Language of document :

Recurs introdus la 2 decembrie 2020 de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 23 septembrie 2020 în cauza T-174/19, Guillaume Vincenti/EUIPO

(Cauza C-653/20 P)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurent: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: A. Lukošiūtė și K. Tóth, agenți, B. Wägenbaur, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Guillaume Vincenti

Concluziile recurentului

Recurentul solicită Curții:

anularea Hotărârii pronunțate de Tribunal la 23 septembrie 2020 în cauza T-174/19, Guillaume Vincenti/EUIPO;

obligarea celeilalte părți din procedură la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor efectuate în primă instanță.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentul invocă două motive:

În primul rând, Tribunalul ar fi încălcat articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin faptul că a declarat că funcționarul trebuia să fie ascultat înainte de luarea unei decizii de a nu-l promova.

Pe de o parte, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare prin faptul că nu a recunoscut că nu există un drept subiectiv la promovare și că faptul de a nu fi promovat nu constituie o atingere adusă drepturilor.

Pe de altă parte, Tribunalul ar fi încălcat de asemenea faptul că o decizie de nepromovare nu poate fi comparată cu un act administrativ care lezează.

În al doilea rând, Tribunalul ar fi constatat că nu se putea exclude că decizia ar fi putut conduce în mod rezonabil la un rezultat diferit dacă EUIPO ar fi ascultat funcționarul înainte de adoptarea sa. În această privință, ne aflăm în prezența unui viciu de motivare, întrucât Tribunalul nu a verificat argumentele recurentului.

____________