HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a noua)
21 septembrie 2017(*)
„Recurs – Înțelegeri – Producători italieni de fier‑beton – Stabilirea prețurilor, precum și limitarea și controlul producției și vânzărilor – Încălcarea articolului 65 CO – Anularea deciziei inițiale de către Tribunalul Uniunii Europene – Decizie readoptată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 – Lipsa emiterii unei noi comunicări privind obiecțiunile – Lipsa unei audieri ca urmare a anulării deciziei inițiale”
În cauza C‑88/15 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 20 februarie 2015,
Ferriere Nord SpA, cu sediul în Osoppo (Italia), reprezentată de W. Viscardini și de G. Donà, avvocati,
recurentă,
cealaltă parte din procedură fiind:
Comisia Europeană, reprezentată de L. Malferrari și de P. Rossi, în calitate de agenți, asistați de M. Moretto, avvocato, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera a noua),
compusă din domnul E. Juhász, președinte de cameră, și domnii C. Vajda (raportor) și C. Lycourgos, judecători,
avocat general: domnul N. Wahl,
grefier: doamna V. Giacobbo‑Peyronnel, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 20 octombrie 2016,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 8 decembrie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Ferriere Nord SpA solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 9 decembrie 2014, Ferriere Nord/Comisia (T‑90/10, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2014:1035), prin care acesta i‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei C(2009) 7492 final a Comisiei din 30 septembrie 2009 privind o încălcare a articolului 65 din Tratatul CECO (COMP/37.956 – Fier‑beton armat – readoptare, denumită în continuare „Decizia din 30 septembrie 2009”), în versiunea sa modificată prin Decizia C(2009) 9912 final a Comisiei din 8 decembrie 2009 (denumită în continuare „decizia de modificare”) (Decizia din 30 septembrie 2009, astfel cum a fost modificată prin decizia de modificare, denumită în continuare „decizia în litigiu”).
Istoricul litigiului și decizia în litigiu
2 Istoricul litigiului este expus la punctele 16-22 din hotărârea atacată.
„16 În perioada octombrie‑decembrie 2000, Comisia a efectuat, conform articolului 47 CO, verificări la întreprinderile italiene producătoare de fier‑beton și la o asociație de întreprinderi siderurgice italiene [Federacciai]. Aceasta le‑a adresat și solicitări de informații, în temeiul articolului 47 CO […]
17 La 26 martie 2002, Comisia a deschis procedura administrativă și a formulat obiecțiuni în temeiul articolului 36 CO (actul fiind denumit în continuare «comunicarea privind obiecțiunile») […] [Ferriere Nord] a prezentat observații scrise referitoare la comunicarea privind obiecțiunile la 31 mai 2002. La 13 iunie 2002 a avut loc o audiere […]
18 La 12 august 2002, Comisia a formulat obiecțiuni suplimentare (actul fiind denumit în continuare «comunicarea privind obiecțiunile suplimentare»), adresate destinatarilor comunicării privind obiecțiunile. În comunicarea privind obiecțiunile suplimentare, întemeiată pe articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 și 82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), Comisia a explicat poziția sa referitoare la continuarea procedurii, ulterior ieșirii din vigoare a Tratatului CECO. [Ferriere Nord] a prezentat observații scrise la 20 septembrie 2002 și o a doua audiere în prezența reprezentanților statelor membre a avut loc la 30 septembrie 2002 […]
19 La finalul procedurii Comisia a adoptat Decizia C(2002) 5087 final din 17 decembrie 2002 privind o procedură de aplicare a articolului 65 CO (COMP/37.956 – Fier‑beton) (denumită în continuare «Decizia din 2002») prin care a constatat că întreprinderile destinatare ale acesteia puseseră în aplicare o înțelegere unică, complexă și continuă pe piața italiană a fier‑betonului în bare sau în rulouri care avea ca obiect sau ca efect fixarea prețurilor și care condusese de asemenea la o limitare sau la un control concertate ale producției sau vânzărilor, contrar articolului 65 alineatul (1) CO. În această decizie, Comisia a aplicat [Ferriere Nord] o amendă în cuantum de 3,57 milioane de euro […]
20 La 10 martie 2003, [Ferriere Nord] a formulat o acțiune la Tribunal împotriva Deciziei din 2002. Prin Hotărârea din 25 octombrie 2007, Ferriere Nord/Comisia (T‑94/03, [nepublicată, EU:T:2007:320]), Tribunalul a anulat Decizia din 2002. Tribunalul a arătat că, având în vedere în special faptul că Decizia din 2002 nu cuprindea nicio trimitere la articolul 3 și la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, această decizie era întemeiată exclusiv pe articolul 65 alineatele (4) și (5) CO […] Întrucât dispozițiile menționate expiraseră deja la 23 iulie 2002, Comisia nu mai putea avea competențe în temeiul lor, stinse la momentul adoptării Deciziei din 2002, pentru a constata o încălcare a articolului 65 alineatul (1) CO și pentru a aplica amenzi întreprinderilor care ar fi participat la respectiva încălcare […]
