HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
12 iulie 2012
Cauza T‑308/10 P
Comisia Europeană
împotriva
Fotios Nanopoulos
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Obligația de asistență – Articolul 24 din statut – Răspundere extracontractuală – Articolele 90 și 91 din statut – Prezentare a cererii de despăgubiri într‑un termen rezonabil – Termen de răspuns – Inițiere a unei proceduri disciplinare – Criteriu care impune existența unei «încălcări suficient de grave» – Scurgere în presă a unor date cu caracter personal – Neatribuirea de sarcini corespunzătoare gradului său unui funcționar – Cuantumul despăgubirii”
Obiectul: Recurs introdus împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 11 mai 2010, Nanopoulos/Comisia (F‑30/08), prin care se urmărește, pe de o parte, anularea acestei hotărâri și, pe de altă parte, dacă nu se impune anularea acestei hotărâri, stabilirea cuantumului exact al despăgubirii
Decizia: Respinge recursul. Obligă Comisia Europeană la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de domnul Fotios Nanopoulos în cadrul prezentei proceduri.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Autonomie în raport cu acțiunea în anulare – Limite – Cerere de despăgubiri având ca obiect evitarea inadmisibilității unei acțiuni în anulare
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Întârziere în adoptarea unei decizii privind obligația de asistență care incumbă administrației – Excludere
(Statutul funcționarilor, art. 24, 90 și 91)
3. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare – Întârziere în adoptarea unei decizii – Greșeală de serviciu de natură să angajeze răspunderea administrației
(Statutul funcționarilor, art. 24, 90 și 91)
4. Funcționari – Acțiune – Termene – Cerere de despăgubiri adresată unei instituții – Respectarea unui termen rezonabil – Criterii de apreciere
[Statutul Curții de Justiție, art. 46; Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (1)]
5. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Act pregătitor – Inițiere a unei proceduri disciplinare – Inadmisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 91)
6. Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire – Cerere de reparare a unui prejudiciu care rezultă dintr‑o decizie de inițiere a unei proceduri disciplinare – Admisibilitate supusă respectării procedurii precontencioase
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
7. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Drepturi fundamentale – Prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare – Domeniu de aplicare
[art. 6 alin. (2) UE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (1)]
8. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Inițiere a unei proceduri disciplinare – Încălcarea principiului prezumției de nevinovăție – Lipsă
[Statutul funcționarilor, art. 86 alin. (2)]
9. Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Recurgere de către Tribunalul Funcției Publice la o motivare implicită – Admisibilitate – Condiții
[art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 36 și anexa I, art. 7 alin. (1)]
10. Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor – Condiții – Repararea unui prejudiciu cauzat unui funcționar sau unui agent – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Domeniu de aplicare
[art. 235 CE și 236 CE și art. 288 al doilea paragraf CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91]
11. Funcționari – Exercitarea atribuțiilor – Onoare profesională – Acuzații grave – Obligația de asistență care incumbă administrației – Domeniu de aplicare
(Statutul funcționarilor, art. 24 și 90)
12. Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Posibilitatea funcționarului de a acționa împotriva autorului prejudiciului în fața instanței naționale înainte de a primi răspunsul administrației la cererea sa de asistență – Necesitatea stabilirii de către funcționar, împreună cu administrația, a implicațiilor obligației de discreție în privința acțiunii sale
(Statutul funcționarilor, art. 17, 24 și 91)
13. Funcționari – Regim disciplinar – Inițiere a unei proceduri disciplinare – Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri – Control jurisdicțional – Limite
(Statutul funcționarilor, titlul VI)
14. Funcționari – Regim disciplinar – Obligația de a efectua o anchetă înainte de a iniția procedura disciplinară – Lipsă
(Statutul funcționarilor, anexa IX)
15. Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Criterii reținute de Tribunalul Funcției Publice pentru stabilirea cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea unui prejudiciu – Control exercitat de Tribunal
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 61 și 62)
Trimitere la:
Tribunal 28 iunie 1996, Y/Curtea de Justiție, T‑500/93, RecFP, p. I‑A‑335 și II‑977, punctul 64; Tribunal 28 mai 1997, Burban/Parlamentul European, T‑59/96, RecFP, p. I‑A‑109 și II‑331, punctul 26 și jurisprudența citată; Tribunal 17 decembrie 2003, McAuley/Consiliul, T‑324/02, RecFP, p. I‑A‑337 și II‑1657, punctul 91
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 63)
3. Adoptarea cu întârziere a unei decizii explicite nu este, în sine, un act anulabil, ci un comportament al administrației care, în funcție de împrejurările fiecărei cauze, poate produce un prejudiciu moral persoanei interesate și poate angaja răspunderea instituției. Data adoptării deciziei nu este nicidecum un element accesoriu acesteia și poate avea o importanță decisivă pentru funcționarul care solicită asistență.
