Cauza C‑398/11
Thomas Hogan și alții
împotriva
Minister for Social and Family Affairs,
Ireland
și
Attorney General
[cerere de decizie preliminară formulată de la High Court (Irlanda)]
„Trimitere preliminară – Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvenței angajatorului – Directiva 2008/94/CE – Domeniu de aplicare – Sisteme suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere – Sistem cu prestații definite și cu costuri echilibrate – Insuficiența unor resurse – Nivel minim de protecție – Criză economică – Dezvoltare economică și socială echilibrată – Obligații ale statului membru vizat în caz de insuficiență a unor resurse – Răspunderea statului membru în cazul unei transpuneri incorecte”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 25 aprilie 2013
1. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvabilității angajatorului – Directiva 2008/94 – Domeniu de aplicare – Drepturi la pensie pentru limită de vârstă de la un sistem suplimentar de asigurări sociale instituit de angajator – Includere
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului)
2. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvabilității angajatorului – Directiva 2008/94 – Sisteme suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere – Obligația statului membru vizat de a adopta măsurile necesare în vederea protejării intereselor lucrătorilor salariați – Luarea în considerare a prestațiilor de pensie din sistemul obligatoriu de asigurări sociale – Lipsă
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8)
3. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvabilității angajatorului – Directiva 2008/94 – Sisteme suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere – Obligația statului membru vizat de a adopta măsurile necesare în vederea protejării intereselor salariaților – Domeniu de aplicare – Finanțare insuficientă în momentul insolvenței – Includere
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8)
4. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Protecția lucrătorilor în cazul insolvabilității angajatorului – Directiva 2008/94 – Sisteme suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere – Protecția drepturilor la pensie pentru limită de vârstă – Nivelul minim de protecție impus – Măsuri naționale care nu au avut ca rezultat să permită foștilor lucrători salariați ai unei întreprinderi aflate în insolvență să perceapă mai mult de 49 % din drepturile lor – Inadmisibilitate – Justificare – Situația economică a statului membru vizat – Excludere
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8)
5. Dreptul Uniunii Europene – Drepturi acordate particularilor – Încălcare de către un stat membru – Obligația de a repara prejudiciul cauzat particularilor – Condiții – Încălcare suficient de gravă – Natura și întinderea obligațiilor statelor membre, clare și precizate de Curte – Măsuri naționale care nu au avut ca rezultat să permită foștilor lucrători salariați ai unei întreprinderi aflate în insolvență să perceapă mai mult de 49 % din drepturile lor acumulate la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere
(Directiva 2008/94 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8)
1. Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretată în sensul că se aplică drepturilor foștilor lucrători la pensie pentru limită de vârstă de la un sistem suplimentar de asigurări sociale instituit de angajatorul lor.
(a se vedea punctul 27 și dispozitiv 1)
2. Articolul 8 din Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă un stat membru a executat obligația prevăzută la acest articol, prestațiile care constau în pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale nu pot fi luate în considerare. Astfel, obiectivul acestui articol este de a garanta, în cazul în care survine insolvența angajatorului, protecția intereselor lucrătorilor în ceea ce privește drepturile lor la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemelor suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere. Această dispoziție indică ea însăși că se raportează exclusiv la sistemele suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere sau grup de întreprinderi, precizând că, în contextul acestei protecții, este vorba despre sisteme existente în afara sistemelor naționale obligatorii de asigurări sociale.
(a se vedea punctele 29 și 33 și dispozitiv 2)
3. Articolul 8 din Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretat în sensul că, pentru ca acesta să se aplice, este suficient ca sistemul suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere să nu beneficieze de o finanțare suficientă la data la care angajatorul se află în stare de insolvență și ca, din cauza insolvenței, angajatorul să nu dispună de resursele necesare pentru a plăti la acest sistem contribuții suficiente pentru a permite plata integrală a prestațiilor datorate beneficiarilor. Nu este necesar ca aceștia din urmă să dovedească existența altor factori care se află la originea pierderii drepturilor lor la pensie pentru limită de vârstă.
Astfel, acest articol nu face distincție între aceste cauze posibile care au provocat insolvența angajatorului, ci stabilește o obligație generală de protecție a intereselor lucrătorilor și lasă în grija statelor membre să definească, în conformitate cu dreptul Uniunii, în special cu Directiva 2003/41, metodele prin care îndeplinesc această obligație.
(a se vedea punctele 38 și 40 și dispozitiv 3)
4. Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretată în sensul că măsurile adoptate de statul membru vizat în urma Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 25 ianuarie 2007, Robins și alții (C‑278/05), care nu au avut ca rezultat să permită reclamanților din litigiul principal să perceapă mai mult de 49 % din valoarea drepturilor lor acumulate la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere, nu îndeplinesc obligațiile impuse de această directivă și că situația economică a statului membru vizat nu constituie o circumstanță excepțională care poate justifica un nivel de protecție redus al intereselor lucrătorilor în ceea ce privește drepturile lor la pensie pentru limită de vârstă în cadrul unui sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere.
Astfel, nu specificitățile măsurilor adoptate de un stat membru sunt cele care determină dacă acesta a executat în mod corect obligațiile prevăzute la articolul 8 din Directiva 2008/94, ci rezultatul care decurge din aplicarea acestor măsuri naționale.
(a se vedea punctele 45 și 47 și dispozitiv 4)
5. Directiva 2008/94 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie interpretată în sensul că faptul că măsurile adoptate de statul membru vizat în urma Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 25 ianuarie 2007, Robins și alții (C‑278/05), și care nu au avut ca rezultat să permită foștilor lucrători salariați dintr‑o întreprindere aflată în insolvență să perceapă mai mult de 49 % din valoarea drepturilor lor acumulate la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere constituie, în sine, o încălcare gravă a obligațiilor acestui stat membru.
Astfel, de la pronunțarea Hotărârii Robins și alții, citată anterior, și anume de la 25 ianuarie 2007, statele membre au fost avizate că transpunerea corectă a articolului 8 din Directiva 2008/94 necesită ca un lucrător să perceapă, în cazul insolvenței angajatorului său, cel puțin jumătate din pensia pentru limită de vârstă care decurge din drepturile la pensie acumulate pentru care a plătit contribuții în cadrul unui sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere. În aceste condiții, este necesar să se constate că, deși natura și întinderea obligației care revine statelor membre în temeiul articolului 8 din Directiva 2008/94, având ca obiect conferirea de drepturi particularilor, au fost clare și precise, cel târziu de la 25 ianuarie 2007, statul membru vizat nu a trecut la executarea corectă a acestei obligații, ceea ce constituie o încălcare suficient de gravă a acestei norme de drept în cadrul unei eventuale examinări a răspunderii acestui stat membru pentru prejudiciile cauzate particularilor.
În această privință, particularii vătămați au un drept la despăgubire împotriva unui stat membru dacă sunt îndeplinite trei condiții, și anume ca norma de drept comunitar încălcată să aibă ca obiect conferirea de drepturi particularilor, încălcarea acestei norme să fie suficient de gravă și să existe o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligației și prejudiciul suferit de particulari.
(a se vedea punctele 49 și 51-53 și dispozitiv 5)