HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
28 iunie 2016
Cauza F‑40/15
FV
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Funcție publică – Notare – Raport de evaluare – Interesul de a exercita acțiunea – Scăderea aprecierilor analitice – Sesizarea comitetului pentru rapoarte de evaluare – Modificarea de către al doilea notator a anumitor aprecieri care nu afectează notarea globală – Eroare vădită de apreciere – Obligație de motivare – Obligație de solicitudine”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care FV solicită anularea raportului de evaluare întocmit în privința sa pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2013
Decizia: Respinge acțiunea. FV suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune introdusă de funcționari – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune în anularea unui raport de evaluare – Funcționar care și‑a încetat definitiv atribuțiile – Păstrarea interesului de a exercita acțiunea – Condiție
(Statutul funcționarilor, art. 43, 90 și 91)
2. Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Puterea de apreciere a evaluatorilor – Control jurisdicțional – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 43)
3. Funcționari – Notare – Raport de evaluare – Obligație de motivare – Obligația de a susține prin elemente de fapt comentariile care figurează în raportul de evaluare – Lipsă – Coerența necesară dintre comentariile descriptive și notele atribuite – Anulare doar în caz de incoerență vădită
(Statutul funcționarilor, art. 43)
4. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Comportament prin care se urmărește discreditarea persoanei interesate sau degradarea condițiilor sale de muncă – Raport de evaluare care conține o evaluare critică a prestațiilor funcționarului – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
5. Acțiune introdusă de funcționari – Condiții de admisibilitate – Respectarea procedurii administrative prealabile
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
1. În ceea ce privește interesul unui funcționar sau al unui fost funcționar de a exercita o acțiune în anularea unui raport asupra evoluției carierei întocmit în privința sa, trebuie subliniat că respectivul raport constituie o judecată de valoare realizată de superiorii ierarhici ai funcționarului evaluat cu privire la modul în care acesta și‑a îndeplinit sarcinile care i‑au fost încredințate și cu privire la comportamentul acestuia în serviciu în perioada vizată și că, independent de utilitatea sa viitoare, acesta constituie o dovadă scrisă și oficială a calității muncii realizate de funcționar. O astfel de evaluare nu este o simplă descriere a sarcinilor efectuate în perioada vizată, ci presupune și o apreciere a calităților umane pe care persoana evaluată le‑a dovedit în exercitarea activității sale profesionale. În consecință, fiecare funcționar are dreptul ca munca sa să facă obiectul unei evaluări realizate în mod corect și echitabil. Prin urmare, în conformitate cu dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, unui funcționar trebuie să i se poată recunoaște în orice ipoteză dreptul de a contesta un raport asupra evoluției carierei în ceea ce privește conținutul acestuia și în ceea ce privește respectarea dispozițiilor stabilite prin statut.
În această privință, raportul de evaluare, întrucât joacă un rol important în desfășurarea carierei funcționarului, afectează în principiu interesul persoanei notate numai până la încetarea definitivă a funcției sale, astfel încât, ulterior acestei încetări definitive, funcționarul nu mai are, în principiu, calitate procesuală activă, cu excepția stabilirii existenței unei circumstanțe specifice care să justifice un interes personal și actual în obținerea anulării raportului în discuție.
Interesul funcționarului notat de a contesta raportul de evaluare întocmit în privința sa ca urmare a conținutului acestuia se menține, în orice caz, atunci când raportul de evaluare întocmit în privința sa cuprinde aprecieri în mod explicit negative cu privire la randamentul și la comportamentul său în cadrul serviciului.
(a se vedea punctele 44, 46 și 49)
Trimitere la:
Curte: Ordonanța din 19 octombrie 1999, N/Comisia, C‑21/99 P, EU:C:1999:508, punctul 24, și Hotărârea din 22 decembrie 2008, Gordon/Comisia, C‑198/07 P, EU:C:2008:761, punctele 43-45
Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea din 12 iulie 2011, Comisia/Q, T‑80/09 P, EU:T:2011:347, punctele 157 și 162
2. Nu este de competența Tribunalului Funcției Publice să substituie aprecierea persoanelor însărcinate să evalueze munca persoanei evaluate cu propria apreciere, instituțiile Uniunii dispunând de o largă putere de apreciere pentru evaluarea activității funcționarilor lor. Prin urmare, controlul jurisdicțional exercitat de instanța Uniunii asupra conținutului rapoartelor de evaluare se limitează la controlul regularității procedurii, al exactității materiale a faptelor, precum și al absenței unei erori vădite de apreciere sau a abuzului de putere. Astfel, nu este de competența Tribunalului menționat să verifice temeinicia aprecierii făcute de administrație asupra aptitudinilor profesionale ale unui funcționar în situația în care aceasta cuprinde judecăți complexe de valoare care, prin însăși natura lor, nu pot face obiectul unei verificări obiective.
