe de altă parte, a obligat reclamanta să suporte cheltuielile efectuate în cadrul procedurii de opoziție și în cadrul procedurii căii de atac, în temeiul articolului 85 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 109 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001].
Concluziile părților
22 În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– respingerea opoziției formulate împotriva înregistrării mărcii solicitate;
– transmiterea către EUIPO a hotărârii care urmează să fie pronunțată;
– obligarea EUIPO și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.
23 După ce a renunțat, în replică, la al doilea și la al treilea capăt de cerere, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.
24 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
25 Intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitate
26 EUIPO susține în esență că este inadmisibil capătul de cerere al reclamantei privind anularea deciziei atacate pentru motivul că, în afară de afirmația potrivit căreia camera de recurs a săvârșit o eroare atunci când a apreciat că dovezile privind utilizarea mărcii neînregistrate erau suficiente pentru a admite opoziția, cererea introductivă nu ar conține argumente sau explicații suficient de clare referitor la motivele pentru care aprecierea respectivei camere ar fi eronată.
27 Reclamanta susține că a furnizat suficiente explicații în acest sens în cererea introductivă și că a demonstrat că, în aplicarea dreptului ceh, camera de recurs ar fi trebuit să solicite ca intervenienta să furnizeze dovezi suplimentare pentru a demonstra utilizarea continuă a mărcii neînregistrate.
28 Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că, în excepția sa de inadmisibilitate, EUIPO critică natura vagă și generală a unui argument invocat și lipsa altor argumente în susținerea motivului potrivit căruia în esență condiția privind utilizarea în comerț, prevăzută la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, nu era îndeplinită în speță.
29 Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în temeiul articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, orice cerere introductivă trebuie să indice obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere sumară a respectivelor motive. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să statueze asupra acțiunii, eventual, fără alte informații în susținere. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca un argument să fie admisibil, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază acesta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive (a se vedea în acest sens Ordonanța din 25 iulie 2000, RJB Mining/Comisia, T‑110/98, EU:T:2000:199, punctul 23 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 aprilie 2003, Travelex Global and Financial Services și Interpayment Services/Comisia, T‑195/00, EU:T:2003:111, punctul 26).
30 Or, în speță, elementele de fapt și de drept pe care se întemeiază argumentul reclamantei, potrivit căruia camera de recurs a considerat, în mod greșit, că elementele de probă privind utilizarea mărcii neînregistrate erau suficiente pentru a admite opoziția, reies cu claritate din cererea introductivă.
31 Astfel, la punctul B. III din cererea introductivă, reclamanta susține în esență că condiția privind utilizarea în comerț, prevăzută la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, nu era îndeplinită în ceea ce privește marca neînregistrată, întrucât intervenienta nu ar fi prezentat dovada utilizării continue, neîntrerupte și actuale a semnului respectiv până la data adoptării deciziei diviziei de opoziție, și anume până la 12 august 2011.
32 Or, un astfel de argument este suficient de clar și de precis pentru a permite EUIPO să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să își exercite controlul. Prin urmare, trebuie respinsă excepția de inadmisibilitate invocată de EUIPO.
Cu privire la fond
33 Recurenta invocă în esență două motive. Primul este întemeiat pe încălcarea normei 50 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială 17/vol. 1, p. 189). Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea normei 50 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 2868/95
34 Reclamanta consideră că camera de recurs a efectuat un rezumat incorect al faptelor. În opinia sa, camera de recurs menționată a realizat un rezumat incomplet al argumentelor pe care ea le‑a invocat în fața diviziei de opoziție, precum și în fața respectivei camere. Mai întâi, argumentele care privesc dreptul ceh și în special cele referitoare la concurența neloială și la drepturile de autor nu ar fi fost reluate.În contestație, rezumatul argumentelor, care figurează la punctul 14 din decizia atacată, ar privi numai argumentele aferente mărcii cehe nr. 263350 depuse la 10 septembrie 2003, și pe care s‑ar fi întemeiat opoziția intervenientei, și nu ar relua niciun argument dintre cele referitoare la marca neînregistrată. În sfârșit, reclamanta susține că respectiva cameră de recurs a omis să examineze argumentele care vizau să demonstreze că marca menționată nu beneficia de nicio protecție în dreptul ceh, din moment ce aceasta constituia un act de concurență neloială și încălca drepturile sale de autor asupra semnului 42 BELOW. În consecință, ea invocă o încălcare a articolului 50 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 2868/95, precum și o examinare insuficientă a argumentelor sale, dintre care o parte ar fi fost ignorată.
35 EUIPO și intervenienta contestă temeinicia prezentului motiv.
36 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în temeiul normei 50 alineatul 2 litera (g) din Regulamentul nr. 2868/95, decizia camerei de recurs trebuie să conțină un rezumat al faptelor.
37 Trebuie, așadar, să se examineze conținutul deciziei atacate pentru a verifica dacă aceasta conține un rezumat al faptelor și în special argumentele prezentate de reclamantă în cadrul procedurii administrative.
38 Pe de o parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 7 din decizia atacată, camera de recurs a rezumat, într‑un mod deosebit de detaliat, argumentele invocate de reclamantă în fața diviziei de opoziție. Aceasta a prezentat, în special la punctul 7 a șaptea și a opta liniuță din decizia atacată, argumente ale reclamantei referitoare la dreptul ceh privind concurența neloială, precum și la drepturile de autor. Pe de altă parte, la punctul 69 din decizia atacată, aceasta a amintit argumentul reclamantei potrivit căruia în esență utilizarea, de către intervenientă, a mărcii neînregistrate era nelegală pentru motivul că reprezenta un act de concurență neloială și încălca drepturile de autor ale reclamantei.