21 Prin scrisoarea din 30 iunie 2008, Comisia a informat [Ferriere Nord] și celelalte întreprinderi în cauză cu privire la intenția sa de a readopta o decizie, modificând temeiul juridic în raport cu cel care fusese ales pentru Decizia din 2002. Aceasta a precizat în plus că, ținând seama de domeniul de aplicare limitat al hotărârilor prin care s‑a anulat Decizia din 2002, decizia readoptată s‑ar întemeia pe dovezile prezentate în comunicarea privind obiecțiunile și în comunicarea privind obiecțiunile suplimentare. Întreprinderilor în cauză le‑a fost acordat un termen pentru prezentarea observațiilor lor și [Ferriere Nord] a transmis comentariile sale prin faxul din 1 august 2008 […]
22 Prin faxurile din 24 iulie și din 25 septembrie 2008, din 13 martie 2009, din 30 iunie 2009 și din 27 august 2009, Comisia a solicitat [Ferriere Nord] informații referitoare la acționariatul și la situația patrimonială a întreprinderii. [Ferriere Nord] a răspuns la aceste cereri de informații prin e‑mailurile din 1 august 2008, din 1 octombrie 2008, din 1 iulie 2009 și din 8 septembrie 2009.”
3 În Decizia din 30 septembrie 2009, Comisia a considerat în special că Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 TFUE și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) trebuia interpretat ca permițându‑i să constate și să sancționeze, după 23 iulie 2002, înțelegerile în sectorul care intră în domeniul de aplicare al Tratatului CECO ratione materiae și ratione temporis. Ea a indicat că această decizie fusese adoptată conform normelor procedurale ale Tratatului CE, precum și ale regulamentului menționat și că dispozițiile materiale care nu mai erau în vigoare la data adoptării unui act puteau fi aplicate în temeiul principiilor care reglementează succesiunea normelor în timp, sub rezerva aplicării principiului general al lex mitior.
4 Articolul 1 din Decizia din 30 septembrie 2009 prevede printre altele că Ferriere Nord încălcase articolul 65 alineatul (1) CO participând, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 1993 și 4 iulie 2000, la un acord continuu și/sau la practici concertate referitoare la fier‑beton în bare sau în rulouri, care aveau drept obiect și/sau drept efect fixarea prețurilor și limitarea și/sau controlul producției sau al vânzărilor în cadrul pieței comune. Prin intermediul articolului 2 din această decizie, Comisia a aplicat societății Ferriere Nord o amendă în cuantum de 3,57 milioane de euro.
5 Prin scrisorile trimise la 20 și la 23 noiembrie 2009, opt dintre cele unsprezece societăți destinatare ale Deciziei din 30 septembrie 2009, inclusiv Ferriere Nord, au arătat Comisiei că anexa la această decizie, astfel cum a fost notificată destinatarilor săi, nu conținea tabelele care evidențiau variațiile de preț.
6 La 8 decembrie 2009, Comisia a adoptat decizia de modificare, care integra în anexă tabelele lipsă și corecta trimiterile numerotate la respectivele tabele în opt note de subsol. Decizia de modificare a fost notificată societății Ferriere Nord la 9 decembrie 2009.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
7 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 februarie 2010, Ferriere Nord a introdus o acțiune prin care urmărea, cu titlu principal, anularea deciziei în litigiu și, în subsidiar, anularea în parte a acestei decizii și o reducere a cuantumului amenzii.
8 În susținerea acțiunii sale, Ferriere Nord a invocat zece motive întemeiate, în primul rând, pe lipsa de competență a Comisiei, în al doilea rând, pe lipsa unei trimiteri prealabile a unei comunicări privind obiecțiunile, în al treilea rând, pe absența unei audieri de către consilierul‑auditor, în al patrulea rând, pe caracterul posterior al raportului final față de adoptarea deciziei în litigiu, în al cincilea rând, pe adoptarea unui text care nu era însoțit de anexele menționate în cuprinsul său, în al șaselea rând, pe erori de drept în aprecierea faptelor, în al șaptelea rând, pe caracterul disproporționat al cuantumului amenzii în raport cu gravitatea și cu durata înțelegerii, în al optulea rând, pe nelegalitatea majorării cuantumului amenzii pentru încălcări repetate, în al nouălea rând, pe nerecunoașterea unor circumstanțe atenuante, altele decât cele prevăzute de Comunicarea Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 1996, C 207, p. 4), și, în al zecelea rând, pe aplicarea eronată a acestei comunicări.
