HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)
14 decembrie 2023(*)
„Trimitere preliminară – Agricultură – Organizarea comună a piețelor – Sectorul zahărului – Cotizații la producție – Regulamentul (UE) nr. 1360/2013 – Dreptul la rambursarea contribuțiilor plătite în mod nejustificat – Termene de decădere și de prescripție – Caracterul definitiv al deciziilor de lichidare – Principiile echivalenței și efectivității – Principiul securității juridice”
În cauza C‑655/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală, Germania), prin decizia din 1 iunie 2022, primită de Curte la 19 octombrie 2022, în procedura
I GmbH & Co. KG
împotriva
Hauptzollamt HZA,
CURTEA (Camera a noua),
compusă din doamna O. Spineanu‑Matei, președintă de cameră, domnul J.‑C. Bonichot și doamna L. S. Rossi (raportoare), judecători,
avocat general: domnul N. Emiliou,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru I GmbH & Co. KG, de D. Ehle, Rechtsanwalt;
– pentru Comisia Europeană, de A. C. Becker și B. Hofstötter, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (UE) nr. 1360/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire, pentru anii de comercializare 2001/2002, 2002/2003, 2003/2004, 2004/2005 și 2005/2006, a cotizațiilor la producție pentru sectorul zahărului, pentru anii de comercializare 2001/2002 și 2004/2005, a coeficientului necesar pentru calcularea cotizației suplimentare și a sumelor care urmează a fi plătite vânzătorilor de sfeclă de zahăr de către producătorii de zahăr, având în vedere diferența dintre valoarea maximă a cotizațiilor și valoarea acestor cotizații care urmează a fi încasată pentru anii de comercializare 2002/2003, 2003/2004 și 2005/2006 (JO 2013, L 343, p. 2).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între I GmbH & Co. KG, pe de o parte, și Hauptzollamt HZA (Biroul Vamal Principal, Germania) (denumit în continuare „biroul vamal”), pe de altă parte, în legătură cu rambursarea cotizațiilor la producție în sectorul zahărului plătite în mod nejustificat pentru anul de comercializare 2001/2002.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Regulamentul nr. 1150/2000
3 Articolul 2 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 2007/436/CE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților Europene (JO 2000, L 130, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 184), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 105/2009 al Consiliului din 26 ianuarie 2009 (JO 2009, L 36, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1150/2000”), prevedea:
„(1) În scopul aplicării prezentului regulament, dreptul Comunității asupra resurselor proprii la care se referă articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2007/436/CE, Euratom [a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO 2007, L 163, p. 17)] se constată de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul vamal privind înregistrarea sumei cuvenite și notificarea debitorului.
(2) Data stabilită la care se referă dispozițiile din alineatul (1) trebuie să fie data înregistrării, prevăzută de regulamentul vamal.
În ceea ce privește taxele și alte drepturi legate de organizarea generală a pieței zahărului, data constatării la care se referă alineatul (1) este data notificării [prevăzute] de regulamentele din domeniul zahărului.
În cazul în care notificarea nu este prevăzută explicit, data trebuie să fie data stabilirii de către statele membre a sumelor datorate de debitori, când este necesar, sub formă de acont sau de plată din sold.
[…]
(4) Alineatul (1) se aplică atunci când o notificare trebuie rectificată.”
Regulamentul nr. 1360/2013
4 Considerentele (10)-(12) și (23) ale Regulamentului nr. 1360/2013 enunță:
„(10) [Prin Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții (C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, EU:C:2012:591)], Curtea a dispus anularea Regulamentului (CE) nr. 1193/2009 [al Comisiei din 3 noiembrie 2009 de rectificare a Regulamentelor (CE) nr. 1762/2003, (CE) nr. 1775/2004, (CE) nr. 1686/2005, (CE) nr. 164/2007 și de stabilire, pentru anii de comercializare 2002/2003, 2003/2004, 2004/2005 și 2005/2006, a valorilor cotizațiilor la producție pentru sectorul zahărului (JO 2009, L 321, p. 1)], declarând că, în scopul calculării pierderii medii estimate pe tonă de produs, articolul 15 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 [al Consiliului din 19 iunie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (JO 2001, L 178, p. 1)] se interpretează în sensul că valoarea totală a restituțiilor include valoarea totală a restituțiilor la export efectiv plătite.
(11) Prin urmare, cotizațiile în sectorul zahărului ar trebui să fie stabilite la un nivel corespunzător. […]
(12) Dat fiind că la calcularea cotizațiilor pentru anul de comercializare 2001/2002 s‑a utilizat aceeași metodă ca și cea anulată de către Curte, cotizațiile la producție și coeficientul pentru cotizația suplimentară pentru anul de comercializare 2001/2002 ar trebui de asemenea corectate în mod corespunzător.
