HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

20 septembrie 2007(*)

„Ajutoare de stat – Măsuri de reconversie viticolă – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate în parte compatibile și în parte incompatibile cu piața comună – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Obligație de motivare – Apreciere în raport cu articolul 87 alineatul (1) CE”

În cauza T‑136/05,

EARL Salvat père & fils, cu sediul în Saint‑Paul‑de‑Fenouillet (Franța),

Comité interprofessionnel des vins doux naturels și vins de liqueur à appellations contrôlées (CIVDN), cu sediul în Perpignan (Franța),

Comité national des interprofessions des vins à appellation d’origine (CNIV), cu sediul în Paris (Franța),

reprezentați de H. Calvet și O. Billard, avocați,

reclamanți,

susținuți de

Republica Franceză, reprezentată de domnul G. de Bergues, în calitate de agent,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul C. Giolito și de doamna A. Stobiecka‑Kuik, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a articolului 1 alineatele (1) și (3) din Decizia Comisiei 2007/253/CE din 19 ianuarie 2005 privind Planul Rivesaltes și taxele parafiscale CIVDN puse în aplicare de Franța (JO L 112, p. 1),

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a cincea),

compus din domnii M. Vilaras, președinte, F. Dehousse și D. Šváby, judecători,

grefier: doamna K. Pocheć, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 noiembrie 2006,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        În urma unei plângeri, Comisia a adresat întrebări autorităților franceze, în luna iulie 1999, în legătură cu diferite măsuri de reconversie viticolă cunoscute sub numele de „Planul Rivesaltes”. Deoarece măsurile în cauză fuseseră puse în aplicare fără autorizația sau notificarea prealabilă a Comisiei, acestea au fost înscrise în registrul ajutoarelor nenotificate, cu numărul NN 139/2002.

2        Prin scrisoarea din 21 ianuarie 2003, Comisia a informat Republica Franceză cu privire la decizia sa de a deschide procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE în ceea ce privește acest ajutor. Printr‑o comunicare publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 5 aprilie 2003, Comisia a invitat părțile în cauză să își prezinte observațiile în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE (JO C 82, p. 2). Autoritățile franceze și‑au trimis comentariile prin scrisorile din 16 și din 18 iunie 2003, precum și din 10 septembrie 2004, aceasta din urmă ca răspuns la observațiile autorului plângerii.

 Decizia

3        Prin Decizia din 19 ianuarie 2005 privind Planul Rivesaltes și taxele parafiscale ale Comitetului interprofesional al vinurilor dulci naturale și al vinurilor licoroase cu denumiri controlate (CIVDN) pus în aplicare de Franța, Comisia s‑a pronunțat cu privire la legalitatea diferitelor măsuri luate de Republica Franceză privind vinurile dulci naturale din departamentul Pirineii Orientali (denumită în continuare „decizia”).

 Măsurile în cauză

4        Ca urmare a dificultăților în comercializarea denumirii „Rivesaltes”, a fost elaborat, în 1996, un plan cu același nume. Acest plan de reconversie urmărea, potrivit considerentului (6) al deciziei, să înlocuiască, prin desțelenirea și replantarea de varietăți viticole de calitate, o parte din producția de vinuri dulci naturale din departamentul în cauză. Pentru a duce la bun sfârșit acest plan, producătorii au avut acces, până în august 2000, la două tipuri de ajutoare, și anume o „primă de scoatere temporară din circuitul agricol” și un „ajutor de reconversie”. Au fost de asemenea puse în aplicare „acțiuni de publicitate‑promovare și de funcționare”.

–       Prima de scoatere temporară din circuitul agricol

5        Prin Decizia 96‑1 din 5 iulie 1996, CIVDN a introdus o cotizație interprofesională pentru finanțarea Planului Rivesaltes. Cotizația, care se ridica la 50 franci francezi (FRF) pe hectolitru produs în departamentul în cauză, era destinată să finanțeze plata unei prime de scoatere temporară din circuitul agricol pentru orice parcelă care, producând Rivesaltes sau Grand Roussillon în 1995, ar produce, de la recolta 1995 până la recolta 2000 inclusiv, vin de masă sau „vins de pays”. Prima de scoatere temporară din circuitul agricol a fost într‑adevăr acordată producătorilor care s‑au angajat să nu revendice denumirea de origine controlată (DOC) „Rivesaltes” sau „Grand Roussillon” timp de cinci ani. Această primă nu implica o stopare a producției sau o reducere a acesteia, ci numai o compensație pentru utilizarea producției în afara DOC. Valoarea totală a primei de scoatere temporară din circuitul agricol era de 5 000 FRF pe an la hectar scos temporar din circuitul agricol [considerentele (8)-(11) ale deciziei].

–       Ajutorul la reconversie

6        Planul Rivesaltes, astfel cum a fost adoptat în 1996, prevedea de asemenea un ajutor de 25 000 FRF pe hectar pentru reconversia în DOC „Muscat de Rivesaltes” și de 40 000 FRF pe hectar pentru reconversia în DOC „Côtes du Roussillon Villages” și în „vins de pays” [considerentul (15) al deciziei]. Acest ajutor era finanțat în parte de la bugetul de stat [considerentul (17) al deciziei].

–       Acțiuni de publicitate‑promovare și de funcționare

7        Prin Decizia 97-3 din 29 decembrie 1997, CIVDN a introdus, începând cu 1 ianuarie 1998, o cotizație interprofesională vizând finanțarea acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare în favoarea DOC „Rivesaltes”, „Grand Rousillon”, „Muscat de Rivesaltes” și „Banyuls” [considerentul (19) al deciziei]. Aceste cotizații se încadrau, în funcție de DOC, între 25 FRF pe hectolitru și 50 FRF pe hectolitru [considerentul (20) al deciziei]. În mod similar, prin Decizia 98‑1 din 10 iulie 1998, CIVDN a introdus, începând cu 1 septembrie 1998, același tip de cotizație interprofesională vizând finanțarea acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare în favoarea DOC „Rivesaltes”, „Grand Roussillon” și „Maury” [considerentul (22) al deciziei]. Aceste două cotizații au fost abrogate prin Decizia 99‑1 din 17 decembrie 1999, prin care CIVDN a introdus o cotizație interprofesională vizând finanțarea acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare în favoarea următoarelor DOC: „Banyuls”, „Banyuls Grand Cru”, „Muscat de Rivesaltes”, „Rivesaltes”, „Grand Roussillon” și „Maury” [considerentul (25) al deciziei]. Această cotizație a fost menținută, cu ușoare modificări, prin Decizia 00‑1 [considerentul (28) al deciziei].

 Aprecierea juridică din decizie

8        În aprecierea sa juridică, Comisia examinează mai întâi existența unui avantaj selectiv finanțat din resursele de stat. Aceasta consideră, în privința naturii cotizațiilor în cazul de față, că este vorba despre taxe parafiscale, adică de resurse publice [considerentul (74) al deciziei].

9        La finalul acestei examinări, Comisia concluzionează că măsurile în cauză constituie „un avantaj finanțat din resurse publice, care le este conferit și de care alți operatori nu pot beneficia, care denaturează sau amenință să denatureze concurența, favorizând anumite întreprinderi și sectoare de producție, din moment ce este susceptibil să afecteze schimburile comerciale între statele membre”. Comisia deduce că aceste măsuri constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE [considerentul (82) al deciziei].

10      În cadrul examinării compatibilității ajutoarelor, Comisia exclude mai întâi aplicarea în cauză a excepțiilor de la principiul general de incompatibilitate a ajutoarelor de stat cu tratatul, prevăzute la articolul 87 alineatele (2) și (3) CE [considerentele (83)-(86) ale deciziei].

11      Comisia constată apoi că, întrucât măsurile puse în aplicare de Republica Franceză conțin elemente de ajutor de stat, este vorba despre ajutoare noi, nenotificate Comisiei și, prin urmare, ilegale în sensul tratatului [considerentul (88) al deciziei].

12      Apoi, înainte de a concluziona, Comisia analizează fiecare măsură în lumina dispozițiilor aplicabile, în special a celor care reglementează organizarea comună a pieței relevante, precum și finanțarea ajutoarelor [considerentele (95)-(127) ale deciziei].

 Dispozitivul deciziei

13      Dispozitivul deciziei este redactat astfel:

„Articolul 1

(1) Ajutorul de stat pe care [Republica Franceză] l‑a pus în aplicare sub formă de «primă de scoatere temporară din circuitul agricol», acordat producătorilor viticoli francezi care se angajează să nu revendice [DOC] «Rivesaltes» sau «Grand Roussillon» începând cu recolta 1996 până la recolta 2000 inclusiv, este incompatibil cu piața comună.

(2) Ajutorul de stat pe care [Republica Franceză] l‑a pus în aplicare sub formă de plan de reconversie a podgoriei DOC «Rivesaltes», începând cu recolta 1996 până la recolta 2000 inclusiv, acordat prin depășirea a 30 % din costurile reale și/sau a plafonului de 5 030,82 euro/ha (33 000 FRF/ha) în cazuri individuale, este incompatibil cu piața comună.

(3) Ajutorul de stat pe care [Republica Franceză] l‑a pus în aplicare, în perioada 1 ianuarie 1998-31 decembrie 2000, sub formă de acțiuni de publicitate‑promovare și de funcționare în favoarea DOC «Rivesaltes», «Grand Roussillon», «Muscat de Rivesaltes» și «Banyuls» este compatibil cu piața comună în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat.

Articolul 2

(1) [Republica Franceză] ia măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiari ajutoarele incompatibile menționate la articolul 1 alineatele (1) și (2). Recuperarea are loc fără întârziere, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația internă, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a prezentei decizii. Ajutoarele care trebuie recuperate includ dobânzi datorate de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la data recuperării lor. Aceste dobânzi sunt calculate pe baza ratei de referință a Comisiei, prevăzută prin metoda de fixare a ratelor de referință și de actualizare.

(2) În scopul recuperării ajutoarelor incompatibile menționate la articolul 1 alineatul (1), [Republica Franceză] comunică Comisiei valoarea globală a ajutoarelor acordate în cadrul acestei măsuri, precum și finanțarea acesteia, inclusiv valoarea globală a veniturilor provenite din cotizația interprofesională creată în acest scop, și numărul de hectare care au beneficiat de «prima de scoatere temporară din circuitul agricol».

Articolul 3

În termen de două luni de la data notificării prezentei decizii, [Republica Franceză] informează Comisia cu privire la măsurile pe care le‑a luat pentru a se conforma.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.”