9 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a redus cuantumul amenzii aplicate Ferriere Nord la 3 421 440 de euro și a respins acțiunea acesteia din urmă în rest.
10 Printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 20 decembrie 2014, Ferriere Nord a solicitat Tribunalului o rectificare a punctului 420 din hotărârea atacată, ceea ce Tribunalul a respins prin Ordonanța din 13 martie 2015, Ferriere Nord/Comisia (T‑90/10 REC, nepublicată, EU:T:2015:173).
Concluziile părților în fața Curții
11 Prin recursul formulat, Ferriere Nord solicită Curții:
– cu titlu principal, anularea hotărârii atacate în măsura în care a respins cererea principală pe care ea a prezentat‑o în cadrul acțiunii sale în cauza T‑90/10 și, în consecință:
– anularea deciziei în litigiu;
– cu titlu subsidiar, anularea hotărârii atacate în măsura în care a respins cererea subsidiară pe care ea a prezentat‑o în cadrul acțiunii sale în cauza T‑90/10 și, în consecință, anularea în parte a deciziei în litigiu și dispunerea unei reduceri mai importante a cuantumului amenzii aplicate Ferriere Nord și
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.
12 Comisia solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea Ferriere Nord la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la cererea de redeschidere a fazei orale a procedurii
13 Faza orală a procedurii a fost închisă la 8 decembrie 2016, după prezentarea concluziilor avocatului general. Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2017, depusă în aceeași zi la grefa Curții, Comisia a solicitat Curții să dispună redeschiderea fazei orale a procedurii și să includă în dosar elementele de fapt prezentate în cererea sa, precum și documentele anexate la aceasta.
14 În susținerea acestei cereri, Comisia susține în esență că Curtea nu este suficient de lămurită cu privire la împrejurările de fapt referitoare la audierile din 13 iunie 2002 și din 30 septembrie 2002, pe care avocatul general își întemeiază concluziile, având în vedere că aceste împrejurări nu au fost dezbătute în mod specific între părți.
15 Articolul 83 din Regulamentul de procedură al Curții permite acesteia, după ascultarea avocatului general, să dispună oricând redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument de drept care nu a fost pus în dezbaterea părților.
16 Trebuie amintit însă că obiectul recursului este în principiu definit prin motivele și argumentele invocate de părți. În speță, acestea din urmă au avut posibilitatea să dezbată în mod suficient aceste motive și aceste argumente în memoriile lor și în cadrul audierii comune din 20 octombrie 2016 în cauzele C‑85/15 P-C‑89/15 P.
17 În consecință, Curtea, după ascultarea avocatului general, apreciază că nu se impune să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.
Cu privire la recurs
18 În susținerea recursului formulat, Ferriere Nord invocă nouă motive întemeiate, pe de o parte, pe o denaturare vădită a situației de fapt și a elementelor de probă, pe lipsa unei constatări a contradicțiilor vădite în decizia atacată, precum și pe o încălcare a normelor în materie de sarcină a probei, în al doilea rând, pe o încălcare a articolului 27 din Regulamentul nr. 1/2003, întrucât nu a fost notificată o nouă comunicare privind obiecțiunile, pe o încălcare a principiului protecției încrederii legitime, pe o denaturare a situației de fapt și a elementelor de probă, pe încălcarea dreptului la apărare, pe nemotivare și pe încălcarea dreptului de a fi ascultat de către consilierul‑auditor, în al treilea rând, pe încălcarea regulamentului intern al Comisiei, în al patrulea rând, pe durata participării societății Ferriere Nord la încălcare și pe erori de drept în aprecierea situației de fapt, pe o denaturare a elementelor de probă, pe încălcarea principiilor generale în materie de sarcină a probei și in dubio pro reo, precum și pe o contradicție în motivare, în al cincilea rând, pe o încălcare a principiului proporționalității în stabilirea cuantumului de bază al amenzii aplicate societății Ferriere Nord având în vedere gravitatea și durata încălcării, pe o încălcare a principiului egalității de tratament, precum și pe nemotivare, în al șaselea rând, pe o eroare vădită de calcul sau pe o inexactitate evidentă în reducerea cuantumului amenzii acordată societății Ferriere Nord, pe o exercitare eronată a competenței de fond, precum și pe nemotivare, în al șaptelea rând, pe nelegalitatea majorării cuantumului de bază al amenzii în temeiul încălcărilor repetate ca urmare a încălcării dreptului la apărare, în al optulea rând, pe nelegalitatea majorării cuantumului de bază al amenzii pentru încălcări repetate ca urmare a timpului scurs, precum și, în al nouălea rând, pe nelegalitatea majorării cuantumului de bază al amenzii pentru încălcări repetate ca urmare a încălcării principiului proporționalității.
