Cauza C‑192/18
Comisia Europeană
împotriva
Republicii Polone
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 noiembrie 2019
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Stat de drept – Protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii – Principiile inamovibilității și independenței judecătorilor – Reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor de la instanțele de drept comun poloneze – Posibilitate de continuare a exercitării funcției de judecător peste vârsta nou‑stabilită cu autorizarea ministrului justiției – Articolul 157 TFUE – Directiva 2006/54/CE – Articolul 5 litera (a) și articolul 9 alineatul (1) litera (f) – Interzicerea discriminărilor pe motiv de sex în materie de remunerație, de încadrare în muncă și de muncă – Instituirea unei vârste de pensionare diferite pentru femeile și pentru bărbații care ocupă funcția de judecător la instanțele de drept comun poloneze și la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia), precum și pe cea de procuror polonez”
1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Examinarea de către Curte a temeiniciei – Situație care trebuie luată în considerare – Situația la expirarea termenului stabilit în avizul motivat
(art. 258 TFUE)
(a se vedea punctul 38)
2. Politica socială – Lucrători de sex masculin și lucrători de sex feminin – Egalitate de remunerare – Remunerație – Noțiune – Sistemul pensiilor pentru limită de vârstă ale magistraților plătite acestora în temeiul raportului de muncă – Includere
(art. 157 TFUE)
(a se vedea punctele 52-60)
3. Politica socială – Lucrători de sex masculin și lucrători de sex feminin – Accesul la încadrarea în muncă și condițiile de muncă – Egalitate de tratament – Directiva 2006/54 – Domeniu de aplicare – Sistemul pensiilor pentru limită de vârstă ale magistraților plătite acestora în temeiul raportului de muncă – Includere
[Directiva 2006/54 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (14), art. 5, art. 7 alin. (2) și art. 9]
(a se vedea punctele 64-66)
4. Politica socială – Lucrători de sex masculin și lucrători de sex feminin – Egalitate de remunerare – Accesul la încadrarea în muncă și condițiile de muncă – Egalitate de tratament – Directiva 2006/54 – Vârstă de pensionare diferită pentru femeile și bărbații care aparțin corpului judecătorilor de la instanțele de drept comun și de la Curtea Supremă și corpului procurorilor – Discriminare directă bazată pe sex – Justificare – Lipsă
[art. 157 TFUE; Directiva 2006/54 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3, art. 5 lit. (a) și art. 9 alin. (1) lit. (f)]
(a se vedea punctele 70, 71, 73, 75 și 77 și dispozitiv 1)
5. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Domeniu de aplicare
(art. 2 și 19 TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)
(a se vedea punctele 91-96)
6. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Principiul independenței judecătorilor – Domeniu de aplicare
[art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf]
(a se vedea punctele 98, 99 și 101-108)
7. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiilor inamovibilității și independenței judecătorilor – Reglementare națională care conferă ministrului justiției puterea de a autoriza sau nu continuarea exercitării funcției de magistrat la instanțele de drept comun după o vârstă de pensionare redusă – Încălcare
(art. 2 și 19 TUE)
(a se vedea punctele 111-113, 115-117, 119-123 și 129 și dispozitiv 2)
Rezumat
Normele poloneze referitoare la vârsta de pensionare a judecătorilor și a procurorilor, adoptate în iulie 2017, sunt contrare dreptului Uniunii
În Hotărârea Comisia/Polonia (Independența instanțelor de drept comun) (C‑192/18), pronunțată la 5 noiembrie 2019, Curtea, reunită în Marea Cameră, a admis acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată de Comisie împotriva Republicii Polone și a constatat că acest stat membru nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii, pe de o parte, prin instituirea unei vârste de pensionare diferite pentru femeile și pentru bărbații care aparțin magistraturii poloneze și, pe de altă parte, prin reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor de la instanțele de drept comun, conferind în același timp ministrului justiției puterea de a prelungi perioada de activitate a acestor judecători.