[…]
(23) Din motive de securitate juridică și în vederea asigurării unui tratament uniform pentru agenții economici vizați din diferite state membre, este necesar să se fixeze o dată comună de aplicare a cotizațiilor stabilite în prezentul regulament […] Totuși, această dată de aplicare nu ar trebui să se aplice în cazul în care statele membre au obligația, conform legislațiilor lor naționale, să efectueze restituții operatorilor în cauză după respectiva dată de aplicare.”
5 Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament prevede:
„Cotizațiile la producție pentru sectorul zahărului pentru anii de comercializare 2001/2002, 2002/2003, 2003/2004, 2004/2005 și 2005/2006 sunt cele stabilite la punctul 1 din anexă.”
6 Potrivit articolului 2 din regulamentul menționat:
„Data de aplicare a cotizațiilor stabilite prin prezentul regulament, astfel cum este menționată la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din [Regulamentul nr. 1150/2000], este 30 septembrie 2014, cu excepția cazului în care statele membre nu pot respecta această dată de aplicare, în temeiul dispozițiilor legislațiilor lor naționale privind recuperarea sumelor plătite nejustificat de către operatorii economici.”
7 Articolul 3 al doilea, al treilea și al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 1360/2013 stabilește datele de la care cotizațiile la producție, care figurează la punctul 1 din anexa la acest regulament, se aplică în ceea ce privește anii de comercializare 2001/2002-2005/2006. Conform articolului 3 primul paragraf din regulamentul menționat, acesta intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și anume la 20 decembrie 2013.
Regulamentul (UE) 2018/264
8 Articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/264 al Consiliului din 19 februarie 2018 de stabilire a cotizațiilor la producție și a coeficientului pentru calculul cotizației suplimentare în sectorul zahărului pentru anul de comercializare 1999/2000 și de stabilire a cotizațiilor la producție în sectorul zahărului pentru anul de comercializare 2000/2001(JO 2018, L 51, p. 1) prevede:
„Diferența dintre cotizațiile stabilite de [Regulamentul (CE) nr. 2267/2000 al Comisiei din 12 octombrie 2000 de stabilire a cotizațiilor la producție și a coeficientului pentru calculul cotizației suplimentare în sectorul zahărului pentru anul de comercializare 1999/2000 (JO 2000, L 259, p. 29) și de Regulamentul (CE) nr. 1993/2001 al Comisiei din 11 octombrie 2001 de stabilire a cotizațiilor la producție în sectorul zahărului pentru anul de comercializare 2000/2001 (JO 2001, L 271, p. 15)] și cotizațiile prevăzute la articolul 1 din prezentul regulament se rambursează acelor operatori economici care au plătit cotizații aferente anilor de comercializare 1999/2000 și 2000/2001, la cererea motivată a acestora.”
Dreptul german
9 Articolul 12 alineatul (1) prima teză din Marktorganizsgesetz (Legea privind organizarea piețelor), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevedea:
„Dispozițiile [Abgabeordnung (Codul fiscal)] […] se aplică mutatis mutandis cotizațiilor instituite în scopul organizării piețelor care, în temeiul dispozițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (2), sunt prelevate în privința produselor care fac obiectul organizării piețelor, în măsura în care prezenta lege sau regulamentele adoptate în temeiul acesteia nu prevăd o normă derogatorie de la aceste dispoziții.”
10 Articolul 169 alineatele (1) și (2) din Codul fiscal, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevedea:
„(1) O stabilire a impozitului, precum și anularea sau modificarea acestuia nu mai sunt autorizate atunci când termenul pentru stabilirea acestuia a expirat. […]
(2) Termenul de stabilire a impozitului este de:
(1) un an în ceea ce privește impozitele pe consum sau rambursarea acestora;
(2) patru ani în ceea ce privește impozitele și rambursarea acestora, care nu constituie impozite sau rambursări de impozite în sensul punctului 1 ori taxe la import sau la export în sensul articolului 4 punctele 10 și 11 din Codul vamal.”
11 Articolul 170 alineatul (1) din acest cod are următorul cuprins:
„Termenul de stabilire începe să curgă de la sfârșitul anului calendaristic în cursul căruia a luat naștere impozitul sau în cursul căruia un impozit condiționat a devenit necondiționat.”
