Cauza T‑82/14

Copernicus‑Trademarks Ltd

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene verbală LUCEO – Motiv absolut de refuz – Reaua‑credință la momentul depunerii cererii de înregistrare – Articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 7 iulie 2016

1.      Procedură jurisdicțională – Examinarea fondului înainte de examinarea admisibilității – Admisibilitate

2.      Marcă a Uniunii Europene – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Solicitant de rea‑credință la depunerea cererii de înregistrare a mărcii – Criterii de apreciere – Luarea în considerare a tuturor factorilor pertinenți care existau la momentul depunerii cererii de înregistrare – Intenția solicitantului – Originea semnului contestat – Logica comercială care a stat la baza înregistrării ca marcă a Uniunii Europene a semnului contestat – Cronologia evenimentelor care au caracterizat depunerea cererii de înregistrare a mărcii

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 52 alin. (1) lit. (b)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 21)

2.      Noțiunea de rea‑credință vizată la articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca Uniunii Europene se raportează la o motivație subiectivă a persoanei care depune o cerere de înregistrare a unei mărci, mai precis la o intenție necinstită sau la un alt motiv prejudiciabil. Aceasta presupune un comportament care se îndepărtează de principiile recunoscute drept cele care însoțesc un comportament etic sau de utilizările conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial.

Pentru a aprecia dacă un solicitant este de rea‑credință, trebuie analizat în special dacă acesta intenționează să utilizeze marca solicitată. În acest context, trebuie amintit că funcția esențială a mărcii este de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau serviciului vizat, permițându‑i să distingă, fără nicio posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență.

Intenția de a împiedica comercializarea unui produs poate, în anumite împrejurări, să constituie un element al relei‑credințe a solicitantului. Acesta este îndeosebi cazul atunci când ulterior se dovedește că acesta din urmă a înregistrat un semn ca marcă a Uniunii Europene fără a avea intenția de a o utiliza, cu unicul scop de a împiedica intrarea pe piață a unui terț.

Intenția solicitantului la momentul relevant este un element subiectiv care trebuie apreciat prin luarea în considerare a tuturor factorilor pertinenți proprii cazului în speță și care există la momentul depunerii cererii de înregistrare a unui semn ca marcă a Uniunii Europene. Această motivare va fi în mod normal constatată prin referire la criterii obiective, printre care se numără în special logica comercială în care se înscrie depunerea cererii de înregistrare.

În cadrul analizei globale efectuate în temeiul articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, se poate ține cont și de originea semnului contestat și de utilizarea sa de la crearea acestuia, de logica comercială în care se înscrie depunerea cererii de înregistrare a semnului ca marcă a Uniunii Europene, precum și de cronologia evenimentelor care au caracterizat momentul depunerii cererii.

Partea care înțelege să invoce acest motiv de nulitate absolută are obligația de a dovedi împrejurările care permit să se ajungă la concluzia că titularul unei mărci a Uniunii Europene a fost de rea‑credință la momentul depunerii cererii de înregistrare a acesteia.

(a se vedea punctele 28-33)