Language of document :

Acțiune introdusă la 9 noiembrie 2012 - Grupo Bimbo/OAPI (SANISSIMO)

(Cauza T-485/12)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: Grupo Bimbo, SAB de CV (México, Mexic) (reprezentant: N. Fernández Fernández-Pacheco, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului să constate că prin depunerea cererii sale introductive împreună cu înscrisurile care o însoțesc s-a formulat în termen și conform cerințelor legale o acțiune împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne din 29 august 2012, pronunțată în cauza R 1218/2011-2 și, la finalizarea procedurii, să pronunțe o hotărâre de anulare a deciziei menționate cu obligarea expresă a Oficiului la plata cheltuielilor de judecată și să dispună, în consecință, înregistrarea mărcii comunitare SANISSIMO cu nr. 9.274.119.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară vizată: marca verbală "SANISSIMO" pentru produse din clasele 29 și 30 - cerere de înregistrare a mărcii comunitare nr. 9 274 119.

Decizia examinatorului: respinge cererea.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009; încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.

____________