HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
23 octombrie 2012
Cauza F‑44/05 RENV
Guido Strack
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Trimitere spre rejudecare Tribunalului după anulare – Ridicarea imunității agenților unei instituții pentru afirmațiile orale făcute și pentru înscrisurile depuse în cadrul unei proceduri judiciare – Numire într‑un post de șef de unitate – Respingere a candidaturii – Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea al candidatului declarat necâștigător – Autoritate de lucru judecat – Viciu de procedură – Evaluare comparativă a intereselor prezente în cauză – Acțiune în despăgubire – Prejudiciu moral suferit ca urmare a unei nelegalități”
Obiectul: Trimitere spre rejudecare Tribunalului a unei acțiuni, formulată inițial în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 9 decembrie 2010, Comisia/Strack (T‑526/08 P, denumită în continuare „hotărârea de trimitere spre rejudecare”), prin care a fost anulată în parte Hotărârea Tribunalului din 25 septembrie 2008, Strack/Comisia (F‑44/05, denumită în continuare „Hotărârea Strack/Comisia”), prin care acesta s‑a pronunțat cu privire la acțiunea prin care domnul Strack solicita anularea deciziei Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene de respingere a candidaturii sale pentru ocuparea postului de șef al unității „Cereri de ofertă și contracte” (A 5/A 4) din cadrul oficiului menționat (denumit în continuare „postul în litigiu”) și a deciziei de numire a domnului A în postul în litigiu, precum și obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral pe care reclamantul pretinde că l‑a suferit
Decizia: Respinge ca inadmisibilă cererea de ridicare a imunității. Respinge ca nefondată cererea de despăgubiri. Anulează decizia de numire a domnului A și decizia Comisiei de respingere a candidaturii reclamantului. Respinge în rest acțiunea. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată în cauzele Strack/Comisia, F‑44/05, Comisia/Strack, T‑526/08 P, și Strack/Comisia, F‑44/05 RENV, și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în cauzele menționate.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Competența Tribunalului Funcției Publice – Cerere de ridicare a imunității reprezentanților părților – Cerere care nu este formulată de o instanță sau de o autoritate națională competentă – Inadmisibilitate
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11 și 47; Statutul Curții de Justiție, art. 19 al cincilea paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 30)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Procedură administrativă prealabilă – Desfășurare – Termene
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
3. Acțiune introdusă de funcționari – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune în anulare formulată de un terț împotriva numirii unui funcționar sau a unui agent – Admisibilitate – Anulare care constituie o sancțiune excesivă – Irelevanță
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Acțiune introdusă de funcționari – Motiv întemeiat pe o neregularitate procedurală – Motiv inoperant în lipsa posibilității de a se ajunge la un alt rezultat în cadrul unei proceduri neviciate
5. Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea unei decizii de numire într‑un post vacant – Anulare care constituie sau care nu constituie o sancțiune excesivă – Criterii de apreciere – Evaluare comparativă a intereselor – Posibilitate de a obliga din oficiu instituția pârâtă la plata unei despăgubiri în cazul în care nu este anulată procedura de selecție
(Statutul funcționarilor, art. 91)
6. Funcționari – Recrutare – Obligație care revine administrației de a asigura ocuparea unui post devenit vacant – Inexistență – Excepție
7. Acțiune introdusă de funcționari – Hotărâre de anulare – Efecte – Anularea unei decizii de numire – Încredere legitimă a funcționarului numit în urma procedurii de selecție viciate – Lipsă
(Statutul funcționarilor, art. 91)
8. Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune în despăgubire – Anularea actului nelegal atacat – Reparare adecvată a prejudiciului moral – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 91)
1. În ceea ce privește o cerere de ridicare a imunității unui reprezentant al unei părți în temeiul articolului 30 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, respectiva dispoziție nu prevede în mod expres că o cerere de ridicare a imunității reprezentanților părților poate fi formulată de una dintre părți. Or, având în vedere că imunitatea prevăzută la articolul 30 din Regulamentul de procedură urmărește să protejeze reprezentanții părților împotriva unor eventuale urmăriri și având în vedere ratio legis a acestei dispoziții, Tribunalul apreciază că nu are obligația să se pronunțe cu privire la o cerere de ridicare a imunității decât dacă această cerere este formulată de o instanță sau de o autoritate națională competentă. În consecință, Tribunalul nu poate să admită o cerere de ridicare a imunității prezentată de una dintre părți, întrucât o astfel de cerere nu este de competența Tribunalului.
