CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE
DOAMNA JULIANE KOKOTT
prezentate la 29 iunie 2023(1)
Cauza C‑311/22
Anklagemyndigheden
împotriva
PO,
Moesgaard Meat 2012 A/S
[cerere de decizie preliminară formulată de Højesteret (Curtea Supremă, Danemarca)]
„Trimitere preliminară – Directiva 2010/75 – Emisii industriale – Prevenirea și controlul integrat al poluării – Autorizare – Exploatarea abatoarelor – Capacitate de producție – Carcasă – Capacitate de producție zilnică”
I. Introducere
1. Cum se apreciază dacă un abator dispune de o capacitate de prelucrare a carcaselor de peste 50 de tone pe zi care impune o autorizație în conformitate cu Directiva privind emisiile industriale(2)? Acest lucru trebuie clarificat prin prezenta trimitere preliminară.
2. Abatorul în litigiu nu a deținut inițial o asemenea autorizație, motiv pentru care întreprinderea respectivă și administratorul său sunt în prezent urmăriți penal. În această procedură penală, dezacordul poartă asupra modului de apreciere a capacității abatorului.
3. Este necesar să se clarifice mai ales aspectul dacă pentru pragul de capacitate este relevantă greutatea carcaselor anterior sau ulterior eviscerării, prin urmare, în special ulterior exanguinării și îndepărtării măruntaielor, precum și separării gâtului și a capului. Totodată, se solicită să se stabilească modul în care se determină capacitatea zilnică și în ce măsură producția efectivă poate fi avută în vedere la determinarea capacității.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Directiva privind emisiile industriale
4. Directiva privind emisiile industriale reformează, printre altele, Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării(3), care, referitor la obligația abatoarelor de a deține o autorizație, conținea, în mare parte, dispoziții identice.
5. Articolul 3 punctul 3 din Directiva privind emisiile industriale definește noțiunea de instalație după cum urmează:
„o unitate tehnică staționară în cadrul căreia se desfășoară una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I sau în anexa VII partea 1, precum și alte activități direct asociate, desfășurate pe același amplasament, care au o conexiune tehnică cu activitățile enumerate în anexele respective și care ar putea avea un efect asupra emisiilor și a poluării”.
6. Articolul 4 din Directiva privind emisiile industriale prevede o obligație de a deține o autorizație:
„(1) Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație […] nu este exploatată fără autorizație.
[…]”
7. Anexa I la Directiva privind emisiile industriale are următoarea introducere:
„Valorile prag menționate mai jos se referă în general la capacități de producție sau randamente. […]”
8. Punctul 6.4. litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale definește exploatarea prevăzută a abatoarelor:
„Exploatarea abatoarelor cu o capacitate de prelucrare a carcaselor de peste 50 de tone pe zi.”
2. Dispoziții specifice privind sacrificarea
9. Inițial, articolul 2 litera (d) din Directiva 64/433/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de sănătate în domeniul schimburilor intracomunitare de cărnuri proaspete(4), astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/497/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991(5), noțiunea de „carcasă de animale”(6) a fost definită în modul următor:
„carcasa întreagă a animalului sacrificat după exsanguinare, eviscerare și separarea membrelor de la articulația carpometacarpiană sau tarsometatarsiană, a capului, a cozii și a glandelor mamare și, în plus, după jupuire în cazul bovinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor. […]” [traducere neoficială].
10. Această dispoziție a fost înlocuită prin Regulamentul (CE) nr. 853/2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală(7)(8). Definiția noțiunii de „carcasă” din acest regulament face referire la corpul unui animal după sacrificare și eviscerare („dressing”) (punctul 1.9 din anexa I).
11. Definiții mai precise pentru carcase se regăsesc în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013(9):
„A. Grila utilizată în Uniune pentru clasificarea carcaselor de bovine cu vârsta de 8 luni sau mai mult
I. Definiții
Se aplică următoarele definiții:
1. «carcasă» înseamnă întregul corp al unui animal sacrificat, astfel cum se prezintă după sângerare, eviscerare și jupuire;
[…]
IV. Prezentare
Carcasele și semicarcasele se prezintă:
a) fără cap și fără labele picioarelor; capul se separă de carcasă la articulația atlanto-occipitală, iar piciorul se separă de la articulația carpometacarpiană sau tarsometatarsiană;
b) fără organele din cavitățile toracică și abdominală, cu sau fără rinichi, grăsime renală și grăsime pelviană;
c) fără organele sexuale și mușchii aferenți și fără uger sau grăsimea din zona mamară.
[…]
B. Grila utilizată în Uniune pentru clasificarea carcaselor de porc
I. Definiții
«Carcasă» înseamnă corpul unui porc după sacrificare, sângerare și eviscerare, întreg sau separat de‑a lungul liniei mediane.
