HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
29 septembrie 2022(*)
„Trimitere preliminară – Transporturi aeriene – Regulamentul (CE) nr. 261/2004 – Articolul 16 – Compensare și asistență a pasagerilor – Misiunea organismului național responsabil de aplicarea regulamentului menționat – Reglementare națională care conferă acestui organism competența de a obliga un operator de transport aerian la plata compensației datorate unui pasager – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 47 – Dreptul la o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești”
În cauza C‑597/20,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală, Ungaria), prin decizia din 27 octombrie 2020, primită de Curte la 12 noiembrie 2020, în procedura
Polskie Linie Lotnicze „LOT” S.A.
împotriva
Budapest Főváros Kormányhivatala,
CURTEA (Camera a treia),
compusă din doamna K. Jürimäe (raportoare), președintă de cameră, și domnii N. Jääskinen, M. Safjan, N. Piçarra și M. Gavalec, judecători,
avocat general: domnul J. Richard de la Tour,
grefier: domnul I. Illéssy, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 2 februarie 2022,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Polskie Linie Lotnicze „LOT” S.A., de S. Berecz și A. Csehó, ügyvédek;
– pentru Budapest Főváros Kormányhivatala, de G. Cziráky, consilier juridic, și G. Tóth, în calitate de agent;
– pentru guvernul maghiar, de Zs. Biró‑Tóth și M. Z. Fehér, în calitate de agenți;
– pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman și J. Hoogveld, în calitate de agenți;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și J. Lachowicz, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de V. Bottka, L. Havas și K. Simonsson, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 aprilie 2022,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între operatorul de transport aerian Polskie Linie Lotnicze „LOT” S.A. (denumit în continuare „LOT”), pe de o parte, și Budapest Főváros Kormányhivatala (Divizia pentru protecția consumatorilor din cadrul Prefecturii din Budapesta‑Capitală, Ungaria) (denumită în continuare „divizia pentru protecția consumatorilor”), pe de altă parte, în legătură cu decizia prin care aceasta din urmă a impus LOT plata compensației prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 261/2004.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (1), (2), (4), (21) și (22) ale Regulamentului nr. 261/2004 au următorul cuprins:
„(1) Măsurile adoptate de Comunitate în domeniul transportului aerian ar trebui, între altele, să urmărească asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor. De asemenea, ar trebui să se ia în considerare cerințele legate de protecția consumatorilor în general.
(2) Refuzul la îmbarcare și anularea sau întârzierea prelungită a zborurilor pot cauza pasagerilor dificultăți și neplăceri grave.
[…]
(4) Comunitatea ar trebui, așadar, să îmbunătățească standardele de protecție stabilite în acest regulament atât pentru consolidarea drepturilor pasagerilor, cât și pentru garantarea desfășurării activităților transportatorilor aerieni în condiții armonizate, pe o piață liberalizată.
[…]
(21) Statele membre ar trebui să definească regimul de sancțiuni aplicabil încălcării dispozițiilor prezentului regulament și să se asigure că aceste sancțiuni sunt aplicate. Sancțiunile ar trebui să fie efective, proporționale și disuasive.
(22) Statele membre ar trebui să asigure și să controleze respectarea generală de către operatorii de transport aerian a prezentului regulament și să desemneze o instituție corespunzătoare cu competențe executive. Acest control nu ar trebui să afecteze dreptul pasagerilor și al operatorilor de transport aerian de a solicita despăgubiri în justiție în conformitate cu procedurile dreptului intern.”
4 Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Anularea zborului”, prevede la alineatele (1) și (3):
„(1) În cazul anulării unui zbor, pasageri[i] în cauză trebuie:
[…]
(c) să primească o compensație din partea operatorului efectiv de transport aerian, în conformitate cu articolul 7, cu excepția [cazului] în care intervine oricare din următoarele:
[…]
(iii) în cazul în care sunt informați despre această anulare cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și li se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu [a se citi «cel mai devreme»] cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută.
[…]
(3) Operatorul efectiv de transport aerian nu este obligat să plătească compensații în conformitate cu articolul 7 în cazul în care poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.”