Astfel, articolul 30 menționat trebuie interpretat în lumina articolului 19 al cincilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, care reprezintă temeiul său juridic. De asemenea, trebuie să se țină seama la interpretarea acestei dispoziții de faptul că imunitatea reprezentanților părților reflectă libertatea de exprimare a avocaților consacrată la articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului. Deși este cert că procedura în fața Tribunalului nu este o procedură penală, nu este mai puțin adevărat că articolul 10 din convenția menționată protejează în general libertatea de exprimare a avocaților și contribuie la realizarea în practică a dreptului la un proces echitabil. În sfârșit, pentru a interpreta articolul 30 din Regulamentul de procedură, trebuie luat în considerare articolul 47 alineatele (1) și (2) din cartă, care urmărește să garanteze dreptul fundamental la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe, inclusiv posibilitatea de a fi consiliat, apărat și reprezentat.
(a se vedea punctele 73-76 și 79)
Trimitere la:
Curte: 22 decembrie 2010, DEB Deutsche Energiehandels- und Beratungsgesellschaft mbH, C‑279/09, punctele 45 și 46
2. Durata procedurii precontencioase nu poate, din principiu, să fie excesivă întrucât, ca urmare a diferitor termene prevăzute la articolele 90 și 91 din statut, aceasta nu poate depăși 14 luni și 10 zile în cazul în care a fost deschisă printr‑o cerere și 10 luni și 10 zile în cazul în care a fost deschisă printr‑o reclamație.
(a se vedea punctul 90)
3. Sunt admisibile concluziile prin care se solicită anularea deciziei de numire a unui funcționar sau a unui agent, formulate de un terț față de respectiva decizie.
Desigur că, atunci când actul care trebuie anulat conferă avantaje unui funcționar sau agent, cum este cazul unei decizii de numire, revine instanței sarcina de a verifica dacă anularea nu reprezintă o sancțiune excesivă a nelegalității săvârșite, însă această obligație a instanței nu aduce atingere interesului unui terț față de decizie de a exercita o acțiune în anularea acesteia.
În această privință, pe de o parte, examinarea de către instanță a problemei dacă o anulare este sau nu este o sancțiune excesivă a nelegalității săvârșite nu poate să intervină decât după examinarea legalității deciziei atacate, care ia în considerare în special gravitatea viciului constatat.
Pe de altă parte, chiar atunci când anularea unei decizii constituie o sancțiune excesivă în raport cu viciul constatat, un reclamant poate obține un avantaj din concluziile în anulare îndreptate împotriva acestei decizii, întrucât faptul că anularea unei decizii afectate de o nelegalitate constituie o sancțiune excesivă nu exclude ca instanța să admită concluziile, dar să transfere administrației sarcina de a căuta o soluție echitabilă la litigiu sau chiar să procedeze din oficiu la despăgubirea reclamantului pentru nelegalitatea săvârșită.
(a se vedea punctele 105-108)
Trimitere la:
Curte: 23 ianuarie 1975, de Dapper/Parlamentul European, 29/74, punctul 16; 5 iunie 1980, Oberthür/Comisia, 24/79, punctele 13 și 14; 6 iulie 1993, Comisia/Albani și alții, C‑242/90 P, punctul 13
Tribunalul de Primă Instanță: 10 iulie 1992, Barbi/Comisia, T‑68/91, punctul 36; 20 iulie 2001, Brumter/Comisia, T‑351/99, punctul 97; 14 noiembrie 2006, Neirinck/Comisia, T‑494/04, punctele 66 și 67
Tribunalul Funcției Publice: 22 octombrie 2008, Tzirani/Comisia, F‑46/07, punctul 38; 5 mai 2010, Bouillez și alții/Consiliul, F‑53/08, punctul 90; 29 septembrie 2010, Brune/Comisia, F‑5/08, punctul 18
4. Pentru ca un viciu de procedură să poată determina anularea unui act al administrației, este necesar ca, în lipsa acestui viciu, procedura să fi putut ajunge la un rezultat diferit. În schimb, reclamantul nu este obligat să demonstreze că actul ar fi fost în mod necesar diferit dacă nu ar fi fost afectat de viciul de procedură în discuție și este suficient să nu fie total exclus ca administrația să poată adopta o decizie diferită pentru ca existența unui viciu care afectează legalitatea procedurii de adoptare a actului vizat să determine anularea acestuia.
