Language of document : ECLI:EU:T:2020:430

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

23 septembrie 2020(*)

„Funcție publică – Agenți temporari – Probleme de sănătate pretins legate de condițiile de muncă – Cerere de recunoaștere a originii profesionale a unei boli – Articolul 73 din statut – Dreptul de a fi ascultat – Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale – Obligația de a asculta persoana interesată înaintea deciziei inițiale”

În cauza T‑338/19,

UE, reprezentată de S. Rodrigues și A. Champetier, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de T. Bohr și L. Vernier, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită anularea deciziei Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei din 1 august 2018 prin care cererea reclamantei privind recunoașterea unei boli profesionale, în temeiul articolului 73 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, a fost respinsă ca inadmisibilă,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnii J. Svenningsen, președinte, și R. Barents și doamna T. Pynnä (raportoare), judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamanta a lucrat ca agent temporar în cadrul Agenției Europene pentru Reconstrucție (AER) timp de opt ani, de la 1 octombrie 2000 până la 31 decembrie 2008.

2        Potrivit informațiilor care figurează în cererea introductivă, din cauza unui mediu de lucru extrem de toxic pe durata celor opt ani de serviciu în cadrul AER, reclamanta ar fi început să sufere de mai multe afecțiuni, în special de simptome psihologice pe care le consideră ca putând fi calificate, privite în ansamblu, drept epuizare profesională (burnout). Documentele anexate la cererea introductivă atestă că reclamanta a consultat medici, în Irlanda și la locul său de muncă, încă de la începutul anului 2004. Ulterior, aceasta a consultat un psihiatru în luna octombrie a anului 2007 și pe A, un alt psihiatru, din luna martie a anului 2009.

3        La 14 octombrie 2013, reclamanta a formulat o cerere de asistență, în temeiul articolului 24 și al articolului 90 alineatul (1) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), aplicabile prin analogie agenților contractuali în conformitate cu articolele 81 și 117 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”), în care invoca faptul că era pusă în situația de a se confrunta cu o hărțuire care aducea atingere stării sale de sănătate (denumită în continuare „cererea de asistență”). Ea solicita de asemenea despăgubiri pentru prejudiciile pretins suferite ca urmare a acestei pretinse hărțuiri, care includeau în special rambursarea unor cheltuieli medicale (denumită în continuare „cererea de despăgubire”).

4        Prin decizia din 4 octombrie 2016, autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) a respins aceste cereri. În ceea ce privește cheltuielile medicale, AAIC a considerat că certificatele medicale prezentate de solicitant nu dovedeau că au fost cauzate în mod necesar boli prin pretinsa hărțuire morală. AAIC i‑a indicat de asemenea reclamantei că trebuia să introducă o cerere de recunoaștere a originii profesionale a bolii invocate, în condițiile prevăzute la articolul 73 din statut, aplicabil prin analogie în conformitate cu articolele 28 și 95 din RAA, și cu Reglementarea comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională a funcționarilor Comunităților Europene, adoptată la 13 decembrie 2005 de instituțiile Uniunii în temeiul articolului 73 din statut (denumită în continuare „reglementarea privind asigurarea”). Potrivit AAIC, dacă era nevoie, era posibil ca reclamanta să solicite ulterior repararea prejudiciilor materiale și nemateriale neacoperite de regimul statutar.

5        La 5 ianuarie 2017, reclamanta a introdus, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, o reclamație împotriva respingerii de către AAIC a cererii de asistență și a cererii de despăgubire, arătând în special că prejudiciile pe care pretinde că le‑a suferit nu erau legate numai de pretinsa boală profesională. Prin decizia din 26 aprilie 2017, AAIC a respins această reclamație, arătând din nou că repararea anumitor prejudicii ar fi trebuit să fie solicitată mai întâi în temeiul articolului 73 din statut și al reglementării privind asigurarea.

6        În aceeași scrisoare din 5 ianuarie 2017, reclamanta a solicitat de asemenea AAIC, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, repararea prejudiciului pe care considera că l‑a suferit ca urmare a încălcării de către AAIC a termenului rezonabil în ceea ce privește durata anchetei administrative referitoare la pretinsa hărțuire. Prin decizia din 27 aprilie 2017, AAIC a respins această cerere justificând termenul pentru desfășurarea acestei anchete prin faptul că cererea de asistență a fost introdusă în anul 2013 și că privea evenimente care s‑ar fi produs în perioada cuprinsă între anii 2003 și 2008 într‑o agenție care nu mai exista din anul 2008. Astfel, aceasta a respins cererea de despăgubire legată de pretinsa încălcare a termenului rezonabil.

