Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea)

5 iunie 2024(*)

„Răspundere extracontractuală – Politica economică și monetară – Supraveghere prudențială a instituțiilor de credit – Decizii luate de BCE cu privire la Banca Carige – Articolele 4 și 16 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Încredere legitimă – Conflict de interese – Proporționalitate – Egalitate de tratament – Drept de proprietate – Excepție de nelegalitate”

În cauza T‑134/21,

Malacalza Investimenti Srl, cu sediul în Genova (Italia),

Vittorio Malacalza, cu domiciliul în Genova,

reprezentați de L. Boggio, S. Carbone și A. D’Angelo, avocați,

reclamanți,

împotriva

Băncii Centrale Europene (BCE), reprezentată de R. Bax și A. Pizzolla, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Comisia Europeană, reprezentată de D. Triantafyllou, P. Messina și A. Steiblytė, în calitate de agenți,

intervenientă,

TRIBUNALUL (Camera a zecea),

compus din doamna O. Porchia, președintă, și domnii M. Jaeger, L. Madise, P. Nihoul (raportor) și S. Verschuur, judecători,

grefier: doamna P. Nuñez Ruiz, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 26 septembrie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 268 TFUE, reclamanții, Malacalza Investimenti Srl și domnul Vittorio Malacalza, solicită repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suportat în urma comportamentului nelegal al Băncii Centrale Europene (BCE) în exercitarea funcției sale de supraveghere prudențială a Banca Carige (denumită în continuare „banca”) între 2014 și 2019.

 Istoricul litigiului

2        Banca este o instituție de credit de dimensiune importantă cu sediul în Italia, cotată la bursă și supusă supravegherii prudențiale directe a BCE din 2014 în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63).

3        Reclamanții sunt acționari ai băncii. La introducerea prezentei acțiuni, Malacalza Investimenti deținea 15 288 774 de acțiuni ordinare, reprezentând aproximativ 2,016 % din capitalul băncii, iar domnul Malacalza deținea 121 017 acțiuni ordinare, reprezentând aproximativ 0,011 % din capitalul băncii.

4        Domnul Malacalza a fost de asemenea membru și vicepreședinte al consiliului de administrație al băncii de la 31 martie 2016 la 3 august 2018.

5        La 23 aprilie 2015, pentru a remedia deficitul de fonduri proprii care a fost constatat prin evaluarea cuprinzătoare realizată de BCE în 2014, adunarea extraordinară a acționarilor băncii a aprobat o majorare de capital de 850 de milioane de euro.

6        Printr‑o decizie din 9 decembrie 2016, BCE a adoptat o măsură de intervenție timpurie care consta în a solicita băncii să prezinte, înainte de 28 februarie 2017, un plan strategic și un plan operațional pentru reducerea acordării de credite neperformante, cu indicarea clară a măsurilor care urmau a fi luate și a calendarului care urmează a fi respectat pentru a atinge acest obiectiv (denumită în continuare „măsura de intervenție timpurie”).

7        Pentru a îndeplini obiectivele stabilite în măsura de intervenție timpurie, în septembrie 2017, consiliul de administrație al băncii a aprobat un plan de recapitalizare care includea printre altele o majorare de capital de 560 de milioane de euro, care urma să fie pus în aplicare înainte de sfârșitul anului 2017.

8        După aprobarea prospectului de către Commissione nazionale per la societé e la borsa (Comisia Națională pentru Societăți și Bursă, Italia), majorarea de capital a fost în sfârșit realizată la 21 decembrie 2017, într‑un cuantum de 544 de milioane de euro.

9        La 28 decembrie 2017, BCE a notificat băncii decizia sa de stabilire a cerințelor prudențiale pentru 2018.

10      Ulterior, banca a încercat fără succes să își majoreze fondurile proprii pentru a se conforma cerințelor aplicabile. Astfel, o încercare de emitere de instrumente de fonduri proprii a eșuat de trei ori în anul 2018 (în lunile martie, mai și iunie), din cauza interesului scăzut al investitorilor.

11      Aceste eșecuri au accentuat, în cadrul consiliului de administrație al băncii, tensiuni în legătură cu modalitatea de remediere a nerespectării cerințelor de fonduri proprii și de punere în aplicare a planului de recapitalizare din 2017 menționat la punctul 7 de mai sus. Aceste dezacorduri au condus la o serie de demisii, printre care cea a domnului Malacalza, care au făcut necesară numirea unui nou consiliu de administrație. Astfel, la adunarea generală extraordinară din 20 septembrie 2018, acționarii băncii au numit administratori noi și l‑au desemnat pe domnul Modiano în funcția de președinte, iar pe domnul Innocenzi în cea de administrator delegat.

12      Ținând seama de eșecurile băncii în încercarea sa de a‑și plasa instrumentele de fonduri proprii pe piață, prin decizia din 14 septembrie 2018 (denumită în continuare „decizia privind fondurile proprii”), BCE a refuzat să aprobe planul de conservare a capitalului care fusese elaborat de bancă și i‑a solicitat acesteia să prezinte, iar consiliului său de administrație să adopte, cel târziu la 30 noiembrie 2018, un nou plan de restabilire și garantare durabilă a respectării cerințelor patrimoniale cel târziu la 31 decembrie 2018.

13      Pentru a răspunde la această cerere, consiliul de administrație al băncii a adoptat, la 12 noiembrie 2018, un plan de consolidare a fondurilor proprii care consta în două etape, și anume, mai întâi, în emiterea de obligațiuni subordonate de categoria 2 și, în continuare, într‑o majorare de capital supusă aprobării acționarilor.

14      Prima etapă a fost realizată printr‑o subscriere de obligațiuni în valoare de 318,2 milioane de euro de către Fondo interbancario di tutela dei depositi (Fondul de intervenție voluntară al Fondului interbancar de protecție a depozitelor, Italia) (denumit în continuare „FITD”) și de 1,8 milioane de euro de către Banco di Desio e della Brianza.

15      În cadrul celei de a doua etape, a fost convocată o adunare generală extraordinară la 22 decembrie 2018 pentru a aproba o majorare de capital prin schimbul unor obligațiuni subordonate cu acțiuni nou‑emise, obiectivul fiind de a consolida fondurile proprii de nivel 1.

16      Totuși, această ultimă propunere nu a fost acceptată ca urmare a opoziției manifestate în cursul adunării menționate de acționari care dețineau 70 % din capital. Înainte de a se pronunța, acești acționari doreau de fapt să le fie comunicate, pe de o parte, planul de afaceri și, pe de altă parte, bilanțul aferent activităților desfășurate în anul 2018 de bancă.

17      În urma acestor evenimente:

–        la 23 decembrie 2018, banca a precizat printr‑un comunicat de presă că, în urma respingerii propunerii formulate de consiliul de administrație, vicepreședinta și un alt membru al acestui consiliu au demisionat cu efect imediat;

–        la 2 ianuarie 2019, într‑un alt comunicat de presă, banca a anunțat demisia, cu efect de la acea dată, a alți cinci membri ai consiliului de administrație, printre care a președintelui, domnul Modiano, și a administratorului delegat, domnul Innocenzi;

–        aceste demisii au condus la nevaliditatea consiliului de administrație în temeiul, pe de o parte, al articolului 18 alineatul 12 din statutul băncii și, pe de altă parte, al articolului 2386 din Codul civil italian.

18      În conformitate cu statutul băncii, cei patru membri ai consiliului de administrație care nu și‑au prezentat demisia au rămas în funcție pentru a asigura administrarea curentă.

19      La 1 ianuarie 2019, BCE a decis să plaseze banca sub administrare temporară (denumită în continuare „decizia de plasare sub administrare temporară”), în temeiul dispozițiilor decreto legislativo n. 385 – Testo unico delle leggi in materia bancaria e creditizia (Decretul legislativ nr. 385 – Text unic al Legilor în materie bancară și de credit) din 1 septembrie 1993 (GURI nr. 230 din 30 septembrie 1993 și supliment ordinar la GURI nr. 92, denumit în continuare „textul unic în materie bancară”), care transpune articolul 29 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190), cu următoarele efecte:

–        dizolvarea consiliului de administrație al băncii și înlocuirea foștilor membri cu trei administratori temporari, printre care domnii Modiano și Innocenzi;

–        dizolvarea comitetului de supraveghere al băncii și înlocuirea foștilor membri cu alte trei persoane;

–        atribuirea către noile organe a unei misiuni care consta în luarea măsurilor necesare pentru a garanta că banca respectă din nou cerințele patrimoniale în mod durabil.

20      La 2 ianuarie 2019, adoptarea deciziei de plasare sub administrare temporară a fost anunțată printr‑un comunicat de presă, iar tranzacționarea titlurilor emise sau garantate de bancă a fost suspendată de Comisia Națională pentru Societăți și Bursă din Italia pe durata aplicării deciziei menționate sau până la restabilirea, în special ca urmare a unor noi inițiative ale autorităților competente în materie de supraveghere prudențială, a unui cadru de informare complet cu privire la titlurile de valoare emise sau garantate de bancă.

21      În urma reevaluării condițiilor în temeiul cărora a fost luată decizia de plasare sub administrare temporară, această măsură a fost prelungită de trei ori, la 29 martie, la 30 septembrie și la 20 decembrie 2019, pentru a stabiliza situația băncii și a permite finalizarea consolidării fondurilor proprii.

22      La 9 august 2019, banca, Cassa Centrale Banca – Credito Cooperativo Italiano, FITD și Fondul de intervenție voluntară al FITD au semnat un acord‑cadru privind definirea caracteristicilor unui plan de afaceri care prevedea printre altele o majorare de capital de 700 de milioane de euro și emiterea de noi obligațiuni subordonate de nivel 2.

23      Printr‑o scrisoare din 18 septembrie 2019, BCE a considerat, în temeiul articolului 56 din textul unic în materie bancară, că majorarea de capital preconizată nu era contrară unei gestionări corecte și prudente a băncii.

24      Astfel, la 20 septembrie 2019, a fost convocată o adunare generală extraordinară a acționarilor băncii pentru a aproba majorarea de capital de 700 de milioane de euro. Propunerea de majorare de capital a fost aprobată de adunarea acționarilor. Malacalza Investimenti nu a participat la adunare.

25      La 31 ianuarie 2020, după punerea în aplicare a majorării de capital, la adunarea generală ordinară a acționarilor băncii, au fost alese un nou consiliu de administrație și un nou consiliu de supraveghere. În urma acestor alegeri, administratorii temporari și comitetul de supraveghere au transferat la aceeași dată administrarea băncii către organele nou alese, punând astfel capăt administrării temporare a acestei instituții de credit, care va fi durat în total aproximativ 13 luni.

