HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

12 decembrie 2013

Cauza F‑129/12

CH

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Asistenți parlamentari acreditați – Reziliere anticipată a contractului – Cerere de asistență – Hărțuire morală”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care CH solicită anularea deciziei Parlamentului European din 19 ianuarie 2012 prin care se reziliază contractul său de asistent parlamentar acreditat, anularea deciziei din 15 martie 2012 prin care se respinge cererea sa de asistență și, în măsura în care este necesar, anularea deciziilor de respingere a reclamațiilor introduse împotriva acestor decizii, precum și obligarea Parlamentului la plata către acesta a unei sume de 120 000 de euro cu titlu de daune interese

Decizia:      Anulează decizia Parlamentului European din 19 ianuarie 2012 prin care a fost reziliat contractul de asistent parlamentar acreditat al lui CH. Anulează decizia Parlamentului European din 15 martie 2012 prin care a fost respinsă cererea de asistență formulată de CH la 22 decembrie 2011. Obligă Parlamentul European la plata în favoarea lui CH a sumei de 50 000 de euro. Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de CH.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Asistenți parlamentari acreditați – Concediere pentru motive legate de raportul de încredere reciprocă – Respectarea dreptului la apărare – Obligația de ascultare a persoanei interesate

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 5a și art. 139 alin. (1) lit. (d)]

2.      Funcționari – Asistenți parlamentari acreditați – Concediere pentru motive legate de raportul de încredere reciprocă – Obligația de motivare – Puterea de apreciere a autorității abilitate să încheie contracte de muncă – Întindere

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 31 alin. (1); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 5a și art. 139 alin. (1) lit. (d)]

3.      Funcționari – Hărțuire morală – Sursa hărțuirii – Autor prezumat al hărțuirii – Membru al Parlamentului European – Includere

[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (1) și (2)]

4.      Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Punere în aplicare în materie de hărțuire morală – Introducerea unei cereri de asistență – Concediere în urma introducerii cererii de asistență – Cerere care nu a rămas fără obiect în urma rezilierii contractului solicitantului

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 31 alin. (1); Statutul funcționarilor, art. 12a și 24]

5.      Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Punere în aplicare în materie de hărțuire morală – Identificarea autorului hărțuirii – Conținutul obligației de asistență

[Statutul funcționarilor, art. 12a și 24; Regulamentul interior al Parlamentului, art. 9 alin. (2)]

6.      Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune în despăgubire – Anulare a actului atacat care nu asigură repararea adecvată a prejudiciului moral – Acordarea unei reparații pecuniare

[art. 340 alin. (2) TFUE]

1.      În ceea ce privește o decizie de concediere a unui asistent parlamentar acreditat adoptată pentru motivul pierderii încrederii și fără ca autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă să fi ascultat persoana interesată, trebuie să se observe că, potrivit articolului 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoană are dreptul de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere. O decizie de concediere constituie o măsură individuală care aduce atingere persoanei interesate care, în consecință, are dreptul de a fi ascultată.

(a se vedea punctele 33 și 34)

2.      În ceea ce privește aspectul dacă, atunci când autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă primește din partea unui deputat o cerere prin care se solicită încetarea înainte de expirare a contractului unui asistent parlamentar acreditat pentru motivul ruperii legăturii de încredere, aceasta nu poate decât să ia act de această rupere și să dea curs cererii de concediere, întrucât nu ar avea nicio marjă de apreciere cu privire la punerea în aplicare a acestei cereri, trebuie să se observe că, potrivit articolului 20 alineatul (2) din măsurile de aplicare a titlului VII din Regimul aplicabil celorlalți agenți adoptate printr‑o decizie a Biroului Parlamentului, deputatul care solicită rezilierea contractului unui astfel de asistent parlamentar acreditat este obligat să precizeze motivul sau motivele și că, potrivit celui de al doilea paragraf, autoritatea menționată reziliază contractul ulterior examinării cererii. În consecință, reiese din această dispoziție că autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă este cel puțin obligată să examineze legalitatea cererii de reziliere. În caz contrar, obligația în temeiul căreia deputatul trebuie să precizeze motivul sau motivele și obligația acestei autorități de a examina cererea nu ar avea niciun sens.

În consecință și fără a fi necesar să se pronunțe cu privire la întinderea examinării cererii de către autoritatea menționată în temeiul articolului 20 alineatul (2) din măsurile de aplicare, modul de redactare a acestui articol impune ca autoritatea menționată să controleze dacă motivul formulat eventual în această privință nu încalcă, prin conținutul său, drepturile fundamentale și dispozițiile care reglementează raporturile de muncă dintre Uniune și agenții săi, interpretate în lumina acestora.

