Language of document :

Acțiune introdusă la 28 octombrie 2011 - Kronofrance/Comisia

(Cauza T-560/11)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamante: Kronofrance SAS (Sully sur Loire, Franța), Kronoply GmbH (Heiligengrabe, Germania) (reprezentanți: R. Nierer și L. Gordalla, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

Anularea Deciziei Comisiei din 23 martie 2011 (C 28/2005), prin care se declară compatibil cu piața internă, în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, ajutorul de stat în cuantum de 69 797 988 de euro acordat de Germania în favoarea Glunz AG și a OSB Deutschland GmbH;

obligarea Comisiei la suportarea propriilor cheltuieli de judecată și a celor efectuate de reclamante.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă două motive.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea TFUE (sau a Tratatului CE) sau a unei dispoziții de punere în aplicare a acestuia

Prin intermediul primului motiv, reclamantele invocă nerespectarea de către Comisie a normelor prevăzute de Cadrul multisectorial privind ajutorul regional pentru proiecte mari de investiții (denumit în continuare "Cadrul multisectorial", JO 1998, C 107, p. 7), întrucât Comisia:

nu a stabilit intensitatea maximă admisibilă, în conformitate cu ceea ce impune, în opinia reclamantelor, punctul 3.1. al Cadrului multisectorial;

a determinat ratele de creștere anuale, în sensul punctului 7.9 al Cadrului multisectorial, referitoare la panourile de particule pentru perioade nerelevante, rezultând astfel un factor de concurență ridicată;

a combinat factori diferiți referitori la starea concurenței pentru un proiect care formează un tot, plasându-se astfel în afara cadrului juridic stabilit la punctul 3.10. din Cadrul multisectorial.

Al doilea motiv întemeiat pe abuzul de putere

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantele susțin săvârșirea de către Comisie a unui abuz de putere cu ocazia examinării ajutorului, în măsura în care aceasta nu a respectat condițiile pe care ea însăși le-a stabilit.

____________