[…]
III. Prezentare
Carcasele se prezintă fără limbă, păr, copite, organe genitale, osânză, rinichi și diafragmă.
C. Grila utilizată în Uniune pentru clasificarea carcaselor de oaie
I. Definiții
Se aplică definițiile termenilor «carcasă» și «semicarcasă» [de la] la punctul A. I.
[…]
IV. Prezentare
Carcasele și semicarcasele se prezintă fără cap (separat la articulația atlanto-occipitală), fără picioare (separate la articulația carpometacarpiană sau tarsometatarsiană), fără coadă (separată între a șasea și a șaptea vertebră caudală), fără uger, fără organe genitale, fără ficat și fără măruntaie. Rinichii și grăsimea perirenală sunt incluse în carcasă.”
B. Dreptul danez
12. Danemarca a transpus Directiva privind emisiile industriale prin Lov om miljøbeskyttelse (în versiunea actuală Ordinul nr. 100 din 19 ianuarie 2022, denumită în continuare „Legea daneză privind protecția mediului”) și prin Bekendtgørelse om godkendelse af listevirksomhed (Ordinul privind autorizarea activităților enumerate, în versiunea actuală Ordinul nr. 2080 din 15 noiembrie 2021, denumit în continuare „Ordinul privind autorizarea”),fără nicio precizare suplimentară referitoare la pragurile fixate pentru abatoare.
13. Din articolul 110 alineatul (2) din Legea daneză privind protecția mediului coroborat cu alineatul (1) punctul 6 și, parțial, cu alineatul (4) ale acestuia rezultă că operatorul neautorizat poate fi condamnat la pedeapsa închisorii de până la doi ani, în cazul în care încălcarea provoacă daune mediului.
14. Bekendtgørelse om produktionsafgift ved slagtning og eksport af svin (Ordinul privind taxa de producție pentru sacrificarea și exportul porcinelor) (în versiunea actuală Ordinul nr. 2183 din 26 noiembrie 2021, denumit în continuare „Ordinul privind taxa de producție”) stabilește plata unei taxe pentru fiecare porc crescut și abatorizat în Danemarca și admis necondiționat pentru consumul uman în baza unor controale oficiale. Nivelul taxei este stabilit pentru fiecare porc pe baza greutății cântărite la sacrificare, care înseamnă greutatea unei carcase de porc inclusiv capul și picioarele, însă fără osânză („Flomme”) și în stare caldă în timpul abatorizării.
III. Situația de fapt și cererea de decizie preliminară
15. Moesgaard Meat 2012 A/S a exploatat între anii 2014 și 2016 un abator fără a deține o autorizație în conformitate cu Legea daneză privind protecția mediului. Societatea a obținut o asemenea autorizație abia la 9 mai 2018, după ce a îndeplinit anumite condiții impuse de autoritățile de mediu.
16. Drept urmare, Moesgaard Meat și administratorul său, PO, au fost acuzați că au încălcat Legea daneză privind protecția mediului ca urmare a exploatării în perioada menționată anterior, fără autorizație de mediu, a unui abator a cărui producție de carcase depășea cantitatea de 50 de tone pe zi, ceea ce constituia un risc de afectare a mediului.
17. În procedura penală respectivă, dezacordul dintre părți privește problema dacă greutatea carcasei se determină pe baza greutății animalelor neprelucrate, a „materiei prime”, sau pe baza produsului finit, respectiv corpul fără cap în stare refrigerată (exsanguinat). Totodată, părțile nu sunt de acord în ceea ce privește problema dacă la calcularea producției zilnice se ține seama numai de zilele în care are loc sacrificarea în sine sau și de zilele în care au loc alte lucrări care au legătură cu sacrificarea. În sfârșit, diferendul dintre părți vizează problema dacă la calcularea capacității unui abator poate fi relevant volumul de producție, în condițiile în care, din cauza unor măsuri ilegale – în speță, folosirea unor containere frigorifice suplimentare –, acest volum depășește capacitatea instalației în lipsa acestor măsuri ilegale.
18. Această procedură se află în a treia instanță în fața Højesteret (Curtea Supremă), care adresează Curții următoarele întrebări:
„1) Punctul 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale trebuie interpretat în sensul că noțiunea de «prelucrare a carcaselor» include procesul de sacrificare, care începe în momentul în care animalul este scos din stabulație, asomat și ucis și se termină în momentul în care sunt tranșate bucățile mari standard, astfel încât greutatea animalului sacrificat trebuie calculată înainte de îndepărtarea gâtului și a capului, precum și a organelor și a măruntaielor, sau prin «prelucrare a carcaselor» se înțelege producția de carcase de porc după îndepărtarea organelor și a măruntaielor, precum și a gâtului și a capului și după exsanguinare și răcire, astfel încât greutatea animalului sacrificat trebuie calculată numai la acel moment?