Cu privire la al doilea motiv
Argumentația părților
19 Prin intermediul celui de al doilea motiv, care trebuie analizat de la început, Ferriere Nord susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a ajuns la concluzia potrivit căreia Comisia nu era obligată să îi adreseze o nouă comunicare privind obiecțiunile înainte de adoptarea deciziei în litigiu.
20 În primul rând, Ferriere Nord solicită Curții să examineze fondul constatării de la punctul 121 din hotărârea atacată, potrivit căreia principiul tempus regit actum nu trebuie interpretat decât în sensul că un act de procedură trebuie să fie adoptat pe baza unei norme în vigoare la data adoptării sale. În opinia Ferriere Nord, această interpretare este eronată în măsura în care comunicarea privind obiecțiunile, adoptată în temeiul articolului 36 CO, nu ar putea constitui temeiul deciziei atacate, adoptată conform Regulamentului nr. 1/2003.
21 Potrivit Ferriere Nord, adoptarea unei noi comunicări privind obiecțiunile se impunea ca urmare a Hotărârii din 25 octombrie 2007, Ferriere Nord/Comisia (T‑94/03, nepublicată, EU:T:2007:320), și ar fi constituit o aplicare justă a Hotărârii din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia (C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582), la al cărei punct 73 Curtea a statuat că anularea unui act al Uniunii nu afectează în mod necesar actele pregătitoare, procedura prin care se urmărește înlocuirea actului anulat putând, în principiu, să fie reluată din punctul exact în care a intervenit nelegalitatea. Astfel, prin utilizarea cuvintelor „nu neapărat” și „în principiu”, Curtea nu ar fi exclus faptul că, având în vedere particularitățile speței, procedura poate fi reluată dintr‑o etapă anterioară punctului în care a intervenit nelegalitatea care a condus la anularea unui act.
22 În al doilea rând, Ferriere Nord invocă o denaturare a situației de fapt și a elementelor de probă, precum și o încălcare a principiului încrederii legitime, în măsura în care mai multe elemente din scrisorile pe care Comisia i le‑a adresat ar fi dat naștere unei încrederi legitime că va fi adoptată o nouă comunicare privind obiecțiunile.
23 În al treilea rând, societatea menționată arată că, contrar a ceea ce a susținut Tribunalul în hotărârea atacată, adoptarea unei noi comunicări privind obiecțiunile se impunea în măsura în care aceasta nu ar fi fost identică cu comunicarea privind obiecțiunile. În această privință, Ferriere Nord menționează în special diferența dintre referirile la piața italiană și, respectiv, la piața comună în dispozitivul Deciziei din 2002 și în cel al deciziei în litigiu.
24 În plus, Ferriere Nord invocă o încălcare a articolului 27 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și a articolelor 11 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 TFUE și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242) în măsura în care, la punctul 148 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, în absența unor noi obiecțiuni, Comisia nu avea obligația de a organiza o nouă audiere în fața consilierului‑auditor.
25 Comisia consideră inadmisibile argumentele invocate de Ferriere Nord prezentate în primul rând, pentru motivul că acestea nu contestă în termeni clari hotărârea atacată, ci se limitează să solicite Curții lămuriri cu privire la aspectul dacă o decizie adoptată conform Regulamentului nr. 1/2003 se poate întemeia pe o comunicare privind obiecțiunile adoptată pe baza Tratatului CECO.
26 Pe fond, Comisia susține că Tribunalul, ca răspuns la argumentul privind necesitatea unei corespondențe a temeiului juridic între actul pregătitor și actul definitiv, nu a aplicat în mod eronat prea strict principiul tempus regit actum la punctele 118-122 din hotărârea atacată, ci a ajuns la concluzia care se impunea, și anume că, întrucât viciul care afecta Decizia din 2002 a intervenit la data adoptării acesteia, anularea deciziei menționate nu afectase validitatea măsurilor pregătitoare, astfel încât Comisia nu era obligată să adreseze societății Ferriere Nord o nouă comunicare privind obiecțiunile.