7        La 25 iulie 2017, reclamanta a introdus o nouă reclamație, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, împotriva respingerii cererii menționate la punctul 6 de mai sus, ca urmare a încălcării termenului rezonabil. AAIC a respins această reclamație prin decizia din 20 noiembrie 2017.

8        Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 3 august 2017, reclamanta a introdus, în temeiul articolului 270 TFUE, o acțiune având ca obiect anularea deciziei din 4 octombrie 2016 de respingere a cererii de asistență și a cererii de despăgubire și, dacă este cazul, a deciziei din 26 aprilie 2017 de respingere a reclamațiilor privind cererea de asistență și cererea de despăgubire (T‑487/17).

9        Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 2 martie 2018, reclamanta a introdus o altă acțiune, de această dată împotriva deciziei AAIC din 20 noiembrie 2017 de respingere a reclamației pe care reclamanta a depus‑o împotriva refuzului acestei autorități de a admite cererea de despăgubire ca urmare a pretinsei încălcări a termenului rezonabil în desfășurarea anchetei administrative (T‑148/18).

10      În urma deciziei Tribunalului, în temeiul articolului 125a din Regulamentul de procedură, de a examina posibilitățile de soluționare amiabilă a acestor litigii, părțile s‑au înțeles pe baza textului propunerii făcute de judecătorul raportor, astfel încât, prin constatarea acordului intervenit între părți, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată, aceste cauze au fost radiate din registrul Tribunalului (Ordonanța din 19 iunie 2018, UE/Comisia, T‑487/17, nepublicată, EU:T:2018:376, și Ordonanța din 19 iunie 2018, UE/Comisia, T‑148/18, nepublicată, EU:T:2018:377).

11      La 3 mai 2017, consilierii reclamantei au trimis Serviciului „Finanțe, accidente și boli profesionale” din cadrul Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei Europene o scrisoare având ca obiect recunoașterea, conform articolului 73 din statut, a originii profesionale a bolii reclamantei. În această scrisoare se arăta că, după cei opt ani de serviciu în cadrul AER, reclamanta începuse să sufere de mai multe patologii și în special de simptome psihologice care puteau fi calificate, privite în ansamblu, drept epuizare profesională (burnout).

12      La 15 iunie 2017, consilierii reclamantei au transmis o cerere suplimentară, la care era atașat formularul de declarație de boală profesională din data de 10 iunie 2017 semnat de reclamantă (denumită în continuare, împreună cu cererea din 3 mai 2017, „cererea de recunoaștere a originii profesionale a bolii”). În acest formular, reclamanta a arătat că suferea de „[t]ulburare de stres posttraumatic, cu creșterea nivelului de anxietate[,] cu episoade bulimice”.

13      Printr‑o notă din data de 20 iunie 2017, PMO a confirmat primirea cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii și a informat‑o pe reclamantă că această cerere urma să fie examinată în conformitate cu articolul 16 din reglementarea privind asigurarea, care prevede:

„(1)      Persoana asigurată care solicită aplicarea prezentei reglementări pe motiv de boală profesională trebuie să depună o declarație la administrația instituției de care aparține într‑un termen rezonabil ulterior declanșării bolii sau datei primei constatări medicale. Această declarație poate fi depusă de asigurat sau de fostul asigurat în cazul în care boala prezumată de origine profesională se manifestă după data încetării definitive a raporturilor de muncă […].

(2)      Administrația efectuează o anchetă în vederea colectării tuturor elementelor care permit să se stabilească natura afecțiunii, originea sa profesională, precum și împrejurările în care aceasta s‑a produs. […]”

14      În această notă din 20 iunie 2017, PMO arăta că o anchetă ar avea loc „în scopul colectării tuturor elementelor care să permită stabilirea naturii patologiei, eventuala sa origine profesională, precum și împrejurările în care aceasta s‑a produs” și că aceste informații ar fi transmise apoi medicului desemnat de AAIC, care ar examina‑o ulterior pe reclamantă și i‑ar prezenta concluziile sale, conform articolului 18 din reglementarea privind asigurarea.

15      Articolul 18 din această reglementare privind asigurarea descrie procesul de adoptare a deciziilor după cum urmează:

„Deciziile referitoare la recunoașterea originii accidentale a unui eveniment […] și deciziile legate de acesta referitoare la recunoașterea originii profesionale a bolii […] sunt luate de [AAIC] în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 20:

– pe baza concluziilor formulate de medicul sau de medicii desemnați de instituții

și

– dacă persoana asigurată solicită acest lucru, după consultarea comisiei medicale prevăzute la articolul 22.”