39 Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 14 din decizia atacată, camera de recurs a rezumat argumentele reclamantei care urmăreau în esență respingerea acțiunii intervenientei împotriva deciziei diviziei de opoziție. În special, aceasta a amintit argumentul reclamantei potrivit căruia în cazul în care marca solicitată și marca neînregistrată erau considerate ca fiind în ansamblu similare de către intervenientă, aceasta nu putea invoca o similitudine fonetică, dat fiind că termenii „below” și „vodka” aveau un sunet total diferit.
40 Procedând astfel, camera de recurs a rezumat în mod corect toate argumentele invocate de reclamantă.
41 Primul motiv trebuie, așadar, respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009
42 Reclamanta susține în esență că respectiva cameră de recurs a încălcat articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât a concluzionat că marca neînregistrată îndeplinea condițiile prevăzute la articolul menționat și, prin urmare, permitea să se respingă înregistrarea mărcii solicitate.
43 Potrivit articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, titularul unei mărci neînregistrate sau al unui alt semn decât o marcă se poate opune la înregistrarea unei mărci a Uniunii dacă această marcă neînregistrată sau acest semn îndeplinește cumulativ patru condiții: acesta trebuie să fie utilizat în comerț, trebuie să aibă un domeniu de aplicare care depășește domeniul local, dreptul asupra acestei mărci sau asupra acestui semn trebuie să fi fost dobândit în conformitate cu legislația statului membru în care semnul a fost utilizat anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene, în sfârșit, această marcă sau acest semn trebuie să permită titularului său să interzică utilizarea unei mărci mai recente. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât, atunci când o marcă neînregistrată sau un semn nu îndeplinește una dintre aceste condiții, nu poate fi admisă opoziția întemeiată pe existența unei mărci neînregistrate sau a altor semne utilizate în comerț, în sensul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea Hotărârea din 12 octombrie 2017, Moravia Consulting/EUIPO – Citizen Systems Europe (SDC‑888TII RU), T‑317/16, nepublicată, EU:T:2017:718, punctul 38 și jurisprudența citată].
44 Primele două condiții, și anume cea privind utilizarea și cea referitoare la domeniul de aplicare al semnului sau al mărcii invocate, fiind necesar ca acesta din urmă să depășească domeniul local, rezultă chiar din modul de redactare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 și trebuie, prin urmare, să fie interpretate în lumina dreptului Uniunii. Astfel, regulamentul menționat stabilește standarde uniforme privind utilizarea semnelor și domeniul lor de aplicare, care sunt conforme cu principiile care stau la baza sistemului instituit de acest regulament [Hotărârea din 24 martie 2009, Moreira da Fonseca/OAPI – General Óptica (GENERAL OPTICA), T‑318/06-T‑321/06, EU:T:2009:77, punctul 33, Hotărârea din 4 iulie 2014, Construcción, Promociones e Instalaciones/OAPI – Copisa Proyectos y Mantenimientos Industriales (CPI COPISA INDUSTRIAL), T‑345/13, nepublicată, EU:T:2014:614, punctul 41, și Hotărârea din 12 octombrie 2017, SDC‑888TII RU, T‑317/16, nepublicată, EU:T:2017:718, punctul 39].
45 În schimb, din formularea „atunci când și în măsura în care, în conformitate cu legislația statului membru care este aplicabilă acestui semn” reiese că celelalte două condiții, prevăzute în continuare la articolul 8 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009, constituie condiții stabilite prin regulament care, spre deosebire de cele de mai sus, se apreciază în raport cu criteriile stabilite prin dreptul care reglementează semnul invocat. Această trimitere la dreptul care reglementează semnul invocat este categoric justificată, dat fiind că Regulamentul nr. 207/2009 recunoaște posibilitatea ca semne care nu fac parte din sistemul mărcii Uniunii să fie invocate împotriva unei mărci a Uniunii. Prin urmare, numai dreptul care reglementează semnul invocat permite să se stabilească dacă acesta este anterior mărcii Uniunii și dacă poate justifica interzicerea utilizării unei mărci mai recente (Hotărârea din 24 martie 2009, GENERAL OPTICA, T‑318/06-T‑321/06, EU:T:2009:77, punctul 34, și Hotărârea din 12 octombrie 2017, SDC‑888TII RU, T‑317/16, nepublicată, EU:T:2017:718, punctul 40).
46 În speță, nu se contestă că marca neînregistrată are un domeniu de aplicare care depășește domeniul local. În schimb, în opinia reclamantei, camera de recurs nu a apreciat corect dacă era îndeplinită condiția privind utilizarea în comerț. Astfel, în opinia sa, camera de recurs trebuia să stabilească faptul că marca respectivă fusese utilizată în mod continuu până la data la care camera de recurs a pronunțat decizia din 12 august 2011. Pe de altă parte, aceasta reproșează camerei de recurs că nu a efectuat o examinare exhaustivă a dreptului ceh și că a concluzionat, astfel, în temeiul unor dispoziții ale dreptului menționat care nu erau relevante în speță, pe de o parte, că intervenienta dispunea de drepturi asupra acestei mărci și, pe de altă parte, că marca respectivă îi conferea dreptul de a interzice utilizarea mărcii solicitate. În sfârșit, reclamanta reproșează camerei de recurs că s‑a considerat necompetentă să aprecieze validitatea aceleiași mărci și, prin urmare, că a admis opoziția pe baza unui semn lipsit de validitate.
47 În esență, al doilea motiv se împarte în trei aspecte. Primul aspect este întemeiat pe o eroare săvârșită de camera de recurs în cadrul aprecierii condiției privind utilizarea în comerț a unei mărci neînregistrate, prevăzute la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009. Al doilea aspect se întemeiază pe o eroare săvârșită de camera de recurs ca urmare a neexaminării dispozițiilor dreptului ceh relevante în speță în vederea aplicării dispoziției menționate. Al treilea aspect este întemeiat pe o eroare săvârșită de camera de recurs prin faptul că s‑a declarat necompetentă pentru a aprecia validitatea mărcii neînregistrate din perspectiva dispozițiilor dreptului ceh privind concurență neloială și privind drepturile de autor.
– Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv
48 Potrivit reclamantei, camera de recurs a săvârșit o eroare atunci când a considerat că, în speță, condiția referitoare la utilizarea mărcii neînregistrate în comerț, prevăzută la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, era îndeplinită. Aceasta susține, pe de o parte, că respectiva condiție trebuia să fie apreciată la data la care divizia de opoziție a adoptat decizia sa, și anume la 12 august 2011, și, pe de altă parte, că intervenienta trebuia să demonstreze utilizarea continuă, neîntreruptă și actuală a mărcii neînregistrate până la această dată. Ea consideră că, din moment ce aspectul dacă această marcă există depinde de dreptul național, în speță de dreptul ceh, trebuie să se stabilească deopotrivă existența continuă a mărcii în cauză. În această privință, reclamanta subliniază că intervenienta încetase să utilizeze marca neînregistrată aproximativ începând din luna ianuarie a anului 2011, aceasta fiind înlocuită cu logoul VODKA 42 BLENDED.
49 EUIPO solicită respingerea acestui aspect. Pe de o parte, data care trebuie luată în considerare în aplicarea dreptului Uniunii, pentru a aprecia utilizarea mărcii neînregistrate, ar fi cea a depunerii cererii de înregistrare a mărcii solicitate, și anume, în speță, 26 iunie 2009. Pe de altă parte, condiția referitoare la utilizarea continuă a unui semn neînregistrat, prevăzută în dreptul ceh, nu ar fi relevantă pentru a stabili data la care ar fi trebuit apreciată utilizarea unei mărci neînregistrate anterioare.
50 Intervenienta consideră că argumentul întemeiat pe neutilizarea mărcii neînregistrate începând cu anul 2011 nu a fost invocat în cadrul procedurii de opoziție și, prin urmare, nu putea fi luat în considerare de EUIPO în aplicarea articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 95 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001]. Pe de altă parte, aceasta susține că singura problemă care contează este aceea de a ști dacă ea utiliza marca menționată la data depunerii opoziției sale sau, cel mai târziu, la data limită de prezentare a elementelor de probă în fața EUIPO.
51 În primul rând, trebuie arătat că reclamanta a invocat inadmisibilitatea elementelor de probă privind utilizarea mărcii neînregistrate furnizate de intervenientă în anexa la memoriul său în răspuns. Reclamanta a arătat că aceste elemente au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului. Ca răspuns la o întrebare adresată în cadrul ședinței de Tribunal, EUIPO, întocmai reclamantei, a declarat că elementele de probă prezentate de intervenientă în memoriul său în răspuns erau inadmisibile. În schimb, intervenienta a susținut că elementele pe care le‑a prezentat Tribunalului erau admisibile și, în orice caz, făcea trimitere la cele statuate de Tribunal.
52 În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, acțiunea introdusă la Tribunal vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO, în sensul articolului 65 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 72 din Regulamentul 2017/1001). Din această dispoziție rezultă că faptele neinvocate de părți în fața organelor EUIPO nu mai pot fi invocate în faza acțiunii introduse la Tribunal și că acesta din urmă nu poate reexamina împrejurările de fapt în lumina probelor prezentate pentru prima dată în fața sa. Astfel, legalitatea unei decizii a unei camere de recurs a EUIPO trebuie să fie apreciată în funcție de informațiile de care aceasta putea să dispună la momentul la care a adoptat decizia [Hotărârea din 18 iulie 2006, Rossi/OAPI, C‑214/05 P, EU:C:2006:494, punctele 50-52, Hotărârea din 18 decembrie 2008, Les Éditions Albert René/OAPI, C‑16/06 P, EU:C:2008:739, punctele 136-138, și Hotărârea din 16 ianuarie 2014, Optilingua/OAPI – Esposito (ALPHATRAD), T‑538/12, nepublicată, EU:T:2014:9, punctul 19].
53 În speță, intervenienta a prezentat, în anexă la memoriul său în răspuns, facturi pentru a demonstra utilizarea continuă a mărcii sale pe teritoriul ceh, din anul 2007 până la data deciziei diviziei de opoziție, inclusiv după această dată.
54 Or, este cert că aceste elemente de probă au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului. Având în vedere jurisprudența amintită la punctul 52 de mai sus, trebuie, așadar, să fie declarate inadmisibile.
55 În continuare, trebuie arătat că camera de recurs a considerat, la punctul 31 din decizia atacată, că perioada relevantă la care trebuiau să se refere în esență elementele de probă privind utilizarea mărcii neînregistrate era „egală cu data de depunere a cererii contestate, și anume la 26 iunie 2009, sau anterioară acesteia”. În plus, la punctul 39 din decizia atacată, respectiva cameră de recurs a concluzionat că dreptul la marca menționată fusese dobândit de intervenientă „înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii [Uniunii Europene]”.
56 Este necesar să se constate că, în speță, reclamanta nu contestă că marca neînregistrată a fost utilizată în comerț în Republica Cehă între anii 2008 și 2009, și anume înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii solicitate.
57 În schimb, reclamanta susține că camera de recurs ar fi trebuit să solicite intervenientei să prezinte dovada utilizării continue, neîntrerupte și actuale a mărcii neînregistrate până la data deciziei diviziei de opoziție, și anume până la 12 august 2011. În această privință, reclamanta susține că intervenienta nu a prezentat nicio dovadă a utilizării mărcii neînregistrate pentru anii 2010 și 2011. În plus, ea susține că intervenienta ar fi încetat să utilizeze această marcă în luna ianuarie a anului 2011.
58 Argumentele invocate de reclamantă conduc la stabilirea datei la care camera de recurs trebuia să aprecieze condiția utilizării în comerț prevăzută la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
59 Reiese din jurisprudența citată la punctele 43 și 44 de mai sus că prima condiție prevăzută la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, și anume condiția referitoare la utilizarea semnului neînregistrat în comerț, trebuie să fie interpretată în lumina dreptului Uniunii.