27 Potrivit Comisiei, argumentele invocate în al doilea rând de Ferriere Nord sunt deopotrivă inadmisibile. Pe de o parte, încălcarea încrederii legitime ar constitui un motiv nou. Pe de altă parte, în timp ce invocă în mod formal o denaturare, Ferriere Nord ar urmări, de fapt, să obțină o nouă apreciere a faptelor.
28 În orice caz, Comisia insistă asupra faptului că, atunci când se interpretează în propriul context, din elementele evocate de Ferriere Nord din corespondența Comisiei rezultă clar că acestea nu au putut genera o încredere legitimă privind trimiterea unei noi comunicări privind obiecțiunile, astfel cum a subliniat Tribunalul la punctele 127 și 128 din hotărârea atacată. În consecință, Tribunalul a constatat în mod întemeiat și fără a denatura faptele, la punctul 126 din hotărârea menționată, că Ferriere Nord nu putea invoca o astfel de încredere legitimă.
29 În ceea ce privește admisibilitatea argumentelor invocate în al treilea rând, Comisia susține că Ferriere Nord indică anumite puncte din hotărârea atacată, fără să deducă din acestea argumente specifice în susținerea erorii care consta în nesancționarea omisiunii de a fi trimis o nouă comunicare privind obiecțiunile.
30 Pe fond, Comisia face trimitere la punctele 143 și 144 din hotărârea atacată, în care Tribunalul ar fi subliniat că nu există niciun fundament pentru argumentul potrivit căruia ar fi fost necesară o nouă comunicare privind obiecțiunile pentru a stabili dacă înțelegerea era susceptibilă să afecteze comerțul dintre statele membre, întrucât această problemă a fost ridicată în comunicarea privind obiecțiunile suplimentare. În plus, Ferriere Nord ar porni de la premisa eronată potrivit căreia decizia în litigiu ar fi sancționat o încălcare diferită de cea sancționată în Decizia din 2002. Astfel, ar reieși din cuprinsul deciziei în litigiu că încălcarea imputată consta într‑o înțelegere care acoperă întreaga piață italiană, și anume o parte substanțială a pieței comune, și, prin urmare, o înțelegere interzisă de articolul 65 alineatul (1) CO.
31 Comisia consideră că argumentul întemeiat pe absența unei noi audieri în fața consilierului‑auditor este formulat în termeni prea generali și impreciși pentru a fi admisibil. Pe fond, aceasta subliniază că Ferriere Nord nu contestă concluzia Tribunalului potrivit căreia o astfel de audiere nu ar fi fost necesară decât dacă ar fi fost notificată o nouă comunicare privind obiecțiunile. Or, Tribunalul ar fi exclus necesitatea unei astfel de noi comunicări.
Aprecierea Curții
32 În ceea ce privește argumentele invocate în primul rând de Ferriere Nord, excepția de inadmisibilitate prezentată de Comisie trebuie respinsă. Astfel, din recurs rezultă în mod clar că Ferriere Nord nu se limitează să solicite Curții lămuriri cu privire la problema adresată, ci urmărește să demonstreze că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, în special la punctul 121 din hotărârea atacată, prin faptul că a considerat că nu era necesară emiterea unei noi comunicări privind obiecțiunile înainte de adoptarea deciziei atacate. În mod similar, contrar celor susținute de Comisie, argumentul Ferriere Nord privind lipsa unei audieri în fața consilierului‑auditor este suficient de precis pentru a fi admisibil, din moment ce recursul menționează atât dispozițiile dreptului Uniunii pe care Tribunalul le‑ar fi încălcat în această privință, cât și punctul din hotărârea atacată în cadrul căruia a fost săvârșită respectiva încălcare.
33 În ceea ce privește substanța argumentelor invocate de Ferriere Nord referitoare la lipsa atât a emiterii unei noi comunicări privind obiecțiunile, cât și a organizării unei audieri în fața consilierului‑auditor, trebuie amintit că, în cadrul procedurii în urma căreia a fost adoptată Decizia din 2002, Comisia a adresat, la 26 martie 2002, întreprinderilor în cauză, inclusiv Ferriere Nord, comunicarea privind obiecțiunile, în temeiul articolului 36 CO. Audierea referitoare la aceasta a avut loc la 13 iunie 2002. După expirarea Tratatului CECO, Comisia a trimis, la 12 august 2002, întreprinderilor menționate comunicarea privind obiecțiunile suplimentare, întemeiată pe articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17, în care aceasta explica poziția sa cu privire la respectiva modificare a cadrului juridic și le invita să își prezinte propriul punct de vedere cu privire la obiecțiunile suplimentare menționate. La 30 septembrie 2002 a avut loc o audiere în prezența reprezentanților statelor membre.