16      Articolul 20 alineatul (1) din reglementarea privind asigurarea prevede că, „[î]nainte de adoptarea unei decizii în temeiul articolului 18, [AAIC] notifică persoanei asigurate sau avânzilor‑cauză ai acesteia proiectul de decizie, însoțit de concluziile medicului sau medicilor desemnați de instituție […]”.

17      La 29 ianuarie 2018, reclamanta a fost invitată, în urma convocării de către AAIC, la o examinare medicală efectuată de B, medicul consultant al instituției desemnat de AAIC în temeiul articolului 16 din reglementarea privind asigurarea, precum și la o examinare medicală suplimentară, în aceeași zi, efectuată de C, medic specializat în psihiatrie, al cărui aviz fusese solicitat de B.

18      La 13 februarie 2018, medicul specialist a întocmit un raport în care concluziona, printre altele, că reclamanta dezvoltase simptome de natură psihiatrică „din cauza unui sindrom de burnout strâns legat de o experiență de hărțuire morală la locul de muncă”.

19      După ce a luat cunoștință de raportul medicului specialist și menționând totodată 24 februarie 2018 ca dată a examinării, medicul consultant al instituției, B, a decis, la 26 februarie 2018, în sensul acceptării cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii, reținând ca prejudiciu o „tulburare ușoară a adaptării ca urmare a unui sindrom de epuizare profesională”. În această privință, Tribunalul a precizat că reclamanta „[fusese] diagnosticată ca având o tulburare ușoară de adaptare care implica anxietate, asociată cu un anumit nivel de disforie, care indica o tulburare narcisistică” și că „aceasta pute[a] să fie legată de exercitarea funcțiilor sale în instituțiile UE”.

20      În urma acestui raport, AAIC a adresat, la 12 iulie 2018, un e‑mail medicului consultant pentru a afla dacă, pe baza informațiilor disponibile în dosarul medical al reclamantei, puteau exista motive medicale care să justifice formularea tardivă a cererii reclamantei.

21      La 15 iulie 2018, B a răspuns la această cerere arătând că, în timpul examinării sale medicale, reclamanta declarase că problemele sale au început când se afla în serviciu la AER, în anul 2004. B a menționat mai multe indicații referitoare la o muncă excesivă și la un diagnostic de epuizare profesională care figurau în documente provenite de la medicii consultați de reclamantă în anii 2004, 2006 și 2017. El și‑a încheiat nota cu fraza: „nu exista niciun motiv medical care să explice declarația tardivă”.

22      Prin scrisoarea recomandată din 1 august 2018 adresată consilierilor reclamantei (denumită în continuare „decizia atacată”), Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei, în calitate de AAIC, a respins cererea de recunoaștere a originii profesionale a bolii ca tardivă și, prin urmare, inadmisibilă. Astfel, AAIC a considerat că, la aproape 10 ani de la declanșarea problemelor de sănătate invocate, această cerere nu fusese prezentată în „termenul rezonabil” prevăzut la articolul 16 alineatul (1) din reglementarea privind asigurarea. PMO a arătat în plus că, deși reclamanta a introdus o cerere de asistență în anul 2013, aceasta ar fi putut să solicite la acel moment și recunoașterea unei boli profesionale, ceea ce ar fi permis instituției să păstreze datele necesare prelucrării dosarului, ținând seama în special de dispariția AER în luna decembrie a anului 2008. AAIC a explicat că, în pofida acestor motive, luase totuși decizia să o invite pe reclamantă la examinarea medicală efectuată de medicul său consultant, dat fiind că nu putea fi exclusă posibilitatea ca întârzierea în introducerea cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii să fi putut fi justificată de un motiv medical. Potrivit AAIC, medicul desemnat de instituție a concluzionat, la 15 iulie 2018, că „niciun motiv medical nu justificase perioada care s‑a scurs până la introducerea cererii respective”.

23      În continuare, la cererea reclamantei, mai multe documente medicale i‑au fost trimise lui A, psihiatrul său, la sfârșitul lunii octombrie a anului 2018.

