Cauza C‑275/20
Comisia Europeană
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 1 martie 2022
„Acțiune în anulare – Decizia (UE) 2020/470 – Prelungirea perioadei de aplicare a autorizării acordate coproducțiilor audiovizuale prevăzută la articolul 5 din Protocolul privind cooperarea culturală la Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte – Temei juridic procedural – Articolul 218 alineatul (7) TFUE – Procedura și regula de vot aplicabile”
1. Acte ale instituțiilor – Procedură de elaborare – Normele tratatelor – Caracter obligatoriu – Posibilitatea unei instituții de a stabili temeiuri juridice derivate – Inexistență
(a se vedea punctul 32)
2. Acorduri internaționale – Acorduri ale Uniunii – Modificări – Temei juridic procedural – Articolul 218 alineatul (7) TFUE – Procedură simplificată instituită prin protocolul anexat la un acord de liber schimb – Decizie a Consiliului prin care Comisia este împuternicită să aprobe o modificare a acestui acord și prin care se instituie modalitățile de vot mai stricte – Încălcarea articolului 218 TFUE – Determinarea procedurii și a regulii de vot aplicabile
[art. 218 alin. (7) și alin. (8) primul paragraf TFUE; Decizia 2015/2169 a Consiliului, art. 3 alin. (1), și Decizia 2020/470 a Consiliului]
(a se vedea punctele 33, 37-49 și 51)
3. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Limitare de către Curte – Menținerea efectelor actului atacat – Justificare întemeiată pe motive de securitate juridică
(art. 264 al doilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctele 54-56)
Rezumat
Decizia 2020/470 a Consiliului (denumită în continuare „decizia atacată”)(1) a prelungit, până la 30 iunie 2023, perioada de aplicare a autorizării acordate coproducțiilor audiovizuale în temeiul Protocolului privind cooperarea culturală(2) la Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte(3).
Acest protocol prevede autorizarea acordată acestor coproducții de a beneficia de sistemele respective de promovare a conținutului cultural regional sau local (denumită în continuare „autorizarea în discuție”), care, după perioada inițială de trei ani, este reînnoită pentru trei ani și apoi se reînnoiește automat pentru noi perioade succesive de aceeași durată, cu excepția cazului în care o parte îi pune capăt prin intermediul unui preaviz scris cu cel puțin trei luni înainte de expirarea perioadei inițiale sau a oricărei perioade ulterioare(4).
Decizia atacată a fost adoptată în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169 prin care a fost încheiat Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte(5). În temeiul acestei dispoziții, Comisia Europeană avizează Republica Coreea cu privire la intenția Uniunii de a nu prelungi perioada de aplicare a autorizării în discuție, cu excepția cazului în care, la propunerea Comisiei și cu patru luni înaintea expirării acestei perioade de aplicare, Consiliul Uniunii este de acord, în unanimitate, să se prelungească aplicarea acestei autorizări.
Comisia a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei atacate. Ea invocă un motiv unic prin care susține că, atunci când și‑a întemeiat decizia atacată pe articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169, Consiliul a utilizat în mod nelegal un „temei juridic derivat”.
Reunită în Marea Cameră, Curtea se pronunță pentru prima dată cu privire la procedura și la regula de vot aplicabile procedurii simplificate în vederea modificării unui acord încheiat de Uniune, stabilită la articolul 218 alineatul (7) TFUE(6). Curtea anulează decizia atacată constatând că procedura instituită prin articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169, pusă în aplicare prin decizia atacată, nu este conformă cu articolul 218 TFUE în măsura în care impune un vot în unanimitate în Consiliu, deși pentru adoptarea unei norme interne în materia acoperită de această decizie regula de vot care ar fi aplicabilă ar fi majoritatea calificată.
Aprecierea Curții
Cu titlu introductiv, Curtea observă că din considerentul (6) al Deciziei 2015/2169(7) reiese că procedura decizională prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din această decizie are ca temei juridic articolul 218 alineatul (7) TFUE. Ea procedează apoi la examinarea aspectului dacă această procedură decizională, pusă în aplicare prin decizia atacată, intră în domeniul de aplicare al articolului 218 alineatul (7) TFUE și dacă este conformă cu articolul 218 TFUE.
