Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ANTHONY M. COLLINS
prezentate la 11 aprilie 2024(1)
Cauza C‑710/22 P
JCDecaux Street Furniture Belgium
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs – Ajutoare de stat – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Ajutor pus în aplicare de autoritățile belgiene în favoarea JCDecaux Street Furniture Belgium – Neplata chiriilor și a taxelor pentru dispozitive publicitare instalate pe teritoriul orașului Bruxelles (Belgia) – Avantaj economic – Mecanism de compensare – Decizie a Comisiei prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea acestuia – Inexistența unei contradicții în motivare – Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare”
Introducere
1. Prin prezentul recurs, JCDecaux Street Furniture Belgium (denumită în continuare „JCDecaux”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene pronunțate în cauza T‑642/19(2), prin care s‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei (UE) 2019/2120 a Comisiei Europene din 24 iunie 2019 privind ajutorul de stat SA.33078 (2015/C) (ex 2015/NN) pus în aplicare de Belgia în favoarea JCDecaux Belgium Publicité(3). Prezenta cauză oferă Curții în special ocazia de a se pronunța cu privire la natura și la întinderea controlului jurisdicțional pe care este chemată să îl efectueze în cadrul unui recurs.
Istoricul litigiului
2. Orașul Bruxelles (Belgia) și JCDecaux au încheiat două contracte succesive, cu o durată de 15 ani fiecare, privind instalarea pe teritoriul acestui oraș a unor stații de autobuz publicitare și a unor elemente de mobilier stradal de informare (denumite în continuare „MUPI”), dintre care o parte puteau fi exploatate în scopuri publicitare(4).
3. Primul contract din 16 iulie 1984 (denumit în continuare „contractul din 1984”) privea stații de autobuz publicitare și MUPI al căror proprietar rămânea JCDecaux. El prevedea printre altele că aceasta din urmă nu plătea orașului Bruxelles nicio chirie, taxă de folosință sau redevență pentru stațiile de autobuz și pentru MUPI, dar trebuia să îi acorde o serie de avantaje în natură, și anume să pună la dispoziție în mod gratuit coșuri pentru deșeuri de hârtie, toalete publice și ziare electronice, precum și să realizeze o hartă generală a orașului, o hartă turistică și hotelieră și o hartă a străzilor pietonale din oraș. În schimb, JCDecaux era autorizată să exploateze în scopuri publicitare anumite dispozitive integrate în sau separate de stațiile de autobuz și MUPI furnizate. Fiecare dintre aceste dispozitive putea fi exploatat pentru o perioadă de 15 ani de la instalarea sa, constatată printr‑un proces‑verbal întocmit în contradictoriu(5).
4. În 1998, orașul Bruxelles a lansat o cerere de ofertă având ca obiect „fabricarea, furnizarea, plasarea, punerea în funcțiune, întreținerea și mentenanța [MUPI], a stațiilor de călătorie și a suporturilor de afișare, dintre care o parte vor putea fi utilizate în scopuri publicitare”. Pentru a‑și respecta angajamentele contractuale care decurg din contractul din 1984 și pentru a asigura transparența cererii de ofertă, orașul Bruxelles a enumerat, în anexa 10 la caietul special de sarcini al acestei cereri de ofertă (denumită în continuare „anexa 10”), 282 de stații de autobuz și 198 de MUPI care fac obiectul contractului din 1984 (denumite în continuare „dispozitivele înscrise în anexa 10”), pentru care dreptul de exploatare al JCDecaux nu ajunsese încă la scadență potrivit clauzelor acestui contract, indicând amplasarea și data scadenței exploatării fiecăreia dintre acestea.
5. Întrucât JCDecaux a câștigat cererea de ofertă, un al doilea contract a fost încheiat, la 14 octombrie 1999, între aceasta și orașul Bruxelles (denumit în continuare „contractul din 1999”). Acest contract, constituit dintr‑un bon de comandă, din caietul special de sarcini și din anexele la acesta din urmă, inclusiv anexa 10, a înlocuit contractul din 1984. El prevedea printre altele că orașul Bruxelles devine proprietarul elementelor de mobilier stradal amplasat, prin plata unui preț net forfetar pentru fiecare element furnizat, complet echipat, instalat și operațional, și că JCDecaux trebuie să plătească o chirie lunară pentru utilizarea în scopuri publicitare a acestor elemente de mobilier stradal.
6. La punerea în aplicare a contractului din 1999, anumite dispozitive înscrise în anexa 10 au fost eliminate înainte de scadențele lor respective prevăzute în această anexă, în timp ce altele dintre aceste dispozitive (denumite „dispozitivele în litigiu”) au fost menținute și au continuat să fie exploatate de JCDecaux după aceste date. Pentru acestea din urmă, orașul Bruxelles nu a solicitat nicio plată cu titlu de chirii sau taxe. Această situație a încetat în luna august 2011, când ultimele dispozitive înscrise în anexa 10 au fost demontate.
7. La 19 aprilie 2011, Clear Channel Belgium (denumită în continuare „CCB”) a sesizat Comisia cu o plângere în care considera că, prin faptul că a continuat să exploateze dispozitivele în litigiu după scadențele prevăzute fără a plăti chirie sau taxe orașului Bruxelles, JCDecaux a beneficiat de un ajutor de stat incompatibil cu piața internă.
8. La 24 martie 2015, Comisia a inițiat procedura formală de investigare în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE și a invitat Regatul Belgiei și celelalte părți interesate să își prezinte observațiile. Comisia a primit observații din partea Regatului Belgiei, a CCB și a JCDecaux. Între acestea din urmă și Comisie au avut loc discuții și schimburi suplimentare.
9. În observațiile lor, autoritățile belgiene au arătat printre altele că au acceptat menținerea și exploatarea dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute în anexa 10 pentru a menține echilibrul economic al contractului din 1984, anumite dispozitive înscrise în această anexă fiind retrase în mod anticipat la cererea orașului Bruxelles, care, din motive în special estetice, dorea să instaleze alte modele. Potrivit acestor autorități, întrucât JCDecaux a suferit, ca urmare a acestei retrageri anticipate, un dezavantaj, era acceptabil ca, pentru a‑l compensa, ea să poată menține alte dispozitive pentru o perioadă mai lungă decât cea prevăzută și ca nicio plată cu titlu de chirii sau taxe să nu îi fie solicitată pentru acestea(6). Autoritățile belgiene au recunoscut existența unui dezechilibru limitat între numărul de dispozitive retrase în mod anticipat și numărul celor menținute după scadențele lor respective. Prin calcularea diferenței dintre economiile în ceea ce privește chiriile și taxele la care JCDecaux ar fi renunțat atunci când a acceptat aceste retrageri anticipate și economiile în ceea ce privește chiriile și taxele pe care le‑ar fi realizat prin menținerea altor dispozitive după scadențele menționate, aceasta nu ar fi beneficiat decât de un avantaj financiar de maximum 100 000-150 000 de euro în perioada cuprinsă între decembrie 1999 și 2011(7). Prin urmare, măsura în cauză ar putea constitui un ajutor de minimis în sensul Regulamentului (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor [107 și 108 TFUE] ajutoarelor de minimis(8).
10. La 24 iunie 2019, Comisia a adoptat decizia în litigiu.
11. În considerentele (66)-(69) ale deciziei în litigiu, Comisia a delimitat obiectul analizei sale, precizând printre altele că, având în vedere normele de prescripție prevăzute la articolul 17 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE](9), aceasta din urmă nu privește decât măsura în care menținerea dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute în anexa 10 fără plata unor chirii sau a unor taxe constituie un ajutor de stat acordat JCDecaux după 15 septembrie 2001.