60 În plus, este necesar să se aplice în privința condiției privind utilizarea în comerț a semnului invocat în susținerea opoziției același criteriu temporal ca cel prevăzut expres la articolul 8 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 în ceea ce privește dobândirea dreptului la semnul menționat, și anume cel al datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii Uniunii (Hotărârea din 29 martie 2011, Anheuser‑Busch/Budějovický Budvar, C‑96/09 P, EU:C:2011:189, punctul 166, și Hotărârea din 4 iulie 2014, CPI COPISA INDUSTRIAL, T‑345/13, nepublicată, EU:T:2014:614, punctul 47).
61 Astfel, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare în aprecierea condiției referitoare la utilizarea mărcii neînregistrate la data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii solicitate.
62 În sfârșit, trebuie să se constate că argumentele invocate de reclamantă nu permit infirmarea acestei concluzii.
63 Reclamanta susține în esență că respectiva cameră de recurs trebuia să solicite intervenientei să dovedească utilizarea continuă a mărcii neînregistrate, această cerință fiind impusă de dreptul ceh și în special de o decizie a Nejvyšší soud din 19 aprilie 2012 (nr. 23 Cdo 3412/2010) (Curtea Supremă, Republica Cehă).
64 În această privință, trebuie să se facă distincție între condiția privind utilizarea în comerț, care se apreciază în lumina dreptului Uniunii, astfel cum s‑a arătat la punctul 44 de mai sus, și cea prevăzută la articolul 8 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, privind dobândirea dreptului la semnul neînregistrat, care se apreciază în lumina dreptului statului membru în care semnul era utilizat anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene, astfel cum s‑a subliniat la punctul 45 de mai sus.
65 În speță, faptul că dreptul ceh impune drept condiție a existenței unui semn neînregistrat dovada utilizării sale continue nu are nicio incidență asupra datei la care trebuie să se aprecieze utilizarea mărcii neînregistrate care, în aplicarea jurisprudenței amintite la punctul 60 de mai sus, este cea de depunere a cererii de înregistrare a mărcii Uniunii.
66 Argumentul reclamantei trebuie, prin urmare, respins.
67 Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se respingă primul aspect al celui de al doilea motiv, fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de reclamantă referitoare la lipsa de utilizare continuă a mărcii neînregistrate, în sensul că marca neînregistrată ar fi fost modificată în luna ianuarie a anului 2011 prin adăugarea cuvântului „blended” la sfârșitul semnului. De asemenea, nu este necesară pronunțarea cu privire la argumentele intervenientei prin care se contestă admisibilitatea afirmației întemeiate pe lipsa dovezii privind utilizarea acestei mărci începând cu anul 2011.
– Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv
68 În cadrul opoziției, intervenienta a indicat în esență că marca neînregistrată îi conferea dreptul de a se opune utilizării mărcii solicitate în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile, precum și al articolelor 44, 46, 47 și 53 din Codul comercial ceh, astfel cum a fost instituit prin Legea cehă nr. 513/1991 Sb.
69 Articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile prevede:
„Semnul solicitat nu este înregistrat în registru dacă se formulează o opoziție la înregistrarea mărcii în registru (denumită în continuare «opoziția») adresată oficiului de către
[…]
g) titularul unui semn neînregistrat sau al unui alt semn utilizat în comerț al cărui domeniu de aplicare depășește domeniul local, pentru produse și servicii identice sau similare, în cazul în care semnul este identic cu semnul solicitat sau similar cu acesta, dacă au fost dobândite drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare.”
70 Articolul 44 din Codul comercial ceh prevede:
„Concurența neloială este un comportament în concurența comercială sau în relațiile comerciale care contravine bunelor moravuri ale concurenței și care este de natură să cauzeze un prejudiciu celorlalți concurenți, consumatorilor sau altor clienți. Concurența neloială este interzisă.”
71 Potrivit articolului 46 din Codul de procedură civilă ceh:
„Marcajul înșelător al produselor și serviciilor
(1) Marcajul în mod înșelător al produselor sau serviciilor constă în a marca produse și servicii într‑un mod care creează pe piață o impresie eronată privind țara, regiunea sau locul din care provin produsele sau serviciile astfel marcate sau dau impresia eronată că provin de la un anumit producător sau că posedă anumite caracteristici sau calități. […]
[…]”
72 Articolul 47 din Codul comercial ceh prevede cazurile de risc de confuzie ca urmare în special a utilizării unui semn special.
73 Articolul 53 din Codul comercial ceh prevede:
„Persoanele ale căror drepturi sunt afectate sau riscă să fie afectate ca urmare a unei concurențe neloiale pot solicita ca cel care le afectează drepturile să se abțină de la acest comportament și să pună capăt situației care aduce atingere drepturilor sale. […]”
74 Reclamanta susține că respectiva cameră de recurs a săvârșit o eroare prin faptul că, în scopul de a verifica dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009, aceasta nu a examinat în mod exhaustiv dispozițiile din dreptul ceh relevante în speță, deși avea această obligație. În opinia sa, camera de recurs a verificat dacă marca neînregistrată conferea titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente numai în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile, deși camera respectivă trebuia să efectueze această verificare prin prisma condițiilor prevăzute la articolele 44 și următoarele din Codul comercial ceh, referitoare la concurență neloială.
75 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
76 În această privință, trebuie arătat că, în speță, camera de recurs nu a examinat dacă marca neînregistrată beneficia de protecție în temeiul articolelor 44 și următoarele din Codul comercial ceh, în condițiile în care, pe de o parte, intervenienta își întemeiase opoziția în special pe aceste dispoziții și, pe de altă parte, reclamanta precizase în mod expres că dispozițiile din Legea cehă privind mărcile nu erau pertinente.