2) Punctul 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale trebuie interpretat în sensul că, pentru a determina numărul de zile de producție incluse în capacitatea «pe zi», trebuie luate în considerare numai zilele în care se realizează asomarea, uciderea și tranșarea imediată a porcului pentru sacrificare sau trebuie luate în considerare și zilele în care se efectuează operațiunile de pregătire a porcinelor pentru abatorizare, care includ pregătirea animalului pentru sacrificare, răcirea animalului sacrificat și îndepărtarea capului și a gâtului animalului?
3) Punctul 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale trebuie interpretat în sensul că «capacitatea» unui abator trebuie calculată ca fiind producția maximă zilnică în decurs de 24 de ore, sub rezerva constrângerilor fizice, tehnice sau juridice pe care abatorul le respectă efectiv, dar nu mai mică decât producția realizată de acesta, sau «capacitatea» unui abator poate fi mai mică decât producția realizată de acesta, de exemplu, în cazul în care nivelul respectiv de producție a fost atins fără a se ține seama de constrângerile fizice, tehnice sau juridice cu privire la producție care sunt prezumate la calcularea «capacității» abatorului?”
19. PO împreună cu Moesgaard Meat, Regatul Danemarcei și Comisia Europeană au prezentat observații scrise, precum și observații orale în ședința din 9 martie 2023.
IV. Apreciere juridică
20. Poate părea surprinzător la prima vedere că, în cadrul unei proceduri penale, se solicită Curții să interpreteze dispoziții ale unei directive. Totuși, instanța de trimitere nu intenționează în niciun caz să îi condamne pe inculpați în mod direct în temeiul unei directive, ci dorește să țină seama de interpretarea sa, în scopul de a interpreta în conformitate cu aceasta dispozițiile Legii daneze privind protecția mediului, care corespund în mare parte directivei. Astfel, condamnarea inculpaților depinde de aspectul dacă ei au încălcat aceste dispoziții de transpunere.
21. Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva privind emisiile industriale, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație nu este exploatată fără autorizație. Potrivit articolului 3 punctul 3, o instalație înseamnă o unitate tehnică staționară în cadrul căreia se desfășoară, pe același amplasament, una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I. La punctul 6.4 litera (a) din anexa I este enumerată exploatarea abatoarelor cu o capacitate de prelucrare a carcaselor de peste 50 de tone pe zi.
22. Prin intermediul întrebărilor preliminare se solicită interpretarea noțiunilor cu ajutorul cărora este descris acest tip de instalație. Vom răspunde la întrebări în ordine inversă.
23. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă capacitatea unui abator poate fi mai mică decât producția realizată efectiv de acesta (secțiunea A de mai jos). Cea de a doua întrebare se referă la noțiunea „pe zi” și la determinarea numărului zilelor de producție (secțiunea B de mai jos). Prima întrebare vizează interpretarea noțiunii de „prelucrare a carcaselor” și, în acest sens, în special, problema dacă este relevantă greutatea animalului sacrificat sau greutatea carcasei animalului eviscerat, după ce au fost îndepărtate anumite părți ale corpului (secțiunea C de mai jos).
A. A treia întrebare – producția efectivă
24. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă capacitatea unui abator trebuie apreciată pe baza constrângerilor de natură fizică, tehnică sau juridică sau pe baza producției realizate efectiv.
25. Potrivit articolului 4 alineatul (1) prima teză din Directiva privind emisiile industriale, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație nu este exploatată fără autorizație. Prin urmare, este necesar să se poată constata dacă o instalație intră sub incidența acestei dispoziții înainte de punerea sa în funcțiune.
26. Pentru a garanta acest lucru, statele membre se asigură că, înainte de punerea în funcțiune, se verifică dacă instalația trebuie autorizată. Dacă și cum a avut loc această verificare în cazul abatorului în discuție nu s‑a putut stabili din păcate nici în urma întrebării adresate în ședință.
27. Producția realizată efectiv în timpul funcționării ulterioare nu este în niciun caz un criteriu adecvat pentru a determina ex ante dacă o instalație trebuie autorizată. În mod firesc, această informație este disponibilă abia mult mai târziu, după momentul la care se hotărăște dacă este necesară o autorizație.
28. În consecință, capacitatea unei instalații trebuie apreciată pe baza altor criterii. Dat fiind că noțiunea de capacitate a unei instalații desemnează volumul său maxim de producție, aceste criterii trebuie căutate în constrângerile de natură fizică, tehnică sau juridică proprii instalației(10), fapt recunoscut de toate părțile. În schimb, nu pot fi relevante intențiile sau obiectivele de producție ale operatorului unei instalații, întrucât astfel s‑ar întemeia riscul unei eludări a obligației de a deține o autorizație prin inducerea în eroare cu privire la intențiile sau obiectivele reale.