Printr‑o lege poloneză din 12 iulie 2017 s‑a redus vârsta de pensionare a judecătorilor de la instanțele de drept comun și a procurorilor, precum și vârsta de pensionare anticipată a judecătorilor de la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) la 60 de ani pentru femei și la 65 de ani pentru bărbați, în condițiile în care aceste vârste erau fixate anterior pentru ambele sexe la 67 de ani. În plus, această lege a conferit ministrului justiției puterea de a prelungi perioada de activitate a judecătorilor de la instanțele de drept comun peste noile vârste de pensionare, distincte în funcție de sex, astfel stabilite. Apreciind că aceste norme sunt contrare dreptului Uniunii(1), Comisia a sesizat Curtea de Justiție cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
În primul rând, Curtea s‑a pronunțat asupra diferențelor astfel instituite prin această lege în ceea ce privește vârstele de pensionare care se aplică magistraților de sex feminin și, respectiv, magistraților de sex masculin. În această privință, Curtea, mai întâi, a arătat că pensiile pentru limită de vârstă de care beneficiază magistrații menționați intră sub incidența articolului 157 TFUE, potrivit căruia fiecare stat membru asigură aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin pentru aceeași muncă. Sistemele de pensii în discuție intră de asemenea în domeniul de aplicare al dispozițiilor Directivei 2006/54 consacrate egalității de tratament în sistemele profesionale de securitate socială. În continuare, Curtea a apreciat că aceeași lege a introdus condiții direct discriminatoare pe criteriul sexului, în special în ceea ce privește momentul la care persoanele în cauză pot beneficia de un acces efectiv la avantajele prevăzute de sistemele de pensii vizate. În sfârșit, Curtea a respins argumentul Republicii Polone potrivit căruia diferențele astfel prevăzute între magistrații de sex feminin și magistrații de sex masculin în materie de vârstă de acces la o pensie pentru limită de vârstă constituie o măsură de discriminare pozitivă. Astfel, aceste diferențe nu sunt de natură să compenseze dezavantajele la care sunt expuse carierele funcționarilor de sex feminin prin ajutorul dat acestora în viața lor profesională și prin remedierea problemelor pe care le pot întâmpina pe parcursul carierei lor. Prin urmare, Curtea a concluzionat că legislația în discuție încalcă articolul 157 TFUE, precum și Directiva 2006/54.
În al doilea rând, Curtea a examinat măsura care constă în a conferi ministrului justiției puterea de a autoriza sau nu continuarea exercitării funcției de judecător la instanțele de drept comun peste noua vârstă de pensionare, astfel cum a fost redusă. În special în lumina Hotărârii din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independența Curții Supreme)(2), Curtea a luat poziție mai întâi cu privire la aplicabilitatea și domeniul de aplicare al articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, care obligă statele membre să instituie căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. În această privință, Curtea a arătat că instanțele de drept comun poloneze pot fi chemate să statueze cu privire la chestiuni legate de dreptul Uniunii, astfel încât ele trebuie să îndeplinească cerințele inerente unei astfel de protecții. Or, pentru a garanta că acestea sunt în măsură să ofere această protecție, prezervarea independenței lor este primordială.
Această independență impune, potrivit unei jurisprudențe constante, ca instanța în cauză să își exercite funcțiile cu o deplină autonomie și în mod imparțial. În această privință, Curtea a arătat că împrejurarea că un organism precum ministrul justiției este învestit cu puterea de a acorda sau nu o prelungire a exercitării funcțiilor jurisdicționale peste vârsta normală de pensionare nu este, desigur, suficientă în sine pentru a constata existența unei atingeri aduse principiului independenței. Cu toate acestea, Curtea a constatat că condițiile de fond și modalitățile procedurale care încadrează această putere de decizie sunt, în speță, de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la impenetrabilitatea judecătorilor în cauză față de elementele exterioare și cu privire la neutralitatea lor. Astfel, pe de o parte, criteriile pe baza cărora ministrul este chemat să adopte decizia sa sunt prea vagi și neverificabile, iar decizia menționată nu trebuie să fie motivată și nu poate face obiectul unei căi de atac jurisdicționale. Pe de altă parte, perioada în care judecătorii pot rămâne în așteptarea deciziei ministrului ține de discreția acestuia din urmă.
În plus, potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, indispensabila impenetrabilitate a judecătorilor în privința oricăror intervenții sau presiuni exterioare necesită anumite garanții de natură să protejeze persoana celor care au îndatorirea de a judeca, precum inamovibilitatea. Principiul inamovibilității impune în special ca judecătorii să poată rămâne în funcție cât timp nu au împlinit vârsta obligatorie de pensionare sau până la expirarea mandatului lor, atunci când acesta are o durată determinată. Fără a avea un caracter total absolut, acest principiu nu poate face obiectul unor excepții decât cu condiția ca motive legitime și imperative să justifice acest aspect, cu respectarea principiului proporționalității. Or, în speță, combinarea măsurii de diminuare a vârstei normale de pensionare a judecătorilor de la instanțele de drept comun și a măsurii constând în a conferi ministrului justiției puterea discreționară de a autoriza continuarea exercitării funcției acestora peste noua vârstă astfel stabilită, timp de zece ani pentru magistrații de sex feminin și timp de cinci ani pentru magistrații de sex masculin încalcă acest principiu. Astfel, această combinare de măsuri este de natură să creeze, în percepția justițiabililor, îndoieli legitime cu privire la faptul că noul sistem ar putea în realitate să urmărească să permită ministrului să înlăture, după împlinirea vârstei normale de pensionare nou‑stabilite, anumite grupuri de judecători, menținând în același timp în funcție o altă parte a acestora. În plus, întrucât decizia ministrului nu este supusă niciunui termen, iar judecătorul în cauză rămâne în funcție până când intervine o astfel de decizie, decizia negativă eventuală a ministrului poate interveni după ce persoana în cauză a fost menținută în funcție peste noua vârstă de pensionare.