5 Articolul 7 din regulamentul menționat, intitulat „Dreptul la compensație”, prevede la alineatul (1):
„Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de:
(a) 250 [de euro] pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;
(b) 400 [de euro] pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;
(c) 600 [de euro] pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).
Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.”
6 Articolul 12 din același regulament, intitulat „Compensații suplimentare”, prevede la alineatul (1):
„Prezentul regulament se aplică fără a se aduce atingere drepturilor pasagerilor la o compensație suplimentară. Compensația acordată în conformitate cu prezentul regulament poate fi scăzută din această compensație.”
7 Articolul 16 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Nerespectare”, are următorul cuprins:
„(1) Fiecare stat membru desemnează un organism responsabil de aplicarea prezentului regulament în ceea ce privește zborurile de pe aeroporturile situate pe teritoriul lor și zborurile dintr‑o țară terță spre aceste aeroporturi. În cazul în care este necesar, acest organism adoptă măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor pasagerilor. Statele membre notifică Comisiei organismul desemnat în conformitate cu prezentul alineat.
(2) Fără a aduce atingere articolului 12, fiecare pasager poate adresa o plângere oricăruia din organismele desemnate în conformitate cu alineatul (1) sau oricărui alt organism competent desemnat de către un stat membru, în legătură cu o presupusă nerespectare a prezentului regulament în oricare aeroport situat pe teritoriul unui stat membru sau privind orice zbor dintr‑o țară terță spre un aeroport situat pe acest teritoriu.
(3) Sancțiunile stabilite de statele membre pentru nerespectarea prezentului regulament sunt eficiente, proporționale și disuasive.”
Dreptul maghiar
8 Potrivit articolului 43/A alineatul (2) din fogyasztóvédelemről szóló 1997. évi CLV. törvény (Legea nr. CLV din 1997 privind protecția consumatorilor) din 15 decembrie 1997 (Magyar Közlöny, 1997/119., p. 9558, denumită în continuare „Legea privind protecția consumatorilor”):
„Autoritatea pentru protecția consumatorilor – dacă este necesar, după consultarea autorității aeronautice civile – este responsabilă de aplicarea [Regulamentului (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 (JO 2017, L 345, p. 1)] în cazul încălcării dispozițiilor Regulamentului nr. 261/2004 pe teritoriul Uniunii Europene.”
9 În temeiul articolului 47 alineatul (1) literele (c) și (i) din Legea privind protecția consumatorilor, autoritatea pentru protecția consumatorilor are posibilitatea de a obliga întreprinderea în cauză să remedieze într‑un termen determinat deficiențele sau lacunele constatate, precum și competența de a aplica o amendă, denumită pentru „protecția consumatorilor”.
Litigiul principal și întrebarea preliminară
10 Ca urmare a unei întârzieri de peste trei ore a zborului lor cu plecare din New York (Statele Unite ale Americii) către Budapesta (Ungaria), unii pasageri s‑au adresat diviziei pentru protecția consumatorilor pentru ca aceasta să impună LOT, cu titlu de reparație pentru încălcarea articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004, plata compensației prevăzute la articolul 7 din acest regulament.
11 Printr‑o decizie din 20 aprilie 2020, divizia respectivă a constatat o încălcare în special a articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004 și a impus LOT plata unei compensații în valoare de 600 de euro fiecărui pasager în cauză.
12 Considerând că divizia pentru protecția consumatorilor nu are competența de a impune plata unei astfel de compensații, LOT a contestat această decizie la Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală, Ungaria), și anume instanța de trimitere în prezenta cauză.
13 Întemeindu‑se pe Concluziile domnului avocat general prezentate în cauzele conexate Ruijssenaars și alții (C‑145/15 și C‑146/15, EU:C:2016:12), LOT susține că raportul dintre un operator de transport aerian și un pasager este de natură civilă. În aceste împrejurări, practica maghiară care permite diviziei pentru protecția consumatorilor să impună operatorilor de transport aerian plata unei compensații în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 ar priva instanțele civile maghiare de competența lor.
14 Divizia pentru protecția consumatorilor se consideră, în schimb, competentă în temeiul articolului 16 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat. Potrivit respectivei divizii, Legea privind protecția consumatorilor prevede că aceasta este responsabilă de aplicarea Regulamentului 2017/2394 în cazul încălcării dispozițiilor Regulamentului nr. 261/2004. Or, în acest cadru, ea ar avea competența de a aplica o amendă, denumită pentru „protecția consumatorilor”.