12. În considerentele (72)-(81) ale deciziei în litigiu, Comisia a examinat condițiile referitoare la imputabilitatea în sarcina statului și la transferul de resurse de stat. Ea a subliniat printre altele că autoritățile belgiene nu contestau faptul că măsura în cauză le era imputabilă și nici că aceasta a determinat o pierdere de venituri pentru orașul Bruxelles în ceea ce privește chiriile și taxele care nu au fost percepute pentru dispozitivele în litigiu ce ar fi fost în mod normal înlocuite cu dispozitive care fac obiectul contractului din 1999.
13. În considerentele (82)-(96) ale deciziei în litigiu, Comisia a analizat condiția referitoare la existența unui avantaj economic.
14. În această privință, mai întâi, Comisia a arătat că, începând cu 1999 și pe măsură ce autorizațiile întemeiate pe contractul din 1984 au expirat, JCDecaux a continuat să exploateze dispozitive publicitare pe teritoriul orașului Bruxelles fără a plăti chirii sau taxe, în condițiile în care, în temeiul contractului din 1999, acestea ar fi trebuit să fie retrase. În temeiul aceluiași contract, exploatarea noilor dispozitive publicitare care le‑ar fi înlocuit ar fi implicat plata de chirii și taxe(10).
15. În continuare, Comisia a observat că autoritățile belgiene au recunoscut că, „în general”, JCDecaux a beneficiat de un avantaj economic și că ele contestau doar amploarea acestuia. În ceea ce privește argumentul lor întemeiat pe existența mecanismului de compensare, ea a amintit, făcând trimitere la Hotărârea Orange/Comisia(11), că numai în măsura în care o intervenție a statului trebuie să fie considerată o compensație pentru prestațiile efectuate de întreprinderile cărora le‑a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general în vederea executării unor obligații de serviciu public, potrivit criteriilor stabilite de Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg(12), această intervenție nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) TFUE. Or, contractul din 1984 și contractul din 1999 ar fi contracte pur comerciale, ale căror dispoziții nu ar conferi JCDecaux o misiune de serviciu public. Pretinsa compensație, „presupunând că urmărește efectiv să compenseze dezavantajul legat de o eventuală obligație de retragere anticipată a anumitor dispozitive”, ar implica, așadar, un avantaj pentru JCDecaux. Concluzia menționată ar fi cu atât mai evidentă „cu cât este dificil să se considere că [aceasta din urmă] a suferit de un dezavantaj structural deoarece, din proprie inițiativă, [ea] a fost de acord să retragă dispozitivele respective și, mai mult, autoritățile belgiene au recunoscut ele însele că respectiva compensație depășea ceea ce era necesar ca urmare a presupusului dezavantaj”(13). Comisia a arătat de asemenea că niciuna dintre situațiile vizate de punctele 69 și 71 din Comunicarea sa privind noțiunea de ajutor de stat menționată la articolul 107 alineatul (1) [TFUE](14) nu este prezentă în speță, repetând printre altele că JCDecaux a acceptat „în mod voluntar” eliminarea anumitor dispozitive care fac obiectul contractului din 1984(15). Ea a adăugat că nu se poate considera că orașul Bruxelles s‑a comportat ca un operator privat în economia de piață. Astfel, presupusul mecanism de compensare nu ar fi fost formalizat și monitorizat, nu ar reieși din niciun element furnizat Comisiei că a intervenit vreo negociere între orașul Bruxelles și JCDecaux cu privire la acest mecanism și nimic nu ar indica faptul că orașul Bruxelles ar fi realizat o analiză cu privire la „pierderea efectivă înregistrată de [JCDecaux], legată de înlocuirea anticipată a anumitor dispozitive care fac obiectul contractului din 1984, în comparație cu avantajul care rezultă din menținerea altor dispozitive, care au fost de asemenea amortizate complet (costul acestor panouri a fost, în mod logic, complet rambursat – inclusiv marja [JCDecaux] – prin exploatarea lor pe durata legală a contractului din 1984), care intră sub incidența aceluiași contract”(16).
16. În sfârșit, Comisia a afirmat că poziția sa referitoare la existența unui avantaj era confirmată printr‑o hotărâre a cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) din 29 aprilie 2016(17), în care aceasta din urmă a constatat că JCDecaux nu a respectat datele pentru eliminare prevăzute în anexa 10 pentru dispozitivele în litigiu și a exploatat aceste dispozitive ilegal pe domeniul public al orașului Bruxelles. Cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) a statuat că JCDecaux a săvârșit astfel acte ilicite în mod obiectiv, contrare practicilor loiale de pe piață, întrucât exploatarea în rețeaua sa a unor dispozitive publicitare care nu ar trebui sau nu ar mai trebui să se afle acolo îi oferă un avantaj concurențial ilicit care ar putea îndepărta agențiile de publicitate de concurentul său CCB.
17. Având în vedere considerațiile care precedă, Comisia a concluzionat că menținerea și exploatarea de către JCDecaux în perioada 1999-2011 a dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute în anexa 10, fără a plăti chirii sau taxe, a avut drept efect reducerea costurilor pe care în mod normal aceasta din urmă ar fi trebuit să le suporte în exercitarea activității sale și constituie un avantaj economic.
18. În considerentele (97)-(102) ale deciziei în litigiu, Comisia a examinat condiția referitoare la selectivitatea avantajului. Aceasta a arătat printre altele că măsura în cauză era, prin natura sa, o măsură individuală și că, în acest caz, identificarea avantajului permite, în principiu, o prezumție de selectivitate.
19. În considerentele (103)-(121) ale deciziei în litigiu, Comisia a constatat că măsura în cauză era susceptibilă să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. Ea a respins în special argumentul autorităților belgiene potrivit căruia această măsură ar putea constitui un ajutor de minimis în sensul Regulamentului nr. 1998/2006.
20. În considerentul (122) al deciziei în litigiu, Comisia a concluzionat, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, că măsura în cauză constituie un ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
21. După ce a constatat, în considerentele (123) și (124) ale deciziei în litigiu, că măsura în cauză constituie un ajutor de stat ilegal întrucât nu i‑a fost notificată și, în considerentele (125)-(130) ale deciziei respective, că acest ajutor nu poate fi considerat compatibil cu piața internă, Comisia a examinat, în considerentele (131)-(144) ale deciziei menționate, problema cuantumului ajutorului incompatibil care trebuia recuperat. În această privință, ea a explicat că „principiul general” care trebuie aplicat la calcularea acestui cuantum constă în estimarea valorii chiriei și a taxelor pe care orașul Bruxelles ar fi trebuit să le perceapă în absența măsurii în cauză, precizând că acest calcul trebuie „să se efectueze pentru fiecare dispozitiv care face obiectul contractului din 1984 care a fost menținut după data de 15 septembrie 2001, luând ca referință chiria datorată în temeiul contractului din 1999 și taxele aplicabile în general dispozitivelor publicitare între data inițială prevăzută pentru eliminare (dacă aceasta este posterioară datei de 15 septembrie 2001) sau 15 septembrie 2001 (dacă data inițială prevăzută pentru eliminare era anterioară datei de 15 septembrie 2001) și data la care a fost efectuată efectiv eliminarea”(18). După ce a amintit că ea considera argumentația autorităților belgiene referitoare la mecanismul de compensare ca fiind „nefondată”, aceasta a apreciat că „avantajul acordat societății JCDecaux corespunde întregii valori a economiilor realizate de societate prin continuarea exploatării dispozitivelor care fac obiectul contractului din 1984 în loc să le înlocuiască cu dispozitive în conformitate cu contractul din 1999”(19). Prin urmare, calcularea cuantumului ajutorului trebuia efectuată „fără aplicarea vreunei logici de compensare” și luând în considerare „pentru fiecare dispozitiv în cauză și pentru fiecare perioadă relevantă, chiriile și taxele existente, care rezultă din reglementările fiscale din 2001 și următoarele, pentru un dispozitiv cu aceeași suprafață”(20).