 Concluziile părților

26      Reclamanții solicită Tribunalului:

–        obligarea BCE la plata cu titlu de despăgubire pentru prejudicii:

–        în favoarea Malacalza Investimenti, a sumei de 870 525 670 euro sau a altei sume mai mari sau mai mici reținute ca fiind justă, determinată, dacă este necesar, ex aequo et bono;

–        în favoarea domnului Malacalza, a sumei de 9 546 022 euro sau a altei sume mai mari sau mai mici reținute ca fiind justă, determinată, dacă este necesar, ex aequo et bono;

–        în favoarea ambilor reclamanți, a cheltuielilor efectuate și a onorariilor plătite în cadrul prezentei proceduri;

–        declararea, dacă este necesar, a nevalidității măsurilor a căror nelegalitate este invocată;

–        obligarea BCE, cu titlu de măsuri de cercetare judecătorească:

–        la prezentarea mai multor rapoarte de inspecție, proiecte de decizie și decizii;

–        la prezentarea, printre documentele de supraveghere prudențială, a mai multor procese‑verbale ale reuniunilor consiliului de administrație al băncii;

–        dispunerea, cu titlu de măsuri de cercetare judecătorească:

–        a realizării unei expertize:

–        privind constatarea, pentru exercițiile 2015-2019, a datelor referitoare la situația altor bănci italiene și din Uniunea Europeană, având în vedere în special elemente relevante ale conturilor de profit și pierdere și ale pozițiilor patrimoniale, nivelurile de expunere și de provizionare a creanțelor depreciate, situațiile lichidității, cerințele de fonduri proprii și cele aferente procesului de supraveghere și evaluare (Supervisory Review and Evaluation Process, SREP), impuse fiecăreia dintre aceste bănci de BCE și de băncile centrale naționale competente, și orice cesionare eventuală de credite neperformante, precum și privind compararea acestor date și a datelor corespunzătoare ale băncii pentru aceleași exerciții 2015-2019;

–        privind evaluarea egalității sau a lipsei egalității tratamentului aplicat băncii și diferitelor bănci de către autoritățile de supraveghere la nivelul Uniunii și la nivel național;

–        privind evaluarea cuantumului prejudiciilor suferite de reclamanți.

27      BCE, susținută de Comisia Europeană, solicită Tribunalului:

–        declararea cererii introductive ca fiind nefondată;

–        respingerea cererilor privind măsurile de cercetare judecătorească;

–        obligarea reclamanților la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la cererea de despăgubire

28      În acțiunea formulată, reclamanții invocă răspunderea extracontractuală a Uniunii pentru opt nelegalități:

–        prima ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE a legislației italiene, ca urmare a neintervenției pentru a rectifica declarații înșelătoare cu privire la soliditatea băncii formulate de administratorii acesteia;

–        a doua ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE a reglementării Uniunii în raporturile sale cu consiliul de administrație al băncii;

–        a treia ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE a legislației italiene întrucât a aprobat la 18 septembrie 2019 o majorare de capital contrară dreptului de preempțiune prevăzut de statutul băncii;

–        a patra ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE a legislației italiene în raport cu numirea unor administratori temporari afectați de un conflict de interese;

–        a cincea ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE, la adoptarea măsurii de intervenție timpurie, a diferitor norme și principii;

–        a șasea ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE, în decizia privind fondurile proprii, a principiului proporționalității în urma impunerii către bancă a unui termen prea scurt pentru a‑i permite să respecte cerințele care îi erau impuse în materie de fonduri proprii;

–        a șaptea ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE a principiului protecției încrederii legitime în urma asigurărilor oferite acționarilor cu privire la situația băncii;

–        a opta ca urmare a încălcării suficient de grave de către BCE a dreptului de proprietate recunoscut acționarilor în urma reducerii semnificative a valorii participațiilor la bancă ale acestora.

29      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Uniunea este o uniune de drept în care actele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor sale sunt supuse controlului conformității în special cu tratatul și cu principiile generale ale dreptului (Hotărârea din 23 aprilie 1986, Les Verts/Parlamentul, 294/83, EU:C:1986:166, punctul 23; a se vedea de asemenea Hotărârea din 26 iunie 2012, Polonia/Comisia, C‑336/09 P, EU:C:2012:386, punctul 36 și jurisprudența citată).

30      Astfel, particularii care se consideră afectați de actele adoptate de BCE în cadrul atribuțiilor acestora de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit pot pune în discuție validitatea acestor acte în temeiul articolelor 263, 267 sau 277 TFUE, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru aplicarea acestor dispoziții.

31      În plus, particularii care consideră că BCE a omis să le adreseze un act, altul decât o recomandare sau un aviz, pot pune în discuție abținerea de a acționa a acestei instituții potrivit modalităților prevăzute la articolul 265 TFUE.

32      Pe de altă parte, particularii pot solicita angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii și pot solicita o despăgubire în temeiul articolului 340 al treilea paragraf TFUE atunci când consideră că au suferit un prejudiciu ca urmare a unui comportament adoptat de BCE în cadrul atribuțiilor sale de supraveghere prudențială.

 Cu privire la condițiile de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii în cadrul supravegherii prudențiale de către BCE a instituțiilor de credit

33      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul 76 și din articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului reiese că litigiul este în principiu determinat și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu se poate pronunța ultra petita (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2020, Alfamicro/Comisia, C‑623/19 P, nepublicată, EU:C:2020:734, punctul 40 și jurisprudența citată).

34      Pentru a angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii, particularii trebuie să stabilească îndeplinirea cumulată a trei condiții: nelegalitatea comportamentului imputat instituției sau agenților săi în exercitarea funcțiilor lor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat (Hotărârea din 20 septembrie 2016, Ledra Advertising și alții/Comisia și BCE, C‑8/15 P‑C‑10/15 P, EU:C:2016:701, punctul 64; a se vedea de asemenea Hotărârea din 7 octombrie 2015, Accorinti și alții/BCE, T‑79/13, EU:T:2015:756, punctul 65 și jurisprudența citată).

35      În speță, Tribunalul consideră oportun să examineze dacă este îndeplinită prima condiție. Acesta este cazul, potrivit jurisprudenței, atunci când comportamentul contestat implică o normă de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor și atunci când încălcarea reproșată instituției este suficient de gravă (Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, EU:C:2000:361, punctul 42, Hotărârea din 7 octombrie 2015, Accorinti și alții/BCE, T‑79/13, EU:T:2015:756, punctul 67, și Hotărârea din 24 ianuarie 2017, Nausicaa Anadyomène și Banque d’escompte/BCE, T‑749/15, nepublicată, EU:T:2017:21, punctul 69).

–       Cu privire la prima cerință, referitoare la natura normelor care pot angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii

36      Cu privire la prima cerință, jurisprudența precizează că o normă de drept are ca obiect să confere drepturi particularilor atunci când creează în beneficiul acestora din urmă un avantaj care poate fi calificat ca drept dobândit, când are ca funcție să protejeze interesele particularilor sau când atribuie în beneficiul particularilor drepturi al căror conținut poate fi identificat în mod suficient (a se vedea Hotărârea din 23 mai 2019, Steinhoff și alții/BCE, T‑107/17, EU:T:2019:353, punctul 140 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 9 februarie 2022, QI și alții/Comisia și BCE, T‑868/16, EU:T:2022:58, punctul 90 și jurisprudența citată).

37      Pentru angajarea răspunderii Uniunii, trebuie ca protecția oferită de norma invocată să fie efectivă față de particularul care o invocă. O normă nu poate fi luată în considerare dacă nu conferă niciun drept particularului care o invocă, chiar dacă conferă un drept altor persoane fizice și juridice (Hotărârea din 23 mai 2019, Steinhoff și alții/BCE, T‑107/17, EU:T:2019:353, punctul 77; a se vedea de asemenea Hotărârea din 9 februarie 2022, QI și alții/Comisia și BCE, T‑868/16, EU:T:2022:58, punctul 90 și jurisprudența citată).

–       Cu privire la a doua cerință, referitoare la tipul de încălcare necesară pentru a angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii

38      Cu privire la a doua cerință, criteriul decisiv pentru a stabili dacă o încălcare este suficient de gravă este nerespectarea gravă și vădită de către instituție a limitelor impuse puterii sale de apreciere (Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, EU:C:2000:361, punctul 43, Hotărârea din 7 octombrie 2015, Accorinti și alții/BCE, T‑79/13, EU:T:2015:756, punctul 67, și Hotărârea din 24 ianuarie 2017, Nausicaa Anadyomène și Banque d’escompte/BCE, T‑749/15, nepublicată, EU:T:2017:21, punctul 69).

39      Astfel, un element determinant pentru a stabili dacă există o încălcare suficient de gravă este întinderea marjei de apreciere de care dispune instituția (Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/CEVA și Pfizer, C‑198/03 P, EU:C:2005:445, punctele 65 și 66).

40      În acest scop, este de competența instanței Uniunii să ia în considerare complexitatea situației care trebuie soluționată, dificultățile de aplicare sau de interpretare a textelor, gradul de claritate și de precizie a normei încălcate și caracterul intenționat sau nescuzabil al erorii săvârșite (Hotărârea din 3 martie 2010, Artegodan/Comisia, T‑429/05, EU:T:2010:60, punctul 62).

41      În aceste condiții, simple erori de apreciere nu pot fi suficiente în sine pentru a se stabili existența unei încălcări vădite și grave (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2008, MyTravel/Comisia, T‑212/03, EU:T:2008:315, punctul 85).

42      În speță, trebuie arătat că comportamentele criticate au fost adoptate de BCE în exercitarea atribuțiilor de supraveghere prudențială care i‑au fost încredințate pentru a‑i permite să garanteze siguranța și soliditatea instituțiilor de credit.

43      Pentru ca aceasta să își poată îndeplini atribuțiile, articolul 4 din Regulamentul nr. 1024/2013 încredințează BCE competența de a efectua operațiuni precum autorizarea și retragerea autorizațiilor bancare, controlul aplicării cerințelor prudențiale legale în vigoare și a sistemelor interne de evaluare a riscurilor, posibilitatea de a impune cerințe suplimentare în materie de fonduri proprii, precum și posibilitatea de a impune norme de guvernanță adaptate.

44      Atunci când efectuează aceste operațiuni, după cum se arată în considerentul (17) al Regulamentului nr. 1024/2013, BCE trebuie să evalueze profilul de risc al băncilor în cauză și să determine, pentru fiecare, evenimentele de natură să îl afecteze luând în considerare diversitatea instituțiilor de credit, dimensiunile și modelele de afaceri ale acestora.

45      Astfel de analize presupun realizarea unor evaluări care, din cauza caracterului lor complex, justifică recunoașterea în privința BCE, potrivit jurisprudenței, a unei largi puteri de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2019, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, C‑450/17 P, EU:C:2019:372, punctul 86, Hotărârea din 4 mai 2023, BCE/Crédit lyonnais, C‑389/21 P, EU:C:2023:368, punctul 55, și Hotărârea din 13 decembrie 2017, Crédit mutuel Arkéa/BCE, T‑712/15, EU:T:2017:900, punctul 181).

