Cauza T‑456/11

International Cadmium Association (ICdA) și alții

împotriva

Comisiei Europene

„REACH – Măsuri tranzitorii privind restricțiile la producerea, introducerea pe piață și utilizarea cadmiului și a compușilor acestuia – Anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 – Restricții la utilizarea de pigmenți de cadmiu în materiale plastice – Eroare vădită de apreciere – Analiza riscurilor”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 14 noiembrie 2013

1.      Acțiune în anulare – Retragerea substanței din actul atacat în cursul judecății – Neabrogarea actului atacat – Act atacat care a putut produce efecte juridice – Acțiune care își păstrează obiectul – Temeiul unei eventuale acțiuni în despăgubire – Menținerea interesului de a exercita acțiunea

(art. 263 TFUE)

2.      Apropierea legislațiilor – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Restricții aplicabile anumitor substanțe – Introducerea de noi restricții și modificarea unor restricții existente – Putere de apreciere a autorităților Uniunii – Întindere – Control jurisdicțional – Limite – Eroare vădită de apreciere

[Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 68 alin. (1) și anexa XVII]

3.      Apropierea legislațiilor – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Restricții aplicabile anumitor substanțe – Introducerea de noi restricții și modificarea unor restricții existente – Condiții – Evaluarea riscurilor

[Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 68 alin. (1) și art. 137 alin. (1) lit. (a) și anexa XVII; Regulamentul nr. 793/93 al Consiliului, art. 11]

1.      Revocarea restricțiilor privind utilizarea anumitor produse, care au fost introduse prin regulamentul atacat, efectuată printr‑un regulament, cu efect retroactiv începând de la data aplicării regulamentului atacat, nu privează acțiunea în anulare de obiectul său, întrucât actul atacat nu a fost abrogat în mod formal de Comisie.

Pe de altă parte, această revocare nu determină, prin ea însăși, obligația instanței Uniunii de a nu se pronunța asupra fondului cauzei pentru lipsa obiectului sau pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea la data pronunțării hotărârii. Anularea actului atacat, care a fost deja executat, este încă susceptibilă de a aduce un beneficiu reclamantului, chiar dacă restricțiile în cauză, introduse prin acest act, au fost revocate între timp cu efect retroactiv începând de la data aplicării actului menționat. Astfel, acest act atacat a putut produce efecte juridice în perioada în care a reglementat restricțiile aplicabile produselor în cauză, și anume începând de la momentul aplicării sale până la momentul intrării în vigoare a regulamentului prin care au fost revocate restricțiile.

În sfârșit, este necesar să se constate că, în această perioadă, actul atacat interzicea anumite utilizări ale produselor în cauză. În acest context, reclamantul continuă să aibă un interes de a obține constatarea caracterului parțial nelegal al acestui act, întrucât, pe de o parte, această constatare va lega instanța Uniunii în cazul unei acțiuni în despăgubire și, pe de altă parte, ea va putea constitui temeiul unei eventuale negocieri extrajudiciare între Comisie și reclamant care să vizeze repararea prejudiciului pretins suferit de acesta din urmă.

(a se vedea punctele 36-38)

2.      Pentru a putea urmări în mod eficient obiectivele Regulamentului nr. 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), într‑un cadru tehnic complex cu caracter evolutiv, autoritățile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere, în special în ceea ce privește aprecierea unor elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe pentru a determina natura și întinderea măsurilor pe care le adoptă, în timp ce controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea unei astfel de competențe nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceste autorități nu au depășit în mod vădit limitele puterii lor de apreciere. Astfel, într‑un asemenea context, instanța Uniunii nu poate să substituie prin aprecierea sa cu privire la elementele de fapt de ordin științific și tehnic pe cea a instituțiilor, singurele cărora Tratatul FUE le‑a încredințat această sarcină.

Cu toate acestea, puterea largă de apreciere de care dispun autoritățile Uniunii și care presupune un control jurisdicțional limitat al modului în care este exercitată nu se aplică exclusiv în ceea ce privește natura și sfera de aplicare a dispozițiilor care trebuie adoptate, ci și, într‑o anumită măsură, în ceea ce privește constatarea datelor de bază. Un astfel de control jurisdicțional, chiar dacă are o întindere limitată, necesită însă ca aceste autorități, autoare ale actului în cauză, să fie în măsură să demonstreze în fața instanței Uniunii că actul a fost adoptat prin exercitarea efectivă a puterii lor de apreciere, care presupune că au fost luate în considerare toate elementele și circumstanțele pertinente ale situației pe care acest act o reglementează.

Evaluarea științifică a riscurilor, realizată de experți științifici, trebuie să dea Comisiei o informație suficient de fiabilă și de solidă pentru a‑i permite să înțeleagă întregul conținut al problemei științifice ridicate și pentru a determina politica sa în cunoștință de cauză. În consecință, pentru a nu adopta măsuri arbitrare care nu pot să fie legitimate în niciun caz de principiul precauției, Comisia trebuie să se asigure că măsurile pe care le adoptă, chiar dacă este vorba de măsuri preventive, sunt întemeiate pe o evaluare științifică a riscurilor cât mai exhaustivă posibil ținând seama de circumstanțele specifice ale speței.

Având în vedere că nu reiese din dosar că Comisia a evaluat toate elementele și circumstanțele pertinente ale situației pe care regulamentul atacat intenționa să o reglementeze concluzionând, pe baza unor elemente științifice insuficiente, în sensul existenței unui risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu care trebuie abordat la nivelul întregii Uniuni, Comisia săvârșește, așadar, o eroare vădită de apreciere.

(a se vedea punctele 45, 46, 52 și 71)

3.      Deși regulamentul atacat, care introduce restricții referitoare la anumite substanțe, a fost adoptat prin recurgerea la măsurile tranzitorii prevăzute la articolul 137 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), totuși, pentru modificarea anexei XVII la regulamentul menționat, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 68 din acest regulament.

Introducerea prin regulamentul atacat de noi restricții referitoare la anumite substanțe presupunea îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 68 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1907/2006. În consecință, adoptarea regulamentului atacat presupunea ca Comisia să fi considerat în mod întemeiat că utilizarea substanțelor în cauză în alte materiale plastice decât cele pentru care această utilizare era restricționată înainte de adoptarea regulamentului atacat determina un risc inacceptabil pentru sănătatea umană sau pentru mediu, care trebuia abordat la nivelul întregii Uniuni.

Chiar dacă se presupune că măsurile luate în aplicarea articolului 137 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu trebuie să îndeplinească condițiile de fond prevăzute la articolul 68 din acest regulament, ci normele în vigoare înainte de regulamentul menționat, și anume articolul 11 din Regulamentul nr. 793/93 privind evaluarea și controlul riscurilor prezentate de substanțele existente, este necesar să se constate că această din urmă dispoziție prevedea de asemenea că puteau fi adoptate măsuri de restricție numai pe baza unei evaluări a riscurilor.

(a se vedea punctele 47-50)