În consecință, chiar atunci când există o decizie expresă de răspuns la o cerere de asistență prezentată în temeiul articolului 24 din statut și decizia respectivă nu a fost atacată în termenul prevăzut la articolele 90 și 91 din statut, o cerere de despăgubiri poate fi formulată în măsura în care, indiferent de decizia adoptată, aceasta se întemeiază pe comportamentul pretins nelegal al administrației constând în întârzierea acesteia în adoptarea deciziei respective.
(a se vedea punctele 67 și 68)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 75-77)
Trimitere la:
Tribunal 5 octombrie 2004, Eagle și alții/Comisia, T‑144/02, Rec., p. II‑3381, punctele 65 și 66; Tribunal 5 octombrie 2004, Sanders și alții/Comisia, T‑45/01, Rec., p. II‑3315, punctul 59; Tribunal 14 decembrie 2011, Allen și alții/Comisia, T‑433/10 P, punctul 26
5. Decizia autorității împuternicite să facă numiri de a iniția o procedură disciplinară nu constituie decât o etapă procedurală pregătitoare. Aceasta nu anticipează poziția finală a administrației și nu poate, prin urmare, să fie considerată un act care lezează în sensul articolului 91 din statut. În consecință, decizia nu poate fi atacată decât în mod incident, în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii disciplinare finale care îl lezează pe funcționar.
(a se vedea punctul 85)
Trimitere la:
Tribunal 8 iulie 2008, Franchet și Byk/Comisia, T‑48/05, Rep., p. II‑1585, punctul 340
6. Deși decizia de a iniția o procedură disciplinară nu poate face, în sine, obiectul unei acțiuni în anulare, aceasta poate în schimb să constituie temeiul răspunderii extracontractuale a instituției atunci când a intervenit o decizie de încheiere a procedurii disciplinare.
Prin urmare, în cazul în care procedura disciplinară a fost inițiată în mod nelegal, din aceasta poate decurge un prejudiciu pentru funcționarul vizat de procedura respectivă, astfel încât, atunci când procedura în cauză este încheiată fără urmări, acesta ar putea avea un interes să se prevaleze de eventuala nelegalitate a deciziei de inițiere a procedurii menționate, în cadrul unei acțiuni în despăgubire.
Totuși, funcționarul în cauză, pentru obținerea reparării prejudiciului care rezultă din inițierea unei proceduri disciplinare, trebuie în prealabil să respecte procedura precontencioasă în două etape prevăzută de dispozițiile articolelor 90 și 91 din statut.
(a se vedea punctele 86 și 96)
7. Principiul prezumției de nevinovăție, care constituie un drept fundamental, prevăzut la articolul 6 alineatul (2) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, conferă particularilor drepturi a căror respectare este garantată de instanța Uniunii.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, articolul 6 alineatul (2) menționat reglementează întreaga procedură penală, indiferent de soluția dată urmăririi penale, iar nu numai examinarea temeiniciei acuzării. Această dispoziție garantează oricărei persoane dreptul de a nu fi nici declarată și nici tratată ca fiind vinovată de săvârșirea unei infracțiuni înainte ca vinovăția sa să fie stabilită de o instanță. Prin urmare, aceasta impune în special ca, în exercitarea atribuțiilor lor, judecătorii unei instanțe să nu pornească de la prejudecata că învinuitul a săvârșit actul incriminat. Prezumția de nevinovăție este afectată de declarațiile sau de deciziile care reflectă sentimentul că persoana este vinovată, care incită publicul să creadă în vinovăția sa sau care anticipează aprecierea faptelor de către instanța competentă.
Astfel, deși principiul prezumției de nevinovăție consacrat la articolul 6 alineatul (2) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se numără printre elementele unui proces penal echitabil impus de articolul 6 alineatul (1) din aceeași convenție, acesta nu se limitează la o garanție procedurală în materie penală: domeniul său de aplicare este mult mai extins și impune ca niciun reprezentant al unui stat să nu declare că o persoană este vinovată de săvârșirea unei infracțiuni înainte ca vinovăția sa să fie stabilită de o instanță. Într‑adevăr, o atingere a prezumției de nevinovăție poate să provină nu numai de la un judecător sau de la o instanță, ci și de la alte autorități publice.