29. Pentru aprecierea capacității instalației este necesar să se constate care este componenta instalației sau etapa de producție din instalația supusă analizei care limitează capacitatea(11), deoarece etapele de producție realizate în celelalte componente ale instalației depind cu necesitate de această etapă. În aceste alte componente nu se mai poate produce, pentru că în etapa care limitează capacitatea fie nu mai pot fi prelucrate alte produse intermediare, fie nu mai sunt livrate produse intermediare pentru alte etape din aval. Chiar dacă în aceste alte componente ale instalației mai sunt încă disponibile capacități, acestea nu mai pot fi folosite.
30. În procedura principală se discută, printre altele, dacă trebuie avut în vedere un nivel al producției care a fost atins numai datorită containerelor de răcire suplimentare instalate ilegal.
31. Înțelegem această discuție în sensul că capacitatea de răcire limitează producția din abatorul în discuție și astfel capacitatea totală. Cu alte cuvinte: când instalațiile de răcire sunt pline, în abator nu mai pot fi sacrificate alte animale, pentru că, în caz contrar, carnea s‑ar altera. Capacitatea neutilizată de sacrificare a animalelor nu sporește, așadar, capacitatea abatorului în ansamblu odată cu utilizarea tuturor instalațiilor de răcire.
32. Dacă capacitatea de răcire crește ulterior prin instalarea unor containere de răcire suplimentare, aceasta înseamnă o modificare a instalației. În cazul în care instalația deține deja o autorizație în conformitate cu Directiva privind emisiile industriale, operatorul este obligat, în temeiul articolului 20 alineatul (1) din Directiva privind emisiile industriale, să comunice această modificare autorității competente.
33. Dacă valoarea prag pentru obligația de a deține o autorizație este depășită abia odată cu instalarea acestor containere de răcire suplimentare – prin urmare, instalația nu deține încă o autorizație în conformitate cu Directiva privind emisiile industriale –, conform articolului 4, ea poate fi exploatată împreună cu noile containere de răcire abia după acordarea unei asemenea autorizații. Operatorul trebuie, așadar, obligat să depună o solicitare de autorizare și să aștepte acordarea autorizației înainte de a pune în funcțiune containerele de răcire.
34. Considerații similare ar trebui aplicate atunci când dispar sau se reduc alte constrângeri de natură fizică, tehnică sau juridică. De exemplu, capacitatea unei instalații poate crește prin desființarea constrângerilor referitoare la timpul de lucru zilnic. Și în acest caz, ar trebui să se solicite o autorizație anterior depășirii pentru prima dată a valorii prag. Ar fi însă disproporționat ca, în perioada până la acordarea eventuală a autorizației, să se impună oprirea instalației, câtă vreme timpul de lucru suplimentar disponibil nu este (încă) folosit.
35. În pofida importanței relevante a constrângerilor de natură fizică, tehnică sau juridică proprii instalației, la operarea efectivă nu se poate ignora o depășire a capacității prezumate. Dimpotrivă, o asemenea depășire este un indiciu important în sensul că aprecierea capacității instalației s‑a întemeiat pe premise false.
36. Prin urmare, în cazul unei instalații care nu a fost autorizată în conformitate cu Directiva privind emisiile industriale, din depășirea valorii prag aplicate în producția efectivă este necesar să se concluzioneze că aceasta ar putea avea nevoie de o autorizație.
37. Într‑un asemenea caz, operatorul instalației trebuie să fie obligat să informeze neîntârziat autoritatea competentă să decidă cu privire la autorizație. Ea trebuie să aprecieze capacitatea instalației pe baza noilor informații, precum și a tuturor celorlalte împrejurări din cazul dat. Dacă reiese că, într‑adevăr, capacitatea a fost subestimată din eroare, operatorul trebuie cel puțin să depună o cerere de autorizare. Este posibil să fie necesară oprirea funcționării până la acordarea autorizației sau cel puțin să se fixeze o limitare legală a capacității utilizabile. Dacă operatorul a contribuit la această eroare, este posibilă chiar o sancțiune corespunzătoare.
38. Este însă de asemenea posibil ca depășirea valorii prag să fie o întâmplare unică, extraordinară, care nu se repetă în mod obișnuit. Acesta ar putea fi cazul atunci când volumul de producție se datorează depășirii constrângerilor legale sau limitelor tehnice ale capacității anumitor componente ale instalației, care determină alte dezavantaje, de exemplu, o uzură excesivă a aparatelor sau o calitate scăzută a producției. În astfel de cazuri, este posibil ca din volumul de producție efectiv, care este în mod excepțional ridicat, autoritatea competentă să nu tragă concluzia că există o capacitate mai mare a instalației și astfel că este necesară o autorizație.