24      La 2 noiembrie 2018, reclamanta a adresat, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, o reclamație împotriva deciziei atacate, în care a arătat, în primul rând, că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere a caracterului rezonabil al termenului luat în considerare pentru introducerea cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii, ținând seama de faptul că în anii 2013 și 2014 era foarte slăbită, în special din cauza decesului părinților săi, că „bunul‑simț” presupunea să depună mai întâi o cerere de asistență pentru a putea lua în considerare modul în care boala sa ar fi tratată și că fusese invitată la examinări medicale, ceea ce atesta că etapa admisibilității era depășită și că cererea sa trebuia să fie, în consecință, examinată. În al doilea rând, ea a imputat Comisiei un abuz de putere, întrucât aceasta ar fi făcut aluzie la examinări pretins efectuate la 24 februarie 2018 și la 15 iulie 2018 în scopul de a dovedi inadmisibilitatea cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii, deși reclamanta contesta că a fost examinată la aceste date. În al treilea rând, reclamanta a susținut că i‑a fost încălcat dreptul la apărare întrucât, înainte ca B să adopte raportul său la 15 iulie 2018, ea ar fi trebuit să fie ascultată. Or, privând‑o de dreptul de a fi ascultată de medicul consultant, ea nu ar fi avut posibilitatea să îi prezinte acestuia, precum și, in fine, AAIC, motivele pentru care nu a fost în măsură să depună mai devreme cererea sa de recunoaștere a originii profesionale a bolii. Potrivit reclamantei, documentele medicale trimise lui A atestă că nu i‑a fost adresată nicio întrebare în această privință. Pe de altă parte, ea a arătat că raportul medical al lui B era nemotivat.

25      Prin decizia din 5 martie 2019 a AAIC, reclamația din 2 noiembrie 2018 a fost respinsă (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”). În ceea ce privește eroarea vădită de apreciere, AAIC a examinat cele trei critici ale reclamantei. Aceasta a considerat că problemele de sănătate ale reclamantei, printre care cele invocate în susținerea cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii, începuseră în anul 2004, că reclamanta inițiase mai multe proceduri administrative legate de boala care făcea obiectul acestei cereri, că o cerere de recunoaștere a originii profesionale a unei boli se făcea prin intermediul unui formular de două pagini care necesita puține eforturi din partea solicitantului și că B concluzionase că în cazul reclamantei nu exista niciun motiv medical care să justifice depunerea tardivă a acestei cereri. Astfel, AAIC a confirmat că considera tardivă cererea de recunoaștere a originii profesionale a bolii, care fusese introdusă la peste 12 ani de la apariția primelor simptome și la peste 8 ani de la încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei cu AER.

26      În continuare, AAIC a considerat că o cerere de recunoaștere a originii profesionale a unei boli în temeiul articolului 73 din statut nu avea nicio legătură cu o eventuală cerere de asistență formulată în temeiul articolului 24 din statutul menționat și că tratarea acestor două tipuri distincte de cereri era de competența unor autorități diferite. Astfel, potrivit AAIC, reclamanta ar fi trebuit să depună mai devreme cererea de recunoaștere a originii profesionale a bolii, cel puțin în același timp cu cererea de asistență. În sfârșit, AAIC a subliniat că împrejurarea că a invitat‑o pe reclamantă să se supună unor examinări medicale de către medicul său consultant nu prejudecase sensul deciziei finale pe care trebuia să o adopte la finalul procedurii administrative.

27      În ceea ce privește abuzul de putere, AAIC a arătat, tot în decizia de respingere a reclamației, că reclamanta fusese examinată personal abia la 29 ianuarie 2018. „Examinările” din 24 februarie 2018 și din 15 iulie 2018, la care se referea persoana interesată, nu ar fi fost decât analize ale dosarului reclamantei, care nu ar prejudeca sensul deciziei finale pe care ar adopta‑o AAIC.

