Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Sąd Okręgowy w Warszawie (Polonia) la 17 martie 2021 – Harman International Industries/AB SA

(Cauza C-175/21)

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Sąd Okręgowy w Warszawie

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Harman International Industries

Pârâtă: AB SA

Întrebarea preliminară

Articolul 36 a doua teză TFUE coroborat cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene1 , precum și cu articolul 19 alineatul (1) [al doilea paragraf] din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul că se opune unei practici a instanțelor naționale din statele membre potrivit căreia aceste instanțe:

-     atunci când soluționează cereri formulate de titularul unei mărci privind interzicerea introducerii pe piață, a oferirii, a importului, a publicității unor produse desemnate de o marcă a Uniunii, privind dispunerea retragerii de pe piață sau distrugerii unor astfel de produse;

-     atunci când statuează în cadrul unor proceduri privind măsuri conservatorii de punere sub sechestru a unor produse desemnate de o marcă a Uniunii;

se referă în cuprinsul hotărârilor la „produse care nu au fost introduse pe piață în Spațiul Economic European de către titularului mărcii sau cu acordul său” – cu consecința că determinarea produselor care poartă o marcă a Uniunii vizate de somațiile și interdicțiile impuse (și anume, determinarea produselor care nu au fost introduse pe piață în Spațiul Economic European de către titularul mărcii sau cu acordul acestuia) este, având în vedere formularea generală a conținutului hotărârii, lăsată la latitudinea autorității de executare, iar această autoritate – pentru a efectua aprecierile menționate – se bazează pe declarațiile titularului mărcii sau pe instrumentele furnizate de acesta (inclusiv instrumente informatice și baze de date), iar admisibilitatea contestării respectivelor aprecieri ale autorității de executare în fața unei instanțe în cadrul procedurii pe fond este exclusă sau limitată de natura căilor de atac de care dispune pârâtul în cadrul procedurilor privind măsurile conservatorii și de executare?

____________

1 JO 2017, L 154, p. 1.