HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)
2 iulie 2010
Cauza T‑266/08 P
Petrus Kerstens
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Schimbarea repartizării — Articolul 7 din statut — Interesul serviciului — Denaturarea elementelor de fapt și a elementelor de probă — Obligația de motivare a Tribunalului Funcției Publice — Dreptul la apărare”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 8 mai 2008, Kerstens/Comisia (F‑119/06, RepFP, p. I‑A‑1‑147 și II‑A‑1‑787), prin care se solicită anularea acestei hotărâri
Decizia: Respinge recursul. Domnul Petrus Kerstens suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie în cadrul prezentei proceduri.
Sumarul hotărârii
1. Recurs — Motive — Apreciere greșită a faptelor — Inadmisibilitate — Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea elementelor de probă — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare
[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]
2. Recurs — Motive — Insuficiența motivării — Recurgerea de către Tribunalul Funcției Publice la o motivare implicită
[art. 256 TFUE ; Statutul Curții de Justiție, art. 36 și anexa I, art. 7 alin. (1)]
3. Recurs — Motive — Neregularitate procedurală — Decizie întemeiată pe fapte sau pe înscrisuri pe care o parte nu le cunoaște — Încălcarea dreptului la apărare — Încălcarea principiului contradictorialității
1. Este numai de competența instanței de primă jurisdicție, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Odată ce instanța menționată a constatat sau a apreciat faptele, instanța de recurs este competentă să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor juridice care au fost stabilite în primă instanță.
Prin urmare, instanța de recurs nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele reținute în primă instanță în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai instanța de primă jurisdicție are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. În consecință, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului instanței de recurs. În această privință, o asemenea denaturare a faptelor trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.
(a se vedea punctele 37‑39)
Trimitere la:
Curte: 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C‑551/03 P, Rec., p. I‑3173, punctele 51, 52 și 54; 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C‑167/04 P, Rec., p. I‑8935, punctele 106‑108
2. Obligația de motivare care, în temeiul articolului 36 prima teză și al articolului 7 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, revine Tribunalului Funcției Publice nu impune ca acesta să fie ținut să realizeze o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea Tribunalului Funcției Publice poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanei afectate de o decizie a Tribunalului Funcției Publice să ia cunoștință de motivele acestei decizii, iar instanței de recurs să dispună de elemente suficiente pentru a exercita controlul.
(a se vedea punctul 73)
Trimitere la:
Curte: 21 septembrie 2006, Nederlandse Federatieve Vereniging voor de Groothandel op Elektrotechnisch Gebied/Comisia, C‑105/04 P, Rec., p. I‑8725, punctul 72; 9 octombrie 2008, Chetcuti/Comisia, C‑16/07 P, Rec., p. I‑7469, punctul 87
3. Întemeierea unei decizii judecătorești pe fapte și pe înscrisuri despre care părțile sau una dintre acestea nu au putut lua cunoștință și cu privire la care nu au fost, așadar, în măsură să își precizeze poziția ar constitui o încălcare a unui principiu elementar de drept. Astfel, în vederea îndeplinirii cerințelor privind dreptul la un proces echitabil, este important ca părțile să aibă cunoștință și să poată discuta în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii, fiind necesar ca acestea să fie în măsură să își expună punctul de vedere asupra faptelor, a elementelor de probă și a observațiilor prezentate în fața instanței, pe care aceasta intenționează să își întemeieze decizia.
(a se vedea punctul 83)
Trimitere la:
Curte: 22 martie 1961, Snupat/Înalta Autoritate, 42/59 și 49/59, Rec., p. 99, 156; 10 ianuarie 2002, Plant și alții/Comisia și South Wales Small Mines, C‑480/99 P, Rec., p. I‑265, punctul 24; 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, Rec., p. I‑11245, punctul 56;
Tribunal: 19 septembrie 2008, Chassagne/Comisia, T‑253/06 P, RepFP, p. I‑B‑1‑43 și II‑B‑1‑295, punctul 27