77 Pentru reclamantă, această neexaminare afectează legalitatea deciziei atacate pentru motivul că în esență EUIPO avea obligația de a examina dreptul ceh dintr‑o perspectivă largă pentru a stabili dacă marca neînregistrată conferea intervenientei dreptul de a interzice o marcă mai recentă și, prin urmare, dacă erau îndeplinite, în speță, condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009. În opinia sa, această obligație ar reieși în mod clar din articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, din Orientările privind procedurile în fața EUIPO în versiunea aplicabilă la data deciziei atacate (denumite în continuare „Orientările EUIPO”) și din Hotărârea din 29 martie 2011, Anheuser‑Busch/Budějovický Budvar (C‑96/09 P, EU:C:2011:189).
78 În primul rând, este util de reamintit că, în ceea ce privește cererile de declarare a nulității întemeiate pe un drept anterior, dobândit în temeiul unei norme de drept național, s‑a statuat deja, referitor la repartizarea rolurilor între persoana care solicită declararea nulității, organele competente ale EUIPO și Tribunal, că norma 37 din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că revine solicitantului să prezinte elemente care să demonstreze că este abilitat, în temeiul legislației interne aplicabile, să se prevaleze de un drept anterior, protejat în cadrul juridic național. Această normă impune solicitantului sarcina de a prezenta EUIPO nu numai elementele care demonstrează că îndeplinește condițiile cerute, în conformitate cu legislația națională a cărei aplicare o solicită, pentru a putea obține interzicerea utilizării unei mărci a Uniunii Europene în temeiul unui drept anterior, ci și elementele care dovedesc conținutul acestei legislații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctele 49 și 50, Hotărârea din 27 martie 2014, OAPI/National Lottery Commission, C‑530/12 P, EU:C:2014:186, punctul 34, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, EUIPO/Szajner, C‑598/14 P, EU:C:2017:265, punctul 35).
79 În al doilea rând, în ceea ce privește, mai precis, obligațiile la care este supus EUIPO, Curtea a statuat că, în cazul în care o cerere de declarare a nulității unei mărci a Uniunii Europene se întemeiază pe un drept anterior protejat de o normă a dreptului național, revenea mai întâi organelor competente ale EUIPO obligația să aprecieze relevanța și sfera elementelor prezentate de solicitant pentru a stabili conținutul normei respective. În plus, întrucât decizia organelor competente ale EUIPO poate avea ca efect privarea titularului mărcii de un drept care i‑a fost conferit, întinderea unei asemenea decizii implică în mod necesar ca organul care o adoptă să nu se limiteze la un rol de simplă validare a dreptului național astfel cum a fost prezentat de persoana care solicită declararea nulității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctul 51, Hotărârea din 27 martie 2014, OAPI/National Lottery Commission, C‑530/12 P, EU:C:2014:186, punctele 35 și 43, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, EUIPO/Szajner, C‑598/14 P, EU:C:2017:265, punctul 36).
80 În al treilea rând, conform articolului 65 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009, Tribunalul este competent pentru a exercita un control deplin de legalitate cu privire la aprecierea făcută de EUIPO asupra elementelor prezentate de solicitant pentru a stabili conținutul legislației naționale a cărei protecție o invocă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2011, Edwin/OAPI, C‑263/09 P, EU:C:2011:452, punctul 52, Hotărârea din 27 martie 2014, OAPI/National Lottery Commission, C‑530/12 P, EU:C:2014:186, punctul 36, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, EUIPO/Szajner, C‑598/14 P, EU:C:2017:265, punctul 37).
81 Pe de altă parte, în măsura în care aplicarea dreptului național, în contextul procedural în cauză, poate avea ca efect privarea titularului unei mărci a Uniunii Europene de dreptul său, este imperativ ca Tribunalul, în pofida unor eventuale lacune în documentele prezentate cu titlu de probă a dreptului național aplicabil, să poată exercita în mod real un control efectiv. În acest scop, Tribunalul trebuie, așadar, să poată verifica, dincolo de cadrul documentelor prezentate, conținutul, condițiile de aplicare și domeniul de aplicare al normelor de drept invocate de persoana care solicită declararea nulității. În consecință, controlul jurisdicțional exercitat de Tribunal trebuie să satisfacă cerințele principiului protecției jurisdicționale efective (Hotărârea din 27 martie 2014, OAPI/National Lottery Commission, C‑530/12 P, EU:C:2014:186, punctul 44, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, EUIPO/Szajner, C‑598/14 P, EU:C:2017:265, punctul 38).
82 Este important să se sublinieze că controlul exercitat de EUIPO și de Tribunal trebuie efectuat în lumina cerinței de a garanta efectul util al Regulamentului nr. 207/2009, care este acela de a asigura protecția mărcii Uniunii Europene (Hotărârea din 27 martie 2014, OAPI/National Lottery Commission, C‑530/12 P, EU:C:2014:186, punctul 40, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, EUIPO/Szajner, C‑598/14 P, EU:C:2017:265, punctul 39).
83 În ceea ce privește cererile de opoziție întemeiate pe un drept anterior provenind dintr‑o normă de drept național, trebuie să se constate că pot fi reținute considerații similare celor expuse la punctele 78-82 de mai sus referitor la sarcina probei și la repartizarea rolurilor între părți, organele competente ale EUIPO și Tribunal.
84 Astfel, reiese din jurisprudență că îi revine persoanei care a formulat opoziția sarcina de a demonstra că marca neînregistrată sau semnul în cauză intră în domeniul de aplicare al dreptului statului membru invocat și că acesta permite să se interzică utilizarea unei mărci mai recente [Hotărârea din 29 martie 2011, Anheuser‑Busch/Budějovický Budvar, C‑96/09 P, EU:C:2011:189, punctul 190; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea din 20 aprilie 2005, Atomic Austria/OAPI – Fabricas Agrupadas de Muñecas de Onil (ATOMIC BLITZ), T‑318/03, EU:T:2005:136, punctul 33].