 Procedura și concluziile părților

14      Prin cerere depusã la grefa Tribunalului la 30 martie 2005, societatea civilã de exploatãri agricole cu rãspundere limitatã (EARL) Salvat père & fils (denumită în continuare „Salvat”), CIVDN și Comité national des interprofessions des vins à appellation d’origine (Comitetul național al organizațiilor interprofesionale ale vinurilor cu denumire de origine) (CNIV) au introdus o acțiune împotriva deciziei.

15      Reclamanții au solicitat Tribunalului:

–        anularea articolului 1 alineatele (1) și (3) din decizie;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

16      Prin act separat din 29 iunie 2005, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate, potrivit articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Aceasta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără a intra în dezbaterea fondului, și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

17      Prin Ordonanța din 22 septembrie 2005 a președintelui Camerei a cincea a Tribunalului a fost admisă cererea de intervenție a Republicii Franceze în susținerea concluziilor reclamanților. Prin scrisoarea din 26 octombrie 2005, guvernul francez a arătat că nu dorea să se pronunțe cu privire la admisibilitate și că nu depune, în acel stadiu, un memoriu în intervenție în această cauză.

18      Prin Ordonanța Tribunalului din 13 decembrie 2005, s‑a unit cu fondul cererea cu privire la inadmisibilitate și s‑a amânat pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată.

19      În memoriul său în apărare, Comisia a solicitat Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată;

–        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

20      Republica Franceză nu a depus memoriu în intervenție cu privire la fond în termenul prevăzut. Fiind informată de grefa Tribunalului cu privire la data ședinței, Republica Franceză a anunțat, prin scrisoarea din 25 octombrie 2006, că nu va participa la aceasta.

21      Pledoariile părților prezente și răspunsurile acestora la întrebările Tribunalului au fost audiate în ședința din 16 noiembrie 2006.

 Cu privire la admisibilitate

22      Comisia invocă, în primul rând, lipsa de interes a CIVDN de a exercita o acțiune împotriva celor două dispoziții atacate, din cauza dizolvării sale. Comisia susține, în al doilea rând, că reclamanții nu au interes de a exercita o acțiune împotriva articolului 1 alineatul (3) din decizie. Aceasta contestă, în al treilea rând, faptul că reclamanții sunt vizați în mod direct și individual de articolul 1 alineatul (1) din decizie.

 Cu privire la capacitatea procesuală a CIVDN de a exercita o acțiune împotriva celor două dispoziții atacate ca urmare a dizolvării sale

 Argumentele părților

23      Potrivit Comisiei, CIVDN a fost lichidat și dizolvat printr‑o decizie a adunării sale generale din 20 decembrie 2000 și a fost înlocuit de comitetul interprofesional al vinurilor din Roussillon (CIVR). Comisia afirmă că fusese informată cu privire la această dizolvare prin scrisorile din 14 decembrie 2000 și din 6 decembrie 2001 [considerentul (48) al deciziei].

24      CIVDN arată că a fost înființat prin Legea nr. 200 din 2 aprilie 1943, aflată în vigoare și în prezent. Desigur, Ordonanța 2005‑554 din 26 mai 2005 (JORF nr. 122 din 27 mai 2005) prevede că CIVDN va fi lichidat în condițiile stabilite prin ordin ministerial. Totuși, adaugă reclamantul, chiar dacă este adevărat că ordinul interministerial din 9 august 2005 (JORF nr. 201 din 30 august 2005) a declanșat procedura de lichidare și a numit un lichidator, CIVDN continuă să existe ca persoană juridică până la dizolvarea acestuia. În orice caz, Ordonanța 2005-554 și ordinul interministerial din 9 august 2005 nu pot retrage în mod retroactiv personalitatea juridică a CIVDN, care nu putea să îi lipsească la data introducerii prezentei acțiuni, adică la 30 martie 2005.

 Aprecierea Tribunalului

25      Tribunalul arată că procesul‑verbal al Adunării Generale a CIVDN care a avut loc la 20 decembrie 2000 face dovada că, ținând cont de faptul că CIVR va înlocui de la 1 ianuarie 2001 fostele organizații interprofesionale, trebuie stabilite condițiile de lichidare a CIVDN prin stabilirea unui calendar al procedurilor în acest scop.

26      Totuși, din înscrisurile prezentate de reclamant și necontestate de Comisie reiese că CIVDN nu a fost dizolvat, în orice caz, în decembrie 2000, întrucât dizolvarea sa a fost prevăzută prin Ordonanța 2005‑554, iar ordinul ministerial din 9 august 2005 stabilește procedurile acestei dizolvări. Chiar în aceste împrejurări, CIVDN nu a pierdut capacitatea procesuală.

27      Rezultă de aici că, la data introducerii prezentei acțiuni, CIVDN era o persoană juridică dotată cu capacitate procesuală și că nimic nu indică, pe de altă parte, că ar fi pierdut de atunci această calitate. Prin urmare, Comisia contestă în mod eronat capacitatea procesuală a CIVDN, invocând dizolvarea acestuia.

 Cu privire la lipsa interesului reclamanților de a acționa în justiție împotriva articolului 1 alineatul (3) din decizie

 Argumentele părților

28      Comisia arată că articolul 1 alineatul (3) din decizie nu este de natură să cauzeze un prejudiciu reclamanților, în măsura în care le dă câștig de cauză prin declararea ajutorului ca fiind compatibil cu piața comună. Comisia invocă în susținerea tezei sale Ordonanța Curții din 28 ianuarie 2004, Țările de Jos/Comisia (C‑164/02, Rec., p. I‑1177, punctele 18-25), și Hotărârea Tribunalului din 14 aprilie 2005, Sniace/Comisia (T‑141/03, Rec., p. II‑1197, punctul 25 și următoarele).

29      Potrivit acestei analize, acțiunea CIVDN, asociația însărcinată să apere interesele colective ale membrilor săi, ar fi vădit inadmisibilă în măsura în care acest comitet reprezintă beneficiari de ajutoare declarate compatibile. CNIV ar fi, în ceea ce îl privește, și mai puțin afectat de o decizie favorabilă producătorilor de vinuri dulci naturale.

30      Comisia subliniază de asemenea că decizia nu privește cotizațiile ca atare și nu are în niciun caz ca obiect să le asimileze unor ajutoare.

31      Reclamanții consideră, la rândul lor, că au interesul de a exercita o acțiune împotriva acestei dispoziții. Jurisprudența invocată de Comisie nu ar permite în niciun caz excluderea din principiu a admisibilității acțiunii în anulare a unui beneficiar al unui ajutor împotriva unei decizii prin care acel ajutor este declarat compatibil cu piața comună. Declarația de compatibilitate nu ar dispensa Tribunalul de obligația de a examina dacă aprecierea Comisiei produce, în speță, efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamanților. Or, contrar situației reclamantei din Hotărârea Sniace/Comisia, punctul 28 de mai sus, reclamanții din prezenta cauză s‑ar referi la acțiuni aflate deja pe rolul instanțelor naționale.

32      Într‑adevăr, potrivit reclamanților, CIVR, succesorul CIVDN, a fost constrâns să acționeze în justiție un viticultor, SCEA Marty, pentru ca acesta să fie obligat la plata cotizațiilor voluntare obligatorii pe care i le datorează. Or, în concluziile sale în apărare, societatea în cauză solicită instanței naționale să decidă că „reprezintă ajutoare de stat în sensul articolelor 87 și 88 [CE] cotizațiile voluntare obligatorii a căror plată este solicitată de CIVR”. În consecință, riscul contestațiilor judiciare cu privire la calificarea drept ajutoare de stat a cotizațiilor voluntare obligatorii ar fi confirmat în speță.

33      CIVDN ar avea așadar un interes propriu de a exercita o acțiune împotriva articolului 1 alineatul (3) din decizie, dat fiind că acesta îl împiedică în mod direct să își exercite competențele după cum dorește. Aceeași ar fi situația pentru CNIV, din moment ce calificarea drept ajutor a finanțării acțiunilor interprofesionale prin intermediul cotizațiilor voluntare obligatorii este de natură să destabilizeze grav funcționarea organizațiilor interprofesionale din sectorul vitivinicol reunite în cadrul său. Situația ar fi similară și pentru Salvat care, în calitate de membru al unei organizații interprofesionale din sectorul vitivinicol, beneficiază de toate acțiunile interprofesionale finanțate prin aceste cotizații calificate drept ajutor de stat.

 Aprecierea Tribunalului

34      În cadrul examinării admisibilității prezentei acțiuni, trebuie reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, nu constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 230 CE, decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamanților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora (a se vedea Ordonanța Țările de Jos/Comisia, punctul 28 de mai sus, punctul 18 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care reclamantul are un interes să obțină anularea actului atacat. Acest interes trebuie să fie născut și actual și este apreciat în ziua în care este formulată acțiunea (a se vedea Hotărârea Sniace/Comisia, punctul 28 de mai sus, punctul 25 și jurisprudența citată).

35      Ambele părți invocă în susținerea tezei lor Hotărârea Sniace/Comisia, punctul 28 de mai sus.

36      Or, trebuie constatat că, în această hotărâre, pentru a declara acțiunea inadmisibilă, Tribunalul nu a reținut numai faptul că decizia declara ajutorul compatibil cu piața comună. Din contră, Tribunalul a examinat in concreto situația reclamantei. În plus, încă din Hotărârea din 30 ianuarie 2002, Nuove Industrie Molisane/Comisia (T‑212/00, Rec., p. II‑347, punctul 38), Tribunalul declarase că simplul fapt că decizia atacată în această cauză declară ajutorul notificat compatibil cu piața comună și prin urmare, în principiu, nu cauzează prejudicii reclamantei, nu dispensează instanța comunitară de obligația de a examina dacă aprecierea Comisiei produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei.

37      În consecință, chiar dacă articolul 1 alineatul (3) din decizie declară compatibil cu piața comună ajutorul de stat pe care Republica Franceză l‑a pus în aplicare sub forma unor acțiuni de publicitate‑promovare și de funcționare în favoarea anumitor DOC, trebuie examinat dacă această dispoziție afectează interesele reclamanților.

38      În primul rând, trebuie constatat că, în mod contrar celor susținute de reclamanți, decizia nu califică drept ajutor de stat finanțarea prin intermediul cotizațiilor interprofesionale a acțiunilor în cauză. Reiese foarte clar din dispozitivul deciziei și din motivele expuse în susținerea acestuia că acțiunile în cauză sunt calificate drept ajutor de stat, iar nu cotizațiile.

39      Natura cotizațiilor este examinată în decizie prin raportare la caracterul lor eventual de resurse de stat. În considerentul (74) al deciziei, Comisia își încheie examinarea considerând că este vorba, în cauză, de taxe parafiscale, respectiv de resurse publice.