34 Ca urmare a anulării Deciziei din 2002, Comisia a informat, prin scrisoarea din 30 iunie 2008, Ferriere Nord și celelalte întreprinderi în cauză cu privire la intenția sa de a readopta această decizie întemeindu‑se pe Regulamentul nr. 1/2003 ca bază juridică, în conformitate cu normele de procedură prevăzute de acest regulament.
35 Având în vedere această derulare procedurală, este necesar să se examineze dacă, astfel cum arată Ferriere Nord și contrar celor decise de Tribunal la punctele 144 și 148 din hotărârea atacată, Comisia avea obligația, ca urmare a anulării Deciziei din 2002, să adopte o nouă comunicare privind obiecțiunile, precum și să organizeze o nouă audiere.
36 Potrivit unei jurisprudențe constante, normele de procedură sunt, de regulă, de natură să se aplice la data intrării lor în vigoare (Hotărârea din 29 martie 2011, ArcelorMittal Luxemburg/Comisia și Comisia/ArcelorMittal Luxemburg și alții, C‑201/09 P și C‑216/09 P, EU:C:2011:190, punctul 75 și jurisprudența citată, Hotărârea din 29 martie 2011, ThyssenKrupp Nirosta/Comisia, C‑352/09 P, EU:C:2011:191, punctul 88, precum și Hotărârea din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania, C‑610/10, EU:C:2012:781, punctul 45), chiar într‑o procedură care a fost inițiată anterior acestei date, dar care rămâne pendinte după aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania, C‑610/10, EU:C:2012:781, punctul 47).
37 În speță, întrucât decizia în litigiu a fost adoptată în temeiul articolului 7 alineatul (1) și al articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, procedura în urma căreia a fost emisă această decizie trebuia desfășurată conform acestui regulament, precum și conform Regulamentului nr. 773/2004, al cărui temei juridic îl constituie Regulamentul nr. 1/2003 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2011, ThyssenKrupp Nirosta/Comisia, C‑352/09 P, EU:C:2011:191, punctul 90), în pofida faptului că această procedură a fost inițiată anterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1/2003.
38 Rezultă că, la punctul 121 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în măsura în care a interpretat principiile care guvernează aplicarea legii în timp, în temeiul cărora normele de procedură sunt în general destinate să se aplice tuturor situațiilor pendinte la data intrării lor în vigoare, în sensul că, în ceea ce privește decizia în litigiu, adoptată în temeiul Regulamentului nr. 1/2003, actele pregătitoare trebuiau adoptate potrivit normelor procedurale în vigoare la data adoptării lor, și anume articolul 36 alineatul (1) CO în ceea ce privește comunicarea privind obiecțiunile și articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 în ceea ce privește comunicarea privind obiecțiunile suplimentare.
39 Trebuie să se examineze însă dacă actele pregătitoare adoptate de Comisie în vederea adoptării Deciziei din 2002 pot fi considerate echivalente cu cele prevăzute de Regulamentele nr. 1/2003 și nr. 773/2004. Astfel, dacă aceasta ar trebui să fie situația, nu se poate imputa Comisiei că nu le‑a repetat înainte de adoptarea deciziei în litigiu.
40 Referitor la emiterea unei comunicări privind obiecțiunile, articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 773/2004, interpretat în lumina articolului 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, pe care îl pune în aplicare, prevede că, anterior adoptării unei decizii în temeiul în special al articolului 7 din acest din urmă regulament, Comisia notifică părților în cauză o comunicare privind obiecțiunile, dându‑le posibilitatea de o informa cu privire la punctul lor de vedere într‑un termen stabilit de aceasta.
41 Or, astfel cum a arătat Tribunalul în esență la punctele 123 și 124 din hotărârea atacată, în speță, Comisia adresase deja întreprinderilor în cauză comunicarea privind obiecțiunile și comunicarea privind obiecțiunile suplimentare și, în raport cu aceste comunicări, decizia în litigiu nu punea în sarcina Ferriere Nord acte noi, nici nu modifica în mod semnificativ elementele de probă privind încălcările imputate. Pe de altă parte, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 53 din concluzii, nu există o diferență majoră, în ceea ce privește conținutul, între o comunicare privind obiecțiunile adoptată în contextul regimului Tratatului CECO și o comunicare privind obiecțiunile adoptată conform Regulamentelor nr. 17 și nr. 1/2003. Prin urmare, transmiterea unei noi comunicări privind obiecțiunile nu se impunea.