39. La cea de a treia întrebare este, prin urmare, necesar să se răspundă că, în aplicarea punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale, capacitatea unei instalații trebuie apreciată pe baza constrângerilor de natură fizică, tehnică sau juridică proprii instalației. Dacă producția realizată efectiv într‑o instalație, pentru care nu s‑a acordat inițial o autorizație, depășește ulterior capacitatea prezumată și valoarea prag aplicabilă, operatorul trebuie să fie obligat să informeze neîntârziat autoritatea competentă pentru autorizație, care trebuie să ia celelalte măsuri necesare.
B. A doua întrebare – capacitatea zilnică
40. Obiectul celei de a doua întrebări este determinarea capacității zilnice a unei instalații.
41. Această întrebare se adresează în împrejurările în care, potrivit cererii de decizie preliminară, la Moesgaard Meat, procesul de sacrificare este împărțit în trei zile în total. În prima zi, animalele sunt livrate și pregătite, în a doua zi sunt sacrificate și atârnate într‑o cameră de răcire și în a treia zi se separă capul și gâtul, iar carcasele sunt pregătite pentru a fi livrate. Sacrificarea animalelor are loc numai în zilele lucrătoare, duminică fiind totuși livrate animale pentru a fi sacrificate luni, iar animalele sacrificate vineri sunt prelucrate mai departe sâmbătă. Prin urmare, în opinia Moesgaard Meat, pentru determinarea capacității zilnice, producția săptămânală trebuie împărțită la șapte zile. În schimb, Danemarca consideră că trebuie avute în vedere numai zilele în care animalele sunt sacrificate efectiv.
42. În prezentul litigiu, se prezumă, din nou în mod eronat, că capacitatea unei instalații care duce la nașterea obligației de a deține o autorizație poate fi determinată direct pe baza producției realizate efectiv.
43. Pentru decizia privind obligația de a deține o autorizație, capacitatea de producție trebuie totuși apreciată – după cum am precizat(12) – ex ante, pe baza proprietăților instalației și a fiecăreia dintre componentele sale. În acest context, ținând seama de constrângerile de natură fizică, tehnică sau juridică ale fiecăreia dintre componentele instalației, este necesar, în principiu, să se constate capacitatea maximă a instalației în ansamblul său. Pentru capacitate este decisivă partea din instalație sau etapa de producție care limitează capacitatea întregii instalații(13).
44. Nu este însă important dacă în această etapă (sau în această zi) se fabrică deja produsul finit, care ar trebui realizat. Dimpotrivă, este necesar să se constate care este cantitatea de produs finit ce poate fi obținută din produsul intermediar al etapei de producție decisivă, deoarece această cantitate este, după cum spuneam, determinantă pentru volumul de producție pe care îl poate realiza instalația în ansamblul său.
45. Dacă se dovedește a fi corectă ipoteza că capacitățile de răcire ale abatorului în litigiu limitează volumul de producție, este necesar, așadar, să se verifice mai întâi câte animale sacrificate pot fi introduse zilnic în instalațiile de răcire, iar apoi care este cantitatea de carcase ce poate fi obținută din acestea.
46. Pentru a determina capacitatea maximă, trebuie să se pornească de la premisa funcționării zilnice neîntrerupte, respectiv timp de 24 de ore pe zi, în măsura în care nu operează niciuna din constrângerile menționate(14). Dacă, în urma aprecierii realizate pe baza acestor constrângeri, se dovedește că nu este posibilă funcționarea neîntreruptă, de exemplu, din cauza constrângerilor legale sau a lucrărilor de întreținere necesare, acest lucru trebuie avut în vedere la determinarea capacității zilnice.
47. În schimb, pentru determinarea capacității zilnice, este neesențial dacă, din cauza constrângerilor menționate, în anumite zile, funcționarea nu este posibilă sau este posibilă numai funcționarea limitată, de exemplu, din cauza interdicțiilor de funcționare din zilele de duminică și/sau din zilele de sărbătoare. Punctul 6.4. litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale stabilește un prag zilnic. Dacă ar trebui să se țină seama de fluctuațiile capacității, reglementarea s‑ar referi la capacitatea pe perioade mai lungi. Prin urmare, este necesar să se aibă în vedere capacitatea maximă din zilele în care capacitatea poate fi și folosită, iar nu media valorilor mai multor zile.