46      În concluzie, din jurisprudența examinată mai sus rezultă că, în prezenta cauză, reclamanții, dacă urmăresc să stabilească răspunderea extracontractuală a BCE, trebuie să dovedească corespunzător cerințelor legale că aceasta a încălcat în mod grav și vădit, dincolo de puterea de apreciere care îi este recunoscută, o normă de drept care conferă drepturi particularilor.

47      Pentru a stabili dacă a fost săvârșită o astfel de încălcare, instanța Uniunii trebuie să țină seama, având în vedere elementele invocate de reclamanți, de larga putere de apreciere recunoscută BCE în exercitarea atribuțiilor sale de supraveghere prudențială.

–       Cu privire la cererea formulată de BCE, cu susținerea Comisiei, care urmărește să se refere la principiile generale comune drepturilor statelor membre pentru a defini regimul de răspundere extracontractuală care este aplicabil Uniunii în materie de supraveghere prudențială

48      BCE, susținută de Comisie, a invitat Tribunalul să definească în funcție de dreptul național în vigoare în statele membre regimul de răspundere extracontractuală la care trebuie supusă Uniunea în materie de supraveghere prudențială.

49      În primul rând, BCE a sugerat aplicarea la nivelul Uniunii a jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 12 octombrie 2004, Paul și alții (C‑222/02, EU:C:2004:606), în care Curtea a considerat drept compatibilă cu dreptul Uniunii o legislație națională care înlătură răspunderea extracontractuală a autorităților naționale de supraveghere prudențială atunci când acestea din urmă acționau în cadrul unor norme adoptate pentru a servi interesul general.

50      În această privință, trebuie menționat că Hotărârea din 12 octombrie 2004, Paul și alții (C‑222/02, EU:C:2004:606), nu poate fi aplicată direct prezentului litigiu, întrucât privește autorități naționale, în timp ce în speță Tribunalul este sesizat cu o cauză care are ca obiect răspunderea extracontractuală a unei instituții a Uniunii, chiar dacă, potrivit articolului 4 din Regulamentul nr. 1024/2013, această instituție poate fi determinată să exercite în împrejurările definite în acesta atribuțiile recunoscute autorităților naționale în cadrul supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit.

51      Totuși, trebuie arătat că Curtea a stabilit în Hotărârea din 12 octombrie 2004, Paul și alții (C‑222/02, EU:C:2004:606), o relație între, pe de o parte, obiectul urmărit de norma pretins încălcată și, pe de altă parte, posibilitatea sau, dimpotrivă, imposibilitatea particularilor de a invoca răspunderea extracontractuală a autorităților de supraveghere. Astfel, în această hotărâre, Curtea a considerat că, întrucât atribuțiile autorității naționale de supraveghere erau îndeplinite în interesul general, dreptul Uniunii nu se opunea ca dreptul național, în speță dreptul german, să excludă răspunderea autorității de supraveghere (Hotărârea din 12 octombrie 2004, Paul și alții, C‑222/02, EU:C:2004:606, punctul 32).

52      În mod analog, răspunderea extracontractuală a instituțiilor a fost reținută la nivelul Uniunii în situații care implică o normă care creează drepturi în beneficiul reclamanților (a se vedea punctele 36 și 37 de mai sus) și a fost exclusă în ipoteze care nu presupun crearea unor astfel de drepturi, în special în situații în care normele invocate ar urmări un obiectiv de interes public sau ar prezenta un caracter instituțional, efectuând printre altele o atribuire sau o repartizare a competențelor între instituții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia, C‑221/10 P, EU:C:2012:216, punctul 81, Hotărârea din 11 iulie 2007, Fédération des industries condimentaires de France și alții/Comisia, T‑90/03, nepublicată, EU:T:2007:208, punctul 61, Hotărârea din 23 mai 2019, Steinhoff și alții/BCE, T‑107/17, EU:T:2019:353, punctele 136-141, Hotărârea din 9 februarie 2022, QI și alții/Comisia și BCE, T‑868/16, EU:T:2022:58, punctele 93-99).

53      În al doilea rând, BCE a susținut cu sprijinul Comisiei că, potrivit analizelor pe care le‑a efectuat, majoritatea statelor membre limitează răspunderea autorităților de supraveghere la cazurile de dol sau de culpă gravă. Pentru ea, această abordare ar trebui urmată la nivelul Uniunii, în temeiul principiilor generale comune ordinilor juridice ale statelor membre menționate la articolul 340 al treilea paragraf TFUE. O astfel de abordare ar fi necesară pentru a menține acțiunea BCE, permițându‑i să acționeze în interesul general fără să fie paralizată de teama de a fi pusă în discuție chiar în caz de culpă minoră sau de simplă nelegalitate.

54      În această privință, trebuie arătat că, în Hotărârea din 5 martie 1996, Brasserie du pêcheur și Factortame (C‑46/93 și C‑48/93, EU:C:1996:79), Curtea a considerat, în ceea ce privește răspunderea statelor membre pentru încălcarea dreptului Uniunii, că obligația de a repara prejudiciile cauzate particularilor nu poate fi subordonată unei condiții întemeiate pe noțiunea de „vinovăție care depășește încălcarea suficient de gravă a dreptului Uniunii”. Astfel, impunerea unei astfel de condiții suplimentare ar echivala cu a repune în discuție dreptul la despăgubiri, care își are temeiul în ordinea juridică a Uniunii (Hotărârea din 5 martie 1996, Brasserie du pêcheur și Factortame, C‑46/93 și C‑48/93, EU:C:1996:79, punctul 79).

55      În același sens, în Hotărârea din 25 martie 2021, Balgarska Narodna Banka (C‑501/18, EU:C:2021:249), Curtea a arătat că dreptul Uniunii se opunea unei reglementări naționale care subordona dreptul particularilor de a obține repararea prejudiciului condiției suplimentare, care depășește încălcarea suficient de gravă a dreptului Uniunii, întemeiate pe caracterul intenționat al acestui comportament, precum cea care decurge din articolul 79 alineatul 8 din Legea privind instituțiile de credit (a se vedea Hotărârea din 25 martie 2021, Balgarska Narodna Banka, C‑501/18, EU:C:2021:249, punctul 121 și jurisprudența citată).

56      Or, principiul echivalenței impune ca toate normele aplicabile acțiunilor să se aplice fără distincție atât acțiunilor întemeiate pe încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor similare întemeiate pe nerespectarea dreptului intern (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2018, Kantarev, C‑571/16, EU:C:2018:807, punctul 124 și jurisprudența citată).

57      Rezultă că dreptul Uniunii se opune ca răspunderea extracontractuală a unui stat membru și, în temeiul principiului echivalenței, cea a unei instituții a Uniunii să fie subordonate unor condiții care, precum cele referitoare la existența dolului sau a culpei grave, ar depăși încălcarea suficient de gravă a dreptului Uniunii.

58      Cele opt nelegalități invocate de reclamanți trebuie analizate în lumina acestor principii.

 Cu privire la prima nelegalitate, constând în aceea că BCE a încălcat suficient de grav legislația italiană prin faptul că nu a intervenit pentru a rectifica declarații înșelătoare cu privire la soliditatea băncii formulate de administratorii acesteia

59      În ceea ce privește prima nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, reclamanții susțin că, prin faptul că nu a rectificat declarații pretins înșelătoare privind soliditatea băncii formulate de administratori ai acesteia, ea a încălcat suficient de grav trei dispoziții ale legislației bancare italiene, și anume articolul 53 alineatul 1 litera d‑bis), articolul 53-bis alineatul 1 litera d) și articolul 67 alineatul 1 litera e) din textul unic în materie bancară.

60      BCE contestă argumentația reclamantelor, cu susținerea Comisiei.

61      În această privință, trebuie amintit că omisiunile imputabile instituțiilor pot angaja răspunderea Uniunii atunci când acestea din urmă încalcă o obligație legală de a acționa care rezultă dintr‑o dispoziție de drept al Uniunii (Hotărârea din 15 septembrie 1994, KYDEP/Consiliul și Comisia, C‑146/91, EU:C:1994:329, punctul 58, și Hotărârea din 26 februarie 2016, Šumelj și alții/Comisia, T‑546/13, T‑108/14 și T‑109/14, EU:T:2016:107, punctul 42).

62      Trebuie amintit de asemenea că, în conformitate cu jurisprudența, pentru a putea angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să aibă ca obiect să confere reclamanților un drept cu privire la care apreciază că a fost încălcat, iar încălcarea pretins intervenită trebuie să fie suficient de gravă (a se vedea punctul 35 de mai sus).

63      În speță, dispozițiile care ar fi fost încălcate în mod suficient de grav se aplică BCE în prezentul litigiu în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1024/2013, potrivit căruia această instituție intervine ca autoritate competentă în locul autorității naționale atunci când, precum în speță, instituțiile care trebuie supravegheate intră în competența sa în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 1024/2013.

64      În vederea pronunțării hotărârii, aceste dispoziții trebuie examinate în funcție de obiectul pe care îl urmăresc.

65      În primul rând, articolul 53 alineatul 1 litera d‑bis) și articolul 67 alineatul 1 litera e) din textul unic în materie bancară identifică informațiile care trebuie publicate de BCE cu privire la instituțiile de credit și, după caz, societatea‑mamă a acestor instituții, pentru a asigura transparența piețelor și astfel buna lor funcționare și stabilitatea sistemului financiar considerat în ansamblul său.

66      Astfel, articolul 53 alineatul 1 litera d‑bis) din textul unic în materie bancară conferă autorității de supraveghere atribuția de a publica informații referitoare la instituțiile de credit, printre altele informații privind caracterul adecvat al fondurilor proprii, limitarea riscului, participațiile care pot fi deținute, guvernanța și organizarea administrativă sau contabilă.

67      Pe de altă parte, articolul 67 alineatul 1 litera e) din textul unic în materie bancară prevede că, pentru exercitarea supravegherii consolidate, autoritatea de supraveghere transmite societății‑mamă, prin intermediul unor măsuri generale, informații referitoare la grupul bancar în ansamblu sau la componentele sale, referitoare la adecvarea fondurilor proprii, limitarea riscului în diversele sale configurații, participațiile, guvernanța întreprinderii, organizarea administrativă și contabilă, precum și controalele interne și sistemele de remunerare și stimulare.

68      Din modul de redactare a acestora rezultă că aceste dispoziții impun BCE o obligație generală de publicare care vizează categorii de informații într‑un scop care prezintă un interes public, și anume asigurarea bunei funcționări și a stabilității piețelor. În schimb, ele nu impun în sine BCE, direct sau indirect, nicio obligație de a reacționa în mod specific atunci când pe piață anumiți participanți formulează, în legătură cu soliditatea anumitor instituții, declarații analizate ca fiind înșelătoare de către alți participanți. Prin urmare, nu se poate deduce din aceste dispoziții niciun drept, de orice natură, pentru investitori de a impune intervenția BCE, în fiecare stat membru, de fiecare dată când pe piață se formulează, cu privire la instituțiile care fac obiectul supravegherii sale, observații care ar putea fi considerate de către investitori ca fiind lipsite de temei, în întregime sau în parte.