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
22. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 septembrie 2019, JCDecaux a formulat o acțiune având ca obiect anularea articolelor 1-4 din decizia în litigiu. Prin Ordonanța din 22 aprilie 2020, președintele Camerei întâi a Tribunalului a admis cererea de intervenție a CCB în susținerea concluziilor Comisiei.
23. În susținerea acțiunii formulate, JCDecaux a invocat patru motive, dintre care primul cu titlu principal și celelalte trei cu titlu subsidiar. Prin intermediul primului motiv, care era împărțit în trei aspecte, aceasta arăta că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere, precum și o eroare de drept atunci când a considerat că exploatarea dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute în anexa 10 constituie un avantaj. Prin intermediul primului aspect, ea reproșa Comisiei că a înlăturat în mod eronat mecanismul de compensare. Prin intermediul celui de al doilea aspect, ea susținea că Comisia a adoptat un scenariu contrafactual eronat întrucât a considerat că chiriile și taxele ar fi trebuit percepute pentru dispozitivele în litigiu menținute după scadențele lor respective. Prin intermediul celui de al treilea aspect, ea pretindea că Comisia a calificat în mod eronat contractul din 1984 drept „pur comercial”, refuzând, în consecință, să aplice criteriile stabilite prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg(21). Prin intermediul celui de al doilea motiv, aceasta susținea că un ipotetic ajutor de stat ar fi fost compatibil cu piața internă în temeiul Comunicării Comisiei privind cadrul Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public(22) și al Deciziei 2012/21/UE a Comisiei din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) [TFUE] în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le‑a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general(23). Al treilea motiv era împărțit în două aspecte. Prin intermediul primului aspect, ea reproșa Comisiei că nu a răspuns în mod corespunzător la elementele invocate de părți, că a anticipat, într‑un comunicat de presă, cuantumul ajutorului care trebuia recuperat și că a încălcat normele sale interne de procedură. Prin intermediul celui de al doilea aspect, ea arăta printre altele că era imposibil să se cuantifice pretinsul avantaj, din moment ce contractul din 1984 nu prevedea plata vreunei chirii, taxe de folosință sau redevențe. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, ea afirma că pretinsul ajutor de stat ar fi în orice caz prescris.
24. Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins aceste patru motive și, prin urmare, acțiunea în totalitate, a obligat JCDecaux să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie și a obligat CCB să suporte propriile cheltuieli de judecată.
25. Considerațiile Tribunalului care sunt relevante pentru prezentul recurs sunt în esență cele referitoare la primul și la al doilea aspect ale primului motiv, precum și la al doilea aspect al celui de al treilea motiv.
26. În ceea ce privește primul aspect al primului motiv, Tribunalul a concluzionat că Comisia a considerat în mod întemeiat că menținerea și exploatarea de către JCDecaux a dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute în anexa 10 constituie un avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, „chiar dacă această menținere era un mecanism de compensare al contractului din 1984”(24).
27. În această privință, în primul rând, Tribunalul a amintit că noțiunea de „ajutor de stat” este o noțiune juridică obiectivă definită direct la articolul 107 alineatul (1) TFUE, care nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele lor, astfel încât, faptul că obiectivul măsurii de stat a fost menținerea echilibrului economic al contractului din 1984 sau că acest obiectiv a fost conform cu principiile dreptului național nu permite excluderea ab initio a calificării drept „ajutor de stat” a unei asemenea măsuri(25).
28. În al doilea rând, Tribunalul a statuat că faptul că JCDecaux a continuat să exploateze dispozitivele în litigiu după scadențele prevăzute în anexa 10 fără a plăti chirie sau taxe orașului Bruxelles a avut ca efect reducerea acestor sarcini care i‑ar fi grevat bugetul(26). El a arătat că, astfel, părțile nu contestau că, după încheierea contractului din 1999, JCDecaux nu putea instala și exploata pe teritoriul orașului Bruxelles elemente de mobilier stradal decât în condițiile prevăzute de acest contract, conform cărora ea trebuia să plătească o chirie și taxe. El a constatat de asemenea că, potrivit anexei 10, prin derogare de la clauzele contractului din 1999, dispozitivele înscrise în această anexă puteau continua să fie exploatate de JCDecaux în condițiile prevăzute de contractul din 1984, dar numai până la scadențele prevăzute în anexa menționată. El a adăugat că, după aceste date, dispozitivele respective trebuiau să fie înlocuite cu dispozitive noi care fac obiectul contractului din 1999 și, prin urmare, supuse obligației de plată a taxelor și a chiriei(27). El a concluzionat că faptul de a continua să exploateze dispozitivele în litigiu în condițiile stabilite prin contractul din 1984 după datele menționate a permis JCDecaux să evite instalarea și exploatarea noilor dispozitive care fac obiectul contractului din 1999 și, pe cale de consecință, să plătească chiriile și taxele pe care ar fi trebuit să le plătească potrivit acestui din urmă contract(28). Tribunalul a amintit de asemenea anumite constatări efectuate de cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) în hotărârea sa din 29 aprilie 2016(29).
29. În al treilea rând(30), Tribunalul a considerat că în mod justificat Comisia și‑a întemeiat argumentația pe Hotărârile Orange/Comisia(31) și Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg(32).
30. În al patrulea rând, reținând în esență considerațiile prezentate în această privință de Comisie(33), Tribunalul a validat concluzia acesteia din urmă potrivit căreia mecanismul de compensare invocat nu putea fi considerat ca fiind conform cu criteriul comportamentului unui operator privat în economia de piață(34).
31. În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, Tribunalul a concluzionat că Comisia nu a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că JCDecaux a beneficiat de o economie în ceea ce privește chiriile și taxele care constituie un avantaj(35). Referitor la chiriile nepercepute, Tribunalul a repetat că, după intrarea în vigoare a contractului din 1999, JCDecaux nu putea instala și exploata pe teritoriul orașului Bruxelles elemente de mobilier stradal decât în condițiile prevăzute de acest contract, conform cărora ea trebuia să plătească o chirie și taxe(36). Referitor la taxele nepercepute, Tribunalul a respins printre altele argumentul JCDecaux potrivit căruia, în lipsa unui regim fiscal uniform pe teritoriul național sau pe teritoriul Regiunii Bruxelles‑Capitală, regulamentele privind taxele adoptate de orașul Bruxelles nu puteau constitui un sistem de referință. El a considerat că, în ipoteza în care acest argument trebuie interpretat în sensul că are legătură cu caracterul selectiv al măsurii, el trebuie respins dat fiind că, atunci când este vorba despre o măsură individuală, selectivitatea avantajului economic se prezumă(37). În orice caz, în cursul procedurii precontencioase, autoritățile belgiene nu au contestat că aceste regulamente constituie regimul fiscal de referință(38). El a considerat de asemenea că Comisia a concluzionat în mod întemeiat că regulamentele privind taxele adoptate de orașul Bruxelles începând cu 2001 ar fi trebuit să se aplice dispozitivelor în litigiu menținute operative după scadențele lor respective și că scutirea aplicată de orașul Bruxelles înainte de anul fiscal 2009 era o derogare de la sistemul de referință care implica un avantaj prin intermediul resurselor de stat din partea acestuia din urmă(39). El a respins relevanța, în ceea ce privește calificarea drept ajutor de stat a măsurii în cauză, a două hotărâri ale tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles, Belgia) din 4 noiembrie 2016(40) care atestă că JCDecaux nu era obligată la plata taxei comunale pe publicitate în ceea ce privește contractul din 1999(41).
32. În ceea ce privește al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Tribunalul a arătat printre altele că Comisia a explicat motivele pentru care, în opinia sa, avantajul de care a beneficiat JCDecaux era superior celui estimat de autoritățile belgiene(42). Pe de altă parte, el a respins argumentul JCDecaux întemeiat pe imposibilitatea de a cuantifica avantajul menționat și pe încălcarea dreptului său la apărare care decurgea din aceasta ca fiind întemeiat pe premisa eronată potrivit căreia menținerea și exploatarea dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute ar constitui un avantaj numai în măsura în care acestea ar depăși ceea ce compensa mecanismul de compensare(43).