40      Desigur, în considerentul (134), decizia amintește principiul enunțat în Hotărârea Curții din 21 octombrie 2003, Van Calster și alții (C‑261/01 și C‑262/01, Rec., p. I‑12249, punctele 53 și 54), potrivit căruia, atunci când o măsură de ajutor din care face parte integrantă modul său de finanțare a fost pusă în aplicare cu nerespectarea obligației de notificare, instanțele naționale sunt obligate, în principiu, să dispună rambursarea taxelor sau a cotizațiilor percepute special pentru finanțarea acestui ajutor. Comisia nu examinează în același timp dacă, în speță, condițiile de aplicare a acestui principiu sunt îndeplinite. Or, trebuie amintit în această privință că, pentru a putea considera o taxă ca făcând parte integrantă dintr‑o măsură de ajutor, trebuie să existe o legătură de alocare obligatorie între taxă și ajutor în temeiul reglementării naționale relevante, în sensul că venitul din taxă este alocat în mod obligatoriu finanțării ajutorului. Dacă o asemenea legătură există, venitul din taxă influențează în mod direct importanța ajutorului și, pe cale de consecință, aprecierea compatibilității acestui ajutor cu piața comună (a se vedea Hotărârea Curții din 27 octombrie 2005, Casino France și alții, C‑266/04-C‑270/04, C‑276/04 și C‑321/04-C‑325/04, Rec., p. I‑9481, punctul 40 și jurisprudența citată). Decizia nu indică totuși că există, în speță, o legătură de alocare obligatorie între venitul din cotizații și cuantumul ajutoarelor plătite și nu furnizează niciun element care să permită stabilirea acestei legături. Mai mult, reclamanții nu au prezentat argumente detaliate în sprijinul existenței unei asemenea legături.

41      În al doilea rând, în legătură cu acțiunile judiciare aflate deja pe rolul instanțelor naționale, trebuie subliniat că, deși lasă să se înțeleagă că aceste acțiuni în justiție sunt multiple, reclamanții nu citează decât una. Este vorba despre o acțiune introdusă la 6 decembrie 2004 la tribunal d’instance de Perpignan (Tribunalul de Primă Instanță din Perpignan) de către CIVR împotriva SCEA Marty.

42      Trebuie arătat că acest litigiu privește neplata „cotizațiilor voluntare obligatorii” potrivit unui decont emis la 29 septembrie 2004, și nu plata unor ajutoare sub formă de acțiuni de publicitate‑promovare și de funcționare între 1 ianuarie 1998 și 31 decembrie 2000 avute în vedere la articolul 1 alineatul (3) din decizie. Pe de altă parte, nu este nicidecum stabilită legătura între cotizațiile în cauză și plata unor asemenea ajutoare.

43      Reclamanții nu au demonstrat, în consecință, existența unui risc confirmat ca situația lor juridică să fie afectată de acțiunile în justiție privind ajutorul de stat pus în executare între 1 ianuarie 1998 și 31 decembrie 2000 sub forma unor acțiuni de publicitate‑promovare și de funcționare.

44      În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe insecuritatea juridică ce ar fi provocată de aceste contestații, generând o destabilizare totală a întregii funcționări a organizațiilor interprofesionale din sector, acesta nu poate fi acceptat nici pentru trecut, nici pentru viitor.

45      În privința trecutului, reclamanții nu au invocat decât litigiul dintre CIVR și SCEA Marty, care, referindu‑se la cotizațiile acestei întreprinderi către comitet, nu poate în sine să destabilizeze întreg sectorul, presupunând că ar avea o legătură cu decizia. Reclamanții nu au prezentat, în orice caz, niciun element de natură să dovedească destabilizarea sau periclitarea organizației interprofesionale rezultând din calificarea drept ajutor de stat a acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare în cauză.

46      După cum a subliniat Comisia la ședință, iar Tribunalul a luat act, decizia nu califică drept ajutor de stat cotizațiile ca atare, astfel încât aceasta nu implică obligația de a rambursa cotizațiile persoanelor care au cotizat. Comisia s‑a declarat dispusă să adreseze reclamanților o scrisoare în acest sens.

47      În legătură cu eventuala destabilizare a acțiunilor viitoare ale organizației interprofesionale, reclamanții nu pot invoca situații viitoare și incerte pentru a‑și justifica interesul de a cere anularea actului atacat (a se vedea în acest sens Hotărârea Sniace/Comisia, punctul 28 de mai sus, punctul 26).

48      Rezultă din ansamblul acestor considerații că reclamanții nu au făcut dovada interesului lor născut și actual de a exercita o acțiune împotriva articolului 1 alineatul (3) din decizie. Acțiunea lor trebuie așadar să fie declarată inadmisibilă în măsura în care vizează anularea articolului 1 alineatul (3) din decizie.

 Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților de a exercita o acțiune împotriva articolului 1 alineatul (1) din decizie

 Argumentele părților

49      Potrivit Comisiei, reclamanții nu ar avea niciun „interes direct și individual de a exercita o acțiune” împotriva articolului 1 alineatul (1) din decizie. În speță, nu există nicio îndoială că decizia este adresată statului francez, iar nu reclamanților, și că ar trebui așadar să se stabilească dacă actul atacat, adresat în mod formal unui stat membru, poate fi considerat ca privind în mod direct și individual pe fiecare dintre cei trei reclamanți.

50      Comisia subliniază că, pentru a stabili condițiile de admisibilitate a acțiunilor în anulare introduse de persoanele fizice sau juridice, trebuie făcută o distincție între actele cu aplicabilitate generală și actele cu aplicabilitate individuală. În speță, decizia ar fi un act cu aplicabilitate generală, întrucât ar privi o schemă de ajutoare aplicabilă unui număr nedeterminat și nedeterminabil de întreprinderi, în funcție doar de apartenența lor la o categorie suficient de largă de întreprinderi care produc vinuri dulci naturale.

51      În privința societății Salvat, Comisia pretinde că decizia nu o privește individual. Într‑adevăr, decizia având un caracter general, pentru ca aceasta să poată prezenta un caracter individual în privința reclamantei, ar trebui ca aceasta din urmă să se poată prevala de calități personale sau de împrejurări particulare de natură să o distingă în raport cu orice altă persoană. Or, nu aceasta ar fi situația. Decizia ar fi avut repercusiuni asupra situației oricărei întreprinderi care ar fi putut beneficia de prima de scoatere temporară din circuitul agricol. Decizia nu ar fi adus atingere drepturilor specifice ale anumitor întreprinderi, distincte de cele ale altor întreprinderi beneficiare ale ajutoarelor.

52      Această soluție ar fi confirmată de diverse hotărâri ale Curții și ale Tribunalului și nu ar fi pusă sub semnul întrebării prin Hotărârea Curții din 19 octombrie 2000, Italia și Sardegna Lines/Comisia (C‑15/98 și C‑105/99, Rec., p. I‑8855, denumită în continuare „Hotărârea Sardegna Lines”) și prin Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia (C‑298/00 P, Rec., p. I‑4087, denumită în continuare „Hotărârea Alzetta”).

53      Dispozițiile atacate ale deciziei nu ar privi nici ele în mod direct societatea Salvat. Singura dispoziție susceptibilă să afecteze direct reclamanții, și în special societatea Salvat, ar fi articolul 2, care impune Republicii Franceze recuperarea ajutoarelor incompatibile avute în vedere la articolul 1. Or, niciunul dintre reclamanți nu atacă articolul 2 din decizie.

54      În concluzie, Comisia afirmă că Salvat nu prezintă calități care să îi fie specifice sau nu se găsește într‑o situație de fapt care să o distingă în raport cu orice alt beneficiar actual sau potențial al schemei puse în aplicare de Republica Franceză. Aceasta nu ar îndeplini așadar condițiile avute în vedere la articolul 230 al patrulea paragraf CE pentru a sesiza Tribunalul.

55      În ceea ce privește pe CIVDN, acțiunea sa ar fi în orice caz inadmisibilă, având în vedere lipsa vădită de interes individual din partea sa. Comisia susține că, potrivit unei jurisprudențe constante, o asociere de întreprinderi care nu este destinatara actului atacat are calitate procesuală activă dacă are un interes propriu de a exercita o acțiune, în special pentru că poziția sa de intermediar a fost afectată prin actul în cauză, sau atunci când asociația s‑a substituit unuia sau mai multora dintre membrii săi pe care îi reprezintă, atât timp cât membrii înșiși puteau introduce o acțiune admisibilă. Or, pe de o parte, CIVDN nu ar fi avansat niciun motiv propriu diferit de cele invocate de membrii săi. În particular, ar fi cert că acest comitet nu a jucat niciun rol în procedura administrativă. Pe de altă parte, membrii săi, precum Salvat, nu ar avea calitate procesuală activă, astfel încât CIVDN nu ar putea acționa în justiție prin substituire din aceleași motive.

56      În privința CNIV, Comisia amintește că acesta reunește organizații interprofesionale viticole care sunt organisme private recunoscute de stat. Potrivit Comisiei, argumentele dezvoltate în susținerea inadmisibilității acțiunii CIVDN se aplică mutatis mutandis și a fortiori lui CNIV. Într‑adevăr, acesta din urmă nu ar avea printre membrii săi beneficiari ai ajutoarelor menționate în decizie care ar putea introduce o acțiune în anulare în mod individual.

57      Reclamanții susțin, la rândul lor, că sunt vizați direct și individual de decizia atacată.

58      Salvat pretinde că decizia o privește în mod direct, întrucât ordinul de recuperare adresat Republicii Franceze la articolul 2 din decizie îi afectează situația juridică. Într‑adevăr, potrivit societății Salvat, întrucât statul francez nu are nicio putere de apreciere, acesta trebuie să obțină de la întreprindere rambursarea ajutorului individual care i‑a fost acordat. Totuși, chiar dacă este adevărat că existența, în decizie, a acestui ordin de recuperare adresat Republicii Franceze face să se nască o legătură directă între situația societății Salvat și decizie, această constatare nu implică faptul că Salvat este obligată să atace articolul 2 din decizie pentru ca acțiunea sa să fie admisibilă. Într‑adevăr, ordinul de recuperare cuprins în decizie are drept unic destinatar statul membru în cauză. În fond, adaugă Salvat, în primul rând calificarea drept ajutoare a măsurilor în cauză este cea care afectează situația sa juridică și dacă articolul 1 alineatul (1) din decizie ar fi anulat, nicio obligație de recuperare nu ar mai subzista în temeiul articolului 2.