69      Desigur, declarațiile menționate au putut fi formulate în speță de administratori ai băncii. Din cauza funcțiilor lor, piața ar fi putut acorda o anumită credibilitate acestor declarații. Astfel, valoarea acțiunilor care alcătuiau capitalul băncii ar fi putut fi afectată de aceste declarații, ceea ce ar fi putut cauza un prejudiciu reclamanților.

70      Totuși, trebuie amintit că existența unui pretins prejudiciu financiar nu este suficientă în sine pentru a angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii. Pentru ca această răspundere să fie invocată, reclamanții trebuie să dovedească un comportament nelegal. În acest scop, aceștia din urmă trebuie să demonstreze, potrivit jurisprudenței, că o normă care conferă drepturi particularilor a fost încălcată în mod suficient de grav. Or, reclamanții nu au dovedit existența unei astfel de norme și cu atât mai puțin existența unei astfel de încălcări.

71      În speță, rezultă că, dacă ar considera că au suferit un prejudiciu în urma unor astfel de declarații, revenea reclamanților înșiși sarcina de a reacționa, rectificând declarațiile și urmărindu‑i în justiție pe autorii acestora, după caz, în fața instanțelor competente.

72      În al doilea rând, articolul 53-bis alineatul 1 litera d) din textul unic în materie bancară prevede că, atunci când situația o impune, autoritatea de supraveghere poate adopta măsuri specifice în legătură cu una sau mai multe bănci sau cu ansamblul sistemului bancar.

73      Potrivit acestei dispoziții, măsurile menționate pot include restricții privind activitățile sau structura teritorială a băncii; interzicerea efectuării de către aceasta a anumitor operațiuni, chiar de natură societară, și de a distribui beneficii sau alte elemente de capital, precum și, pentru instrumentele financiare care pot fi incluse în capital în scopuri de supraveghere, interzicerea plății de dobânzi; stabilirea de limite pentru cuantumul total al părții variabile a remunerării în bancă atunci când acest lucru este necesar pentru menținerea unei baze de capital solide și, pentru băncile care beneficiază de intervenții excepționale de sprijin public, stabilirea de limite pentru remunerarea totală a mandatarilor sociali.

74      Având în vedere modul său de redactare, rezultă că, în sine, articolul 53-bis alineatul 1 litera d) din textul unic în materie bancară este lipsit de relevanță în ceea ce privește stabilitatea financiară a băncii atunci când se stabilește dacă este impusă BCE o obligație pentru a o constrânge să rectifice declarații atribuite anumitor participanți și considerate eronate de către alții. În acest sens, nicio obligație de această natură nu este impusă BCE în textul respectiv, în mod direct sau indirect. Cu riscul de a extinde în mod nejustificat domeniul său de aplicare, această dispoziție nu poate fi interpretată într‑un mod care ar duce la adăugarea unei obligații în sarcina BCE, care, întrucât nu a fost introdusă în text, nu a fost consacrată de legiuitorul Uniunii.

75      Rezultă că trebuie respinsă argumentația reclamanților referitoare la prima nelegalitate a comportamentului reproșat BCE.

 Cu privire la a doua nelegalitate, constând în aceea că BCE a încălcat suficient de grav reglementarea Uniunii în raporturile sale cu consiliul de administrație al băncii

76      În ceea ce privește a doua nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, reclamanții susțin că aceasta a încălcat în mod suficient de grav articolele 4 și 16 din Regulamentul nr. 1024/2013:

–        coordonându‑se cu domnii Modiano și Innocenzi pentru ca aceștia să demisioneze la 2 ianuarie 2019, provocând nevaliditatea consiliului de administrație al băncii și deschizând astfel drumul către plasarea acestei instituții sub administrare temporară;

–        încercând să limiteze competențele consiliului de administrație al băncii la o simplă ratificare a deciziilor luate de administratorul delegat, cu ocazia reuniunii din 16 februarie 2018 și în cursul schimburilor de informații succesive dintre domnul Malacalza, doamna Nouy (președinta Consiliului de supraveghere al BCE) și domnul Quintana (membru al direcției generale supraveghere microprudențială a BCE);

–        ascunzând față de consiliul de administrație timp de mai multe luni întinderea dificultății cu care banca se confrunta în materie de fonduri proprii, informându‑l numai, la 21 iunie 2018, cu privire la conținutul unei scrisori pe care BCE o adresase totuși la 4 iunie 2018 administratorului delegat.

77      BCE, susținută de Comisie, contestă această argumentație.

78      În vederea pronunțării hotărârii, trebuie examinate în mod succesiv cele două dispoziții invocate de reclamanți.

79      În primul rând, articolul 4 din Regulamentul nr. 1024/2013 prevede că BCE deține competența exclusivă să exercite, în scopuri de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit cu sediile în statele membre participante, atribuții care constau printre altele în autorizarea instituțiilor de credit, evaluarea notificărilor de achiziție și cedare a participațiilor calificate la instituții de credit și asigurarea conformității cu actele care impun instituțiilor de credit cerințe prudențiale în domeniul cerințelor de fonduri proprii, al limitelor aferente expunerilor mari, al lichidității și al guvernanței, inclusiv în ceea ce privește cerințele de onorabilitate, de competență și de experiență ale persoanelor responsabile de conducerea instituțiilor de credit.

80      În această privință, trebuie arătat că comportamentele reproșate BCE nu au legătură cu articolul 4 din Regulamentul nr. 1024/2013. Astfel, această dispoziție atribuie BCE competențe în materie prudențială și prevede mai precis că BCE are „competența exclusivă” să exercite o parte dintre ele, repartizând astfel între această instituție și autoritățile naționale atribuțiile care pot fi avute în vedere în acest tip de domeniu.

81      Astfel, această dispoziție, întrucât atribuie competențe instituțiilor și le repartizează între acestea, urmărește să pună în aplicare obiectivul general de a organiza un sistem de reglementare a unui domeniu de activitate în beneficiul interesului public, fără a acorda în sine particularilor drepturi capabile să constituie temeiul unei acțiuni în fața Tribunalului.

82      În al doilea rând, articolul 16 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1024/2013 împuternicește BCE, în scopul îndeplinirii atribuțiilor încredințate, să solicite instituțiilor de credit să ia din timp diverse măsuri atunci când aceste instituții nu respectă cerințele prudențiale sau este probabil să nu le respecte ori atunci când alte deficiențe nu permit asigurarea unei bune gestiuni sau a unei acoperiri satisfăcătoare a riscurilor în cadrul acestor instituții.

83      Măsurile în discuție în această dispoziție pot consta printre altele în consolidarea fondurilor proprii, restrângerea sau limitarea activității instituției de credit, solicitarea încetării activităților care prezintă riscuri excesive pentru soliditatea instituției sau în îndepărtarea din structura de conducere a instituțiilor de credit a membrilor care nu își îndeplinesc obligațiile care le sunt impuse.

84      Din nou, o astfel de dispoziție, în măsura în care se limitează să efectueze o împuternicire, nu include în sine norme care au ca obiect să confere drepturi particularilor, ci organizează funcționarea sistemului de supraveghere bancară în interes public și, prin urmare, nu este de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii.

85      În aceste condiții, este necesar să se considere că, întrucât nu au ca obiect să confere drepturi particularilor, articolul 4 și articolul 16 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1024/2013 nu pot constitui temeiul unei nelegalități a comportamentului reproșat BCE în cadrul supravegherii prudențiale pe care a exercitat‑o asupra băncii, de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii în temeiul comportamentului menționat.

86      Argumentația reclamanților referitoare la a doua nelegalitate a comportamentului reproșat BCE trebuie, așadar, respinsă.

 Cu privire la a treia nelegalitate. constând în aceea că BCE a încălcat în mod suficient de grav legislația italiană întrucât a aprobat la 18 septembrie 2019 o majorare de capital contrară dreptului de preempțiune prevăzut de statutul băncii

87      În ceea ce privește a treia nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, reclamanții susțin că aceasta a încălcat în mod suficient de grav articolul 56 din textul unic în materie bancară întrucât a aprobat la 18 septembrie 2019 o majorare de capital contrară dreptului de preempțiune recunoscut acționarilor de statutul băncii.

88      BCE, susținută de Comisie, contestă această argumentație.

89      Articolul 56 din textul unic în materie bancară prevede următoarele:

„1. Banca Italiei garantează că modificările statutelor băncilor nu intră în conflict cu o gestionare corectă și prudentă.

2. Procedura de înregistrare în registrul comerțului nu poate fi inițiată decât dacă este efectuată verificarea prevăzută la alineatul 1.”

90      În speță, articolul 56 din textul unic în materie bancară se aplică BCE în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1024/2013, potrivit căruia această instituție intervine ca autoritate competentă în locul autorității naționale atunci când, precum în speță, instituțiile care trebuie supravegheate intră în competența sa în temeiul articolului 4 din regulamentul menționat.

91      Rezultă din articolul 56 din textul unic în materie bancară că, în exercitarea atribuțiilor care îi sunt încredințate, autoritatea de supraveghere trebuie să verifice compatibilitatea modificărilor aduse statutelor instituțiilor de credit cu constrângerile care decurg dintr‑o gestionare corectă și prudentă, înainte ca modificările menționate să poată fi înscrise în registrul comerțului.

92      Or, această verificare nu trebuie să privească compatibilitatea modificării statutare preconizate cu drepturile de preempțiune ale acționarilor, ci compatibilitatea acestei modificări cu imperativul unei gestionări corecte și prudente, care figurează la articolul 56 din textul unic în materie bancară.

93      Astfel, cerința unei gestionări corecte și prudente demonstrează că, contrar celor susținute de reclamanți, obiectivul care trebuie luat în considerare, în cadrul evaluării realizate de autoritatea de supraveghere în temeiul articolului 56 din textul unic în materie bancară, este stabilitatea instituției de credit și, mai general, a sistemului financiar în ansamblu.

94      În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 56 din textul unic în materie bancară nu conferă în sine drepturi particularilor în sensul punctelor 36 și 37 de mai sus. Prin urmare, argumentația referitoare la a treia nelegalitate a comportamentului reproșat BCE trebuie respinsă.

 Cu privire la a patra nelegalitate, constând în aceea că BCE a încălcat în mod suficient de grav legislația italiană prin numirea unor administratori temporari afectați de un conflict de interese

95      În ceea ce privește a patra nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, reclamanții susțin că aceasta a încălcat în mod suficient de grav articolul 71 alineatul 6 din textul unic în materie bancară numindu-i ca administratori temporari pe fostul președinte al consiliului de administrație, domnul Modiano, și pe fostul administrator delegat al băncii, domnul Innocenzi. După ce aceștia din urmă au devenit administratori temporari, ar fi devenit delicat pentru ei să exercite acțiuni derivate împotriva organelor de administrare și de control între timp dizolvate (sau împotriva unora dintre membrii lor). Astfel, aceste două persoane ar fi fost protejate, în urma numirii lor ca administratori temporari, de o acțiune în răspundere care ar fi putut fi introdusă împotriva lor pentru deciziile luate atunci când erau președinte al consiliului de administrație al băncii și, respectiv, administrator delegat al băncii.