Procedura în fața Curții și concluziile părților
33. Prin înscrisul depus la grefa Curții la 17 noiembrie 2022, JCDecaux a introdus prezentul recurs. Aceasta solicită Curții anularea hotărârii atacate, admiterea concluziilor sale prezentate în primă instanță anulând articolele 1-4 din decizia în litigiu și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată. În memoriul în răspuns depus la grefa Curții la 1 februarie 2023, Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea JCDecaux la plata cheltuielilor de judecată. CCB a renunțat să depună un memoriu în răspuns.
34. Pledoaria JCDecaux, a Comisiei și a CCB și răspunsurile acestora la întrebările scrise și orale adresate de Curte au fost ascultate în ședința din 17 ianuarie 2024. CCB a solicitat respingerea recursului, dar nu s‑a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată.
Analiză
35. JCDecaux invocă două motive în susținerea recursului său, întemeiate, primul, pe o motivare contradictorie care afectează hotărârea atacată, precum și pe o eroare de drept în interpretarea și aplicarea noțiunii de „avantaj economic” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar al doilea, pe o denaturare vădită a faptelor și a cadrului juridic aplicabil.
Cu privire la primul motiv de recurs
Argumentația părților
36. Prin intermediul acestui motiv, JCDecaux susține, cu titlu principal, că în hotărârea atacată Tribunalul a adoptat o motivare contradictorie și a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat existența unui avantaj economic. Ea arată că, la punctele 31 și 40 din această hotărâre, Tribunalul a reluat constatările efectuate de cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) în hotărârea sa din 29 aprilie 2016 potrivit cărora „ea nu obținuse autorizația expresă a orașului Bruxelles” și a exploatat „ilegal” pe teritoriul acestuia din urmă multe dintre dispozitivele înscrise în anexa 10. La punctul 42 din hotărârea menționată, Tribunalul ar fi concluzionat, „numai pe această bază”, că menținerea și exploatarea de către JCDecaux a dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute în anexa 10 constituie un avantaj economic. Potrivit JCDecaux, motivul pentru care cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) a constatat că aceste dispozitive au fost menținute „ilegal” este că ea a concluzionat în sensul lipsei unei autorizații explicite sau chiar implicite a orașului Bruxelles de a efectua o „interversiune”(44) a dispozitivelor publicitare. Or, în lipsa unei decizii sau a unei intervenții a autorităților publice, nu poate exista, prin definiție, un ajutor de stat, întrucât acesta ar necesita „cel puțin” un act pozitiv sau negativ al acestor autorități. Presupunând că JCDecaux ar fi beneficiat de un avantaj, acesta ar decurge din faptul că ea ar fi exploatat, din proprie autoritate, dispozitivele în litigiu, ocupând ilegal domeniul public. Un astfel de comportament nu poate, fără o contradicție vădită, să servească drept temei pentru constatarea existenței unui avantaj economic acordat de autoritățile publice.
37. Cu titlu subsidiar, JCDecaux reproșează Tribunalului că a viciat hotărârea atacată printr‑o a doua contradicție în motivare, în măsura în care, la punctul 42 din această hotărâre, el a afirmat că avantajul care i‑ar fi fost acordat de orașul Bruxelles constituia un ajutor chiar dacă menținerea dispozitivelor în litigiu ar fi considerată „un mecanism de compensare al contractului din 1984”. Ea critică faptul că Tribunalul nu a dedus nicio consecință din această afirmație care ar repune în discuție atât calificarea juridică reținută de Comisie, cât și metoda de calcul al cuantumului ajutorului care trebuia recuperat(45). Această hotărâre ar conduce astfel la recuperarea pretinsului avantaj în întregime, cu alte cuvinte fără a ține seama de costurile suportate de JCDecaux ca urmare a retragerii anticipate a anumite dispozitive înscrise în anexa 10 și de prejudiciul contractual suferit. Potrivit JCDecaux, dacă Tribunalul admite că menținerea dispozitivelor în litigiu putea constitui o compensație, atunci ansamblul avantajului economic eventual acordat nu poate constitui în mod automat un ajutor de stat.
38. Mai întâi, Comisia arată că, prin argumentele sale, JCDecaux urmărește în esență să obțină o nouă apreciere a faptelor și în special a teoriei sale privind mecanismul de compensare, care fusese respinsă atât de instanța națională, cât și de Tribunal. Or, o astfel de nouă apreciere a faptelor nu ar fi de competența Curții în stadiul recursului.
39. În continuare, reluând unele dintre considerațiile expuse în hotărârea atacată și rezumate la punctele 27-30 din prezentele concluzii, Comisia susține că acesta din urmă a respins în mod întemeiat relevanța mecanismului de compensare.
40. Pe de altă parte, în ceea ce privește trimiterea făcută de JCDecaux la hotărârea cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 29 aprilie 2016, Comisia arată că aprecierile Tribunalului cu privire la dreptul național sunt aprecieri de fapt care, cu excepția cazului denaturării dreptului național, nu intră sub incidența controlului Curții în cadrul recursului. Or, JCDecaux s‑ar limita să conteste conținutul și domeniul de aplicare ale acestei hotărâri. În plus, ar fi inexact să se pretindă că Tribunalul s‑a întemeiat numai pe hotărârea menționată pentru a stabili existența unui avantaj. În ceea ce privește argumentul pe care JCDecaux îl întemeiază pe pretinsa inexistență a unui act al autorităților publice, acesta ar fi inadmisibil pentru motivul că se raportează la condiția privind imputabilitatea măsurii în cauză în sarcina statului, condiție care nu ar fi fost contestată în primă instanță. În orice caz, acest argument ar fi vădit nefondat, din moment ce prezenta cauză privește un act negativ al orașului Bruxelles care constă în a permite continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu fără a urmări perceperea de chirii și taxe.
41. În sfârșit, Comisia subliniază că calificarea unei măsuri drept ajutor de stat și cuantificarea cuantumului acestuia sunt două chestiuni distincte. Ea consideră că luarea în considerare a teoriei compensației nu poate avea ca efect să determine o „reevaluare a mecanismului de calcul al recuperării ajutorului” stabilit în decizia în litigiu. Ea adaugă că, pentru ca măsura în cauză să nu fie calificată drept ajutor de stat, orașul Bruxelles ar fi trebuit să efectueze o evaluare a prejudiciului pretins suferit de JCDecaux. Întrucât orașul Bruxelles nu a realizat o astfel de evaluare, cuantumul ajutorului care trebuie recuperat ar corespunde chiriilor și taxelor pe care JCDecaux ar fi trebuit să le plătească pe durata exploatării dispozitivelor în litigiu după scadențele prevăzute până la eliminarea lor efectivă. Prin urmare, chiar dacă mecanismul de compensare ar exista, quod non, acesta nu ar putea repune în discuție nici calificarea juridică a avantajului de care a beneficiat JCDecaux, nici calculul cuantumului ajutorului care trebuie recuperat.
Apreciere
42. Amintim că, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) TFUE și cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile din dosar care i‑au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea respectivă nu constituie, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă depuse la Tribunal, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții. În cazul în care Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă, în temeiul articolului 256 TFUE, să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor de drept care au fost stabilite de Tribunal pe baza lor(46).
43. Contrar celor susținute de Comisie, considerăm că argumentele pe care JCDecaux le invocă în susținerea primului motiv nu urmăresc obținerea din partea Curții a unei noi aprecieri a faptelor în ceea ce privește mecanismul de compensare sau jurisprudența națională. Astfel cum subliniază JCDecaux în memoriul său în replică, „obiecția fundamentală” pe care o formulează nu privește nici evaluarea faptelor, nici interpretarea dreptului național efectuate de Tribunal, ci se întemeiază pe existența unei pretinse „contradicții fundamentale” care ar afecta motivarea hotărârii atacate. În această privință, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante, problema dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie reprezintă o problemă de drept care poate fi invocată în cadrul unui recurs(47).
