Language of document :

Acțiune introdusă la 26 iulie 2023 – Comisia Europeană/Republica Bulgaria

(Cauza C-479/23)

Limba de procedură: bulgara

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Ilkova și P. Messina)

Pârâtă: Republica Bulgaria

Concluziile reclamantei

Comisia solicită:

constatarea încălcării de către Republica Bulgaria a obligațiilor sale rezultate din articolul 32 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/5201 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2019 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de informații cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii, întrucât nu a adoptat actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma acestei directive sau, în orice caz, nu a comunicat aceste acte Comisiei;

obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei sume forfetare egale cu cea mai mare dintre următoarele două sume: i) un cuantum zilnic de 1 800 de euro înmulțit cu numărul de zile dintre ziua următoare expirării termenului de transpunere prevăzut de directiva menționată și ziua în care încetează neîndeplinirea obligațiilor sau, dacă aceasta persistă, data pronunțării hotărârii în prezenta procedură; sau ii) o sumă forfetară minimă de 504 000 de euro;

în ipoteza în care neîndeplinirea obligațiilor constatată la punctul 1 persistă până la data pronunțării hotărârii în prezenta procedură, obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu de 9 720 de euro pe zi începând de la data pronunțării hotărârii în prezenta procedură, atât timp cât acest stat membru își încalcă obligațiile care îi revin în temeiul directivei;

obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Directiva (UE) 2019/520 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2019 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de informații cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii conține un set de norme care vizează realizarea interoperabilității în domeniul taxării rutiere și stabilirea unui temei juridic pentru schimbul transfrontalier de informații privind vehiculele și proprietarii sau deținătorii acestora care nu au plătit taxe rutiere în Uniune.

Potrivit articolului 32 alineatul (1) din directivă, statele membre trebuiau să pună în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma directivei până la 19 octombrie 2021. În plus, statele membre trebuiau să comunice de îndată Comisiei textul actelor respective.

Comisia a trimis Republicii Bulgaria o scrisoare de punere în întârziere la 19 octombrie 2021. La 19 mai 2022, Comisia a adresat Republicii Bulgaria un aviz motivat. Cu toate acestea, până în prezent, Republica Bulgaria nici nu a adoptat, nici nu a comunicat Comisiei actele de transpunere.

____________

1 JO 2019, L 91, p. 45.