HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
27 februarie 2015
Cauza T‑430/13 P
Comitetul Economic și Social European (CESE)
împotriva
Mohammed Achab
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Naturalizare – Articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (b) din anexa VII la statut – Restituirea plății nedatorate – Articolul 85 primul paragraf din statut”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 26 iunie 2013, Achab/CESE (F‑21/12, RepFP, EU:F:2013:95), și prin care se solicită anularea acestei hotărâri
Decizia: Respinge acțiunea. Comitetul Economic și Social European (CESE) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Mohammed Achab în cadrul prezentei proceduri.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Restituire a plății nedatorate – Condiții – Neregularitate evidentă a vărsământului – Criterii
(Statutul funcționarilor, art. 85)
2. Funcționari – Remunerație – Indemnizație de expatriere – Eveniment care justifică reexaminarea de către administrație a situației beneficiarului – Conținut – Schimbarea cetățeniei
[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 4 alin. (1) lit. (a) și (b)]
3. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Principiul interzicerii îmbogățirii fără justă cauză al Uniunii – Noțiune
4. Recurs – Motive – Motiv îndreptat împotriva deciziei Tribunalului Funcției Publice privind cheltuielile de judecată – Inadmisibilitate în caz de respingere a tuturor celorlalte motive
[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (2)]
1. În cadrul aplicării articolului 85 din statut, orice plată nedatorată se restituie în cazul în care este vorba despre o neregulă despre care este imposibil ca un funcționar diligent să nu fi avut cunoștință. În această privință, trebuie să se țină cont, în fiecare caz, de capacitatea funcționarului respectiv de a efectua verificările necesare.
Pe de altă parte, expresia „atât de evident” utilizată la articolul 85 primul paragraf din statut nu presupune că funcționarul care beneficiază de plăți nedatorate este scutit de orice efort de reflecție sau de control. Dimpotrivă, se impune restituirea în cazul în care este vorba despre o eroare despre care ar fi imposibil ca un funcționar normal de diligent să nu fi avut cunoștință, prezumându‑se că funcționarul respectiv cunoaște normele care reglementează venitul său.
În sfârșit, elementele luate în considerare în această privință de instanța Uniunii se referă la nivelul de răspundere al funcționarului, la gradul său și la vechimea sa, la gradul de claritate a dispozițiilor statutare care definesc condițiile de acordare a indemnizației, precum și la importanța modificărilor intervenite în situația sa personală sau familială, atunci când plata sumei în litigiu este legată de aprecierea de către administrație a unei astfel de situații. Astfel, un funcționar cu grad relativ ridicat și care are o vechime considerabilă în funcția publică a Uniunii ar trebui să fie capabil să își dea seama de nelegalitatea în urma căreia are un beneficiu.
Condiția privind caracterul evident al nelegalității plății, care nu putea să nu fie remarcată de persoana interesată, nu poate fi examinată din perspectiva preeminenței criteriului privind vechimea în raport cu celelalte criterii, precum gradul sau funcțiile ocupate, ci trebuie examinată în raport cu un set de elemente care să permită stabilirea gradului de cunoaștere pe care persoana interesată ar fi trebuit să îl aibă în ceea ce privește caracterul nelegal al plății efectuate.
(a se vedea punctele 29-32)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea din 11 iulie 1979, Broe/Comisia, 252/78, Rec., EU:C:1979:186, punctele 13 și 14, Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Stempels/Comisia, 310/87, Rec., EU:C:1989:9, punctele 10 și 11, și Ordonanța din 14 iulie 2005, Gouvras/Comisia, C‑420/04 P, Rec., EU:C:2005:482, punctul 59
Tribunal: Hotărârea din 28 februarie 1991, Kormeier/Comisia, T‑124/89, Rec., EU:T:1991:12, punctele 17 și 18, Hotărârea din 24 februarie 1994, Stahlschmidt/Parlamentul, T‑38/93, RecFP, EU:T:1994:23, punctul 19, Hotărârea din 27 februarie 1996, Galtieri/Parlamentul, T‑235/94, RecFP, EU:T:1996:22, punctul 46 și jurisprudența citată, Hotărârea din 5 noiembrie 2002, Ronsse/Comisia, T‑205/01, RecFP, EU:T:2002:269, punctul 47 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 martie 2004, Di Marzio/Comisia, T‑14/03, RecFP, EU:T:2004:59, punctul 91
2. Pentru funcționarii care nu sunt resortisanți ai țărilor de repartizare, pierderea indemnizației de expatriere sau refuzul de a beneficia de indemnizația de expatriere nu intervine decât în cazul în care persoana interesată a avut reședința obișnuită în viitoarea țară de repartizare pe întreaga perioadă de referință de cinci ani. În schimb, pentru funcționarii care au cetățenia statului de repartizare, împrejurarea că și‑au menținut sau și‑au stabilit acolo reședința obișnuită, chiar dacă numai pentru o perioadă foarte scurtă în perioada de referință de zece ani, este suficientă pentru a conduce la pierderea sau la refuzul acordării acestei indemnizații.
În pofida faptului că articolul 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut este lipsit de ambiguitate, examinarea situației persoanei interesate poate necesita și interpretarea articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa menționată. Aceasta este situația unui funcționar care, în momentul angajării, avea cetățenia unei țări terțe și care, în pofida faptului că a avut reședința sa în statul de repartizare în cei trei ani care precedă angajarea sa, beneficiază de indemnizația de expatriere în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din anexa VII la statut și, în urma dobândirii cetățeniei statului de repartizare, nu i s‑a mai acordat, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din anexa VII la statut, indemnizația menționată pentru motivul că, în perioada de zece ani care precedă angajarea sa, locuise în statul de repartizare.
Astfel, în măsura în care, chiar dacă este vorba despre un funcționar normal de diligent, perioada de trei ani de reședință în statul de repartizare în cadrul perioadei de cinci ani care precedă data intrării sale în serviciu nu îl împiedicase să obțină indemnizația de expatriere, aceasta ar putea în mod legitim să îl determine să prezume că perioada respectivă nu ar fi un obstacol pentru acordarea indemnizației menționate atunci când ar obține cetățenia statului membru de repartizare.
(a se vedea punctele 53-56)
3. Potrivit principiilor comune sistemelor de drept ale statelor membre, o persoană care a suferit o pierdere care sporește patrimoniul unei alte persoane fără să existe vreun temei juridic pentru această îmbogățire are, ca regulă generală, dreptul la o restituire, în limita acestei pierderi, din partea persoanei îmbogățite. Astfel, pentru ca această acțiune să fie admisă, este esențial ca îmbogățirea fără justă cauză să fie lipsită de orice bază legală valabilă.
(a se vedea punctul 60)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, Rec., EU:C:2008:726, punctele 44 și 46
4. Reiese din articolul 11 alineatul (2) din anexa I la Statutul Curții de Justiție că recursul nu poate privi numai cheltuielile de judecată sau partea obligată să le plătească. Rezultă de aici că, în ipoteza în care toate celelalte motive ale recursului împotriva unei decizii a Tribunalului Funcției Publice au fost respinse, concluziile privind pretinsa nelegalitate a deciziei tribunalului menționat privind cheltuielile de judecată trebuie să fie respinse ca inadmisibile.
(a se vedea punctul 72)
Trimitere la:
Curte: Hotărârea din 26 mai 2005, Tralli/BCE, C‑301/02 P, Rec., EU:C:2005:306, punctul 88 și jurisprudența citată
Tribunal: Ordonanța din 29 octombrie 2009, Nijs/Curtea de Conturi, T‑375/08 P, EU:T:2009:423, punctul 71