85 Pe de altă parte, revine EUIPO obligația de a examina dacă, în cadrul unei proceduri de opoziție, sunt îndeplinite condițiile de aplicare a unui motiv de refuz invocat. În acest cadru, EUIPO este obligat să aprecieze materialitatea faptelor invocate și forța probantă a elementelor prezentate de părți. Este posibil ca acesta să trebuiască să țină seama în special de dreptul național al statului membru în care semnul anterior pe care se întemeiază opoziția se bucură de protecție. Într‑o asemenea situație, EUIPO trebuie să se informeze din oficiu, prin mijloacele pe care le consideră utile în acest scop, cu privire la dreptul național al statului membru în cauză dacă astfel de informații sunt necesare pentru aprecierea condițiilor de aplicare a unui motiv de refuz al înregistrării în cauză și în special a materialității faptelor prezentate sau a forței probante a înscrisurilor prezentate (Hotărârea din 20 aprilie 2005, ATOMIC BLITZ, T‑318/03, EU:T:2005:136, punctele 34 și 35).
86 Este util să se arate că reiese din cuprinsul punctului 5.3.6 din partea C, „Procedura de opoziție”, capitolul 4, „Drepturi în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009”, din Orientările EUIPO, menționate de reclamantă, că:
„[e]ste necesar să se dovedească, în mod abstract, că, în temeiul dreptului național aplicabil, [semnele neînregistrate] pot face obiectul unei executări cu titlu asigurător împotriva mărcilor mai recente [și că] este de asemenea necesar să se dovedească faptul că, în speță, erau îndeplinite condițiile pentru obținerea unei ordonanțe privind măsurile provizorii (întinderea protecției), în cazul în care cererea de înregistrare a mărcii [Uniunii Europene] contestate era utilizată pe teritoriul în cauză.
În ceea ce privește primul aspect (protecția în abstract), acesta va fi, în general, stabilit prin intermediul listei din anexă, în care figurează drepturile anterioare aplicabile.
În ceea ce privește al doilea aspect, aceasta va trebui de asemenea să fie stabilit în funcție de dreptul național aplicabil. […]”
87 Potrivit punctului 5.3.6 din Orientările EUIPO, este necesar, așadar, în scopul aplicării articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, pe de o parte, să se dovedească faptul că dreptul statului membru în cauză conferă o protecție semnelor neînregistrate și, pe de altă parte, că sunt îndeplinite condițiile stabilite în acest scop de dreptul național.
88 Trebuie adăugat că se precizează, la punctul 5.4 din aceeași parte C capitolul 4 din Orientările EUIPO, că:
„[…] revine părții care se întemeiază pe o propunere sau pe o anumită consecință sarcina de a prezenta Oficiului afirmațiile, faptele și argumentele necesare pentru a susține concluziile invocate.
[…]
În ceea ce privește faptele necesare pentru a stabili consecințele juridice, de exemplu, reputația sau utilizarea concretă, principiul general al articolului 74 [alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009] se aplică de la început.
Aceste fapte se referă la aspecte precum:
– […]
– Întinderea protecției (similitudinea semnelor și a produselor și serviciilor, riscul de confuzie) (reglementarea națională).
– Dreptul statelor membre aplicabil în temeiul articolului 8 alineatul (4) va fi considerat de Oficiu întocmai precum o chestiune de fapt. Oficiul nu este în măsură să stabilească din oficiu și cu precizie care este reglementarea tuturor statelor membre privind drepturile care intră în domeniul de aplicare al articolului 8 alineatul (4). Considerarea acestui aspect drept o chestiune de fapt, pe care partea care invocă dreptul respectiv trebuie să o susțină prin dovezi, coincide cu criteriile aplicate de instanțele statelor membre în materie de drept străin potrivit principiilor acestora de drept internațional privat.
– Astfel, în ceea ce privește chestiunile de drept, și anume normele și reglementările naționale prevăzute de diferitele drepturi naționale aplicabile unei anumite cauze, Oficiul va solicita, în general, persoanei care a formulat opoziția să furnizeze elementele necesare pentru a‑i permite să statueze.
– O astfel de dovadă nu va mai fi necesară în cazul în care componentele în cauză au fost stabilite în prealabil de către Oficiu, de exemplu prin includerea acestora în lista care figurează în anexă. Părțile la procedură sunt însă libere să prezinte dovezi prin care să demonstreze că datele cuprinsă în listă sau stabilită prin alte mijloace de către Oficiu nu mai sunt corecte sau nu mai sunt de actualitate.
– […]”
89 În speță, trebuie, așadar, să se verifice dacă, în lumina informațiilor comunicate Tribunalului de către părți, camera de recurs a luat în considerare dispozițiile naționale relevante și dacă ea a examinat în mod corect, din perspectiva acestora, condițiile de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
90 În ceea ce privește sarcina probei privind dreptul anterior și întinderea unui astfel de drept, rezultă din cererea introductivă că, pentru marca neînregistrată, reclamanta reproșează camerei de recurs că s‑a limitat la examinarea articolului 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile și, prin urmare, că nu a examinat dacă această marcă îndeplinea condițiile pentru a obține protecție în temeiul articolelor 44 și următoarele din Codul comercial ceh. În opinia reclamantei, camera de recurs nu a verificat dacă, în conformitate cu aceste din urmă articole, intervenienta era titularul unui drept neînregistrat care îi conferă dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.
91 În această privință, trebuie arătat în primul rând că, în lista care figurează în anexa la partea C capitolul 4 din Orientările EUIPO, se menționează, printre drepturile naționale care constituie drepturi anterioare în sensul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile. Articolele 44 și următoarele din Codul comercial ceh nu sunt, în schimb, menționate în anexa respectivă.