42 În această privință, Tribunalul s‑a referit, în mod întemeiat, la punctul 73 din Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia (C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582), în care se amintește că anularea unui act al Uniunii nu afectează în mod necesar actele pregătitoare, procedura prin care se urmărește înlocuirea actului anulat putând, în principiu, să fie reluată din punctul exact în care a intervenit nelegalitatea.
43 Astfel, după cum a constatat Tribunalul la punctul 119 din hotărârea atacată, Decizia din 2002 a fost anulată din cauza lipsei competenței Comisiei de a o adopta pe baza dispozițiilor Tratatului CECO, care nu mai era în vigoare la data adoptării acestei decizii, astfel încât exact la data respectivă a intervenit nelegalitatea. În consecință, anularea menționată nu afecta nici comunicarea privind obiecțiunile, nici comunicarea privind obiecțiunile suplimentare.
44 În consecință, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a concluzionat, la punctul 122 din hotărârea atacată, că Comisia nu avea obligația de a adopta o nouă comunicare privind obiecțiunile.
45 Totuși, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 55 din concluzii, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul nr. 773/2004, Comisia trebuie să ofere părților cărora le‑a adresat comunicarea privind obiecțiunile posibilitatea de a‑și dezvolta argumentele în cadrul unei audieri dacă ele solicită acest lucru în cuprinsul observațiilor scrise. Prin urmare, în măsura în care, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 din prezenta hotărâre, comunicarea privind obiecțiunile și comunicarea privind obiecțiunile suplimentare nu erau afectate de anularea Deciziei din 2002, trebuie să se examineze dacă Comisia a dat ocazia părților menționate să își dezvolte argumentele în cadrul unei audieri desfășurate conform cerințelor procedurale impuse de Regulamentele nr. 1/2003 și nr. 773/2004, astfel cum era obligată.
46 În această privință, trebuie arătat că, în contextul regimului procedural instituit prin Regulamentul nr. 1/2003, astfel cum este explicitat în Regulamentul nr. 773/2004, se prevede la articolul 14 alineatul (3) din acesta că autoritățile de concurență din statele membre sunt invitate să ia parte la audiere, care, la cererea destinatarilor unei comunicări privind obiecțiunile, urmează după emiterea acesteia din urmă.
47 Or, referitor la audierile care au avut loc în cursul anului 2002, reprezentanții statelor membre nu au participat la audierea din 13 iunie 2002, o asemenea participare nefiind prevăzută de Tratatul CECO, atunci în vigoare. Este cert că audierea menționată s‑a referit la fondul cauzei, și anume la comportamentele pe care Comisia le imputa întreprinderilor destinatare ale comunicării privind obiecțiunile. Acest aspect reiese în special din cuprinsul punctelor 379-382 din decizia în litigiu și este confirmat la punctul 148 din Hotărârea Tribunalului din 9 decembrie 2014, Alfa Acciai/Comisia (T‑85/10, nepublicată, EU:T:2014:1037), precum și din Hotărârea din 9 decembrie 2014, Ferriera Valsabbia și Valsabbia Investimenti/Comisia (T‑92/10, nepublicată, EU:T:2014:1032).
48 În schimb, audierea din 30 septembrie 2002, la care fuseseră invitați reprezentanții statelor membre în conformitate cu normele Tratatului CE aplicabile din acel moment, în special conform articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2842/98 al Comisiei din 22 decembrie 1998 privind audierea părților în anumite proceduri în conformitate cu articolele [81] și [82 ] din Tratatul CE (JO 1998, L 354, p. 18), privea obiectul comunicării privind obiecțiunile suplimentare, și anume consecințele juridice ale expirării Tratatului CECO pentru continuarea procedurii. Aceasta reiese, pe de o parte, din respectiva comunicare care invita în mod expres destinatarii să comunice propriul punct de vedere cu privire la obiecțiunile suplimentare menționate. Pe de altă parte, Comisia a indicat, la punctul 382 din decizia în litigiu, că nu a considerat necesar să repete audierea din 13 iunie 2002, în aplicarea dispozițiilor Regulamentelor nr. 17 și nr. 1/2003, din moment ce această audiere, la care nu participaseră reprezentanții statelor membre, fusese condusă conform normelor Tratatului CECO aplicabile la data respectivă. În plus, în cadrul audierii comune în cauzele C‑85/15 P-C‑89/15 P, Comisia a confirmat, ca răspuns la o întrebare adresată de Curte, că comunicarea privind obiecțiunile suplimentare nu revenea nici asupra faptelor, nici asupra probelor care făceau obiectul procedurii.
