Language of document :

Recurs introdus la 20 ianuarie 2022 de Google LLC și Alphabet, Inc. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua extinsă) din 10 noiembrie 2021 în cauza T-612/17, Google și Alphabet/Comisia

(Cauza C-48/22 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurente: Google LLC și Alphabet, Inc. (reprezentanți: T. Graf, Rechtsanwalt, R. Snelders, advocaat, C. Thomas, avocat, A. Bray, avocate, M. Pickford, QC, D. Gregory și H. Mostyn, barristers)

Celelalte părți din procedură: Computer & Communications Industry Association, Comisia Europeană, Republica Federală Germania, Autoritatea de Supraveghere AELS, Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC), Infederation Ltd, Kelkoo, Verband Deutscher Zeitschriftenverleger eV, Visual Meta GmbH, BDZV – Bundesverband Digitalpublisher und Zeitungsverleger eV, fostă Bundesverband Deutscher Zeitungsverleger eV, Twenga

Concluziile recurenților

Recurentele solicită Curții:

anularea hotărârii atacate;

anularea deciziei1 sau, cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente în cadrul prezentei proceduri și al procedurii în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentele invocă patru motive.

Primul motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare întrucât a confirmat decizia în pofida faptului că aceasta nu respectă criteriul juridic referitor la obligația de a furniza acces la servicii de comparare a produselor.

Tribunalul s-a îndepărtat în mod nejustificat de decizie, întrucât a apreciat că au fost îndeplinite condițiile referitoare la obligația de furnizare.

Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că nu erau aplicabile condițiile referitoare la obligația de furnizare.

Al doilea motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că a confirmat decizia în pofida neidentificării de către aceasta a unui comportament care se îndepărtează de concurența bazată pe merite.

Tribunalul a considerat în mod greșit că împrejurările relevante în ceea ce privește efectele probabile ale comportamentului Google erau în măsură să determine dacă Google a practicat o concurență bazată pe merite.

Tribunalul a rescris în mod nejustificat decizia, invocând motive suplimentare pentru care se pretinde că comportamentul Google s-a îndepărtat de la concurența bazată pe merite.

Motivele suplimentare prezentate de Tribunal pentru care Google nu a practicat o concurență bazată pe merite sunt nevalide din punct de vedere juridic.

Al treilea motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare la verificarea legăturii de cauzalitate dintre pretinsul abuz și efectele probabile.

Tribunalul a concluzionat în mod greșit că sarcina de a efectua o analiză contrafactuală revenea Google, iar nu Comisiei.

Tribunalul a considerat în mod greșit că analiza contrafactuală a unui abuz care constă în combinarea a două practici legale necesită excluderea celor două practici.

Abordarea Tribunalului afectează aprecierea sa atât cu privire la efecte, cât și la justificarea obiectivă.

Al patrulea motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a statuat că Comisia nu avea obligația de a examina dacă comportamentul era de natură să elimine concurenți la fel de eficienți.

____________

1 Decizia C(2017) 4444 final a Comisiei din 27 iunie 2017 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 102 TFUE și al articolului 54 din Acordul privind SEE [cazul AT.39740 – Google Search (Shopping)]).