15 Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă divizia pentru protecția consumatorilor poate impune unui operator de transport aerian plata unei compensații, în sensul articolului 7 din Regulamentul nr. 261/2004, pentru încălcarea dispozițiilor acestuia.
16 Potrivit acestei instanțe, dispozitivul Hotărârii din 17 martie 2016, Ruijssenaars și alții (C‑145/15 și C‑146/15, EU:C:2016:187), nu permite să se stabilească dacă Curtea s‑a îndepărtat de interpretarea articolului 16 din Regulamentul nr. 261/2004 propusă de domnul avocat general în Concluziile prezentate în cauzele în care s‑a pronunțat această hotărâre. Potrivit acestei interpretări, un organism național sesizat cu o plângere individuală a unui pasager aerian nu ar putea adopta măsuri coercitive față de operatorul de transport aerian în cauză pentru a‑l obliga la plata compensației datorate pasagerului respectiv în temeiul acestui regulament.
17 Ea consideră, pe de altă parte, că această hotărâre nu poate fi transpusă în mod direct în cadrul cauzei principale. Astfel, în Ungaria, spre deosebire de situația în discuție în hotărârea menționată, divizia pentru protecția consumatorilor impune în mod sistematic operatorilor de transport aerian plata compensației prevăzute de Regulamentul nr. 261/2004, chiar dacă este de asemenea posibilă sesizarea instanțelor civile.
18 Instanța de trimitere precizează însă că, deși divizia pentru protecția consumatorilor dispune de o competență generală în ceea ce privește încălcările dispozițiilor Regulamentului nr. 261/2004, nu ar exista o dispoziție specifică în reglementarea maghiară care să permită acestei divizii să adopte măsuri coercitive în vederea despăgubirii pasagerilor în cazul nerespectării respectivului regulament.
19 În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 16 alineatele (1) și (2) din Regulamentul [nr. 261/2004] trebuie interpretat în sensul că organismul național responsabil de aplicarea acestui regulament, căruia i‑a fost adresată o plângere individuală a unui pasager, nu poate obliga operatorul de transport aerian în cauză la plata compensației care îi revine pasagerului în temeiul regulamentului [menționat]?”
Cu privire la întrebarea preliminară
20 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că un organism național responsabil de aplicarea acestui regulament poate obliga un operator de transport aerian la plata compensației, în sensul articolului 7 din regulamentul menționat, datorate pasagerilor în temeiul aceluiași regulament, atunci când acest organism național a fost sesizat cu o plângere individuală a unui pasager.
21 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție.
22 În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 16 din Regulamentul nr. 261/2004, din formularea alineatului (1) al acestui articol reiese că fiecare stat membru este obligat să desemneze un organism responsabil de aplicarea regulamentului menționat în ceea ce privește zborurile de pe aeroporturile situate pe teritoriul lor și zborurile dintr‑o țară terță spre aceleași aeroporturi, acest organism adoptând, dacă este cazul, măsurile necesare pentru respectarea drepturilor pasagerilor.
23 Articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 precizează, la rândul său, că fiecare pasager poate adresa oricăruia dintre organismele desemnate în conformitate cu alineatul (1) al acestui articol sau oricărui alt organism competent desemnat de un stat membru o plângere în legătură cu o presupusă nerespectare a prezentului regulament în oricare aeroport situat pe teritoriul unui stat membru sau privind orice zbor dintr‑o țară terță spre un aeroport situat pe acest teritoriu.
24 Având în vedere modul de redactare a acestor dispoziții, Curtea a statuat că plângerile prevăzute la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie considerate mai degrabă niște semnalări menite să contribuie la buna aplicare a acestui regulament în general, fără să se impună organismului desemnat să acționeze în urma unor astfel de plângeri pentru a garanta dreptul fiecărui pasager individual de a obține o compensație (Hotărârea din 17 martie 2016, Ruijssenaars și alții, C‑145/15 și C‑146/15, EU:C:2016:187, punctul 31).