59      Salvat afirmă de asemenea că este vizat individual de decizie în calitate de întreprindere beneficiară efectivă a unui ajutor individual care a fost acordat pe baza schemei de ajutoare a cărui restituire se cere. Situația sa ar fi aceeași cu cea a Sardegna Lines, a cărei acțiune a fost considerată admisibilă de către Curte (Hotărârea Sardegna Lines, punctul 55 de mai sus). Potrivit Salvat, în hotărârile invocate de Comisie în susținerea tezei sale, inadmisibilitatea pronunțată de Curte rezulta din elemente de fapt proprii acestor cauze, în care decizia în cauză nu conținea un ordin de recuperare a ajutoarelor deja plătite. Salvat susține că distincția pe care o stabilește Comisia între acțiunile în anulare privind ajutoarele individuale, care ar fi admisibile, și cele privind schemele de ajutor, care ar fi inadmisibile, este total artificială și nu se întemeiază pe jurisprudența invocată de Comisie.

60      CIVDN afirmă că are un interes propriu de a exercita acțiunea. Dovada interesului propriu al unei organizații nu ar fi condiționat și nici limitat de calitatea sa de intermediar. Decizia atacată ar privi în mod direct acțiuni interprofesionale puse în aplicare de CIVDN și finanțate prin intermediul cotizațiilor instituite de acesta, iar decizia l‑ar împiedica să își exercite competențele.

61      CIVDN susține de asemenea că are un interes de a exercita acțiunea pentru apărarea interesului colectiv al acelora dintre membrii săi care sunt vizați direct și individual de decizie. Or, aceștia ar putea introduce cu titlu individual o acțiune în anulare admisibilă împotriva deciziei în calitatea lor de beneficiari efectivi ai ajutoarelor a căror recuperare a fost dispusă de Comisie.

62      CNIV, asociație fără scop lucrativ reglementată prin Legea din 1 iulie 1901, afirmă că are fără îndoială un interes propriu de a exercita acțiunea în calitate de reprezentant al organizațiilor interprofesionale din sectorul vitivinicol și de apărător al interesului lor colectiv. CNIV amintește că, potrivit statutelor sale, are drept obiect, în special, „asigurarea reprezentării în justiție a organizațiilor interprofesionale din domeniul vinurilor cu denumire controlată”.

 Aprecierea Tribunalului

63      Potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva deciziilor al căror destinatar este și împotriva deciziilor care, deși luate sub aparența unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc în mod direct și individual.

64      Potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le particularizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează în mod similar destinatarului acestei decizii (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Greenpeace Council și alții/Comisia, C‑321/95 P, Rec., p. I‑1651, punctele 7 și 28, și Hotărârea Sardegna Lines, punctul 52 de mai sus, punctul 32).

65      În speță, este cert că decizia este adresată Republicii Franceze, iar nu reclamanților. Trebuie așadar verificat dacă actul atacat îi privește în mod direct și individual pe fiecare dintre aceștia.

66      Tribunalul consideră oportun să examineze, mai întâi, dacă Salvat este vizată individual și direct de articolul 1 alineatul (1) din decizie.

67      Curtea a decis că o întreprindere nu poate, în principiu, să atace o decizie a Comisiei care interzice o schemă de ajutor sectorial dacă aceasta nu este vizată de decizie decât din cauza apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective. Într‑adevăr, o asemenea decizie se prezintă, față de întreprinderea reclamantă, ca o măsură de aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract (a se vedea Hotărârea Alzetta, punctul 52 de mai sus, punctele 36 și 37 și jurisprudența citată).

68      Se impune constatarea că decizia nu identifică întreprinderea sau întreprinderile beneficiare ale ajutorului în cauză. Articolul 1 alineatul (1) declară incompatibil cu piața comună ajutorul de stat pe care Republica Franceză l‑a pus în aplicare sub formă de primă de scoatere temporară din circuitul agricol „acordat producătorilor viticoli francezi care se angajează să nu revendice [DOC] «Rivesaltes» sau «Grand Roussillon» începând cu recolta 1996 până la recolta 2000 inclusiv”. Reiese din considerentele (9)-(11) ale deciziei că prima de scoatere temporară din circuitul agricol de 5 000 FRF pe an și pe hectar scos temporar din circuitul agricol era plătită „pentru orice parcelă care, producând «Rivesaltes» sau «Grand Roussillon» în 1995, ar produce, de la recolta 1996 până la recolta 2000 inclusiv, vin de masă sau «vins de pays»”. Decizia se aplică așadar situațiilor determinate obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract, în sensul jurisprudenței citate anterior.

69      În același timp, trebuie amintit că, la punctele 34 și 35 din Hotărârea Sardegna Lines, punctul 52 de mai sus, Curtea a hotărât că, întrucât întreprinderea Sardegna Lines nu era vizată de decizia în această cauză numai în calitate de întreprindere din sectorul navigației în Sardinia, potențial beneficiară a schemei de ajutor pentru armatorii sarzi, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme și a cărui recuperare fusese dispusă de Comisie, aceasta era vizată individual de respectiva decizie, iar acțiunea sa, îndreptată împotriva acesteia, era admisibilă (a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Alzetta, punctul 52 de mai sus, punctele 38 și 39).

70      Trebuie verificat așadar dacă Salvat are calitatea de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul unei scheme de ajutor sectorial și a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie.

71      Salvat furnizează în anexa la cererea introductivă o listă a viramentelor „Primă de scoatere temporară din circuitul agricol – Planul Rivesaltes” certificată de contabilul CIVDN, din care reiese că aceasta a beneficiat în total de 91 041,50 FRF cu titlu de primă de scoatere temporară din circuitul agricol. Potrivit acestui document, cuantumurile acordate diferă în funcție de întreprindere și sunt așadar individualizate în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăreia. Salvat este, prin urmare, beneficiara efectivă a unui ajutor individual acordat în cadrul unei scheme de ajutor sectorial.

72      Reiese în plus din articolul 2 din decizie că recuperarea ajutorului în cauză a fost dispusă de Comisie.

73      Salvat este, prin urmare, vizată individual de articolul 1 alineatul (1) din decizie.

74      Această concluzie nu este infirmată de jurisprudența invocată de Comisie în susținerea tezei sale. Analiza acestei jurisprudențe pune, de fapt, în lumină diferența dintre contextul respectivelor cauze și cel al prezentei cauze, în special din cauza absenței, în marea majoritate dintre acestea, a cererii de recuperare a ajutorului.

75      În legătură cu afectarea directă a societății Salvat, în măsura în care articolul 2 din decizie obligă Republica Franceză să ia măsurile necesare pentru a recupera ajutoarele incompatibile cu piața comună avute în vedere, în special la articolul 1 alineatul (1), și în măsura în care Salvat a beneficiat de acestea și va trebui să le ramburseze, societatea trebuie să fie considerată direct vizată de aceste dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea Sardegna Lines, punctul 52 de mai sus, punctul 36).

76      Cele două criterii ale afectării directe deduse din jurisprudență sunt, într‑adevăr, în primul rând faptul că actul în cauză trebuie să producă direct efecte asupra situației juridice a particularului și, în al doilea rând, faptul că respectivul act nu trebuie să lase nicio marjă de apreciere destinatarilor săi însărcinați cu punerea sa în aplicare. Or, este cert că aceste două criterii sunt îndeplinite în prezenta cauză.

77      Faptul, evidențiat de Comisie, că reclamanții nu au atacat dispoziția din decizie prin care Republica Franceză este obligată să recupereze ajutorul în cauză nu poate modifica această concluzie. Afectarea directă a reclamantei este subordonată întrunirii celor două criterii citate anterior, fără să fie relevant, în această privință, faptul că aceasta atacă sau nu atacă ordinul de recuperare adresat Republicii Franceze.

78      Trebuie adăugat că decizia leagă articolul 2 de articolul 1 alineatele (1) și (2), astfel încât acestea nu pot fi analizate separat. Anularea articolului 1 alineatul (1) solicitată de reclamantă ar face să dispară ordinul de recuperare.

79      Trebuie așadar ca acțiunea introdusă de Salvat împotriva articolului 1 alineatul (1) din decizie să fie declarată admisibilă, fără să fie necesar să se examineze dacă ceilalți reclamanți sunt vizați direct și individual.

80      În temeiul tuturor acestor considerații, acțiunea trebuie declarată inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva articolului 1 alineatul (3) din decizie și admisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva articolului 1 alineatul (1) din decizie.

 Cu privire la fond

81      Reclamanții invocă două motive în susținerea acțiunii lor împotriva articolului 1 alineatul (1) din decizie. Primul este întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, iar al doilea pe o încălcare a articolului 87 alineatul (1) CE.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare

 Argumentele părților

82      Reclamanții susțin că aprecierea realizată de Comisie, în raport cu articolul 87 CE, a naturii cotizațiilor interprofesionale ce finanțează prima de scoatere temporară din circuitul agricol și acțiunile de publicitate‑promovare și de funcționare a anumitor DOC este insuficient motivată. Comisia ar fi încălcat așadar obligația de motivare avută în vedere la articolul 253 CE, obligație care ar fi deosebit de precisă în materie de ajutoare de stat.

83      Considerentul (74) al deciziei ar expune în mod concis elementele ce caracterizează existența unui ajutor de stat. Aceste considerații superficiale nu ar permite înțelegerea motivelor care au condus Comisia să considere că, în speță, ar fi îndeplinite criteriile stabilite de jurisprudența Curții în privința ajutoarelor de stat. Decizia nu ar reproduce nici măcar conținutul normelor de drept expuse de jurisprudența Curții.

84      Potrivit reclamanților, Comisia trebuia să identifice fiecare dintre măsurile considerate drept ajutor și să precizeze motivul pentru care era îndeplinită fiecare dintre cele patru condiții de aplicare a articolului 87 CE. Or, în decizie, Comisia nu s‑ar fi preocupat nici măcar să distingă, în stadiul aprecierii în raport cu articolul 87 alineatul (1) CE, între diferitele măsuri în cauză.

85      Reclamanții arată, incidental, că motivarea deciziei privind existența unui avantaj selectiv se întemeiază chiar pe o inversiune pură și simplă a sarcinii probei, pentru Comisie părând să fie suficientă constatarea că „nu s‑a stabilit că beneficiarii ajutoarelor sunt întotdeauna persoanele obligate la plata taxelor în cauză”.

86      Comisia amintește jurisprudența pertinentă cu privire la obligația de motivare și în special faptul că este suficient să expună faptele și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei și că o decizie care se încadrează în linia unei practici decizionale constante poate fi motivată în mod succint.