28      Ca răspuns la a treia critică, AAIC a apreciat, făcând referire la Hotărârea din 29 aprilie 2004, Parlamentul/Reynolds (C‑111/02 P, EU:C:2004:265, punctul 57), și la Hotărârea din 12 mai 2010, Bui Van/Comisia (T‑491/08 P, EU:T:2010:191, punctul 75), că faptul că o decizie aduce atingere unui funcționar sau unui agent nu permitea să se concluzioneze că autoritatea care era autoarea acesteia avea obligația de a asculta în prealabil persoana interesată înainte de adoptarea respectivei decizii. Astfel, în jurisprudență, dreptul de a fi ascultat ar fi fost recunoscut în proceduri administrative specifice, și anume exclusiv cele deschise împotriva persoanei interesate. Or, în speță, AAIC nu ar fi avut obligația să o asculte pe reclamantă înainte de adoptarea deciziei atacate întrucât era vorba despre o decizie adoptată ca răspuns la o cerere formulată de reclamantă din proprie inițiativă și întrucât, în realitate, în acest tip de procedură „la cererea” persoanei interesate, revenea reclamantei sarcina de a furniza administrației informațiile relevante pentru a aprecia cererea menționată. În aceste condiții, AAIC a considerat că reclamanta nu se putea prevala de un drept de a fi ascultată în prealabil înainte de adoptarea deciziei atacate. În orice caz, prin depunerea unei reclamații în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, reclamanta și‑ar fi exercitat dreptul de a fi ascultată de AAIC. În sfârșit, Comisia a considerat că reclamanta nu demonstrase că, dacă ar fi fost ascultată înainte de adoptarea deciziei atacate, audierea sa ar fi modificat rezultatul procedurii.

29      În ceea ce privește motivarea deciziei atacate, AAIC a arătat că, în raportul său adresat AAIC, B se referise la rapoartele diferiților medici ai reclamantei și examinase evoluția stării de sănătate a acesteia începând cu anul 2004 pentru a verifica dacă exista un motiv medical care ar fi putut justifica introducerea tardivă, în luna iunie a anului 2017, a cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii. Ar fi existat, așadar, o legătură între rapoartele medicale ale mai multor medici și concluzia lui B. AAIC amintea, în sfârșit, că motivarea unei decizii contestate în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut poate fi completată, chiar furnizată, în orice caz, cel târziu la momentul respingerii reclamației.

 Procedura și concluziile părților

30      Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 6 iunie 2019, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

31      Pentru a proteja datele personale ale reclamantei și ale celorlalte persoane menționate în cadrul procedurii, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 66 din Regulamentul de procedură, să omită din oficiu numele acestora.

32      În urma unui dublu schimb de memorii, faza scrisă a procedurii a fost închisă la 5 decembrie 2019, reclamanta fiind invitată să prezinte ulterior acestei date o versiune regularizată a cererii introductive, care a fost comunicată Comisiei. În lipsa unei cereri a uneia dintre părți formulate în termenele stabilite, în temeiul articolului 106 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Tribunalul, considerându‑se suficient de lămurit de înscrisurile de la dosar, a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din regulamentul menționat, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii.

33      Reclamanta solicită Tribunalului:

–      anularea deciziei atacate;

–      dacă este cazul, anularea deciziei de respingere a reclamației;

–      dispunerea rambursării cheltuielilor de judecată pe care le‑a efectuat.

34      Comisia solicită Tribunalului:

–      respingerea acțiunii;

–      obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 1.      Cu privire la obiectul acțiunii

35      Chiar dacă reclamanta prezintă concluzii în anularea deciziei atacate și, dacă este cazul, în anularea deciziei de respingere a reclamației, trebuie să se constate că, prin decizia de respingere a reclamației, AAIC a fost pusă în situația de a completa motivarea deciziei atacate, în special răspunzând la criticile pe care reclamanta le invocase în reclamația sa. Astfel, ținând seama de caracterul evolutiv al procedurii precontencioase, motivarea conținută în decizia de respingere a reclamației este cea care trebuie luată în considerare și pentru examinarea legalității actului inițial care lezează, și anume decizia atacată, întrucât se apreciază că această motivare coincide cu cea a deciziei atacate (a se vedea Hotărârea din 21 mai 2014, Mocová/Comisia, T‑347/12 P, EU:T:2014:268, punctul 34 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 iunie 2016, HI/Comisia, F‑133/15, EU:F:2016:127, punctul 87 și jurisprudența citată).

36      În speță, decizia de respingere a reclamației nu face decât să confirme decizia atacată. În aceste condiții, trebuie să se considere că singurul act care o lezează pe reclamantă este decizia atacată, a cărei legalitate va fi examinată prin luarea în considerare a motivării care figurează în decizia de respingere a reclamației (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2019, WI/Comisia, T‑379/18, nepublicată, EU:T:2019:617, punctul 19 și jurisprudența citată).

 2.      Cu privire la concluziile în anulare

37      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive, întemeiate pe:

–        eroarea vădită de apreciere a caracterului rezonabil al termenului în care a fost formulată cererea de recunoaștere a originii profesionale a bolii;

–        un abuz de putere și, respectiv,

–        încălcarea dreptului la apărare și a obligației de motivare.

