Cauza T‑501/13
Karl‑May‑Verlag GmbH, fostă Karl May Verwaltungs- und Vertriebs- GmbH
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)
„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marca comunitară verbală WINNETOU – Motiv absolut de refuz – Caracter descriptiv – Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 52 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009 – Principiile autonomiei și independenței mărcii comunitare – Obligația de motivare”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 18 martie 2016
1. Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Legalitatea deciziei unei camere de recurs – Luarea în considerare, în vederea aplicării dreptului Uniunii, a legislației, a jurisprudenței sau a doctrinei naționale – Admisibilitate
(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65)
2. Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cerere de declarare a nulității – Determinarea motivelor de nulitate pe care se întemeiază cererea
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 52 alin. (1) lit. (a)]
3. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Aprecierea caracterului înregistrabil al unui semn – Luarea în considerare numai a reglementării Uniunii – Decizii adoptate de autoritățile naționale de care nu sunt ținute instanțele Uniunii
(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului)
4. Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Motivarea deciziilor – Articolul 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 – Domeniu de aplicare identic cu cel al articolului 296 TFUE
(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 75 prima teză)
5. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Examinare separată a motivelor de refuz în raport cu fiecare dintre produsele sau serviciile vizate în cererea de înregistrare – Obligația de motivare a refuzului înregistrării –Întindere
(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 75 prima teză)
1. Nici părțile, nici chiar Tribunalul nu pot fi împiedicate să se inspire din elemente ce rezultă din legislația, din jurisprudența sau din doctrina națională, din moment ce nu se pune problema să se reproșeze camerei de recurs că nu a luat în considerare elementele de fapt dintr‑o hotărâre națională determinată, ci să se invoce decizii sau doctrină în susținerea unui motiv întemeiat pe greșita aplicare de către camera de recurs a unei dispoziții din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară.
(a se vedea punctul 18)
2. Pentru a determina care sunt motivele pe care este întemeiată o cerere de declarare a nulității, este necesar să se examineze ansamblul cererii, în special în raport cu expunerea detaliată a motivelor în susținerea acesteia.
(a se vedea punctul 26)
3. În conformitate cu o jurisprudență constantă, regimul mărcilor comunitare este un sistem autonom, constituit dintr‑un ansamblu de norme și care urmărește obiective care îi sunt specifice, aplicarea sa fiind independentă de orice sistem național.
Astfel, caracterul înregistrabil al unui semn ca marcă comunitară nu trebuie apreciat decât în temeiul reglementării relevante a Uniunii, astfel cum este interpretată de instanța Uniunii. Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) nu este, așadar, ținut de decizii intervenite la nivelul statelor membre, și aceasta nici chiar în ipoteza în care aceste decizii au fost luate în aplicarea unei legislații naționale armonizate în temeiul Primei directive 89/104 cu privire la mărci.
Trebuie adăugat că nicio dispoziție din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară nu obligă Oficiul sau, în cadrul acțiunii, Tribunalul să ajungă la aceleași rezultate la care au ajuns administrațiile sau instanțele naționale într‑o situație similară.
Rezultă dintr‑o jurisprudență de asemenea constantă că, deși Oficiul nu este ținut de deciziile adoptate de autoritățile naționale, aceste decizii, fără a fi obligatorii sau chiar determinante, pot totuși să fie luate în considerare de Oficiu, cu titlu de indicii, în cadrul aprecierii situației de fapt a cauzei.
Din toate aceste elemente rezultă că, cu excepția ipotezei avute în vedere la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 în cadrul căreia Oficiul este ținut să aplice dreptul național, inclusiv jurisprudența națională aferentă, Oficiul sau Tribunalul nu pot fi ținute de deciziile autorităților sau ale instanțelor naționale.
(a se vedea punctele 34-37)
4. În temeiul articolului 75 prima teză din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, deciziile Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) trebuie să fie motivate. Obligația de motivare astfel consacrată are aceeași întindere cu cea care rezultă din articolul 296 TFUE, în conformitate cu care motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorului actului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.
În particular, în cazul în care respinge înregistrarea unui semn ca marcă comunitară, Oficiul trebuie să indice, pentru a‑și motiva decizia, motivul de refuz absolut sau relativ care împiedică această înregistrare, precum și prevederea pe care se întemeiază acest motiv și să prezinte împrejurările de fapt pe care le‑a reținut ca fiind dovedite și care, în opinia sa, justifică aplicarea prevederii invocate. O astfel de motivare este, în principiu, suficientă.
(a se vedea punctele 53 și 54)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 65-68)