44. Contradicția în motivare invocată cu titlu principal de JCDecaux ar consta în faptul că Tribunalul nu poate în același timp să arate, întemeindu‑se pe hotărârea cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 29 aprilie 2016, că ea a exploatat ilegal dispozitivele în litigiu și să confirme concluzia Comisiei referitoare la existența unui ajutor de stat, care ar implica prin definiție o decizie sau o intervenție a autorităților publice care conferă un avantaj. În ceea ce privește motivarea contradictorie invocată cu titlu subsidiar de JCDecaux, aceasta se întemeiază pe faptul că, la punctul 42 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat că pretinsul avantaj constituia un ajutor, admițând în același timp că menținerea dispozitivelor în litigiu putea fi un mecanism de compensare a contractului din 1984. În opinia noastră, prin aceste argumente, JCDecaux nu repune în discuție nici conținutul, nici domeniul de aplicare al hotărârii cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 29 aprilie 2016, astfel cum au fost constatate de Tribunal. Dimpotrivă, ea își însușește aceste constatări pentru a‑și susține argumentația invocată cu titlu principal. Pe de altă parte, observăm că, în înscrisurile sale, deși reafirmă existența mecanismului de compensare, JCDecaux nu contestă totuși în niciun fel aprecierile care sunt enunțate la punctele 25, 26 și 34-41 din hotărârea atacată și care validează concluzia Comisiei potrivit căreia acest mecanism, presupunând că ar fi dovedit, nu exclude ca un avantaj să fi fost conferit JCDecaux.
45. În opinia noastră, trebuie respins și celălalt motiv de inadmisibilitate invocat de Comisie, potrivit căruia, prin argumentul său întemeiat pe pretinsa lipsă a unui act al autorităților publice, JCDecaux ar contesta pentru prima dată în stadiul recursului condiția referitoare la imputabilitatea măsurii în cauză în sarcina statului. Deși este adevărat că acest argument nu pare să fi fost invocat în acești termeni de JCDecaux în fața Tribunalului, totuși, din cererea de recurs reiese că acesta nu constituie un motiv de drept autonom și nou care trebuie declarat inadmisibil întrucât este invocat pentru prima dată, ci doar un argument formulat în susținerea motivului de drept întemeiat pe o pretinsă contradicție în raționamentul care a determinat Tribunalul să confirme existența unui ajutor de stat.
46. Acestea fiind spuse, nu suntem de acord cu afirmația JCDecaux potrivit căreia Tribunalul a constatat existența unui avantaj economic în speță „numai pe baza” constatărilor în discuție ale cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles). Din examinarea aprecierii primului motiv invocat în fața Tribunalului(48) reiese că acesta din urmă a considerat că faptul că JCDecaux a menținut și a continuat să exploateze dispozitivele în litigiu după scadențele lor respective prevăzute în anexa 10 fără a plăti chirii sau taxe a avut drept consecință o reducere a sarcinilor care grevau în mod normal bugetul său. Această apreciere se întemeia printre altele pe o examinare a stipulațiilor contractului din 1984 și ale contractului din 1999, printre care anexa 10, a dispozițiilor relevante ale regulamentelor orașului Bruxelles privind taxele citate în decizia în litigiu, precum și a observațiilor prezentate de autoritățile belgiene în cadrul procedurii precontencioase. Pe de altă parte, Tribunalul a considerat că mecanismul de compensare invocat de aceste autorități și de JCDecaux nu excludea prezența unui avantaj, pentru diferitele motive rezumate la punctele 27-30 din prezentele concluzii. Prin urmare, referirile făcute în acest context de Tribunal la constatările cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) nu constituie decât un element printre altele de care a ținut seama pentru a constata existența unui astfel de avantaj.
47. Considerăm că niciuna dintre cele două contradicții în motivare invocate de JCDecaux nu este întemeiată.
48. Astfel, pe de o parte, este adevărat că, în hotărârea din 29 aprilie 2016, cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) a constatat că JCDecaux nu obținuse „autorizația expresă a orașului Bruxelles de a efectua o «interversiune» a dispozitivelor publicitare” și că „[l]ipsa de reacție a [acesteia din urmă] în ceea ce privește menținerea operativă a [MUPI] după data autorizată pentru fiecare dintre acestea nu poate fi interpretată ca implicând un acord implicit și cert al autorității publice de a deroga de la scadențele convenite pentru fiecare dispozitiv”. Totuși, trebuie să se aibă în vedere că, în această hotărâre, cour d’appel (Curtea de Apel) se pronunța exclusiv în raport cu loi sur les pratiques du commerce et sur l’information et la protection du consommateur (Legea privind practicile comerciale și informarea și protecția consumatorilor) din 14 iulie 1991(49), fiind chemată să statueze dacă faptul că JCDecaux a menținut operative și a continuat să exploateze anumite dispozitive fără a dispune de autorizațiile necesare constituia, în sensul articolului 94 din această lege, un act contrar practicilor loiale în materie comercială, susceptibil să aducă atingere intereselor profesionale ale concurentului său, CCB. În acest context, în opinia noastră, constatările cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) trebuie înțelese ca făcând referire la lipsa unei autorizații în sensul dreptului administrativ belgian(50). Acest lucru nu exclude în niciun fel că, din perspectiva normelor Uniunii în materie de ajutoare de stat(51), atitudinea negativă sau cel puțin pasivă a orașului Bruxelles, care constă în a nu se opune, în deplină cunoștință de cauză, menținerii și exploatării, pe teritoriul său, a unei serii de dispozitive publicitare de către JCDecaux după scadențele prevăzute și, mai ales, în a se abține de la perceperea chiriilor și a taxelor datorate în mod normal poate să constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE(52). Am adăuga că JCDecaux nu poate susține, astfel cum procedează în replică, faptul că prin calificarea, în memoriul în răspuns, a unui asemenea comportament din partea orașului Bruxelles drept un „act negativ”, Comisia introduce un argument nou în stadiul recursului. Astfel, Comisia nu face prin aceasta decât să răspundă la un argument invocat de JCDecaux în susținerea criticii principale din cadrul primului său motiv.
49. Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsa contradicție în motivare invocată cu titlu subsidiar, considerăm că aceasta se întemeiază pe o interpretare eronată de către JCDecaux a punctului 42 din hotărârea atacată. Astfel cum a confirmat Comisia în ședință ca răspuns la o întrebare a Curții, ceea ce Tribunalul a dorit să exprime la acest punct este că, chiar presupunând că realitatea mecanismului de compensare și voința orașului Bruxelles de a adera la acesta sunt dovedite corespunzător cerințelor legale, acest lucru nu ar împiedica să se concluzioneze că JCDecaux a beneficiat de un avantaj economic, din moment ce, în special, acest mecanism nu îndeplinea prima condiție stabilită de jurisprudența rezultată din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg(53) și nu putea fi considerat un comportament normal al unui operator în economia de piață. Acest lucru reiese de altfel în mod clar din coroborarea punctului 42 din hotărârea atacată și a considerațiilor care îl precedă(54). Întrucât a respins relevanța mecanismului de compensare invocat, nu se poate reproșa Tribunalului nici faptul că nu a reexaminat în lumina acestui mecanism metoda de calcul al ajutorului care trebuie recuperat, stabilită în decizia în litigiu.