38      Tribunalul consideră adecvat să treacă la examinarea celui de al treilea motiv, din moment ce acesta se referă la desfășurarea procedurii administrative și la înțelegerea deciziei.

 Cu privire la al treilea motiv, referitor la încălcarea dreptului la apărare și la obligația de motivare

39      În cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv, reclamanta susține caracterul fundamental al dreptului de a fi ascultat, consacrat astfel la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

40      Potrivit reclamantei, decizia atacată se întemeiază numai pe un raport medical întocmit fără o examinare adecvată. În această privință, ea constată că nu i s‑a oferit posibilitatea să prezinte motivele pentru care nu a depus cererea mai devreme. Această întrebare nu i‑a fost adresată în cursul examinării medicale din 29 ianuarie 2018 și nici înainte de adoptarea de către B a raportului medical din 15 iulie 2018. În opinia sa, decizia ar fi fost diferită dacă ar fi fost ascultată în cursul examinării din 29 ianuarie 2018 și înainte de raportul din luna iulie a anului 2018. Reclamanta concluzionează că, întrucât a fost privată de această posibilitate, decizia atacată încalcă principiul dreptului de a fi ascultat.

41      În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, reclamanta arată că obligația de motivare nu a fost respectată, în măsura în care concluzia raportului medical din 15 iulie 2018, potrivit căreia „nu există niciun motiv medical care să explice declarația tardivă”, nu este susținută de nicio explicație medicală, deși în decizia atacată se afirmă că în concluzia raportului medical în cauză s‑a ținut seama de rapoartele medicilor D, E și F și, în consecință, s‑a luat în considerare evoluția stării de sănătate a reclamantei încă din anul 2004.

42      Comisia solicită respingerea motivului ca nefondat, reiterând în esență argumentația reținută de AAIC în decizia de respingere a reclamației.

43      În această privință trebuie amintit că articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, care are, de la 1 decembrie 2009, aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, recunoaște „dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere”.

44      Contrar celor susținute de Comisie, dreptul de a fi ascultat este de aplicabilitate generală (a se vedea Hotărârea din 11 septembrie 2013, L/Parlamentul, T‑317/10 P, EU:T:2013:413, punctul 81 și jurisprudența citată).

45      Astfel, respectarea acestui drept se impune independent de natura procedurii administrative care conduce la adoptarea unei măsuri individuale, din moment ce administrația își propune, potrivit chiar modului de redactare a acestei dispoziții, să ia împotriva unei persoane o astfel de „măsură individuală care ar putea să îi aducă atingere”. Dreptul de a fi ascultat, care trebuie asigurat chiar în lipsa unei reglementări aplicabile, impune ca persoana în cauză să aibă posibilitatea să își facă cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele care ar putea fi reținute împotriva sa în actul care urmează să fie pronunțat (Hotărârea din 24 aprilie 2017, HF/Parlamentul, T‑584/16, EU:T:2017:282, punctul 150).

46      Mai precis, respectarea dreptului de a fi ascultat impune ca, anterior adoptării deciziei care îi aduce atingere, persoana interesată să aibă posibilitatea să își exprime punctul de vedere în mod util cu privire la realitatea și la pertinența faptelor și a împrejurărilor în temeiul cărora va fi adoptată această decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2013, L/Parlamentul, T‑317/10 P, EU:T:2013:413, punctele 80 și 81, și Ordonanța din 17 iunie 2019, BS/Parlamentul, T‑593/18, nepublicată, EU:T:2019:425, punctele 76 și 77).

47      În ceea ce privește argumentația Comisiei întemeiată pe Hotărârea din 29 aprilie 2004, Parlamentul/Reynolds (C‑111/02 P, EU:C:2004:265, punctul 57), și pe Hotărârea din 12 mai 2010, Bui Van/Comisia (T‑491/08 P, EU:T:2010:191, punctul 75), din jurisprudența citată reiese că faptul că o decizie constituie un act care lezează nu ar permite să se deducă automat din aceasta, fără a ține seama de natura procedurii inițiate împotriva persoanei interesate, că, după caz, AAIC sau autoritatea împuternicită să facă numiri are obligația de a asculta în mod util persoana interesată înainte de adoptarea respectivei decizii.