87      Potrivit Comisiei, reiese din fragmentele pertinente din decizie că aceasta este motivată corespunzător cerințelor legale. Comisia citează în această privință considerentele (38)-(40), (74) – împreună cu nota de subsol nr. 12 la care acesta face trimitere – și considerentul (121) al deciziei.

88      Comisia consideră că nu avea obligația de a analiza mai departe motivele pentru care nu erau îndeplinite criteriile din jurisprudența citată. Într‑adevăr, potrivit opiniei sale, reiese cu claritate din schema de ajutor în litigiu, pe de o parte, că statul, prin intermediul CIVDN, era competent să dispună în mod liber de resursele în cauză și, pe de altă parte, că finanțarea măsurilor vizate la articolul 1 din decizie nu era imputabilă exclusiv membrilor organismului profesional în cauză, ci făcea parte în mod clar dintr‑o politică de stat.

89      Comisia arată în plus că în cererea introductivă afirmația privind insuficiența motivării era limitată la cotizațiile interprofesionale. Or, Comisia arată că nu a luat nicio decizie cu privire la acest aspect, natura de ajutor a cotizațiilor interprofesionale nefăcând parte din dispozitivul deciziei.

90      În orice caz și cu titlu subsidiar, Comisia consideră că acest motiv este inadmisibil, reclamanții neexplicând de ce este insuficient, prin raportare la cerințele articolului 253 CE, ansamblul motivării deciziei privind existența unor ajutoare de stat, astfel cum figurează acesta la considerentele (71)-(82) ale deciziei.

 Aprecierea Tribunalului

91      Potrivit unei jurisprudențe constante, problema dacă motivarea unei decizii îndeplinește cerințele articolului 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. Deși Comisia nu este obligată să răspundă, în motivarea unei decizii, tuturor punctelor invocate în fapt și în drept de către persoanele interesate în cursul procedurii administrative, aceasta trebuie totuși să țină seama de toate împrejurările și de toate elementele pertinente ale cauzei, pentru a permite instanței comunitare să exercite controlul legalității și pentru a face cunoscute, atât statelor membre, cât și resortisanților interesați, condițiile în care Comisia a aplicat tratatul (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 25 iunie 1998, British Airways și alții și British Midland Airways/Comisia, T‑371/94 și T‑394/94, Rec., p. II‑2405, punctul 94 și jurisprudența citată).

92      În scopul examinării cerinței de motivare în prezentul context, trebuie precizat că procedura de control al ajutoarelor de stat este o procedură deschisă împotriva statului membru responsabil de acordarea ajutorului și că părțile în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, printre care figurează și beneficiarul ajutorului, nu pot avea acces ele însele la o dezbatere în contradictoriu cu Comisia, similară celei de care beneficiază statul membru respectiv (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, Technische Glaswerke Ilmenau/Comisia, T‑198/01, Rec., p. II‑2717, punctul 61 și jurisprudența citată).

93      În lumina celor ce precedă, trebuie apreciat dacă motivarea deciziei îndeplinește cerințele articolului 253 CE.

94      În decizie, Comisia își începe evaluarea (punctul 1) citând dispozițiile articolului 87 alineatul (1) CE [considerentul (71)]. Aceasta examinează apoi [punctul V 1.1, considerentele (73)-(76)] „existența unui avantaj selectiv finanțat din resursele de stat”. Aceste considerente au următorul cuprins:

„(73) Sunt considerate ajutoare acele intervenții care, sub orice formă ar fi, sunt susceptibile să favorizeze direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi obținut în condiții normale de piață.

(74) În ceea ce privește natura cotizațiilor în cazul de față, Comisia notează că acestea au necesitat adoptarea unui act al autorității publice pentru a‑și produce toate efectele și că resursele astfel produse au servit ca instrument pentru stabilirea unei politici sprijinite de stat. În plus, nu s‑a stabilit că beneficiarii ajutoarelor sunt încă supuși plătirii taxelor corespunzătoare. Din aceste motive, ele nu îndeplinesc criteriile propuse de Curtea de Justiție în jurisprudența sa, pentru a nu cădea sub incidența articolului 87 alineatul (1) din tratat. De aceea, Comisia consideră că este vorba, în acest caz, de taxe parafiscale, adică de resurse publice.

(75) În plus, conform jurisprudenței Curții, sunt considerate ajutoare acele intervenții care, sub diverse forme, reduc taxele incluse în mod normal în bugetul unei întreprinderi și care, astfel, fără a fi subvenții în sensul strict al cuvântului, sunt de aceeași natură și au efecte identice.

(76) În ceea ce privește existența, respectiv natura ajutorului, acesta trebuie să fie stabilit la nivelul beneficiarilor potențiali ai Planului Rivesaltes, ca și cotizațiile interprofesionale pentru publicitate‑promovare și funcționarea anumitor DOC și a finanțării lor. În cazul de față, sprijinul acordat a favorizat anumite întreprinderi din moment ce ajutorul a fost acordat numai producătorilor DOC care operează în anumite regiuni stabilite.”

95      Considerentul (74) al deciziei face trimitere la nota de subsol nr. 12, care conține trimiterea la Hotărârea Curții din 15 iulie 2004, Pearle și alții (C‑345/02, Rec., p. I‑7139), iar considerentul (75) al deciziei face trimitere, la rândul său, în nota de subsol nr. 13, la hotărârea Curții din 22 mai 2003, Freskot (C‑355/00, Rec., p. I‑5263).

96      În continuare, sub titlul „Afectarea schimburilor comerciale” (punctul V 1.2), decizia consacră cinci considerente [(77)-(81)] criteriului afectării schimburilor comerciale.

97      În sfârșit, sub titlul „Concluzii privind caracterul de «ajutor» în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat”, (punctul V 1.3), decizia expune, la considerentul (82), următoarele:

„Comisia consideră, având în vedere explicațiile de mai sus, că măsurile în favoarea întreprinderilor producătoare de DOC care funcționează în anumite regiuni specifice constituie un avantaj finanțat din resurse publice, care le este conferit și de care alți operatori nu pot beneficia, care denaturează sau amenință să denatureze concurența, favorizând anumite întreprinderi și sectoare de producție, din moment ce este susceptibil să afecteze schimburile comerciale între statele membre. Prin urmare măsura constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) din tratat.”

98      În primul rând, trebuie constatat că, în legătură cu natura cotizațiilor interprofesionale ce finanțează printre altele prima de scoatere temporară din circuitul agricol, considerentul (74) al deciziei conține o motivare precisă. Cotizațiile în cauză „au necesitat adoptarea unui act al autorității publice pentru a‑și produce toate efectele” și „resursele astfel produse au servit ca instrument pentru stabilirea unei politici sprijinite de stat”. Este vorba de „taxe parafiscale, adică de resurse publice”. Pe de altă parte, considerentul (29) al deciziei dezvoltă, în legătură cu natura cotizațiilor, argumentele invocate de Comisie cu ocazia deschiderii procedurii de investigare și aduce precizări în această privință.

99      În al doilea rând, cu toate că este adevărat că în decizie nu sunt indicate criteriile enunțate de Curte în jurisprudența sa care permit ca interdicția prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE să nu fie aplicabilă, decizia citează acest articol [considerentul (71)], precum și jurisprudența ce definește intervențiile ce trebuie să fie considerate drept ajutoare [considerentele (73) și (75)] și expune motivele pentru care acest articol și această jurisprudență se aplică în prezenta cauză [considerentele (74) și (76)-(82)]. Comisia trebuia să indice motivele pentru care măsurile în cauză intrau în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE, și nu invers. Faptul că aceasta se limitează să facă trimitere la Hotărârea Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, și nu intră în detaliile demonstrației contrare nu poate fi considerat o lipsă de motivare.

100    În al treilea rând, în privința pretinsei cerințe a unei motivări proprii a fiecăreia dintre măsurile în cauză, nu se poate deduce din Hotărârea Tribunalului din 18 ianuarie 2005, Confédération nationale du Crédit mutuel/Comisia (T‑93/02, Rec., p. II‑143), că este necesară, pentru fiecare măsură considerată de Comisie ca reprezentând un ajutor, o motivare proprie a fiecăreia dintre cele patru condiții de aplicare a articolului 87 CE.

101    Într‑adevăr, în această cauză, Tribunalul a pornit de la constatarea că desemnarea ajutorului în dispozitivul deciziei atacate nu era suficientă pentru a permite părților interesate și Tribunalului să stabilească ce măsură sau măsuri sunt considerate, în speță, ca reprezentând un ajutor (punctul 73). La punctul 122, Tribunalul a adăugat că decizia atacată nu era suficient motivată în ceea ce privește identificarea măsurilor calificate drept ajutor.

102    Or, nu acesta este cazul în speță, ci dimpotrivă. Dispozitivul deciziei califică drept ajutor de stat prima de scoatere temporară din circuitul agricol, planul de reconversie și acțiunile de publicitate‑promovare consacrând un alineat fiecărei măsuri. Părțile interesate și Tribunalul pot, așadar, să stabilească fără dificultate care măsuri sunt considerate, în speță, ca fiind un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Tribunalul amintește în plus că, acțiunea nefiind admisibilă decât în măsura în care urmărește anularea articolului 1 alineatul (1) din decizie, examinarea trebuie să se limiteze la motivarea primei de scoatere temporară din circuitul agricol.

103    Pe de altă parte, în prezenta cauză, contrar deciziei atacate în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii Confédération nationale du Crédit mutuel/Comisia, punctul 100 de mai sus, motivarea deciziei realizează cel mai frecvent o distincție între cele trei măsuri luate în considerare. Astfel, la punctul II intitulat „Descriere”, decizia descrie succesiv sistemul primei de scoatere temporară din circuitul agricol (punctul II 1.1), cel al ajutorului la reconversie (punctul II 1.2) și cotizațiile interprofesionale pentru publicitate‑promovare (punctul II 2). Apoi, din nou, în expunerea detaliată, consacrată argumentelor invocate de Comisie în cadrul deschiderii procedurii de examinare (punctul II 3), decizia distinge între prima de scoatere temporară din circuitul agricol [considerentele (30)-(32)], costurile de reconversie [considerentele (33)-(37)] și ajutoarele pentru publicitate‑promovare [considerentele (38) și (39)]. În mod similar, la punctul IV, consacrat observațiilor prezentate de Republica Franceză, regăsim această distincție, și anume, prima de scoatere temporară din circuitul agricol (punctul IV 1.1), ajutorul la reconversie (punctul IV 1.2) și acțiunile pentru publicitate‑promovare (punctul IV 2). În sfârșit, în examinarea compatibilității ajutoarelor (punctul V 2), decizia distinge din nou cele trei măsuri, considerentele (95)-(106) fiind consacrate primei de scoatere temporară din circuitul agricol, considerentele (107)-(118), ajutorului la reconversie, iar considerentele (119)-(123), ajutoarelor pentru publicitate‑promovare.