În consecință, pentru a stabili dacă administrația a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor care este de natură să justifice anularea unui raport de evaluare, elementele de probă pe care reclamantul trebuie să le aducă trebuie să fie suficiente pentru a înlătura caracterul plauzibil al aprecierilor reținute de administrație. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi totuși admisă drept justificată și coerentă.
(a se vedea punctele 66 și 67)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea din 1 iunie 1983, Seton/Comisia, 36/81, 37/81 și 218/81, EU:C:1983:152, punctul 23
Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea din 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, EU:T:1996:195, punctul 59, și Hotărârea din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, EU:T:2008:29, punctul 221
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 29 septembrie 2011, AJ/Comisia, F‑80/10, EU:F:2011:172, punctele 32 și 35 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 octombrie 2015, FT/AEVMP, F‑39/14, EU:F:2015:117, punctul 74
3. Evaluatorul dispune de o largă putere de apreciere pentru evaluarea muncii persoanelor evaluate. Or, existența unei astfel de puteri de apreciere presupune ca evaluatorii să nu aibă obligația de a insera în raportul de evaluare toate elementele de fapt și de drept pertinente în susținerea evaluării efectuate și nici pe aceea de a examina și de a răspunde la toate aspectele contestate de persoana evaluată.
În plus, comentariile descriptive care figurează într‑un raport de evaluare au ca obiect justificarea aprecierilor analitice efectuate în raport și servesc drept temei la întocmirea evaluării, permițând funcționarului sau agentului în cauză să înțeleagă notele obținute. În consecință, având în vedere rolul predominant al acestora la stabilirea raportului de evaluare, comentariile trebuie să fie coerente cu notele acordate, notarea trebuind să fie considerată ca o transcriere numerică sau analitică a comentariilor. Totuși, având în vedere larga putere de apreciere recunoscută evaluatorilor, o eventuală incoerență în cadrul raportului de evaluare nu poate justifica anularea acestuia decât dacă este vădită.
(a se vedea punctele 88 și 89)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 10 septembrie 2009, van Arum/Parlamentul, F‑139/07, EU:F:2009:105, punctul 88, și Hotărârea din 23 octombrie 2013, Solberg/OEDT, F‑148/12, EU:F:2013:154, punctul 41 și jurisprudența citată
4. Hărțuirea morală se definește în sensul că cuprinde acțiunile care au determinat obiectiv consecințe care implică discreditarea victimei sau degradarea condițiilor sale de muncă. Întrucât acțiunile în cauză trebuie, în temeiul articolului 12a alineatul (3) din statut, să aibă un caracter abuziv, rezultă că, prin urmare, calificarea drept hărțuire este supusă condiției ca aceasta să aibă o existență obiectivă suficientă, astfel încât un observator imparțial și rezonabil, dotat cu o sensibilitate normală și aflat în aceleași condiții, să o considere excesivă și criticabilă.
Or, o evaluare a prestațiilor funcționarului evaluat de un superior ierarhic, chiar și cu caracter critic, nu poate fi calificată ca atare drept hărțuire.
(a se vedea punctele 104 și 105)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 2 iulie 2009, Giannini/Comisia, F‑49/08, EU:F:2009:76, punctul 136, și Hotărârea din 16 mai 2012, Skareby/Comisia, F‑42/10, EU:F:2012:64, punctul 65
5. Revine funcționarului care se consideră victimă a hărțuirii morale sarcina de a sesiza administrația cu o cerere prin care solicită încetarea comportamentului. Numai respingerea, explicită sau implicită, a acestei cereri ar constitui o decizie care lezează, împotriva căreia funcționarul poate formula o reclamație, după ce a urmat procedura administrativă aplicabilă, la instanța Uniunii.
(a se vedea punctul 106)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea din 1 februarie 2007, Rossi Ferreras/Comisia, F‑42/05, EU:F:2007:17, punctele 58 și 59, și Ordonanța din 25 noiembrie 2009, Soerensen Ferraresi/Comisia, F‑5/09, EU:F:2009:156, punctul 27