48. Această concluzie este susținută și de scopul consacrat la articolul 1 alineatul (1) și în considerentul (2) al Directivei privind emisiile industriale, și anume de a preveni sau cel puțin de a reduce poluarea(15). În acest scop, sunt relevante și consecințele permanente ale unei instalații asupra mediului, însă instalația trebuie să fie proiectată în primul rând astfel încât să se evite sau cel puțin să se reducă consecințele deosebit de grave asupra mediului, care apar în cazul vârfurilor de producție. În caz contrar, ar exista temerea că, în cazul unei producții deosebit de intense, instalația cauzează o poluare disproporționată(16).
49. Astfel, dacă o instalație ar fi proiectată numai pentru gestionarea consecințelor asupra mediului la o producție medie, sistemele de prevenire sau de reducere a poluării ar fi suprasolicitate în cazul unei producții deosebit de intensive. Astfel, în cazul unui abator, ar exista temerea că o parte din apa uzată nu mai poate fi epurată sau că sunt generate deșeuri care nu sunt depozitate corespunzător.
50. În schimb, organizarea propriu‑zisă a funcționării nu este relevantă decât în măsura în care se manifestă aceste constrângeri. Dacă, din cauza constrângerilor juridice, de exemplu, instalația nu poate funcționa decât o parte a zilei, această constrângere se manifestă inevitabil în organizarea propriu‑zisă a timpului de lucru. Volumul de producție realizat în acest timp coincide cu capacitatea instalației.
51. În schimb, dacă, independent de constrângerile de natură fizică, tehnică sau juridică, funcționarea este organizată de așa manieră încât capacitatea disponibilă efectiv nu este pe deplin folosită, acest lucru nu modifică în niciun fel capacitatea instalației care determină obligația de a deține o autorizație. Întrucât capacitatea instalației cuprinde volumul de producție maxim, acesta nu poate depinde în special de restrângeri ale producției motivate de rațiuni pur economice.
52. În consecință, la cea de a doua întrebare trebuie să se răspundă că capacitatea zilnică a unei instalații în sensul punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale se determină pe baza producției maxime care poate fi realizată în interval de 24 de ore, având în vedere constrângerile de natură fizică, tehnică sau juridică ale tuturor componentelor instalației.
C. Prima întrebare – noțiunea de „carcasă”
53. Prin intermediul primei întrebări, ar trebui să se lămurească ce sunt „carcasele” a căror greutate trebuie avută în vedere la calcularea capacității de producție a unui abator. Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă trebuie să se țină seama de greutatea animalelor imediat după sacrificare, care corespunde practic greutății în viu, sau de greutatea după alte etape de prelucrare, respectiv după îndepărtarea organelor și a măruntaielor, separarea gâtului și a capului, precum și după exsanguinarea și răcirea animalului sacrificat.
54. Această delimitare poate avea în practică consecințe considerabile în ceea ce privește pragul relevant pentru obligația de a deține o autorizație în conformitate cu Directiva privind emisiile industriale. În Danemarca, etapele de prelucrare ulterioare sacrificării reduc greutatea bovinelor cu aproximativ 45 % și a porcinelor cu aproximativ 33 %(17).
55. Astfel cum recunosc toate părțile, această problemă nu poate fi apreciată pe baza Ordinului danez privind taxa de producție pentru sacrificarea și exportul porcinelor. Pentru aplicarea Directivei privind emisiile industriale, capacitatea abatoarelor trebuie stabilită pe baza noțiunilor din dreptul Uniunii, care trebuie interpretate autonom(18). Cu toate acestea, nu trebuie exclus ca volumul producției indicat în legătură cu această taxă să permită o apreciere a cantității de carcase rezultate efectiv.
56. Prin raportare strictă la semnificația termenului, noțiunea „prelucrarea carcaselor” de la punctul 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale poate fi înțeleasă în sensul că vizează animalele imediat după sacrificare. În câteva versiuni lingvistice se utilizează o noțiune care la origini desemnează o ființă moartă(19). Dar și noțiunea germană „Schlachtkörper” (carcasă) este compusă din cuvintele „schlachten” (a sacrifica) și „Körper” (corp), desemnând deci un corp sacrificat, cu alte cuvinte ucis. În această accepțiune, noțiunea de prelucrare ar trebui asimilată sacrificării.
57. Cu toate acestea, nu trebuie ignorat înțelesul propriu al noțiunilor utilizate din sectorul economic respectiv, în speță sacrificarea animalelor de fermă, cel puțin pentru faptul că noțiunea reglementează capacitatea abatoarelor. În cazul anumitor versiuni lingvistice, trimiterea la sacrificare rezultă din chiar noțiunea care desemnează rezultatul producției. Este cazul noțiunii spaniole „canal”(20), al noțiunii daneze „slagtekrop”(21), al noțiunii germane „Schlachtkörper”, al noțiunii neerlandeze „geslachte dieren” (animale sacrificate) sau al noțiunii suedeze „slaktvikt” (greutate carcasă).