104    Desigur, este adevărat că, în cadrul examinării condițiilor impuse de articolul 87 alineatul (1) CE sub titlurile „Existența unui avantaj selectiv finanțat din resursele de stat” și „Afectarea schimburilor comerciale”, decizia nu distinge între cele trei măsuri. Această examinare se aplică în mod clar celor trei măsuri vizate. Totuși, aceasta permite părților interesate să aprecieze modul în care Comisia a aplicat tratatul și permite Tribunalului să își exercite controlul. În mod contrar cauzei Le Levant (Hotărârea Tribunalului din 22 februarie 2006, Le Levant 001 și alții/Comisia, T‑34/02, Rec., p. II‑267, punctele 109-132), invocată de reclamanți, decizia examinează în ce măsură sunt îndeplinite, în speță, condițiile stabilite la articolul 87 alineatul (1) CE pentru determinarea incompatibilității ajutoarelor cu piața comună. Faptul că decizia face acest lucru în mod global nu poate fi considerat în sine ca fiind contrar obligației de motivare, cu atât mai mult cu cât măsurile în cauză se înscriu în același plan de acțiune.

105    Rezultă de aici că primul motiv trebuie să fie respins, fără să fie necesară examinarea argumentelor dezvoltate cu titlu subsidiar de către Comisie în duplică.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 87 alineatul (1) CE

106    În cadrul primului aspect al motivului, reclamanții susțin absența caracterului de resurse de stat, iar în cel de al doilea, imposibilitatea de a imputa statului cotizațiile interprofesionale. Totuși, întrucât înscrisurile părților combină deseori cele două aspecte ale acestui motiv, se impune examinarea concomitentă a acestora.

 Argumentele părților

107    Reclamanții amintesc faptul că, în temeiul unei jurisprudențe constante, pentru a fi calificate drept ajutoare de stat, măsurile în cauză trebuie să îndeplinească în mod cumulativ patru condiții. Or, una dintre acestea ar lipsi în speță, și anume cea potrivit căreia măsurile trebuie să fie de origine statală, adică finanțate prin intermediul resurselor de stat și imputabile statului.

108    Reclamanții invocă jurisprudența Curții, potrivit căreia o măsură impusă de către autoritatea publică, dar finanțată de întreprinderi private fără ca autoritatea publică să aibă în vreun moment puterea de a dispune de sumele în cauză, nu determină niciun transfer direct sau indirect de resurse de stat (Hotărârea Curții din 13 martie 2001, PreussenElektra, C‑379/98, Rec., p. I‑2099, punctul 59).

109    Potrivit reclamanților, reiese din jurisprudență că, în acest caz, criteriul determinant rezidă în puterea de dispoziție suficientă asupra fondurilor care au servit la finanțarea măsurii. Or, în decizie, Comisia ar fi dedus caracterul de resurse de stat al cotizațiilor din simplul fapt că acestea necesitaseră adoptarea unui act al autorității publice pentru a‑și produce efectele. Comisia nu ar fi procedat așadar la analiza impusă de jurisprudență.

110    Reclamanții susțin că, în materie de cotizații interprofesionale, intervenția statului se limitează, pe baza unei inițiative profesionale, așadar private, la aprobarea cotizațiilor cu scopul de a le conferi un caracter obligatoriu pentru toți membrii organizației interprofesionale. Autoritatea publică nu ar exercita decât un control a posteriori de simplă regularitate financiară și nu ar avea în niciun moment controlul asupra fondurilor. CIVDN ar fi beneficiat de o autonomie completă în ceea ce privește atât finanțarea și derularea acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare a anumitor DOC, cât și în ceea ce privește prima de scoatere temporară din circuitul agricol.

111    O abordare strict organică a funcționării CIVDN nu ar ține cont de realitatea funcționării acestui comitet. În orice caz, ar trebui să fie preferată o examinare întemeiată pe o abordare funcțională.

112    Potrivit reclamanților, recentele Ordine ale ministrului economiei francez din 31 martie 2006 privind modalitățile de exercitare a controlului economic și financiar al statului asupra organizațiilor interprofesionale agricole atestă absența oricărei posibilități pentru stat de a dispune de fondurile colectate de organizațiile interprofesionale prin intermediul cotizațiilor profesioniștilor.

113    Reclamanții subliniază că este săvârșită o eroare vădită de către Comisie atunci când aceasta pretinde că prima de scoatere temporară din circuitul agricol este finanțată în principal prin intermediul unei taxe parafiscale în cuantum de 50 FRF pe hectolitru produs în regiunea Pirineilor. Dimpotrivă, o cotizație profesională specifică ar fi percepută pentru finanțarea planului de scoatere temporară din circuitul agricol, astfel cum ar fi atestat prin Decizia 96-1 a CIVDN. Taxa parafiscală în cauză ar fi marginală în cadrul resurselor CIVDN, întrucât aceasta ar fi rezervată funcționării serviciilor sale.

114    În ceea ce privește aprecierea posibilității de a imputa statului cotizațiile interprofesionale destinate finanțării acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare a anumitor DOC, reclamanții susțin că, pentru o persoană privată precum o organizație interprofesională, criteriul determinant constă în a stabili dacă organismul respectiv putea sau nu putea să ia măsura în cauză fără a ține seama de cerințele autorităților publice. Or, nu poate fi contestat că aceste acțiuni, spre deosebire de cele în cauză în cadrul Planului Rivesaltes, nu aparțin în niciun caz unei politici de stat. Din contră, ar fi vorba, în opinia lor, de măsuri luate exclusiv în favoarea unui obiectiv stabilit în prealabil de mediul profesional. Întrucât a concluzionat, la articolul 1 alineatul (3) din decizie, că aceste acțiuni puteau fi calificate drept ajutoare de stat, Comisia ar fi săvârșit așadar o eroare de drept și ar fi încălcat în mod vădit articolul 87 alineatul (1) CE.

115    Comisia este de părere că o simplă examinare a Legii nr. 200 din 2 aprilie 1943 de înființare a CIVDN, modificată prin Decretul nr. 55‑1064 din 20 octombrie 1956, este suficientă pentru a demonstra că măsurile în litigiu nu pot fi decât rezultatul unui act imputabil statului și că aceste măsuri sunt finanțate prin intermediul resurselor de stat. Potrivit Comisiei, reiese din această lege că CIVDN cuprinde în mod paritar atât producătorii, cât și autoritățile publice (articolul 2) și că biroul său executiv este compus în mare parte din reprezentanții statului (articolul 4). Comisia citează în plus articolul 7 din respectiva lege, potrivit căruia propunerile CIVDN sau ale biroului său executiv devin obligatorii pentru toți membrii profesiunilor interesate din momentul în care acestea primesc, după caz, aprobarea ministrului agriculturii sau a comisarului guvernamental. Comisia invocă de asemenea articolul 14 din această lege, care prevede că bugetul este supus aprobării miniștrilor agriculturii și finanțelor și că acoperirea cheltuielilor privind costurile de gestiune a CIVDN sau privind realizarea obiectivelor sale de interes profesional se face din taxele percepute fie asupra vânzării produselor, fie prin alte mijloace. În sfârșit, Comisia subliniază că articolul 15 din respectiva lege prevede că gestiunea financiară a CIVDN este supusă controlului statului. În aceste condiții, Comisia consideră că este vorba în mod vădit de resurse de stat și de acte imputabile statului.

116    Această interpretare cu privire la rolul preponderent al statului ar fi în mare parte confirmată prin Decizia 04‑D‑35 a Consiliului francez al concurenței din 23 iulie 2004 privind practicile puse în aplicare pe piața vinurilor dulci naturale cu DOC „Rivesaltes”.

117    Potrivit Comisiei, chiar dacă este adevărat că Decizia 96‑1 a CIVDN din 5 iulie 1996 prevede că veniturile din cotizația interprofesională erau destinate în mod exclusiv plății către producători a primei de scoatere temporară din circuitul agricol care le revine, acestea s‑au dovedit a fi insuficiente în acest scop. Consiliul general ar fi furnizat așadar un ajutor excepțional de 2 milioane FRF. În plus, Adunarea plenară a CIVDN din 20 decembrie 2000 ar fi decis fuzionarea contului pentru prima de scoatere temporară din circuitul agricol și a contului general al CIVDN, ceea ce ar fi întărit posibilitatea acestui organism de a dispune, sub controlul statului, de resursele colectate indiferent de proveniența lor.

118    Comisia amintește că prima de scoatere temporară din circuitul agricol era finanțată în principal prin intermediul unei taxe parafiscale propriu‑zise, în cuantum de 50 FRF pe hectolitru produs în regiunea Pirineilor. Nu ar exista așadar nicio îndoială că această taxă parafiscală era direct impusă de stat și că nu era vorba despre o contribuție voluntară a sectorului.

119    Comisia insistă asupra faptului că, în decizie, cotizațiile au fost examinate numai cu scopul de a verifica dacă acestea constituiau resurse de stat destinate finanțării celor trei măsuri vizate în decizie. În schimb, cotizațiile ca atare nu ar fi calificate drept ajutor de stat în sensul articolului 87 CE. Din această cauză, Comisia susține că al doilea motiv al reclamanților, astfel cum reiese acesta din cererea introductivă, este inadmisibil și lipsit de obiect, întrucât Comisia nu a examinat niciodată și nu trebuia să examineze dacă cotizațiile reprezentau ele însele ajutoare de stat.

120    Comisia subliniază că, în niciun moment, decizia nu lasă să se înțeleagă existența unei legături de alocare obligatorii în sensul jurisprudenței între venitul din cotizații și cuantumul ajutoarelor plătite în temeiul celor trei măsuri vizate. Într‑adevăr, schema în litigiu ar stabili, independent de veniturile din cotizații, cuantumul ajutoarelor care au fost plătite ulterior în funcție doar de situația personală a beneficiarilor.

121    În duplică, Comisia deduce că acțiunea nu se referă la cele trei măsuri vizate la articolul 1 din decizie, întrucât reclamanții au confirmat că s‑au „limitat să conteste posibilitatea de a imputa statului numai în legătură cu cotizațiile interprofesionale în cauză în temeiul articolului [1 alineatul (3)] din dispozitivul deciziei”. Comisia adaugă totuși că redactarea continuării punctului 86 din replică ar putea lăsa să se înțeleagă că reclamanții contestă faptul că, din cauză că sunt destinate finanțării acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare, cotizațiile constituie resurse de stat. În același timp, potrivit Comisiei, în ultimul punct din replică, reclamanții revin la aceeași confuzie, concluzionând că aceasta a constatat în mod neîntemeiat că puteau fi calificate drept ajutoare de stat cotizațiile care au finanțat acțiunile de publicitate‑promovare și de funcționare a anumitor DOC. Întemeindu‑se pe această lipsă de claritate și pe imposibilitatea de a se apăra, Comisia susține că motivul trebuie să fie declarat inadmisibil. În subsidiar, aceasta afirmă că motivul este nefondat.

