HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

12 martie 2020(*)

„Dumping – Importuri de produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Brazilia, Iran, Rusia, Serbia și Ucraina – Încheierea procedurii privind importurile din Serbia – Stabilirea existenței unui prejudiciu – Evaluarea cumulativă a efectelor importurilor provenite din mai multe țări – Articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Încheierea procedurii fără instituirea de măsuri – Articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036 – Informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei examinări sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri – Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1036”

În cauza T‑835/17,

Eurofer, Association Européenne de l’Acier, AISBL, cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de J. Killick și de G. Forwood, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de T. Maxian Rusche, de N. Kuplewatzky și de A. Demeneix, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

HBIS Group Serbia Iron & Steel LLC Belgrade, reprezentată de R. Luff, avocat,

intervenientă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1795 al Comisiei din 5 octombrie 2017 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Brazilia, Iran, Rusia și Ucraina, și de închidere a anchetei privind importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Serbia (JO 2017, L 258, p. 24),

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnii A. M. Collins, R. Barents și J. Passer (raportor), judecători,

grefier: doamna S. Bukšek Tomac, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 7 noiembrie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        În urma unei plângeri depuse la 23 mai 2016 de reclamantă, Eurofer, Association européenne de l’acier [Asociația Europeană a Oțelului], AISBL, Comisia Europeană a deschis o anchetă antidumping privind importurile în Uniunea Europeană a anumitor produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Brazilia, Iran, Rusia, Serbia și Ucraina.

2        La 7 iulie 2016, Comisia a publicat un aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile menționate la punctul 1 de mai sus (JO 2016, C 246, p. 7), în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „regulamentul de bază”).

3        Ancheta privind dumpingul și prejudiciul a acoperit perioada cuprinsă între 1 iulie 2015 și 30 iunie 2016 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a privit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2013 și sfârșitul perioadei de anchetă.

4        În avizul de deschidere a anchetei, Comisia a afirmat că ar putea eșantiona părțile interesate în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază. În ceea ce privește producătorii din Uniune, eșantionul final includea șase dintre aceștia din cinci state membre și reprezenta peste 45 % din producția Uniunii, și anume:

–        ThyssenKrupp Steel Europe AG, Duisburg, Germania;

–        Tata Steel IJmuiden BV, Velsen‑Noord, Țările de Jos;

–        Tata Steel UK Limited, Port Talbot, South Wales, Regatul Unit;

–        ArcelorMittal Méditerranée SAS, Fos‑sur‑Mer, Franța;

–        ArcelorMittal Atlantique Et Lorraine, Dunkerque, Franța;

–        ArcelorMittal España SA, Gozón, Spania.

5        Au fost efectuate vizite de verificare în temeiul articolului 16 din regulamentul de bază la sediile producătorilor în cauză.

6        La 4 aprilie 2017, Comisia a informat toate părțile interesate prin intermediul unui document de informare (denumit în continuare „documentul de informare”) că a dispus continuarea anchetei fără instituirea de măsuri provizorii asupra importurilor în Uniune de produs în cauză originar din țările vizate. Documentul respectiv conținea faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora Comisia a decis continuarea anchetei fără instituirea de măsuri provizorii. După comunicarea acestui document, părțile interesate au depus observații scrise privind informațiile și constatările comunicate. Au fost audiate părțile interesate care au solicitat acest lucru.

7        La 4 mai 2017, a avut loc o audiere a reclamantei în prezența consilierului‑auditor în cadrul procedurilor comerciale. La 8 iunie 2017, a avut loc o a doua audiere a reclamantei.

8        Între 29 mai și 9 iunie 2017, au fost efectuate cinci vizite de verificare suplimentare la sediile următoarelor părți interesate din Uniune:

–        ThyssenKrupp Steel Europe AG, Duisburg (producător din Uniune);

–        HUS Ltd, Plovdiv, Bulgaria (utilizator, membru al unui consorțiu numit „Consortium for Imports of Hot‑Rolled Flats”, consorțiu pentru importurile de produse plate laminate la cald);

–        Technotubi SpA, Alfianello, Italia (utilizator, membru al consorțiului menționat mai sus);

–        un utilizator italian care nu este membru al consorțiului și care a solicitat păstrarea anonimatului;

–        reclamanta.

9        În urma comunicării constatărilor finale din 17 iulie 2017 (denumită în continuare „comunicarea constatărilor finale”), a avut loc o altă audiere a reclamantei la 27 iulie 2017 în prezența consilierului‑auditor pentru proceduri comerciale.

10      În urma unei audieri din 3 august 2017 cu un producător‑exportator iranian, Comisia a refăcut calcularea dumpingului și calculele bazate pe acesta. Părțile au fost informate cu privire la revizuirea respectivă prin intermediul unui act adițional de informare finală la 4 august 2017.

11      La 5 octombrie 2017, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1795 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Brazilia, Iran, Rusia și Ucraina și de închidere a anchetei privind importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Serbia (JO 2017, L 258, p. 24, rectificare în JO 2017, L 319, p. 81, denumit în continuare „regulamentul atacat”).

12      Articolul 2 din regulamentul atacat prevede că „[p]rocedura antidumping privind importurile în Uniune de produs în cauză originar din Serbia se încheie, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din regulamentul de bază”.

 Procedura și concluziile părților

13      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 29 decembrie 2017, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

14      La 21 martie 2018, Comisia a depus memoriul în apărare.

15      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 17 și la 18 aprilie 2018, intervenienta, HBIS Group Serbia Iron & Steel LLC Belgrad, și, respectiv, Republica Serbia au formulat cereri de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei.

16      Prin înscrisul depus la 14 mai 2018, reclamanta a solicitat, în conformitate cu articolul 144 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca o serie de date care figurează în anexele A.25, A.30 și A.31 la cererea introductivă, cu caracter confidențial, să nu fie comunicate intervenientei și nici Republicii Serbia, cu condiția ca intervenția lor în prezenta procedură să fie admisă.

17      La 3 iulie 2018, reclamanta a depus replica.

18      Prin Ordonanța din 6 iulie 2018, Camera a opta a Tribunalului a respins cererea de intervenție formulată de Republica Serbia.

19      Prin Ordonanța din 12 iulie 2018, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis intervenția intervenientei și a limitat provizoriu comunicarea cererii introductive la versiunea neconfidențială prezentată de reclamantă, în așteptarea eventualelor observații ale intervenientei cu privire la cererea de aplicare a regimului de confidențialitate.

20      Prin înscrisul depus la 31 iulie 2018, intervenienta a informat Tribunalul că nu avea obiecții față de tratamentul confidențial al datelor identificate de reclamantă, cu excepția însă a anumitor date care figurează la paginile 779-781 din anexa A.25 la cererea introductivă.

21      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 13 septembrie 2018, intervenienta a depus un memoriu în intervenție.

22      La 14 septembrie 2018, Comisia a depus duplica.

23      Prin Ordonanța din 5 octombrie 2018, președintele Camerei a opta a Tribunalului a respins cererea de aplicare a regimului de confidențialitate în ceea ce privește datele indicate la punctul 20 de mai sus și a dispus comunicarea către intervenientă a unei noi versiuni neconfidențiale a cererii introductive.

24      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 25 octombrie 2018, reclamanta a prezentat o versiune neconfidențială a cererii introductive în conformitate cu Ordonanța din 5 octombrie 2018.

25      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 23 noiembrie 2018, intervenienta a depus un memoriu în intervenție suplimentar cu privire la versiunea neconfidențială a cererii introductive.

26      La 20 decembrie 2018, reclamanta și Comisia au depus observații.

27      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 30 ianuarie 2019, reclamanta a solicitat, în temeiul articolului 106 din Regulamentul de procedură, să fie ascultată în cadrul fazei orale a procedurii.

28      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea articolului 2 din regulamentul atacat;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        cu titlu subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

30      Intervenienta solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        cu titlu subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

31      Fără să fi ridicat în mod formal o excepție de inadmisibilitate prin înscris separat în sensul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Comisia, susținută de intervenientă, arată că acțiunea nu este admisibilă din două motive. Pe de o parte, articolul 2 din regulamentul atacat nu ar putea fi separat de restul regulamentului. Pe de altă parte, reclamanta nu ar avea nici calitate procesuală activă, nici interes de a exercita acțiunea.

32      Trebuie amintit în această privință că instanța Uniunii are dreptul să aprecieze, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea pe fond a acțiunii, fără a se pronunța în prealabil cu privire la admisibilitatea acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctele 51 și 52, și Hotărârea din 14 septembrie 2016, Trajektna luka Split/Comisia, T‑57/15, nepublicată, EU:T:2016:470, punctul 84).

33      În speță, este justificată examinarea pe fond a acțiunii și, dacă este cazul, nepronunțarea asupra admisibilității acesteia.

 Cu privire la fond

34      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o eroare de drept, ca urmare a deciziei Comisiei de a nu cumula importurile din Serbia, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază. Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o eroare de drept, ca urmare a aprecierii Comisiei că măsurile de protecție împotriva Republicii Serbia nu erau „necesare”, chiar în lipsa cumulului. Al treilea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 20 alineatul (2) din regulamentul menționat, a dreptului la informare al reclamantei și a dreptului său la apărare, precum și pe încălcarea dreptului la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât Comisia a refuzat să comunice datele de subcotare a prețurilor și a prețurilor indicative pentru exportatorul sârb.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o eroare de drept, ca urmare a deciziei Comisiei de a nu cumula importurile din Serbia, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază

35      Reclamanta arată că, în măsura în care, pe de o parte, marjele de dumping stabilite în legătură cu importurile din Serbia de 38,7 % erau superioare pragului de minimis stabilit la articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază și, pe de altă parte, volumele importurilor provenite din Serbia reprezentau o cotă de piață de 1,04 % și erau, așadar, superioare pragului de 1 % prevăzut la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul menționat, Comisia a decis în mod greșit, în regulamentul atacat, să nu cumuleze importurile provenite din Serbia.

36      Reclamanta adaugă că regulamentul atacat nu a constatat existența unor condiții de concurență diferite între Serbia și celelalte patru țări în cauză, pe de altă parte, sau a unor condiții de concurență diferite între cele cinci țări și Uniune, pe de altă parte. În orice caz, pretinsul statut de „imitator de prețuri” al producătorului‑exportator sârb ar fi lipsit de pertinență din perspectiva articolului 3 alineatul (4) literele (a) și (b) din regulamentul de bază.

37      În ceea ce privește volumele importurilor, reclamanta susține că pragul de 1 % prevăzut la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază se aplică în cadrul articolului 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul menționat, în pofida lipsei unei trimiteri explicite, în această dispoziție, la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul respectiv. Acest lucru ar fi confirmat de nota explicativă a Comisiei din 21 septembrie 2000 adresată Comitetului pentru practici antidumping (Grupul ad‑hoc privind punerea în aplicare) al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), prin aplicarea sistematică a pragului menționat de către Comisie, precum și de jurisprudență.

38      Pragul de 1 % prevăzut la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază ar constitui un prag clar și precis peste care volumele nu ar mai fi „neglijabile”.

39      Potrivit reclamantei, având în vedere modul de redactare a articolului 5 alineatul (7) din regulamentul de bază, teza invocată de Comisie în regulamentul atacat, potrivit căreia importurile care depășesc cu puțin 1 % pot fi considerate neglijabile și pot să nu facă obiectul unei evaluări cumulative, este contrară semnificației obișnuite a dispozițiilor în cauză, precum și contextului lor și obiectivelor reglementării din care fac parte și, în plus, generează o lacună în reglementare.

40      Comisia ar fi considerat în mod greșit, în considerentul (234) al regulamentului atacat, că era posibil să se îndepărteze de pragurile clar stabilite la articolul 3 alineatul (4) și la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază, întemeindu‑se pe elemente de apreciere mai generale enunțate la articolul 3 alineatul (3) din același regulament. Articolul 3 alineatul (4) din acest regulament nu ar face nicio referire la alineatul (3) al articolului menționat.

41      De asemenea, Comisia nu poate invoca larga sa putere de apreciere pentru a evalua situații complexe pe plan economic, politic și juridic. Problema dacă importurile provenite dintr‑o țară sunt mai mari de 1 % din cota de piață ar fi simplă și binară.

42      Comisia s‑ar înșela de altfel considerând că volumele „suplimentare” de 0,04 % nu sunt „semnificative”. Astfel, criteriul juridic nu ar consta în a ridica problema dacă volumul care depășește pragul strict de 1 %, respectiv de 0,04 %, este semnificativ sau nu, ci dacă importurile care reprezintă o cotă de piață de 1,04 % pot fi considerate, în totalitate, neglijabile. Or, dacă un volum al importurilor, care reprezintă o cotă de piață de 1,04 % și echivalează cu peste 350 000 de tone de exporturi cu o valoare mai mare de 120 de milioane de euro, este vândut la prețuri de dumping și la prețuri cu 30 % mai mici decât cele ale producătorilor din Uniune, impactul său nu ar trebui să fie neglijabil.

43      În orice caz, chiar dacă Comisia ar dispune de o putere de apreciere în temeiul articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază pentru a deroga de la pragul de 1 %, regulamentul atacat s‑ar întemeia pe doi factori lipsiți de orice relevanță și ar ascunde alte elemente, precum dumpingul, subcotarea prețurilor indicative și subcotarea prețurilor, care ar fi, dimpotrivă, extrem de relevante pentru a stabili efectul importurilor din Serbia asupra industriei din Uniune.

44      Declarația potrivit căreia producătorul‑exportator sârb era în poziția de a imita prețuri ar fi de asemenea eronată, în măsura în care nu s‑ar întemeia pe niciun element de fapt. Astfel, concluziile Comisiei s‑ar întemeia exclusiv pe prețul mediu al importurilor unei game largi de produse, iar nu pe prețurile anumitor produse. Pentru a ști dacă producătorul‑exportator sârb era în poziția de a imita prețuri sau în cea de „lider” în materie de prețuri, ar trebui să se stabilească momentul în care exportatorul a crescut și a redus prețurile sale în raport cu ceilalți exportatori. Regulamentul atacat nu ar efectua această analiză.

45      Comisia s‑ar fi întemeiat cu atât mai greșit pe prețul mediu al importurilor cu cât Serbia avea numai un singur producător‑exportator, în timp ce două dintre celelalte patru țări aveau mai mulți asemenea producători. Comisia ar fi trebuit să ia în considerare, dincolo de prețurile medii, prețurile exportatorilor individuali din celelalte țări care stau la baza acestora.

46      În plus, ar fi fost preferabil să se efectueze o analiză de comparare a subcotării, pentru fiecare număr de control al produsului (NCP cu NCP), astfel cum ar fi procedat Comisia pentru importurile originare din celelalte patru țări care fac obiectul anchetei. În măsura în care Comisia a indicat, în considerentul (238) al regulamentului atacat, că nu a utilizat asemenea date, „deoarece calculele de subcotare ofer[eau] doar o privire de ansamblu în cursul perioadei de anchetă și, astfel, nu permit[eau] o comparație a prețurilor tendinței pe un număr de ani”, reclamanta subliniază că articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de bază prevede în mod expres că „se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului”. În această privință, aprecierea Comisiei nu ar fi ținut seama de marja de dumping ridicată a importurilor din Serbia (38,7 %).

47      Pe de altă parte, motivul invocat de Comisie în considerentul (238) al regulamentului atacat (a se vedea punctul 46 de mai sus) nu poate fi conciliat cu argumentele invocate în considerentele (235) și (236) ale regulamentului menționat în care Comisia s‑ar întemeia mai exact pe prețurile medii în perioada de anchetă.

48      În plus, regulamentul atacat nu ar ține seama de creșterea generală a nivelului importurilor care ar fi crescut de la 0,48 % în anul 2013 la 1,04 % în perioada de anchetă.

49      Comisia și intervenienta contestă această argumentație.

50      Potrivit articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază, în cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe țări fac simultan obiectul unor examinări antidumping, efectele acestor importuri nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât, pe de o parte, în cazul în care marja de dumping stabilită în raport cu importurile provenite din fiecare țară este superioară nivelului de minimis în sensul articolului 9 alineatul (3) și în cazul în care volumul importurilor provenite din fiecare țară nu este neglijabil și, pe de altă parte, în cazul în care o evaluare cumulativă a efectelor importurilor este adecvată, având în vedere condițiile de concurență între produsele importate și condițiile de concurență între produsele importate și produsul comunitar similar.

51      Articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază prevede, așadar, trei condiții, și anume marja de dumping superioară nivelului de minimis, volumul importurilor care nu este neglijabil și condițiile de concurență adecvate, care trebuie să fie îndeplinite pentru a fi permisă o evaluare cumulativă a importurilor provenite din mai multe țări care fac simultan obiectul unor anchete antidumping. În schimb, este suficient ca una dintre aceste trei condiții să nu fie îndeplinită pentru a fi exclusă o evaluare cumulativă.

52      În speță, din considerentele (228)-(240) ale regulamentului atacat, rezultă că concluzia Comisiei potrivit căreia importurile provenite din Serbia nu trebuiau să facă obiectul unei evaluări cumulative cu importurile din celelalte patru țări se întemeiază pe următoarele considerații:

–        marjele de dumping stabilite în raport cu importurile provenite din țările în cauză, inclusiv Serbia, erau superioare nivelului de minimis stabilit la articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază;

–        s‑a considerat că volumul importurilor provenite din Serbia a fost neglijabil;

–        prețurile de export din Serbia erau diferite de prețurile de export ale celorlalte patru țări în cauză.

53      În ceea ce privește, pe de o parte, volumele de import provenite din Serbia, din considerentul (232) al regulamentului atacat rezultă că acestea s‑au dovedit a fi neglijabile în sensul articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază, dat fiind că volumul importurilor provenite din Serbia a scăzut de la 427 558 de tone în anul 2015 la aproximativ 354 000 de tone în cursul perioadei de anchetă, ceea ce înseamnă o cotă de piață de numai 1,04 %.

54      În considerentul (232) al regulamentului atacat se precizează următoarele:

„Potrivit practicii Comisiei, este considerată «neglijabilă» o cotă de piață sub pragul de 1 % prevăzut de regulamentul de bază, în etapa de deschidere a procedurii. Cu toate acestea, Comisia a constatat, în acest caz, că un procent de 1,04 % este încă neglijabil deoarece 0,04 % ar trebui considerat nesemnificativ, în special atunci când, în termeni relativi, volumele importurilor din Serbia sunt considerabil mai mici decât volumele din celelalte patru țări, considerate individual. Într‑adevăr, volumele importurilor sârbe au fost aproape jumătate din volumele din Brazilia, a doua țară ca mărime în ceea ce privește volumul cel mai mic al importurilor.”

55      În considerentul (234) al regulamentului atacat, în răspunsul la argumentul reclamantei potrivit căruia „exporturile din Serbia ar trebui să fie evaluate cumulativ cu importurile provenite din patru alte țări întrucât exporturile din Serbia au depășit pragul de minimis de 1 % [, iar] pragul de 1 % nu permite[a] nicio excepție, oricât de mic ar fi procentul suplimentar” [considerentul (233) al regulamentului atacat], Comisia a adăugat:

„Decizia dacă importurile ar trebui sau nu să fie evaluate cumulativ, trebuie să se bazeze pe toate criteriile stabilite la articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de bază. Articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază nu acordă nicio importanță deosebită niciunuia dintre aceste criterii individuale. Deși este adevărat că importurile dintr‑o țară nu pot fi cumulate în cazul în care volumul acestora este neglijabil, reciproca nu înseamnă că acestea trebuie să fie cumulate ipso facto. Mai mult, regulamentul de bază nu stabilește în mod explicit niciun prag de minimis. Deși articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază poate servi ca orientare în ceea ce privește volumele neglijabile ale importurilor, articolul 3 alineatul (4) nu include prin trimitere aceste praguri. Dimpotrivă, textul oferă suficientă flexibilitate Comisiei pentru a efectua o analiză de la caz la caz, ținând seama de faptul că volumul «suplimentar» de 0,04 % a fost nesemnificativ.”

56      Volumul importurilor (în tone) și cotele de piață (stabilite prin compararea volumelor importurilor cu consumul de pe piața liberă din Uniune), pentru Serbia, precum și pentru celelalte patru țări, sunt prezentate în tabelul 3 din regulamentul atacat [a se vedea considerentul (232) al aceluiași regulament].

57      În ceea ce privește, pe de altă parte, prețurile de import prezentate în tabelul 4 din regulamentul atacat, Comisia a arătat, în considerentul (235) al acestui regulament, că, pe de o parte, „chiar și în cazul în care prețurile medii de vânzare din Serbia au scăzut, de asemenea, în cursul perioadei examinate, prețurile medii de vânzare în cursul perioadei de anchetă (365 de euro pe tonă) [erau] cele mai ridicate în cursul perioadei de anchetă, și [erau] semnificativ mai mari decât prețurile medii de vânzare pentru Brazilia, Iran, Rusia și Ucraina, variind între 319 euro/tonă și 346 euro/tonă” și, pe de altă parte, „prețurile medii de vânzare din Serbia [erau] semnificativ mai mari decât prețurile de vânzare medii ale celorlalte patru țări în cauză”.

58      Comisia a adăugat, în considerentul (236) al regulamentului atacat, că „stabilirea prețurilor, combinată cu volumul neglijabil, suger[a] că producătorul‑exportator sârb [era] mai degrabă în poziția de a imita prețuri decât de a le impune pentru produsul în cauză”. În opinia sa, „[a]cest lucru [era] demonstrat și de faptul că scăderea prețurilor între anul 2015 și perioada de anchetă [era] mai mică, de asemenea, în termeni relativi, în comparație cu scăderea prețurilor în cazul celorlalte patru țări în cauză”.

59      În această privință, în cadrul procedurii scrise, Comisia a arătat că primul motiv ar trebui respins ca inoperant, din moment ce reclamanta nu contesta concluzia formulată, pe baza unei evaluări prezentate în considerentele (235) și (236) ale regulamentului atacat, în temeiul articolului 3 alineatul (4) litera (b) din regulamentul de bază, și care este suficientă pentru a justifica regulamentul atacat, cele trei condiții prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază fiind cumulative.

60      Cu toate acestea, trebuie să se constate, primo, că, contrar celor susținute de asemenea de Comisie în cadrul procedurii scrise, titlul primului motiv invocat de reclamantă în speță nu se limita la articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul de bază, ci se referea doar la articolul 3 alineatul (4) din regulamentul menționat. Secundo, deși reclamanta susține că regulamentul atacat nu a constatat existența unor condiții de concurență diferite între Serbia și celelalte patru țări în cauză, pe de o parte, sau a unor condiții de concurență diferite între cele cinci țări și Uniune, pe de altă parte, acest lucru se datorează, pe de o parte, tocmai faptului că reclamanta contestă aprecierea care figurează în considerentele (235) și (236) ale acestui din urmă regulament și, pe de altă parte, că ea consideră aprecierea respectivă ca fiind lipsită de pertinență din perspectiva articolului 3 alineatul (4) literele (a) și (b) din regulamentul de bază. În sfârșit, tertio, trebuie să se observe că Comisia nu a constatat în mod clar și univoc că, în ceea ce privește importurile provenite din Serbia, evaluarea cumulativă nu era adecvată ținând seama de condițiile de concurență, deși a făcut acest lucru într‑un mod foarte precis pentru celelalte patru țări [a se vedea considerentul (241) al regulamentului atacat].

61      În plus, în răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, Comisia a admis că prețurile practicate de exportatori ar putea avea de asemenea un rol în cadrul examinării celei de a doua condiții prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază (volumul importurilor care nu este neglijabil), a precizat că considerentele (235) și (236) ale regulamentului atacat ar putea fi, astfel, de asemenea înțelese ca o „evaluare calitativă” care consolidează „evaluarea cantitativă” a caracterului neglijabil al volumului importurilor provenite din Serbia, prezentată în considerentele (232)-(234) ale acestui regulament, și a constatat că, din această perspectivă, critica privind respingerea prezentului motiv ca fiind inoperant „rămâne[a] fără obiect”.

62      Prin urmare, nu este necesar să se respingă prezentul motiv ca inoperant, ci, dimpotrivă, trebuie să se examineze temeinicia acestuia, având în vedere, în primul rând, a doua condiție prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază (volumul importurilor care nu este neglijabil).

63      În această privință, trebuie să se arate, cu titlu introductiv, că, spre deosebire de prima parte a articolului 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul de bază, care definește prima condiție (marja de dumping) în mod precis, prin trimitere la nivelul de minimis în sensul articolului 9 alineatul (3) din regulamentul menționat, și anume 2 %, a doua parte a articolului 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul de bază, referitoare la cea de a doua condiție, nu face nicio trimitere și impune pur și simplu ca volumul importurilor provenite din fiecare țară să nu fie „neglijabil”, fără a defini într‑un mod mai precis acest din urmă termen.

64      Desigur, articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază prevede că nu trebuie inițiată o procedură împotriva țărilor ale căror importuri reprezintă un segment al pieței mai mic de 1 %, cu excepția cazului în care, împreună, aceste țări reprezintă 3 % sau mai mult din consumul la nivelul Uniunii. În plus, în Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Rusal Armenal/Consiliul (T‑512/09 RENV, EU:T:2017:26, punctele 104 și 105), Tribunalul a statuat, în cadrul importurilor care reprezintă un segment al pieței de 5,26 %, că această dispoziție urmărea tocmai să expliciteze împrejurările în care partea importurilor din consumul Uniunii este prea scăzută pentru ca aceste importuri să poată fi considerate ca fiind la originea unui dumping și că exista, în consecință, o relație de complementaritate între dispoziția menționată și articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul respectiv.

65      Cu toate acestea, pe de o parte, după cum recunoaște de altfel reclamanta, în ceea ce privește a doua condiție (volumul importurilor care nu este neglijabil), articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul de bază nu face nicio trimitere la articolul 5 alineatul (7) din acest regulament și nici la o altă dispoziție din același regulament.

66      Pe de altă parte, Comisia arată în mod întemeiat că articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază se referă la un alt stadiu al anchetei decât articolul 3 alineatul (4) din acest regulament. Astfel, articolul 5 alineatul (7) ultima teză din regulamentul menționat prevede că, în ipoteza indicată în această dispoziție, procedura nu este nici măcar inițiată. În schimb, articolul 3 alineatul (4) din același regulament privește importurile care fac obiectul unei anchete inițiate de Comisie în urma deschiderii procedurii [a se vedea articolul 6 alineatul (1) din regulamentul în discuție].

67      Prin urmare, deși, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia în considerentul (234) al regulamentului atacat, articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază poate servi ca orientare în ceea ce privește volumele neglijabile ale importurilor, aceasta nu înseamnă însă că, în cadrul articolului 3 alineatul (4) din acest din urmă regulament, importurile provenite din țara în cauză, care reprezintă o cotă de piață de peste 1 %, nu pot fi considerate neglijabile.

68      În acest context, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, mai ales în momentul stabilirii prejudiciului, instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze. Instanța Uniunii trebuie, prin urmare, să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură, la exactitatea materială a faptelor reținute pentru a face alegerea contestată, la absența oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte și la absența oricărui abuz de putere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 septembrie 2012, Since Hardware (Guangzhou)/Consiliul, T‑156/11, EU:T:2012:431, punctele 134 și 136 și jurisprudența citată].

69      În speță, volumul importurilor provenite din Serbia reprezenta o cotă de piață de 1,04 % în perioada de anchetă și, prin urmare, era foarte apropiată de situația în care, în principiu, articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază interzice Comisiei să deschidă ancheta (și anume „un segment al pieței mai mic de 1 %”). Pe de altă parte, din considerentul (232) al regulamentului atacat reiese că volumele importurilor din Serbia erau considerabil mai mici decât volumele importurilor din celelalte patru țări, considerate individual. În special, astfel cum rezultă din același considerent, acestea reprezentau aproape jumătate din volumele din Brazilia, a doua țară ca mărime în ceea ce privește volumul cel mai mic al importurilor.

70      În aceste împrejurări, a căror exactitate materială nu este de altfel contestată de reclamantă, nu rezultă că Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor sau chiar un abuz de putere în sensul jurisprudenței citate la punctul 68 de mai sus.

71      Este adevărat că, în nota explicativă menționată la punctul 37 de mai sus, Comisia a explicat organelor OMC că, în ceea ce privește condițiile unei evaluări cumulative a efectelor importurilor, „[Uniunea] stabil[ea] nivelurile neglijabile ale importurilor în raport cu articolul 5 alineatul (7) [din regulamentul de bază]” și că, „[c]u alte cuvinte, importurile [erau] considerate neglijabile atunci când cota lor de piață [era] mai mică de 1 %, cu excepția situației în care, în cazul anchetei privind mai multe țări, împreună, aceste țări reprezintă 3 % sau mai mult”.

72      În plus, în practică, Comisia se referă în mod regulat la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază în contextul articolului 3 alineatul (4) din regulamentul menționat.

73      În plus, pe lângă exemplele menționate de reclamantă, în care Comisia s‑a referit fie în mod direct la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază, indicând că „volumul importurilor din fiecare țară nu este neglijabil în sensul [acestei dispoziții]”, fie la pragul de 1 % din consumul Uniunii, indicând că „volumul importurilor a doi producători menționați mai sus era minim în perioada de anchetă: semnificativ mai mic de 1 % din consumul comunitar”, Comisia s‑a referit și la dispoziția menționată, în același mod, într‑o serie de alte cauze [a se vedea de exemplu, în ceea ce privește prima situație, considerentul (127) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/763 al Comisiei din 12 mai 2015 de instituire a unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de anumite produse laminate plate din oțeluri cu siliciu numite „magnetice” cu grăunți orientați, originare din Republica Populară Chineză, Japonia, Republica Coreea, Federația Rusă și Statele Unite ale Americii (JO 2015, L 120, p. 10), și considerentul (127) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 al Consiliului din 22 decembrie 2009 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele expediate din RAS Macao, indiferent dacă acestea sunt declarate ca originare din RAS Macao sau nu, în urma unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului (JO 2009, L 352, p. 1); în ceea ce privește a doua situație, considerentul (76) al Deciziei 2006/781/CE a Comisiei din 15 noiembrie 2006 de încheiere a procedurii antidumping privind importurile de tuburi catodice pentru receptoare de televiziune color originare din Republica Populară Chineză, Republica Coreea, Malaysia și Thailanda (JO 2006, L 316, p. 18); și, în ceea ce privește a treia situație, considerentul (115) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/576 al Comisiei din 10 aprilie 2019 de instituire a unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de amestecuri de uree și de azotat de amoniu originare din Rusia, Trinidad și Tobago și Statele Unite ale Americii (JO 2019, L 100, p. 7), considerentul (168) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/141 al Comisiei din 26 ianuarie 2017 de instituire a unor taxe antidumping definitive la importurile de anumite accesorii de țevărie pentru sudat cap la cap, din oțel inoxidabil, chiar finisate, originare din Republica Populară Chineză și Taiwan (JO 2017, L 22, p. 14), și considerentul (109) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/181 al Comisiei din 10 februarie 2016 de impunere a unei taxe antidumping asupra importurilor de anumite produse plate din oțel laminate la rece originare din Republica Populară Chineză și din Federația Rusă (JO 2016, L 37, p. 1)].

74      În plus, și în alte cauze, deși Comisia nu s‑a referit în mod expres la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază, aceasta a făcut totuși trimitere la un nivel sau la un prag de minimis, așadar, probabil la pragul prevăzut de dispoziția menționată [a se vedea de exemplu considerentul (89) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 585/2012 al Consiliului din 26 iunie 2012 de instituire a unei taxe antidumping la importurile anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel, originare din Rusia și Ucraina, în urma unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, și de încheiere a procedurii de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor privind importurile anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel, originare din Croația (JO 2012, L 174, p. 5), și considerentul (236) al Regulamentului (CE) nr. 1256/2008 al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tuburi și țevi sudate din fier sau oțel nealiat originare din Belarus, Republica Populară Chineză și Rusia, ca urmare a unei proceduri în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 384/96, originare din Thailanda, ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din același regulament, originare din Ucraina, ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) și a unor reexaminări intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din același regulament, și de încheiere a procedurii în ceea ce privește importurile aceluiași produs originar din Bosnia și Herțegovina și din Turcia (JO 2008, L 343, p. 1)].

75      În schimb, cazurile în care Comisia a constatat pur și simplu că volumele importurilor în cauză nu erau neglijabile în sensul articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază, fără a se referi la articolul 5 alineatul (7) din acest regulament sau la un nivel ori prag de minimis, sunt mai degrabă rare, în special în practica sa recentă [a se vedea de exemplu considerentul (105) al Regulamentului (CE) nr. 1742/2000 al Comisiei din 4 august 2000 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de anumite tipuri de polietilenă tereftalată (PET), originare din India, Indonezia, Malaysia, Republica Coreea, Taiwan și Thailanda (JO 2000, L 199, p. 48), considerentul (65) al Regulamentului (CE) nr. 1472/2000 al Comisiei din 6 iulie 2000 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de fibre discontinue de poliesteri, originare din India și din Republica Coreea (JO 2000, L 166, p. 1), și considerentul (32) al Regulamentului (CE) nr. 178/98 al Comisiei din 23 ianuarie 1998 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de permanganat de potasiu originare din India și din Ucraina (JO 1998, L 19, p. 23)].

76      Totuși, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, legalitatea unui regulament de instituire a unor taxe antidumping sau, precum în speță, de încheiere a procedurii fără a institui taxe antidumping trebuie apreciată în raport cu normele de drept și, în special, cu dispozițiile regulamentului de bază, iar nu pe baza pretinsei practici decizionale anterioare a Comisiei și a Consiliului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2016, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑351/13, nepublicată, EU:T:2016:616, punctul 107].

77      În ceea ce privește nota explicativă menționată la punctul 37 de mai sus, Comisia susține de asemenea în mod întemeiat că documentul respectiv nu poate fi calificat drept linii directoare din care ar rezulta o autolimitare a puterii sale de apreciere în sensul jurisprudenței citate la punctul 138 din Hotărârea din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, EU:T:2005:367). Astfel, din acest document, adresat unui comitet al OMC, rezultă că obiectivul Comisiei nu era de a limita puterea de apreciere de care ea dispune în cadrul regulamentului de bază, ci doar de a informa organele OMC cu privire la practica sa obișnuită.

78      Pe de altă parte, în măsura în care regulamentul de bază prevede că, sub pragul de 1 % prevăzut la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul menționat, în cazul unei anchete privind o singură țară, nu este inițiată o procedură [articolul 5 alineatul (7) din acest regulament], iar prejudiciul este în mod normal considerat neglijabil [articolul 9 alineatul (3) din același regulament], este logic pentru Comisie să utilizeze acest prag ca punct de referință în scopul aprecierii caracterului neglijabil al volumului importurilor în sensul articolului 3 alineatul (4) din regulamentul în discuție, fără a considera însă că pragul respectiv se aplică în cadrul acestei dispoziții.

79      În plus, două dintre cele trei acte evidențiate de intervenientă la punctul 28 din memoriul în intervenție, chiar dacă se înscriu într‑un context diferit (procedura de reexaminare și examinarea legăturii de cauzalitate), demonstrează într‑adevăr că Comisia s‑a arătat deja pregătită să considere ca fiind reduse, chiar neglijabile, importuri care reprezintă o cotă de piață mai mare de 1 % [a se vedea în special considerentele (51), (52) și (79) ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1342/2013 al Consiliului din 12 decembrie 2013 de abrogare a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de anumite cabluri din oțel originare din Federația Rusă, ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO 2013, L 338, p. 1), și considerentele (162)-(166) ale Regulamentului (CE) nr. 540/2002 al Comisiei din 26 martie 2002 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de anumite tuburi și țevi sudate, din fier sau din oțel nealiat, originare din Republica Cehă, Polonia, Thailanda, Turcia și Ucraina (JO 2002, L 83, p. 3)].

80      În consecință, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a putut considera în speță că volumul importurilor provenite din Serbia rămânea neglijabil în sensul articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază, în pofida creșterii nivelului importurilor de la 0,48 % în anul 2013 la 1,04 % în perioada de anchetă. Astfel, deși din articolul 3 alineatul (3) din regulamentul menționat rezultă că, în ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, trebuie să se analizeze dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor respective, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Uniune, în cazul în care, precum în speță, dintr‑o asemenea creștere (chiar și substanțială în termeni relativi) rezultă un volum care rămâne neglijabil, această creștere nu poate afecta legalitatea deciziei pe care Comisia a luat‑o în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul respectiv.

81      În plus, Comisia a putut considera în mod întemeiat, în considerentul (248) al regulamentului atacat, că faptul că prețurile de vânzare medii din Serbia în cursul perioadei de anchetă au fost în mod semnificativ mai mari decât prețurile de vânzare medii ale altor patru țări în cauză este încă o dovadă că volumul mic al importurilor nu cauzează un prejudiciu industriei din Uniune.

82      Trebuie să se observe în această privință că problema caracterului neglijabil al unui volum al importurilor în sensul articolului 3 alineatul (4) litera (a) din regulamentul de bază (care prevede condiții pentru ca efectele importurilor unui produs provenite din mai multe țări, care fac simultan obiectul unor examinări antidumping, să poată face obiectul unei evaluări cumulative) nu se rezumă la problema simplei cantități a acestui volum (chiar în termeni relativi, în raport cu piața Uniunii sau în raport cu volumele importurilor provenite din alte țări terțe), ci se extinde la aceea a calității sale, cu alte cuvinte la celelalte elemente indicative ale efectelor pe care acest volum le poate produce.

83      Or, trebuie să se constate că, în răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, Comisia a arătat în mod întemeiat că, în cazul în care prețurile asociate importurilor dintr‑o țară, al căror volum corespunde unei cote de piață puțin importante, sunt ridicate, numai acest fapt, fără a fi necesar să se analizeze respectivele prețuri într‑un mod mai aprofundat, astfel cum solicită reclamanta în speță (a se vedea punctele 42-44 de mai sus), poate confirma caracterul neglijabil al acestui volum.

84      Trebuie adăugat că în speță prețurile asociate importurilor din Serbia erau mai ridicate decât cele asociate importurilor provenite din celelalte patru țări în întreaga perioadă supusă examinării (a se vedea tabelul 4 din regulamentul atacat).

85      În aceste împrejurări, trebuie respinse argumentele reclamantei referitoare la a doua condiție (volumul importurilor care nu este neglijabil) și, prin urmare, întrucât condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din regulamentul de bază sunt cumulative, primul motiv în totalitate, fără a fi necesar să se examineze, în al doilea rând, dacă, pe baza elementelor prezentate în considerentele (235) și (236) ale regulamentului atacat, Comisia putea de asemenea să concluzioneze că o evaluare cumulativă a efectelor importurilor nu era adecvată ținând seama de condițiile de concurență în sensul articolului 3 alineatul (4) litera (b) din regulamentul de bază.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o eroare de drept, ca urmare a aprecierii Comisiei că măsurile de protecție împotriva Republicii Serbia nu erau „necesare”, chiar în lipsa cumulului

86      Reclamanta arată că, chiar presupunând că Comisia ar fi avut în mod întemeiat dreptul să nu cumuleze importurile provenite din Serbia cu cele din alte patru țări, aceasta ar fi trebuit să examineze dacă importurile provenite din Serbia și care fac obiectul unor practici de dumping contribuiseră ca atare la cauzarea unui prejudiciu important industriei din Uniune.

87      Potrivit reclamantei, având în vedere în special considerentul (16) al regulamentului de bază, articolul 9 alineatul (2) din acest regulament ar trebui interpretat în lumina obiectivului general al regimului antidumping al Uniunii, care este acela de a preveni prejudiciile importante cauzate industriei Uniunii prin practicile de dumping ale producătorilor‑exportatori din țări terțe.

88      În măsura în care, potrivit articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, „[î]n cazul procedurilor inițiate în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (9) [din regulamentul menționat], prejudiciul este în mod normal considerat neglijabil atunci când importurile în cauză reprezintă mai puțin decât volumele specificate în articolul 5 alineatul (7) [din acest regulament]”, nu se poate concluziona, în temeiul articolului 9 alineatul (3) din același regulament, că importurile puțin mai mari decât pragul de 1 %, prevăzut la articolul 5 alineatul (7) din regulamentul în discuție, pot fi a priori considerate importuri care cauzează un prejudiciu neglijabil. S‑ar putea deduce de aici numai că importurile neglijabile prin faptul că sunt mai inferioare pragului respectiv pot fi sau nu pot fi considerate importuri care cauzează un prejudiciu neglijabil.

89      În această privință, articolul 3 din regulamentul de bază ar oferi indicații importante cu privire la stabilirea existenței prejudiciului. Reclamanta afirmă că a solicitat, de altfel, o evaluare independentă a prejudiciului privind importurile provenite din Serbia în observațiile sale referitoare la actul adițional de informare finală din data de 4 august 2017.

90      În pofida acestui fapt, Comisia s‑ar fi pronunțat rapid asupra problemei necesității măsurilor împotriva Republicii Serbia. Comisia nu ar fi examinat, așa cum ar fi trebuit să procedeze, dacă importurile originare din Serbia ar fi putut contribui ca atare la cauzarea unui prejudiciu important, ținând seama de diversele elemente de apreciere enunțate la articolul 3 din regulamentul de bază, și anume marja de dumping ridicată (38,7 %), datele de subcotare a prețurilor și a prețurilor indicative și creșterea globală a nivelului importurilor (care a crescut de la 0,48 % în 2013 la 1,04 % în perioada de anchetă). Din considerentele (240) și (248) ale regulamentului atacat ar reieși în mod clar că singurul motiv invocat de Comisie pentru a concluziona că nu era necesară nicio măsură împotriva importurilor provenite din Serbia consta în faptul că ele erau de minimis. Acest lucru ar fi eronat, dat fiind că importurile respective ar fi reprezentat o cotă de piață de 1,04 %, superioară pragului clar stabilit de 1 %.

91      Potrivit reclamantei, prețurile medii menționate în acest context în considerentul (248) al regulamentului atacat ar oferi doar o imagine parțială a situației, dat fiind că singurul producător din Serbia vindea în fapt la prețuri comparabile cu cele ale anumitor alți producători despre care se considera că au adus un prejudiciu producătorilor din Uniune și cărora Comisia le‑a aplicat taxe antidumping.

92      Faptul că producătorul‑exportator sârb se află eventual în poziția de a imita prețuri ar fi lipsit de relevanță. Prejudiciul ar fi cauzat de impunerea unor prețuri care subcotează prețurile industriei din Uniune pentru produse concurente. Dacă prețurile sârbe ar subcota efectiv prețurile Uniunii, nu ar avea importanță dacă producătorul sârb ar imita prețurile celorlalți exportatori (care practică prețuri de dumping) sau dacă ar provoca o reducere a prețurilor. Atât într‑un caz, cât și în celălalt, industria Uniunii ar fi suferit un prejudiciu. Or, în prezența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate, Comisia ar fi obligată să impună taxe într‑un mod nediscriminatoriu la toate importurile, indiferent de sursa acestora. Ea nu poate pretinde, în special din momentul în care producătorul sârb a trecut sub controlul unei societăți care aparține Republicii Populare Chineze, că problema prețurilor sârbe ar fi soluționată automat prin instituirea unor măsuri împotriva celorlalte patru state în cauză, întrucât producătorul‑exportator sârb ar fi în poziția de a imita prețuri.

93      Caracterul superficial și parțial al examinării importurilor sârbe ar confirma sentimentul general că decizia Comisiei de încheiere a procedurii în ceea ce privește Serbia nu a fost impusă de normele juridice aplicabile, ci de alte considerații (de natură politică), care ar fi însă lipsite de orice relevanță în cadrul analizei ce trebuie efectuată în conformitate cu regulamentul de bază. Pe de altă parte, lipsa altor motive expuse în regulamentul atacat ar constitui o încălcare a articolului 296 TFUE.

94      Comisia, susținută de intervenientă, contestă aceste argumente.

95      Potrivit articolului 9 alineatul (2) prima teză din regulamentul de bază, atunci când nu sunt necesare măsuri de protecție, examinarea sau procedura se încheie.

96      În temeiul articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, în versiunea în vigoare la data adoptării regulamentului atacat, în cazul procedurilor inițiate în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (9) din regulamentul menționat, prejudiciul este în mod normal considerat neglijabil atunci când importurile în cauză reprezintă mai puțin decât volumele specificate în articolul 5 alineatul (7) din acest regulament. Aceste proceduri se încheie de îndată dacă se stabilește că marja de dumping, exprimată în procente din prețurile de export, este mai mică de 2 %, numai examinarea fiind închisă atunci când marja este mai mică de 2 % pentru exportatorii individuali și aceștia rămânând supuși procedurii și putând face obiectul unei noi examinări cu ocazia oricărei reexaminări ulterioare efectuate pentru țara respectivă în temeiul articolului 11 din regulamentul de bază.

97      În speță, reclamanta susține în esență, pe de o parte, că decizia de încheiere a procedurii în ceea ce privește importurile provenite din Serbia se întemeiază pe o examinare superficială și parțială a acestor importuri și, pe de altă parte, că lipsa altor motive decât cele indicate în considerentele regulamentului atacat constituie o încălcare a articolului 296 TFUE.

98      În ceea ce privește critica întemeiată pe o încălcare a articolului 296 TFUE, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că motivarea impusă de dispoziția respectivă trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției Uniunii care a emis actul incriminat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile, iar instanței Uniunii să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Rusal Armenal/Consiliul, T‑512/09 RENV, EU:T:2017:26, punctul 139 și jurisprudența citată).

99      Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt sau de drept pertinente întrucât cerințele privind motivarea trebuie să fie apreciate nu numai prin prisma modului de redactare a actului, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia. Este suficient ca instituția care a emis actul să expună faptele și considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia regulamentului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Rusal Armenal/Consiliul, T‑512/09 RENV, EU:T:2017:26, punctul 140 și jurisprudența citată).

100    Mai exact, instituțiile nu au obligația să ia poziție cu privire la toate argumentele care le‑au fost prezentate de persoanele interesate, fiind suficient să prezinte faptele și considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia deciziei (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Rusal Armenal/Consiliul, T‑512/09 RENV, EU:T:2017:26, punctul 141 și jurisprudența citată).

101    În speță, în considerentul (240) al regulamentului atacat, care reprezintă rezultatul analizei marjelor de dumping, al volumelor importurilor provenite din Serbia și al prețurilor de export sârbe, se arată că, „[p]rin urmare, Comisia a concluzionat că importurile din Serbia nu ar trebui să fie evaluate cumulativ cu importurile provenite din celelalte patru țări”, „[c]a o consecință a constatării că importurile din Serbia au fost de minimis, nu [erau] necesare măsuri de protecție cu privire la importurile de produse plate din oțel laminate la cald originare din Serbia”, și că, „[p]rin urmare, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din regulamentul de bază, procedura [trebuia] încheiată cu privire la importurile din Serbia”.

102    Pe de altă parte, în considerentul (248) prima liniuță din regulamentul atacat, se arată că „volumele importurilor sârbe au fost considerate de minimis. În consecință, acestea sunt neglijabile și nu pot fi considerate drept cauză a unui prejudiciu pentru industria din [Uniune]”, și că „[f]aptul că prețurile de vânzare medii din Serbia în cursul perioadei de anchetă au fost în mod semnificativ mai mari decât prețurile de vânzare medii ale altor patru țări în cauză e[ra] încă o dovadă că volumul mic al importurilor nu cauzează un prejudiciu industriei din [Uniune]”.

103    Or, trebuie să se constate că considerentele (240) și (248) ale regulamentului atacat menționează în mod clar și neechivoc raționamentul Comisiei în ceea ce privește necesitatea de a adopta măsuri de protecție în raport cu importurile provenite din Serbia, în sensul articolului 9 alineatul (2) din regulamentul de bază.

104    Problema dacă Comisia putea decide să închidă procedura în ceea ce privește importurile provenite din Serbia numai pe baza elementelor identificate în special în considerentele (240) și (248) ale regulamentului atacat sau dacă, în acest cadru, ea ar fi trebuit să examineze alte elemente, cum ar fi marja de dumping (ridicată), datele de subcotare a prețurilor și a prețurilor indicative și creșterea globală a nivelului importurilor respective și, pe cale de consecință, să motiveze regulamentul menționat din perspectiva acestor alte elemente, ține de fond și, prin urmare, de examinarea criticii întemeiate pe o examinare superficială și parțială a acestor importuri, astfel cum se arată la punctul 97 de mai sus.

105    Pe de altă parte, trebuie arătat că, în considerentele (237)-(239) ale regulamentului atacat, Comisia a motivat în mod expres neluarea în considerare a datelor privind subcotarea prețurilor și a prețurilor indicative în ceea ce privește producătorul‑exportator sârb. În ceea ce privește marjele de dumping ale acestuia din urmă și creșterea globală a nivelului importurilor, din considerentul (230) și din tabelul 3 din regulamentul menționat rezultă, pe de o parte, că Comisia era conștientă de faptul că marjele respective se aflau deasupra pragului de minimis stabilit la articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază și, pe de altă parte, că nu ignora creșterea respectivă.

106    Prin urmare, critica întemeiată pe o încălcare a articolului 296 TFUE trebuie respinsă.

107    În ceea ce privește critica întemeiată pe o examinare superficială și parțială a importurilor provenite din Serbia, din considerentul (240) și din articolul 2 din regulamentul atacat rezultă că decizia Comisiei de încheiere a procedurii antidumping privind importurile provenite din Serbia se întemeiază pe articolul 9 alineatul (2) din regulamentul de bază și pe concluzia potrivit căreia „importurile din Serbia au fost de minimis”.

108    În considerentul (248) al regulamentului atacat, Comisia a adăugat că „[f]aptul că prețurile de vânzare medii din Serbia în cursul perioadei de anchetă au fost în mod semnificativ mai mari decât prețurile de vânzare medii ale altor patru țări în cauză e[ra] încă o dovadă că volumul mic al importurilor nu cauzează un prejudiciu industriei din [Uniune]”.

109    Or, deși acest lucru poate părea „superficial și parțial”, în special ca urmare a faptului că decizia pe care Comisia a adoptat‑o în temeiul articolului 9 alineatul (2) din regulamentul de bază se întemeia pe aceleași elemente ca și cele care se aflau la baza deciziei adoptate de Comisie în temeiul articolului 3 alineatul (4) din acest din urmă regulament, el nu determină nelegalitatea articolului 2 din regulamentul atacat, pentru următoarele motive.

110    Articolul 9 alineatul (2) din regulamentul de bază prevede că examinarea sau procedura se încheie, „atunci când nu sunt necesare măsuri de protecție”, fără a preciza împrejurările în care această ipoteză trebuie considerată ca fiind reținută.

111    Pentru acest motiv, articolul 9 alineatul (2) din regulamentul de bază lasă o anumită marjă de apreciere Comisiei.

112    Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 68 de mai sus, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, în domeniul politicii comerciale comune, mai exact în domeniul măsurilor de protecție comercială, și în special în momentul stabilirii prejudiciului [care, conform articolului 3 alineatul (1) din regulamentul de bază, trebuie să fie important], instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze. Prin urmare, instanța Uniunii trebuie să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură, la exactitatea materială a faptelor reținute pentru a face alegerea contestată, la absența oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte și la absența oricărui abuz de putere.

113    Desigur, în principiu, decizia privind aspectul dacă, într‑o anumită situație, trebuie sau nu să se instituie o taxă antidumping ar trebui să se întemeieze pe o analiză detaliată, printre altele, cu privire la existența unui dumping (articolul 2 din regulamentul de bază) și la existența unui prejudiciu (articolul 3 din regulamentul menționat).

114    Totuși, din textul regulamentului de bază rezultă că o asemenea analiză detaliată nu este întotdeauna necesară și că încheierea unei anchete sau a unei proceduri se poate impune, printre altele, exclusiv pe baza marjei de dumping sau a volumelor de import. Astfel, în temeiul articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, procedurile se încheie de îndată dacă se stabilește că marja de dumping, exprimată în procente din prețurile de export, este mai mică de 2 %. Potrivit aceleiași dispoziții, prejudiciul este în mod normal considerat neglijabil atunci când importurile în cauză reprezintă mai puțin decât volumele specificate în articolul 5 alineatul (7) din acest regulament.

115    În speță, pe de o parte, din considerentele (240) și (248) ale regulamentului atacat rezultă că tocmai unul dintre aceste elemente, și anume volumul importurilor provenite din Serbia, a jucat un rol central în raționamentul Comisiei.

116    Pe de altă parte, din considerentul (232) al regulamentului atacat rezultă că volumul importurilor din Serbia reprezenta o cotă de piață de 1,04 % în perioada de anchetă.

117    Or, o cotă de piață de 1,04 % în perioada de anchetă, a cărei exactitate materială nu este contestată de reclamantă, este foarte apropiată de pragul (de 1 %) sub care prejudiciul cauzat de importurile provenite dintr‑o țară terță este, în temeiul articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază coroborat cu articolul 5 alineatul (7) din regulamentul menționat, considerat în mod normal ca fiind neglijabil.

118    În plus, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 108 de mai sus (a se vedea de asemenea punctele 57, 58 și 81 de mai sus), din regulamentul atacat rezultă [a se vedea considerentele (235), (236) și (248)] că prețurile medii de vânzare din Serbia erau mai mari decât prețurile de vânzare medii ale celorlalte patru țări în cauză și că, în această privință, Comisia a considerat că acel fapt era încă o dovadă că volumul mic al importurilor nu cauzează un prejudiciu industriei din Uniune.

119    Rezultă că, contrar exclusiv modului de redactare a considerentului (240) al regulamentului atacat, constatarea că nu sunt necesare măsuri de protecție cu privire la importurile provenite din Serbia nu se întemeia doar pe nivelul „de minimis” al volumelor acestor importuri, ci pe interacțiunea dintre acest element și cel prezentat la punctul 118 de mai sus.

120    Or, trebuie să se constate că, pentru motive analoge celor prezentate la punctele 83 și 84 de mai sus, această interacțiune putea conduce în mod valabil Comisia la concluzia că nu era necesar să adopte măsuri de protecție în privința importurilor al căror volum era, desigur, peste pragul prevăzut la articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, ci rămânea, precum în speță, foarte apropiat de pragul respectiv.

121    În aceste împrejurări, nu s‑a demonstrat că Comisia a depășit marja de apreciere de care dispunea în cadrul aplicării articolului 9 alineatul (2) din regulamentul de bază.

122    Prin urmare, trebuie respinsă critica întemeiată pe o examinare superficială și parțială a importurilor provenite din Serbia și, în consecință, al doilea motiv trebuie respins în totalitate ca nefondat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 20 alineatul (2) din regulamentul de bază, a dreptului la informare al reclamantei și a dreptului său la apărare, precum și pe încălcarea dreptului la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale, întrucât Comisia a refuzat să comunice datele de subcotare a prețurilor și a prețurilor indicative pentru exportatorul sârb

123    Cu titlu introductiv, reclamanta subliniază că articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de bază prevede că subcotarea prețurilor este un element care trebuie luat în considerare pentru aprecierea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, ceea ce ar avea legătură cu stabilirea prejudiciului. Subcotarea prețurilor și subcotarea prețurilor indicative ar fi, așadar, elemente relevante pentru a răspunde la întrebarea dacă nu erau „necesare” măsuri împotriva Republicii Serbia în sensul articolului 9 alineatul (2) din regulamentul menționat.

124    Reclamanta arată că a solicitat comunicarea elementelor în cauză în mai multe rânduri, și anume la 10 aprilie 2017, în urma documentului de informare care menționează că procedura împotriva Republicii Serbia ar putea fi închisă pentru motivul că producătorul‑exportator sârb era în poziția de a imita prețuri, la 2 mai 2017, în cadrul observațiilor cu privire la documentul de informare respectiv, și la 30 mai 2017, într‑un e‑mail adresat echipei însărcinate cu examinarea dosarului în cadrul Comisiei. Aceasta subliniază că, la 7 august 2017, în observațiile cu privire la comunicarea constatărilor finale, și‑a reiterat argumentul potrivit căruia excluderea Republicii Serbia nu era justificată în drept, întrucât importurile provenite din Serbia nu erau de minimis, deoarece depășeau pragul de 1 % stabilit prin lege, iar Comisia nu comunicase elemente de probă de natură să susțină constatarea sa că producătorul‑exportator sârb era în poziția de a imita prețuri, pe care s‑a întemeiat pentru a închide procedura împotriva Republicii Serbia.

125    Pe de altă parte, reclamanta susține că, în audierea din 4 mai 2017, consilierul‑auditor s‑ar fi arătat de acord cu ea în ceea ce privește cererea sa de comunicare a calculelor marjelor de prejudiciu și a „subcotării sârbe”. În raportul referitor la audierea din 27 iulie 2017, s‑a indicat de altfel că, „în ceea ce privește excluderea [Republicii Serbia], consilierul‑auditor nu a reușit să înțeleagă motivele pentru care datele de subcotare pentru Serbia nu au fost comunicate, în condițiile în care ele ar ajuta industria să înțeleagă motivele care stau la baza deciziei”.

126    În pofida acestui fapt, Comisia ar fi refuzat în mod sistematic să comunice elementele în cauză pe parcursul întregii proceduri care a condus la adoptarea regulamentului atacat.

127    Motivarea care justifică refuzul de a comunica calculele de „subcotare sârbă”, cuprinsă în considerentul (238) al regulamentului atacat, ar fi eronată pentru două motive.

128    Pe de o parte, comunicarea prețurilor medii nu poate înlocui datele privind subcotarea. Subcotarea ar fi efectuată pe o bază produs cu produs (NCP cu NCP) care permite o comparare exactă a prețurilor. Or, cele mai mari prețuri medii, prezentate în considerentul (235) al regulamentului atacat, ar putea fie să demonstreze că importurile din Serbia subcotau prețurile și prețurile indicative mai puțin decât importurile din celelalte patru țări, fie să demonstreze că gama de valoare era mai importantă în exporturile din Serbia, ceea ce nu ar fi dovedit întrucât analiza subcotării prețurilor și a prețurilor indicative solicitată nu a fost comunicată. Ar fi imposibil să se stabilească dacă Comisia a comparat produse similare, fără a dispune de o descompunere mai detaliată a comparației produs cu produs.

129    Pe de altă parte, motivul pentru care Comisia nu a analizat subcotarea prețurilor în cursul anchetei nu se poate concilia cu motivarea care figurează în considerentele (235) și (236) ale regulamentului atacat, în care instituția respectivă s‑ar întemeia mai exact pe prețurile medii în perioada de anchetă pentru a concluziona în mod greșit că volumele importurilor din Serbia erau neglijabile și că producătorul‑exportator sârb era în poziția de a imita prețuri.

130    Pe de altă parte, Comisia nu poate susține în mod valabil că nu era necesară divulgarea datelor referitoare la subcotarea prețurilor și a prețurilor indicative, întrucât nu le‑a luat în considerare. Această poziție ar face ca dreptul la apărare să fie iluzoriu, în condițiile în care respectarea lui ar avea o importanță capitală în procedurile privind anchetele antidumping. Potrivit reclamantei, este posibilă o analogie cu anchetele în materie de concurență, în care instanța Uniunii a considerat că nu era de competența Comisiei să decidă singură dacă documentele erau de natură să disculpe întreprinderea în cauză. Principiul egalității armelor și aplicarea sa în cauzele de concurență, egalitatea nivelului de informare de care ar trebui să dispună Comisia și apărarea, ar impune ca întreprinderea supusă anchetei să poată aprecia valoarea probatorie a documentelor.

131    Potrivit reclamantei, comunicarea informațiilor în cauză și o examinare imparțială a acestor informații ar fi condus la un rezultat diferit. Ea apreciază că, în cazul în care ar fi putut lua cunoștință de calculele de „subcotare sârbă”, ar fi fost în măsură să respingă afirmația potrivit căreia producătorul‑exportator era în poziția de a imita prețuri, arătând că prejudiciul cauzat de acesta din urmă industriei din Uniune nu era neglijabil în sensul articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază. Reclamanta afirmă că ar fi putut utiliza informațiile respective pentru a prezenta argumente determinante Comisiei, subliniind că abordarea avută în vedere era greșită și nu era justificată de elementele de probă care figurează în dosarul public.

132    Reclamanta adaugă că ar fi putut de asemenea să informeze statele membre cu privire la preocupările sale. De altfel, ar trebui să se arate că acestea din urmă au exprimat un grad fără precedent de rezerve în privința propunerii Comisiei în prezenta cauză, propunere pe care comitetul instituit în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din regulamentul de bază a respins‑o inițial cu majoritate calificată.

133    Comisia și intervenienta contestă această argumentație.

134    Potrivit articolului 20 alineatul (2) din regulamentul de bază, părțile menționate la alineatul (1) al articolului respectiv, inclusiv reclamanții, pot cere o informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei examinări sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri; o atenție specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau considerațiile diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.

135    În speță, din considerentele (228)-(240) și (248) ale regulamentului atacat rezultă că concluzia Comisiei potrivit căreia, pe de o parte, importurile provenite din Serbia nu trebuiau să facă obiectul unei evaluări cumulative cu importurile din celelalte patru țări și, pe de altă parte, trebuia să se închidă procedura în ceea ce privește importurile provenite din Serbia se întemeiază pe cele trei considerații menționate la punctul 52 de mai sus.

136    Or, din dosarul prezentat Tribunalului reiese că reclamanta a fost informată cu privire la aceste considerații atât la 4 aprilie 2017, prin intermediul documentului de informare (a se vedea punctele 129-137 din acest document, depus la dosar ca anexa A.30 la cererea introductivă), cât și la 17 iulie 2017, în cadrul comunicării constatărilor finale (a se vedea punctele 188-195 din comunicarea constatărilor finale, depusă la dosar ca anexa A.31 la cererea introductivă), și că s‑a oferit acesteia posibilitatea ca, în cursul procedurii administrative, să își exprime în mod util punctul de vedere cu privire la realitatea și la pertinența acestor considerații [a se vedea în special considerentele (23), (24) și (32) ale regulamentului atacat].

137    Rezultă că, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din regulamentul de bază, reclamanta a fost informată cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționa să se recomande închiderea procedurii în ceea ce privește importurile provenite din Serbia fără instituirea de măsuri, a avut posibilitatea de a‑și exprima în mod util punctul de vedere și, prin urmare, dreptul său la apărare a fost respectat în speță.

138    Trebuie amintit în această privință că respectarea dreptului la apărare nu poate impune instituțiilor Uniunii să adere la punctul de vedere al persoanei interesate. Astfel, caracterul util al prezentării punctului de vedere al persoanei interesate impune numai ca acest punct de vedere să poată fi prezentat în timp util pentru ca instituțiile Uniunii să poată lua cunoștință de acesta și să poată aprecia, cu toată atenția necesară, pertinența sa în raport cu conținutul actului în curs de adoptare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2014, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑643/11, EU:T:2014:1076, punctul 43 și jurisprudența citată].

139    Pe de altă parte, din considerațiile care precedă rezultă că Comisia a putut, fără a săvârși o eroare, să închidă procedura în ceea ce privește importurile provenite din Serbia numai în temeiul considerațiilor menționate la punctul 52 de mai sus.

140    În ceea ce privește argumentația reclamantei, întemeiată pe analogia cu jurisprudența în domeniul concurenței, mai precis pe Hotărârea din 29 iunie 1995, ICI/Comisia (T‑36/91, EU:T:1995:118), în care Tribunalul a statuat, la punctul 111, că „nu era de competența Comisiei să decidă singură dacă documentele sesizate în cadrul examinării prezentelor cauze erau de natură să disculpe întreprinderile în cauză”, „[p]rincipiul egalității armelor și instituirea sa în cauzele de concurență, egalitatea nivelului de informare de care [trebuiau] să dispună Comisia și apărarea impuneau ca reclamanta să poată aprecia valoarea probatorie a documentelor provenite de la [întreprinderea în cauză] pe care Comisia nu le anexase la comunicarea privind obiecțiunile” și nu se putea accepta că „Comisia, pronunțându‑se asupra încălcării, a dispus singură cu privire la documentele [în discuție] și, prin urmare, a putut decide singură să le utilizeze sau nu pentru a stabili încălcarea, în condițiile în care reclamanta nu a avut acces la acestea și, prin urmare, nu a putut adopta decizia corespunzătoare de a le utiliza sau nu pentru apărarea sa”, aceasta trebuie respinsă.

141    Desigur, din jurisprudență reiese că cerințele care decurg din respectarea dreptului la apărare se impun nu numai în cadrul procedurilor susceptibile să conducă la aplicarea unor sancțiuni, ci și în cazul procedurilor de anchetă care precedă adoptarea regulamentelor antidumping, care pot afecta întreprinderile în cauză în mod direct și individual și le pot produce consecințe nefavorabile. În special, în cadrul comunicării informațiilor către întreprinderile interesate în cursul procedurii de anchetă, respectarea dreptului lor la apărare presupune că acestor întreprinderi trebuie să li se fi oferit posibilitatea, în cursul procedurii respective, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate și asupra elementelor de probă reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta (a se vedea Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑301/16, EU:T:2019:234, punctul 65 și jurisprudența citată).

142    Totuși, în speță, nici reclamanta și nici, de altfel, membrii săi nu se găsesc într‑o situație comparabilă cu cea a unei întreprinderi care riscă să i se aplice o sancțiune sau o taxă antidumping. Rezultă că aceasta nu se poate întemeia în mod util pe jurisprudența pe care o invocă.

143    În ceea ce privește pretinsa nerespectare a principiului bunei administrări, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că Comisia este obligată să respecte drepturile fundamentale ale Uniunii în cursul unei proceduri administrative în materia protecției împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea unor țări care nu sunt membre ale Uniunii, printre care figurează dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Potrivit jurisprudenței referitoare la principiul bunei administrări, în cazurile în care instituțiile Uniunii dispun de o putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative are, cu atât mai mult, o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se numără în special obligația instituției competente de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente ale speței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Rusal Armenal/Consiliul, T‑512/09 RENV, EU:T:2017:26, punctul 189 și jurisprudența citată).

144    Or, s‑a arătat deja la punctele 113 și 114 de mai sus că, în cazul în care, în principiu, decizia cu privire la aspectul dacă, într‑un anumit caz, trebuie sau nu să se instituie o taxă antidumping ar trebui să se întemeieze pe o analiză detaliată, printre altele, cu privire la existența unui dumping (articolul 2 din regulamentul de bază) și la existența unui prejudiciu (articolul 3 din regulamentul menționat), o asemenea analiză detaliată nu este întotdeauna necesară, iar încheierea unei anchete sau a unei proceduri se poate impune, printre altele, doar pe baza marjei de dumping sau a volumului importurilor.

145    În speță, din examinarea celui de al doilea motiv rezultă că în mod întemeiat Comisia a decis să închidă procedura privind importurile provenite din Serbia numai pe baza volumelor importurilor și a datelor referitoare la prețurile de vânzare medii, fără a analiza datele privind subcotarea prețurilor și a prețurilor indicative.

146    Trebuie să se constate, așadar, că Comisia a examinat toate elementele pertinente ale speței și, în consecință, nu a încălcat principiul bunei administrări.

147    Prin urmare, al treilea motiv trebuie să fie de asemenea respins.

148    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de marjele de subcotare a prețurilor și a prețurilor indicative pentru Republica Serbia, pe care reclamanta solicită să le prezinte. O astfel de cerere trebuie să fie de asemenea respinsă.

149    În consecință, acțiunea trebuie respinsă în totalitate, fără a fi necesară pronunțarea asupra admisibilității acesteia.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

150    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

151    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de intervenientă, conform concluziilor lor.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Eurofer, Association Européenne de l’Acier, AISBL, suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană și de HBIS Group Serbia Iron & Steel LLC Belgrade.

Collins Barents Passer

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 martie 2020.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.