96      BCE, susținută de Comisie, contestă această argumentație.

97      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că decizia de plasare sub administrare temporară a fost anulată de Tribunal în Hotărârea din 12 octombrie 2022, Corneli/BCE (T‑502/19, în prezent în recurs, EU:T:2022:627), fără ca această împrejurare să trebuiască să împiedice examinarea sa în prezenta procedură.

98      Pe de o parte, anularea nu a intervenit în temeiul unei încălcări printr‑un conflict de interese, contrar celor solicitate de reclamanți în cadrul prezentei cauze, ci pentru motivul săvârșirii unei erori în stabilirea temeiului juridic utilizat de BCE pentru adoptarea deciziei menționate (Hotărârea din 12 octombrie 2022, Corneli/BCE, T‑502/19, în prezent în recurs, EU:T:2022:627, punctele 113 și 114).

99      Pe de altă parte, acțiunea în despăgubire, prin natura sa, constituie o cale de atac autonomă care exercită o funcție specifică în cadrul sistemului căilor de atac concepute de tratate și este subordonată unor condiții de exercitare concepute în considerarea obiectului său specific (Hotărârea din 28 aprilie 1971, Lütticke/Comisia, 4/69, EU:C:1971:40, punctul 6, și Ordonanța din 21 iunie 1993, Van Parijs și alții/Consiliul și Comisia, C‑257/93, EU:C:1993:249, punctul 14).

100    Astfel, se admite că Tribunalul poate examina în mod autonom, în scopul unei acțiuni în despăgubire, legalitatea unui act care face obiectul unei acțiuni în anulare. Totuși, în timp ce acțiunea în anulare urmărește sancționarea nelegalității unui act obligatoriu din punct de vedere juridic, acțiunea în despăgubire are ca obiect cererea de reparare a unui prejudiciu care decurge dintr‑un act sau dintr‑un comportament ilicit imputabil unei instituții sau unui organ al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 octombrie 2015, Accorinti și alții/BCE, T‑79/13, EU:T:2015:756, punctele 61 și 62).

101    Odată făcută această precizare, rezultă din articolul 71 alineatul 6 din textul unic în materie bancară că, pentru a‑și putea exercita funcțiile, administratorii temporari trebuie să prezinte mai multe caracteristici printre care se numără lipsa unor conflicte de interese. O astfel de cerință presupune din partea BCE că, atunci când numește administratori temporari, ea trebuie să verifice inexistența unor conflicte de interese ale persoanelor în cauză. În lipsa unei astfel de verificări, persoanele în cauză nu ar putea de fapt să își exercite funcțiile, chiar dacă au fost numite, atunci când nu respectă această cerință.

102    Or, cerința inexistenței unui conflict de interese intră, în mod general, sub incidența principiului imparțialității, care urmărește să protejeze, potrivit jurisprudenței, pe de o parte, interesul general și, pe de altă parte, interesul particularilor care ar putea fi afectați negativ în urma prezenței acestui conflict de interese (a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, EU:T:2006:110, punctul 102, și Hotărârea din 6 iunie 2019, Dalli/Comisia, T‑399/17, nepublicată, EU:T:2019:384, punctul 100).

103    Astfel, principiul imparțialității creează, potrivit jurisprudenței, față de particularii care pot fi afectați, un drept subiectiv care, dacă este încălcat în mod suficient de grav, poate angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii ca urmare a prejudiciului eventual cauzat de o instituție în exercitarea atribuțiilor care îi sunt încredințate.

104    În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 71 alineatul 6 din textul unic în materie bancară are ca obiect să confere drepturi particularilor în sensul punctelor 36 și 37 de mai sus.

105    În ceea ce privește verificarea aspectului dacă BCE a săvârșit o încălcare suficient de gravă a articolului 71 alineatul 6 din textul unic în materie bancară, trebuie subliniat că, pentru a motiva adoptarea deciziei de plasare sub administrare temporară, această instituție nu a indicat că aceasta era justificată de existența unor „nereguli grave” săvârșite „în cadrul administrării” băncii, în sensul articolului 69-octiesdecies alineatul 1 litera b) din textul unic în materie bancară coroborat cu articolul 70 din textul menționat.

106    În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 69-octiesdecies alineatul 1 litera b) și articolului 70 din textul unic în materie bancară, autoritatea de supraveghere poate plasa o instituție sub administrare temporară în caz de încălcare gravă a dispozițiilor legislative sau de reglementare, de nereguli grave în gestiunea instituției de credit, atunci când deteriorarea situației băncii sau a grupului bancar este deosebit de importantă, atunci când sunt previzibile pierderi grave ale activelor sau atunci când administrarea temporară este solicitată printr‑o cerere motivată a organelor de administrare sau prin adunarea generală extraordinară a instituției de credit.

107    În speță, dacă au fost săvârșite nereguli în gestiunea băncii, ar fi trebuit să se garanteze, pentru protejarea acționarilor, că poate fi introdusă o procedură împotriva celor responsabili. Numai o acțiune în răspundere față de foștii membri ai organelor de administrare ar fi fost de fapt de natură să permită despăgubirea acționarilor de către cei responsabili. Într‑o astfel de ipoteză, ar fi putut fi inadecvată numirea ca administratori temporari a unor persoane care anterior au exercitat funcții administrative în cadrul băncii. Astfel, o asemenea numire, după cum susțin reclamanții, ar fi făcut puțin realistă perspectiva unei astfel de acțiuni, administratorii temporari neavând niciun interes să pună în discuție propria lor răspundere.

108    Totuși, situația era diferită în speță, întrucât, potrivit termenilor utilizați în acest caz, decizia de plasare sub administrare temporară nu s‑a întemeiat pe „nereguli grave”, care ar fi fost săvârșite de fostele organe de administrare ale băncii, ci pe „deteriorarea semnificativă a situației băncii”, în sensul articolelor 69-octiesdecies și 70 din textul unic în materie bancară.

109    Pe de altă parte, dificultățile financiare care afectează banca au precedat numirea în calitate de președinte al consiliului de administrație al băncii a domnului Modiano și, respectiv, în calitate de administrator delegat a domnului Innocenzi, după cum rezultă din expunerea situației de fapt de mai sus (punctele 5-10 de mai sus).

110    În rest, trebuie amintit că, în exercitarea atribuției sale prudențiale, BCE dispune de o largă putere de apreciere, fără ca instanța să poată substitui aprecierea instituției cu propria apreciere (a se vedea punctul 45 de mai sus).

111    Or, BCE a putut considera, în exercitarea acestei competențe, fără a‑i depăși limitele, că este oportun să încredințeze gestiunea administrării temporare unor persoane familiarizate cu instituția de credit vizată de măsura în discuție, o astfel de familiarizare fiind de natură să le permită să reacționeze mai rapid într‑un context de criză în fața dificultăților succesive care se prezentau.

112    În acest temei, se poate considera că BCE și‑a utilizat puterea de apreciere în mod rezonabil numindu‑i în scopuri de administrare temporară pe domnii Modiano și Innocenzi, care erau suficient de familiarizați cu activitățile băncii pentru a putea acționa în mod prompt în fața situației de criză cu care se confrunta aceasta.

113    E adevărat, după cum arată reclamanții, că acțiunea derivată în răspunderea activității membrilor organelor dizolvate de administrare și control este exercitată, pe durata administrării temporare, de comisari temporari, în conformitate cu articolul 72 alineatul 5 din textul unic italian în materie bancară.

114    Totuși, adunarea acționarilor, precum și acționarii care dețin în mod individual sau împreună o cincime din capitalul social sau cuantumul diferit prevăzut în statutul unui instituții de credit pot, de la reluarea administrării ordinare a unei instituții de credit, să introducă o acțiune în răspundere împotriva membrilor organelor de administrare și de control pentru o perioadă de cinci ani după ce aceștia și‑au încetat funcțiile, în conformitate cu articolele 2393 și 2393-bis din Codul civil italian.

115    Astfel, de la reluarea gestiunii ordinare a băncii, adunarea acționarilor și acționarii care dețineau în mod individual sau împreună o cincime din capitalul social sau cuantumul diferit prevăzut în statutul băncii aveau posibilitatea de a introduce o acțiune în răspundere împotriva domnilor Modiano și Innocenzi, în calitatea lor de foști membri ai consiliului de administrație, într‑un termen de cinci ani de la data încetării atribuțiilor lor.

116    A fortiori, în aceste condiții, este necesar să se considere că, numindu‑i pe domenii Modiano și Innocenzi în calitate de administratori temporari, BCE s‑a încadrat în limite rezonabile în exercitarea puterii sale de apreciere.

117    Astfel, întrucât nu a fost stabilită nicio încălcare suficient de gravă, trebuie respinsă argumentația referitoare la a patra nelegalitate a comportamentului reproșat BCE.

 Cu privire la a cincea nelegalitate, constând în aceea că, la adoptarea măsurii de intervenție timpurie, BCE a încălcat în mod suficient de grav diferite norme și principii

118    În ceea ce privește a cincea nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, reclamanții invocă șase critici împotriva adoptării măsurii de intervenție timpurie, care sunt contestate de BCE, cu susținerea Comisiei.

–       Cu privire la prima critică, referitoare la adoptarea măsurii de intervenție timpurie în temeiul unui simplu risc de încălcare a cadrului de reglementare

119    Prin intermediul primei critici, reclamanții susțin că BCE a încălcat în mod suficient de grav articolul 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară, deoarece a adoptat măsura de intervenție timpurie în prezența unui simplu risc de încălcare a cadrului de reglementare aplicabil, deși, potrivit acestora, în temeiul acestei dispoziții trebuia adusă proba unei încălcări previzibile.

120    În această privință, trebuie arătat că, potrivit articolului 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară, Banca d’Italia (Banca Italiei) poate adopta măsurile de intervenție timpurie menționate în acesta atunci când, în urma unei deteriorări rapide a situației băncii vizate sau a grupului său, ea constată sau anticipează printre altele o încălcare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 337) și a titlului II din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO 2014, L 173, p. 349).

121    În speță, articolul 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară se aplică BCE în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1024/2013, potrivit căruia această instituție intervine ca autoritate competentă în locul autorității naționale atunci când, precum în speță, instituțiile care trebuie supravegheate intră în competența sa în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 1024/2013.

122    Rezultă că, în măsura în care articolul 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară se limitează să acorde autorității de supraveghere competența de a adopta o măsură de intervenție timpurie atunci când, în urma aprecierii pe care trebuie să o efectueze, sunt îndeplinite condițiile pe care le prevede, acesta nu acordă în sine particularilor drepturi a căror respectare ar putea fi solicitată instanței Uniunii.