 Aprecierea Tribunalului

122    Întrucât Comisia contestă, în duplică, admisibilitatea acestui motiv, examinarea respectivului motiv trebuie începută cu acest aspect.

–       Cu privire la admisibilitatea motivului întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE

123    În duplică, Comisia susține că nu este în măsură să își apere poziția din cauza lipsei de claritate a diferitelor înscrisuri ale reclamanților.

124    Cu toate că argumentația reclamanților din înscrisurile lor poate, în anumite privințe, să creeze confuzii, trebuie constatat totuși că enunțul acestui motiv reiese cu claritate din cererea introductivă. Într‑adevăr, reclamanții invocă o eroare de drept și încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE. Aceștia împart motivul în două aspecte, primul fiind întemeiat pe lipsa caracterului de resurse de stat al cotizațiilor, iar al doilea, pe imposibilitatea de a imputa statului cotizațiile interprofesionale destinate finanțării acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare a anumitor DOC. În plus, în rezumatul motivelor și al principalelor argumente invocate ce figurează în cererea introductivă, se pot citi următoarele:

„Se solicită Tribunalului să anuleze decizia […] pentru următoarele motive:

[…]

–        decizia încalcă articolul 87 alineatul (1) CE prin faptul că aceasta califică drept ajutoare de stat cotizațiile profesionale menționate la articolul 1 alineatele (1) și (3) din dispozitiv.”

125    În această măsură și în această limită, motivul în cauză trebuie să fie declarat admisibil. Reclamanții nu pot totuși să modifice ulterior cuprinsul și domeniul de aplicare al acestui motiv, astfel încât să creeze din acesta un nou motiv, cu încălcarea dreptului la apărare. Articolul 48 din Regulamentul de procedură prevede într‑adevăr că invocarea de probe noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procesului. Totuși, un motiv ce constituie o dezvoltare a unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie să fie declarat admisibil (Hotărârea Tribunalului din 19 septembrie 2000, Dürbeck/Comisia, T‑252/97, Rec., p. II‑3031, punctul 39).

126    Pe de o parte, rezultă din cererea introductivă că reclamanții contestă calificarea cotizațiilor profesionale drept ajutor de stat, în special din cauză că acestea din urmă nu au caracterul de resurse de stat. În acest cadru, reclamanții afirmă că statul nu poate dispune de cotizațiile în cauză. Pe de altă parte, aceștia invocă imposibilitatea de a imputa statului, limitând foarte clar această posibilitate la cotizațiile interprofesionale destinate finanțării acțiunilor de publicitate‑promovare și de funcționare a anumitor DOC. Reclamanții amintesc în această privință, în replică, faptul că „s‑au limitat să conteste posibilitatea de a imputa statului numai în legătură cu cotizațiile interprofesionale în cauză în temeiul articolului [1 alineatul (3)] din dispozitivul deciziei”.

127    Comisia nu poate susține că nu a fost în măsură să se apere cu privire la aceste puncte. Punctele 59-77 din memoriul său în apărare și punctele 52-60, precum și punctul 67 din duplica sa dovedesc, de altfel, contrariul.

128    Motivul întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE este, așadar, admisibil.

–       Cu privire la caracterul fondat al motivului întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE

129    Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru ca avantajele să poată fi calificate drept ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, acestea trebuie, pe de o parte, să fie acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat și, pe de altă parte, să fie imputabile statului (a se vedea Hotărârea Curții din 16 mai 2002, Franța/Comisia, cunoscută sub numele „Stardust”, C‑482/99, Rec., p. I‑4397, punctul 24 și jurisprudența citată).

130    Rezultă din jurisprudența Curții că numai avantajele acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat sunt considerate ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Într‑adevăr, distincția stabilită în această dispoziție între „ajutoarele acordate de state” și ajutoarele acordate „prin intermediul resurselor de stat” nu presupune că toate avantajele acordate de un stat constituie ajutoare, fie că sunt sau nu sunt finanțate prin intermediul resurselor de stat, ci vizează doar includerea în această noțiune a avantajelor care sunt acordate direct de către stat, precum și a celor care sunt acordate prin intermediul unui organism public sau privat, desemnat sau înființat de acest stat (a se vedea Hotărârea PreussenElektra, punctul 108 de mai sus, punctul 58 și jurisprudența citată).

131    Este necesar să se sublinieze de la început că acest motiv trebuie respins, în măsura în care, potrivit diferitelor argumente prezentate de reclamanți în cererea introductivă și în replică precum și în rezumatul ce figurează în cererea introductivă, acesta urmărește contestarea calificării drept ajutor de stat a cotizațiilor în cauză.

132    Într‑adevăr, decizia nu califică în niciun moment aceste cotizații drept ajutor de stat (a se vedea de asemenea, în privința admisibilității acțiunii, punctele 38 și 40 de mai sus). După cum reiese din dispozitivul său, sunt calificate drept ajutor de stat măsurile puse în aplicare sub formă de primă de scoatere temporară din circuitul agricol, de plan de reconversie și de acțiuni de publicitate‑promovare și de funcționare în favoarea anumitor DOC. În considerentul (74) din decizie, cotizațiile în cauză sunt considerate de Comisie ca fiind taxe parafiscale, adică resurse publice. Întrucât cotizațiile în cauză servesc finanțării măsurilor vizate, în decizie se deduce de aici că este îndeplinit criteriul finanțării din resurse publice.

133    Cu titlu suplimentar, răspunsul nu ar fi diferit dacă ar fi necesar să se interpreteze înscrisurile reclamanților în sensul că măsurile în cauză nu constituie ajutoare de stat, întrucât nu sunt finanțate din resurse publice și, în cazul unora dintre ele, nu sunt imputabile statului.

134    Într‑adevăr, în ceea ce privește al doilea element, reiese din formularea celui de al doilea aspect al acestui motiv și din precizările aduse de reclamanți în replica lor că aceștia nu contestă decât posibilitatea de a imputa statului cotizațiile interprofesionale destinate să finanțeze acțiunile de publicitate‑promovare și de funcționare a anumitor DOC.

135    Or, întrucât reclamanții nu pot ataca partea din dispozitivul deciziei care privește aceste acțiuni (a se vedea punctele 34-48 de mai sus), argumentarea dezvoltată în cadrul acestui aspect nu poate fi acceptată.

136    Pe de altă parte, reclamanții nu contestă posibilitatea de a imputa statului prima de scoatere temporară din circuitul agricol. Este așadar suficient să se verifice dacă în mod întemeiat Comisia a considerat în decizie că prima de scoatere temporară din circuitul agricol constituia un avantaj finanțat din resurse de stat.

137    În susținerea tezelor lor contrare, reclamanții și Comisia invocă fiecare în principal o hotărâre a Curții. Primii se întemeiază pe Hotărârea Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, pentru a susține, prin analogie, că măsura în cauză nu a fost „finanțată prin mijloace lăsate la dispoziția autorităților naționale”. Comisia invocă, la rândul ei, Hotărârea Stardust, punctul 129 de mai sus, afirmând că resursele CIVDN „erau sub controlul statului și, prin urmare, la dispoziția acestuia”, statul fiind „perfect în măsură, prin exercitarea influenței sale dominante asupra [întreprinderii], să orienteze utilizarea resurselor [sale]”.

138    Trebuie arătat, în prealabil, că reclamanții contestă aplicarea pe care Comisia o atribuie Hotărârii Stardust, punctul 137 de mai sus, analiza Curții înscriindu‑se, potrivit opiniei lor, „într‑un context propriu faptelor în cauză, care se caracteriza prin faptul că organismele care au acordat ajutoarele financiare către Stardust erau întreprinderi publice”. Reclamanții amintesc că CIVDN este o persoană juridică de drept privat.

139    Totuși, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că nu se poate distinge între cazurile în care ajutorul este acordat direct de către stat și cele în care ajutorul este acordat prin intermediul unui organism public sau privat, desemnat sau înființat de acest stat (Hotărârea Curții din 7 iunie 1988, Grecia/Comisia, 57/86, Rec., p. 2855, punctul 12, Hotărârea PreussenElektra, punctul 108 de mai sus, punctul 58, și Hotărârea din 20 noiembrie 2003, GEMO, C‑126/01, Rec., p. I‑13769, punctul 23). După cum arată Hotărârile Stardust, punctul 129 de mai sus, și Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, statutul organismului sau al întreprinderii în cauză nu este considerat un element determinant pentru aplicarea normelor din tratat privind ajutoarele de stat. Simplul fapt că este vorba despre un organism public nu determină în mod automat aplicarea articolului 87 CE, după cum faptul că măsurile sunt luate de un organism privat nu exclude această aplicare.

140    În legătură cu prima de scoatere temporară din circuitul agricol, în vederea finanțării acesteia a fost creată o cotizație prin Decizia 96‑1 a CIVDN din 5 iulie 1996. Pentru a verifica dacă în mod întemeiat Comisia a calificat această cotizație drept resurse publice, din cauză că a fost necesară adoptarea unui act al autorității publice pentru a‑și produce efectele, trebuie verificat rolul statului în acest comitet.

141    Examinarea Legii nr. 200 din 2 aprilie 1943 privind crearea unui comitet interprofesional al vinurilor dulci naturale și al vinurilor licoroase cu denumiri controlate (loi n° 200, du 2 avril 1943, portant création d’un comité interprofessionnel des vins doux naturels et vins de liqueur à appellations contrôlées), modificată prin Decretul nr. 55‑1064 din 20 octombrie 1956, confirmă rolul predominant al statului în acest comitet.

142    Potrivit articolului 3, înlocuit prin articolul 2 din Decretul 56‑1064, CIVDN este compus, pe de o parte, din 14 reprezentanți ai sindicatelor și organismelor profesionale celor mai reprezentative ale producătorilor și cooperativelor de vinificare, de conservare și de distribuție și, pe de altă parte, din 14 reprezentanți ai sindicatelor și organismelor profesionale celor mai reprezentative ale comercianților en gros. Membrii săi sunt numiți pentru trei ani prin ordin al secretarului de stat pentru agricultură, la propunerea sindicatelor și a organismelor interesate.