48      Faptele tratate de această jurisprudență erau însă anterioare intrării în vigoare a cartei și a articolului 41 alineatul (2) litera (a) din aceasta, care impun respectarea dreptului oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere. Astfel cum s‑a subliniat deja la punctul 44 de mai sus, respectarea acestui drept se impune independent de natura procedurii administrative care conduce la adoptarea unei măsuri individuale, chiar dacă reglementarea aplicabilă nu ar prevedea acest lucru [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 2019, PT/BEI, T‑573/16, EU:T:2019:481, punctul 265 (nepublicată)].

49      În această privință, Comisia arată că, în măsura în care AAIC trebuia să adopte o decizie ca răspuns la o cerere a persoanei interesate, în speță ca răspuns la cererea de recunoaștere a originii profesionale a bolii, îi revenea reclamantei sarcina de a furniza AAIC toate informațiile relevante pentru a demonstra că erau îndeplinite condițiile prevăzute de reglementarea aplicabilă, printre altele, astfel cum prevede articolul 16 alineatul (1) din reglementarea privind asigurarea, elementele care permiteau să se considere că această cerere a fost depusă într‑un termen rezonabil după declanșarea bolii sau după data primei constatări medicale care se raporta la boală.

50      În primul rând, trebuie să se constate că o asemenea excepție nu figurează nicidecum în textul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă și trebuie respinsă ca vădit nefondată. Astfel cum s‑a subliniat la punctele 44 și 48 de mai sus, dreptul de a fi ascultat este de aplicabilitate generală. Aceasta este situația în special atunci când administrația își propune să ia o decizie ca răspuns la o cerere formulată de o persoană din proprie inițiativă.

51      În al doilea rând, trebuie amintit că articolul 16 din regulamentul privind asigurarea prevede că administrația are obligația de a efectua o anchetă în vederea colectării tuturor elementelor care permit să se stabilească natura afecțiunii, originea profesională a acesteia, precum și împrejurările în care s‑a produs. Astfel cum reiese din această dispoziție, AAIC nu adoptă decizia numai pe baza informațiilor furnizate de solicitant. În plus, articolul 20 alineatul (1) din această reglementare prevede că, înainte de a lua o decizie în temeiul articolului 18 din aceeași reglementare, AAIC notifică persoanei asigurate sau avânzilor‑cauză ai acesteia proiectul de decizie, însoțit de concluziile medicului sau medicilor desemnați de instituție.

52      În speță este necesar să se constate că decizia atacată, în măsura în care respinge ca tardivă o cerere având ca obiect recunoașterea originii profesionale a unei boli, i‑a adus atingere reclamantei la fel ca o decizie de respingere a unei astfel de cereri pentru motivul că nu ar fi întemeiată. Într‑adevăr, contrar celor susținute de AAIC în decizia de respingere a reclamației și de Comisie în memoriul în apărare, o asemenea decizie de inadmisibilitate nu putea fi adoptată fără să se fi respectat în prealabil dreptul reclamantei de a fi ascultată, garantat de articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă.

53      Comisia susține de asemenea că reclamanta a avut posibilitatea de a formula o reclamație împotriva deciziei adoptate de AAIC, astfel încât ar fi avut, în fapt și în drept, posibilitatea de a‑și valorifica drepturile prezentând AAIC argumente care să justifice respectarea caracterului rezonabil al termenului în care a fost formulată cererea de recunoaștere a unei boli profesionale.

54      Trebuie însă amintit în această privință că, astfel cum Tribunalul Funcției Publice a statuat deja, a admite un asemenea argument nu ar echivala cu nimic altceva decât cu a goli de conținut dreptul fundamental de a fi ascultat consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, din moment ce conținutul însuși al acestui drept implică faptul că persoana interesată a avut posibilitatea de a influența procesul decizional în discuție, în speță deja în stadiul adoptării deciziei inițiale, și anume decizia atacată, iar nu numai cu ocazia introducerii unei reclamații în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut (a se vedea Hotărârea din 5 februarie 2016, GV/SEAE, F‑137/14, EU:F:2016:14, punctul 79 și jurisprudența citată).

55      Așa cum reiese din jurisprudență, existența unei încălcări a dreptului de a fi ascultat trebuie apreciată în special în funcție, printre altele, de normele juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 9 februarie 2017, M, C‑560/14, EU:C:2017:101, punctul 33).

56      În ceea ce privește deciziile referitoare la recunoașterea originii unei boli profesionale, articolul 18 din reglementarea privind asigurarea impune ca acestea să fie adoptate de AAIC potrivit procedurii prevăzute la articolul 20 din aceeași reglementare, în special pe baza concluziilor formulate de medicul sau de medicii desemnați de instituții. Or, potrivit acestui articol 20 alineatul (1) din reglementarea privind asigurarea, înainte de a lua o decizie în temeiul articolului 18, AAIC notifică persoanei asigurate sau avânzilor‑cauză ai acesteia proiectul de decizie, însoțit de concluziile medicului sau medicilor desemnați de instituție.

