Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 10 decembrie 2018 – Bank Refah Kargaran/Consiliul
(Cauza T-552/15)
„Răspundere extracontractuală – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului – Repararea prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l-a suferit ca urmare a includerii și a menținerii numelui său pe lista persoanelor și a entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Competența Tribunalului – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor”
1. Procedură jurisdicțională – Cauze de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică – Examinare din oficiu de către instanță – Respectarea principiului contradictorialităţii
(Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 129)
(a se vedea punctele 28 și 29)
2. Politica externă și de securitate comună – Competența instanței Uniunii –Acțiune în despăgubire prin care se urmărește repararea prejudiciului pretins suferit ca urmare a înscrierii eronate a reclamantului pe o listă de persoane care fac obiectul unor măsuri restrictive – Excludere – Acțiune în despăgubire prin care se urmărește repararea prejudiciului pretins suferit ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor restrictive luate împotriva reclamantului – Includere
[art. 24 alin. (1) al doilea paragraf TUE și art. 40 TUE; art. 215 TFUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE și art. 275 TFUE; Deciziile 2010/413/PESC, 2010/644/PESC și 2011/783/PESC ale Consiliului; Regulamentele nr. 961/2010, nr. 1245/2011 și nr. 267/2012 ale Consiliului]
(a se vedea punctele 30-32)
3. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii – Insuficiența motivării unui act normativ – Excludere
(art. 296 TFUE și art. 340 al doilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctele 35 și 43)
4. Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Motiv întemeiat pe elemente evidențiate pe parcursul procesului
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 84 alin. (1)]
(a se vedea punctul 54)
Obiectul
| Cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se urmărește obținerea reparării prejudiciilor pe care reclamanta pretinde că le-ar fi suferit ca urmare a adoptării de măsuri restrictive în privința sa |
Dispozitivul
2) | | Obligă Bank Refah Kargaran să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene. |
3) | | Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată. |