49 Rezultă de aici că, în prezenta cauză, reprezentanții statelor membre nu au participat la o audiere referitoare la fondul cauzei, ci au participat doar la cea care privea consecințele juridice care decurg din expirarea Tratatului CECO.
50 Or, conform jurisprudenței amintite la punctele 36 și 37 din prezenta hotărâre, atunci când o decizie este adoptată în temeiul Regulamentului nr. 1/2003, procedura în urma căreia este emisă această decizie trebuie să fie conformă normelor de procedură prevăzute de acest regulament, chiar dacă respectiva procedură a început înainte de intrarea în vigoare a acestuia.
51 Rezultă că, înainte de adoptarea deciziei în litigiu, Comisia era obligată, în aplicarea articolelor 12 și 14 din Regulamentul nr. 773/2004, să dea părților ocazia de a-și dezvolta argumentele în cadrul unei audieri la care ea a invitat autoritățile de concurență ale statelor membre. Prin urmare, nu se poate considera că audierea din 13 iunie 2002, referitoare la fondul cauzei, a îndeplinit cerințele procedurale privind adoptarea unei decizii în temeiul Regulamentului nr. 1/2003.
52 În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept statuând, la punctul 148 din hotărârea atacată, că Comisia nu avea obligația, anterior adoptării deciziei în litigiu, să organizeze o nouă audiere de către consilierul‑auditor, întreprinderile în cauză având deja posibilitatea să fie ascultate oral în cadrul audierilor din 13 iunie 2002 și din 30 septembrie 2002.
53 Ținând seama, astfel cum a subliniat avocatul general la punctele 56 și 57 din concluzii, de importanța, în cadrul procedurii prevăzute de Regulamentele nr. 1/2003 și nr. 773/2004, a organizării, la cererea părților în cauză, a unei audieri la care, conform articolului 14 alineatul (3) din cel de al doilea regulament, sunt invitate autoritățile de concurență ale statelor membre, omiterea unei astfel de audieri constituie o încălcare a normelor fundamentale de procedură.
54 În măsura în care dreptul la o astfel de audiere, prevăzut de Regulamentul nr. 773/2004, nu este respectat, nu este necesar ca întreprinderea ale cărei drepturi au fost astfel încălcate să demonstreze că respectiva încălcare a putut influența, în defavoarea sa, derularea procedurii și conținutul deciziei în litigiu.
55 Prin urmare, procedura menționată este în mod necesar viciată, independent de consecințele eventual prejudiciabile pentru Ferriere Nord care ar putea rezulta din această încălcare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑553/10 P și C‑554/10 P, EU:C:2012:682, punctele 46-52, precum și Hotărârea din 9 iunie 2016, CEPSA/Comisia, C‑608/13 P, EU:C:2016:414, punctul 36).
56 Rezultă din cele ce precedă că trebuie admis al doilea motiv invocat de Ferriere Nord și, prin urmare, trebuie anulată hotărârea atacată, fără a mai fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de aceasta din urmă în cadrul acestui motiv, presupunându‑le admisibile, nici celelalte motive ale recursului.
Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului
57 În temeiul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. Aceasta poate astfel să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.
58 În speță, Curtea dispune de elementele necesare pentru a se pronunța în mod definitiv asupra acțiunii prin care se urmărește anularea deciziei în litigiu, introdusă de Ferriere Nord la Tribunal.
59 În această privință, este suficient să se arate că, pentru motivele enunțate la punctele 33-55 din prezenta hotărâre, decizia în litigiu trebuie anulată în măsura în care privește societatea Ferriere Nord pentru încălcarea normelor fundamentale de procedură.
Cu privire la cheltuielile de judecată
60 În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
61 Articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Ferriere Nord a obținut câștig de cauză în cadrul recursului și întrucât acțiunea în fața Tribunalului a fost admisă, se impune, potrivit cererii Ferriere Nord, obligarea Comisiei să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Ferriere Nord atât în primă instanță, cât și în cadrul recursului.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară și hotărăște:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 9 decembrie 2014, Ferriere Nord/Comisia (T‑90/10, nepublicată, EU:T:2014:1035).
2) Anulează Decizia C(2009) 7492 final a Comisiei din 30 septembrie 2009 privind o încălcare a articolului 65 CO (COMP/37.956 – Fier‑beton armat – readoptare), în versiunea modificată prin Decizia C(2009) 9912 final a Comisiei din 8 decembrie 2009, în măsura în care privește societatea Ferriere Nord SpA.
3) Obligă Comisia Europeană să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Ferriere Nord SpA, atât în cadrul procedurii în primă instanță, cât și în cadrul prezentului recurs.
Semnături