12 Potrivit articolului 171 alineatul (3) din codul menționat:
„Atunci când, în afara cadrului unei proceduri de contestație sau de exercitare a unei căi de atac jurisdicționale, este formulată o cerere de stabilire a impozitului sau o cerere de anulare, de modificare sau de rectificare a stabilirii impozitului în temeiul articolului 129 înainte de expirarea termenului de stabilire, acest termen nu expiră în această privință înainte de adoptarea unei decizii care nu este supusă căilor de atac cu privire la această cerere.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
13 I era supusă, în calitate de societate producătoare de zahăr, sistemului de cotizații la producție în sectorul zahărului, prevăzut de Regulamentul nr. 1260/2001, pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006.
14 Cuantumul acestor cotizații a fost stabilit în aplicarea unor regulamente adoptate în fiecare an de Comisia Europeană. Pentru anul de comercializare 2001/2002, acest cuantum a fost astfel stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1837/2002 al Comisiei din 15 octombrie 2002 de stabilire, pentru anul de comercializare 2001/2002, a valorilor cotizațiilor la producție și a coeficientului cotizației suplimentare în sectorul zahărului (JO 2002, L 278, p. 13).
15 Prin decizia din 25 noiembrie 2002, adoptată în temeiul acestui regulament, biroul vamal a stabilit valoarea cotizațiilor la producție care trebuiau plătite de I pentru anul de comercializare 2001/2002 (denumită în continuare „decizia din 25 noiembrie 2002”).
16 Prin Hotărârea din 8 mai 2008, Zuckerfabrik Jülich și alții (C‑5/06 și C‑23/06-C‑36/06, EU:C:2008:260), precum și prin Ordonanțele din 6 octombrie 2008, Raffinerie Tirlemontoise (C‑200/06, EU:C:2008:541) și SAFBA (C‑175/07-C‑184/07, EU:C:2008:543), Curtea a declarat nevalide regulamentele Comisiei referitoare la anii de comercializare 2002/2003-2004/2005.
17 Prin decizia din 27 ianuarie 2010, biroul vamal a respins o cerere de modificare a deciziei din 25 noiembrie 2002 formulată de I.
18 Prin Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții (C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, EU:C:2012:591), Regulamentul nr. 1193/2009, care modificase regulamentele Comisiei referitoare la anii de comercializare 2002/2003-2004/2005, a fost, la rândul său, declarat nevalid de către Curte. În urma pronunțării acestei hotărâri, Consiliul Uniunii Europene a procedat la o nouă stabilire a cotizațiilor la producție în sectorul zahărului pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006, prin adoptarea Regulamentului nr. 1360/2013, în care a redus cotizațiile referitoare la acești ani de comercializare.
19 La 18 decembrie 2014, I a prezentat biroului vamal o nouă cerere având ca obiect modificarea cotizațiilor și rambursarea sumelor plătite cu titlu de excedent, majorate cu dobânzi, întemeiată pe Regulamentul nr. 1360/2013.
20 Prin decizia din 28 ianuarie 2016, confirmată în urma unei proceduri de contestație, biroul vamal a respins această nouă cerere, pentru motivul că decizia din 25 noiembrie 2002 rămăsese definitivă.
21 Finanzgericht (Tribunalul Fiscal, Germania) a respins acțiunea introdusă de I împotriva deciziei din 28 ianuarie 2016, pentru motivul că reducerea retroactivă a cotizațiilor efectuată prin Regulamentul nr. 1360/2013 nu avusese niciun efect asupra deciziei definitive din 25 noiembrie 2002, modificarea acestei decizii fiind reglementată exclusiv de dreptul național.
22 I a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală, Germania), instanța de trimitere. În susținerea recursului, aceasta arată că, în Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland (C‑360/18, EU:C:2019:1124), Curtea ar fi confirmat existența unui drept, întemeiat pe dreptul Uniunii, la rambursarea cotizațiilor plătite în mod nejustificat. I susține că numai de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1360/2013 aceste cotizații au putut fi stabilite în mod corect și a fost, așadar, în măsură să exercite acest drept la rambursare. Prin urmare, nu ar trebui ca dreptul la rambursare să depindă de o anulare sau de o modificare a deciziei din 25 noiembrie 2002. I concluzionează că principiul efectivității se opune ca biroul vamal să se prevaleze de termenele de prescripție naționale și de caracterul definitiv al acestei decizii.
23 Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea articolului 2 din Regulamentul nr. 1360/2013 și cu privire la raporturile dintre principiul securității juridice din dreptul Uniunii și Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland (C‑360/18, EU:C:2019:1124).