25 De asemenea, în ceea ce privește noțiunea de „sancțiuni” prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din regulamentul menționat, Curtea a apreciat, în lumina considerentului (21) al aceluiași regulament, că aceasta desemna măsurile luate ca reacție la nerespectările pe care organismul le descoperă în exercitarea supravegherii sale cu caracter general prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004, iar nu măsurile coercitive administrative care trebuie luate în fiecare caz individual (Hotărârea din 17 martie 2016, Ruijssenaars și alții, C‑145/15 și C‑146/15, EU:C:2016:187, punctul 32).
26 Trebuie să se constate însă că nimic din modul de redactare a articolului 16 din Regulamentul nr. 261/2004 nu interzice unui stat membru să atribuie o astfel de competență coercitivă unui organism responsabil de aplicarea acestui regulament. În schimb, așa cum arată domnul avocat general la punctul 36 din concluzii, din termenii acestui articol rezultă că statele membre dispun de o marjă de manevră în ceea ce privește competențele pe care doresc să le atribuie organismelor lor naționale în scopul apărării drepturilor pasagerilor.
27 De altfel, Curtea a arătat că, ținând seama, printre altele, de marja de manevră de care dispun statele membre în atribuirea competențelor pe care doresc să le confere organismelor prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004, statele membre au posibilitatea, pentru a atenua o protecție insuficientă a drepturilor pasagerilor aerieni, să abiliteze astfel de organisme să adopte măsuri în urma unor plângeri individuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2016, Ruijssenaars și alții, C‑145/15 și C‑146/15, EU:C:2016:187, punctul 36).
28 În al doilea rând, și contextul în care se înscrie articolul 16 din Regulamentul nr. 261/2004 militează în favoarea unei asemenea interpretări.
29 În această privință, din articolul 12 și din articolul 16 alineatul (2) din acest regulament, interpretate în lumina considerentului (22) al regulamentului menționat, reiese că singura limită pentru competența organismelor desemnate să asigure aplicarea aceluiași regulament este dreptul pasagerilor aerieni de a solicita în fața unei instanțe o compensație suplimentară compensației forfetare prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 261/2004.
30 În timp ce sumele forfetare stabilite la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 constituie o compensație standardizată și imediată de natură să evite inconvenientele inerente introducerii unor acțiuni în despăgubire la instanțele competente, compensația suplimentară prevăzută la articolul 12 din acest regulament privește un prejudiciu propriu pasagerului aerian vizat și care are vocație să fie apreciat individual și a posteriori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Rusu, C‑354/18, EU:C:2019:637, punctele 28 și 36).
31 În schimb, valorile forfetare prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 nu vizează să despăgubească decât prejudicii care sunt aproape identice pentru toți pasagerii în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Rusu, C‑354/18, EU:C:2019:637, punctul 30 și jurisprudența citată).
32 Stabilirea acestor valori nu necesită o apreciere individuală a amplorii prejudiciilor cauzate în măsura în care, pe de o parte, cuantumul compensației forfetare prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 261/2004 este calculat în funcție de distanța acoperită de zborul în cauză, ținând seama de ultima destinație a pasagerului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2017, Bossen și alții, C‑559/16, EU:C:2017:644, punctul 17), și în care, pe de altă parte, durata întârzierii efective la sosire dincolo de trei ore nu este luată în considerare pentru calcularea acestui cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2012, Nelson și alții, C‑581/10 și C‑629/10, EU:C:2012:657, punctul 54).
33 Astfel, după cum a subliniat domnul avocat general la punctul 46 din concluzii, atât pasagerii, cât și operatorii de transport pot să identifice cu ușurință valoarea compensației datorate. Situația este aceeași, a fortiori, pentru organismele desemnate în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004.
34 Totodată, deși rezervarea contenciosului privind compensațiile în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 numai instanțelor permite, în ceea ce privește aprecierea aceleiași situații individuale, să se evite orice divergență de apreciere care putea aduce prejudicii drepturilor pasagerilor aerieni între, pe de o parte, organismele prevăzute la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 și, pe de altă parte, instanțele naționale sesizate cu acțiuni individuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2016, Ruijssenaars și alții, C‑145/15 și C‑146/15, EU:C:2016:187, punctul 34), un astfel de risc poate fi de asemenea atenuat datorită unei corelări adecvate a procedurilor administrative și judiciare.