(a se vedea punctele 90-92)
Trimitere la:
Tribunal 4 octombrie 2006, Tillack/Comisia, T‑193/04, Rec., p. II‑3995, punctul 121; Franchet și Byk/Comisia, citată anterior, punctele 209-211
8. Inițierea unei proceduri disciplinare nu încalcă, în sine, prezumția de nevinovăție. Astfel, decizia de inițiere a unei proceduri disciplinare trebuie să fie confidențială și nu este făcută publică. Prin urmare, decizia privind o procedură, în final încheiată fără urmări, nu poate, în sine, să confere unui funcționar vizat de procedura în cauză un interes de a se prevala de decizia respectivă în cadrul unei acțiuni în despăgubire.
(a se vedea punctele 93 și 94)
Trimitere la:
Tribunal 18 decembrie 1997, Daffix/Comisia, T‑12/94, RecFP, p. I‑A‑453 și II‑1197, punctul 76; Tribunal 9 iulie 2002, Zavvos/Comisia, T‑21/01, RecFP, p. I‑A‑101 și II‑483, punctul 341; Tribunal 13 martie 2003, Pessoa e Costa/Comisia, T‑166/02, RecFP, p. I‑A‑89 și II‑471, punctele 55 și 56
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 97)
Trimitere la:
Curte 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, Rep., p. I‑4469, punctul 30
10. Contenciosul în materie de funcție publică în temeiul articolului 236 CE și al articolelor 90 și 91 din statut, inclusiv cel privind repararea unui prejudiciu produs unui funcționar sau unui agent, urmează reguli particulare și speciale în raport cu cele care decurg din principiile generale care reglementează răspunderea extracontractuală a Uniunii, la articolul 235 CE și la articolul 288 al doilea paragraf CE. Astfel, reiese în special din statut că, spre deosebire de orice alt particular, funcționarul sau agentul Uniunii este legat de instituția de care depinde prin raporturi juridice de muncă ce presupun un echilibru al drepturilor și al obligațiilor reciproce specifice, reflectat de obligația de solicitudine a instituției față de persoana interesată. Acest echilibru este destinat, în esență, să mențină relația de încredere care trebuie să existe între instituții și funcționarii lor, în scopul de a garanta cetățenilor îndeplinirea în bune condiții a misiunilor de interes general încredințate instituțiilor. Rezultă că, atunci când acționează în calitate de angajator, Uniunea este supusă unei răspunderi mai mari, care se manifestă prin obligația de a repara prejudiciile cauzate personalului său prin orice nelegalitate săvârșită în calitate de angajator.
(a se vedea punctul 103)
Trimitere la:
Tribunal 16 decembrie 2010, Comisia/Petrilli, T‑143/09 P, punctul 46 și jurisprudența citată
11. Atunci când primește o cerere de asistență, administrația dispune de o largă putere de apreciere în alegerea măsurilor și a mijloacelor de aplicare a articolului 24 din statut. Aceasta trebuie, în prezența unor acuzații grave și neîntemeiate cu privire la onoarea profesională a unui funcționar în exercitarea atribuțiilor sale, să respingă aceste acuzații și să ia toate măsurile pentru restabilirea reputației lezate a persoanei interesate. În particular, administrația trebuie să intervină cu toată energia necesară și să răspundă cu rapiditatea și cu solicitudinea impuse de împrejurările din speță.
În această privință, din moment ce termenul de răspuns prevăzut la articolul 90 din statut are ca obiectiv exclusiv să evite ca lipsa de reacție a administrației să devină un obstacol în fața căilor de atac, dar nu constituie un termen de răspuns care, în cadrul unei cereri de asistență prezentate în temeiul articolului 24 din statut, ar trebui să fie el însuși calificat drept rezonabil, diligența și celeritatea administrației trebuie apreciate, de la caz la caz, în funcție de împrejurările speței.
Cu toate acestea, în cazul în care o cerere de asistență formulată de un funcționar este urmarea publicării unor articole de presă care îl vizează, riscurile de prescripție extinctivă legate de existența unor termene scurte de introducere a acțiunii în materie de delicte de presă în fața anumitor instanțe naționale nu constituie un criteriu care să permită să se aprecieze dacă administrația a răspuns la această cerere cu toată celeritatea și diligența necesare. Or, întrucât administrația dispune de o largă putere de apreciere în alegerea măsurilor care trebuie adoptate pentru a răspunde la o cerere întemeiată pe articolul 24 din statut, asistența poate fi suficientă atunci când îmbracă, de exemplu, forma unui comunicat de presă sau a unui drept la replică al administrației în cadrul căreia este angajat funcționarul vizat în mod direct în articolul publicat.