24 În această privință, instanța de trimitere consideră, mai întâi, că dreptul Uniunii nu reglementează condițiile procedurale pentru modificarea deciziilor de stabilire a cotizațiilor adoptate în temeiul Regulamentului nr. 1837/2002 și pentru formularea unei cereri de rambursare. Aceste condiții ar fi, așadar, reglementate de dreptul național, în conformitate cu modalitățile procedurale prevăzute de acest drept.
25 Or, în conformitate cu dreptul național aplicabil, I nu ar avea dreptul la rambursarea valorii cotizațiilor plătite în mod nejustificat. Astfel, decizia din 25 noiembrie 2002 ar fi dobândit un caracter definitiv și nu ar mai fi posibilă modificarea retroactivă a acesteia, întrucât termenul de stabilire a cotizațiilor la producție în sectorul zahărului pentru anul de comercializare 2001/2002 expirase în luna februarie 2010, dar înainte de adoptarea Regulamentului nr. 1360/2013. Potrivit instanței de trimitere, în măsura în care dreptul german nu prevede rambursarea cotizațiilor la producție în lipsa unei modificări a deciziei administrative definitive prin care au fost stabilite aceste cotizații, rambursarea respectivelor cotizații percepute nejustificat nu este posibilă decât cu condiția ca un drept la rambursare să rezulte direct din dreptul Uniunii.
26 Această instanță apreciază, în continuare, că un astfel de drept nu rezultă în mod automat din Regulamentul nr. 1360/2013, în măsura în care nu îi pare clar în ce cazuri și în ce condiții procedurale trebuie să se efectueze rectificarea retroactivă prevăzută de acest regulament. Faptul că o rectificare retroactivă nu implică în mod automat un drept la rambursare ar putea fi de asemenea dedus a contrario din articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul 2018/264, aplicabil anilor de comercializare 1999/2000 și 2000/2001, în care legiuitorul Uniunii Europene ar fi prevăzut în schimb în mod expres un asemenea drept, ceea ce ar fi fost inutil dacă acest drept rezulta de la bun început din modificarea cotizațiilor.
27 Instanța menționată consideră însă că un drept la rambursarea cotizațiilor plătite nejustificat rezultă din cerința de a asigura efectul util al Regulamentului nr. 1360/2013, așa cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland (C‑360/18, EU:C:2019:1124), astfel încât numai valoarea exactă a cotizațiilor să fie datorată de producătorii de zahăr. Aceasta adaugă că, deși procedura și modalitățile de rambursare, din care fac parte termenele de prescripție sau de decădere, intră sub incidența dreptului național, statele membre trebuie totuși să respecte principiile echivalenței și efectivității, astfel încât nu trebuie să fie practic imposibil ca producătorii de zahăr să depună o cerere de rambursare. În speță, expirarea termenului de stabilire a cotizațiilor și caracterul definitiv al deciziilor de impunere care rezultă din aceasta nu ar trebui, așadar, să împiedice exercitarea dreptului la rambursare al reclamantei din litigiul principal.
28 Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de concluzii cu principiul general al securității juridice din dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kühne & Heitz (C‑453/00, EU:C:2004:17), precum și în Hotărârea din 20 decembrie 2017, Incyte (C‑492/16, EU:C:2017:995). Potrivit acestei jurisprudențe, în principiu dreptul Uniunii nu ar impune revocarea unei decizii administrative care a dobândit caracter definitiv, în măsura în care acest caracter, dobândit la expirarea unor termene rezonabile de introducere a unei acțiuni sau prin epuizarea căilor de atac, contribuie la securitatea juridică. În plus, din jurisprudența menționată ar rezulta că un organ administrativ nu ar fi obligat să reexamineze o decizie de stabilire a contribuțiilor pentru a ține seama de o decizie dată de Curte decât atunci când printre altele această modificare este încă posibilă în temeiul dreptului național.
29 Or, potrivit instanței de trimitere, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland (C‑360/18, EU:C:2019:1124), ar contrazice o astfel de jurisprudență, întrucât ar recunoaște existența unui drept la rambursare, deși decizia administrativă națională a dobândit un caracter definitiv, iar termenul de prescripție pentru recuperarea taxelor plătite în mod nejustificat a expirat deja. Aceasta ar fi situația cu atât mai mult cu cât în speță modificarea cotizațiilor prin Regulamentul nr. 1360/2013 a intervenit la aproximativ 11 ani după anul de comercializare în cauză.