În primul rând, Curtea arată, pe de o parte, că din articolul 5 alineatul (8) literele (a) și (b) din protocol reiese că părțile la acord și, prin extensie, la protocol trebuie, la fiecare trei ani, în urma unei evaluări efectuate de Comitetul pentru cooperare culturală, să aprecieze dacă intenționează sau nu să reînnoiască autorizarea în discuție pentru o nouă perioadă de trei ani. Articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169 prevede în această privință o procedură internă a Uniunii în măsura în care conferă Comisiei competența de a pune capăt autorizării în discuție la încheierea fiecărei perioade de trei ani sau, în cazul în care consideră că această autorizare trebuie reînnoită, de a face o propunere în acest sens Consiliului înainte de expirarea fiecărei perioade. Or, lipsa reînnoirii autorizării menționate echivalează cu încetarea unei autorizări instituite prin protocol și care este în principiu reînnoită tacit și automat la fiecare trei ani. Astfel, această procedură împuternicește Comisia să adopte decizii referitoare la modificarea acestui protocol. În consecință, articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169 constituie o împuternicire, dată Comisiei de Consiliu, la încheierea acordului și, prin extensie, a protocolului, de a aproba, în numele Uniunii, „modificarea acordului”, în sensul articolului 218 alineatul (7) TFUE.
Pe de altă parte, articolul 5 alineatul (8) literele (a) și (b) din protocol prevede o procedură simplificată în sensul că, pentru a pune capăt autorizării în discuție, este suficient ca o parte la acord să facă acest lucru prin intermediul unui preaviz scris notificat cu trei luni înainte de expirarea perioadei în cauză, autorizarea respectivă fiind, în caz contrar, prelungită automat.
De altfel, normele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169 pot fi considerate ca făcând aplicarea posibilității Consiliului, prevăzută la articolul 218 alineatul (7) TFUE, de a însoți împuternicirea acordată Comisiei de condiții speciale, întrucât această dispoziție a Deciziei 2015/2169 impune Comisiei, în cazul în care ea consideră că se impune reînnoirea autorizării în discuție pe o perioadă de trei ani, să facă o propunere Consiliului în acest sens cu patru luni înainte expirării perioadei în curs.
În consecință, procedura instituită la articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169, pusă în aplicare prin decizia atacată, intră în domeniul de aplicare al articolului 218 alineatul (7) TFUE, astfel încât această decizie nu trebuia să fie adoptată potrivit procedurii ordinare prevăzute la articolul 218 alineatul (6) litera (a) TFUE.
În al doilea rând, Curtea constată că, întrucât articolul 218 alineatul (7) TFUE nu prevede nicio regulă de vot în vederea adoptării de către Consiliu a deciziilor pentru care, în cadrul împuternicirii pe care a acordat o Comisiei în temeiul acestei dispoziții, acesta a reținut competența sa, regula de vot aplicabilă trebuie determinată, în fiecare caz, prin raportare la articolul 218 alineatul (8) TFUE(8). Astfel cum reiese din această dispoziție, Consiliul hotărăște, ca regulă generală, cu majoritate calificată și numai în cazurile expuse în al doilea paragraf al acesteia el hotărăște în unanimitate. Prima ipoteză în care articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf TFUE impune Consiliului să hotărască în unanimitate, care este singura pertinentă în speță, se referă la situația în care acordul privește un domeniu pentru care unanimitatea este cerută pentru adoptarea unui act al Uniunii. Întrucât autorizarea în discuție nu se încadrează într‑un asemenea domeniu, procedura instituită la articolul 3 alineatul (1) din Decizia 2015/2169 nu este conformă cu articolul 218 TFUE, în măsura în care ea impune un vot în unanimitate. Astfel, regula de vot aplicabilă pentru adoptarea unor decizii precum decizia atacată trebuie, în aceste condiții, să fie cea prevăzută la articolul 218 alineatul (8) primul paragraf TFUE, și anume un vot cu majoritate calificată în cadrul Consiliului.
Prin urmare, Curtea anulează decizia atacată. Curtea decide însă, din motive de securitate juridică, să mențină efectele sale până la remedierea motivelor de anulare constatate.