(a se vedea punctele 39-41)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 17 octombrie 2006, Bonnet/Curtea de Justiție, T‑406/04, punctul 52

3.      Drepturile care decurg din articolul 12a din Statutul funcționarilor sunt aplicabile atunci când autorul hărțuirii este un membru al Parlamentului European. Deși este adevărat, desigur, că articolul 12a alineatul (1) din statut nu se aplică decât funcționarilor, este de asemenea adevărat că alineatul (2) al acestei dispoziții se referă la funcționarul victimă a hărțuirii morale, fără nicio precizare cu privire la sursa acestei hărțuiri. Reiese de aici că alineatul (1) al acestei dispoziții nu interzice ca atare Parlamentului să acționeze în cazul în care autorul prezumat al hărțuirii este un membru al acestei instituții.

(a se vedea punctul 51)

4.      O cerere de asistență nu rămâne fără obiect în urma rezilierii contractului solicitantului. Astfel, dacă, anterior datei rezilierii contractului, solicitantul asistenței a fost efectiv victima hărțuirii, aceste fapte rămân săvârșite și, în acest caz, rezilierea contractului nu le poate înlătura. Obligația de asistență a Uniunii nu încetează să existe, în special în momentul încetării raporturilor de muncă ale funcționarului vizat, o astfel de interpretare fiind vădit incompatibilă cu scopul și cu întinderea obligației menționate. Astfel, în lumina articolului 31 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia orice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa, trebuie să se arate că rațiunea de a exista a obligației de asistență nu este numai interesul serviciului, ci și, astfel cum rezultă din modul de redactare a acestui articol, interesul persoanei vizate.

(a se vedea punctele 52 și 53)

5.      Articolul 24 din statut este aplicabil în cazul în care pretinsul hărțuitor este un deputat în Parlament. Potrivit modului de redactare a acestui articol, obiectivul său este de a proteja funcționarii împotriva acțiunilor terților. Dat fiind că deputații nu fac parte din personalul Parlamentului, în raport cu funcționarii victime ale comportamentului lor, aceștia au calitatea de terți. Aplicabilitatea articolului 24 din statut nu poate fi exclusă nici ca urmare a faptului că Parlamentul nu dispune de niciun mijloc de constrângere față de membrii săi. Astfel, în măsura în care este vorba despre protejarea funcționarului împotriva acțiunilor terților și întrucât instituțiile nu dispun, în principiu, de mijloace de constrângere față de terți, statutul prevede o obligație de asistență, care permite administrației să îl asiste pe funcționar în căutarea protecției prin mijloacele de drept ale statului membru în care s‑au produs faptele incriminate.

Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul interior al Parlamentului aplicabil, comportamentul deputaților este caracterizat prin respect reciproc, se bazează pe valorile și pe principiile definite în textele fundamentale ale Uniunii Europene și păstrează demnitatea Parlamentului. În consecință, nimic nu împiedică Parlamentul să invoce dispoziția citată anterior și să invite un deputat să colaboreze în cadrul unei anchete administrative, în scopul de a verifica pretinsul comportament cu caracter de hărțuire al acestuia din urmă.

În plus, trebuie arătat că o interpretare a articolelor 12a și 24 din statut în raport cu reglementarea referitoare la contractele asistenților parlamentari acreditați potrivit căreia autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă nu poate nici să inițieze o anchetă administrativă în vederea examinării unui caz de hărțuire morală al cărei pretins autor ar fi un deputat, nici să asiste un astfel de asistent împotriva acțiunilor unui asemenea deputat ar avea drept efecte privarea articolelor respective de orice efect util și excluderea oricărei forme de control, chiar și limitat, din cererea de asistență. O astfel de interpretare este în contradicție vădită cu articolul 31 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede expres că orice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa.

(a se vedea punctele 55 și 57-59)

6.      Potrivit unei jurisprudențe constante, anularea unui act nelegal poate constitui în sine o reparare adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑ar fi putut cauza, cu excepția cazului în care reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care justifică anularea și care nu poate fi reparat integral prin această anulare.

Este de necontestat că sentimentul de injustiție și suferințele morale ocazionate de faptul că o persoană trebuie să desfășoare o procedură precontencioasă, apoi una contencioasă, în vederea recunoașterii drepturilor sale, constituie un prejudiciu care poate fi dedus din simplul fapt că administrația a săvârșit nelegalități. Aceste prejudicii sunt reparabile atunci când nu sunt compensate de satisfacția care rezultă din anularea deciziilor atacate.

(a se vedea punctele 64 și 65)

Trimitere la:

Curte: 9 iulie 1987, Hochbaum și Rawes/Comisia, 44/85, 77/85, 294/85 și 295/85, punctul 22; 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C‑343/87, punctele 27 și 28

Tribunalul de Primă Instanță: 9 noiembrie 2004, Montalto/Consiliul, T‑116/03, punctul 127; 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, punctul 131

Tribunalul Funcției Publice: 8 mai 2008, Suvikas/Consiliul, F‑6/07, punctul 151