30 În sfârșit, potrivit instanței de trimitere, s‑ar pune de asemenea problema dacă reclamanta din litigiul principal s‑a adresat în timp util biroului vamal pentru a obține rambursarea cotizațiilor percepute în mod nejustificat și dacă termenul stabilit la articolul 2 din Regulamentul nr. 1360/2013, și anume 30 septembrie 2014, se aplica producătorilor de zahăr. Această instanță consideră că, în temeiul articolului 2 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1150/2000, termenul respectiv se adresează statelor membre și urmărește să garanteze că resursele proprii ale Uniunii sunt puse la dispoziția Comisiei anterior acestei date. Cu toate acestea, dacă termenul menționat nu este data limită pentru introducerea unei cereri de rambursare a cotizațiilor plătite în mod nejustificat, ar exista o îndoială cu privire la termenul în care trebuie introdusă o astfel de cerere.
31 În aceste condiții, Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 2 din Regulamentul nr. 1360/2013 trebuie interpretat în sensul că un producător de zahăr ar fi trebuit să formuleze până la 30 septembrie 2014 cererea de rambursare a cotizațiilor percepute în mod nejustificat?
2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: într‑un caz precum cel din speță (cotizații stabilite cu încălcarea dreptului Uniunii, dar care au dobândit un caracter definitiv, a căror rambursare a fost solicitată numai după un an de la stabilirea cu efect retroactiv, prin Regulamentul nr. 1360/2013, a unui coeficient mai mic), autoritatea competentă este îndreptățită să refuze rambursarea cotizațiilor la producție percepute în mod necuvenit, invocând dispozițiile naționale privind caracterul definitiv [al unei decizii] și termenul de stabilire aplicabil în temeiul dispozițiilor naționale în privința deciziilor de impunere a cotizațiilor, precum și principiul securității juridice prevăzut de dreptul Uniunii?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
32 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 din Regulamentul nr. 1360/2013 trebuie interpretat în sensul că termenul pentru introducerea unei cereri, întemeiată pe acest regulament, prin care se urmărește obținerea rambursării sumelor plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații la producție în sectorul zahărului expiră cel târziu la data stabilirii acestor cotizații, și anume la 30 septembrie 2014.
33 Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie arătat de la bun început că, după cum reiese din considerentele (10) și (11) ale Regulamentului nr. 1360/2013, acesta a fost adoptat de Consiliu pentru a se conforma Hotărârii din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții (C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, EU:C:2012:591). În această hotărâre, Curtea a considerat printre altele că metoda utilizată de Comisie pentru a stabili cotizațiile la producție în sectorul zahărului pentru anii de comercializare 2002/2003-2005/2006 nu era corectă și, prin urmare, că producătorii de zahăr în cauză aveau dreptul să obțină rambursarea sumelor plătite în mod nejustificat în temeiul acestor cotizații, însoțite de dobânzi. Potrivit considerentului (12) al acestui regulament, întrucât metoda utilizată pentru calcularea cotizațiilor pentru anul de comercializare 2001/2002 era aceeași cu cea declarată nevalidă de către Curte, cotizațiile la producție, precum și coeficientul cotizației suplimentare aferente acestora trebuiau de asemenea rectificate. Regulamentul menționat urmărește astfel să corecteze retroactiv valoarea cotizațiilor pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006, în conformitate cu metoda validată de Curte în hotărârea menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctele 35 și 36).
34 Rezultă, pe de o parte, că Regulamentul nr. 1360/2013 pune în aplicare dreptul la rambursarea sumelor plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații la producție în sectorul zahărului pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006 pe care producătorii de zahăr îl au în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum a fost interpretat de Curte. Pentru a garanta efectul util al acestui regulament, acești producători de zahăr trebuie, prin urmare, să poată obține efectiv o astfel de rambursare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctele 37 și 38).
35 Pe de altă parte, acest drept la rambursare nu poate fi exercitat decât începând cu data intrării în vigoare a regulamentului menționat, și anume începând cu 20 decembrie 2013. Astfel, numai începând cu această dată autoritățile naționale competente au putut, ca urmare a stabilirii retroactive a noilor cotizații la producție în sectorul zahărului, să determine valoarea exactă a cotizațiilor plătite în mod nejustificat de către fiecare dintre producătorii în cauză. De asemenea, numai începând cu data menționată, acești producători au avut posibilitatea de a lua cunoștință de această valoare și, prin urmare, de a introduce în mod valabil cereri având ca obiect obținerea rambursării cotizațiilor plătite în mod nejustificat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctele 40 și 41).