58. Pentru accepțiunea noțiunilor utilizate din sectorul economic respectiv sunt revelatoare dispozițiile corespunzătoare din dreptul Uniunii. Noțiunile folosite în majoritatea versiunilor lingvistice ale punctului 6.4. litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale sunt definite în mod expres în dreptul Uniunii în sensul că, după sacrificare, urmează alte etape de prelucrare, care reduc greutatea.
59. Definiția de la articolul 2 litera (d) din Directiva 64/433, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/497, cuprindea întregul corp al unui animal sacrificat după exsanguinare, eviscerare și separarea membrelor de la articulația carpometacarpiană sau tarsometatarsiană, a capului, a cozii și a glandelor mamare și, în plus, după jupuire în cazul bovinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor.
60. Potrivit dispoziției în vigoare în prezent a punctului 1.9 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004, carcasă înseamnă corpul unui animal crescut pentru carne după sacrificare și eviscerare. Din această dispoziție nu reiese însă cu claritate care sunt părțile corpului care se îndepărtează în procesul de eviscerare.
61. În această privință, Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 este de mai mare ajutor. Potrivit acestuia, carcasă înseamnă, în cazul bovinelor și al ovinelor, întregul corp al unui animal sacrificat, astfel cum se prezintă după sângerare, eviscerare și jupuire, iar în cazul porcinelor înseamnă corpul unui porc după sacrificare, sângerare și eviscerare, întreg sau separat de‑a lungul liniei mediane. Din dispozițiile privind prezentarea carcaselor rezultă că, în cazul bovinelor și al ovinelor, este necesar să se îndepărteze capul și labele picioarelor, măruntaiele și organele sexuale, iar în cazul porcinelor, limba, părul, copitele, organele genitale, osânza, rinichii și diafragma.
62. În această privință, este necesar să se sublinieze două aspecte.
63. În primul rând, la adoptarea regimului inițial privind autorizația de mediu pentru abatoare din Directiva 96/61, era în vigoare definiția din Directiva 64/433, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/497. Prin urmare, trebuie să se prezume că a influențat înțelesul noțiunii în cadrul procedurii legislative.
64. În al doilea rând, evoluția versiunii în limba germană a dispoziției privind obligația de a deține o autorizație din Directiva privind emisiile industriale revelează înțelesul noțiunilor din dispozițiile referitoare la sacrificare. Directiva 96/61 nu utiliza [în versiunea în limba germană], la fel ca definiția din Directiva 64/433, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/497, noțiunea de „Schlachtkörper [carcasă]”, ci noțiunea de „Tierkörper [corp de animal]”. A fost înlocuită prin noțiunea de „Schlachtkörper [carcasă]” abia în Directiva privind emisiile industriale în vigoare în prezent, care este utilizată și în cele mai recente dispoziții privind sacrificarea.
65. În plus, definițiile cuprinse în dispozițiile privind sacrificarea corespund introducerii, subliniată de Comisie, din anexa I la Directiva privind emisiile industriale, potrivit căreia valorile prag din anexă se referă în ansamblu la capacitățile de producție, prin urmare, la volumul de produs obținut. Cu toate că aceasta nu se aplică tuturor tipurilor de instalații, cel puțin valoarea prag se referă, potrivit modului de redactare, la producție.
66. În consecință, potrivit informațiilor disponibile, și sectorul economic respectiv consideră că prin carcase se înțelege carcasele prelucrate ale animalelor după îndepărtarea părților esențiale. Acest lucru reiese din informațiile furnizate de autoritățile Flandrei, ale Regatului Unit și ale Germaniei, prezentate în cererea preliminară. În primul rând, însă, documentul de referință privind cele mai bune tehnici disponibile pentru abatoare, întocmit de Comisie potrivit articolului 16 alineatul (2) din Directiva 96/61, conține un tabel în care se arată că în multe state membre greutatea carcasei („carcase weight”) este net mai mică decât greutatea în viu („live weight”)(22).
67. Luarea în considerare a acestei așteptări legitime a practicii în interpretarea punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale asigură în plus previzibilitatea și precizia acelor legi penale(23), care, așa cum este cazul în procedura principală, depind de obligația de a deține o autorizație.
68. Prin urmare, prin carcasă trebuie să se înțeleagă corpul unui animal sacrificat după eviscerare, așadar, după alte etape de prelucrare.
69. Cu toate acestea, definițiile cuprinse în dispozițiile privind sacrificarea concordă numai în privința eviscerării și a exsanguinării animalelor sacrificate. În schimb, dispozițiile anexei IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, în vigoare în prezent, sunt diferite, în special în ceea ce privește pielea și capul. Ambele trebuie separate în cazul bovinelor și al ovinelor, nu însă și în cazul porcinelor. Definiția din Directiva 64/433, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/497, nu făcea însă nicio diferență între aceste specii.
