Language of document :

Acțiune introdusă la 6 ianuarie 2024 г. — Northtechnic/Comisia

(Cauza T-6/24)

Limba de procedură: bulgara

Părți

Reclamantă: „Northtechnic” OOD (Sofia, Bulgaria) (reprezentant: Y. Stoychev, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea în parte, în măsura în care o privește, a Deciziei de punere în aplicare a Comisiei din 26 octombrie 2023 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind gazele fluorurate cu efect de seră1 , a valorilor de referință pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2024 pentru orice producător sau importator care a introdus în mod legal hidrofluorcarburi pe piața Uniunii începând cu 1 ianuarie 2015, astfel cum a fost raportat în temeiul regulamentului menționat anterior.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.

Primul motiv: încălcarea articolului 16 și a anexei V la Regulamentul nr. 517/2014.

Reclamantei i s-a atribuit o valoare de referință fără a se ține seama de cantitățile de hidrofluorcarburi pe care le-a introdus pe piață în mod legal în anul 2016.

Al doilea motiv: încălcarea principiului egalității de tratament.

Comisia Europeană nu a ținut seama de cantitățile de hidrofluorcarburi pe care reclamanta le-a introdus pe piață în anul 2016 la calcularea valorii sale de referință pentru anul 2024.

Al treilea motiv: încălcarea obligației de motivare

Trimiterea doar la Regulamentul nr. 517/2014 nu este suficientă pentru a justifica motivarea deciziei atacate, reclamanta aflându-se în imposibilitatea de a identifica motivele pentru care cantitățile de hidrofluorcarburi pe care le-a introdus pe piață în anul 2016 nu sunt luate în considerare la calcularea valorii sale de referință pentru anul 2024.

____________

1 Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 842/2006 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 517/2014”) (JO L 150, 20 mai 2014, p. 195).