36 În ceea ce privește condițiile și termenul de exercitare a dreptului la rambursare menționat, trebuie arătat mai întâi că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1360/2013, punctul 1 din anexa la acesta din urmă stabilește noile cotizații la producție în sectorul zahărului, exprimate sub forma unei sume în euro pe tona de produs, pentru fiecare an de comercializare, începând cu anul de comercializare 2001/2002 și până în anul de comercializare 2005/2006. În continuare, articolul 2 din acest regulament stabilește în principiu data la care statele membre trebuie să înscrie în contul resurselor proprii ale Uniunii cuantumul acestor noi cotizații. În sfârșit, articolul 3 din regulamentul menționat stabilește datele de la care respectivele cotizații noi se aplică retroactiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctele 42-44).
37 În special, din articolul 2 din Regulamentul nr. 1360/2013 coroborat cu articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1150/2000 rezultă că data stabilită prin prima dintre aceste dispoziții, și anume 30 septembrie 2014, este data la care statele membre trebuiau în principiu să stabilească sumele datorate de debitori cu titlu de noi cotizații la producție în sectorul zahărului și să înscrie aceste sume în contul resurselor proprii ale Uniunii, iar nu data la care producătorii de zahăr trebuiau să depună cererea de rambursare a sumelor pe care le plătiseră în mod nejustificat. După cum reiese din considerentul (23) al Regulamentului nr. 1360/2013, termenul stabilit la articolul 2 din acest regulament nu aduce atingere termenelor prevăzute de legislația națională pentru rambursarea operatorilor economici în cauză.
38 Din dispozițiile menționate mai sus rezultă că Regulamentul nr. 1360/2013 a înlocuit dispozițiile regulamentelor Comisiei de stabilire a valorii cotizațiilor la producție în sectorul zahărului pentru anii de comercializare 2001/2002-2005/2006, printre care cele ale Regulamentului nr. 1837/2002, cu efect retroactiv de la data aplicării acestor dispoziții, fără a prevedea însă procedurile și normele care trebuie aplicate de statele membre pentru a pune în aplicare dreptul producătorilor de zahăr la rambursarea cotizațiilor plătite în mod nejustificat ca urmare a unei astfel de modificări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctele 45 și 53).
39 Rezultă că, pe de o parte, în temeiul Regulamentului nr. 1360/2013, autoritățile naționale competente nu sunt chemate să restituie taxe naționale percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, dacă este cazul prin revizuirea unor decizii administrative sau jurisdicționale definitive prin care se impune plata acestor taxe, situație care se regăsea printre altele în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 6 octombrie 2015, Târșia, C‑69/14 (EU:C:2015:662, punctele 24-30), și Hotărârea din 11 septembrie 2019, Călin, C‑676/17 (EU:C:2019:700, punctele 24-29), ci sunt chemate să pună în aplicare o reevaluare retroactivă a unei resurse proprii a Uniunii, pe care aceste autorități au colectat‑o în numele acesteia, decisă de legiuitorul Uniunii.
40 În acest scop, autorităților menționate le revine, așadar, nu sarcina de a reexamina, de a rectifica sau de a anula deciziile naționale de stabilire a impozitului și deciziile de impunere corespunzătoare adoptate în temeiul regulamentelor Comisiei menționate la punctul 38 din prezenta hotărâre, ci sarcina de a calcula, pentru fiecare dintre producătorii de zahăr în cauză, cuantumul diferenței dintre sumele plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații stabilite prin aceste regulamente și sumele datorate cu titlu de cotizații stabilite prin Regulamentul nr. 1360/2013, pentru a permite acestor producători să introducă în mod valabil cereri prin care se urmărește obținerea rambursării unei asemenea sume și pentru a garanta astfel efectul util al acestui din urmă regulament.
41 Pe de altă parte, în lipsa, în Regulamentul nr. 1360/2013, a unor dispoziții referitoare la procedurile și la normele care trebuie aplicate de statele membre pentru a pune în aplicare dreptul producătorilor de zahăr la rambursarea cotizațiilor plătite în mod nejustificat, statele membre păstrează posibilitatea de a aplica modalitățile procedurale prevăzute de ordinea lor juridică internă, în special în materie de termene de prescripție sau de decădere, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctele 45 și 46, precum și jurisprudența citată).
42 Respectarea acestor principii impune ca aceste modalități procedurale să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept național (principiul echivalenței) și nici concepute astfel încât să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctul 47 și jurisprudența citată).
43 În ceea ce privește, pe de o parte, respectarea principiului echivalenței, revine instanței de trimitere, care cunoaște direct modalitățile procedurale destinate să asigure în dreptul intern protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, sarcina de a verifica dacă modalitățile procedurale prevăzute pentru punerea în aplicare a obligației de rambursare a cotizațiilor plătite în mod nejustificat, instituită prin Regulamentul nr. 1360/2013, nu sunt mai puțin favorabile decât cele aplicabile cererilor similare întemeiate pe dreptul național (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 octombrie 2020, Valoris, C‑677/19, EU:C:2020:825, punctul 29 și jurisprudența citată).