50. Având în vedere considerațiile care precedă, apreciem că primul motiv de recurs este admisibil, dar nefondat.
Cu privire la al doilea motiv de recurs
Argumentația părților
51. Prin intermediul acestui motiv, care este structurat în două aspecte, JCDecaux susține că Tribunalul a denaturat în mod vădit faptele și cadrul juridic aplicabil atunci când a considerat că dispozitivele în litigiu care fuseseră menținute după scadențele prevăzute în anexa 10 intrau ipso facto sub incidența regimului juridic al contractului din 1999 și, prin urmare, erau supuse plății chiriilor și a taxelor.
52. Prin intermediul primului aspect, JCDecaux contestă considerațiile Tribunalului de la punctele 29 și 30 din hotărârea atacată. În această privință, mai întâi, ea susține că, în conformitate cu „principiile de bază ale dreptului contractual”, dispozitivele instalate în temeiul contractului din 1984 rămâneau reglementate de acesta până la eliminarea lor efectivă, chiar dacă aceasta intervenea după scadențele prevăzute în anexa 10, rămâneau proprietatea sa și erau exonerate de orice obligație de plată a chiriilor sau a taxelor(55). Ea subliniază că a obținut dreptul de a le exploata în scopuri publicitare în schimbul unei investiții considerabile constând în conceperea, fabricarea, instalarea și întreținerea stațiilor de autobuz și a MUPI puse la dispoziția orașului Bruxelles și că echilibrul economic al acestui contract se baza pe obligații contractuale precise. În continuare, JCDecaux arată că nicio stipulație din contractul din 1999 nu prevede eliminarea automată a dispozitivelor care fac obiectul contractului din 1984 sau a oricărui alt element de mobilier stradal existent; dimpotrivă, contractul din 1999 ar prevedea în mod expres că dispozitivele instalate în 1999 pot și chiar trebuie să coexiste cu cele înscrise în anexa 10 fără ca stipulațiile contractuale aplicabile acestor din urmă dispozitive să fie modificate. Ea adaugă că nici nu exista vreo obligație de a înlocui, dispozitiv cu dispozitiv și în aceleași locuri de amplasare(56), dispozitivele care fac obiectul contractului din 1984 cu dispozitive noi care fac obiectul contractului din 1999. În consecință, menținerea anumitor dispozitive care fac obiectul contractului din 1984 și care aparțin JCDecaux nu ar fi putut să evite ca aceasta din urmă să instaleze și să exploateze dispozitive diferite și care aparțin orașului Bruxelles. În sfârșit, JCDecaux subliniază că aceste contracte prezintă diferențe fundamentale în ceea ce privește logica economică care stă la baza lor și condițiile lor respective. În opinia sa, Tribunalul nu putea în mod întemeiat să „presupună ipotetic” că, dacă aceasta ar fi retras dispozitivele în litigiu la scadențele prevăzute în anexa 10, ea ar fi instalat în aceleași locuri de amplasare un număr identic de dispozitive care fac obiectul contractului din 1999 și ar fi plătit orașului Bruxelles chirii și taxe corespunzătoare unor prestații semnificativ diferite, reglementate de acest din urmă contract. În replică, JCDecaux adaugă că reiese din argumentația Comisiei din memoriul în răspuns că hotărârea atacată este afectată de o motivare contradictorie, în măsura în care nu se poate pretinde în același timp că dispozitivele instalate în temeiul contractului din 1984 intră sub incidența unui regim juridic diferit de cel al contractului din 1999 și că ele ar fi trebuit să fie supuse la plata chiriilor și a taxelor prevăzute de acest din urmă contract.
53. Prin intermediul celui de al doilea aspect, JCDecaux susține că, la punctele 53, 54 și 56 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat regimul juridic aplicabil în ceea ce privește taxarea exploatării dispozitivelor în litigiu menținute după scadențele prevăzute în anexa 10.
54. În această privință, pe de o parte, JCDecaux afirmă că Tribunalul efectuează „o interpretare nejustificată a cadrului juridic” pentru a concluziona, la punctul 54 din hotărârea atacată, că Comisia nu a săvârșit o eroare de apreciere prin faptul că a utilizat ca sistem de referință regulamentele orașului Bruxelles privind taxele citate la punctul 56 din această hotărâre, întemeind această concluzie pe faptul că, în cursul procedurii precontencioase, autoritățile belgiene nu au contestat că aceste regulamente privind taxele constituie regimul fiscal de referință în ceea ce privește taxarea exploatării de dispozitive publicitare pe teritoriul orașului Bruxelles. Tribunalul ar fi omis astfel să țină seama de faptul că comunele beneficiază de autonomie fiscală, consacrată la articolul 170 alineatul 4 din Constituția belgiană(57), și că nu exista, așadar, un regim fiscal uniform pe teritoriul național și nici măcar pe teritoriul Regiunii Bruxelles‑Capitală. De altfel, orașul Bruxelles nu ar fi adoptat regulamente privind taxele de publicitate decât începând cu 2001. JCDecaux deduce de aici că Tribunalul nu putea considera că numai regulamentele acestui oraș privind taxele vizate de Comisie constituie un sistem de referință, cu atât mai mult cu cât ar reieși din două hotărâri ale tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) din 4 noiembrie 2016(58) că dispozitivele publicitare care fac obiectul contractului din 1999 trebuie scutite de taxa pe publicitate.
55. Pe de altă parte, JCDecaux susține că faptul că nu a trebuit să plătească taxe pentru dispozitivele pe care le exploata în scopuri publicitare pe teritoriul orașului Bruxelles nu poate constitui un avantaj selectiv întrucât, timp de mai mulți ani, CCB nu a avut dispozitive similare supuse unei astfel de taxe. Ea adaugă că, atunci când CCB a exploatat ulterior asemenea dispozitive pe teritoriul respectiv, aceasta a contestat legalitatea Regulamentului privind taxele din 15 decembrie 2008 în fața instanțelor belgiene, care l‑au declarat neconstituțional și au anulat taxele percepute de la acest concurent pentru anul 2009. Ea face trimitere, în această privință, la o hotărâre a cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 4 septembrie 2018, a cărei existență ar fi descoperit‑o din întâmplare și care ar fi fost confirmată în recurs printr‑o hotărâre a Cour de cassation (Curtea de Casație, Belgia) din 1 octombrie 2021(59).
56. Mai întâi, Comisia arată că, prin argumentația sa, JCDecaux urmărește în realitate să obțină o reexaminare a faptelor, fără a demonstra o denaturare a faptelor săvârșită de Tribunal. În orice caz, fiecare dintre cele două aspecte ale celui de al doilea motiv ar fi nefondat. Astfel, în ceea ce privește primul aspect, Comisia recunoaște că contractul din 1999 nu cuprinde nicio dispoziție care să prevadă eliminarea automată a dispozitivelor publicitare care fac obiectul contractului din 1984. Dispozitivele instalate în temeiul contractului din 1984 și înscrise în anexa 10 ar rămâne supuse dispozițiilor acestui contract, chiar și după intrarea în vigoare a contractului din 1999, dar numai până la datele de eliminare prevăzute în această anexă. Ceea ce ar fi arătat Tribunalul la punctul 29 din hotărârea atacată și ar fi fost clarificat la punctele 48 și 49 din această hotărâre este că JCDecaux ar fi trebuit să plătească chirii pentru exploatarea acestor din urmă dispozitive, după cum era cazul în ceea ce privește exploatarea celor care fac obiectul contractului din 1999. Prin urmare, concluzia cuprinsă la punctul 30 din hotărârea atacată ar fi întemeiată. Prin aceasta, Tribunalul nu ar fi considerat nicidecum că dispozitivele în litigiu menținute după scadențele prevăzute trebuiau să intre ipso facto sub incidența regimului juridic al contractului din 1999. În ceea ce privește al doilea aspect, Comisia susține, mai întâi, că argumentul JCDecaux întemeiat pe articolul 170 alineatul 4 din Constituția belgiană este inadmisibil, din moment ce interpretarea dreptului național constituie o apreciere de ordin factual care este de competența exclusivă a Tribunalului. În plus, autoritățile belgiene nu ar fi contestat, în cadrul procedurii precontencioase, că regulamentele orașului Bruxelles privind taxele constituiau sistemul de referință. În continuare, Comisia afirmă, făcând trimitere la punctul 63 din hotărârea atacată, că nu a omis să țină seama de cele două hotărâri ale tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) din 4 noiembrie 2016, ci că a respins relevanța lor pentru analiza noțiunii de „ajutor de stat”, în măsura în care acestea priveau mobilierul stradal care face obiectul contractului din 1999 și care aparține orașului Bruxelles. În sfârșit, aceasta susține că faptul că CCB a beneficiat de o scutire fiscală în alte comune din Belgia nu este relevant pentru analiza avantajului economic de care a beneficiat JCDecaux.