57      Din aceste dispoziții reiese că ele au ca obiectiv să încredințeze unor experți medicali aprecierea definitivă a tuturor problemelor de ordin medical. În speță, înainte de adoptarea deciziei de inadmisibilitate, AAIC a considerat că era necesar să solicite avizul lui B pentru a putea aprecia dacă exista un motiv medical care să justifice tardivitatea cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii. AAIC a menționat de altfel concluzia lui B ca reprezentând un motiv de inadmisibilitate a cererii. Înainte de adoptarea deciziei atacate, AAIC nu a notificat reclamantei nici proiectul de decizie, nici concluziile medicilor desemnați de AAIC și, mai ales, nici concluzia lui B referitoare la tardivitatea cererii de recunoaștere a originii profesionale a bolii. Astfel, abia la cererea reclamantei au fost trimise mai multe documente medicale către A, psihiatrul său, la finalul lunii octombrie a anului 2018, și anume ulterior deciziei atacate din 1 august 2018.

58      În sfârșit, Comisia a arătat că, potrivit dreptului Uniunii, o încălcare a dreptului la apărare, în special a dreptului de fi ascultat, nu determină anularea deciziei luate în urma procedurii administrative în cauză decât dacă, în lipsa acestei nereguli, respectiva procedură putea avea un rezultat diferit. Comisia subliniază că, în speță, argumentele prezentate de reclamantă figurau deja în dosarul său medical și erau cunoscute de administrație în cadrul celorlalte proceduri administrative introduse de reclamantă și amintite la punctele 3-7 de mai sus.

59      În această privință, este necesar să se constate că, potrivit unei jurisprudențe constante, încălcarea dreptului de a fi ascultat nu determină anularea deciziei luate în urma procedurii administrative în cauză decât dacă, în lipsa acestei nereguli, procedura respectivă ar fi putut să aibă un rezultat diferit (Hotărârea din 10 ianuarie 2019, RY/Comisia, T‑160/17, EU:T:2019:1, punctul 51).

60      Cu toate acestea, în împrejurările speței, în care reclamanta nici măcar nu știa că medicului consultant i s‑a solicitat un aviz medical și că acesta exista, a reține că AAIC ar fi adoptat în mod necesar o decizie identică dacă reclamantei i s‑ar fi permis să își susțină în mod util punctul de vedere în cursul procedurii administrative ar lipsi de conținut dreptul fundamental de a fi ascultat, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, întrucât însuși conținutul acestui drept presupune ca persoana în cauză să aibă posibilitatea de a influența procesul decizional în discuție (a se vedea Hotărârea din 10 ianuarie 2019, RY/Comisia, T‑160/17, EU:T:2019:1, punctul 56 și jurisprudența citată).

61      Astfel, potrivit reclamantei, respectarea dreptului său de a fi ascultată i‑ar fi dat posibilitatea de a explica mai concret consecințele bolii sale și celelalte împrejurări care puteau să o fi împiedicat să depună o cerere mai devreme, lăsând‑o total epuizată fizic și mental, astfel cum susține reclamanta în cererea introductivă. Aceasta subliniază că ar fi putut să se exprime ea însăși cu privire la motivele pentru care cererea de recunoaștere a originii profesionale a bolii nu fusese depusă într‑o etapă anterioară.

62      Din aceste elemente reiese că reclamanta nu a fost informată cu privire la decizia avută în vedere de administrație și nu a fost ascultată pentru a putea prezenta argumente având ca obiectiv apărarea situației sale, în speță încă din stadiul adoptării deciziei inițiale, și anume decizia atacată, iar nu numai la momentul depunerii unei reclamații în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut.

63      Din cele de mai sus rezultă că primul aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, garantat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, trebuie admis. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată, fără a fi necesară examinarea celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de reclamantă, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, și nici a primelor două motive.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

64      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

65      Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Anulează decizia Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei Europene din 1 august 2018 prin care cererea formulată de UE privind recunoașterea unei boli profesionale, în temeiul articolului 73 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, a fost respinsă ca inadmisibilă.

2)      Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

Svenningsen

Barents

Pynnä

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 23 septembrie 2020.

Semnături


*      Limba de procedură: engleza.