Language of document : ECLI:EU:C:2010:593

Cauza C‑222/09

Kronospan Mielec sp. z o.o.

împotriva

Dyrektor Izby Skarbowej w Rzeszowie

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Naczelny Sąd Administracyjny)

„A șasea directivă TVA — Articolul 9 alineatul (2) literele (c) și (e) — Lucrări de cercetare și de dezvoltare efectuate de ingineri — Stabilirea locului prestării serviciilor”

Sumarul hotărârii

Dispoziții fiscale — Armonizarea legislațiilor — Impozite pe cifra de afaceri — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Prestări de servicii — Stabilirea locului de impozitare

[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 9 alin. (2) lit. (e)]

Prestările de servicii care constau în realizarea de lucrări de cercetare și de dezvoltare în domeniul mediului înconjurător și al tehnologiei, efectuate de ingineri stabiliți într‑un stat membru la comanda și în beneficiul unui client stabilit într‑un alt stat membru, trebuie calificate drept „servicii prestate de ingineri” în sensul articolului 9 alineatul (2) litera (e) din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, care stabilește locul de impozitare pentru serviciile prestate de consultanți, ingineri, birourile de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare.

Astfel, aceste servicii trebuie considerate că intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate, în condițiile în care lucrările de cercetare și de dezvoltare constituie servicii prestate în principal și în mod obișnuit în cadrul profesiei de inginer, precum cele prevăzute la această dispoziție. Aceasta este situația serviciilor care se caracterizează prin faptul că nu este vorba numai despre aplicarea cunoștințelor și a procedeelor existente la probleme concrete, ci și despre dobândirea de cunoștințe noi și despre dezvoltarea de procedee noi pentru rezolvarea acelorași probleme sau a unor probleme noi. Asemenea activități se disting și față de cele prevăzute la articolul 9 alineatul (2) litera (c) din A șasea directivă de vreme ce serviciile în cauză nu sunt furnizate către mai mulți destinatari, ci sunt prestate în beneficiul unui singur client. Împrejurarea că beneficiarul unic al prestărilor de servicii poate vinde, unor terți sau unor societăți aparținând aceluiași grup din care face parte și el, rezultatele lucrărilor pe care le‑a comandat este lipsită de relevanță în această privință.

(a se vedea punctele 20, 21, 24-26 și 30 și dispozitivul)