92 Din moment ce reclamanta intenționa să conteste că articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile poate crea un drept asupra mărcilor neînregistrate, sarcina probei îi revenea acesteia. Aceasta trebuia să demonstreze deopotrivă, întrucât intenționa să invoce acest aspect, că dreptul la mărcile neînregistrate era consacrat, în dreptul ceh, prin alte dispoziții decât articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile și în special prin articolele 44 și următoarele din Codul comercial ceh, referitoare la concurență neloială și la încălcarea drepturilor de autor.
93 Trebuie să se adauge că, în măsura în care Tribunalul trebuia să se informeze, chiar din oficiu, prin mijloacele pe care le considera utile, cu privire la dreptul național al statului membru în cauză pentru a ști dacă astfel de informații erau necesare pentru aprecierea condițiilor de aplicare a unui motiv de refuz al înregistrării în cauză și îndeosebi a materialității faptelor invocate sau a forței probatorii a înscrisurilor prezentate, s‑a recurs la măsuri de organizare a procedurii mai ales în privința reclamantei pentru a obține informații referitoare la dispozițiile din legislația cehă pe care le revendica, în special comunicarea integralității comentariului privind articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile [Horáček, R. a kol. Práva na označení (zákon o ochranných známkách a zákon o ochraně označení původu a zeměpisnych označení) Komentář – Prague, C. H.Beck 2004], din care aceasta a citat un extras în cererea sa introductivă, precum și versiunea integrală a mai multor decizii ale instanțelor naționale citate deopotrivă în cererea introductivă.
94 Or, nu reiese din elementele din dosar și din răspunsurile oferite de părți că respectiva cameră de recurs a săvârșit vreo eroare atunci când a considerat, pentru aplicarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, că, pe de o parte, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile, titularii de mărci neînregistrate utilizate în comerț a căror incidență nu este numai locală au dreptul să se opună înregistrării unor mărci noi în cazul în care semnele sunt identice sau similare și dacă desemnează produse sau servicii identice sau similare și, pe de altă parte, dispozițiile din Codul comercial ceh invocate în speță erau lipsite de pertinență, întrucât aspectele privind concurența neloială și încălcarea drepturilor de autor la care se refereau nu intrau în sfera de competență a EUIPO.
95 Astfel, în primul rând, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile, opoziția la înregistrarea unei mărci cehe poate fi efectuată de către „titularul unei mărci neînregistrate sau al unui alt semn utilizat în comerț al cărei/cărui domeniu de aplicare depășește domeniul local, pentru produse și servicii identice sau similare, în cazul în care semnul respectiv este identic cu semnul solicitat sau similar cu acesta, dacă drepturile la semnul menționat au fost dobândite înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare”.
96 Articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile definește, așadar, condițiile în temeiul cărora o marcă neînregistrată poate împiedica înregistrarea unei mărci mai recente.
97 În ceea ce privește problema dacă, la punctele 25 și 30 din decizia atacată, camera de recurs a putut, în mod întemeiat, să rețină că mărcile neînregistrate trebuiau să fi fost dobândite prin utilizare în comerț înainte de data cererii de înregistrare și dacă, la punctul 39 din decizia menționată, aceasta a putut efectua analiza probelor pentru a stabili dacă dreptul la marca neînregistrată a fost dobândit ca urmare a utilizării de către intervenientă, trebuie amintit că, în conformitate cu anexa C capitolul 4 din Orientările EUIPO, temeiul protecției unei mărci neînregistrate este, în ceea ce privește dreptul Republicii Cehe, articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile.
98 În cazul în care, în cererea introductivă, reclamanta a susținut că Orientările EUIPO nu aveau forță obligatorie, acest lucru nu poate să repună în discuție faptul că articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile conferă o protecție semnelor neînregistrate în măsura în care consacră în mod expres dreptul, pentru titularii acestora, să se opună înregistrării unei mărci ulterioare, nici faptul că, în Republica Cehă, utilizarea în comerț este o condiție necesară pentru dobândirea drepturilor asupra unui semn neînregistrat, care decurge din respectiva dispoziție.
99 În lumina documentelor și a răspunsurilor prezentate de părți, nu rezultă că respectiva cameră de recurs a săvârșit o eroare considerând că articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile ar conferi o protecție semnelor neînregistrate și că ar rezulta din dispoziția menționată că dobândirea dreptului asupra unui semn neînregistrat al cărui domeniu de aplicare depășește domeniul local s‑ar dobândi prin utilizarea în comerț, înainte de depunerea cererii de înregistrare a unei mărci mai recente.
100 Trebuie să se adauge că, prin faptul de a se opune înregistrării unei mărci mai recente, titularii de drepturi asupra unor semne anterioare urmăresc să obțină o protecție eficace împotriva oricărei utilizări viitoare a respectivei mărci.
101 Astfel cum a arătat în mod întemeiat reclamanta, în cererea introductivă, articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile permite titularului unui drept anterior valabil să conteste o cerere de înregistrare a unei mărci înainte de înregistrarea sa, în loc să fie necesar să sesizeze o instanță pentru a se declara nelegală utilizarea mărcii și pentru anularea mărcii în temeiul articolului 31 alineatul (2) din legea menționată.
102 De asemenea dreptul de a se opune înregistrării unei mărci mai recente în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile cuprinde, în mod implicit, dar necesar, dreptul de a se opune utilizării mărcii respective.
103 În al doilea rând, în ceea ce privește problema dacă există alte dispoziții decât cele ale articolului 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile, care să permită titularilor unui semn neînregistrat să interzică utilizarea unei mărci mai recente după ce aceasta a fost înregistrată, precum articolele 44 și următoarele din Codul comercial ceh, și dacă respectiva cameră de recurs a săvârșit o eroare atunci când a omis să examineze dacă condițiile de dobândire a unui drept asupra mărcii neînregistrate prevăzute de articolele respective erau îndeplinite în speță, trebuie arătat că elementele prezentate de părți nu permit să se demonstreze că respectiva cameră de recurs a săvârșit o eroare considerând că aceste din urmă articole priveau aspecte care nu erau de competența EUIPO.