44 În ceea ce privește, pe de altă parte, respectarea principiului efectivității, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că stabilirea unor termene rezonabile de prescripție sau de decădere îndeplinește în principiu cerința efectivității, în măsura în care aceasta constituie o aplicare a principiului fundamental al securității juridice, care protejează în același timp persoana interesată și administrația vizată, chiar dacă expirarea unor asemenea termene este susceptibilă, prin natura sa, să împiedice persoanele vizate să își valorifice drepturile în tot sau în parte (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctul 52 și jurisprudența citată).
45 În această privință, Curtea a statuat că, din moment ce dreptul producătorilor de zahăr de a obține rambursarea cotizațiilor plătite în mod nejustificat nu poate fi exercitat decât de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1360/2013, normele naționale care prevăd că termenele de decădere și de prescripție aplicabile pentru solicitarea acestei rambursări expiră înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat fac practic imposibilă exercitarea unui asemenea drept la rambursare. Curtea a dedus de aici că Regulamentul nr. 1360/2013, interpretat în lumina principiului efectivității, se opune unor astfel de norme naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctele 55, 56 și 58).
46 Rezultă că trebuie să se considere că sunt conforme cu principiul efectivității acele modalități procedurale naționale aplicabile rambursării, în temeiul Regulamentului nr. 1360/2013, a cotizațiilor la producție în sectorul zahărului plătite nejustificat care prevăd termene rezonabile de decădere și de prescripție, cu condiția ca aceste termene să curgă de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1360/2013.
47 În speță, în cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere menționează dispozițiile dreptului german, și anume articolul 169 alineatele (1) și (2) și articolul 170 din Codul fiscal, care prevăd termene pentru anularea sau modificarea impozitelor și a anumitor taxe. Aceste termene sunt de un an și, respectiv, de patru ani, după caz. Or, instanța de trimitere nu indică dacă și, eventual, care dintre termenele menționate se poate aplica introducerii cererilor de rambursare întemeiate pe Regulamentul nr. 1360/2013.
48 În această privință, trebuie amintit totuși că Curtea a considerat, cu titlu de exemplu, că un termen național de decădere cu o durată de trei ani putea fi considerat rezonabil în sensul acestei jurisprudențe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2019, Cargill Deutschland, C‑360/18, EU:C:2019:1124, punctul 52 și jurisprudența citată) și că un termen de un an pentru introducerea unor cereri sau a unor acțiuni întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii nu era în sine nerezonabil, cu condiția însă ca acesta să înceapă să curgă cel mai devreme de la intrarea în vigoare a reglementării prin care se urmărește remedierea acestei încălcări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2020, Valoris, C‑677/19, EU:C:2020:825, punctele 27 și 28).
49 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 2 din Regulamentul nr. 1360/2013 trebuie interpretat în sensul că nu impune ca termenul pentru introducerea unei cereri, întemeiată pe acest regulament, prin care se urmărește obținerea rambursării sumelor plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații la producție în sectorul zahărului să expire cel târziu la data stabilirii acestor cotizații, și anume la 30 septembrie 2014. Revine statelor membre sarcina de a stabili, în dreptul lor național, termenul aplicabil, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității, înțelegându‑se că un termen de un an nu este în sine nerezonabil, cu condiția totuși să înceapă să curgă cel mai devreme de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1360/2013.
Cu privire la a doua întrebare
50 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1360/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune unor norme naționale care permit autorităților naționale competente să respingă o cerere, întemeiată pe acest regulament, prin care se urmărește obținerea rambursării sumelor plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații la producție în sectorul zahărului, invocându‑se caracterul definitiv al deciziilor naționale prin care s‑a stabilit, înainte de adoptarea regulamentului menționat, valoarea acestor cotizații, în temeiul mai multor regulamente ale Comisiei care au fost înlocuite, cu efect retroactiv, de același regulament.
51 Trebuie arătat de la bun început că din cererea de decizie preliminară reiese că cererea de rambursare introdusă de I în termen de un an de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1360/2013, și anume 18 decembrie 2014, a fost respinsă de autoritățile naționale competente pentru motivul că decizia din 25 noiembrie 2002 de stabilire a cuantumului cotizațiilor datorate de I pentru anul de comercializare 2001/2002, adoptată de biroul vamal în temeiul Regulamentului nr. 1837/2002, dobândise caracter definitiv la expirarea, în luna februarie 2010, a termenelor de decădere și de prescripție prevăzute pentru solicitarea modificării acestei decizii.