143    Un anumit număr de reprezentanți ai statului poate participa la deliberări fără a lua parte la vot.

144    Reiese din articolul 4, devenit articolul 3 din Decretul 56‑1064, că statul, prin intermediul reprezentantului său, ocupă alternativ postul de președinte sau de vicepreședinte al biroului executiv.

145    Directorul este numit și revocat prin ordin al secretarului de stat pentru agricultură (articolul 5, devenit articolul 4 din Decretul 56‑1064).

146    Articolul 6 din Decretul 56‑1064 prevede:

„Un comisar guvernamental, desemnat de ministrul secretar de stat pentru agricultură și aprovizionare, asistă la toate deliberările.

Dacă propunerile care îi sunt prezentate de către [CIVDN] sau de către biroul său executiv au fost adoptate de două treimi dintre membrii prezenți, comisarul va putea, potrivit indicațiilor pe care le va primi, fie să aprobe imediat deciziile propuse, fie să le supună aprobării ministrului secretar de stat pentru agricultură și aprovizionare.”

147    Articolul 7 din Decretul 56‑1064 prevede:

„Propunerile [CIVDN] sau ale biroului său executiv devin obligatorii pentru toți membrii profesiilor interesate din momentul când acestea primesc, după caz, aprobarea ministrului secretar de stat pentru agricultură și aprovizionare sau a comisarului guvernamental.

[…]

Acestea devin executorii din momentul în care sunt notificate oficial organismelor corporative ale profesiunilor ce alcătuiesc [CIVDN].

Atunci când este afectat interesul național, ministrul secretar de stat pentru agricultură și aprovizionare, în cazul în care consideră util, adoptă, în locul [CIVDN], deciziile pe care acesta a refuzat să le adopte, după primirea solicitării notificate de către comisarul guvernamental.”

148    Potrivit articolului 8 din Decretul 56‑1064, CIVDN are drept misiune adoptarea, potrivit instrucțiunilor guvernului, a unui anumit număr de măsuri generale pe care le enumeră, printre care cea de a organiza și de a controla producția de vinuri produse în podgoriile delimitate.

149    În temeiul articolului 10 din Decretul 56‑1064, în caz de încălcare a deciziilor CIVDN, pot fi aplicate diferite sancțiuni, după caz, de prefectul departamentului unde are reședința autorul încălcării sau de ministrul agriculturii, la propunerea prefectului, și anume amenzi, retragerea legitimației profesionale, confiscarea în profitul statului a tuturor sau a unei părți din produse.

150    În cazul măsurilor generale avute în vedere la articolul 8, articolul 11 autorizează ministrul agriculturii, la propunerea comisarului guvernamental, să se substituie biroului executiv pentru a‑i impune o decizie pe care acesta din urmă a refuzat să o adopte, în pofida solicitării care i‑a fost adresată și notificată de comisarul guvernamental.

151    Articolul 14 prevede că bugetul CIVDN este supus aprobării aceluiași ministru. Articolul adaugă următoarele: „cheltuielile privitoare la taxele de gestiune ale [CIVDN] sau la realizarea obiectivelor sale de interes profesional sunt acoperite de taxe percepute fie asupra vânzării de produse, fie prin alte mijloace. [CIVDN] nu poate percepe aceste taxe decât după autorizarea [printr‑un] ordin al ministrului secretar de stat pentru agricultură și aprovizionare și al ministrului secretar de stat pentru economia națională și finanțe”.

152    Potrivit articolului 15 din Decretul 56‑1064, gestiunea financiară este supusă controlului statului, iar fondurile disponibile sunt depuse la trezorerie sau la casa regională de credit agricol mutual de la sediul CIVDN.

153    În sfârșit, regulamentul intern al CIVDN este supus aprobării ministrului agriculturii.

154    Rezultă de aici că, în afară de prezența statului în comitet și în biroul său executiv, autorizația statului este necesară pentru toate actele esențiale ale CIVDN. În particular, acesta nu ar putea să perceapă cotizații sau taxe și nici să dispună de aceste venituri fără acordul statului. Statul poate chiar să impună CIVDN propriile decizii.

155    Prevederile acestei legi nu acreditează ideea, susținută de reclamanți, a unei „gestiuni pur profesionale” a CIVDN și a limitării acțiunii statului la „o competență de control a posteriori al regularității gestiunii financiare a CIVDN”.

156    Chiar dacă s‑ar fi stabilit că, după cum afirmă reclamanții, „în fapt, rolul administrațiilor s‑a limitat la a atribui caracter obligatoriu deciziilor adoptate de către profesioniști”, nu este mai puțin adevărat că în drept competențele statului sunt mult mai întinse. În mod întemeiat, decizia afirmă în considerentul (74) că, în speță, cotizațiile „au necesitat adoptarea unui act al autorității publice pentru a‑și produce efectele”. Potrivit Hotărârii Stardust, punctul 129 de mai sus, statul este perfect în măsură în prezentul context, prin exercitarea influenței sale dominante asupra CIVDN, să orienteze utilizarea resurselor sale pentru finanțarea, dacă este cazul, a avantajelor specifice în favoarea anumitor întreprinderi.

157    Trebuie adăugat în această privință că, oricare ar fi conținutul lor, ordinele ministrului economiei francez din 31 martie 2006, invocate de reclamanți, nu pot atesta, în speță, lipsa oricărei posibilități pentru stat de a dispune de fondurile colectate de organizațiile interprofesionale. Aceste ordine sunt într‑adevăr ulterioare faptelor în litigiu și deciziei.

158    Pe de altă parte, Hotărârea Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, pe care o invocă reclamanții, nu are nicio utilitate pentru aceștia, în măsura în care nu poate fi transpusă în prezenta cauză.

159    Într‑adevăr, în primul rând, desigur, la origine fondurile utilizate de CIVDN pentru plata primei de scoatere temporară din circuitul agricol trebuiau colectate de la afiliații săi prin intermediul unei cotizații interprofesionale (a se vedea Decizia 96‑1 din 5 iulie 1996). Venitul din cotizație trebuia să fie colectat într‑un fond special gestionat de CIVDN și destinat în mod exclusiv plății către producător a primei de scoatere temporară din circuitul agricol care îi revenea (articolul 5 din această decizie).

160    Totuși, reiese din declarațiile reclamantului ce figurează în considerentele (43) și (44) ale deciziei, confirmate prin procesul‑verbal al Adunării Generale a CIVDN din 20 decembrie 2000, prezentat de Comisie în anexa la memoriul în apărare, că, pe de o parte, în 1999, prima de scoatere temporară din circuitul agricol a fost plătită datorită unei subvenții de 2 milioane FRF a Consiliului general al Pirineilor Orientali, iar, pe de altă parte, prima de scoatere temporară din circuitul agricol a fost finanțată din fonduri care nu proveneau exclusiv din perceperea cotizației prevăzute, ci erau deopotrivă, în parte, prelevate din bugetul general al CIVDN. Aceste elemente nu au fost, de altfel, contestate de reclamanți. Ca și în Hotărârea Curții din 22 martie 1997, Steinike & Weinlig (78/76, Rec., p. 595), amintită la punctul 38 din Hotărârea Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, au existat, așadar, și subvenții directe ale statului.

161    Prin urmare, nu se poate afirma în prezenta cauză, ca urmare a Hotărârii Pearle și alții, că, întrucât cheltuielile efectuate de organism erau în întregime compensate prin taxele prelevate de la întreprinderi care au beneficiat de ele, intervenția CIVDN nu urmărea să creeze un avantaj care ar constitui o taxă suplimentară pentru stat sau pentru acest organism (a se vedea în acest sens Hotărârea Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, punctul 36).

162    În al doilea rând, după cum se subliniază în considerentul (74) al deciziei, nu este stabilit, în speță, spre deosebire de cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, că beneficiarii ajutoarelor sunt încă supuși plătirii taxelor corespunzătoare. Într‑adevăr, reiese din Decizia 96‑1 a CIVDN din 5 iulie 1996 că la baza cotizației se afla volumul de Rivesaltes și de Grand Roussillon comercializat în 1995 (articolul 2), în timp ce cuantumul primei de scoatere temporară din circuitul agricol era de 5 000 FRF pe an și pe hectar temporar scos din circuitul agricol (articolul 6). Anumite întreprinderi puteau, așadar, să contribuie în mod substanțial, fără ca totuși să primească nici cea mai mică primă de scoatere temporară din circuitul agricol.

163    În al treilea rând, spre deosebire de cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, nu reiese nici din dosar că inițiativa de a organiza și de a pune în aplicare prima de scoatere temporară din circuitul agricol revine unei asociații private oarecare, și nu CIVDN, care ar fi „servit numai ca instrument pentru perceperea și alocarea resurselor generate” (a se vedea în acest sens Hotărârea Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, punctul 37). Trebuie amintit în plus că reclamanții nu contestă posibilitatea de a imputa statului prima de scoatere temporară din circuitul agricol.

164    În sfârșit, în ceea ce privește ideea că, în legătură cu prima de scoatere temporară din circuitul agricol, resursele ar fi, ca și în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, generate „în favoarea unui obiectiv pur comercial”, care „nu se înscrie deloc în cadrul unei politici definite de autorități” (Hotărârea Pearle și alții, punctul 95 de mai sus, punctul 37), reclamanții afirmă ei înșiși contrariul. Într‑adevăr, la punctul 112 din replică, aceștia susțin că „nu poate fi contestat în mod real faptul că instituirea cotizațiilor care au finanțat acțiunile de publicitate‑promovare […] nu ținea deloc de o politică sprijinită de stat, spre deosebire, sub acest aspect, de măsurile în cauză în cadrul planului Rivesaltes”. Reclamanții admit așadar că prima de scoatere temporară din circuitul agricol se înscria într‑o politică sprijinită de stat.

165    Ansamblul acestor elemente conduce Tribunalul la concluzia că în mod întemeiat Comisia a considerat că prima de scoatere temporară din circuitul agricol a fost finanțată prin intermediul resurselor de stat.

166    Prin urmare, chiar interpretând înscrisurile reclamanților în sensul în care susțin că măsurile în cauză nu au fost finanțate prin intermediul resurselor de stat, acest al doilea motiv trebuie să fie, de asemenea, respins.

167    Acțiunea trebuie, așadar, să fie respinsă ca fiind în parte inadmisibilă și nefondată în rest.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

168    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, iar pârâta a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea reclamanților ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă.

169    În conformitate cu articolul 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

3)      Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată.

Vilaras Dehousse Šváby

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 20 septembrie 2007.

Grefier        Președinte

E. Coulon        M. Vilaras

* Limba de procedură: franceza.