Apreciere
57. Pe lângă cele expuse deja la punctul 42 din prezentele concluzii, Curtea a precizat că aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs și că o asemenea denaturare are loc dacă, fără a se recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente este vădit greșită. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod vădit din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor(60). Ea există de asemenea atunci când Tribunalul a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a elementelor de probă(61).
58. În speță, prin intermediul primului aspect, JCDecaux susține că concluzia Tribunalului de la punctul 30 din hotărârea atacată, potrivit căreia „faptul de a continua să exploateze anumite dispozitive înscrise în anexa 10 în condițiile stabilite prin contractul din 1984 după scadențele prevăzute în aceeași anexă [i-]a permis […] să evite instalarea și exploatarea noilor dispozitive care fac obiectul contractului din 1999 și, pe cale de consecință, să plătească chiriile și taxele pe care ar fi trebuit să le plătească potrivit acestui din urmă contract”, se întemeiază pe o denaturare vădită a faptelor și a cadrului juridic aplicabil. Din cuprinsul punctului 30 menționat reiese că această concluzie se întemeiază pe raționamentul în trei etape urmat de Tribunal la punctul 29 din hotărârea atacată.
59. În această privință, mai întâi, considerăm că, contrar celor pretinse de JCDecaux, Tribunalul nu a denaturat faptele atunci când a constatat, într‑o primă etapă, la punctul 29 din hotărârea atacată, că „părțile nu contestă că, după încheierea contractului din 1999, [aceasta] nu putea instala și exploata pe teritoriul orașului Bruxelles mobilier stradal decât în condițiile prevăzute de contractul menționat, conform cărora trebuia să plătească o chirie și taxe”. Dimpotrivă, diferite elemente din dosar demonstrează în mod clar temeinicia acestei considerații. Astfel, pe de o parte, așa cum vom arăta la punctul 60 din prezentele concluzii, după scadențele prevăzute în anexa 10, contractul din 1984 înceta să fie aplicabil. Pe de altă parte, începând cu 1999, instalarea și exploatarea noilor dispozitive pe teritoriul orașului Bruxelles nu putea interveni decât în cadrul regimului prevăzut de contractul din 1999. În această privință, este relevant să se arate că, după cum a amintit Comisia în ședință, articolul 1 litera g) din caietul special de sarcini(62) prevedea în favoarea ofertantului care a câștigat cererea de ofertă – în speță JCDecaux – o exclusivitate pentru exploatarea dispozitivelor publicitare pe teritoriul orașului Bruxelles pe toată durata acestui contract. Prin urmare, se putea aplica numai regimul prevăzut de contractul menționat.
60. În continuare, considerăm că JCDecaux nu demonstrează că a doua etapă a raționamentului Tribunalului de la punctul 29 din hotărârea atacată, potrivit căreia din „anexa 10 [reiese că], prin derogare de la clauzele contractului din 1999, dispozitivele înscrise în această anexă puteau continua să fie exploatate de [aceasta] în condițiile prevăzute de contractul din 1984, și anume fără a plăti chirie sau taxe, dar numai până la scadențele prevăzute în aceeași anexă”, se întemeiază pe o apreciere vădit eronată a faptelor sau a elementelor de probă. Din argumentația JCDecaux reiese că ea nu contestă această considerație decât în măsura în care, în opinia sa, dispozitivele înscrise în anexa 10 rămâneau supuse regimului contractului din 1984 până la eliminarea lor efectivă, chiar dacă aceasta intervenea după scadențele menționate. Or, așa cum arată Comisia în mod întemeiat, niciun înscris din dosar nu susține și cu atât mai puțin în mod vădit o asemenea teză. Dimpotrivă, unele dintre aceste înscrisuri o contrazic în mod direct. Astfel, amintim că, în hotărârea sa din 29 aprilie 2016, cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) a statuat că exploatarea de către JCDecaux a dispozitivelor în litigiu după scadențele lor respective a intervenit ilegal, ceea ce, în opinia noastră, exclude, în principiu, posibilitatea ca această exploatare să fi fost reglementată de contractul din 1984. Pe de altă parte, considerăm că anexa 10 prevedea o dată a scadenței proprie pentru fiecare dintre dispozitivele enumerate în aceasta întrucât, cel târziu până la această dată, fiecare dintre dispozitivele în cauză trebuia să fie retras de la locul său de amplasare și, din acel moment, dispozițiile contractului din 1984 nu îi mai erau aplicabile. Cu alte cuvinte, numai până la aceste scadențe dispozitivele înscrise în anexa 10 puteau coexista cu cele instalate în temeiul contractului din 1999 fără ca stipulațiile contractuale aplicabile primelor dispozitive să fie modificate. Apreciem că un astfel de punct de vedere, departe de a fi contrar „principiilor de bază ale dreptului contractual”, așa cum susține JCDecaux, este, în realitate, singura soluție conformă cu aceste principii.
61. În sfârșit, considerăm că JCDecaux nu dovedește nici că Tribunalul ar fi efectuat o apreciere vădit eronată a elementelor de probă atunci când a arătat, într‑o a treia etapă, la punctul 29 din hotărârea atacată, că, după scadențele prevăzute în anexa 10, dispozitivele înscrise în această anexă „trebuiau să fie înlocuite cu dispozitive noi care fac obiectul contractului din 1999 și, prin urmare, supuse obligației de plată a taxelor și a chiriei”. În opinia noastră, ceea ce Tribunalul intenționa să exprime prin aceste afirmații este doar că, după aceste date, JCDecaux trebuia, pe de o parte, să fi retras dispozitivele înscrise în anexa 10 și, pe de altă parte, să fi instalat noi dispozitive în conformitate cu regimul contractului din 1999. În această ultimă privință, observăm că din bonul de comandă care face parte din contractul din 1999 reiese că JCDecaux se angajase să „respecte cu scrupulozitate toate condițiile contractului”, printre care instalarea a 280 de suporturi de afișare pentru întregul teritoriu al orașului Bruxelles, și aceasta „în termen de 8 luni calendaristice de la primirea bonului de comandă”. Contrar celor afirmate de JCDecaux, nu credem că Tribunalul a considerat totuși că exista în sarcina acesteia din urmă o obligație de înlocuire „automată” și „în fiecare loc de amplasare” a fiecăruia dintre dispozitivele în litigiu cu un număr echivalent de dispozitive care fac obiectul contractului din 1999(63). De altfel, Comisia nu s‑a întemeiat pe o astfel de ipoteză în decizia în litigiu.