70. Este necesar să se considere că dispozițiile cuprinse în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, în vigoare în prezent și în perioada în litigiu în procedura națională, au determinat preluarea sau cel puțin au influențat evoluția înțelesului noțiunii în sectorul economic respectiv. Prin urmare, noțiunea de „carcasă” în sensul punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale ar trebui interpretată în conformitate cu definițiile noțiunii de carcasă și cu dispozițiile privind prezentarea enunțate în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
71. În schimb, luarea în considerare a greutății în viu nu poate avea ca temei existența unor versiuni lingvistice în care Directiva privind emisiile industriale folosește alte noțiuni decât cele din dispozițiile privind sacrificarea. Această problemă exista și în Directiva inițială 96/61 în privința versiunilor neerlandeză(24) și suedeză(25), iar astăzi există și în privința versiunilor bulgară(26), cehă(27), maghiară(28), slovenă(29) și slovacă(30).
72. Aceste versiuni lingvistice disparate extind în principiu marja de interpretare și conferă o importanță specială mai ales economiei generale și finalității dispoziției(31).
73. Economia generală, în special referirea la producție, și raportul cu înțelegerea abatorizării în sectorul economic susțin însă teza determinării capacității pe baza greutății animalelor sacrificate prelucrate mai departe.
74. Această economie generală nu își pierde importanța din cauza faptului că obiectivele Directivei privind emisiile industriale – prevenirea și reducerea impactului asupra mediului – susțin mai degrabă luarea în considerare a greutății în viu a animalelor sacrificate.
75. Scopul directivei a fost definit în mod larg și se opune astfel unei interpretări restrânse(32). Există de asemenea un raport mai strâns între impactul asupra mediului al procesului de sacrificare și greutatea în viu decât cu greutatea produsului obținut. Tocmai părțile corpului care se separă de carcasă pot fi nedorite și devin astfel deșeuri. Definițiile din dispozițiile privind sacrificarea nu țin seama în mod firesc de aceste efecte potențiale asupra mediului, pentru că scopul lor nu este protecția mediului, ci igiena în abatoare și organizarea pieței(33).
76. Acest lucru nu exclude însă că, la stabilirea valorii prag pentru obligația de a deține o autorizație, legiuitorul a ținut seama și de faptul că, în cazul carcaselor eviscerate, există o anumită cantitate de părți ale corpului care sunt îndepărtate și care nu sunt incluse în greutatea carcasei. Această cantitate și impactul aferent asupra mediului pot fi evaluate pe baza valorilor istorice și pot influența astfel stabilirea pragului.
77. Astfel cum arată și Comisia, această interpretare a noțiunii de „carcasă” nu împiedică statele membre să extindă obligația de a deține o autorizație atunci când transpun Directiva privind emisiile industriale, raportând pragul la greutatea în viu a animalelor sacrificate(34) sau prin stabilirea unui prag inferior. Aceasta înseamnă măsuri de protecție consolidată, permise în conformitate cu articolul 193 TFUE. Moesgaard Meat arată însă că Danemarca nu a adoptat astfel de dispoziții mai stricte.
78. Prin urmare, la prima întrebare trebuie să se răspundă că noțiunea de „carcasă” în sensul punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva privind emisiile industriale trebuie interpretată în conformitate cu definițiile noțiunii de „carcasă” și cu dispozițiile privind prezentarea din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
V. Concluzie
79. Prin urmare, propunem Curții să răspundă la cererea de decizie preliminară după cum urmează:
1) Capacitatea unei instalații în sensul punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale trebuie evaluată pe baza constrângerilor de natură fizică, tehnică sau juridică proprii acestei instalații. Dacă producția realizată efectiv într‑o instalație, pentru care nu s‑a acordat inițial o autorizație, depășește ulterior capacitatea prezumată și valoarea prag aplicabilă, operatorul trebuie să fie obligat să informeze neîntârziat autoritatea competentă pentru autorizație, care trebuie să ia celelalte măsuri necesare.
2) Capacitatea zilnică a unei instalații în sensul punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva 2010/75 se determină pe baza producției maxime care poate fi realizată în interval de 24 de ore, având în vedere constrângerile de natură fizică, tehnică sau juridică ale tuturor componentelor instalației.
3) Noțiunea de „carcasă” în sensul punctului 6.4 litera (a) din anexa I la Directiva 2010/75 trebuie interpretată în conformitate cu definițiile noțiunii de „carcasă” și cu dispozițiile privind prezentarea din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole.