Acțiune introdusă la 2 august 2011 - Makhlouf/Consiliul

(Cauza T-432/11)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Rami Makhlouf (Damasc, Siria) (reprezentant: E. Ruchat, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

declararea acțiunii reclamantului drept admisibilă și fondată;

anularea Deciziei 2011/273/PESC a Consiliului din 9 mai 2011, precum și a actelor ulterioare de punere în aplicare a acestei decizii care mențin reclamantul pe lista persoanelor vizate de măsurile restrictive, precum și a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 al Consiliului din 9 mai 2011 și a actelor subsecvente de punere în aplicare a acestuia, în măsura în care îl privesc pe reclamant;

obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă trei motive.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă prevăzut la articolele 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "CEDO"), precum și a articolelor 41 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea obligației de motivare, în măsura în care reclamantul impută Consiliului faptul că motivarea furnizată nu îndeplinea obligația care revine instituțiilor Uniunii Europene prevăzută la articolul 6 din CEDO, la articolul 296 TFUE, precum și la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Al treilea motiv se întemeiază pe faptul că măsurile atacate restrâng în mod nejustificat și disproporționat drepturile fundamentale ale reclamantului și în special dreptul de proprietate prevăzut la articolul 1 din Protocolul adițional la CEDO și la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dreptul la respectarea onoarei și a reputației prevăzut la articolele 8 și 10 din CEDO și, în sfârșit, principiul prezumției de nevinovăție prevăzut la articolul 6 din CEDO și la articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

____________