123    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamanților potrivit căruia drepturile și interesele de care dispun ca acționari au fost afectate deoarece au fost privați de orice implicare posibilă în gestiunea băncii după adoptarea de către BCE a măsurii de intervenție timpurie.

124    În această privință, trebuie considerat că efectul determinat eventual de o intervenție a BCE asupra intereselor acționarilor unei instituții de credit nu poate fi luat în considerare pentru a angaja răspunderea extracontractuală a acestei instituții dacă norma pe care se întemeiază respectiva intervenție nu are ca obiect să creeze sau să protejeze în mod specific un drept care le‑ar fi conferit acestora într‑un mod suficient de definit.

125    Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 122 de mai sus, articolul 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară nu urmărește să creeze drepturi în beneficiul particularilor, chiar dacă aceștia sunt acționari.

126    Astfel, măsura de intervenție timpurie în temeiul articolului 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară a fost adoptată pentru a proteja stabilitatea sistemului financiar și, așadar, pentru a pune în aplicare un obiectiv de interes public.

127    Astfel, BCE a motivat adoptarea măsurii de intervenție timpurie prin riscul de încălcare a cerințelor stabilite în cadrul de reglementare aplicabil. În această măsură, riscul luat în considerare a fost susținut într‑un mod specific și concret în lumina criteriilor prevăzute de articolul 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară, care se referă la existența unei deteriorări rapide a situației entității supravegheate ca unul dintre indiciile unei posibile încălcări de către aceasta a cerințelor de fonduri proprii.

128    În această privință, BCE a arătat în măsura de intervenție timpurie că:

–        în iunie 2016, rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază (CET 1) și rata fondurilor proprii de nivel 2 (TCR) erau de 12,29 % și, respectiv, de 14,37 %. Totuși, evoluția anticipată a acestor două rate în 2017 urma să le ducă la valori mai mici decât cele din anul anterior, și anume 10,35 % pentru CET 1 și 12,19 % pentru TCR, cu încălcarea cerinței de fonduri proprii totale de 12,50 (a se vedea punctul 1.1.1 din măsura de intervenție timpurie);

–        ratele fondurilor proprii erau susceptibile să scadă chiar sub valorile indicate mai sus, cu pierderi patrimoniale chiar mai semnificative, ținând seama de performanțele constante și insuficiente în materie de rentabilitate ale băncii în ultimii ani, de riscul de credit ridicat care rezulta din nivelul creditelor neperformante, care periclita capacitatea entității supravegheate de a obține profit, precum și de incertitudinile legate de măsurile de reducere a costurilor prevăzute în cadrul planului strategic adoptat de bancă (a se vedea punctele 1.1.2 și 1.1.3 din măsura de intervenție timpurie).

129    În aceste condiții, este necesar să se considere că, urmărind un obiectiv de interes public, articolul 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară nu are ca obiect să confere drepturi particularilor și că acesta a fost pus în aplicare în speță pentru atingerea respectivului obiectiv prin adoptarea măsurii de intervenție timpurie, cu consecința că prima critică trebuie respinsă.

–       Cu privire la a doua critică, referitoare la obligația prevăzută de măsura de intervenție timpurie de a cesiona în condiții puțin avantajoase credite pretins neperformante

130    Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanții susțin că BCE a încălcat în mod suficient de grav articolul 69-noviesdecies din textul unic în materie bancară, impunând băncii, în măsura de intervenție timpurie, obligația de a cesiona în condiții puțin avantajoase credite pretins neperformante. Or, potrivit reclamanților, această dispoziție nu permite impunerea acestui tip de obligație, ci prevede numai posibilitatea de a pune în aplicare un plan de redresare sau de a pregăti un plan destinat să negocieze o restructurare a datoriei cu creditorii.

131    Potrivit articolului 69-noviesdecies din textul unic în materie bancară, Banca Italiei poate solicita unei instituții de credit sau societății‑mamă a unui grup bancar, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 69-octiesdecies alineatul 1 litera a) din textul unic în materie bancară, să pună în aplicare chiar în parte planul de redresare adoptat, să pregătească un plan pentru a negocia restructurarea datoriei cu toți sau cu anumiți creditori ori, după caz, să își modifice forma juridică.

132    În exercitarea acestei competențe, Banca Italiei poate solicita actualizarea planului de redresare atunci când condițiile care au condus la adoptarea măsurii de intervenție timpurie diferă de ipotezele avute în vedere în plan. În plus, ea poate stabili un termen pentru punerea în aplicare a planului și eliminarea cauzelor care au condus la adoptarea măsurii de intervenție timpurie.

133    În speță, articolul 69-noviesdecies din textul unic în materie bancară se aplică BCE în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1024/2013, potrivit căruia această instituție intervine ca autoritate competentă în locul autorității naționale atunci când, precum în speță, instituțiile care trebuie supravegheate intră în competența sa în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 1024/2013.

134    Este necesar să se considere că, în măsura în care articolul 69-noviesdecies din textul unic în materie bancară se limitează să acorde autorității de supraveghere competența de a solicita instituțiilor de credit să pregătească sau să pună în aplicare un plan de negociere a restructurării datoriei, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acesta, el nu conferă în sine drepturi particularilor.

135    Astfel, în speță, pentru atingerea unui obiectiv de interes public, BCE a solicitat băncii în măsura de intervenție timpurie să prezinte înainte de 28 februarie 2017 un plan strategic și un plan operațional care trebuiau cel puțin:

–        să indice măsurile pe care banca intenționa să le ia pentru a reduce nivelul creditelor neperformante;

–        să includă obiectivele cantitative pentru reducerea creditelor neperformante;

–        să indice calendarul de punere în aplicare a acestor măsuri;

–        să ia în considerare obiectivele minime definite de BCE la alegerea măsurilor de luat pentru reducerea creditelor neperformante, respectiv maximum 5,5 miliarde de euro de credite neperformante la 31 decembrie 2017, 4,6 miliarde de euro la 31 decembrie 2018 și 3,7 miliarde de euro la 31 decembrie 2019; și

–        să fie aprobate de organul de conducere al băncii.

136    Astfel, contrar celor susținute de reclamanți, măsura de intervenție timpurie nu a impus ca banca să cesioneze credite neperformante și cu atât mai puțin ca ea să facă acest lucru la prețuri definite în cursul unei perioade determinate. În conformitate cu articolul 69-noviesdecies din textul unic în materie bancară, în măsura de intervenție timpurie, BCE s‑a limitat să solicite băncii să prezinte un plan strategic și un plan operațional pentru a reduce proporția creditelor neperformante prezente în bilanțul său. Totuși, aceste planuri trebuiau preparate și aprobate de bancă. Îi revenea printre altele sarcina de a identifica și pune în aplicare măsurile adecvate, indicând, de exemplu, ce credite neperformante trebuiau cesionate, în ce modalități, cui și la ce preț.

137    În plus, articolul 69-noviesdecies din textul unic în materie bancară nu se opune ca măsura de intervenție timpurie să indice obiective minime și să stabilească termene pentru reducerea creditelor neperformante. Astfel, această dispoziție atribuie în mod expres BCE competența de a stabili un termen pentru punerea în aplicare a planului și pentru eliminarea cauzelor aflate la originea intervenției timpurii.

138    În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 69-noviesdecies din textul unic în materie bancară urmărește un obiectiv de interes public fără să aibă ca obiect să confere drepturi particularilor, iar acesta a fost pus în aplicare în speță de BCE pentru a realiza respectivul obiectiv atunci când aceasta a adoptat măsura de intervenție timpurie în discuție în a doua critică.

139    A doua critică trebuie, așadar, respinsă.

–       Cu privire la a treia critică, referitoare la respectarea, într‑o perioadă determinată, a cerințelor impuse în materie de fonduri proprii

140    Prin intermediul celei de a treia critici, reclamanții susțin că BCE a încălcat în mod suficient de grav articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013, întrucât, în măsura de intervenție timpurie, ea a considerat că încălcarea de către bancă a cerințelor de fonduri proprii s‑ar fi putut materializa într‑un orizont de timp de peste 12 luni de la adoptarea acestei măsuri.

141    Or, potrivit reclamanților, articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1024/2013 limitează competența BCE de a adopta o măsură față de o instituție de credit numai la situațiile în care riscul de încălcare de către această instituție a cadrului de reglementare aplicabil se produce cel târziu în cele 12 luni care urmează intervenției BCE.

142    În această privință, trebuie amintit că, astfel cum se arată la punctul 82 și următoarele de mai sus, articolul 16 din Regulamentul nr. 1024/2013 atribuie BCE competențe în materie de supraveghere prudențială, urmărind un obiectiv de interes public fără a conferi drepturi particularilor.

143    Astfel, trebuie respinsă a treia critică.

–       Cu privire la a patra critică, referitoare la încălcarea principiului egalității de tratament

144    Prin intermediul celei de a patra critici, reclamanții susțin că BCE a încărcat în mod suficient de grav principiul egalității de tratament impunând băncii, în cadrul măsurii de intervenție timpurie, măsuri mai stricte decât cele adoptate față de alte instituții de credit care se găseau totuși într‑o situație similară.

145    În această privință, trebuie amintit că principiul egalității de tratament este consacrat la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 7 martie 2017, RPO, C‑390/15, EU:C:2017:174, punctul 41 și jurisprudența citată).

146    În acest sens, principiul egalității de tratament, potrivit jurisprudenței, este de natură să confere drepturi particularilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 octombrie 2015, Accorinti și alții/BCE, T‑79/13, EU:T:2015:756, punctul 87, și Hotărârea din 24 ianuarie 2017, Nausicaa Anadyomène și Banque d’escompte/BCE, T‑749/15, nepublicată, EU:T:2017:21, punctul 110).

147    În aceste condiții, este necesar să se verifice dacă, prin adoptarea măsurii de intervenție timpurie, BCE a încălcat principiul egalității de tratament în mod grav și vădit, dincolo de larga putere de apreciere care îi este recunoscută.

148    În această privință, trebuie arătat că, în exercitarea atribuției sale prudențiale, BCE trebuie să efectueze evaluări tehnice care să țină seama de o gamă largă de variabile, printre altele nivelurile de fonduri proprii și de lichiditate, modelele economice, guvernanța, riscurile, impactul sistemic și scenariile macroeconomice. Astfel, supravegherea prudențială a instituțiilor de credit nu se reduce la o comparație cantitativă și mecanică a unor cifre izolate și extrapolate, ci impune o judecată prudențială globală asupra situației instituției de credit, care este însoțită de o largă putere de apreciere.

149    În măsura de intervenție, pentru a demonstra apariția unei deteriorări rapide a băncii, BCE nu s‑a limitat să constate încălcarea cerințelor patrimoniale legate de nivelul de credite neperformante, ci a făcut trimitere de asemenea la mai multe elemente care, în opinia sa, demonstrau fragilitatea acestei instituții: riscul de credit (pagina 2, punctul 1.1.1), rentabilitatea scăzută (pagina 2, punctul 1.1.1), pierderile suferite în anii precedenți [pagina 3, punctul 1.12 subpunctul (i)], rezultatele modeste în obținerea de venituri din exploatare [pagina 3, punctul 1.1.2 subpunctul (i)], raportul foarte ridicat dintre costuri și încasări [pagina 4, punctul 1.1.2 subpunctul (i)], incertitudinile referitoare la măsurile de reducere a costurilor [pagina 4, punctul 1.1.2 subpunctul (iii)] și deficiențele prin care se caracteriza situația lichidității (pagina 7, punctul 2.4).