(a se vedea punctele 111, 117, 120 și 121)
Trimitere la:
Tribunal 17 martie 1998, Carraro/Comisia, T‑183/95, RecFP, p. I‑A‑123 și II‑329, punctele 31 și 33; Tribunal 4 mai 2005, Schmit/Comisia, T‑144/03, RecFP, p. I‑A‑101 și II‑465, punctele 97 și 98
12. În așteptarea răspunsului administrației la o cerere de asistență formulată în temeiul articolului 24 din statut, funcționarului nu îi este interzis să introducă, dacă dorește, o acțiune în materie de delicte de presă în fața unei instanțe naționale. Astfel, îi revine funcționarului sarcina luării inițiativei de a introduce o acțiune, în conformitate cu articolul 24 al doilea paragraf ultima teză din statut, împotriva autorilor prejudiciului pe care consideră că l‑a suferit și, în vederea pregătirii unei astfel de acțiuni, de a discuta cu administrația despre modalitățile obligației de discreție care îi este impusă la articolul 17 din statut.
(a se vedea punctul 122)
Trimitere la:
Tribunal 26 octombrie 1993, Caronna/Comisia, T‑59/92, Rec., p. II‑1129, punctul 37; Tribunal 6 noiembrie 1997, Ronchi/Comisia, T‑223/95, RecFP, p. I‑A‑321 și II‑879, punctul 60
13. Scopul unei decizii privind declanșarea unei proceduri disciplinare împotriva unui funcționar este de a permite autorității împuternicite să facă numiri să examineze veridicitatea și gravitatea faptelor imputate funcționarului în cauză și să îl audieze în acest sens, în conformitate cu articolul 87 din statut, în vederea formării unei opinii, pe de o parte, în privința oportunității fie de încheiere fără urmări a procedurii disciplinare, fie de adoptare a unei sancțiuni disciplinare împotriva funcționarului și, pe de altă parte, dacă este cazul, în privința necesității de a‑l trimite sau de a nu îl trimite, înainte de adoptarea acestei sancțiuni, în fața comisiei de disciplină, potrivit procedurii prevăzute în anexa IX la statut.
Este adevărat că o asemenea decizie implică în mod necesar o serie de considerații delicate din partea instituției, ținând seama de consecințele grave și irevocabile care pot decurge de aici. În această privință, instituția dispune de o largă putere de apreciere, iar controlul jurisdicțional se limitează la o verificare a exactității materiale a elementelor luate în considerare de administrație pentru inițierea procedurii, a lipsei unei erori vădite în aprecierea faptelor imputate și a lipsei unui abuz de putere.
Cu toate acestea, pentru a proteja drepturile funcționarului în cauză, revine autorității împuternicite să facă numiri sarcina de a dispune de elemente suficient de precise și de pertinente înainte de inițierea unei proceduri disciplinare.
(a se vedea punctele 149, 150 și 152)
Trimitere la:
Tribunal 15 mai 1997, N/Comisia, T‑273/94, RecFP, p. I‑A‑97 și II‑289, punctul 125; Tribunal 17 mai 2000, Tzikis/Comisia, T‑203/98, RecFP, p. I‑A‑91 și II‑393, punctul 50; Pessoa e Costa/Comisia, citată anterior, punctul 36; Tribunal 5 octombrie 2005, Rasmussen/Comisia, T‑203/03, RecFP, p. I‑A‑279 și II‑1287, punctul 41; Franchet și Byk/Comisia, citată anterior, punctul 352
14. Nicio dispoziție a statutului, nici chiar decizia de înființare a Biroului de investigații și disciplină al Comisiei (IDOC), nu impune în mod expres administrației să efectueze o anchetă administrativă înainte de inițierea unei proceduri disciplinare.
(a se vedea punctul 151)
15. În cazul în care Tribunalul Funcției Publice a constatat existența unui prejudiciu, el este unicul competent să evalueze, în limitele stabilite prin cerere, modalitatea și întinderea reparării acestui prejudiciu, cu condiția ca, în vederea exercitării de către Tribunal a controlului său jurisdicțional asupra hotărârilor Tribunalului Funcției Publice, acestea să fie suficient motivate și, în privința evaluării unui prejudiciu, să indice criteriile luate în considerare în scopul determinării valorii reținute.
(a se vedea punctul 165)
Trimitere la:
Curte 21 februarie 2008, Comisia/Girardot, C‑348/06 P, Rep., p. I‑833, punctul 45 și jurisprudența citată
Tribunal 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., p. II‑2841, punctul 241