Cauza T‑320/09

Planet AE

împotriva

Comisiei Europene

„Acțiune în anulare – Protecția intereselor financiare ale Uniunii – Sistem de avertizare rapidă (SAR) care permite identificarea nivelului de risc asociat unei entități – Investigație efectuată de OLAF cu privire la executarea unui contract de achiziții publice având ca obiect un proiect de modernizare instituțională în Siria – Decizii referitoare la o cerere de activare a avertizărilor W1a și W1b – Obiectul litigiului – Acte atacabile – Admisibilitate”

Sumarul ordonanței

1.      Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Stabilirea obiectului litigiului

(Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44)

2.      Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Administrarea de către administrație a unor date în scopuri pur interne – Admisibilitate – Condiții

(art. 230 CE; Decizia 2008/969 a Comisiei)

3.      Acțiune în anulare – Motive – Necompetența instituției care a emis actul atacat – Motiv de ordine publică

(art. 230 CE)

4.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Acte care modifică situația juridică a reclamantului – Avertisment în cadrul sistemului de avertizare rapidă utilizat de ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive – Acțiune a unei entități vizate de acest avertisment – Admisibilitate

(art. 230 CE; Decizia 2008/969 a Comisiei)

1.      În temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție, precum și al articolului 44 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea de sesizare a instanței trebuie să indice în special obiectul litigiului și să cuprindă concluziile reclamantului. În plus, concluziile trebuie să fie prezentate în mod precis și neechivoc, întrucât, în caz contrar, Tribunalul ar risca să se pronunțe infra sau ultra petita, iar drepturile pârâtului ar risca să fie încălcate. Cu toate acestea, identificarea actului atacat poate rezulta în mod implicit din mențiunile reluate în cererea introductivă și din ansamblul argumentării sale. O acțiune îndreptată în mod formal împotriva unui act care face parte dintr‑un ansamblu de acte care formează un tot poate fi considerată ca îndreptată, în măsura în care este necesar, și împotriva celorlalte.

(a se vedea punctele 22 și 23)

2.      Acțiunea în anulare poate fi exercitată în privința oricăror dispoziții adoptate de instituții, indiferent de natura sau de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice. În special, sunt considerate atacabile, în sensul articolului 230 CE, toate măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică. În schimb, sunt inadmisibile acțiunile îndreptate împotriva actelor care constituie pentru administrație numai măsuri de ordin intern și care, în consecință, nu creează niciun efect în exteriorul acesteia.

În această privință, faptul că administrația efectuează o prelucrare a datelor în scopuri exclusiv interne, în special prin reunirea acestor date, prin gestionarea și prin utilizarea lor, nu exclude în niciun caz ca astfel de operațiuni să poată aduce atingere intereselor particularilor. Existența unei astfel de atingeri depinde, astfel, de mai mulți factori, în special de natura datelor prelucrate, de finalitatea specifică a prelucrării menționate, de consecințele exacte pe care le poate genera această prelucrare și de conformitatea dintre, pe de o parte, finalitatea și consecințele prelucrării în discuție și, pe de altă parte, dispozițiile aplicabile care delimitează competența administrației.

(a se vedea punctele 37-39)

3.      Necompetența autorului actelor în litigiu constituie un motiv de ordine publică ce trebuie invocat, ca atare, din oficiu.

(a se vedea punctul 41)

4.      Ținând seama de obiectivul inerent al Deciziei 2008/969 privind sistemul de avertizare rapidă pentru ordonatorii de credite ai Comisiei și ai agențiilor executive, și anume cel de a proteja interesele financiare ale Uniunii în cadrul executării măsurilor bugetare, impactul avertismentului în sistemul de avertizare rapidă (SAR) care privește o entitate, chiar din categoria W1, nu se poate limita la interiorul instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii, ci un astfel de avertisment afectează în mod necesar raporturile dintre ordonatorii de credite în cauză și această entitate. Din modul de redactare a articolului 16, precum și din structura acestei decizii reiese că, prin constatarea unui avertisment W1, se creează în realitate o obligație pentru ordonatorul de credite vizat de a adopta măsuri sporite de monitorizare.

Prin urmare, entitățile care solicită utilizarea unor resurse financiare ale Uniunii sunt afectate de un avertisment în SAR în măsura în care, pentru a‑și putea urmări interesele financiare, sunt obligate să se adapteze condițiilor sau măsurilor sporite de monitorizare, care le sunt specifice, impuse de ordonatorii de credite vizați. Astfel de condiții și de măsuri de monitorizare pot lua forma unor noi obligații contractuale și a unor sarcini economice neprevăzute sau a unor repercusiuni asupra organizării interne a unui consorțiu din care acestea fac parte.

În aceste condiții, a nu recunoaște unui reclamant posibilitatea de a beneficia de un control jurisdicțional în ceea ce privește materialitatea elementelor care constituie fundamentul unor astfel de acte nu poate fi compatibil cu o Uniune de drept. Acest lucru este cu atât mai adevărat dacă se ține seama de faptul că Decizia 2008/969 nu prevede niciun drept al persoanelor fizice sau juridice de a fi informate și cu atât mai puțin de a fi ascultate înainte de înregistrarea acestora în SAR prin activarea avertismentelor W1, W2, W3, W4 și W5b.

Aceste acte nu numai că îndeplinesc condițiile juridice ale actelor atacabile, ci constituie de asemenea finalul unei proceduri speciale, și anume înregistrarea unei entități într‑o listă de „avertizare” fără ca aceasta să fie ascultată cu privire la cauzele înregistrării menționate, și distincte de deciziile prin care sunt executate diversele cerințe specifice prevăzute de Decizia 2008/969.

(a se vedea punctele 44, 45, 48 și 51-53)