(a se vedea punctul 114)
Trimitere la:
Curte: 21 martie 1990, Belgia/Comisia, C‑142/87, punctul 48
Tribunalul Funcției Publice: 13 septembrie 2011, Nastvogel/Consiliul, F‑4/10, punctul 94
5. Atunci când actul care trebuie anulat conferă avantaje unui funcționar sau unui agent, astfel cum se întâmplă în cazul unei decizii de numire într‑un post vacant, instanța Uniunii trebuie să verifice în prealabil dacă anularea nu va constitui o sancțiune excesivă a nelegalității săvârșite.
În această privință, consecințele pe care le deduce instanța ca urmare a nelegalității unor decizii adoptate la finalul unor concursuri de recrutare nu sunt identice în cazul deciziilor adoptate în urma unui concurs care are drept scop întocmirea unei liste de rezervă și în cazul deciziilor adoptate în urma unui concurs organizat în vederea ocupării, prin numire, a unui anumit post. Astfel, în cazul unui concurs care are drept scop întocmirea unei liste de rezervă, anularea tuturor deciziilor individuale privind includerea pe lista menționată a numelui fiecărui candidat care a reușit la concurs reprezintă, în principiu, o sancțiune excesivă. În schimb, în ceea ce privește deciziile adoptate în urma unui concurs intern în vederea ocupării unui anumit post, instanța Uniunii efectuează o examinare de la caz la caz, în cadrul căreia ia în considerare atât natura nelegalității săvârșite, cât și evaluarea comparativă a intereselor.
În ceea ce privește existența unui viciu de procedură în cadrul unui concurs intern care are drept scop ocuparea unui anumit post, instanța analizează dacă viciul în cauză a afectat exclusiv examinarea candidaturii reclamantului sau dacă a afectat examinarea tuturor candidaturilor. În primul caz, viciul de procedură trebuie considerat ca nefiind de natură să justifice anularea deciziei de numire a candidatului reținut. În al doilea caz, instanța compară interesele aflate în joc, care trebuie apreciate la momentul formulării acțiunii.
În acest scop, instanța ia în considerare, mai întâi, interesul reclamantului de a beneficia de o procedură de selecție neviciată și, în continuare, interesul funcționarului numit în urma procedurii de selecție viciate și faptul că acesta din urmă a putut să se întemeieze cu bună‑credință pe legalitatea deciziei de numire a sa. În final, instanța examinează interesul serviciului, și anume, în special, respectarea legalității, consecințele bugetare în cazul în care se anulează decizia nelegală, dificultățile în executarea lucrului judecat, eventualele atingeri aduse continuității serviciului și riscurile de deteriorare a climatului social în cadrul instituției.
(a se vedea punctele 116-119)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Bouillez și alții/Consiliul, citată anterior, punctele 82, 83, 85 și 87-89 și jurisprudența citată
6. Deși autoritatea împuternicită să facă numiri nu este obligată să continue și să finalizeze o procedură de selecție, aceasta nu poate să decidă în acest sens decât pentru motive obiective, suficiente și necunoscute la momentul începerii procedurii menționate.
(a se vedea punctul 122)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 14 aprilie 2011, Šimonis/Comisia, F‑113/07, punctul 90
7. Un funcționar numit în urma unei proceduri de selecție viciate nu poate invoca faptul că nutrea o încredere legitimă că numirea sa va fi menținută, chiar dacă au trecut opt ani de la adoptarea deciziei de numire în cauză, din moment ce aceasta a fost contestată în termenele de introducere a căilor de atac contencioase. Astfel, respectivul funcționar nu poate să nu știe în aceste condiții că numirea sa nu va fi definitivă decât în cazul în care acțiunea candidatului declarat necâștigător va fi respinsă.
(a se vedea punctul 123)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Bouillez și alții/Consiliul, citată anterior, punctul 88
8. Anularea unui act al administrației atacat de un funcționar reprezintă, în sine, o reparare adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest funcționar l‑ar fi putut suferi, cu excepția cazului în care acesta demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care justifică anularea și care nu poate fi reparat integral prin această anulare. Acesta este cazul, în primul rând, atunci când actul anulat conține o apreciere explicit negativă a capacităților reclamantului care ar putea să îl rănească, în al doilea rând, atunci când nelegalitatea săvârșită este de o gravitate deosebită și, în al treilea rând, atunci când anularea este lipsită de orice efect util și, astfel, nu poate constitui în sine o reparare adecvată și suficientă a oricărui prejudiciu moral cauzat de actul atacat.
(a se vedea punctul 128)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 12 mai 2011, AQ/Comisia, F‑66/10, punctele 105, 107 și 109