150    Potrivit jurisprudenței, dacă susține că a fost încălcat principiul egalității de tratament, reclamantului îi revine obligația de a identifica cu precizie situațiile comparabile despre care consideră că au fost tratate în mod diferit sau situațiile diferite care, în opinia sa, au fost tratate în același mod (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2018, K. Chrysostomides & Co. și alții/Consiliul și alții, T‑680/13, EU:T:2018:486, punctul 442 și jurisprudența citată).

151    Astfel, reclamanții ar fi trebuit să stabilească în speță, dacă aceasta era intenția lor, în raport cu parametrii indicați la punctul 149 de mai sus, că alte instituții de credit italiene care se găseau într‑o situație comparabilă au fost tratate în mod diferit.

152    Desigur, reclamanții au prezentat în înscrisurile rol un raport care compara cantitatea de credite neperformante deținute de bancă cu cele deținute de alte instituții de credit italiene. Totuși, aceștia nu au corelat această situație specifică cu deciziile luate de BCE astfel încât să stabilească existența unei veritabile diferențe de tratament între bancă și alte instituții de credit italiene.

153    Astfel, trebuie respinsă a patra critică.

–       Cu privire la a cincea critică, referitoare la încălcarea principiului proporționalității

154    Prin intermediul celei de a cincea critici, reclamanții susțin că BCE a încălcat în mod suficient de grav principiul proporționalității impunând băncii, deși puteau fi luate în considerare măsuri mai puțin radicale, o obligație care a determinat de la bun început o depreciere imediată a împrumuturilor băncii și i‑a generat pierderi considerabile.

155    În această privință, trebuie arătat că, în calitate de principiu general de drept, principiul proporționalității este consacrat la articolul 5 alineatul (4) TUE și este de natură, potrivit jurisprudenței, să confere drepturi particularilor (Hotărârea din 6 decembrie 2001, Emesa Sugar/Consiliul, T‑43/98, EU:T:2001:279, punctul 64, și Hotărârea din 29 noiembrie 2016, T & L Sugars și Sidul Açúcares/Comisia, T‑279/11, nepublicată, EU:T:2016:683, punctul 58).

156    Astfel, particularii au posibilitatea să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii, prin stabilirea faptului că BCE le‑a adus un prejudiciu prin adoptarea unui comportament contrar principiului proporționalității, dacă demonstrează că acest principiu a fost încălcat de instituție în mod grav și vădit.

157    Potrivit jurisprudenței, principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să permită atingerea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză fără să fie depășite limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea din 8 iulie 2020, VQ/BCE, T‑203/18, EU:T:2020:313, punctul 61; a se vedea de asemenea Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 142 și jurisprudența citată).

158    Atunci când este sesizată cu o cerere care vizează controlarea respectării principiului proporționalității, instanța trebuie să respecte marja de apreciere recunoscută instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 16 mai 2017, Landeskreditbank Baden‑Württemberg/BCE, T‑122/15, EU:T:2017:337, punctul 68).

159    În această privință, trebuie amintit că, după cum s‑a arătat la punctul 45 de mai sus, BCE beneficiază de o largă marjă de apreciere în exercitarea atribuțiilor sale de supraveghere prudențială.

160    Potrivit termenilor utilizați pentru a justifica adoptarea măsurii de intervenție timpurie, BCE a analizat în modul următor proporționalitatea obligației pe care intenționa să o adopte în raport cu împrumuturile care figurau în patrimoniul băncii și care nu prezentau caracterul performant pe care ea îl considera necesar pentru respectarea cerințelor de fonduri proprii care rezultau din reglementarea Uniunii.

161    La începutul analizei sale, BCE a evaluat drept probabil riscul unei încălcări de către bancă a cerințelor patrimoniale legate de deținerea de credite neperformante (punctul 1.1.1 din măsura de intervenție timpurie).

162    În continuare, aceasta a luat act de inadecvarea planului strategic prezentat de bancă la 14 iunie 2016 pentru a se conforma obiectivelor pe care le formulase în ceea ce privește reducerea raportului costuri/venituri și reducerea creditelor neperformante (punctul 1.1.5 din măsura de intervenție timpurie).

163    În plus, ea a arătat că banca a suferit o deteriorare gravă a situației sale financiare, cu o majorare semnificativă a riscului de credit în perioada 2013-2016 și o deficiență importantă în ceea ce privește lichiditățile disponibile (punctele 2.3 și 2.4 din măsura de intervenție timpurie).

164    În acest temei, BCE a concluzionat că măsura ce consta în a solicita băncii să prezinte un plan strategic și un plan operațional pentru reducerea creditelor neperformante era:

–        proporțională cu situația băncii;

–        corespunzătoare pentru ameliorarea situației prudențiale a entității supravegheate, dat fiind că nivelul ridicat al creditelor neperformante era unul dintre principalii factori de risc la care era expusă banca;

–        indispensabilă pentru a atinge obiectivul urmărit, și anume redresarea situației patrimoniale a băncii, întrucât nicio altă măsură nu îi părea aplicabilă pentru a atinge rezultatul urmărit (punctul 1.1.5 din măsura de intervenție timpurie).

165    În temeiul acestei analize, BCE a putut considera, ținând seama de riscul pentru bancă, că era corespunzător și necesar să se adopte măsura de intervenție timpurie fără să existe soluții alternative care să permită încetarea satisfăcătoare a dificultăților cu care se confrunta banca.

166    Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se considere că reclamanții nu au evidențiat elemente care să permită să se considere că, prin adoptarea măsurii de intervenție timpurie, BCE a încălcat în mod grav și vădit principiul proporționalității.

167    A cincea critică trebuie, așadar, respinsă și, împreună cu aceasta, argumentația referitoare la a cincea nelegalitate a comportamentului reproșat BCE în ansamblu.

–       Cu privire la a șasea critică, referitoare la excepția de nelegalitate invocată de reclamanți față de măsura de intervenție timpurie

168    Reclamanții solicită Tribunalului să pronunțe pe cale incidentală, în temeiul articolului 277 TFUE, inaplicabilitatea măsurii de intervenție timpurie din cauza nelegalității sale pentru motivele indicate la punctele 119-167 de mai sus.

169    În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 277 TFUE, în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf TFUE pentru a invoca în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene inaplicabilitatea respectivului act, în pofida expirării termenului prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE.

170    Potrivit jurisprudenței, excepția de nelegalitate se aplică, sub sancțiunea inadmisibilității, numai actelor cu aplicabilitate generală (Hotărârea din 26 octombrie 1993, Reinarz/Comisia, T‑6/92 și T‑52/92, EU:T:1993:89, punctul 56).

171    Un act are aplicabilitate generală, în sensul articolului 277 TFUE, dacă vizează situații determinate în mod obiectiv și produce efecte juridice în privința unor categorii de persoane avute în vedere în mod abstract (Hotărârea din 28 februarie 2018, Paulini/BCE, T‑764/16, nepublicată, EU:T:2018:101, punctul 32, și Hotărârea din 5 mai 2021, Pharmaceutical Works Polpharma/EMA, T‑611/18, EU:T:2021:241, punctul 90).

172    Nu aceasta este situația în speță, întrucât măsura de intervenție timpurie a fost adresată în mod specific de BCE către bancă, impunându‑i acesteia, ținând seama de dificultățile patrimoniale la care era expusă, să prezinte un plan strategic și un plan operațional pentru reducerea acordării de credite neperformante.

173    Rezultă că măsura de intervenție timpurie nu constituie un act cu aplicabilitate generală în sensul jurisprudenței vizate la punctul 171 de mai sus.

174    Astfel, este necesar să se respingă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.

 Cu privire la a șasea nelegalitate, constând în aceea că, în decizia privind fondurile proprii, BCE a impus băncii un termen prea scurt pentru a‑i permite să respecte cerințele care îi erau impuse în materie de fonduri proprii

175    Cu privire la a șasea nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, reclamanții susțin că, în decizia privind fondurile proprii, aceasta a impus băncii un termen prea scurt pentru a‑i permite să respecte cerințele care îi erau impuse în materie de fonduri proprii. Mai precis, potrivit reclamanților, nu era rezonabil să se solicite băncii să se conformeze exigențelor până la 31 decembrie 2018, adică numai 19 zile lucrătoare după data stabilită de BCE pentru prezentarea și aprobarea de către consiliul de administrație al băncii a unui plan pentru conservarea capitalului.

176    BCE, susținută de Comisie, contestă această argumentație.

177    În această privință, trebuie amintit că evaluarea de către BCE a măsurilor care trebuie luate pentru a pune capăt unei situații problematice face parte din aprecierea care trebuie efectuată în temeiul principiului proporționalității. Acesta din urmă a fost examinat, în ceea ce privește a cincea nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, în raport cu măsura de intervenție timpurie (a cincea critică). În prezent, el este invocat, în ceea ce privește a șasea nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, în raport cu decizia privind fondurile proprii, care este de asemenea pusă în discuție în temeiul încălcării principiului proporționalității.

178    După cum s‑a indicat la punctele 155 și 156 de mai sus, potrivit jurisprudenței, principiul proporționalității este de natură să confere drepturi particularilor. Acest principiu le oferă astfel posibilitatea să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii, prin stabilirea faptului că BCE le‑a adus un prejudiciu prin adoptarea unui comportament contrar principiului proporționalității, dacă demonstrează că acest principiu a fost încălcat de instituție în mod grav și vădit.

179    În speță, trebuie verificat dacă prin adoptarea deciziei privind fondurile proprii BCE a respectat principiul proporționalității.

180    în această privință, este necesar să se considere că BCE a evaluat în mod precis, în textul deciziei privind fondurile proprii, proporționalitatea acesteia.

181    Mai întâi, ea a arătat că în 2018 banca a eșuat de trei ori (în lunile martie, mai și iunie) în încercarea sa de emisiune pe piața de capital și că aceste eșecuri au condus la o serie de demisii în cadrul consiliului de administrație, printre care cea a domnului Malacalza, ceea ce a făcut necesară numirea unui nou consiliu de administrație. Astfel, banca prezenta, potrivit BCE, profiluri de risc și de incertitudine în ceea ce privește soliditatea patrimonială și guvernanța (punctul 1.1 din decizia privind fondurile proprii).

182    În continuare, BCE a susținut că planul de conservare a capitalului prezentat de bancă la 22 iunie 2018 nu permitea îndeplinirea cerinței de fonduri proprii totale într‑un termen adecvat, dat fiind că fezabilitatea, calendarul și eficacitatea măsurilor propuse depindeau în mare măsură de condițiile pieței și de interesul investitorilor, care, în acea perioadă, nu erau favorabile băncii (punctul 2.1.1 din decizia privind fondurile proprii).