104 Astfel, articolele 44 și următoarele din Codul comercial ceh privesc concurența neloială, mărcile înșelătoare și încălcarea drepturilor de autor și nu rezultă din documentele prezentate care se referă la articolul 7 alineatul (1) litera g) din Legea cehă privind mărcile că această din urmă dispoziție ar trebui interpretată în coroborare cu articolele menționate, în pofida faptului că articolul 47 din respectivul Cod comercial se referă la cazurile de creare a unui risc de confuzie.
105 Rezultă din cele ce precedă că respectiva cameră de recurs nu a săvârșit o eroare în aprecierea condițiilor de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 din perspectiva dispozițiilor dreptului ceh.
– Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv
106 Reclamanta susține că semnul care face obiectul mărcii solicitate a fost utilizat în Republica Cehă înainte de marca neînregistrată a intervenientei, care, prin urmare, constituie un act de concurență neloială comis în detrimentul său, precum și o încălcare a drepturilor sale de autor și, prin urmare, nu este validă din perspectiva dreptului ceh. În acest context, reclamanta critică camera de recurs în esență pentru că a admis opoziția și că s‑a declarat necompetentă pentru a examina, astfel cum era invitată, dacă marca respectivă neînregistrată era validă prin prisma dreptului ceh. În această privință, ea reproșează camerei de recurs că a afirmat că îi revenea obligația de a dovedi că dreptul intervenientei nu era valabil sau că nu poate fi invocat în privința sa. Astfel, ar reveni intervenientei sarcina de a dovedi că are drepturi întemeiate pe dreptul național și EUIPO sarcina de a examina validitatea lor.
107 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
108 Reiese din jurisprudență că, pentru ca o persoană care formulează o opoziție să poată, în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, să împiedice înregistrarea unei mărci a Uniunii, trebuie și este suficient ca, la momentul verificării de către EUIPO a îndeplinirii tuturor condițiilor de formulare a unei opoziții, să poată fi invocată existența unui drept anterior care nu a fost anulat printr‑o hotărâre judecătorească rămasă definitivă (Hotărârea din 29 martie 2011, Anheuser‑Busch/Budějovický Budvar, C‑96/09 P, EU:C:2011:189, punctul 94).
109 În aceste condiții, deși revine EUIPO, atunci când se pronunță cu privire la o opoziție întemeiată pe articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, obligația de a lua în considerare hotărârile instanțelor statelor membre în cauză privind validitatea sau privind calificarea drepturilor anterioare invocate pentru a se asigura că acestea produc întotdeauna efectele impuse prin respectiva dispoziție, acesta nu are competența de a înlocui aprecierile instanțelor naționale competente cu propria apreciere, competență pe care, de altfel, Regulamentul nr. 207/2009 nu i‑o conferă (Hotărârea din 29 martie 2011, Anheuser‑Busch/Budějovický Budvar, C‑96/09 P, EU:C:2011:189, punctul 95).
110 Pe de altă parte, validitatea unei mărci naționale nu poate fi pusă în discuție în cadrul unei proceduri de înregistrare a unei mărci a Uniunii, ci numai în cadrul unei proceduri de declarare a nulității inițiate în statul membru în cauză [a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2007, Xentral/OAPI – Pages jaunes (PAGESJAUNES.COM), T‑134/06, EU:T:2007:387, punctul 36 și jurisprudența citată]. În plus, deși revine EUIPO obligația de a verifica, pe baza dovezilor a căror prezentare este în sarcina persoanei care formulează o opoziție, existența mărcii naționale invocate în susținerea opoziției, nu îi revine acestuia sarcina de a soluționa un conflict între această marcă și o altă marcă pe plan național, conflict care intră în competența autorităților naționale [Hotărârea din 21 aprilie 2005, PepsiCo/OAPI – Intersnack Knabber‑Gebäck (RUFFLES), T‑269/02, EU:T:2005:138, punctul 26, și Hotărârea din 13 decembrie 2007, PAGESJAUNES.COM, T‑134/06, EU:T:2007:387, punctul 36].
111 Așadar, cât timp marca națională anterioară va fi protejată efectiv, existența unei înregistrări naționale anterioare sau a unui alt drept anterior nu este pertinentă în cadrul opoziției formulate împotriva cererii de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene, chiar dacă marca solicitată este identică cu o marcă națională anterioară a întreprinderii aflate la originea cererii de înregistrare sau cu un alt drept anterior la marca națională pe care se întemeiază opoziția (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2007, PAGESJAUNES.COM, T‑134/06, EU:T:2007:387, punctul 37 și jurisprudența citată).
112 Nimic nu permite să se concluzioneze că astfel de considerații nu sunt aplicabile într‑un caz precum cel din speță, în care opoziția se întemeiază pe o marcă națională anterioară neînregistrată.
113 În acest context, camera de recurs nu a săvârșit o eroare atunci când a afirmat, la punctul 69 din decizia atacată, că nu era competentă să aprecieze validitatea mărcii neînregistrate și, prin urmare, să se pronunțe cu privire la existența unei eventuale încălcări, de către intervenientă, a drepturilor de autor ale reclamantei sau a oricărui act de concurență neloială săvârșit în detrimentul său.
114 În consecință, camera de recurs nu a săvârșit o eroare atunci când a considerat în esență că revenea reclamantei sarcina de a demonstra că marca neînregistrată era nevalidă prezentând, eventual, decizii judiciare sau administrative rămase definitive care s‑au pronunțat în acest sens.
115 Ținând cont de toate considerațiile care precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
116 În temeiul articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
117 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO și ale intervenientei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Bacardi Co. Ltd la plata cheltuielilor de judecată
Kanninen | Pelikánová | Buttigieg |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 octombrie 2018.
Semnături