35 Așa cum a subliniat domnul avocat general la punctul 51 din concluzii, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, ține de competența ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să reglementeze modalitățile procedurale necesare în acest scop.
36 În aceste condiții, recunoașterea unei competențe coercitive în favoarea organismului național prevăzut la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 nu poate, în orice caz, să priveze nici pasagerii, nici operatorii de transport aerian de posibilitatea de a introduce o cale de atac jurisdicțională în fața instanței naționale competente (a se vedea în acest sens, pentru pasageri, Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Cuadrench Moré, C‑139/11, EU:C:2012:741, punctul 23).
37 Întrucât cererea de compensație a unui pasager aerian în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 reprezintă punerea în aplicare a unui drept garantat de dreptul Uniunii, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene recunoaște unui astfel de pasager dreptul la o cale de atac efectivă și de acces la o instanță judecătorească ce are posibilitatea, dacă este cazul, să sesizeze Curtea cu titlu preliminar în temeiul articolului 267 TFUE. De asemenea, un operator de transport aerian trebuie să poată introduce o acțiune în justiție împotriva deciziei prin care organismul național prevăzut la articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 care a fost sesizat cu o plângere individuală din partea unui pasager l‑a obligat la plata compensației datorate pasagerului respectiv în temeiul acestui regulament.
38 În al treilea rând, interpretarea articolului 16 din Regulamentul nr. 261/2004 care figurează la punctele precedente este confirmată de obiectivele urmărite de acest regulament, astfel cum sunt enunțate la considerentele (1), (2) și (4) ale acestuia. Este vorba, pe de o parte, despre obiectivul care constă în asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor, ținând seama în același timp pe deplin de cerințele de protecție a consumatorilor în general, și, pe de altă parte, despre cel care urmărește consolidarea drepturilor pasagerilor prin atenuarea dificultăților și a neplăcerilor cauzate de întârzierile prelungite sau de anulările zborurilor.
39 Or, obiectivul specific al compensației forfetare acordate în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 este tocmai remedierea, în mod imediat și standardizat, a prejudiciului constând într‑o pierdere de timp egală cu sau mai mare de trei ore aferentă unei astfel de întârzieri, care constituie o „neplăcere” în sensul acestui regulament, fără ca pasagerii în cauză să fie obligați să suporte inconvenientele inerente introducerii unor acțiuni jurisdicționale în despăgubire (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Rusu, C‑354/18, EU:C:2019:637, punctul 28).
40 A conferi o competență coercitivă unui organism național desemnat în temeiul articolului 16 alineatul (1) din regulamentul menționat contribuie cu siguranță la situația în care pasagerii nu sunt obligați să suporte inconvenientele inerente introducerii unor acțiuni în justiție. O atare competență permite, din motivele de simplitate, de rapiditate și de eficacitate evocate de domnul avocat general la punctul 48 din concluzii, să se garanteze un înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni, evitând în același timp aglomerarea instanțelor cu un număr potențial ridicat de cereri de compensare.
41 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 16 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că statele membre au posibilitatea de a abilita organismul național responsabil de aplicarea acestui regulament să oblige un operator de transport aerian la plata compensației, în sensul articolului 7 din regulamentul menționat, datorate pasagerilor în temeiul aceluiași regulament, atunci când acest organism național a fost sesizat cu o plângere individuală a unui pasager, cu condiția ca acestui pasager și operatorului de transport aerian respectiv să le fie deschisă posibilitatea unei căi de atac în justiție.
Cu privire la cheltuielile de judecată
42 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:
Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91
trebuie interpretat în sensul că
statele membre au posibilitatea de a abilita organismul național responsabil de aplicarea acestui regulament să oblige un operator de transport aerian la plata compensației, în sensul articolului 7 din regulamentul menționat, datorate pasagerilor în temeiul aceluiași regulament, atunci când acest organism național a fost sesizat cu o plângere individuală a unui pasager, cu condiția ca acestui pasager și operatorului de transport aerian respectiv să le fie deschisă posibilitatea unei căi de atac în justiție.
Semnături