183    În sfârșit, BCE a apreciat că, presupunând chiar că măsurile preconizate de bancă în planul de conservare a capitalului din 22 iunie 2018 erau puse în aplicare, ele nu ar fi constituit un temei credibil pentru a garanta în mod durabil respectarea cerințelor privind fondurile proprii (punctul 2.1.2 din decizia privind fondurile proprii).

184    În temeiul acestei analize, BCE a putut considera, ținând seama de riscul real ca banca să nu își restabilească imediat fondurile proprii, că era adecvat și necesar să îi solicite acesteia să prezinte, iar consiliului său de administrație să aprobe, cel târziu la 30 noiembrie 2018, un plan nou de restabilire și garantare durabilă a respectării cerințelor patrimoniale cel târziu la 31 decembrie 2018. Această decizie era, potrivit BCE, singura care permitea atingerea obiectivului urmărit, și anume redresarea situației patrimoniale a băncii (punctul 2.1.2 din decizia referitoare la fondurile proprii).

185    Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se considere că reclamanții nu au evidențiat elemente care să permită să se considere că, prin adoptarea deciziei privind fondurile proprii, BCE a încălcat în mod suficient de grav principiul proporționalității.

186    Argumentația referitoare la a șasea nelegalitate a comportamentului reproșat BCE trebuie, așadar, respinsă.

 Cu privire la a șaptea nelegalitate, constând în aceea că BCE a încălcat în mod suficient de grav principiul protecției încrederii legitime în urma asigurărilor oferite acționarilor cu privire la situația băncii

187    În ceea ce privește a șaptea nelegalitate, reclamanții invocă trei critici care se referă la pretinsa încălcare suficient de gravă de către BCE a principiului protecției încrederii legitime.

188    Cele trei critici sunt contestate de BCE, cu susținerea Comisiei.

189    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, principiul protecției încrederii legitime este un principiu general al dreptului Uniunii care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor (Hotărârea din 19 mai 1992, Mulder și alții/Consiliul și Comisia, C‑104/89 și C‑37/90, EU:C:1992:217, punctul 15, și Hotărârea din 6 decembrie 2001, Emesa Sugar/Consiliul, T‑43/98, EU:T:2001:279, punctul 64).

190    Potrivit jurisprudenței, posibilitatea de a se baza pe principiul protecției încrederii legitime face obiectul a trei condiții care prezintă un caracter cumulativ. Administrația Uniunii trebuie să fi furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. Aceste asigurări trebuie să fie de natură să dea naștere unei așteptări legitime în percepția persoanei căreia îi sunt adresate. Asigurările furnizate trebuie să fie conforme normelor aplicabile (Hotărârea din 7 octombrie 2015, Accorinti și alții/BCE, T‑79/13, EU:T:2015:756, punctul 75, și Hotărârea din 24 ianuarie 2017, Nausicaa Anadyomène și Banque d’escompte/BCE, T‑749/15, nepublicată, EU:T:2017:21, punctul 81).

191    Jurisprudența precizează de asemenea că posibilitatea de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime este deschisă oricărui operator economic pe care o autoritate națională l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Totuși, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca acest principiu atunci când este adoptată această măsură. În plus, operatorii economici nu sunt îndreptățiți să aibă o încredere legitimă în menținerea unei situații existente, care poate fi modificată de autoritățile naționale în cadrul puterii lor de apreciere (a se vedea Hotărârea din du 22 septembrie 2022, Admiral Gaming Network și alții, C‑475/20-C‑482/20, EU:C:2022:714, punctul 62 și jurisprudența citată).

192    Cele trei critici invocate de reclamanți trebuie analizate în acest context.

–       Cu privire la prima critică, referitoare la lipsa intervenției BCE față de declarațiile înșelătoare formulate de administratorii băncii

193    Prin intermediul primei critici, reclamanții susțin că BCE a încălcat în mod suficient de grav principiul protecției încrederii legitime prin faptul că nu a intervenit pentru a rectifica declarații înșelătoare care ar fi fost formulate de administratori în legătură cu soliditatea financiară a băncii.

194    În această privință, trebuie amintit că acest comportament atribuit BCE a fost criticat de asemenea în cadrul argumentației referitoare la prima nelegalitate, în care reclamanții au susținut în mod inutil că această instituție ar fi trebuit să intervină, în temeiul dreptului italian, pentru a corecta declarațiile înșelătoare formulate de administratorii băncii (punctul 59 și următoarele de mai sus).

195    În ceea ce privește a șaptea nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, același comportament este pus în discuție în ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, reclamanții susținând că lipsa intervenției în scopul unei rectificări din partea BCE a dat naștere unei așteptări legitime a acestora cu privire la soliditatea financiară a băncii.

196    Fără a contesta posibilitatea ca reclamanții să fi putut spera ca situația băncii să se amelioreze, trebuie arătat, în primul rând, că lipsa intervenției din partea BCE pentru a corecta declarații pretins înșelătoare nu poate fi considerată o furnizare de către BCE a unor asigurări cu privire la comportamentul pe care intenționa să îl adopte față de bancă și, în al doilea rând și în orice caz, în ceea ce privește forma sa, că o astfel de abținere nu răspunde în mod vădit la cerința potrivit căreia asigurările trebuie să fie precise, necondiționate și concordante pentru putea da naștere unei încrederi legitime, după cum s‑a amintit la punctul 190 de mai sus.

197    Prima critică trebuie, așadar, respinsă.

–       Cu privire la a doua critică, referitoare la aprecierile pozitive formulate de BCE în legătură cu majorările de capital realizate de bancă înainte de 2019

198    Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanții susțin că BCE a încălcat în mod suficient de grav principiul protecției încrederii legitime prin formularea unor aprecieri pozitive în legătură cu majorările de capital realizate de bancă înainte de 2019.

199    În această privință, trebuie arătat că, în înscrisurile lor, reclamanții s‑au referit în mod generic la majorările de capital efectuate de bancă în 2015, în 2016, în 2017 și în 2018, fără a le identifica cu precizie pe cele care erau legate în mod specific de critică.

200    În plus, reclamanții nu au furnizat niciun element care să permită să se considere că BCE a formulat aprecieri pozitive în legătură că majorări de capital realizate de bancă înainte de 2019 și că aceste aprecieri îndeplineau cerințele vizate la punctul 190 de mai sus pentru a putea da naștere în mod legitim în percepția lor unei așteptări determinate cu privire la comportamentul pe care ea l‑ar adopta.

201    Or, este necesar, pentru ca o critică să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din înscrisurile prezentate de reclamant. Astfel de indicații sunt indispensabile pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra argumentației invocate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2015, Corporación Empresarial de Materiales de Construcción/Comisia, T‑250/12, EU:T:2015:749, punctul 101 și jurisprudența citată).

202    A doua critică trebuie, așadar, respinsă ca inadmisibilă.

–       Cu privire la a treia critică, referitoare la asigurările furnizate de BCE cu privire la soliditatea băncii

203    Prin intermediul celei de a treia critici, reclamanții susțin că BCE a încălcat în mod suficient de grav principiul protecției încrederii legitime întrucât a oferit acționarilor băncii asigurări în legătură cu soliditatea acesteia din urmă, care i‑ar fi determinat să efectueze investiții importante.

204    În această privință, este necesar să se arate că reclamanții nu au furnizat în susținerea pretenției lor niciun element care să permită identificarea asigurărilor pe care BCE le‑ar fi furnizat în ceea ce privește soliditatea financiară a băncii, nici împrejurările în care ar fi fost furnizate aceste asigurări.

205    Or, conform jurisprudenței menționate la punctul 201 de mai sus, este necesar, pentru ca o critică să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din înscrisurile prezentate de reclamant.

206    În aceste condiții, a treia critică trebuie, așadar, respinsă ca inadmisibilă.

207     Întrucât toate criticile au fost respinse, este necesar să se respingă argumentația referitoare la a șaptea nelegalitate în ansamblu.

 Cu privire la a opta nelegalitate, constând în aceea că BCE a încălcat în mod suficient de grav dreptul de proprietate recunoscut acționarilor, provocând, prin actele și omisiunile sale, o reducere semnificativă a valorii participațiilor la bancă ale acestora

208    În ceea ce privește a opta nelegalitate a comportamentului reproșat BCE, reclamanții susțin că ea le‑a încălcat dreptul de proprietate, provocând, prin actele și omisiunile sale, o reducere semnificativă a valorii participațiilor la bancă ale acestora.

209    BCE, susținută de Comisie, contestă această argumentație.

210    În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 17 alineatul (1) din cartă, orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune de și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.

211    Jurisprudența consideră că dreptul de proprietate, astfel cum este consacrat în articolul 17 alineatul (1) din cartă, reprezintă o normă de drept care conferă drepturi particularilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2016, Ledra Advertising și alții/Comisia și BCE, C‑8/15 P‑C‑10/15 P, EU:C:2016:701, punctul 66, și Hotărârea din 23 mai 2019, Steinhoff și alții/BCE, T‑107/17, EU:T:2019:353, punctul 96).

212    Astfel, trebuie să se examineze dacă dreptul de proprietate de care dispun reclamanții a fost încălcat de BCE în mod grav și vădit.

213    În această privință, trebuie amintit că, conform jurisprudenței citate la punctul 201 de mai sus, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din înscrisurile prezentate de reclamanți.

214    Or, în speță, reclamanții au indicat că valoarea participațiilor lor a scăzut și au imputat această evoluție deciziilor adoptate de bancă în urma măsurilor luate de BCE, fără a stabili totuși că aceste măsuri au produs acest rezultat și fără a fi prezentat o analiză care permite să se considere că acesta din urmă nu a fost produs, direct sau indirect, în parte sau în întregime, de alte fapte sau de alte împrejurări.

215    În aceste condiții, argumentația referitoare la a opta nelegalitate a comportamentului reproșat BCE trebuie respinsă ca inadmisibilă.

216    Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se concluzioneze că niciuna dintre nelegalitățile comportamentului reproșat BCE invocate de reclamanți nu este de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a BCE în sensul articolului 340 al treilea paragraf TFUE.

217    Pentru acest motiv, acțiunea trebuie respinsă, fără a fi necesar nici să se aprecieze dacă sunt îndeplinite celelalte condiții a căror respectare este impusă de jurisprudență pentru a se putea angaja răspunderea extracontractuală a unui instituții a Uniunii, și anume caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat, nici să se statueze cu privire la măsurile de cercetare judecătorească solicitate de reclamanți.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

218    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

219    Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor BCE și ale Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Malacalza Investimenti Srl și pe domnul Vittorio Malacalza la plata cheltuielilor de judecată.

Porchia Jaeger Madise

Nihoul       Verschuur

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 5 iunie 2024.

Semnături

*      Limba de procedură: italiana.