Cauza T‑165/06

Elio Fiorucci

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Procedură de nulitate și de decădere – Marcă comunitară verbală ELIO FIORUCCI – Înregistrarea ca marcă a unui nume de persoană notoriu – Articolul 52 alineatul (2) litera (a) și articolul 50 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 40/94”

Sumarul hotărârii

1.      Marcă comunitară – Procedură de recurs – Acțiune în fața instanței comunitare – Competența Tribunalului – Reexaminarea faptelor în lumina probelor prezentate pentru prima dată în fața sa – Excludere

[art. 229 CE și 230 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 135 alin. (4); Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 63]

2.      Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de decădere – Marcă ce poate să inducă în eroare publicul

[Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 50 alin. (1) lit. (c); Directiva 89/104 a Consiliului, art. 12 alin. (2) lit. (b)]

1.      Acțiunea cu care este sesizat Tribunalul vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) în sensul articolului 63 din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară. Astfel, deși, potrivit articolului 63 alineatul (3) din regulamentul menționat, Tribunalul „are competența atât de a anula, cât și de a modifica deciziile camerelor de recurs”, acest alineat trebuie interpretat în lumina alineatului precedent, potrivit căruia „acțiunea se înaintează pe motive de necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea dispozițiilor prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere”, și aceasta în cadrul articolelor 229 CE și 230 CE. Controlul de legalitate efectuat de Tribunal cu privire la o decizie a camerei de recurs trebuie realizat în raport cu chestiuni de drept care au fost prezentate acesteia.

Prin urmare, rolul Tribunalului nu este de a examina motive noi invocate în fața sa ori de a reexamina circumstanțele de fapt în lumina dovezilor prezentate pentru prima dată în fața sa. Astfel, examinarea acestor motive și admiterea acestor dovezi sunt contrare articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, conform căruia memoriile părților nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs.

(a se vedea punctele 21 și 22)

2.      Din simpla identitate dintre o marcă și un patronim nu se poate deduce că publicul vizat va crede că persoana al cărei patronim constituie marca a desenat produsele care poartă această marcă, astfel încât acest public ar fi indus în eroare în sensul articolului 50 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară. Astfel, utilizarea unor mărci care constau într‑un patronim este o practică răspândită în toate sectoarele comerciale, iar publicul vizat știe foarte bine că în spatele fiecărei mărci patronimice nu se ascunde în mod obligatoriu un stilist care poartă același nume.

Curtea a identificat funcția esențială a mărcii, care este de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără o posibilă confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență. Astfel, pentru ca o marcă să își poată îndeplini rolul său de element esențial în sistemul de concurență nedenaturată pe care tratatul urmărește să îl stabilească și să îl mențină, aceasta trebuie să constituie garanția că toate produsele sau serviciile pe care le desemnează au fost fabricate sau prestate sub controlul unei singure întreprinderi, căreia îi poate fi atribuită responsabilitatea pentru calitatea acestora.

Pe de altă parte, în ceea ce privește condițiile de decădere prevăzute la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 89/104 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, al cărui conținut normativ este, în esență, identic cu cel al articolului 50 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 40/1994, Curtea a statuat că titularul unei mărci care corespunde numelui creatorului și primului fabricant al produselor respective nu poate, pentru această simplă caracteristică, să fie decăzut din drepturile sale pentru motivul că respectiva marcă ar induce în eroare publicul, îndeosebi atunci când clientela acestei mărci a fost cedată odată cu întreprinderea care fabrică produsele acoperite de aceasta. Această concluzie este motivată de lipsa unei înșelări efective sau a unui risc suficient de grav de înșelare a consumatorului mediu. Chiar dacă acesta din urmă ar putea fi influențat, în achiziționarea produsului în cauză, de ideea că persoana al cărei nume corespunde mărcii a participat la crearea acestuia, caracteristicile și calitățile produsului respectiv rămân garantate de întreprinderea titulară a mărcii.

De asemenea, trebuie statuat că titularul unei mărci care corespunde prenumelui și numelui creatorului și primului fabricant al produselor respective nu poate, pentru această simplă caracteristică, să fie decăzut din drepturile sale pentru motivul că respectiva marcă ar induce în eroare publicul atunci când acest titular a dobândit în mod legal, în cadrul unei cesiuni, o marcă ce constă numai în numele de familie al creatorului, precum și totalitatea patrimoniului creativ al întreprinderii care fabrică produsele acoperite de aceasta.

(a se vedea punctele 30 și 32-34)