52 În această privință, este suficient să se amintească faptul că, după cum reiese în special din cuprinsul punctului 45 din prezenta hotărâre, Regulamentul nr. 1360/2013 coroborat cu principiul efectivității se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o cerere de rambursare a cotizațiilor la producție în sectorul zahărului, întemeiată pe acest regulament, poate fi respinsă pentru motivul că deciziile prin care s‑au stabilit aceste cotizații înainte de adoptarea regulamentului menționat au rămas definitive.
53 Această concluzie nu este nicidecum repusă în discuție de principiul securității juridice, evocat de instanța de trimitere.
54 Astfel, este adevărat că, potrivit unei jurisprudențe constante, din moment ce caracterul definitiv al unei decizii administrative, dobândit la expirarea unor termene rezonabile pentru introducerea unei acțiuni sau prin epuizarea căilor de atac, contribuie la securitatea juridică, dreptul Uniunii nu impune ca un organ administrativ să fie în principiu obligat să revină asupra unei decizii administrative care a dobândit un asemenea caracter definitiv (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Incyte, C‑492/16, EU:C:2017:995, punctul 46 și jurisprudența citată).
55 Cu toate acestea, după cum s‑a arătat la punctul 40 din prezenta hotărâre, aplicarea Regulamentului nr. 1360/2013 de către autoritățile naționale competente nu impune reexaminarea, rectificarea sau chiar anularea deciziilor naționale de stabilire a impozitului, precum decizia din 25 noiembrie 2002, adoptate în temeiul regulamentelor Comisiei care au fost înlocuite cu efect retroactiv de acest regulament. Caracterul definitiv al unor asemenea decizii și al unor asemenea decizii de impunere nu se poate opune, așadar, exercitării de către producătorii de zahăr a dreptului la rambursarea cotizațiilor plătite în mod nejustificat care le este conferit de dreptul Uniunii, astfel cum este pus în aplicare prin regulamentul menționat.
56 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că Regulamentul nr. 1360/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune unor norme naționale care permit autorităților naționale competente să respingă o cerere, întemeiată pe acest regulament, prin care se urmărește obținerea rambursării sumelor plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații la producție în sectorul zahărului, invocându‑se caracterul definitiv al deciziilor naționale prin care s‑a stabilit, înainte de adoptarea regulamentului menționat, valoarea acestor cotizații, în temeiul mai multor regulamente ale Comisiei care au fost înlocuite, cu efect retroactiv, de același regulament.
Cu privire la cheltuielile de judecată
57 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:
1) Articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1360/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire, pentru anii de comercializare 2001/2002, 2002/2003, 2003/2004, 2004/2005 și 2005/2006, a cotizațiilor la producție pentru sectorul zahărului, pentru anii de comercializare 2001/2002 și 2004/2005, a coeficientului necesar pentru calcularea cotizației suplimentare și a sumelor care urmează a fi plătite vânzătorilor de sfeclă de zahăr de către producătorii de zahăr, având în vedere diferența dintre valoarea maximă a cotizațiilor și valoarea acestor cotizații care urmează a fi încasată pentru anii de comercializare 2002/2003, 2003/2004 și 2005/2006,
trebuie interpretat în sensul că
nu impune ca termenul pentru introducerea unei cereri, întemeiată pe acest regulament, prin care se urmărește obținerea rambursării sumelor plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații la producție în sectorul zahărului să expire cel târziu la data stabilirii acestor cotizații, și anume la 30 septembrie 2014. Revine statelor membre sarcina de a stabili, în dreptul lor național, termenul aplicabil, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității, înțelegându‑se că un termen de un an nu este în sine nerezonabil, cu condiția totuși să înceapă să curgă cel mai devreme de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1360/2013.
2) Regulamentul nr. 1360/2013
trebuie interpretat în sensul că
se opune unor norme naționale care permit autorităților naționale competente să respingă o cerere, întemeiată pe acest regulament, prin care se urmărește obținerea rambursării sumelor plătite în mod nejustificat cu titlu de cotizații la producție în sectorul zahărului, invocându‑se caracterul definitiv al deciziilor naționale prin care s‑a stabilit, înainte de adoptarea regulamentului menționat, valoarea acestor cotizații, în temeiul mai multor regulamente ale Comisiei Europene care au fost înlocuite, cu efect retroactiv, de același regulament.
Semnături