62. Apreciem că concluzia Tribunalului care figurează la punctul 30 din hotărârea atacată și care este reprodusă la punctul 58 din prezentele concluzii nu este decât consecința logică a considerațiilor dezvoltate la punctele 59-61 din prezentele concluzii și, prin urmare, nu poate fi considerată ca întemeindu‑se pe o apreciere vădit eronată a faptelor sau a elementelor de probă. În opinia noastră și contrar celor afirmate de JCDecaux, atunci când a declarat, la punctul 30 din hotărârea atacată, că aceasta din urmă a putut astfel să evite plata chiriilor și a taxelor pe care ar fi trebuit să le plătească în temeiul contractului din 1999, Tribunalul nu a statuat că dispozitivele în litigiu menținute operative și exploatate după scadențele prevăzute în anexa 10 intrau „ipso facto” sub incidența regimului contractului din 1999. Astfel cum a arătat Comisia în înscrisurile sale în fața Curții și în ședință, pe plan juridic, aceste dispozitive nu fac obiectul nici al contractului din 1984, nici al contractului din 1999. Nu este mai puțin adevărat că, așa cum au constatat printre altele instanțele belgiene, dispozitivele în litigiu care au fost menținute și exploatate după scadențele lor respective au fost menținute și exploatate în mod ilegal. În fața acestei situații de fapt, care permitea JCDecaux să genereze importante venituri din publicitate, fără a trebui să plătească chirii sau taxe, revenea Comisiei, pentru a evalua existența unui avantaj, sarcina de a adopta, pentru a prelua expresia utilizată de aceasta în ședință, un „scenariu contrafactual”(64). În opinia noastră, Tribunalul nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a faptelor și a elementelor de probă atunci când a validat, în această privință, „scenariul” reținut de Comisie și care consta în a aplica, prin raportare, disciplina în vigoare la data faptelor în litigiu, și anume regimul juridic al contractului din 1999. Amintim astfel că, având în vedere clauza de exclusivitate cuprinsă în acest contract, era vorba despre singurul regim aplicabil exploatării în scopuri publicitare a unor dispozitive de tipul celor în discuție pe domeniul public al orașului Bruxelles.
63. Am adăuga că, astfel cum au arătat Comisia și CCB în ședință, faptul că, în cadrul contractului din 1999, spre deosebire de contractul din 1984, se efectuează în favoarea orașului Bruxelles un transfer de proprietate privind elementele de mobilier stradal nu este, în sine, determinant în ceea ce privește problema plății chiriilor. Astfel, în speță, este vorba despre chirii, nu pentru închirierea propriu‑zisă a mobilierului stradal, ci pentru exploatarea unor suporturi în scopuri publicitare în spațiul public(65).
64. Al doilea aspect este îndreptat împotriva punctelor 53, 54 și 56 din hotărârea atacată și este întemeiat pe faptul că Tribunalul ar fi denaturat regimul juridic aplicabil în ceea ce privește stabilirea sistemului de referință și taxarea exploatării dispozitivelor în litigiu.
65. Cu titlu introductiv, menționăm că, astfel cum era deja cazul în fața Tribunalului, nu rezultă în mod clar din argumentația pe care JCDecaux o dezvoltă în susținerea acestui al doilea aspect dacă ea repune în discuție considerațiile referitoare la existența unui avantaj economic sau pe cele referitoare la caracterul selectiv al măsurii(66). Presupunând că trebuie să se rețină a doua ipoteză, considerăm că concluzia de la punctul 53 din hotărârea atacată, potrivit căreia argumentația JCDecaux trebuie respinsă dat fiind că, atunci când este vorba despre o măsură individuală, selectivitatea avantajului economic se prezumă, rămâne pe deplin întemeiată(67). În speță, suntem într‑adevăr în prezența unui ajutor individual, iar nu a unei scheme generale de ajutor.
66. În orice caz, apreciem că JCDecaux nu a prezentat niciun element din care să rezulte în mod evident că, la punctele criticate din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi denaturat conținutul dreptului național relevant sau ar fi efectuat constatări sau aprecieri contrare conținutului acestui drept.
67. În ceea ce privește punctul 54 din hotărârea atacată, nu pare să reiasă din argumentația JCDecaux că aceasta repune în discuție ca atare constatarea Tribunalului potrivit căreia autoritățile belgiene nu au contestat, în cursul procedurii precontencioase, că regulamentele orașului Bruxelles privind taxele constituiau regimul fiscal de referință. În orice caz, considerăm că, prin validarea poziției Comisiei constând în reținerea acestor regulamente privind taxele ca sistem de referință, Tribunalul nu a efectuat o apreciere contrară în mod vădit conținutului articolului 170 alineatul 4 din Constituția belgiană. Deși este adevărat că această dispoziție consacră autonomia fiscală a comunelor din Belgia, astfel încât regimul de taxare a exploatării dispozitivelor publicitare poate varia de la o comună la alta, nu vedem în ce mod acest lucru ar putea împiedica Comisia să țină seama, pentru a stabili existența unui avantaj în speță, numai de reglementarea fiscală aplicabilă pe teritoriul orașului Bruxelles.
68. În ceea ce privește argumentul pe care JCDecaux îl deduce din cele două hotărâri ale tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) din 4 noiembrie 2016, suntem de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia, la punctul 63 din hotărârea atacată, Tribunalul nu le ignoră, ci respinge relevanța acestora în ceea ce privește calificarea drept ajutor de stat a măsurii în cauză. În aceste hotărâri, tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) a considerat că JCDecaux nu datora taxa pentru dispozitivele publicitare prevăzută de Regulamentele privind taxele din 20 decembrie 2010 și din 5 decembrie 2011, din moment ce articolul 9 prima liniuță din aceste regulamente privind taxele scutește de această taxă dispozitivele publicitare care aparțin orașului Bruxelles. Or, deși dispozitivele care fac obiectul contractului din 1999 erau efectiv proprietatea orașului Bruxelles, situația era diferită pentru dispozitivele care fac obiectul contractului din 1984 care erau proprietatea JCDecaux. În ceea ce privește dispozitivele în litigiu pe care aceasta din urmă le‑a menținut operative și a continuat să le exploateze după scadențele prevăzute în anexa 10, acestea rămâneau proprietatea sa, dar, astfel cum s‑a arătat la punctul 60 din prezentele concluzii, exploatarea lor nu mai era reglementată de contractul din 1984. De la expirarea scadențelor menționate, acestea erau supuse, așadar, regulamentelor privind taxele adoptate de orașul Bruxelles începând cu anul 2001. Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului vreo denaturare vădită a reglementării naționale aplicabile sau a jurisprudenței naționale referitoare la aceasta.
69. În sfârșit, suntem de asemenea de acord cu Comisia atunci când aceasta susține că împrejurarea că, timp de mai mulți ani, CCB nu a fost supusă la plata unei taxe pentru dispozitivele publicitare pe care le exploata pe teritoriul altor comune este lipsită de relevanță pentru analiza avantajului în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE de care a beneficiat JCDecaux. Cu alte cuvinte, faptul că CCB a beneficiat în orice caz de o scutire fiscală în alte comune decât orașul Bruxelles nu constituie un motiv pentru care scutirea fiscală acordată JCDecaux în acest din urmă oraș ar trebui să nu fie calificată drept ajutor de stat. Faptul că Tribunalul nu a analizat în mod expres această problemă în hotărârea atacată nu este suficient pentru a demonstra existența unei denaturări vădite a faptelor sau a cadrului juridic aplicabil. Nu poate constitui o astfel de denaturare nici faptul că Tribunalul nu a ținut seama de hotărârea cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 4 septembrie 2018, confirmată în recurs printr‑o hotărâre a Cour de cassation (Curtea de Casație) din 1 octombrie 2021, întrucât din dosar nu reiese că aceste hotărâri i‑au fost aduse la cunoștință în cursul procedurii în fața sa.
70. Având în vedere ceea ce precedă, al doilea motiv de recurs trebuie, în opinia noastră, să fie de asemenea respins ca nefondat.
Concluzie
71. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să respingă recursul în totalitate și, în conformitate cu articolul 184 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, să oblige JCDecaux Street Furniture Belgium la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană. Clear Channel Belgium, intervenientă în primă instanță, a participat la faza orală a procedurii în fața Curții, dar nu a solicitat obligarea JCDecaux la plata cheltuielilor de judecată. În aceste condiții, în conformitate cu articolul 184 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Curții, ar trebui să se decidă că ea va suporta propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii de recurs.