Cauza C‑149/15

Sabrina Wathelet

împotriva

Garage Bietheres & Fils SPRL

(cerere de decizie preliminară formulată de cour d’appel de Liège)

„Trimitere preliminară – Directiva 1999/44/CE – Vânzare de bunuri de consum și garanțiile conexe – Domeniu de aplicare – Noțiunea «vânzător» – Intermediar – Împrejurări excepționale”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 9 noiembrie 2016

1.        Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Principii – Interpretare autonomă și uniformă

2.        Protecția consumatorilor – Vânzare de bunuri de consum și garanțiile conexe – Directiva 1999/44 – Domeniu de aplicare – Vânzător – Noțiune ‐ Profesionist care acționează ca intermediar pe seama unui vânzător neprofesionist fără a fi informat în mod corespunzător consumatorul cumpărător în legătură cu această calitate – Includere

[Directiva 1999/44 a Parlamentului european și a Consiliului, art. 1 alin. (2) lit. (c)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 28)

2.      Noțiunea „vânzător”, în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva 1999/44 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe, trebuie interpretată în sensul că vizează de asemenea un profesionist care acționează ca intermediar pe seama unui particular care nu a informat în mod corespunzător consumatorul cumpărător în legătură cu faptul că proprietarul bunului vândut este un particular, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale, ținând seama de ansamblul împrejurărilor speței. Interpretarea care precedă nu depinde de aspectul dacă intermediarul este sau nu este remunerat pentru intervenția sa.

Astfel, articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva 1999/44 delimitează cercul persoanelor împotriva cărora consumatorul se poate îndrepta pentru a‑și invoca drepturile care rezultă din această directivă. În consecință, cunoașterea de către consumator a identității vânzătorului și în special a calității sale de particular sau de profesionist este imperativă pentru a permite acestuia din urmă să beneficieze de protecția pe care i‑o conferă directiva menționată.

Ca atare, în împrejurări în care consumatorul poate fi ușor indus în eroare ținând seama de modalitățile în care este realizată vânzarea, este necesar să se acorde o protecție sporită acestuia din urmă. Prin urmare, răspunderea vânzătorului, în temeiul Directivei 1999/44, trebuie să poată fi impusă intermediarului care, prezentându‑se consumatorului, creează un risc de confuzie în percepția acestuia, lăsându‑l să creadă că are calitatea de proprietar al bunului vândut.

Pe de altă parte, revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă profesionistul poate fi considerat ca fiind vânzătorul, în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva 1999/44, în cazul în care nu a informat în mod corespunzător consumatorul că nu era proprietarul bunului în discuție. Pot fi pertinente în această privință, printre altele, gradul de participare și intensitatea eforturilor depuse de intermediar în vânzare, împrejurările în care bunul a fost prezentat consumatorului, precum și comportamentul acestuia din urmă, pentru a stabili dacă acesta ar fi putut să înțeleagă că intermediarul acționa pe seama unui particular.

(a se vedea punctele 37, 41, 44 și 45 și dispozitivul)